UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.1

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul __I__ grupa ______

Facultatea Drept _

Formele gîndirii logice

1.1. Definiți formele gîndirii logice (noțiunea, judecata, raționamentul). 3p.

1.2. Găsiți asemănări și deosebiri între formele gîndirii logice și redarea acestora.
5p.

1.3. Argumentați importanța cunoașterii formelor gîndirii logice în cadrul

dreptului. 7p.
Formele gîndirii logice
1.1.Definiti formele gîndirii logice (notiunea, judecata, rationamentul).
Notiunea juridica inseamna reflectarea pe plan mintal intr-o forma logica abstracta a
proprietatilor esentiale commune ale unei anumite realitati juridice. Cu ajutorul ei se pot
deosebi proprietatile esentiale de cele neesentiale ale obiectelor juridice.
Notiunea(termini , concepte) este rezultatul unui indelungat proces istoric si totodata logic,
prin care omenirea, in cursul practicii sale milenare, a ajuns sa sesizeze esentialul si generalul
din lucrurile cu care era in permanent contact.
Judecata(propozitie)- desemnează un continut propozitional si are avantajul de a relief
deosebirea de obiecte dintre analiza logica si analiza gramaticală.
RAȚIONAMÉNT-1.1 determinarea valoarei de adevar a unei judecati cu ajutorul altor
judecati.
 1.2Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; șir de argumente de care se servește
cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere.
Patrunderea in mecanismele rationarii necesita, in acest sens, studierea
RATIONAMENTULUI care repr., in comparatie cu notiunea si propozitia logica, o forma
superioara a gandirii, atat prin structura si mecanism de rationare, cat si prin rezultatele
obtinute in planul derivarii de noi cunostinte.

1.2.Găsiti asemănări si deosebiri între formele gîndirii logice si redarea acestora.

Notiunea exprima elemente esentiale definitorii ale unei clase de obiecte. Judecata exprima
relatii intre notiunicaracterizandu-se in propozitii ce afirma sau neaga ceva despre altceva.
Prin urmare judecatile nu pot fi decatpropozitii afirmative sau negative. O propozitie
interogativa sau exclamativa nu ofera informatii. Rationamentul este o imbinare de judecati
prin care gandirea plecand de la cunostintele date deriva din acestea cunostinte noi. Exista
mimulte tipuri de rationamente, deductive (de la general la particular) sau inductive (de la
particular la general)

1.3In activitatea juridica din orice domeniu reprezinta importanta de a cunoaste

cum ar trebui aplicate formele de gandire logica. Una dintre scopurile dreptului
este de a determina adevarul, astfel in ajutor pentru a afla acel adevar ne vin
formele de gandire logica. Stabilirea si ordonarea regulilor de conduita,
rationament juridic, stabilirea regulilor unde necesita a fi distinse adevarul de
fals. Toate aceste procedeie sunt necesarea in procesul infaptuirii justitiei si
asigurarea scopului acesteia. Formele de gandire poti fi folosite si in cazul cand
trebuie de verficat un adevar daca acesta este unul relative sau absolut.
Aplicand diferite metode de determinare putem fi siguri in corectitudenea sau
nu a unui rezultat. Din aceasta cauza este important de a cunoaste aplicarea
formelor de gandire juridica care ne ajuta sa determinam adevarul, iar ulterior in
baza acestuia se iau decizii.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.2

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul __I_ grupa ______

Facultatea Drept _

Lacuna juridică

1.1. Definiți termenul de lacună juridică și relatați despre lacună. 3p.

1.2. Comparați tipurile de lacună prin redarea acestora. 5p.

1.3. Care sunt modurile de soluționare a lacunelor juridice? Optați pentru

părerea D-stră este mai eficientă. 7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.3

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I__ grupa _____

Facultatea Drept _

Interpretarea logică a legilor

1.1. Relatați despre interpretarea logică. 3p.

1.2. Dezvăluiți esența interpretării (convențiilor și legilor). 5p.

1.3. Pentru fiecare tip de interpretare indicați regulile necesare de a fi

respectate în realizarea acestora. 7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.4

Pentru examen la disciplina Logica juridică _ Anul __I__ grupa _____

Facultatea Drept

Interpretarea logică a legilor

1.1. Relatați despre interpretarea logică. 3p.

1.2. Dezvăluiți esența interpretării (convențiilor și legilor). 5p.

1.3. Elaborați un model schematic care ar include tipurile de interpretare și

regulile acestora. 7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.5

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul __I_ grupa _____

Facultatea Drept _

Interpretarea logică a legilor

1.1. Relatați despre interpretarea logică. 3p.

1.2. Dezvăluiți esența interpretării (convențiilor și legilor). 5p.

1.3. Argumentați importanța respectării regulilor în realizarea interpretării.

7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.6

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul ___I__ grupa ________

Facultatea Drept _

Analiza normelor din perspectivă logică

1.1. Formulați o explicație a termenului de normă reeșind din respectarea

definiției ca operație logică. 3p.

1.2. Relatați tipuri de norme și analizațile prin exemplificare. 5p.

1.3. Explicați modul în care înțelegeți termenul validare și modul în care

are loc validarea normelor. 7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.7

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ________

Facultatea Drept _

Logica tehnicii legislative

1.1. Relatați despre esența tehnicii legislative. 3p.

1.2. Caracterizați operațiile logice utilizate în activitatea de elaborare a

dreptului. 5p.

1.3. Care sunt cerințele sub aspect structural necesare de respectat pentru
ca o normă juridică să fie logică. Și indicați modul în care acestea se
regăsesc în ipoteză, dispoziție, sancțiune. 7p.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________
 Test nr.8

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul ___I_ grupa _____

Facultatea Drept _

Interferența ca formă a gîndirii

1.1. Relatați esența interferenței ca formă a gîndirii. 3p.

1.2. Comparați tipuri de interferențe după modul de formare și relatați
specificul acestora.
5p.
1.3. Argumentați importanța interferenței de tip inductiv în drept.
Formulați un exemplu.
7p.
8 Inferenta ca forma a gindirii.
Relatati esenta interferentei ca formă a gîndirii.
Unele cunoştinţe le obţinem nemijlocit, cu ajutorul organelor de simţ, iar pe altele – mijlocit,
prin intermediul gândirii logice, făcând concluzii din cunoştinţele pe care le avem.
Raţionamentul este o formă de gândire, prin care se obţin cunoştinţe noi din judecăţile
existente. Judecăţile din care derivă concluziile se numesc premise, iar judecata obţinută, cea
care reprezintă cunoştinţe noi, se numeşte concluzie. Raţionamentul este o operaţie logică, în
rezultatul căreia din una sau mai multe judecăţi, pe care le numim premise, derivă o judecată
nouă, care se numeşte concluzie. El este procesul de obţinere a cunoştinţelor, exprimate prin
judecăţi din alte cunoştinţe, care la fel sunt exprimate prin judecăţi.
Esenţa logică a raţionamentului constă în mişcarea gândirii de la analiza cunoştinţelor deja
existente la sinteza cunoştinţelor noi. Această mişcare are un caracter obiectiv şi se determină
de legăturile reale ale realităţii

Comparati tipuri de interferente după modul de formare si relatati specificul

acestora.
Inferenta sau rationamanetul urmeaza 2 cai:
-de la particular la general(inductie)
-de la general la particular (deductive, demonstratie, raţiocinaţie sau silogism)
Raţionamentele deductive sunt acele raţionamente în care concluzia decurge cu necesitate logică
din premise, adică dacă acceptăm anumite premise, atunci concluzia în mod obligatoriu decurge
din ele. Deducţie sau raţionament deductiv este „raţionament în care se trece de la judecăţi de un
anumit grad de generalitate la judecăţi de acelaşi grad de generalitate sau la judecăţi de un grad
mai mic de generalitate”. Deducţia se supune unei condiţii logice: dacă premisele sunt adevărate,
atunci este adevărată şi concluzia. Şi dacă ea nu satisface această condiţie, atunci se poate afirma
că raţionamentul a fost alcătuit incorect.
Deducţia ne permite să obţinem concluzii adevărate, iar raţionamentele deductive se supun unor
reguli clare, precise şi ordonate sistematic. De aceea unii autori susţin că „logica în sens strict
trebuie privită ca studiu formal consacrat numai inferenţelor deductive sau, mai pe scurt, ca teorie
a deducţiei”.
Spre deosebire de raţionamentele deductive, în care între premise şi concluzie există o relaţie de
urmare logică, raţionamentele inductive constituie aşa legături între premise şi concluzie, în care
premisele doar confirmă concluzia. Premisele doar susţin concluzia, dar nu asigură adevărul ei şi
în concluzia inferenţei inductive se conţine o informaţie, care nu exista în premise.
În raţionamentele inductive concluzia nu decurge cu necesitate logică din premise. De aceea
concluziile obţinute nu le putem califica ca adevărate, ci ca mai mult sau mai puţin probabile.
Totuşi, această afirmaţie nu este valabilă pentru inducţiile complete, în cadrul cărora se studiază
toate obiectele unei clase anumite.
Dacă în cadrul raţionamentelor concluzia decurge logic dintr-un ansamblu de premise, atunci în
cazul raţionamentelor inductive se realizează sprijinirea prin premise a concluziei fără ca să o
implice cu necesitate.
În raţionamentele deductive legăturile dintre premise şi concluzie reprezintă legi logico-formale,
de aceea în cazul când premisele sunt adevărate, concluziile sunt cu necesitate adevărate (dacă
raţionamentul este alcătuit corect).
În raţionamentele inductive între premise şi concluzii au loc aşa legături după formă, care asigură
obţinerea mai cu seamă a concluziilor verosimile atunci când premisele sunt adevărate.
Prin raţionamente deductive un gând se deduce din altele. Prin cele inductive se induce la un
gând-concluzie. Iar în raţionamentele prin analogie gândul se transpune de la un obiect la altul.

1.3 Argumentati importanta interferentei de tip inductiv în drept. Formulati un

exemplu.
Spre deosebire de raţionamentele deductive, în care între premise şi concluzie există o relaţie de
urmare logică, raţionamentele inductive constituie aşa legături între premise şi concluzie, în care
premisele doar confirmă concluzia. Premisele doar susţin concluzia, dar nu asigură adevărul ei şi
în concluzia inferenţei inductive se conţine o informaţie, care nu exista în premise.
În raţionamentele inductive concluzia nu decurge cu necesitate logică din premise. De aceea
concluziile obţinute nu le putem califica ca adevărate, ci ca mai mult sau mai puţin probabile.
Totuşi, această afirmaţie nu este valabilă pentru inducţiile complete, în cadrul cărora se studiază
toate obiectele unei clase anumite.
Dacă în cadrul raţionamentelor concluzia decurge logic dintr-un ansamblu de premise, atunci în
cazul raţionamentelor inductive se realizează sprijinirea prin premise a concluziei fără ca să o
implice cu necesitate.
În raţionamentele deductive legăturile dintre premise şi concluzie reprezintă legi logico-formale,
de aceea în cazul când premisele sunt adevărate, concluziile sunt cu necesitate adevărate (dacă
raţionamentul este alcătuit corect).
În raţionamentele inductive între premise şi concluzii au loc aşa legături după formă, care asigură
obţinerea mai cu seamă a concluziilor verosimile atunci când premisele sunt adevărate.
Prin raţionamente deductive un gând se deduce din altele. Prin cele inductive se induce la un
gând-concluzie. Iar în raţionamentele prin analogie gândul se transpune de la un obiect la altul.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.9

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul ____I___ grupa _____

Facultatea Drept _

Interferența ca formă a gîndirii

1.1. Relatați esența interferenței ca formă a gîndirii. 3p.

1.2. Comparați tipuri de interferențe după modul de formare și relatați

specificul acestora. 5p.
 1.3. Argumentați importanța interferenței de tip deductiv în drept.
Formulați un exemplu. 7p.
Relatati esenta interferentei ca formă a gîndirii.
Unele cunoştinţe le obţinem nemijlocit, cu ajutorul organelor de simţ, iar pe altele – mijlocit,
prin intermediul gândirii logice, făcând concluzii din cunoştinţele pe care le avem.
Raţionamentul este o formă de gândire, prin care se obţin cunoştinţe noi din judecăţile
existente. Judecăţile din care derivă concluziile se numesc premise, iar judecata obţinută, cea
care reprezintă cunoştinţe noi, se numeşte concluzie. Raţionamentul este o operaţie logică, în
rezultatul căreia din una sau mai multe judecăţi, pe care le numim premise, derivă o judecată
nouă, care se numeşte concluzie. El este procesul de obţinere a cunoştinţelor, exprimate prin
judecăţi din alte cunoştinţe, care la fel sunt exprimate prin judecăţi.
Esenţa logică a raţionamentului constă în mişcarea gândirii de la analiza cunoştinţelor deja
existente la sinteza cunoştinţelor noi. Această mişcare are un caracter obiectiv şi se determină
de legăturile reale ale realităţii

Comparati tipuri de interferente după modul de formare si relatati specificul

acestora.
Inferenta sau rationamanetul urmeaza 2 cai:
-de la particular la general(inductie)
-de la general la particular (deductive, demonstratie, raţiocinaţie sau silogism)

Raţionamentele deductive sunt acele raţionamente în care concluzia decurge cu

necesitate logică din premise, adică dacă acceptăm anumite premise, atunci
concluzia în mod obligatoriu decurge din ele. Deducţie sau raţionament deductiv
este „raţionament în care se trece de la judecăţi de un anumit grad de generalitate la
judecăţi de acelaşi grad de generalitate sau la judecăţi de un grad mai mic de
generalitate”. Deducţia se supune unei condiţii logice: dacă premisele sunt
adevărate, atunci este adevărată şi concluzia. Şi dacă ea nu satisface această
condiţie, atunci se poate afirma că raţionamentul a fost alcătuit incorect.

Deducţia ne permite să obţinem concluzii adevărate, iar raţionamentele deductive

se supun unor reguli clare, precise şi ordonate sistematic. De aceea unii autori
susţin că „logica în sens strict trebuie privită ca studiu formal consacrat numai
inferenţelor deductive sau, mai pe scurt, ca teorie a deducţiei”.

Spre deosebire de raţionamentele deductive, în care între premise şi concluzie

există o relaţie de urmare logică, raţionamentele inductive constituie aşa legături
între premise şi concluzie, în care premisele doar confirmă concluzia. Premisele
doar susţin concluzia, dar nu asigură adevărul ei şi în concluzia inferenţei inductive
se conţine o informaţie, care nu exista în premise.
În raţionamentele inductive concluzia nu decurge cu necesitate logică din premise.
De aceea concluziile obţinute nu le putem califica ca adevărate, ci ca mai mult sau
mai puţin probabile. Totuşi, această afirmaţie nu este valabilă pentru inducţiile
complete, în cadrul cărora se studiază toate obiectele unei clase anumite.

Dacă în cadrul raţionamentelor concluzia decurge logic dintr-un ansamblu de

premise, atunci în cazul raţionamentelor inductive se realizează sprijinirea prin
premise a concluziei fără ca să o implice cu necesitate.

În raţionamentele deductive legăturile dintre premise şi concluzie reprezintă legi

logico-formale, de aceea în cazul când premisele sunt adevărate, concluziile sunt
cu necesitate adevărate (dacă raţionamentul este alcătuit corect).

În raţionamentele inductive între premise şi concluzii au loc aşa legături după

formă, care asigură obţinerea mai cu seamă a concluziilor verosimile atunci când
premisele sunt adevărate.

Prin raţionamente deductive un gând se deduce din altele. Prin cele inductive se
induce la un gând-concluzie. Iar în raţionamentele prin analogie gândul se
transpune de la un obiect la altul.

1.3 Raţionamentele deductive sunt acele raţionamente în care concluzia decurge

cu necesitate logică din premise, adică dacă acceptăm anumite premise, atunci
concluzia în mod obligatoriu decurge din ele. Deducţie sau raţionament deductiv
este „raţionament în care se trece de la judecăţi de un anumit grad de generalitate la
judecăţi de acelaşi grad de generalitate sau la judecăţi de un grad mai mic de
generalitate”. Deducţia se supune unei condiţii logice: dacă premisele sunt
adevărate, atunci este adevărată şi concluzia. Şi dacă ea nu satisface această
condiţie, atunci se poate afirma că raţionamentul a fost alcătuit incorect.

Deducţia ne permite să obţinem concluzii adevărate, iar raţionamentele deductive

se supun unor reguli clare, precise şi ordonate sistematic. De aceea unii autori
susţin că „logica în sens strict trebuie privită ca studiu formal consacrat numai
inferenţelor deductive sau, mai pe scurt, ca teorie a deducţiei

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.10

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Interferența ca formă a gîndirii

1.1. Relatați esența interferenței ca formă a gîndirii. 3p.

1.2. Comparați tipuri de interferențe după modul de formare și relatați

specificul acestora. 5p.

1.3. Dezvăluiți regulile silogismului categoric simplu și elaborați 2

exemple în care acestea sunt încadrate. 7p.
Relatati esenta interferentei ca formă a gîndirii.
Unele cunoştinţe le obţinem nemijlocit, cu ajutorul organelor de simţ, iar pe altele – mijlocit,
prin intermediul gândirii logice, făcând concluzii din cunoştinţele pe care le avem.
Raţionamentul este o formă de gândire, prin care se obţin cunoştinţe noi din judecăţile
 existente. Judecăţile din care derivă concluziile se numesc premise, iar judecata obţinută, cea
care reprezintă cunoştinţe noi, se numeşte concluzie. Raţionamentul este o operaţie logică, în
rezultatul căreia din una sau mai multe judecăţi, pe care le numim premise, derivă o judecată
nouă, care se numeşte concluzie. El este procesul de obţinere a cunoştinţelor, exprimate prin
judecăţi din alte cunoştinţe, care la fel sunt exprimate prin judecăţi.
Esenţa logică a raţionamentului constă în mişcarea gândirii de la analiza cunoştinţelor deja
existente la sinteza cunoştinţelor noi. Această mişcare are un caracter obiectiv şi se determină
de legăturile reale ale realităţii

1.1.Comparati tipuri de interferente după modul de formare si relatati specificul

acestora.
Inferenta sau rationamanetul urmeaza 2 cai:
-de la particular la general(inductie)
-de la general la particular (deductive, demonstratie, raţiocinaţie sau silogism)
1.1.Dezvăluiti regulile silogismului categoric simplu si elaborati 2 exemple în care
acestea sunt încadrate.
Regulile generale ale silogismului simplu categoric
Regulile termenilor
1. Silogismul simplu categoric conţine doar trei termeni. Dacă se încalcă această regulă, se
produce greşeala care se numeşte împătrirea termenilor, quaternio terminorum. Aceasta se
întâmplă din cauza că unul dintre termeni se întrebuinţează cu semnificaţii diferite în premise,
existând o ambiguitate a sa. De exemplu:
Frecventarea ASEM de către studenţii grupei D-X21 este mişcare.
Mişcarea este veşnică.
Frecventarea ASEM de către studenţii grupei D-X21 este veşnică.
2. Termenul mediu trebuie să fie distribuit în cel puţin una dintre premise. Să considerăm
următorul raţionament:
Toţi studenţii ştiu să scrie.
Ion ştie să scrie.
Ion este student.
3. Termenul care nu este distribuit în premisă, nu poate fi distribuit nici în concluzie. În caz
contrar, în termenii concluziei s-ar vorbi mai mult decât în premise. De exemplu:
Toate şedinţele de catedră reprezintă adunări de persoane.
Toate şedinţele de catedră sunt fixate în procese verbale.
Toate adunările de persoane sunt fixate în procese verbale.
Regulile premiselor
1. Din două premise una trebuie să fie cu necesitate afirmativă. A doua poate să fie atât
afirmativă, cât şi negativă. Dacă ambele premise sunt judecăţi negative, din ele nu poate fi
dedusă nici o concluzie. De exemplu:
Medicii nu sunt fermieri.
Contabilii nu sunt medici.?
2. Din două premise una trebuie să fie cu necesitate universală. Din două premise particulare
nu poate fi dedusă nici o concluzie.
3. Dacă una dintre premise este negativă, atunci concluzia este şi ea negativă.
4. Dacă una dintre premise este particulară, atunci concluzia este şi ea particulară. De
exemplu:
 Toţi medicii au studii superioare.
Unii medici se ocupă de ştiinţă.
Unii dintre cei care se ocupă de ştiinţă au studii superioare.
De multe ori concluzia unui raţionament juridic apare ca o decizie juridică. Această decizie este
„edificată pe argumente, prin care nu se urmăresc concluzii sub formă de reguli – căci reguli
există deja în conţinutul normelor şi principiilor juridice – ci de adevăr juridic într-un caz
particular, aşa cum rezultă el din informaţiile oferite de mijloacele de probă administrate şi din
raportarea acestor informaţii la o normă sau principiu de drept”. [Dobr, p. 108]

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.11

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Obiectul de studiu al logicii juridice.

 1.1 Definiți obiectul de studiu al logicii juridice. 3p.

1.2 Caracterizați prin utlizarea metodei comparației problemele ce formează

obiectul de studiu al logicii juridice. 5p.

1.3 Argumentați importanța posedării cunoștințelor de logică juridică. 7p.

1.1Definiti obiectul de studiu al logicii juridice. .
Logica este acea ştiinţă care are drept obiect de studiu analiza propoziţiilor şi a validităţii
inferenţelor din orice domeniu al cunoaşterii şi al activităţii practice, ţinând seama de forma lor
şi făcând abstracţie de conţinut.Prin urmare, logica studiază, în primul rând, raţionamentele şi
inferenţele pe care le facem sub aspectul validităţii lor. Şi, întrucât în studiul validităţii
inferenţelor interesează forma logică a propoziţiilor, obiectul nemijlocit al logicii în partea ei
teoretică nu îl constituie raţionamentele concrete, ci schemele de raţionament. Logica juridică
este o ştiinţă de graniţă, o ştiinţă integrativă, în care interacţionează logica şi dreptul. Logica
juridică este „o disciplină de graniţă, al cărei obiect este stabilirea şi ordonarea condiţiilor
raţionamentului juridic corect, perfecţionarea sistemului juridic din comunitate, precum şi
tipurile şi regulile prin care se distinge adevărul de fals în activitatea de elaborare şi aplicare a
dreptului şi, în general, în orice situaţie în care se urmăreşte convingerea despre lucrul
drept”.Logica juridică „este aplicabilă unei largi problematici, cuprinzând definiţii legale,
metodele de formare şi clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice,
soluţionarea concursului sau conflictelor de norme, regulile raţionamentului juridic, a celui
judiciar, de cunoaştere a dreptului, interpretarea normelor juridice, metodele de verificare a
faptelor în procesul judiciar, probaţiunea juridică etc.”

Obiectul de studiu al logicii îl constituie gândirea, legile şi formele gândirii corecte, procedeele şi
operaţiile gândirii prin care omul cunoaşte lumea din jur şi pe sine. Logica cercetează mecanismul
activităţii intelectuale a omului care are drept scop obţinerea cunoştinţelor adevărate despre
realitate. Ea este o ştiinţă generală a raţionamentelor, explicând regulile prin care pot fi construite
raţionamentele corecte. Logica este o ştiinţă teoretică (nu poate folosi observaţia, experimentul),
dar are deschideri practice.
„logica în sensul cel mai restrâns al acestui cuvânt, are ca obiect studiul propoziţiilor (enunţurilor,
judecăţilor) şi al raţionamentelor (inferenţelor) luând în considerare forma lor şi făcând abstracţie
de conţinut.”
Obiectul preocupărilor noastre îl va constitui în special logica formală şi aplicaţiile sale în sfera
dreptului. Logica formală se preocupă de formele procesului de gândire, cum ar fi noţiunea,
judecata, raţionamentul, ipoteza, demonstraţia; de legile cărora li se supune gândirea abstractă; de
modurile de demonstrare a adevărului sau falsităţii cunoştinţelor.

1.2Caracterizati prin utlizarea metodei comparatiei problemele ce formează obiectul de

studiu al logicii juridice
Logica este stiinta formelor gindirii corecte.Analizind diverse rationamente cum ar fi de exemplu
ca toate fetele sunt frumoase iar toti baietii sunt inteligenti de aici deriva ca Ana este frumoasa
iar Ion este intelligent si in acest fel putem scoate o formula matematica care reese dentr-o
concluzie care insa poate fi corecta sau incorecta. Asa dar observam ca aceste rationamente se
compun din judecati sau propozitii,iar acestea la rindul lor sunt alcatuite din termini sau
notiuni.Notiunea,propozitia si rationamentul sunt formele logice fundamentale ale caror conditii
de adevar formal sunt analizate de gindirea care se gindeste pe sine ca gindire.Problematica
logicii s-a largit si diferentiat pe parcursul istoriei.Intrucit in unele rationamente deductive,avem
deaface cu o logica deductive,sau logica rationamentelor certe,din care a evoluat logica
matematica.In cazul rationamentelor in care generalitatea concluziei depaseste gradul de
generalitate al premiselor,vorbim de logica inductive,sau logica rationamentelor probabile,din
care a evoluat logica stiintei.Pentru cazul rationamentelor practice avem de-a face cu logoco
speciale,cum sunt logica intrebarilor sau erotetica,logica deontica,logica

1.3Argumentati importanta posedării cunostintelor de logică juridică.

Termenul de logica juridica nu trebuie de inteles in sensul ca ar desemna o disciplina distincta de
logica formala clasica, care ar descrie strategii si demersuri logic-deductive specifice juristilor si
neutilizate de alte specialitati. Logica nu este o teorie proprie unei categorii profesionale ci, ca
teorie si metoda,este specifica omului in general:operatiile,regulile,rationamentele logice sunt
folosite de catre toti oamenii,indifferent de profesie.Din acest moment este preferabil s aintelegem
prin logica juridical un set de cunostinte teoretice de logica,care sunt utilizate in practica juridical
in conditii uneori specifice si in cadrul unor exigente proprii reglementarii juridice a raporturilor
dintre oameni.Cunostintele de logica nu sunt suficiente pentru al face pe jurist sa rationeze
impecabil in diferitele cazuri particulare pe care le are de solutionat. Cunostintele si abilitatile
logice reprezinta doar un mijloc de control si optimizare a unor activitati a caror calitate depinde
de multi alti factori.Din acest motiv,in cazul juristilor cunostintele generale de logica trebuie sa fie
completate de cunoasterea temeinica a principiilor si regulilor juridice.Analiza logica este o
modalitate de imbunatatire a performantelor.Desi ea nun e poate conduce de una singura la aflarea
solutiei,ne poate ajuta totusi, sa micsoram procentul de erori logice.
Cursurile de logica juridica au ca scop pregatirea viitori;or juristi in vederea utilizarii formelor si
regulelor logocoo in teoria si tehnica dreptului.
Examinarea esenţei logicii presupune abordarea problemelor cunoaşterii în general, a scopurilor
acesteia. Scopul principal al cunoaşterii este obţinerea adevărului. Logica examinează cum anume
trebuie să aibă gândirea, ce reguli trebuie să fie respectate pentru ca să fie realizat adevărul. La fel
ca şi în cazul cunoaşterii prin intermediul organelor de simţ, la treapta senzorială a cunoaşterii, şi
în cazul cunoaşterii la nivelul gândirii abstracte, se poate obţine atât informaţie adevărată, cât şi
informaţie falsă.
Logica este un instrument pentru aflarea şi întemeierea cunoştinţelor adevărate şi descoperirea şi
eliminarea opţiunilor false. Ea are scopul de a ajuta la obţinerea cunoştinţelor adevărate despre
lume. Având o aşa orientare gnoseologică, logica operează cu noţiuni ca „gândire corectă” şi
„valoare de adevăr”. Adevărul se referă la conţinutul gândurilor, iar corectitudinea – la formele
lor.
În sfera dreptului adevărurile se exprimă în legi. În cadrul logicii juridice, în procedura judiciară,
pentru fiecare caz aparte se găseşte un singur adevăr juidiciar, obţinerea căruia se realizează prin
aplicarea la fapta sau evenimentul cu consecinţe juridice o normă sau principiu de drept. Stabilirea
adevărului juridic şi, deci, darea unui verdict corect, depinde de nivelul de cunoştinţe
profesionale, de capacitatea de a aplica legislaţia într-o situaţie concretă.
În drept se poate vorbi şi despre „un adevăr sub un dublu aspect, al identităţii actului sau faptului
supus cercetării cu actul sau faptul rezultat din cercetare (adevărul faptic), cât şi al concordanţei
pe linie juridică dintre acest act sau fapt cu termenii normei sau principiului de drept a căror
aplicare se face (adevărul normativ)”
Juriştii nu ar trebui să comită greşeli, pentru că de deciziile luate de ei, de acel adevăr juridic pe
care îl stabilesc, depinde soarta, uneori şi viaţa unui om. Dar acest lucru este posibil. Tocmai de
aceea învinuiţii au dreptul la apel.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.12

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _
 Principiile logicii juridice

1.1 Relataţi despre principiile logicii juridice menţionînd caracteristicile esenţiale

ale principiilor. 3p.

1.2 Caracterizaţi esenţa principiilor logice. 5p.

1.3 Argumentaţi prin intermediul unui principiu logic importanţa respectării legilor
pentru o bună funcţionare a statului de tip democratic. 7p.
1.1 Relatati despre principiile logicii juridice mentionind caracteristicile esentiale ale
principiilor? ? Pentru a fi corectă, gândirea trebuie să se supună anumitor principii logice,
acestea fiind nişte legi generale ale gândirii Principiile logice sunt nişte legături necesare şi
esenţiale dintre gânduri în procesul de raţionare. Principiile logice au un caracter universal, stau
la baza funcţionării gândirii în general, în ele se reflectă cele mai generale şi profunde calităţi,
relaţii şi legături ale lumii obiective, care este percepută de gândirea noastră. : La baza gândirii
stau anumite condiţii formale numite principii logice sau legi de raţionare, fără de care aceasta nu
ar fi posibilă. Ele nu exprima raţionamente, ci condiţii generale ale raţionamentelor indiferent de
tipul de propoziţii cu care formulam inferenţa. Deşi aceste principii nu sunt suficiente pentru o
gândire perfect logică – de altfel, aşa cum am văzut anterior, această calitate este un ideal pentru
individul uman – ele oferă un îndreptar, iar respectarea lor, oarecum instinctiv şi intuitiv, permite
urmarea unui fir logic în gândire. Negarea sau nesocotirea lor antrenează consecinţe absurde.
Aceste principii care sunt în număr de patru, au fost identificate şi formulate de Aristotel şi
Leibniz. Ele sunt: 1. Principiul identităţii – „fiecare lucru este ceea ce este. Şi în atâtea exemple
câte vreţi. A este A, B este B.” (Leibniz); 2. Principiul noncontradicţiei – „este peste putinţă ca
unuia şi aceluiaşi obiect să i se potrivească şi totodată să nu i se potrivească sub acelaşi raport
unui şi acelaşi predicat” (Aristotel); 3. Principiul terţului exclus – „dacă nu e cu putinţă nici să
existe un termen mijlociu între cele două membre extreme ale unei contradicţii, ci despre orice
obiect trebuie neapărat sau să fie afirmat sau să fie negat fiecare predicat…”, „… orice afirmaţie
şi orice negaţie este sau adevărată sau falsă.” (Aristotel); 4. Principiul raţiunii suficiente –
„niciun fapt nu poate fi adevărat sau real, nicio propoziţie veridică fără să existe un temei, o
raţiune suficientă pentru care lucrurile sunt aşa şi nu astfel, deşi temeiurile acestea de cele mai
multe ori nu pot fi cunoscute.”
1.2 Caracterizati esenta principiilor logice? : sunt fundamentale,în raport cu legile şi regulile
logice. Aceasta înseamnă că legile şi regulile logice presupun principiile logice şi ţin seama de
ele cu ocazia fiecărei operaţii logice. Validitatea reprezintă problema centrală a logicii şi
argumentării, iar operaţiile logice şi de fundamentare sunt valide doar dacă satisfac cerinţele
exprimate de principiile logice. - sunt formale – adică ele regizează procesele de raţionare şi nu
oferă nicio informaţie privind caracteristicile determinate ale obiectelor, nu sunt simple convenţii
de limbaj – aceasta înseamnă că renunţând la principiile logice ar trebui să renunţăm la adevăr;
ele nu au un temei în limbaj sau în structurile logice, ci exprimă trăsături de maximă generalitate
a realităţii. - sunt întemeiate. Întemeierea principiilor nu poate fi, însă, decât indirectă, întrucât,
fiind legi de maximă generalitate,principiile logice nu pot fi derivate din legi mai generale.
1.3 Argumentati prin intermediul unui principiu logic importanta respectarii legilor pentru
o buna functionare a statului de tip democratic.? Respectarea principiilor logicii constituie o
condiţie necesară a cunoaşterii esenţei realităţii. Ea asigură atingerea cunoştinţelor adevărate în
procesul de gândire, fără de care nu este posibilă cunoaşterea. Respectarea principiilor logice
este obligatorie pentru gândirea corectă .

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.13

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Principiile logicii juridice

1.1 Descrieţi cracteristicile esenţiale ale legilor logice. 3p.

1.2 Caracterizaţi fiecare principiu logic şi cerinţele necesare de respectat. 5p.

1.3 Argumentaţi importanţa cunoaşterii principiilor logice pentru activitatea
practică a unui jurist. 7p.
1.1 Descrieti cracteristicile esentiale ale legilor logice.? Pentru a fi corectă, gândirea trebuie să
se supună anumitor principii logice, acestea fiind nişte legi generale ale gândirii. Principiile
logice sunt nişte legături necesare şi esenţiale dintre gânduri în procesul de raţionare. Gândirea
juridică, de asemenea, se supune principiilor logice. Activitatea legislativă, cea de interpretare a
legilor, de aplicare a normelor juridice este guvernată de principiile logice
Principile logice prezinta urmatoarele caracteristici:
- Sunt fundamentale,in raport cu legile si regulile logice. Validitatea reprezinta problema
centrala a logicii iar operatiile logice sunt valide doar daca satisfac cerintele exprimate de
principiile logicii.
- Sunt formale. Ele regizeza procesele de rationare si nu ofera nici o informatie privind
caracteristicile determinate ale obiectelor.
- Nu sunt simple conventii de limbaj. Renuntind la principiile logiciiar trebui sa renuntam
la adevar. Ele au un temei situat in afara conventiilor de limbaj, in afara structurii logice,
exprimind trasaturi de maxima generalitate ale realitatii.
- Sunt intemeiate. Intemeierea principiilor fi doar indirecta, intrucit fiind lege de maxima
generalitate, principiile nu pot fi derivate din legi mai generale.

1.2 Caracterizati fiecare principiu logic si cerintele necesare de respectat?

Principiul identităţii (Principiul identităţii: un termen este identic cu sine dacă işi păstrează în
ţelesul încadrul aceluia şi discurs raţional în acelaşi timp şi sub acelaşi raport.Principiul
identităţii cere ca o noţiune folosită să-şi păstreze în cadrul aceluiaşi dicurs sensul, adică să
reflacte acelaşi obiect.)
Principiul noncontradicţiei(Principiul noncontradicţiei: în acelaşi timp şi sub acela şi raport este
imposibil caun lucru să fie şi să nu fie sau, într-un caz mai particular, în acela şi timp şi sub
acelaşi raport este imposibil ca un lucru să aibă sau să nu aibă o anumită proprietate. Acest
principiu prevede că două propoziţii dintre care una afirmă iar alta neagă ceea ce cealaltă a
afirmat, nu pot fi în acelaşi timp şi sub acelaşi raport adevărate.)
Principiul terţului exclus(Principiul terţului exclus: în acelaşi timp şi sub acelasi raport un lucru
există sau nu există, a treia posibilitate fiind exclusă, sau, într-o altă perspectivă, este necesar ca
unlucru să posede sau să nu posede o proprietate în acelaşi timp şi sub acelaşi raport. O
propoziţie poate fi deci adevărată sau falsa a treia variantă nefiind posibilă.)
Principiul raţiunii suficiente( Principiul raţiunii suficiente: orice lucru are un temei în virtutea
căruia există sau orice proprietate este condiţionată de altă proprietate pe care se întemeiază sau
orice adevăr este condiţionat de alte adevăruri pe care se întemeiază. Nimic nu poate exista fără o
raţiune justificativă şi orice propoziţie trebuie să aibă un temei.)
Principiul identităţii.
Fiecare gând în procesul raţionării trebuie să fie identică cu sine. Unul şi acelaşi gând nu poate
să fie el însuşi şi altul. Primul principiu al logicii formale este cel al identităţii. Acest principiu
exprimă calitatea gândirii corecte de a fi determinată. Fiecare principiu logic are un fundament
ontologic. Fundamentul ontologic al principiului identităţii îl reprezintă una dintre calităţile
esenţiale ale realităţii – determinismul calitativ al obiectelor şi fenomenelor realităţii reflectate în
gândire. Aceste obiecte şi fenomene sunt identice cu ele însele (în acelaşi timp şi sub acelaşi
raport). Formularea ontologică a principiului identităţii este: „orice lucru/fenomen este identic cu
sine în acelaşi timp şi sub acelaşi raport”. Obiectele şi fenomenele îşi păstrează calitatea de a fie
ele însele, de a fi identice cu sine şi, deci, gândurile despre ele trebuie să fie şi ele identice cu ele
însele dacă în ele se reflectă corect aceste obiecte şi fenomene. Principiul identităţii este
universal. Din conţinutul acestuia reiese că fiecare noţiune, judecată ş. a. trebuie să fie utilizate în
unul şi acelaşi sens pe care să-l păstreze pe parcursul întregului proces de gândire (discuţie,
argumentare, etc.).
Principiul noncontradicţiei.
Principiul noncontradicţiei exprimă aşa o caracteristică a gândirii corecte ca, noncontradicţia sa.
De asemenea, el asigură consecvenţa logică a gândirii. Contradicţia logică este condiţionată de
enunţarea a două judecăţi incompatibile, care se exclud reciproc, şi care sunt enunţate despre un
obiect luat în acelaşi timp şi sub acelaşi raport.
Fundamentul ontologic al principiului noncontradicţiei este următorul: obiectele din
realitate nu pot să existe şi să nu existe în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect. Nu pot să posede şi
să nu posede o caracteristică în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect. Nu pot să se afle în relaţii şi să
nu se afle în relaţii cu alte obiecte în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect. Cu referire la aceasta
Aristotel afirma: „nu e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie şi să nu fie într-unul şi acelaşi timp” şi
că nu se poate „ca unuia şi aceluiaşi subiect să i se potrivească şi totodată să nu i se potrivească
sub acelaşi raport unul şi acelaşi predicat”. Deci, formularea ontologică a principiului
noncontradicţiei este: în acelaşi timp şi sub acelaşi raport este imposibil ca un lucru să aibă şi să
nu aibă o proprietate, să fie şi să nu fie, să aibă anumite relaţii şi să nu le aibă”. Utilizarea
conştientă a acestui principiu permite să descoperim şi să înlăturăm contradicţiile în procesul de
gândire atât al nostru, cât şi al altora. Acest principiu nu interzice contradicţiile dialectice, ci
doar contradicţiile gândirii incorecte, care distrug continuitatea gândirii, încurcă cunoaşterea
realităţii.
Principiul terţului exclus.
Acest principiu este o adăugare pentru principiul noncontradicţiei dar şi cel al
terţului exclus. În el se exprimă, la fel, determinarea gândirii, continuitatea acesteia,
noncontradicţia.Fundamentul ontologic al acestui principiu este determinarea calitativă a
obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare. Şi deci, un anumit obiect sau există, sau nu
există, sau are relaţii cu alte obiecte, sau nu are. Formulare ontologică a principiului terţului
exclus este: în acelaşi timp şi sub acelaşi raport un lucru are o proprietate, sau nu o are, are o
relaţie sau nu, există sau nu există, a treia posibilitate este exclusă. Principiul terţului exclus ar
putea să fie formulat astfel: două judecăţi contradictorii despre unul şi acelaşi obiect nu pot fi
concomitent false. Una dintre ele este cu necesitate adevărată.

Principiul raţiunii suficiente.

În principiul raţiunii suficiente se exprimă o caracteristică de bază a gândirii corecte –
fundamentarea acesteia. Înaintând un gând, şi pretinzând că el este adevărat, trebuie să
fundamentăm adevărul său. Calitatea de a fi argumentată este una dintre cele mai importante
calităţi ale gândirii logice. În cazul când afirmăm ceva, convingem pe alţii de ceva, trebuie să
demonstrăm judecăţile noastre, să aducem raţiuni suficiente, care confirmă adevărul gândurilor
noastre. Stabilirea adevărului dar şi a falsităţii unui gând este posibilă doar în cazul
fundamentării acestuia. Formularea ontologică a acestui principiu: „orice lucru (fenomen, etc.)
există în virtutea unui temei”. O premisă importantă pentru funcţionarea principiului raţiunii
suficiente este dependenţa universală a unor obiecte de altele. Dacă primele trei principii ale
gândirii au fost formulate de către Aristotel, atunci acest principiu a fost formulat de către
Leibniz. La el acest principiu apare ca unul universal atât al existenţei, cât şi a cunoaşterii –
principiul cauzalităţii. Cu referire la gândire se poate da următoarea formulare: nici o judecată nu
poate să fie recunoscută drept adevărată fără o raţiune suficientă. Suficiente sunt acele
fundamente faptice şi teoretice, din care judecata dată reiese cu necesitate.
1.3 Argumentati importanta cunoasterii principiilor logice pentru activitatea practica a
unui jurist.?
Condiţiile necesare (dar nu şi suficiente) pentru a gândi logic-corect sunt specifice pentru
fiecare principiu logic. Principiul identităţii impune gândirii cerinţa ca în cadrul unui act
raţional formele logice să rămână invariabile, adică să-şi păstreze întotdeauna trăsăturile,
conţinutul, înţelesul, sistemul de referinţă, valoarea de adevăr. Principiul noncontradicţiei
cere a nu accepta argumentări în care nu se poate distinge între adevărul şi falsul propoziţiilor
contrare. Principiul terţului exclus ne obligă să manifestăm consecvenţă, să decidem riguros
dacă un enunţ are sau nu are valoare de adevăr. În sfârşit, principiul raţiunii suficiente
reprezintă imperativul raţional de a nu se accepta sau a nu se respinge nici o propoziţie dacă nu
există un temei satisfăcător.
Aşadar, aplicarea celor patru principii logice fundamentale acordă gândirii claritate, precizie,
coerenţă, consistenţă, consecvenţă, capacitate de decizie riguroasă, temei valoric şi pragmatic
în activitatea raţională în cadrul anchetei, în procesul de selectare, cercetare şi apreciere
(evaluare) a probelor, înlătură contradicţiile şi confuziile care survin în acest proces etc.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________
 Test nr.14

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Gîndire și limbaj.

1.1 Analizați relația gîndire limbaj. 3p.

1.2 Elaborați caracteristici distinctive relației gîndire limbaj juridic. 5p.

1.3 Argumentați afirmația precum că „limbajul este sistem conceptual de redare a

realității juridice”. 7p.
1.1Analizati relatia gîndire si limbaj
Limbajul este o condiţie necesară a existenţei gândirii abstracte. El apare odată cu conştiinţa şi
gândirea. Limbajul reprezintă materializarea gândirii în vorbirea scrisă şi orală. Nu există limbaj
în afara gândirii şi invers. Ele se află într-o unitate indisolubilă. Limbajul este învelişul gândirii
care poate fi perceput senzorial, este „haina lingvistică” a gândurilor noastre, este acea entitate
care asigură o existenţă evidentă, sesizabilă gândurilor omului.Limbajul este predestinat să
servească drept mijloc pentru obţinerea şi fixarea cunoştinţelor, păstrarea şi transmiterea
acestora. Limbajul îndeplineşte un rol foarte important, deoarece gândurile există într-o formă
ideală fără ca să poată să fie percepute de către organele de simţ. Iar limbajul le conferă acestor
gânduri o formă de cuvinte, care pot fi percepute de către organele de simţ.
Limbajul se utilizează nu doar în procesul de exprimare al gândurilor, dar şi în procesul de
formare al lor. În toate domeniile activităţii umane, gândurile se exprimă prin limbaj.
Gindirea juridica ca orice gindire este inseparabila de limbaj, ea expriminduse intotdeauna cu ajutorul
limbajului juridic. Primele contributii importante pentru analiza limbajului jur apartin reprezentantilor
scolii istorice de drept din Germania, in special lui J. Grimm si F.C. Savigny. Grimm considera ca dreptul
si limbajul juridic sau nascut impreuna pentru ca o idee juridical nu poate si exprimata correct decit intron
limbaj specific stiintelor juridice. Savigny leaga dezvoltarea sistemului de drept german considerat de el
a fi unul cintre cele mai evaluate din lume de superioritatea limbajului juridic german fata de alte limbaje
juridice nationale si de superioritatea limbii germane fate de alte limbi.

1.2Elaborati caracteristici distinctive relatiei gîndire limbaj juridic?

Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operatiilor mintale
( analiza,sinteza,comparatia, abstractizarea,generalizarea ),reflecta insusirile esentiale si relatiile
dintre obiectele si fenomenele lumii,sub forma notiunilor,propozitiilor ( judecatilor si
rationamentelor ) .
Notiunea,fiind elementul de baza al gandiri,rezulta ca limbajul se evidentiaza chiar din
definitia acestui complex fenomen psihic,intrucat notiunea este tocmai semnificatia cuvantului ca
element constitutiv al limbajuluisi ,deoarece semnificatia cuvantului ca element constitutiv al
limbajului si,deoarece semnificatiile,intelesurile,sunt de natura ideala si nu pot exista
independent de un purtator material ( cuvantul rostit ,scris,citit ),apare ca evidenta legatura dintre
gandire si limbaj.
Limbajul este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii,ori
comunicarea ( transmitera de informatii ) presupune vehicularea unor semnificatii intr-un
"emitator" si un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza decat priun utilizarea unor "coduri" care
sa permita,materializarea acestor " mesaje" ,codurile putand fi semnele ( cuvintele ) diferitelor
limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular ( specific surdo-mutilor), sau alfabetul
Morse,etc.O alta componenta esentiala a unui sistem de comunicare este conexiunea inverasa ce
are rolul de a regla emisia mesajelor in functie de efectele produse.

1.3Argumentati afirmatia precum că „limbajul este sistem conceptual de redare a

realitătii juridice”? Dreptul si limbajul juridic s-au nascut impreuna,p/t ca o idee juridica
nu poate fi exprimata corect decat intr-un limbaj specific stiintelor juridice

Gindirea abstracta e o treapta superioara a cunoasterii, iar limbajul este baza senzoriala a materializarii
gandirii. Limbajul este un system de semne ce au semnificatie si sunt folosite cu unele reguli pentru
fixarea, prelucrarea sau transmiterea informatiei. Limbajul juridic are urmatoarele functii: de fixare a
cunostintelor juridice, constitutive, comunicativa si argumentative. Multimea termenilor juridici constituie
universul discursului juridic care vin sa explice exact corectitudinea faptelor. Termenii juridici trebuie sa
fie monosemantici si monoreferentiari, pentru a nu permite o interpretare larga a textului, ci asigurarea cu
o inalta exactitate.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________
 Test nr.15

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Gîndire și limbaj.

1.1 Relataţi despre esenţa limbajului juridic. 3p.

1.2 Determinaţi esenţa relaţiei între sens şi semnificaţie în cadrul sistemului de

drept. 5p.

1.3 Apreciaţi importanţa funcţiilor limbajului juridic în realizarea dreptului. 7p.

Relatati despre esenta limbajului juridic?

Limbajul juridic este un limbaj semi-artificial, pentru că deşi acest limbaj atinge forma
superioară de „juridizare” in activitatea legislativă, chiar şi in acest caz in el se păstrează
elemente ale
limbajului natural. Dar printre termenii juridici se pot intalni termeni exprimaţi prin imbinări de
cuvinte care nu sunt obişnuite pentru limbajul natural, literar.
1.2 Determinati esenta relatiei intre sens si semnificatie in cadrul sistemului de drept.
Semnificaţia si sensul sunt doi parametrii semantici cu caracteristici diferite.
Semnificaţia se caracterizează prin:
-obiectivitate-este accesibilă tuturor membrilor unei comunităţi lingvistice;
-unicitate-un semn trebuie să aibă o singură semnificaţie,adică să semnifice unsingur obiect;
-constanţă-un semn trebuie să semnifice acelai obiect,indiferent de împrejurări.
Intre sens si semnificaţie se stabilete următorul raport-unui semn îi corespunde o semnificaţie
determinată,dar nu si invers:
-un semn are un singur sens, iar sensul o singură semnificaţie, dar o semnificaţie poate corespunde
mai multor semne i mai multor sensuri;
-prin acest raport,Frege exclude dintre semne numele comune si, în general, expresiile cărora le
corespund mai multe obiecte, căci acestea nu au o semnificaţie determinată.
Concluzii
Prin introducerea parametrului semnatic de sens, Gottlob Frege încearcă să rezolve problema
referitoare la ce se întâmplă cu o expresie atunci când este înlocuită cu alta într-un context care îi
conservă interpretarea. Prin distincţia făcută între sens şi semnificaţie , Frege precizează că
sensul este înţelesul unei expresii lingvistice, iar semnificaţia este ceea ce numeşte numele,
însuşi obiectul desemnat (concret sau abstract). Deosebirea dintre sens si semnificaţie este
valabilă atât pentru nume cât si pentru alte categorii de expresii: predicate, expresii
ale relaţiei,cuantori,operatori propoziţionali si chiar propoziţii
1.3 Apreciati importanta functiilor limbajului juridic in realizarea dreptului
Dreptul are nevoie de mijloace lingvistice pentru a desemna exact noţiunile juridice şi a

exprima corect ideile specialiştilor in drept. De exemplu, pentru a-şi indeplini eficient funcţia, legile

trebuie să fie impecabile atat după conţinut, cat şi după formă iar limbajul legilor trebuie să fie unul

exact. In domeniul dreptului, in care avem nevoie de precizie, in care nu se admite prezenţa

paradoxurilor şi a sofismelor, se utilizează un limbaj semi-artificial, care operează cu anumiţi termeni

19

– cuvinte şi imbinări de cuvinte, noţiuni speciale. Una dintre principalele caracteristici ale limbajului

juridic este exactitatea. Claritatea, pe langă exactitate şi simplitate reprezintă una dintre calităţile

importante ale limbajului juridic. Dacă norma juridică va fi transmisă printr-un limbaj inexact, ea nu

va fi inţeleasă şi executată. Pentru acest limbaj, de asemenea, este caracteristică neutralitatea

emoţională: faptele şi evenimentele trebuie descrise in limbajul juridic in expresii neutre din

perspectivă emoţională.

Limbajul juridic este un limbaj semi-artificial, pentru că deşi acest limbaj atinge forma

superioară de „juridizare” in activitatea legislativă, chiar şi in acest caz in el se păstrează elemente ale

limbajului natural. Dar printre termenii juridici se pot intalni termeni exprimaţi prin imbinări de

cuvinte care nu sunt obişnuite pentru limbajul natural, literar.

Limbajul juridic indeplineşte anumite funcţii:

a. funcţia de fixare a cunoştinţelor juridice. Ele sunt exprimate in propoziţii, care nu sunt

posibile in afara operaţiei de nominalizare juridică realizată cu ajutorul limbajului.

b. funcţia constitutivă. Limbajul juridic este mediul in care se formează cunoaşterea juridică

şi conştiinţa juridică.

c. funcţia comunicativă. Limbajul juridic este instrumentul de transmitere a cunoştinţelor

juridice.

d. funcţia argumentativă. Limbajul juridic serveşte la intemeierea aserţiunilor şi

cunoştinţelor juridice, in general.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.16

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Teoria termenului juridic

1.1 Relataţi despre caracteristicile generale ale noţiunii ca forma a gîndirii. 3p.

1.2 Caracterizaţi fiecare tip de noţiuni indicînd criteriul de la care se obţine şi

exemplificaţi. 5p.

1.3 Argumentaţi importanţa noţiunii pentru conceptualizarea dreptului. 7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.17

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Judecata juridica

1.1 Relataţi despre judecata juridică ca formă a gîndirii. 3p.

1.2 Indicaţi caracteristici ale tipurilor de judecăţi simple şi complexe,

exemplificaţi. 5p.
 1.3 Apreciaţi modul în care are loc verificarea valorii de adevăr al judecăţilor şi
modul în care acestea sunt validate. Comparaţi termenul validare în drept şi
validare în logică. 7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.18

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Inferenta ca forma a gindirii.

1.1 Relataţi despre specificul inferenţei ca formă a gîndirii. 3p.

1.2 Analizaţi inferentele de tip deductive şi cele de tip inductive, comparîndu-le

din perspectivele verificării valorii de adevăr a concluziilor. 5p.

1.3 Apreciaţi care este rolul raţionamentului juridic în cadrul dreptului şi care sunt
tipurile de raţionamente mai des întîlnite în Coduri (Penal, Civil). Formulaţi
exemple. 7p.
1.1 Relatati despre specificul inferentei ca forma a gindiriiUnele cunoştinţe le obţinem
nemijlocit, cu ajutorul organelor de simţ, iar pe altele – mijlocit, prin intermediul gândirii logice,
făcând concluzii din cunoştinţele pe care le avem. Raţionamentul este o formă de gândire, prin
care se obţin cunoştinţe noi din judecăţile existente. Judecăţile din care derivă concluziile se
numesc premise, iar judecata obţinută, cea care reprezintă cunoştinţe noi, se numeşte concluzie.
Raţionamentul este o operaţie logică, în rezultatul căreia din una sau mai multe judecăţi, pe care
le numim premise, derivă o judecată nouă, care se numeşte concluzie. El este procesul de obţinere
a cunoştinţelor, exprimate prin judecăţi din alte cunoştinţe, care la fel sunt exprimate prin
judecăţi.
Esenţa logică a raţionamentului constă în mişcarea gândirii de la analiza cunoştinţelor deja
existente la sinteza cunoştinţelor noi. Această mişcare are un caracter obiectiv şi se determină de
legăturile reale ale realităţii
1.2Analizati inferentele de tip deductive si cele de tip inductive, comparindu-le din
perspective verificarii valorii de adevar a concluziilor.?
Inferenta urmează 2 cai:
-de la particular la general;(inductie)
-de la general la particular (deductive, demonstratie, ratiocinaţie sau silogism)
Rationamentul juridic este mentionat expres in lege, in materie de prezumtie in art.1199
C.Civil care autorizează pe judecător să tragă consecinte de la un fapt cunoscut la un fapt
necunoscut, la fel cum legea le trage in anumite imprejurari.
Aceste feluri de rationament juridicse numeste deductive, pentru ca in acest domeniu al
aplicarii dreptului, inferenta interpretului si a legiuitorului porneste de la o universal, care in
genere, este aceasta: din anumite comportari, din anumite semneexterioare, urme si indicia,
se impune in lipsa probelor directe sa se tragă anumite concluzii.
Prin ast.1199 C.Civil, nu se consacră insusi formalismul silogistic in opera de interpretare şi
aplicare a dreptului. Acest lucru rezultă din prevederile art.1203 C.Civil in care legiuitorul
neintervenind in această materie decit spre a recomanda ca aceste prezumţii sa aiba greutate
si putere de a naste probabilitatea, conditie lasata prin insasi natura ei tot aprecierii subiective
a judecatorului sis pre a circumscribe aplicarea lor la cazurile cind este permisa si dovada
prin martori, afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta.
Codul lasa in seama intuitiei interpretului un mare sector al aplicarii dreptului la fapte.Din
cuprinsul art.1203 CC, rezultă ca legiuitorul nu impune raţiocinaţia, ci descoperirea unui
adevăr, aflarea unor imprejurări noi şi tocmai de aceea acordă atita libertate judecătorului.
Legiuitorul porneste de la premisa ca o constiinta inlantuita de reguli nu se poate misca,ca
numai libertatea spiritului este compatibila cu descoperirea , cu creaţia.
Pentru a construi un rationament juridic correct, este nevoie de enuntarea unor norme juridice si
de judecati normative in care sa se constate ca un anume comportament este obligatoriu, interzis
sau permis printr-o norma anume(Este permis sau este interzis lui A sa aiba comportarea C dupa
normaN). Pentru a stabili norma, trebuie sa fie interpretata legea. O norma intra intr-un
rationament juridic daca este stabilita in conformitate cu dispozitiile legale, din care se obtine
dupa regulile de interpretare folosite.
Concluzia unui rationament juridic este correct si just intemeiata daca si numai daca premiza
care cuprinde judecata normative este correct construita si probate cu mijloacele de proba
prevazute de lege.
Rationamentul juridic se reflecta in general in discursurile juridice, care sunt, prin excelenta
discursuri explicative-justificative, intrucit interesul pentru adevar nu este separate de principia,
norme si valori,ci dimpotriva acesta este determinat de valorile dreptului, exprimate in principiile
de drept si in lege.In logica juridical , justul este substituit cu Legalitatea.
1.3 Apreciati care este rolul rationamentului juridic in cadrul dreptului si care sunt tipurile
de rationamente mai des intilnite in Coduri (Penal, Civil). Formulati exemple. (puntul 1.2)

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.19

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _
Teoria argumentării

1.1 Relatați despre esența argumentării. 3p.

1.2Comparați argumentare persuasiune manipulare. 5p.

1.3 Formulați trei argumente, menționînd tipologia acestora, în favoarea

importanței posedării cunoștințelor din domeniul logicii juridice pentru un bun
orator. 7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.20

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

 Facultatea Drept _

Problema adevarului juridic

1.1 Dezvăluiţi esenţa adevărului juridic. 3p.

1.2 Determinaţi tipuri de adevăr juridic şi modul în care acesta se manifestă. 5p.

1.3 Argumentaţi importanţa prezenţei ideii de adevăr în drept şi indicaţi forme de

manifestare a acestuia. 7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.21
 Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____
Facultatea Drept _

Problema adevarului juridic

1.1 Dezvăluiţi esenţa adevărului juridic. 3p.

1.2 Determinaţi formele de manifestare a adevărului juridic. 5p.

1.3 Apreciaţi esenţa relaţiei între adevăr-libertate- responsabilitate şi caracterizaţi-o.

7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.22
 Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____
Facultatea Drept _

Discursul juridic.

1.1. Relatați despre specificul discursului juridic. 3p.

1.2. Analizați specificul procesului de elaborare și prezentare a discursului

juridic. 5p.

1.3. Elaborați reguli de prezentare a discursului juridic. 7p.

2012 Examinator_____________

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.23
 Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____
Facultatea Drept _

Comunicarea juridică

1.1 Definiţi comunicarea juridical. 3p.

1.2 Comparaţi comunicarea juridică cu alte forme de comunicare. 5p.

1.3 Apreciaţi modul în care se realizează comunicarea în drept şi argumentaţi

importanţa comunicării verbale. 7p.

1.1 Definiti comunicarea juridical?

Limbajul este o condiţie necesară a existenţei gândirii abstracte. El apare odată cu conştiinţa şi
gândirea. Limbajul reprezintă materializarea gândirii în vorbirea scrisă şi orală. Nu există limbaj
în afara gândirii şi invers. Ele se află într-o unitate indisolubilă. Limbajul este învelişul gândirii
care poate fi perceput senzorial, este „haina lingvistică” a gândurilor noastre, este acea entitate
care asigură o existenţă evidentă, sesizabilă gândurilor omului.
Limbajul este predestinat să servească drept mijloc pentru obţinerea şi fixarea cunoştinţelor,
păstrarea şi transmiterea acestora. Limbajul îndeplineşte un rol foarte important, deoarece
gândurile există într-o formă ideală fără ca să poată să fie percepute de către organele de simţ. Iar
limbajul le conferă acestor gânduri o formă de cuvinte, care pot fi percepute de către organele de
simţ.
Limbajul se utilizează nu doar în procesul de exprimare al gândurilor, dar şi în procesul de
formare al lor. În toate domeniile activităţii umane, gândurile se exprimă prin limbaj. În cadrul
logicii s-a constituit un limbaj care portă denumirea de limbaj formalizat. În acest limbaj
cuvintele limbajului obişnuit sunt înlocuite prin anumite litere şi simboluri, acesta fiind un limbaj
simbolic. În domeniul dreptului gândurile se exprimă prin limbajul juridic.

1.2 Comparati comunicarea juridical cu alte forme de comunicare?

Limbajului juridic aparţin reprezentanţilor şcolii istorice de drept din Germania, în special lui J.
Grimm şi F. C. de Savigny. Primul consideră că dreptul şi limbajul juridic s-au născut împreună,
pentru că o idee juridică nu poate fi exprimată corect decât într-un limbaj specific ştiinţelor
juridice. De aceea istoria dreptului este totodată o istorie a dezvoltării şi maturizării conceptelor
juridice.
Din perspectiva logicii limbajul juridic se poate diferenţia în felul următor:
limbajul teoretic, care este limbajul teoriilor juridice, a legilor juridice;
limbajul empiric, aplicativ, adică limbajul analizei juridice, interepretării normelor de drept;
limbajul obiectual sau nivelul obiectual al limbajului juridic este sistemul de semne şi simboluri
ale limbajului natural şi celui formalizat care reprezintă şi reflectă obiectele reale pe care le
cercetează juristul în procesul activităţii juridice

Dar exista si alte tipuri de limbaje, cum ar fi:

Limbajele naturale sunt limbajele care apar în mod spontan, se constituie treptat şi sunt
inseparabile de popor, care este purtătorul lor. Limbajul natural este un sistem de semne care s-a
constituit pe parcursul dezvoltării umanităţii pentru a îndeplini funcţia de comunicare şi
cunoaştere. Acestea sunt, de fapt, limbile naţionale. Limbajele artificiale sunt limbajele care se
creează de către oameni, în baza limbajelor naturale, în mod conştient, pentru anumite scopuri, în
special, pentru a transmite exact şi în mod econom informaţia, mai ales cea ştiinţifică. Limbajul
artificial este format pentru soluţionarea optimă a problemelor speciale în anumite sfere ale
cunoaşterii. Prin crearea limbajului artificial se soluţionează problema căutării mijloacelor de
analiză şi reflectare a rezultatelor atinse. Drept exemplu de limbaje artificiale pot servi limbajele
de programare, limbajele logicii şi matematicii, limbajele de semnalare (în sistemul transportului
feroviar şi acvatic), cifruri, ş.a.m.d. Limbajele ştiinţelor exacte şi socio-umane se pot considera
limbaje semi-artificiale, deoarece ele includ şi terminologie din limbajul natural, dar şi
terminologie şi simbolică specială şi anumite reguli de funcţionare prestabilite. Limbaje parţial
artificiale sunt sisteme de semne care includ semnele limbajului natural şi a celui artificial. La ele
se atribuie limbajele ştiinţelor, de exemplu, cel al fizicii sau al dreptului.
1.3 Apreciati modul in care se realizeaza comunicarea in drept si argumentati importanta
comunicarii verbale.?
Dreptul are nevoie de mijloace lingvistice pentru a desemna exact noţiunile juridice şi a
exprima corect ideile specialiştilor în drept. De exemplu, pentru a-şi îndeplini eficient
funcţia, legile trebuie să fie impecabile atât după conţinut, cât şi după formă iar limbajul
legilor trebuie să fie unul exact. În domeniul dreptului, în care avem nevoie de precizie, în
care nu se admite prezenţa paradoxurilor şi a sofismelor, se utilizează un limbaj semi-
artificial, care operează cu anumiţi termeni – cuvinte şi îmbinări de cuvinte, noţiuni speciale.
Una dintre principalele caracteristici ale limbajului juridic este exactitatea. Claritatea, pe
lângă exactitate şi simplitate reprezintă una dintre calităţile importante ale limbajului juridic.
Dacă norma juridică va fi transmisă printr-un limbaj inexact, ea nu va fi înţeleasă şi
executată. Pentru acest limbaj, de asemenea, este caracteristică neutralitatea emoţională:
faptele şi evenimentele trebuie descrise în limbajul juridic în expresii neutre din perspectivă
emoţională.

2012 Examinator_____________
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

APROB
Şeful catedrei ________________

Test nr.24

Pentru examen la disciplina Logica juridică Anul _I___ grupa ____

Facultatea Drept _

Comunicarea juridică

1.1 Relataţi despre esenţa comunicării. 3p.

1.2. Carcaterizaţi şi comparaţi tipurile de comunicare juridică. 5p.

1.3. Indicaţi regulile comunicării eficiente şi analizaţi modul în care acestea se

manifestă în drept. 7p.
1.1 Relatati despre esenta comunicarii?

Limbajul este o condiţie necesară a existenţei gândirii abstracte. El apare odată cu conştiinţa şi gândirea.
Limbajul reprezintă materializarea gândirii în vorbirea scrisă şi orală. Nu există limbaj în afara gândirii şi
invers. Ele se află într-o unitate indisolubilă. Limbajul este învelişul gândirii care poate fi perceput
senzorial, este „haina lingvistică” a gândurilor noastre, este acea entitate care asigură o existenţă evidentă,
sesizabilă gândurilor omului.

Limbajul este predestinat să servească drept mijloc pentru obţinerea şi fixarea cunoştinţelor, păstrarea şi
transmiterea acestora. Limbajul îndeplineşte un rol foarte important, deoarece gândurile există într-o
formă ideală fără ca să poată să fie percepute de către organele de simţ. Iar limbajul le conferă acestor
gânduri o formă de cuvinte, care pot fi percepute de către organele de simţ.
Limbajul se utilizează nu doar în procesul de exprimare al gândurilor, dar şi în procesul de formare al lor.
În toate domeniile activităţii umane, gândurile se exprimă prin limbaj. În cadrul logicii s-a constituit un
limbaj care portă denumirea de limbaj formalizat. În acest limbaj cuvintele limbajului obişnuit sunt
înlocuite prin anumite litere şi simboluri, acesta fiind un limbaj simbolic. În domeniul dreptului gândurile
se exprimă prin limbajul juridic.

1.2Carcaterizati si comparati tipurile de comunicare juridical

Limbajului juridic aparţin reprezentanţilor şcolii istorice de drept din Germania, în special lui J. Grimm şi
F. C. de Savigny. Primul consideră că dreptul şi limbajul juridic s-au născut împreună, pentru că o idee
juridică nu poate fi exprimată corect decât într-un limbaj specific ştiinţelor juridice. De aceea istoria
dreptului este totodată o istorie a dezvoltării şi maturizării conceptelor juridice.

Din perspectiva logicii limbajul juridic se poate diferenţia în felul următor:

- limbajul teoretic, care este limbajul teoriilor juridice, a legilor juridice;

- limbajul empiric, aplicativ, adică limbajul analizei juridice, interepretării normelor de drept;

- limbajul obiectual sau nivelul obiectual al limbajului juridic este sistemul de semne şi simboluri
ale limbajului natural şi celui formalizat care reprezintă şi reflectă obiectele reale pe care le
cercetează juristul în procesul activităţii juridice

Dar exista si alte tipuri de limbaje, cum ar fi:

Limbajele naturale sunt limbajele care apar în mod spontan, se constituie treptat şi sunt inseparabile de
popor, care este purtătorul lor. Limbajul natural este un sistem de semne care s-a constituit pe parcursul
dezvoltării umanităţii pentru a îndeplini funcţia de comunicare şi cunoaştere. Acestea sunt, de fapt,
limbile naţionale. Limbajele artificiale sunt limbajele care se creează de către oameni, în baza limbajelor
naturale, în mod conştient, pentru anumite scopuri, în special, pentru a transmite exact şi în mod econom
informaţia, mai ales cea ştiinţifică. Limbajul artificial este format pentru soluţionarea optimă a
problemelor speciale în anumite sfere ale cunoaşterii. Prin crearea limbajului artificial se soluţionează
problema căutării mijloacelor de analiză şi reflectare a rezultatelor atinse. Drept exemplu de limbaje
artificiale pot servi limbajele de programare, limbajele logicii şi matematicii, limbajele de semnalare (în
sistemul transportului feroviar şi acvatic), cifruri, ş.a.m.d. Limbajele ştiinţelor exacte şi socio-umane se
pot considera limbaje semi-artificiale, deoarece ele includ şi terminologie din limbajul natural, dar şi
terminologie şi simbolică specială şi anumite reguli de funcţionare prestabilite. Limbaje parţial artificiale
sunt sisteme de semne care includ semnele limbajului natural şi a celui artificial. La ele se atribuie
limbajele ştiinţelor, de exemplu, cel al fizicii sau al dreptului.
1.3. Indicati regulile comunicarii eficiente si analizati modul in care acestea se manifesta in drept.
Dreptul are nevoie de mijloace lingvistice pentru a desemna exact noţiunile juridice şi a exprima corect
ideile specialiştilor în drept. De exemplu, pentru a-şi îndeplini eficient funcţia, legile trebuie să fie
impecabile atât după conţinut, cât şi după formă iar limbajul legilor trebuie să fie unul exact. În domeniul
dreptului, în care avem nevoie de precizie, în care nu se admite prezenţa paradoxurilor şi a sofismelor, se
utilizează un limbaj semi-artificial, care operează cu anumiţi termeni – cuvinte şi îmbinări de cuvinte,
noţiuni speciale. Una dintre principalele caracteristici ale limbajului juridic este exactitatea. Claritatea, pe
lângă exactitate şi simplitate reprezintă una dintre calităţile importante ale limbajului juridic. Dacă norma
juridică va fi transmisă printr-un limbaj inexact, ea nu va fi înţeleasă şi executată. Pentru acest limbaj, de
asemenea, este caracteristică neutralitatea emoţională: faptele şi evenimentele trebuie descrise în limbajul
juridic în expresii neutre din perspectivă emoţională.

2012 Examinator_____________