Sunteți pe pagina 1din 3

7 cărți pe care orice femeie ar trebui să le citească

1. Jurnalul Annei Frank, Anne Frank

Povestea Annei Frank, pe care o relatează încă de la 13 ani, este o lecție de viață pentru noi toți.
În special pentru doamne și domnișoare. Relatarea începe în 1942 și surprinde o perioadă întunecată din istoria Germaniei, mai ales
pentru evrei. Jurnalul se termină brusc, doi ani mai târziu, pe 1 august 1944. Motivul pentru care recomand această carte oricărei
femei este chiar Anne Frank, un exemplu de curaj. Cu toate că ea și familia ei erau fugitivi își păstrează în permanență optimismul,
chiar dacă teama constantă că ar putea fi prinși apăsa greu pe umerii tuturor evreilor aflați în aceeaşi situație. Experiența nu o va
transformă într-un om rău. O maturizează fără doar și poate, dar în ciuda tuturor circumstanțelor nefavorabile își păstrează speranța
până în ultima clipă.
Cumpără cartea

2. Clopotul de siclă, Sylvia Plath


Cea mai mare spaimă a multor oameni este să-şi piardă minţile. Ce poate fi mai îngrozitor decât atât?

Romanul Clopotul de sticlă este o autobiografie, cel puţin în parte, deşi poate ţi se va părea
imposibil dacă o vei citi. A fost iniţial publicat sub pseudonimul Victoria Lucas, urmând ca numele real al autoarei să fie dezvăluit
abia dupa ce aceasta se sinucide.
Clopotul de sticlă de Sylvia Plath este şi el un roman clasic american. Şocantă, impresionantă şi de un realism absolut uimitor, cartea
surprinde nefericitul declin emoţional şi psihic al lui Esther Greenwood, alter ego-ul autoarei, o tânără feministă convinsă, ambiţioasă,
isteaţă, veselă, dar cu un echilibru emoţional fragil.
Romanul este cel puţin admirabil. Puţini autori au reuşit să pătrundă, să înţeleagă şi să traducă rătăcirea psihicului aşa cum o face
Sylvia Plath.
Apropo, dacă există cinefile printre voi, Clopotul de sticlă (The Bell Jar) este cartea pe care o citeşte Kat Stratford, din 10 Things I
hate about you. Pun pariu că ţi-a scăpat!
Cumpără cartea

3. Insuportabila ușurătate a ființei, Milan Kundera

Și pentru că tot pomeneam mai sus despre lista mea interminabilă de cărți pe care vreau să le
citesc… Nu am citit încă Insuportabila ușurătate a ființei a lui Milan Kundera, dar aștept cu nerăbdare s-o fac. Cartea ne spune
povestea lui Tomas, a soției lui Teresa și amantei lui Sabina. Aceasta din urmă reprezintă întruchiparea ușurătății ființei menționată în
titlu. Astfel, ne sunt prezentate trei perspective diferite asupra iubirii, prin trei personaje cu viziuni distincte asupra sentimentului. Mai
multe despre Insuportabila ușurătate a ființei poți citi aici!
Cumpără cartea

4. Persepolis, Marjane Satrapi

Am văzut întâi filmul, care mi-a plăcut la nebunie. Greșală nevinovată; nu știam de
existență cărții. Așadar, despre ce este vorba? Într-o lume în care maturizarea are loc forțat urmărim destinul tinerei Marjane Satrapi
plin de tristețe, fericire, revoltă, iubire și teamă, căreia îi este dat să trăiască ororile Revoluției Islamice. Ochiul inocent al naratoarei
se maturizează timpuriu, iar acest lucru îi va da un simț al ințelepciunii ieșit din comun, precum și o putere uimitoare de a depăși toate
provocările vieții.
Cumpără cartea

5. How to be a woman, Caitlin Moran


How to be a woman este, fără îndoială, un must read pentru femeia modernă! Da, într-adevăr
avem dreptul la vot, (pentru care, apropo, a trebui să dăm din coate foarte mult), ineglitatea dintre sexe nu o mai simţit la fel de acut
ca predecesoarele noastre, dar suntem în continuare condiţionate de tot felul de nimicuri, cum ar fi faptul că epilatul este absolut
necesar, că trebuie să avem în permenţă o conduită aleasă şi o imagine ireproşabilă, că acumularea a două, trei kilograme în plus este
o catastrofă etc. Toate aceste aspecte, precum şi altele mai serioase (copii, căsătorie, relaţii) sunt puse în discuţie de Caitlin Moran
într-o manieră care te va amuza şi te va educa în acelaşi timp.
Cumpără cartea

6. Al doilea sex, Simone de Beauvoir


Dacă ești o feministă convinsă, Al doilea sex de Simone de Beauvoir ar trebui să-ți fie cartea de căpătâi, iar dacă nu ai auzit încă de
acest volum află că al doilea sex pus în discuție suntem noi, femeile. Dacă la momentul actual este sau nu lumea condusă încă de
bărbați este discutabil. În 1945, pe de altă parte, anul apariției volumului, cu siguranță că așa stăteau lucrurile. Cartea este mai degrabă
un studiu elaborat în care autoarea scoate la iveală percepția bărbaților și a femeilor asupra a ceea ce numim sex feminin și de ce
dintotdeauna s-au impus diferențe între cele două sexe.
Cumpără cartea
7. Doamna Dalloway, Virginia Woolf
Te-ai gândit vreodată cât de puţină importanţă acorzi lucrurilor pe care le faci zi de zi sau gesturilor neînsemnate în aparenţă, dar
care-ţi conturează şi definesc personalitatea? Doamna Dalloway este, poate, cel mai cunoscut și apreciat roman al Virginiei Woolf, un
clasic care ne povestește o zi din viața Clarissei Dalloway în detalii absolut impresionante atât despre viața interioară, cât și despre
cea socială, trecută și prezentă.