ELEMENTE GENERALE DE PATOLOGIE DIGESTIVĂ

PRINCIPALELE SIMPTOME ŞI SEMNE DIGESTIVE

I. DUREREA TORACICĂ
II. DUREREA ABDOMINALĂ ACUTĂ, CRONICĂ ŞI RECURENTĂ
III. DISPEPSIA
IV. SENZAŢIA DE GLOBUS
V. SUGHIŢUL
VI. GREAŢA ŞI VĂRSĂTURILE
VII. RUMINAŢIA
VIII. CONSTIPAŢIA
IX. DIAREEA
X. GAZELE INTESTINALE
XI. SINDROMUL DE COLON IRITABIL

I. DURERA TORACICĂ

Durerea toracică pe linia mediosternală poate avea multe cauze, incluzând afecţiuni gastro-intestinale şi
cardiovasculare. Durerea de origine esofagiană poate mima angina pectorală.
Etiologie:
 refluxul gastroesofagian (RGE)
 infecţiile esofagiene
 tumorile esofagiene
 tulburările de motilitate esofagiană
Forme de durere toracică în afecțiunile aparatului digestiv
 Pirozisul este o senzaţie dureroasă sub formă de arsură retrosternală care poate iradia înspre ceafă, gât sau
faţă. Poate fi însoţit de regurgitaţie. Tipic, pirozisul sugerează refluxul gastro-esofagian.
 Odinofagia este durerea apărută la deglutiţie (în mod caracteristic provocată de alimente sau băuturi foarte
reci sau foarte fierbinţi).
 Disfagia este senzaţie de dificultate la înghiţit.
Tratament:
Dacă nu este descoperită cauza, tratamentul simtomatic include:
 blocante ale canalelor de calciu pentru posibile tulburări de motilitate esofagiană
 blocante H2 ori inhibitorii pompei protonice pentru o posibilă boală de reflux gastro-esofagian.

II. DUREREA ABDOMINALĂ ACUTĂ, CRONICĂ ŞI RECURENTĂ

Durerea abdominală acută şi severă este aproape întotdeauna un simptom de afecţiune intraabdominală.
Etiologie:
Durerea abdominală poate avea ca etiologie numeroase afecţiuni:
 anevrismul aortic abdominal (AAA) rupt
 perforaţie viscerală
 ischemia mezenterică
 sarcină extrauterină ruptă
 ocluzia intestinală
 apendicita
 pancreatita severă
Cauze extra-abdominale de durere abdominală
 torsiunea de testicul
 Zona zoster
 cetoacidoza alcoolică
 cetoacidoza diabetică

1
  infarctul de miocard
 pneumonia
 embolia pulmonară
 muşcătura păianjenului „Văduva-Neagră”
 intoxicaţia cu metale grele
 intoxicaţia cu metanol

Ischemia miocardică
Radiculita

DUREREA ÎN HIPOCONDRUL DREPT

Colecistită şi colică biliară
DUREREA ÎN HIPOCONDRUL STÂNG
Hepatomegalia congestivă
Hepatita sau abcesul hepatic Gastrita
Ulcerul duodenal perforat
Apendicita retrocecală (rară) Boli splenice (abces, ruptură)

Durerea în fosa iliacă dreaptă

Apendicita DUREREA ÎN FOSA ILIACĂ STÂNGĂ
Diverticulita cecală Diverticulita sigmoidiană
Diverticulita Meckel
Adenita mezenterică

Investigaţiile diagnostice:
 hemograma
 examenul biochimic al sângelui au o valoare redusă.
 examenul de urină
 Excepţie face lipaza serică, sugerând cu putere diagnosticul de pancreatită acută.
 Un test de urină pentru sarcină trebuie efectuat la toate pacientele aflate la vârsta concepţiei pentru că un
rezultat negativ exclude ruptura uneiu sarcini extrauterine.
 Atunci când se suspectează o perforaţie sau o ocluzie trebuie efectuate radiografii abdominale.
 Ecografia trebuie efectuată în suspiciunea de afectare a canalelor biliare sau sarcină ectopică (sondă
transvaginală).
 CT cu contrast este examenul de elecţie pentru identificarea calculilor renali.
Tratament
Unii specialişti cred că ameliorarea durerii înainte de diagnostic poate intefera cu capacitatea lor de evaluare.
Totuşi, doze moderate de analgezice administrate i.v. (fentanil, morfină) nu maschează semnele peritoneale şi, prin
scăderea anxietăţii şi a disconfortului, adesea uşurează examinarea.

Durerea abdominală cronică (DAC) și recurentă (DAR) persistă mai mult de 3 luni, fiind fie continuă, fie intermitentă.
Durerea intermitentă poate fi considerată ca o durere abdominală recurentă (DAR).
Etiologie
DAC poate avea cauze organice sau poate fi o tulburare funcţională.
Tulburările organice produc durere bine localizată în special în alte zone decât în regiunea periombilicală. De
obicei, trezeşte pacientul din somn şi poate radia spre regiunea lombară.
DAC funcţională poate fi asemănătoare cu cea de origine organică. Totuşi, aceasta nu este asociată cu
manifestări care arată un risc crescut, iar factorii psiho-sociali sunt prezenţi.
2
Investigaţii diagnostice:
Examene de laborator:
 sumar de urină
 hemoleucogramă
 teste funcţionale hepatice
 VSH
 nivelul seric al amilazei şi lipazei
CT cu contrast abdominală şi a pelvisului
endoscopia tractului gastro-intestinal superior
colonoscopie
examen radiologic al intestinului subţire
colangiopancreatografia retrogradă endoscopică şi laparoscopia sunt rar de ajutor
Tratament. Trebuie tratate bolile organice.

III. DISPEPSIA

Dispepsia este o senzaţie de durere sau disconfort la nivelul abdomenului supeiror. Este descrisă adesea ca indigestie,
senzaţie de balonare, plenitudine postprandială sau senzaţie de durere cu caracter de arsură.

Etiologie:
Cauzele frecvente:
 boala ulceroasă
 tulburări de motilitate
 refluxul gastro-esofagian
 unele medicamente (de exemplu: eritromicina, AINS)
 cancerul esofagian sau gastric
Cu toate acestea, mulţi dintre pacienţi nu au modificări organice (dispepsia funcţională sau neulceroasă).

Investigaţii diagnostice:
Examene de laborator:
 hemoleucogramă
 teste pentru sângerările oculte din scaun
 teste biochimice minime
> 45 de ani – endoscopii gastro-intestinală superioară
 Screening pentru infecţia cu H.pylori
Tratament:
 în primul rând, trebuie tratate bolile specifice
 pacienţii care nu au o afecţiune identificabilă trebuie ţinuţi sub observaţie
 tratamentul simptomatic
 inhibitori ai pompei protonice
 blocante ale receptorilor H2
 agenţi citoprotectori (exemplu sucralfatul, sucralan, venter)
 medicamentele prokinetice (de exemplu, metoclopramid, eritromicină) trebuie încercate la pacienţii cu
dispepsie asemănătoare celei din dismotilitate

IV. SENZAŢIA DE GLOBUS

Senzaţia de globus (globus histericus, senzaţia de „nod în gât”) este senzaţia subiectivă de nod sau formaţiune în
gât, nelegată de deglutiţie sau de prezenţa unei mase anormale.
Nicio etiologie specifică sau mecanism fiziologic nu au fost stabilite. Senzaţia poate fi rezultatul bolii de reflux
gastroesofagian (RGE) sau al mişcărilor de deglutiţie repetate şi uscăciunii gâtului, asociate cu anxietate şi alte stări
emoţionale.
Globus histericus poate fi un simptom al anumitor stări emoţionale (starea de mâhnire).

3
Tratament
Tratamentul constă în liniştirea bolnavului şi o atitudine plină de compasiune şi atenţie. Niciun medicament nu
are un beneficiu dovedit.

V. SUGHIŢUL

Sughiţul este un spasm repetat şi involuntar al diafragmului, urmat de închiderea bruscă a glotei şi produce un
zgomot caracteristic. Sughiţul este mai frecvent la bărbaţi.
Cauza este, în general, necunoscută, dar sughiţul tranzitoriu este cauzat frecvent de:
 distensia gastrică
 consumul de alcool sau de substanţe firbinţi sau iritante
Sughiţul persistent sau recurent poate avea cauze:
 boala de reflux gastro-esofagian
 alte afecţiuni esofagiene
 bolile colonului
 pancreatita
 sarcina
 bolile veziculei biliare
 metastaze hepatice
 intervenţiile chirurgicale pe abdomen
 tumorile
Tratament simptomatic:
 Inhibarea activităţii diafragmului printr-o serie de apnei voluntare prelungite sau respiraţia într-o pungă de hârtie
(ATENŢIE: Nu se folosesc pungi de plastic deoarece se pot lipi de nări)
 Stimularea vagală prin iritaţie faringiană (de exemplu înghiţirea de pâine uscată, de zahăr tos sau ghiaţă pisată,
aplicarea unei tracţiuni pe limbă, inducerea vărsăturii).
Sughiţul persistent este adesea refractar la tratament. Poate fi eficient:
 baclofenul (Lioresal)
 metoclorpramid
 unele anticonvulsivante
 în cazurile dificile, nervul frenic poate fi blocat prin infiltraţii cu cantităţi mici de soluţie 0,5% de procaină
 nici chiar frenicotomia bilaterală nu vindecă toate cazurile.

VI. GREAŢA ŞI VĂRSĂTURILE

Greaţa, senzaţia neplăcută a pacientului căruia îi vine să vomite .

Vărsăturile constau în expulzarea forţată a conţinutului gastric, produsă prin contracţia involuntară a musculaturii
abdominale când fundul gastric şi sfincterul esofagian inferior sunt relaxate. Vărsătura trebuie diferenţiată de
regurgitaţie, care este un reflux al conţinutului gastric neasociat cu greaţa sau contracţiile forţate ale musculaturii
abdominale.

Etiologie
 obstrucţia gastrică sau intestinală
 gastroenterita acută
 boala ulceroasă
 colecistita
 coledocolitiaza
 perforaţiile de organ
 ingestie de substanţe toxice
 sarcina
 cancer
 toxicitate medicamentoasă
 cetoacidoză diabetică
4
  creşterea presiunii intracraniene
 meningita
 traumatisme ale SNC
 tumori
Vărsăturile psihogene pot fi autoiduse sau apar involuntar în situaţii stresante sau neplăcute.
Tratament
 afecţiunile specifice, cum este deshidratarea, trebuie tratate
 antiemeticele (proclorperazina, emetiral)
 metoclopramidul
 un plasture cu scopolamină
 antihistaminicele sunt utilizate în tratamentul vărsăturilor de origine labirintică.

VII. RUMINAŢIA

Ruminaţia este regurgitaţia, de obicei involuntară, a unor mici cantităţi de alimente din stomac, remestecarea şi,
în majoritatea cazurilor, reînghiţirea acesteia. Ruminaţia este frecvent observată la sugari.
Tratamentul este de întreţinere. În general, tratamentul medicamentos nu este util.

VIII. CONSTIPAŢIA

Constipaţia reprezintă evacularea dificilă sau rară a materiilor fecale, duritatea scaunului sau o senzaţie de
evacuare incompletă.
Etiologie
Constipaţia acută sugerează o cauză organică; constipaţia cronică poate fi organică sau funcţională.

Cauzele constipaţiei
Cauză Exemplu
Constipaţie acută
Obstrucţie acută de colon
Ileus paralitic
Medicamente Antipsihotice
Antispastice
Bariu
Bismut
Opioide
Constipaţia cronică
Tumori de colon
Afecţiuni metabolice Diabet zaharat
Hipotiroidism
Uremie
Porfirii
Boala Parkinson
Accident vascular cerebral
Atonia colonului
Sindromul de colon iritabil

Tratament
 Trebuie tratată orice afecţiune identificată. Un aport adecvat de apă (în general, cel puţin 2 L/zi) este esenţial.
 Regimul alimentar trebuie să conţină suficiente fibre. Fructele şi legumele sunt surse recomandate, ca şi
crerealele care conţin tărâţe.
 Laxative:
 agenţii de volum (metilceluloza) sunt singurele laxative acceptabile în caz de utilizarea pe perioadă
lungă

5
  agenţii de înmuiere (de exemplu, ulei mineral, supozitoarele cu glicerină) acţionează lent pentru a
înmuia scaunul, uşurând evacuarea
 agenţii osmotici sunt utilizaţi în pregătirea pacientului pentru unele tehnici de diagnostic intestinal şi
uneori în tratamentul infestărilor parazitare. Conţin Mg, fosfat, sulfat sau carbohidraţi: lactuloză,
sorbitol, care rămân în lumenul intestinal, mărind presiunea osmotică intraluminală şi atrăgând apa
în intestin
 purgativele secretorii sau stimulentele (de exemplu uleiul de ricin, antrachinonele) acţionează prin
iritarea mucoasei intestinale
 se pot folosi şi clismele, cu apă sau cu soluţii hipertone preparate comercial.
Laxativele trebuie utilizate cu prudenţă.
Modificările comportamentale pot fi de ajutor. Pacientul trebuie să încerce să aibă defecaţie la aceeaşi oră în fiecare zi.

IX. DIAREEA

60-90% din greutatea scaunului este reprezentată de apă.

În general, diareea apare atunci când greutatea scaunului >300 g/zi.
Etiologie
Diareea apare în special datorită excesului de apă din fecale, putând fi:
 infecţioasă
 indusă de medicamente
 legată de alimentaţie
 post-chirurgicală
 inflamatorie
 legată de tranzitul intestinal sau de malabsorbţie

Examene de laborator:
Diareea acută (< 4 zile) nu necesită de obicei examinare de laborator, cu excepţia pacienţilor care prezintă deshidratare,
sânge în scaun, hipertensiune, sau celor cu manifestări toxice.
Diareea cronică (> 4 săptămâni) necesită evaluare. Testarea iniţială a scaunului trebuie să includă:
 culturi
 leucocite fecale
 examen microscopic pentru paraziţi
 pH
 teste specifice pentru antigen Giardia, Aeromonas, Plesiomonas
Tratament
Diareea severă necesită tratament de reînlocuire a lichidelor şi electroliţilor pentru a corecta deshidratarea, pierderile
electrolicitice şi acidoza:
 NaCl, KCl şi glucoza sunt în general necesare
 Perfuziile pentru corectarea acidozei (lactat, acetat sau bicarbonat de sodiu)
 Administrarea concomitentă, orală şi parenterală, de fluide este uneori necesară când cantitatea de apă şi
electroliţi ce trebuie înlocuită este importantă.
Diareea fiind un simptom, boala subiacentă trebuie tratată, dar deseori este necesar şi tratamentul simptomatic. Diareea
poate fi redusă prin tratament cu:
 Loperamid (Imodium)
 Difenoxilat
 Fosfat de codeină
 Antidiareicile nu trebuie utilizate în diareea hemoragică de cauze necunoscute.

X. GAZELE INTESTINALE

Gazele sunt în mod normal prezente în intestin:

 ca rezultat al aerului înghiţit (aerofagie)
 în urma producţiei intraluminale

6
  a difuziei din sânge în lumenul intestinal
Etiologie
Există trei tulburări principale legate de gazele intestinale:
 eructaţia excesivă
 distensia (meteorismul)
 flatulenţa.
Eructaţia excesivă apare datorită aerului înghiţit sau din gazele produse de băturile carbogazoase.
Salivaţia excesivă poate creşte ingestia de aer şi poate fi produsă de diferite afecţiuni GI (boala de reflux
gastroesofagian), în cazul protezelor dentare prost adaptate, de anumite medicamente, guma de mestecat. Cea mai
mare parte a aerului înghiţit este ulterior eructat.

Distensia (meteorismul): senzaţia de balonare poate apărea într-o serie de:

 afecţiuni gastro-intestinale:
 aerofagia
 dispepsia neulceroasă
 gastropareza
 sindromul de intestin iritabil
 afecţiuni nelegate de tubul digestiv (ischemia miocardiacă).
Flatulenţa excesivă: volumul şi frecvenţa evacuării de gaze sunt foarte variabile. Media numărului de emisii de gaze este
de 13-21/zi.
Flatusul este un reziduu metabolic produs de bacteriile intestinale; aproape niciodată nu-şi are originea în aerul înghiţit.
Metabolismul bacterian generează volume semnificative de H2, metan (CH4) şi CO2.
Tratament
Eructaţiile şi balonările sunt dificil de ameliorat.
 Pentru a reduce aerofagia, trebuie excluse obiceiuri cum ar fi consumul de gumă de mestecat sau fumatul.
 Bolile tubului digestiv superior (de exemplu, ulcerul peptic) care pot provoca hipersalivaţie trebuie tratate.
 Când eructaţiile se asociază cu consumul de băuturi carbogazoase sau de antiacide, acestea trebuie evitate.
 În general, medicamentele nu sunt foarte eficace. Antiacidele s-au dovedit uneori eficace la persoanele cu
dispepsie şi distensie epigastrică postprandială.
 Flatulenţa excesivă se tratează prin evitarea substanţelor declanşatoare. Fibrele alimentare (tărâţe) pot fi
adăugate în dietă pentru a încerca ameliorarea tranzitului colonic. Cărbunele activat poate uneori să ajute la
reducerea gazelor şi a mirosului neplăcut.

XI. SINDROMUL DE COLON IRITABIL

Sindromul de colon iritabil constă într-un complex de simptome digestive recurente atât superioare, cât şi
inferioare, incluzând grade variabile de durere abdominală, constipaţie sau diaree şi distensie abdominală.
Diagnosticul este clinic, iar tratamentul este simptomatic, incluzând anticolinergice şi modulatori ai receptorilor
serotoninici.
Tratament:
Dieta: în general, este prescrisă o alimentaţie normală. Mesele nu trebuie să fie prea copioase, trebuie să se
mănânce încet şi în linişte. Reducerea sau eliminarea consumului de fasole, varză şi alte alimente care conţin
carbohidraţi fermentabili. Consumul redus de suc de mere şi de struguri, de banane, nuci şi stafide poate reduce, de
asemenea, incidenţa flatulenţei. Pacienţii cu semne de intoleranţă la lactoză trebuie să reducă ingestia de lapte şi
produse lactate.