SEMIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

I. PRINCIPALELE SIMPTOME ŞI SEMNE

II. PRINCIPALELE SINDROAME NEUROLOGICE

I. PRINCIPALELE SIMPTOME ŞI SEMNE

Elementele de semiologie ale sistemului nervos se referă la modificările:
A. statusului mental şi al vorbirii
B. nervilor cranieni
C. sistemului motor
D. sensibilităţii
E. reflexelor

A. SEMIOLOGIA STATUSULUI MENTAL ŞI AL VORBII

În cazul bolnavului conştient se urmăresc:
− orientarea bolnavului în timp şi spaţiu
− atenţia
− gândirea
− performanţa intelectuală şi capacitatea de abstractizare
− memoria recentă şi cea îndepărtată
Dintre tulburările funcţionale corticale amintim:
1. Afazia cuprinde tulburările dobândite ale limbajului logic, vorbit şi scris, produse de leziuni cerebrale.
2. Apraxia cuprinde tulburări ale activităţii gestuale voluntare sau comandate, care împiedică realizarea
corectă a unui act, în absenţa tulburărilor de motricitate, de tonus şi de coordonare.
3. Disartria reprezintă articularea defectuoasă a cuvintelor din cauza unui deficit motor ce implică buzele şi
limba. Dificultatea constă în principal în pronunţarea consoanelor labile (m, b, p) şi a celor linguale (t, d, l).
4. Tulburarea de vorbire de tip parkinsonian este o tulburare în care vocea devine progresiv mai slabă, fără
inflexiuni, în stadii avansate apărând vocea şoptită.

B. SEMIOLOGIA NERVILOR CRANIENI

Perechile de nervi cranieni sunt:
I. OLFACTIV
II. OPTIC
III. OCULOMOTOR COMUN
IV. PATETIC (TROHLEAR)
V. TRIGEMEN
VI. OCULOMOTOR EXTERN (ABDUCENS)
VII. FACIAL + INTERMEDIAR WRISBERG – 7 bis.
VIII. ACUSTICOVESTIBULAR
IX. GLOSOFARINGIAN
X. VAG
XI. SPINAL
XII. HIPOGLOS

1
 Nervul cranian Funcţia Modificări patologice
N1 - OLFACTIV − Olfactivă − Hipoosemie: scăderea mirosului
− Anosmie: pierderea mirosului
− Paraosmie: confundarea diferitelor mirosuri
Aceste tulburări pot apărea atât în leziuni locale
ale foselor nazale, cât şi în leziuni ale căilor şi
centrilor olfactivi.
N2 - OPTIC − Acuitate vizuală − Ambliopie: scăderea acuităţii vizuale
− Câmp vizual − Amauroză: pierderea vederii
− Fund de ochi
N3 - OCULOMOTOR − − Leziunile acestor nervi se traduc prin tulburări
COMUN statice şi dinamice în motilitatea globilor
oculari:
N4 - PATETIC (TROHLEAR) − Coordonează mişcările  Strabism: imposibilitatea fixării unui
globilor oculari punct cu ambii ochi. Poate fi divergent
N6 - OCULOMOTOR − Coordonează mişcarea (deviere în afară), convergent (înăuntru),
EXTERN (ABDUCENS) laterală a ochilor paralitic, concomitent etc.
 Diplopie: perceperea a două imagini
pentru acelaşi obiect.
 Ptoză a pleoapei superioare
 Midriază: dilatarea exagerată a pupilei.
 Presbiţie: dificultatea de a distinge clar
obiectele apropiate, cauzată de o
diminuare a puterii de acomodare a
ochiului (diminuarea elasticităţii
cristalinului), care survine cu vârsta.
N5 - TRIGEMEN Motorie: − Anestezia feţei şi mucoaselor conjunctivală,
− pe muşchii maseteri şi nazală, bucală, linguală şi prin paralizia
temporali masticatorilor
− controlează mişcările
mandibulei
Senzitivă: inervează senzitiv
regiunea feţei prin cele trei
ramuri: olfactivă, maxilară,
mandibulară
N7 - FACIAL + − Motorie: pe muşchii feţei Paralizia de tip periferic. Este frecvent
INTERMEDIAR WRISBERG – − Senzitivă: asigură gustul în unilaterală.
7 bis. 2/3 anterioare ale limbii − Apare asimetrie facială, cu ştergerea pliurilor
şi şanţului feţei de partea bolnavă.
− Deschiderea pleoapelor este lărgită
(lagoftalmie).
− Pleoapa inferioară este căzută, permiţând
scurgerea lacrimilor (epifora).
− La proiecţia anterioară a limbii, aceasta
deviază spre partea bolnavă.
Paralizia facială totală:
− facies inexpresiv
− ochi larg deschişi, fără a putea închide
pleoapele
− tulburări de vorbire şi de masticaţie
− tulburări de gust
2
 N8 - ACUSTICOVESTIBULAR − Auditivă – prin ramul − Tulburări auditive uni sau bilaterale
cohlear − Tulburări de echilibru static sau dinamic
− În menţinerea echilibrului – − Vertij
prin ramul vestibular − Nistagmus

N9 - GLOSOFARINGIAN − Motorie – pe muşchii − Tulburări de deglutiţie. Hipoestezie sau

laringelui
− Senzitivă – inervaţia
faringelui şi a porţiunii
posterioare a limbii
N10 –VAG − Motorie – inervează palatul,
faringele şi laringele
− Senzitivă – inervează
faringele şi laringele
N11 - SPINAL − Motorie – inervează
muşchiul
sternocleidomastoidian şi
porţiunea superioară a
trapezului
N12 - Hipoglos − Motorie – pe muşchii limbii
anestezie în 1/3 posterioară a limbii şi
tulburări de gust la acest nivel.
− Tulburări de deglutiţie
− Voce bitonală
− Afonie
−
− Afectarea mişcărilor capului
− Afectarea mişcării de ridicare a umărului
− Atrofie linguală. La mişcarea de proiecţie
anterioară, vârful limbii deviază spre partea
bolnavă.
− Jena în masticaţie.

C. SEMIOLOGIA SISTEMULUI MOTOR

Cuprinde:
1. TULBURĂRILE ECHILIBRULUI STATIC care pot apărea în:
a. Sindromul vestibular:
− staţiunea verticală este imposibilă, simpla schimbare a poziţiei capului ducând la ameţeli,
greaţă şi vărsături;
− bolnavul poate sta în poziţie verticală, dar are picioarele îndepărtate şi tendinţă de a
cădea de aceeaşi parte cu leziunea;
− tulburările se accentuează cu ochii închişi;
b. leziuni de tip cerebelos:
− echilibrul este instabil şi prezintă bază de susţinere lărgită şi oscilaţii ale corpului
2. TULBURĂRILE ECHILIBRULUI DINAMIC (mersului). Mersul este un act complex la efectuarea căruia
participă sistemul osteoarticular şi mucular, precum şi calea piramidală, extrapiramidală, sistemul
vestibular şi căile sensibilităţii profunde.
a. În sindroamele piramidale caracteristic este mersul „cosit” (bolnavul duce lateral membrul
inferior bolnav, descriind un semicerc).
b. În sindroamele extrapiramidale: (Boala Parkinson) mersul este dificil, cu paşi mici, cu corpul rigid
şi uşor aplecat înainte. Bolnavul dă senzaţia că fuge după propriul centru de greutate şi nu se
poate opri brusc.
c. În tabes: mersul este „talonat”. Bolnavul care a piedut feed-back-ul căilor proprioceptive prezintă
a dimensionare greşită a mişcărilor (ridică membrele inferioare prea sus şi le fixează pe sol cu
călcâiul). Bolnavul tabetic se controlează tot timpul în mers cu privirea – „merge cu ochii”.
d. În sindrimul cerebelos: mersul este nesigur, „ebrios”, cu bază de susţinere lărgită, cu membrele
inferioare depărtate de corp.
3. TULBURĂRILE COORDONĂRII MIŞCĂRII. Tulburările de coordonare duc la ataxie. Ataxiile pot fi de tip
tabetic sau de tip cerebelos.

3
4. TULBURĂRILE TROFICITĂŢII, TONUSULUI ŞI AL FORŢEI MUSCULARE.
a. Tonusul muscular este starea de semicontracţie în care se găseşte un muşchi în repaus.
Tulburările tonusului muscular cuprind:
− Hipotonia musculară: scăderea tonusului muscular cu pierderea reliefului muşchilor.
Apare în miopatii, nevrite, polinevrite, radiculite, poliomielită.
− Hipertonia musculară: reprezintă creşterea tonului muscular. Poate apărea în contracturi
antalgice (contractura musculaturii lombare în lombosciatică sau a musculaturii
abdominale în peritonită).
b. Troficitea musculară. Amiotrofia este scăderea volumului muşchiului cu dispariţia reliefului său şi
deformarea regiunii respective.
c. Forţa musculară.
− Scăderea forţei musculare se defineşte ca dificultatea sau imposibilitatea efectuării unui
act motor.
− Pierderea completă a forţei musculare determină paralizia.
− Pierderea parţială a forţei musculare determină parezele.
− Astenia musculară (miastenia) este deosebită de paralizie sau pareză din cauza faptului că
presupune instalarea rapidă a unei oboseli musculare.
Topografic, paralizia poate să intereseze:
− un grup muscular în paralizii periferice
− un membru (monoplegie)
− o jumătate a corpului (hemiplegie)
− ambele jumătăţi:
 diplegie sau hemiplegie dublă - când este de origine cerebrală
 tetraplegie - când este vorba de o leziune a măduvei cervicale superioare
− paralizia ambelor membre inferioare (paraplegie)
d. Mişcările involuntare. Dischineziile sau mişcările involuntare sunt mişcări anormale, ce apar
independent de voinţa bolnavului. După aspectul lor, mişcările involuntare pot fi clasificate în:
d1) Tremurături – sunt mişcări involuntare, de mică amplitudine, sub forma unor oscilaţii
ritmice. Ele pot fi:
− fiziologice, fiind declanşate de frig, emoţii, efort sau de abuzul de substanţe
simpatomimetice;
− patologice în: parkinson, hipertiroidism, alcoolici, toxicomani.
d2) Fasciculaţiile musculare sunt mişcări involuntare.
d3) Mişcările coreice sunt mişcări involuntare, bruşte, dezordonate, ilogice, neregulate, de
amplitudine variabilă. Ele se diminuează în repaus, dispar în somn şi se accentuează cu
ocazia mişcărilor voluntare. Apar în:
− coree – reprezintă afectarea nervoasă în reumatismul articular acut;
− coree gravidică;
− encefalite epidemice, traumatisme cerebrale, meningita TBC.
d4) Mişcările atetozice sunt mişcări involuntare ale feţei, extremităţilor sau trunchiului,
având în special un caracter de torsiune. Pot surveni în hemiplegii, scleroza cerebrală.
d5) Miocloniile sunt mişcări involuntare sub formă de contracţii musculare bruşte, de
scurtă durată, imprevizibile, mai rapide decât mişcările coreice. Apar de obicei în
epilepsiile mioclonice.
d6) Ticurile sunt mişcări involuntare cu caracter stereotip, semiconştient, initând un
anumit gest.
d7) spasmele – sunt contracturi bine limitate la un grup muscular. Aici intră torticolisul
spasmodic şi spamele profesionale (crampa scriitorilor sau a înnotătorilor).
d8) convulsiile – sunt contracţii bruşte şi involuntare, neregulate, intermitente, variabile.
Sunt generalizate sau parţiale, tonice şi clonice. Convulsiile tonice sunt contracţii durabile
în cursul cărora muşchii rămân duri şi sunt animaţi numai de zvâcniri minime. Convulsiile

4
 clonice sunt reprezentate de o succesiune de zvâcniturimai mult sau mai puţin intense şi
regulate, separate prin scurte intervale de rezoluţie musculară.

D. SEMIOLOGIA SENSIBILITĂŢII.
Din punct de vedere clinic cuprinde două aspecte: sensibilitatea subiectivă şi cea obiectivă.
1. Sensibilitatea subiectivă. Tulburările sensibilităţii subiective cuprind:
a. Paresteziile sunt senzaţii anormale percepute de bolnav sub formă de amorţeli, furnicături şi
înţepături. Apar în:
− leziuni organice ale nervilor periferici;
− leziuni medulare;
− leziuni vasculare periferice (arteriopatii obliterante);
− nevroze.
b. Durerea este o senzaţie neplăcută, penibilă.
2. Sensibilitatea obiectivă se referă la:
− sensibilitatea superficială (tactilă, termică şi dureroasă)
− sensibilitatea profundă (vibratorie, articulară, musculară)
Modificarea sensibilităţii se poate face în sensul:
− scăderii – hipoestezia
− creşterii – hiperestezia
− abolirii – anestezia
Tulburările sensibilităţii apar în:
− nevrite
− polinevrite
− radiculite
− leziuni medulare ale scoarţei cerebrale

E. SEMIOLOGIA REFLEXELOR.
Reflexul este definit ca un răspuns motor, secretor sau vasomotor la o excitaţie.
Reflexele pot fi:
− profunde (osteotendinoase)
− superficiale (cutanate)
1. Reflexele osteotendinoase (ROT). Cercetarea ROT se face cu ajutorul unui ciocan de reflexe. Se percută
tendonul corespunzător muşchiului respectiv şi ca rsăpuns se obţine o contracţie.
a. reflexul rotulian – se obţine extensia gambei pe coapsă prin contracţia cvadricepsului;
b. reflexuL achilian - se obţine percutând tendonul lui Achile. În mod normal, percuţia unui tendon
determină o contracţie moderată a muşchiului respectiv.
Reflexele osteo-tendinoase – pot fi:
− abolite sau diminuate în: poliomielită, tabes, nevrite, miopatie
− exagerate în: scleroza în plăci, tumoră medulară
2. Reflexele superficiale – constau în contracţiile involuntare ale unor muşchi, provocate de excitarea cutanată a
regiunii respective. Cele mai des folosite în clinică sunt reflexele cutanate abdominale (superior mijlociu şi
inferior). Răspunsul la excitarea pielii peretelui abdominal îl reprezintă contracţia muşchilor abdominali în
regiunea corespunzătoare.

5
II. PRINCIPALELE SINDROAME NEUROLOGICE
A. TULBURĂRILE FUNCŢIEI MOTORII
B. TULBURĂRILE STĂRII DE CONŞTIENŢĂ

A. TULBURĂRILE FUNCŢIEI MOTORII

Tulburările funcţiei motorii cuprind mai multe sindroame:
1. Sindromul de neuron motor central – apare din cauza leziunilor tractului piramidal începând de la scoarţa
cerebrală până la sinapsa cu neuronul motor periferic.
2. Sindromul de neuron motor periferic – cuprinde leziunile coarnelor anterioare ale măduvei spinării, leziunile
rădăcinilor şi plaxurilor, precum şi leziunile nervilor periferici.
3. Sindroamele extrapiramidale
Manifestările clinice :
- Rigiditatea extrapiramidală se defineşte ca o stare de contracţie permanentă a muculaturii. ROT sunt
normale.
- Atetoza este un sindrom manifestat prin mişcări involunare care apar din cauza incapacităţii de a
menţine tonusul muscular.
- Miocloniile sunt contracţii musculare involuntare, ce apar în repaus, în timpul mişcărilor voluntare sau
ca răspuns la un stimul. Cel mai des întâlnite sunt în boala Parkinson.
4. Sindromul cerebelos cuprinde:
- tulburări ale tonusului muscular – hipotonie;
- tulburări în menţinerea echilibrului apar în ortostatism şi în timpul mersului, fiind cunoscute sub
numele de ataxie cerebeloasă;
- tulburări de coordonare a mişcărilor fine: dismetrie cu hipermetrie la proba indice-nas;
adiadocokinezie; tremurături cerebeloase;
- tulburări de vorbire – dizartria;
- nistagmus.
5. sindromul de iritaţie meningiană . iritaţia meningiană poate fi determinată de:
- infecţioase: bacteriene sau virale
- neinfecţioase: chimice, hemoragii subarahnoidiene etc.
Clinic bolnavul prezintă:
- cefalee atroce
- fotofobie
- rahialgii
- hiperestezie cutanată
- contractură musculară – reprezintă simptomul principal de iritaţie meningeală şi poate fi:
 generalizată – imprimând bolnavului atitudinea specifică “în cocoş de puşcă”, cu capul în extensie,
coapsele flectate pe abdomen, iar gambele flectate pe coapse;
 predomină pe muşchii cefei şi ai şanţurilor vertebrale, aspectul este de “opistotonus”, cu capul
aplecat pe spate şi coloana vertebrală în extensie.
- contractura se pune în evidenţă prin trei manevre, printre care redoarea cefei – flectarea capului pe torace,
cu bolnavul în decubit dorsal. Este împiedicată de contractura muşchilor cefei şi de apariţia durerii.
6. Neuropatiile periferice
Etiologie
Clinic bolnavul acuză:
- parestezii
- amorţeli
- senzaţie de căldură sau de răcire a membrelor
- pseudoclaudicaţie la nivelul membrelor
- hiporeflexie simetrică
6
 - slăbiciune musculară
- tulburări de sensibilitate (semne care debutează frecvent la nivelul membrelor inferioare).
Boli care generează neuropatii periferice :
- diabetul zaharat
- uremia
- alcoolismul cronic
- cauze toxice:
 medicamentose: izoniazidă, hidralazină, nitrofurantoin, piridoxină
 intoxicaţii cu metale grele: arsenic.

B. TULBURĂRILE STĂRII DE CONŞTIENŢĂ

Starea de conştienţă necesită integritatea funcţiilor cognitive asigurate de scoarţa cerebrală, precum şi a “stării de
veghe” (vigilitate) asigurată prin intermediul sistemului reticulat activator ascendent (SRAA).
SRAA este o unitate mai mult funcţională decât anatomică, care se găseşte la nivelul trunchiului cerebral şi
diencefalului.
El primeşte informaţii (stimuli nespecifici) de la căile aferente senzitivo-senzoriale, pe care apoi le transmite,
bombardând difuz scoarţa cerebrală, asigurând astfel starea de veghe.
Tipuri de tulburări ale stării de conştienţă:
1. Coma este o alterare accentuată a conştienţei cu pierderea funcţiilor de relaţie senzitivo-motorii şi
păstrarea relativă a funcţiilor vegetative.
2. Sincopa este o pierdere de conştienţă de scurtă durată, cauzată de hipoperfuzie cerebrală tranzitorie.
Este însoţită de colaps cardio-vascular tradus prin paloare şi puls slab, imperceptibil.
3. Hipersomnia (starea letargică) este un somn patologic ca durată şi ca profunzime, din care bolnavul poate
fi trezit, dar apoi adoarme din nou.
4. Delirul este o scădere acută sau subacută a atenţiei, orientării şi percepţiei (“înceţoşarea conştienţei”), de
obicei cu caracter fluctuant, însoţită de tulburări de somn şi psihomotorii.
5. Demenţa reprezintă un declin multidimensional sau global al funcţiei cognitive, cu caracter susţinut sau
permanent.