XV.

Biserica si mijloacele de informare in masa seculare

După o îndelungată perioadă de discreditare, Biserica Ortodoxă îşi cere în prezent drepturile la
care a aspirat dintotdeauna: să mărturisească şi să comunice credincioşilor şi întregii lumi
mesajul Evangheliei. Este aşadar, evident că în pastoraţia sfârşitului de mileniu Biserica
Ortodoxă foloseşte şi va trebui să apeleze tot mai mult la mijloacele mass media. Graţie
procesului tehnico-ştiinţific astăzi un mesaj poate să ajungă oriunde în clipe numărate. Aşadar,
informarea şi comunicarea se realizează mai lesne.

Mijloacele de informare în masă joacă un rol tot mai mare în lumea contemporană. Pentru
asigurarea unei vieţi umane normale astăzi mai mult ca oricând este necesară restaurarea
legăturii pierdute dintre cunoaşterea ştiinţifică şi valorile spirituale, religioase şi morale.
Cunoaşterea ştiinţifică şi cea religioasă au un caracter cu totul diferit. Ele au puncte de plecare,
scopuri, sarcini şi metodologii diferite. Sferele lor se pot intersecta sau suprapune, dar ele nu se
opun pentru că, pe de o parte, în ştiinţa naturală nu sunt teorii ateiste sau religioase, ci teorii mai
mult sau mai puţin adevărate, iar pe de altă parte, religia nu se ocupă de chestiunile organizării
materiei.

În acest context, Biserica Ortodoxă, tradiţional conservativă, s-a văzut nevoită să-şi modifice
formele şi metodele de conlucrare cu instituţiile statale, cu cele ale societăţii civile, inclusiv şi cu
mass media. Şi aceasta din mai multe considerente, inclusiv şi pentru a ţine piept ofensivei
declanşate de mai multe confesiuni religioase, infiltrate în societatea noastră la începutul
perioadei de tranziţie. A fost necesară revizuirea vechilor standarde comunicaţionale şi
implementarea unui şir de mecanisme menite să faciliteze accesul instituţiilor de presă la
activitatea bisericii, mass media rămânând a fi cea mai eficientă metodă de promovare a imaginii
şi a intereselor instituţionale. Activitatea Bisericii cu mass media şi invers a constituit mereu un
subiect de discuţie aprigă, atât în interiorul bisericii, cât şi în societatea laică. Interdependenţa
mass media – biserică în noile condiţii social-politice şi economice prezintă un interes deosebit
atât din perspectiva eficienţei, cât şi din perspectiva efectelor reciproce şi a impactului unei
instituţii asupra alteia.

Odată cu apariţia noilor tehnologii informaţionale, omul, fără prea mare efort, prin intermediul
diferitor organe mass media, poate primi acea învăţătură de viaţă şi spiritualitate ortodoxă spre
care tinde să o cunoască.

Dicţionarele de specialitate atestă prin mass-media aşa numitele mijloace de comunicare în masă
– adică radio, TV, presă, iar de curând şi new-media. Conceptul mass media este de fapt un
concept ambiguu şi această ambiguitate este determinată în fond de o realitate. Prin aceasta
structurare a mass media figurează şi structurarea relaţiilor de putere, elaborarea şi reconstituirea
sferei opiniei publice, tot odată mass media reprezintă un termin colectiv care permite
dezvoltarea formelor instituţionale pentru difuzarea pe scară largă a informaţii şi culturii în
societatea contemporană .

Circuitul informaţional este perceput ca o sumă a unor factori; emiţătorul, mesajul, receptorul,
codul, canalul şi situaţia. De aceea reprezintă un proces liniar care înseamnă transmiterea
informaţiei conţinute în mesajul ce trece de la emiţător la receptor. Şi până la urma ea este
caracterizată prin efectele produse asupra destinatarului. Comunicarea este faptul că o informaţie
este transmisă de la un punct la altul.

Biserica în contextul secularizării nu se mai poate limita la propovăduirea adevărurilor de

credinţă numai de la înălţimea amvonului, ci pe lângă activitatea misionară în spitale, aziluri, în
orfelinate, în penitenciare sau în unităţile militare, mesajul evangheliei trebuie cunoscut, cu toată
puterea, prin toate mijloacele de comunicare. Acţiunea mediatică şi vocaţia comunicării în mase
au tradiţii şi temeiuri încă de la începuturile creştinismului.

Bisericile Ortodoxe, datorită faptului că majoritatea s-au aflat sub regim dictatorial şi ateu, care
nu permiteau accesul la mijloacele de comunicare în masă naţionale, nici folosirea unora
particulare, nu au putut să dezvolte această latură de misiune a mesajului evanghelic. Experţii în
lumea Ortodoxă au fost: Biserica Greciei şi Biserica Ciprului, Biserica Ierusalimului, Patriarhia
Ecumenică şi Eparhiile Ortodoxe din diasporă (Europa şi SUA), care au folosit frecvent mass
media în pastoraţie, îndeosebi audiovizualul, acumulând o vastă experienţă şi putând să
organizeze posturi de radio şi TV proprii. În Grecia de exemplu fiecare eparhie îşi are propriul
post de radio, iar în Cipru chiar şi unele parohii, ca să nu mai vorbim de posturi de TV al
Arhiepiscopiei Ciprului – „O Logos” – unul dintre cele mai bine cotate din insulă.

Toţi clericii şi laicii sunt chemaţi să dea cuvenită atenţie contactelor cu mijloacele de informare
în masă seculare în scopul realizării muncii pastorale şi educaţionale şi pentru a trezi interesul
societăţii pentru diferite aspecte ale vieţii bisericeşti şi ale culturii creştine. Dacă nu o fac este
deja un neajuns al Bisericii în raporturile sale cu mass media. Însă pentru a asigura aceste
obligaţii ecleziale e nevoie de multă înţelepciune, din ambele părţi, responsabilitate şi prudenţă
în ceea ce priveşte poziţia unui anume mijloc de informare în masă faţă de credinţă şi Biserică,
orientarea lui morală şi relaţiile pe care le are cu conducerea bisericească.

Mijloacele comunicaţionale bisericeşti serios conjugate au forţa pe care nu le-o putem de la

început prevedea şi de care nu putem fi siguri niciodată.

Biserica nu trebuie să utilizeze mijloace compromiţătoare (caracteristice presei laice), să nu evite

problemele cele mai actuale şi cele mai dureroase ale societăţii, să nu semene discordie între
credincioşi şi cler, între credinţă şi cultură, între Biserică şi stat. Luând în consideraţie importanţa
mass media în viaţa contemporană este necesar ca între această instituţie şi Biserică relaţiile de
conlucrare care deja au fost iniţiate, să fie amplificate şi să implice eforturi din ambele părţi în
direcţia îmbunătăţirii acestei conlucrări. Printre măsurile ce-ar trebui întreprinse se remarcă:

1. consolidarea jurnaliştilor ortodocşi;

2. popularizarea informaţiei religioase;
3. crearea „Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi”;
4. ridicarea măiestriei profesionale a jurnaliştilor;

Foarte mulţi tineri visează la profesia de jurnalist deoarece consideră ca ea are un sens justiţiar,
care le satisface nevoia de ideal. Alţii se îndreaptă spre această profesie ca spre una care
presupune riscul, aventura.
În realitate, profesia de jurnalist reprezintă o sumă a proiecţiilor comune asupra domeniului, a
cunoştinţelor fundamentale din teoria mass media şi din domeniile conexe (sociologie, drept,
istorie, politologie, economie). În plus, profesia de jurnalist este legată şi de calităţile unui bun
comunicator, calităţi ce pot fi native sau educate. Printre calităţile unui bun comunicator se
numără cunoaşterea publicului şi respectul faţă de acesta, simţul informaţiei şi al oportunităţii
acesteia.

În decursul relaţiilor reciproce dintre biserică şi mass media pot să apară complicaţii şi chiar
conflicte serioase. Probleme pot apărea îndeosebi datorită difuzării unor informaţii inadecvate
sau distorsionate despre viaţa bisericească, care pun într-un context inadecvat, confundând
poziţia personală a unui jurnalist sau a unei persoane citate cu poziţia întregii Biserici. Relaţiile
dintre Biserică şi mass media sunt umbrite uneori şi din vina clericilor şi a laicilor înşişi, de
exemplu în cazurile când aceştia refuză nejustificat să ofere jurnaliştilor acces la informaţii sau
când reacţionează excesiv de sensibil la unele critici. De multe ori pentru epuizarea unui conflict
sau în general evitarea lui este suficient doar profesionalismul ziaristului.

Vlad Madan
jurnalist, lector universitar în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism
şi Ştiinţe ale Comunicării
/ortodox.md/