Nilul este un mare fluviu din nord-estul Africii.

Acesta izvorăște din munții Rwandei și Burundi

și se varsă în Marea Mediterană traversând statele Sudan, Sudanul de Sud, Burundi, Rwanda,
Tanzania, Uganda, Etiopia și Egipt. Cu lungimea de 6.853 km, fluviul Nil este primul fluviu ca
lungime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km. Unele măsurători ale Amazonului de la
izvoare sugerează însă o mai mare lungime a acestuia. La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ
întinsǎ cu o suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din populația Egiptului.

Izvoare
Localizarea izvoarelor Nilului reprezintă una dintre cele mai controversate probleme geografice,
o parte din aceste izvoare găsindu-se în statele Burundi cu "Luvironza-Ruvuvu-Ruvusu-
Akagera" și Rwanda cu "Rukarara-Nybarongo", alte izvoare fiind "Akagera-Nil", "Viktoria-Nil",
"Albert-Nil","Bahr-al-Dșabal, "Nilul-Alb", "Nahr-an-Nil" și "Nilul".

Marele Fluviu izvorăște dintre stâncile munților vulcanici Viruna (4.507 metri), situați nu departe
de Ecuator, în podișul Rwanda. De aici "se preling câteva șuvițe de apă atât de firave, încât abia
ar ajunge să alimenteze rezervorul unui grădinar". Sunt, de fapt, izvoarele pârâului Kasumo,
principalul afluent al râului Kagera, considerat de-abia din 1938 - după o pasionantă istorie
milenară de cercetare geografică - ca izvor propriu-zis al Nilului, (citat din "Prin Africa", Editura
Ion Creangă, București).

Afluenți
Pe malul stâng: Pe malul drept:

 Bahr-al-Ghazal  Atbara (Nilul Negru)

 Wadi-al-Malik  Nilul Albastru
 Sobat
 Cascade și cataracte
Cascade:

 cascada Rusumo (la granița între Rwanda și Tanzania)

 cascada Kuruma (la nord de curbura Nilului)
 cascada Ripon (prin cascada Owen și Lacul Victoria, inundată)
 cascada Owen (inundată datorită Lacului Victoria)
 cascada Buiagali (în Uganda nu departe de locul ieșirii Nilulului din Lacul Victoria).
 cascada Murchison (numită în Uganda și „Cascada Kabelega”).

Cataracte:

Sunt șase cataracte pe cursul mijlociu al Nilului, în aval de vărsarea Nilului Albastru în Nilul Alb
între Omdurman și Assuan, acestea fiind periculoase nu numai prin creșterea vitezei de curgere a
fluviului ci și prin prezența stâncilor. Cele șase cataracte sunt o mărturie a mișcărilor tectonice,
formându-se ulterior în albia Nilului, din roci sedimentare, prin acțiunea de eroziune și transport
a fluviului pe o perioadă ce a durat milioane de ani. Pentru transportul fluvial spre lacul de
acumulare Assuan prezența unei cataracte creează probleme de navigație pe acest traseu.

Istoric
Prezența Nilului a influențat istoria Egiptului care altfel ar fi fost un deșert, (asemănător
deșertului libian, arab și nubian) însă datorită Nilului ia naștere o cultură antică dezvoltată.
Câmpia roditoare din Valea Nilului a făcut posibilă dezvoltarea agriculturii prin inundațiile sale;
prin nămolul transportat s-a îmbunătățit fertilitatea solului. Nivelul apei fluviului în zona Lacului
Victoria variază foarte mult de la perioada secetoasă la cea ploioasă, ceea ce îngreunează în
perioada secetoasă transportul pe apă. În regiunea lacului de acumulare de la Assuan transportul
de nămol fertil și procesul de irigare s-a înrăutățit prin prezența barajului, compensată însă mai
târziu prin construirea unor canale de irigație. Nilul, încă din perioada antică, a fost o cale de
transport importantă, determinând înflorirea comerțului, înlesnind legăturile comerciale din sudul
Egiptului cu Siria șiPalestina. Existența Nilului a favorizat construirea piramidelor din "Egiptul
de nord" prin transportul pe apă a blocurilor imense de piatră care proveneau din "Egiptul de
sud". Încă din perioada romană s-au întreprins încercări de a găsi izvorul Nilului; mai târziu, în
1613, misionarul iezuit portughez Pedro Paez (1564-1622) a descoperit izvorul Nilului Albastru.
Cercetătorul Africii, scoțianul James Bruce (1730-1794), descoperă din nou acest izvor,
descoperire care va fi atribuită însă misionarului portughez.

Pentru descoperirea izvorului adevărat al Nilului au suferit eșecuri o serie de cercetători ai

Africii, ca de exemplu expediția franceză (Frederic Caillaud 1787-1822), olandeză (Alexandrine
Tine 1861). În anul 1866 cercetătorul englez David Livingstone devine renumit prin expediția
din Congo spre izvoarele Nilului. Cinstea descoperirii izvorului Nilului la "Luvironza" le revine
cercetătorilor austrieci Oscar Baumann și Oscar Lenz. Însă mai târziu, cercetătorul german
Richard Kant (1867-1918) reușește să stabilească poziția geografică precisă a izvorului
("Luvironza-Ruvuvu-Akagera-Nilul Alb) 1893. Aceast lucru a fost realizat și de englezul Samuel
White Baker și italianul Romolo Gesi. Nilul era considerat sacru în Egipt.
 Revărsările Nilului
Fluviile din toată lumea, de obicei, când se revarsă, provoacă inundații și mari pagube. Dar nu
toate. Un bun exemplu este Fluviul Galben din China, care, când se revarsă face multe pagube,
dar lasă în urmă un sol rar, foarte fertil, numit loess, care ajută la agricultură. Dar un singur
fluviu nu produce pagube când se revarsă: Nilul

Înghețul Nilului
În decursul istoriei consemnate în scris, Nilul a înghețat de 2 ori, până la nivelul actualului oraș
Cairo: în 829 și în 1010/11.

Ce era Nilul pentru vechii egipteni?

Egiptenii iubeau Nilul. Acesta era sursa lor de viață. Ei așteptau cu nerăbdare în fiecare an
revărsarea lui, și mai mult, se rugau ca apele Nilului să ajungă și în gospodăria lor. De ce? Pentru
că Nilul,după ce își retrăgea apele, lăsa în urma lui un sol mâlos, foarte fertil. Asta ajuta foarte
mult pentru agricultură. Dar Nilul mai era folositor la ceva. Era un foarte bun "profesor" pentru
egipteni. I-a "învățat" cum să canalizeze apa Nilului spre dealuri, și astfel au construit aparate
ingenioase cum ar fi Șaduful sau Spirala lui Arhimede. Observând stelele ca să observe data
începutului revărsării, ei au căpătat puternice cunoștințe astronomice, iar pentru că apa și
câmpiile trebuiau măsurate exact pentru a calcula cum să canalizeze apa, ei au pus bazele
geometriei.

Când se revarsă?
Vechii egipteni au monitorizat (urmărit) revărsările Nilului de mii de ani. Ei au observat că Nilul
își umflă apele când cea mai strălucitoare stea de pe cer, Sirius, apare pe bolta cerească, la
mijlocul lui iulie, în zori, după o lungă perioadă în care nu putea fi văzută. Revărsările atingeau
intensitatea maximă abia in luna septembrie, după care începeau să scadă.

Ce știau egiptenii despre Nil?

Egiptenii știau încă din vremuri străvechi că apele trebuiau să rămână doar o anumită perioadă pe
câmpuri. Restul era canalizat mai departe, și, dacă tot mai exista surplus de apă, se repeta
procesul. Mai știau că Nilul era o foarte bună cale de comunicație. Timpuriu, ei au inceput să
construiască nave cu care călătoreau de-a lungul Nilului.
 Ce provoacă revărsarea Nilului?
Din păcate nu se știe motivul exact al revărsării Nilului. Tot ce se știe este că Nilul își adună
apele din două mari teritorii: Podișul Etiopiei, de unde provine Nilul Albastru, iar Nilul Alb își
are izvoarele din zona dintre munții din jurul Lacului Victoria până la mlaștinile din sudul
Sudanului. Nilul Alb regularizează apele, dar se crede că inundațiile sunt produse de Nilul
Albastru din cauza cantităților mari de apă adunate din ploile musonice etiopiene.

Fauna Nilului
Fauna Nilului este foarte bogată, de menționat ar fi crocodilul de Nil, gâsca de Nil, șobolanul
Nilului, varanul și hipopotamul, ele fiind considerate animale sfinte de vechii egipteni.

Orașe
 Orașele de pe Nil:  Orașele din Egipt  Orașe din delta Nilului:
situate pe Nil:
1. Cairo capitala Egiptului 1. Cairo
2. Kartum (Sudan) 1. Assuan 2. Ghizeh
3. Kigali (Ruanda) 2. Luxor 3. Heliopolis
4. Kampala (lângă lacul 3. Quena 4. Imaba
Victoria) 4. Sohag 5. Banha
5. Jinja (Uganda) 5. Asyut 6. Shibin al Qaum
6. Dșuba (Sudan) 6. Minya 7. Ismailia
7. Malakal (Sudan) 7. Beni Suef 8. Zagazig
8. Kusti (Sudan) 8. Faium 9. Tnta
9. Rabak (Sudan) 9. Faium 10. al-Mahalat al-Kubra
10. Khartum (Sudan) 11. Mansura
11. Omdurman (Sudan) 12. Naukratis
12. Bahri (Sudan) 13. Damanhur
13. Atbara (Sudan) 14. Kafr aș-Șaih
14. Whadi Halfa (Sudan) 15. Alexandria
16. Port Said
 Canale
Sunt canale artificiale care însoțesc Nilul mergând paralel cu acesta, sau sunt ramificații naturale
ale fluviului:

 Bahr Yusuf
 El Muhit-Canal
 Ghizeh-Canal
 Ibrahim-Canal
 Ismailia-Canal
 Jonglai-Canal

Mitologie
În mitologia greacă, Nilul este fiul titanilor Ocean și Thetys, frate cu Alfeu, Eridan, Struma,
Meandru și Istru.

Fluviul Nil este cel mai lung fluviu de pe glob, măsurând 6671km de la izvoarele Kasumo, din
Munţii Virunga, din Africa Ecuatorială, până la Marea Mediterană. Pe parcursul său are mai
multe denumiri, după cum urmează: Kasumo la izvoare, Nil Alexandra înainte de a intra în lacul
Victoria, Victoria Nil între lacuri. I se mai spune apoi şi Râul Gazelelor, apoi Nilul Alb care se
uneşte cu Nilul Albastru , după care este cunoscut sub numele simplu de Nil.

Izvoarele Nilului au fost mult cercetate, astfel că în 1838 izvorul Kasumo este stabilit ca fiind cel
mai îndepărtat. În 1952 Jean Laporte a ridicat o piramidă de pietre albe pe muntele Kisisi din
Rwanda, marcând izvoarele Nilului. Cel mai îndepărtat izvor este considerat Rukarara, pe
teritoriul Rwandei, iar cel mai sudic Mukasenzi, în Burundi.

Direcţia de curgere este N-S. În cursul superior străbate o regiune muntoasă, formând cascade,
străbate lacurile Victoria, Kioga şi Albert, pătrunde apoi într-o câmpie aproape lipsită de
înclinare, unde se desparte în mai multe braţe, , intrând apoi într-o regiune aridă. La Khartoum se
uneşte cu Nilul Albastru, care îşi are izvoarele în lacul Tana din Podişul Înalt Ethiopian.
Traversează Sahara, fără a mai primi, de la confluenţa cu Atbara, până la vărsare vreun afluent.În
cursul inferior trece prin şase cataracte, patru pe teritoriul Sudanului şi două pe teritoriul
Egiptului. Se varsă în Marea Mediterană printr-o imensă deltă , desfăcându-se în nouă braţe
principale, dintre care două sunt navigabile.

Din punct de vedere al debitului ocupă un modest loc 23, datorită faptului că primeşte puţini
afluenţi iar pe anumite zone vaporizarea este foarte mare. Pe de altă parte volumul debitului
variază mult în cursul anului. Apele încep să crească în jurul datei de 20 iunie, acest proces
durând aproape 100 de zile. În perioada revărsărilor, nivelul apelor creşte cu 8-10 m . Este
fluviul cu cel mai mic numar de afluenţi( dintre fluviile mari ).
Nilul a avut şi are o importanţă economică deosebită pentru populaţia din zonă. Lunca şi delta sa
concentrează 97 la sută din populaţia acestei mari zone. În perioada revărsărilor, fluviul aduce şi
aluviuni bogate în substanţe hrănitoare pentru plante, un adevărat miracol pentru agricultură.
Vechii egipteni considerau Nilul zeu. Pe valea Nilului s-au realizat primele lucrări de irigaţii,
încend cu mileniul al IV lea î. Hr. Tot aici au fost realizate primele măsurători organizate ale
nivelului apelor. Aceste măsurători se făceau cu ajutorul unor puţuri gradate, care comunicau cu
Nilul prin canale subterane. Se spune ca un astfel de puţ a funcţionat până în sec. XX, în prezent
fiind declarat monument istoric.

Pe cursul Nilului au fost construite numeroase baraje, în scopul producerii energiei elecrice, dar
şi pentru irigaţii. Fluviul reprezintă şi o importantă cale de transport.

Valea Nilului păstrează vestigiile uneia dintre cele mai renumite şi vechi civilizaţii, cea
egipteană. Aici se găsesc două dintre cele şapte minuni ale lumii, piramida lui Kheops şi Farul
din Alexandria. În 1958, cu ajutorul radioizotopilor a fost descoperit Nil II, cel mai lung râu
subteran, care curge sub fluviul Nil şi care are un
debit de 6 ori mai mare decât fluviul de la
suprafaţă.

Fără Nil, Egiptul probabil că nu ar fi devenit niciodată una dintre cele mai importante civilizaţii
din istorie. În cultura egipteană antică, fluviul Nil a fost o prezenţă mai mult decât fizică – ci
chiar una politică şi spirituală.
 Valorificarea Nilului
În Antichitate, măreţia Egiptului s-a bazat pe bogăţia sa agricolă – prin urmare, pe Nil.
Agricultura nu a fost, iniţial, baza subzistenţei, dar a evoluat, odată cu pământul arabil, în
mileniile ce au urmat ultimei Ere Glaciare, care s-a încheiat în jurul anului 10.000 î.Hr., şi s-a
dezvoltat mult începând cu anul 4.500 î.Hr.

În 3100 î.Hr., Valea şi Delta Nilului s-au coagulat într-o singură entitate, care a fost unul dintre
primele mari state-naţiune din lume. Mai mult decât să ofere regiunii potenţial material, Nilul şi
alte caracteristici geografice au influenţat şi evoluţiile politice şi au fost importante în
dezvoltarea gândirii egiptenilor.

Pâmântul a continuat să se dezvolte şi populaţia sa a continuat să crească pâmă în vremea

romanilor. Factori importanţi pentru acest proces au fost unitatea, stabilitatea politică şi
expansiunea terenurilor arabile cultivate. Valorificarea Nilului a fost esenţială dezvoltării.

Nu este clar cât de devreme şi cât de mult a fost reglată inundarea. În perioada Regatului
Mijlociu (c. 1975-1640 î.Hr.). bazinul de irigare, în care porţiuni mare ale luncii erau
administrate ca unităţi unice, era deja bine stabilit, dar nu este probabil să fi fost practicat în
Vechiul Regat (c. 2575-2150 î.Hr.), când au fost construite marile piramide. Singura zonă unde
au fost realizate lucrări de irigaţie mari înaintea erei greo-romane a fost Faiyum, o oază la vest de
Nil. Aici, faraonii Regatului Mijlociu au recuperat teren prin controlarea debitului de apă de-a
lungul unui canal de râu, direcţionând-o spre irigarea unor alte terenuri, în vreme ce nivelul de
apă din lac a fost redus. Dar sistemul lor nu a durat.

Inundarea
Textele egiptene spun puţine despre tehnica irigării şi despre proviziile de apă. Excepţie fac
biografiile liderilor locali ai Primei Perioade Intermediare (c. 2125-1975 î.Hr.), care susţin că au
construit canale şi şi-au aprovizionat cu apă oamenii, pe când alţii nu aveau deloc. În perioade
mai prospere, astfel de chestiuni ar fi fost luate ca atare şi nu ar fi fost menţionate în texte
publice.

Inundarea anuală a Nilului era o tehnică relativ sigură, iar lunca şi delta erau terenuri foarte
fertile, făcând agricultura egipteană una dintre cele mai sigure şi productive din Orientul
Apropiat. Atunci când condiţiile erau stabile, alimentele puteau fi înmagazinate pentru zile
negre. Dar situaţia nu era întotdeauna favorabilă. Viiturile puteau distruge totul;iar altădată
culturile erau distruse de din cauza inundaţiilor sărace. În plus, se creştea numai o singură cultură
principală pe an.
 Oamenii Nilului
Principalele culturi erau de cereale – grâu pentru pâine şi orz pentru bere – care erau uşor de
depozitat. Alte plante esenţiale pentru egipteni erau inul (produs pentru confecţionarea hainelor
şi frânghiilor, produse care erau şi exportate) şi papirusul. Rădăcina de papirus era comestibilă,
iar tulpina era folosită pentru confecţionarea diverselor lucruri necesare egiptenilor – de la bărci
şi rogojini la celebrele materiale de scris. Egiptenii erau preocupaţi şi de fructe;dar animalele
domestice jucau un rol minor în dieta lor – păsările erau vânate în mlaştini, iar Nilul oferea o
sumedenie de peşti.

Aceste informaţii sunt cunoscute prin intermediul textelor vechi şi a urmelor de plante şi
animale. Dar egiptenii îşi slăveau lumea în care trăiau şi prin decorarea mormintelor. Aici apar
numeroase imagini în legătură cu agricultura şi creşterea animalelor, însă Nilul în sine este
absent. În schimb, „scenele acvatice” sunt reprezentate de mlaştini unde se vâna sau mici cursuri
de apă care erau traversate de ţărani şi păstori. Picturile despre marile festivaluri şi expediţii
comerciale care foloseau nave mari domină templele, acestea fiind şi cele mai explicite
reprezentări ale fluviului. Scenele totuşi îl elogiază pe faraon, care comanda astfel de expediţii.

Reconstituire a unui oraş egiptean de pe malul Nilului

Pământul era important şi în alte moduri. Delta şi gurile sale reprezentau un obstacol în calea
invadatorilor. Călătoria prin deşert sau înspre Asia era mai dificilp decât cea prin Egipt, unde
transportul era uşurat de călătoriile cu barca pe Nil, fiind în acelaşi timp o forţă unificatoare într-
un stat lung şi subţire. În termeni sociali totuşi, Nilul putea separa oamenii. Un om sărac era unul
care nu avea o barcă pentru a putea traversa fluviul.
 Zeii Nilului

Nilul, atât de fundamental pentru bunăstarea Egiptului, nu a

jucat un rol semnificativ în viaţa religioasă egipteană. Egiptenii
au văzut lumea lor ca atare şi au mulţumit zeilor pentru calităţile
sale. Nilul nu avea un nume, era pur şi simplu „râul” (numele
Nilului nu provine din egipteana veche). Cel ce aducea apa şi
fertilitatea nu era râul, ci inundarea sa, numită „Hapi”, care a
devenit un zeu în panteonul egiptean. Hapi era imaginea
abundenţei, însă nu era un zeu mare.

Regii şi elitele locale s-au asemănat lui Hapi, căci îi întreţineau

pe supuşii lor, iar imnurile către zeul Hapi se referă la natura
generoasă a inundaţiilor, însă nu îl pun în legătură cu alţi zei. Nu
era înfăţişat ca un zeu normal, ci ca un personaj gras care aduce
zeilor apa şi alte produse ale abundenţei. Nu avea nici templu,
dar era adorat la începutul procesului de inundare, cu sacrificii şi imnuri, la nord de Aswan, la
Gebel el-Silsila, unde dealurile întâlnesc râul.

Un zeu mare, cel mai aproape de Nil, era Osiris. În mitologie, Osiris era regele Egiptului şi a fost
ucis de fratele său Seth pe malul râului, după care aruncat în el într-un coşciug. Cadavrul său a
fost tăiat în bucăţi. Mai târziu, sora sa, văduva Isis, a reuşit să pună la un loc bucăţile corpului
său şi să îl readucă la viaţă, pentru a-l concepe pe fiul său, Horus.

Osiris, totuşi, nu s-a întors pe lumea aceasta, ci a devenit un rege în lumea de dincolo. Moartea sa
şi reînvierea erau legate de fertilitatea pământului. În festivalurile din timpul sezonului
inundaţiilor, figurine de noroi ce îl întruchipau pe Osiris erau plantate cu orz, a cărui germinare
era un simbol pentru renaşterea zeului şi a pământului.

Nilul, Soarele egiptenilor

Având în vedere că civilizaţia egipteană s-a născut în jurul Nilului, egiptenii s-au orientat spre
sud, de unde izvora râul, astfel că vestul era la dreapta lor – prin urmare, aceasta era partea
„bună” de trecere în lumea de dincolo. Anul şi calendarul au fost de asemenea stabilite după Nil
şi stele. Noul An era în mijlocul lunii iulie, când fluviul începea să se umfle pentru inundaţii;asta
a coincis aproximativ cu reapariţia stelei Sirius (Sothis) după 70 de zile de dispariţie de pe cer.
Sothis era o ancoră astronomică în calendarul cu 365 de zile. Fluviu definea trei sezoane, cu
patru luni:„inundaţia” şi „apariţia” (noiembrie-martie), când pământul putea fi cultivat şi
„căldură” sau recoltă, când culturile erau strânse şi apa era la un nivel scăzut.
Yangtze sau Chang Jiang este al treilea fluviu din lume ca lungime, măsurând peste 6.000 de
kilometri, dintre care 2.800 kilometri navigabili. Este cel mai lung fluviu din Asia și al treilea din
lume din punct de vedere al debitului de apă (după Amazon și Congo). Cursul lui se află în
întregime pe teritoriul Chinei. Se varsă în Marea Chinei de Est la 23 km nord de orașul Shanghai.
Prin Marele Canal Chinez este legat de fluviul Huang He.

Nume
Fluviul are numeroase denumiri. Chinezii folosesc numele de "Yangtze" (Fluviul Albastru)
pentru a se referi exclusiv la cursul inferior al apei, în timp ce fluviul în totalitatea se numește
"Chang Jiang", ceea ce înseamnă "Fluviul Lung". În plus, diferitele sectoare ale cursului poartă
denumiri locale: Moron Us He, Tongtian He, Jinsha Jiang. În Tibet, fluviul poartă numele de
"Dri-chu" (adică Râul femelei de iac).

Barajul Sanxia
La ieșirea din defileul Xiling, din regiunea celor Trei Defileuri, se ridică o construcție criticată pe
plan mondial: Barajul Sanxia. Propaganda chineză laudă realizarea monumentală care este
imensul baraj de pe fluviul Yangtze.El reprezintă cea mai mare realizare chineză de acest fel și
se înalță, falnic, la 181 de metri deasupra văii fluviului Yangtze, în provincia Hubei. Barajul are
o lungime de 2,3 kilometri și are o capacitate totală de 18.200 megawați. Rezervorul său se
întinde pe o distanță de 660 km și ocupă 1084 km². Adevărul diferă de euforia oficială:
aproximativ 160 de orașe și nenumărate sate vor trebui strămutate. Exemplu, decizia de a muta
localitatea Fengdu, situată în valea fluviului, a fost deja luată. Pentru autoritățile chineze ,
exploatarea hidroenergiei este o prioritate absolută, iar protecția mediului are o importanță
secundară. Trebuie recunoscut faptul că nevoile energetice ale Chinei sunt în permanentă și
rapidă creștere. Beijingul își argumentează poziția și prin dorința de a pune capăt pericolului
inundațiilor devastatoare care au loc în prezent pe cursul inferior al apei. Unica soluție ar fi,
potrivit autorităților, regularizarea sectoarelor critice și construirea de baraje pe Yangtze.

Cea mai devastatoare inundație a avut loc în 1870 și a provocat moartea a 240.000 de persoane,
dar consecințe fatale au avut și revărsările din 1954 și din 1998. Ultima dintre acestea a fost cea
mai mare inundație din secolul XX și a lăsat fără adăpost peste 14.000.000 de oameni. În anul
1997, Yangtze a fost redirecționat într-o nouă albie și au început lucrările de construcție la
barajul uriaș Sanxia. Complexul va fi finalizat în anul 2009 și cuprinde, pe lângă barajul cu
lungimea de peste doi kilometri, un lac de 660 de kilometri lungime (aproximativ distanța dintre
Constanța și Cluj-Napoca) și o hidrocentrală cu capacitatea de 18.200 megawați. Cea mai mare
hidrocentrală din ziua de astăzi din lume, Itaipu, de la granița dintre Brazilia și Paraguay, are o
capacitate de 14.000 megawați, în timp ce potențialul hidroenergetic al României este de 15.000
megawați (dintre care numai 40% este valorificat).
 Râul Huangpu la Shanghai

Geografie
Afluenți
 Yalong  Lishui
 Daduhe  Zijiang
 Tuojiang  Yuanjiang
 Jialing  Han
 Wujiang  Ganjiang
 Qingjiang  Huangpu
 Xiangjiang
 Cele mai mari orașe

Chongqing noaptea Wuhan

 Panzhihua  Chizhou
 Yibin  Jiujiang
 Luzhou  Anqing
 Chongqing  Tongling
 Yichang  Wuhu
 Jingzhou  Hefei
 Shishou  Chuzhou
 Yueyang  Maanshan
 Xianning  Taizhou
 Wuhan  Yangzhou
 Ezhou  Zhenjiang
 Huangshi  Nanjing
 Huanggang  Nantong
 Chaohu
 Shanghai
 Fauna

Culturi şi terase Yunnan (2005)

În apele fluviului Yangtze trăiesc peste 300 de specii de pești. Cei mai rari sunt delfinii de apă
dulce, cu lungimi de până la doi metri și jumătate, din care mai trăiesc cam o sută de exemplare.