Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Naționalismul în Europa de astăzi

 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Lucrarea de fața reprezinta o analiza succinta a unei probleme importanta a spațiului

politic internațional și anume cea a naționalismului manifestat cu precadere pe continentul

european. Naționalismul continua sa fie unul dintre cele mai controversate curente politice
ale secolului xx. Dupa mai bine de doua sute de ani de la apariția sa,ca mișcare
politica,ideologia naționalista exercita o puternica atracție atât în țările cu tradiție
democratică și liberală,cât și în cele post- comuniste,mai puțin obișnuite cu exercițiul
parlamentarismului.

În cele ce urmeaza voi defini conceptul de naționalism.

Naționalismul este o stare de spirit care penetreaza larga majoritate a unei populații;el
recunoaște statul-națiune ca normă ideala de organizare politică și naționalitatea drept
sursa întregii energii culturale și a bunăstării economice.

Naționalismul este o condiție a minții,sensibilității sau sentimentului unui grup,care

trăiește într-o arie geografică bine definită care vorbește o limbă comună,are o cultură care
exprimă aspirațiile națiunii și este atașat unei tradiții comune și în unele cazuri are o religie
comună. Naționalismul descrie un grup de oameni uniți prin locuirea unui teritoriu comun,
o cultură și moștenire comună, interese comune în prezent și speranța de a trai împreună
în viitor, si o dorința comună de a susține propriul stat..

Naționalismul se referă la "o anumită populație care împarte un teritoriu comun, o

memorie istorică si mituri comune, o cultură publică , o economie comună, drepturi legale
si îndatoriri pentru toți membrii ei.

Naționalismul înseamnă recunoașterea unui popor si a nevoii sale de statut, probabil

incluzând statul".

1) Lumea este formată din națiuni, fiecare având propriul destin, o istorie si o
individualitate specifică.
2) Națiunea este sursa întregii puteri politice si sociale și, de aceea, loialitatea fața de
națiune trebuie situata deasupra tuturor celorlalte angajamente individuale.
3) Libertatea și realizarea individuala depinde de identificarea cu națiunea.
4) Natiunile pot fi libere si în siguranta doar daca dreptatea si pacea sunt asigurate
în întreaga lume.
 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

În Europa de astăzi din cauza crizei economice existente sunt tot mai multe
probleme privind naționalitatea,identitatea naționala,etnicitatea..

“În perioadă de criză economică nu se accentuează doar naţionalismul, ci şi

rasismul, xenofobia şi protecţionismul. O parte dintre cetăţeni, cea mai expusă la criză, are
sentimentul că cauzele sale sunt în afara ţării: responsabil este altul, străinul, şi ne putem
proteja refugiindun-ne în interiorul frontierelor naţionale ermetice. Este vorba despre
mitul statului protector în faţa unei vieţi grele. Şi, ca întotdeauna, vedem politicieni care
plutesc pe acest val populist, pe care îl alimentează şi îl legitimează. Pe de altă parte, nu
trebuie să uităm că noi, europenii, suntem inventatorii naţionalismului. Noi l-am şi
răspândit, prin intermediul imperiilor noastre coloniale, peste tot în lume. Nu e de mirare
că el este încă prezent pe Vechiul Continent.”

Violența a fost o constantă începând cu primele momente în care oamenii s-au văzut
pe ei înșiși ca membri ai unei comunități diferite de toate celelalte pe criterii etno-culturale.
Pe măsură ce, de-a lungul secolului al XIX, tot mai mulți indivizi se vedeau pe ei înșiși ca
membri ai unei comunități naționale, conflictele inter-comunitare au crescut în
complexitate, în intensitate și în număr de victime omenești. În cea mai mare parte a
secolului XX, încercarea de a stabili cât mai precis măsura diferenței față de o altă
comunitate a antrenat conflicte violente. Într-un cerc vicios, violența conflictelor, care în
secolul XX au cuprins întregul glob pământesc, a întărit sentimentul de identitate colectivă
a grupurilor implicate. Uneori, violența (în forma ei cea mai inumană, ca genocid) a
provocat apariția sentimentelor de identitate națională. Identitatea națională și violența
extremă sunt atât de strâns legate încât par a fi de nedespărțit.

S-ar putea însă ca sfârșitul secolului XX să indice un început de schimbare: tendința

de a recurge la soluții violente întru soluționarea diferendelor naționale scade pe măsură
ce crește gradul de dezvoltare socială al comunităților. Cehii și slovacii și-au rezolvat
neînțelegerile prin dialog, diversele grupuri etnice din Elveția și din Belgia își rezolvă
 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

problemele pe cale pașnică. În fine, la începutul secolului XXI s-ar părea că în Occident se
sting și ultimele focare de violență din motive de identitate națională: în Irlanda de Nord, în
Țara Bascilor și în Corsica armele tac în favoarea dialogului. Toate aceste indicii îi
determină pe mulți specialiști să creadă că, pe termen lung, ideologia naționalistă își va
pierde din relevanța politică și din implicațiile sociale avute în special în ultima sută de ani.

Naţionalismul constituie o mare provocare pentru UE deoarece, ridicând problema

minorităţilor, identităţii şi a div

ersităţii, pune la îndoială capacitatea Europei unite de a conduce statele dincolo de

particularităţile lor, comentează un expert citat de Le Monde, în ediţia electronică de luni.

În mai, alegerile legislative olandeze au făcut din Partidul pentru libertate a treia forţă
politică din ţară, aminteşte Riva Kastoryano, directoarea departamentului de cercetare de
la Centrul naţional de cercetare ştiinţifică (CNRS). În iunie, partidul naţionalist ungar,
Jobbik, îşi face o intrare spectaculoasă în Parlament cu 16 la sută din voturi, dublându-şi
scorul obţinut la alegerile europene din iunie 2009. În Scandinavia, Suedia urmează
exemplul Danemarcei, prin intrarea unui deputat de extremă dreapta în Parlament. Belgia a
plonjat într-o criză fără precedent de la victoria separatiştilor flamanzi la alegerile
legislative din iunie.

"Sunt instorii diferite, cu siguranţă", comentează ea, dar "miza şi reacţiile de repliere
indentitare, regionale, lingvistice în interiorul sau exteriorul frontierelor teritoriale sunt
similare".

În Europa centrală, naţionalismele ofensive sau defensive sunt la originea unor tensiuni
între statele vecine, cum este cazul Ungariei, care vrea să acorde cetăţenie ungară etnicilor
maghiari din afara graniţelor sale. Românii, în căutarea României Mari, iar Bulgaria luptând
împotriva minorităţilor turce musulmane şi rome, găsesc fiecare sprijin în discursurile
naţionaliste şi progresiste ale partidelor populiste.

Definirii şi redefenirii "celuilalt" - ţigani, romi, maghiari, turci, care alimentează în mod explicit
discursurile naţionaliste - i se adaugă imposibilitatea politicilor economice de a consolida
 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

sentimentele de apartenenţă la naţiuni care se văd exclusiviste, comentează Kastoryano. UE, care
a condus statele din Est de la suveranitatea regăsită la suveranitatea partajată, este o sursă de
ambiguitate şi paradox.

Dar, la modul general, departe de a defini frontierele teritoriale ale statelor, naţionalismul, aşa
cum se exprimă el în prezent în diverse ţări membre UE, a ales ca ţintă imigraţia, islamul sau
multiculturalismul pentru a consolida frontierele de identitate care se definesc ca naţionale.

Astfel, este necesar şi urgent ca societăţile naţionale să fie ajutate să depăşească tensiunile şi ca
opinia publică să fie sensibilizată cu privire la pericolele populismului pe care Europa secolului
XX le-a cunoscut deja, conchide Riva Kastoryano.
 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Bibliografie:

[1] H.,Kohn, The Idea of Nationalism: A Study in its Origins and Background, New York, Mac
Millan, 1945, p.16.

[2] L. Snyder, German Nationalism: The Tragedy of a People: extremist contra liberalism in
modern German History, New York, Kenuikat Press, 1969, p.i.

[3] B.C. Shafer, Faces of Nationalism: New Realities old Myths,(New York, Harcourt Brace
Jovanovich, 1972, p. 15.

[4] A.D. Smith, National Identity, Harmondsworth: Penguin, 1991, p.14.