Inflaţia – acest nou mod de viaţă a secolului nostru, cum au mai denumit-o

uniiautori – reprezintă un fenomen deosebit de complex. Fiind prezentă în cele mai

adânciresorturi ale economiei contemporane, ea afectează, într-un fel sau altul
întregu lmecanism de funcţionare a acesteia.
Inflatia este definita ca un fenomen si un proces economico-social complex, ce se
caracterizeaza prin cresterea relativ puternica, durabila si cumulativa a preturilor si
deprecierea sau reducerea puterii de cumparare a unitatii monetare considerate.
Samuelson dă o definiţie mai lapidară inflaţiei, arătând că aceasta este o stare
decreştere generalizată a preţurilor bunurilor de consum şi a factorilor de producţie.
In stransa legatura cu termenul de inflatie se poate vorbi despre
desinflatie(reducere a ratei inflatiei sau incetinire a inflatiei), deflatia( scadere a nivelului
general al preturilor, insotind o reducere a activitatii economice), stagflatia( situatie in
care se combina o puternica inflatie si o stagnare a productiei generatoare de somaj),
slumpflatia(coexistenta a inflatiei cu scaderea productiei si cu somajul)
Inflatia exista de cand exista si banii si are un caracter cvasipermanent.Intalnim
mai multe tipuri de inflatie: Inflaţia târâtoare (moderată), în cadrul căreia creşterea
preţurilor nu depăşeştecirca 3 – 4% pe an. Este fenomen care se manifestă de regulă, ca
reflex al politicilor destabilizare. Aceasta atrage după sine o depreciere monetară lentă,
disimulată, fără seismeeconomice de amploare, dar cumulativă, în sensul că treptat, poate
alimenta uneledezechilibre aparent nealarmante, însă, care cu timpul, pot deveni
periculoase.
Inflaţia galopantă este inflaţia care conduce la dublarea preţurilor în decurs de
unan, expresie şi sursă a unor dezechilibre în economie. Moneda naţională cunoaşte o
pierdere rapidă a valorii economice (puteriide cumpărare), rata dobânzii creşte rapid,
viteza de rotaţie a banilor se accelerează,posesorii acestora ajung să păstreze asupra lor
doar cantitatea de bani strict necesarătranzacţiilor cotidiene.
Inflaţia deschisă, cu ritmuri medii anuale de până la 10%, dar superioară celei
de3%.În ţările dezvoltate, ea se manifestă doar episodic, fiind însă doar un criteriu
deperformanţă pentru ţările slab dezvoltate şi în tranziţie de la sistemul de comandă la
celconcurenţial.
Hiperinflaţia, când ne confruntăm cu o creştere a preţurilor ameţitoare; cererea
demonedă naţională scade considerabil, o parte importantă din tranzacţii efectuându-se
sub formă de troc modern (barter) sau în monedă alternativă; preţurile relative devin
deosebitde instabile, iar salariul real al unei personae se reduce lunar cu circa 30%. Este
produsulunor schimbări radicale în viaţa politică şi economică a ţărilor în cauză..
In cazul Romaniei este vb de o inflatie de timp structural, datorata gravelor
dezechilibre mostenite, la care s-au adaugat altele, generate de schimbarea de sistem, de
intarzierea restructurarii, privatizarii, de criza manageriala profunda, inflatia alimentara si
de cresterea necontrolata a costurilor.
Cauzele inflatiei. Explicatia monetarista, este cea mai cunoscuta explicatie a
inflatiei, considerata un fenomen monetar. Teoria monetarista atribuie cresterea preturilor
unei cresteri prea rapide a masei monetare. Infl ar fi deci produsul laxismului autoritatilor
monetare care permit cresterea economica, deci peste masa de marfuri si servicii ofertate
in economie. Deteriorarea mecanismului monetar este doar una din cauzele inflatiei,
aceasta se manifesta doar atunci cand autoritatea monetara “legitimeaza dezechilibrele
economice si cresterea preturilor prin emisiuni suplimentare de moneda.
 Inflatia prin cerere: Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât
creşterea ofertei va determina pe termen scurt creşterea preţurilor.
Inflatia prin costuri: creşterea costurilor de producţie datorată creşterii preţurilor
materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creşterea preţurilor bunurilor şi
serviciilor finale, contribuind la creşterea inflaţiei.
Inflatia si structura monopolista a pietelor. Concentrarea intreprinderilor a redus
concurenta prin preturi .Marile firme ce domina piata se concureaza astfel:prin inovare
sau prin diferite tehnici de vanzare.
Inflatia cauzata de structura sociala. Partajarea venitului national da loc, intr-o soc
democratica, unei competitii intre principalele grupuri sociale, in particular intre patronat
si salariati.Fiecare grup doreste sa sporeasca partea sa de venituri.Cresterea simultana a
partii salariilor si a partii profiturilor nu este posibila, iar inflatia devine mijlocul artificial
si daunator de rezolvare a conflictului. Intreaga crestere a preturilor este insotita de o
crestere a salariilor.
Inflatia prin anticipari. Anticiparile agentilor asupra procesului inflationost
conduc la comportamente care nu fac decat sa-l intretina si chiar sa-l
amplifice.Incertitudinea este principalul element de nocivitate in acest sens.
Măsurarea inflaţiei
Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai
importanţi
dintre aceştia sunt:
a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);- măsoară evoluţia preţurilor unui
coş de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă.
Componentele acestui coş şi ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de
către Institutul Naţional de Statistică pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra
gospodăriilor din România
b) indicele preţurilor de producţie (IPP);- măsoară evoluţia preţurilor în stadiile
anterioareconsumului final, respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi ale
produselorfinite înainte a fi livrate pe piaţă.
c) indicele general al preţurilor (IGP);- măsoară evoluţia tuturor preţurilor din
economie,respectiv atât a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a
preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie. Acesta reprezintă cel mai general
mod de măsurare al inflaţiei.
d) deflatorul PIB- arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi
serviciilor incluse în PIB, şi se calculează astfel: (pib nominal/pib real)*100.
Avntajele inflatiei.
Exista “voci” care sustin ca o anumita doza de inflatie este tolerabila sau chiar
dezirabila.Astfel, debitorii sunt favorizati pt ca rata inflatiei le diminueaza efortul de
rambursare a imprumutului sau de achitare a datoriilor.Investitia si consumul sunt
stimulate prin inflatie.
Costurile inflatiei
-Devalorizarea monedei. In primul rand, inflatia constituie un atentat la calitatea insasi a
monedei.Cresterea preturilor interne se repercuteaza asupra monedei nationale printr-o
scadere a puterii sale de cumparare, pe care piata schimburilor o va sanctiona, mai
devreme sau mai tarziu printr-o devaluare sau depreciere.Exemplul cel mai apropiat si cel
mai cunoscut este devalorizarea cursului de schimb a leului din ultimii ani, cauzata in
primul rand de procesul hiperinflationist intern si de scaderea grava a puterii sale de
cumparare.
-Un calcul economic eronat.Fiecare agent ec isi vede calculele si estimarile afectate de
procesul inflationist, drept pt care incearca sa-l anticipeze, ceea ce nu face decat sa-l
intretina si sa-l accelereze.
-Cresterea somajului. O inflatie interna superioara celei a partenerilor comerciali det mai
putine exporturi si mai multe importuri, aceasta pirdere de competitivitate antreneaza o
scadere a productiei si deci pierderi de locuri de munca.
-Spolierea veniturilor fixe si a economiilor. Veniturile fixe si economiile remunerate cu o
rata a dobanzii relativ negativa sunt victimele certe ale cresterii continue a preturilor.

POLITICE ANTI-INFLATIONISTE.
Inflaţia are influenţe atât pozitive cât şi negative asupra creşterii economice,
asupra populaţiei, dar şi asupra întreprinderilor. O inflaţie ridicată frânează creşterea
economică,
hiperinflaţia induce recesiune, iar la un nivel moderat, inflaţia în general antrenează
efecte benefice. Însă de cele mai multe ori acesta determină efecte negative şi de aceea
oamenii de specialitate au formulat anumite politici de control şi stopare a fenomenului
inflaţionist.
Obiectivul principal al politicilor antiinflaţioniste este stabilitatea nivelului
general al preţurilor, însă într-o economie deschisă schimburilor internaţionale acest lucru
nu este suficient. Lupta împotriva inflaţiei trebuie să fie o acţiune permanentă, graduală şi
de mare întindere, astfel încât rezultatele acesteia să fie benefice. O politică brutală ar
avea consecinţe pe termen scurt foarte defavorabile asupra utilizării factorilor de
producţie şi ar fi însoţită de o recesiune accentuată a activităţii economice.
Politicile de combatere a inflatiei sunt sugerate de insesi cauzele ce provoaca
flagelul inflationist.
Politicele bugetare au ca obiectiv reducerea cererii globale acţionând asupra:
consumului privat, investiţiilor,cheltuielilor publice, exporturilor şi fiscalităţii.
Diminuarea sau eliminarea deficitului bugetareste un alt element esenţial pe care pune
accent aceste politici, acest lucru putându-se realizadoar prin reducerea cheltuielilor
publice, majorarea impozitelor, eliminarea evaziunii fiscale şi a corupţiei.
Politicile monetare au ca obiectiv central controlul masei monetare aflate în
circulaţie şi au drept scop, fie blocarea masei monetare, fie reducerea acesteia, pentru a se
atinge un nivel echilibrat al ofertei de monedă. Reglarea acesteia se poate face prin
controlul creditului intern, al schimbului extern al masei monetare şi reducerea ratei
dobânzii. Cea mai buna politica pentru un guvern-consta in optica monetarista- in a
mentine o rata de expansiune monetara regulat compatibila cu o crestere non-inflationista
si practicarea dobanzilor real pozitive, care sa protejeze valoarea monedei.
Detinand monopolul monetar, guvernele sunt tentate, in special in perioadele pre-
electorale sa abuzeze de puterea de a impune oferta instrumentelor monetare in exces.
Considerand ca val unei monede provine si din calitatea, obiectivitatea si
profesionalitatea celor care o fabrica, o pun in circulatie si vegheaza asupra functionarii
sale, se impune un statut de independenta al bancii centrale, solutia ce a mai buna pt
asigurarea protectiei contra inflatiei. Inflatia este cu atat mai slaba cu cat banca centrala
este mai indep.
O alta metoda mai putin fol este revalorizarea, prin care se urm regasirea paritatii
pierdute a monedei nationale, intarirea cursului oficial in raport cu alte monede.Riscurile
sunt deteriorarea balantei comerciale, prin reducerea importurilor si cresterea
exporturilor, dar si prov unei crize de lichiditare.
In alte conjuncturi economico-sociel, rezu poate sa dea si deprecierea sau devalorizarea
monetara, ce repr reducerea legala a val paritare a monedei nationale.
O metoda mai brutala poate fi reforma monetara, stabilizarea puterii de cump sau oprirea
ferma a inflatiei, respectiv blocarea cresterii preturilor.Poate da rez de durata daca este
insotita de cresterea productiei, asig echil bugetar al balantei comerciale si de plati
externe,precum si de control riguros al emisiunii de moneda.
O alta politica anti-inflationista este cea de diminuare a cererii pe urm cai: reducerea chelt
publice, reducerea chelt private din fonduri imprumutate, in special a celor de consum,
majorarea impozitelor.Asupra cererii se poate actiona si prin “inghetarea salariilor”
Impotriva infl prin costuri, politica monetara si cea bugetara sunt considerate mai putin
eficace, recomandabila fiind o politica a preturilor si veniturilo, care sa evite sporurile de
salarii peste cresterea productivitatii muncii, sa instituie norme de consum specific pentru
materii prime si materiale, combustibili si energie, un anumit control al preturilor.
Politici de venituri au ca obiectiv principal exercitarea unui control asupra salariilor, în
sensul indexării lor. Politicele de preturi vizează un control asupra preţurilor, în sensul că
fie este limitată creşterea preţurilor la numite produse, fie se apelează la blocajul
preţurilor. Acest blocaj al preţurilor este o măsură directă de luptă contra inflaţiei şi
constă în măsuri de interzicere a majorării preţurilor pentru diverse bunuri şi servicii, de-a
lungul unei perioade determinate.
Politica de investitii si economii vizează mobilizarea tehnicilor şi potenţialelor de
productivitate pentru a spori capacitatea de producţie de bunuri şi servicii, fără o majorare
concomitentă a costurilor. Această politică nu poate avea efecte pe termen scurt însă orice
întârziere în aplicarea ei poate duce la probleme mult mai grave pe termen lung.
Aspecte contemporane ale inflatiei
Friedman: “Oricare ar fi originea sa imediata, inflatia este o boala, p maladie
periculoasa si uneori fatala,o maladie care , daca nu este oprita la timp, poate distruge o
societate.
Infl este un fen produs de reactiile organismului economic la dezechilibrele
existente inlauntrul sau, o manifestare prin care raporturile si proportiile economico-
monetare cauta sa se autoechilibreze.
Pe parcursul anilor ’80, dat internationalizarii economiilor si constrangerii
exercitate din exterior asupra fiecareo ec nat, guvernele tarilor industrializate si-au
concentrat eforturile in primul rand asupra infl, considerandu-se ca aceata provaca si
somajul, luanduse masuri ca: controlul preturilor si salariilor, o pol monetara mai stricta,
limitarea deficitului bugetar, stimularea concurentei.

La origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu aceea de “inactivitate”.

O primă delimitare a şomajului este aceea în şomaj voluntar şi şomaj involuntar.
Şomajul voluntar există atunci când muncitorii refuză oportunităţile de a se angaja
în anumite slujbe, la salariile existente pe piaţă. Şomajul involuntar există atunci când în
economie sunt insuficiente locuri de muncă, la salariile existente.
Cel mai frecvent sistem de clasificare are la bază împărţirea şomajului pe cauze în
 următoarele mari tipuri: şomaj fricţional, structural, în timp ce după raportul
cerere-ofertă, se identifică şomajul sezonier şi ciclic. S-a încercat şi o grupare a acestor
tipuri de şomaj în funcţie de caracterul lor voluntar sau involuntar: şomajul ciclic este
considerat involuntar, în timp ce toate celelate tipuri sunt considerate şomaj voluntar.