GRIGORE SORIN

anul –I- M

REFERAT

LINII ELECTRICE AERIENE (LEA)

Conductoarele liniilor electrice

Se clasifică în: conductoare active şi conductoare de protecţie. Prin
conductoarele active se transportă energia electrică; cele de protecţie au
rolul de a ecrana linia împotriva descărcărilor atmosferice.
Conductoarele folosite sunt, în general, neizolate şi sunt supuse acţiunii
fenomenelor meteorologice (vânt,ploaie,chiciură, variaţii de temperatură),
precum şi agenţilor chimici din atmosferă.
Conductoarele electrice pot fi construite dintr-un singur metal sau
din doua metale diferite, unul având o rezistenţă mecanică mare şi
celălalt o conductivitate ridicată. În general, conductoarele folosite
sunt constituite dintr-o inimă de oţel, care preia cea mai mare parte din
solicitarea mecanică şi dintr-un strat exterior din fire de aluminiu care
serveşte drept conductor electric (fig.1). Dacă conductorul este bine
executat, între inima de oţel şi straturile de aluminiu se produc presiuni
radiale şi frecări care, impiedică alunecarea unor straturi pe celelalte. În
aceste condiţii se poate considera cablul din două metale, ca un cablu
omogen. Inima de oţel este alcatuită din fire de oţel, zincat la cald.
Firele de oţel şi cele de aluminiu pot fi de acelaşi diametru sau de
diametre diferite după necesităţi de ordin constructiv.
Conform standardelor, se fabrică funii de oţel-aluminiu în
construcţie normală, la care raportul dintre secţiunea de oţel şi cea de
aluminiu este de 1/6 şi în construcţie întărită, la care acest raport este
1/4.
Pe lângă caracteristici electrice ridicate, conductoarele active ale
LEA trebuie să aibă şi o mare rezistenţă mecanică., raperea
conductoarelor putând duce la ruperea stâlpilor. Din cauza aceasta,
costul conductoarelor este ridicat, reprezentând., de exempla, 30 ...
50% din costul integral al unei liuii electrice aeriene de 110 kV.
Fig.1 1 - inimă de oţel 2 - strat exterior din fire de Al

Actualmente, in Europa, la reţelele de joasă tensiune se folosesc

aproape exclusiv conductoarele de aluminiu. La liniile de medie tensiune
predomină utilizarea conductoarelor de Ol—Al. La liniile cu tensiuni de
400 kVşi mai mult, pentru evitarea fenomenului corona se utilizează
conductoare fasciculare mai multe conductoare pentru fiecare fază a
unui circuit trifazat.
În ceea ce priveşte conductoarele de protecţie (firele de gardă), în afara
protejării liniilor electrice împotriva loviturilor directe de trăznet, ele au
un rol important şi în reducerea efectului perturbator asupra liniilor de tele-
comunicaţii învecinate.

Izolatoare
Izolaţia reprezintă un element foarte important, fiind in directă
relaţie cu tensiunea. Orice defecţiune de izolaţie reprezintă scoaterea din
funcţiune a instalaţiei şi din acest motiv, alegerea izolaţiei LEA este o
problemă deosebit de importantă.
Izolatoarele propriu-zise, au rolul de a realiza atât izolarea părţilor sub
tensiune, cât şi fixarea acestora. În acest fel, ele transmit eforturile
mecanice spre elementele de fixare (stâlpi).
Izolatoarele trebuie să aibă o rezistenţă mare la tracţiune şi la compre-
siune, caracterizată, prin sarcina la rupere. Din punct de vedere electric,
izolatoarele nu trebuie să permită descărcarea prin aer pe suprafaţa lor
(conturnare) sau prin corpul for (strapungere).
Materialele folosite pentru izolatoarele liniilor electrice aeriene trebuie
să corespundă cerinţelor tehnice impuse, respectiv sa aibă o bună stabili-
tate termică, o rigiditate dielectrică corespunzătoare şi să fie rezistente.
Materialele care corespund acestor condiţii. sunt : porţelanul, steatitul,
sticla şi materialele plastice.
Luându-se îu considerare solicitările mecanice la care pot fi supuse, izola-
toarele se clasifică în :
— izolatoare de susţinere, care preiau greutatea conductoarelor sarcinile
suplimentare care provin din acţiunea asupra conductoarelor şi izolatoarelor
a ploii, vântului, chiciurii, din diferenţa de temperatură etc.;
 izolatoare de tracţiune, care pe lângă solicitările de mai sus
preiau şi eforturile din conductoare.
Luându-se în considerare rezistenţa la solicitările electrice, izolatoarele
se clasifică în :
— izolatoare nestrăpungibile, care se construiesc astfel, încât
probabilitatea de străpungere este mai mică decât cea de conturnare. În general,
această coudiţie se poate realiza dacă izolatoarele se construiesc astfel,
încât distanţa disruptivă prin materialul izolant să fie cel puţin egală cu
jumătatea distanţei disruptive prin aer ;
— izolatoare străpungibile, la care nu este respectată condiţia
construectivă de la izolatoarele nestrăpungibile.
Izolatoarele intrebuinţate curent la liniile electrice aeriene pot fi
grupate în două mari categorii de tipuri constructive :
— izolatoare suport ;
— izolatoare de suspensie.

Izolatoare suport
Acestea sunt confecţionate astfel, încât să se poată monta rigid pe tije
metalice care sunt prinse, direct sau indirect (prin intermediul unor
console), pe liniile electrice aerien e.
Conductorul se prinde de izolator prin intermediul unei legături, transmi-
ţând astfel direct izolatorului pe lângă solicitările datorate câmpului
electric şi eforturile mecanice datorate forţelor mecanice. Din cauza
aceasta, izolatoarele suport pot prelua, în general, eforturi mecanice mai
mici decât izolatoarele de suspensie. Aceasta limitează folosirea
izolatoarelor suport numai pentru linii de joasă şi medie tensiune.
În figura 2, sunt indicate două dintre cele mai utilizate izolatoare suport de
tip Delta (cele fabricate pentru tensiuni până la 20 kV au trei mantale şi
sunt executate dintr-o singură bucată (a), cele pentru tensiuni de 35 kV au
tot trei mantale, însă sunt alcătuite din două bucăţi legate între ele
printr-un ciment special, (b).

dintr-o singură bucată - a b – din două bucăţi

Fig.2
 În România se fabrică izolatoare suport pentru joasă şi medie tensiune.
Izolatoarele de joasă tensiune se produc în doua tipuri : normale tip N
(fig.3, a), de tracţiune pentru un singur conductor tip T (fig.3, b) şi pentru
două conductoare tip TD (fig.3, c).
Izolatoare de suspensie
Izolatoarele de suspensie sunt utilizate pe LEA de medie şi înaltă
tensiune, de obicei pentruu tensiuni de 110, 200 si 400 kV. Ansamblul mai
multor elemente de izolatoare de suspensie care asigură izolaţia unei faze se
numeşte lanţ de izolatoare. Prin folosirea acestor izolatoare sunt
eliminaţi suporţii de izolatoare, greu de rcalizat pentru eforturi mari şi se
poate obţinc, după necesitate, orice distanţă între conductor şi stâlp sau consolă,
prin mărirea numărului de elemente izolatoare.
Aceste izolatoare se construiesc din porţelan sau sticlă, iar armăturile
din fontă maleabilă. Pentru o tensiune dată, numărul de elemente necesare
ale lanţului depinde de tipul izolatorului.
Tipurile de izolatoare care se construiesc în prezent pot fi clasificate din
punct de vedere electric sau mecanic.

Fig. 3 Tipuri de izolatoare suport

a — normale de tip N; b — de tracţiune tip T; c — pentru două conductoare tip TD.
 Fig.4.1- IzoIatoare
străpungibile.
Fig.5 Lanţuri de izolatoare:
a — de susţinere ; b — de întindere
Fig. 4.2 Izolatoar
p
u
n
g
i
b
i
l
Fig.4.2-Izolatoare nestrăpungibile cu inimă plină
Din punct de vedere electric, se disting:
 izolatoare străpungibile, avănd
distanţa disruptivă prin dielectric
mai mica decât jumătate din distanţa
disruptivă prin aer (fig.4.1) ;
— izolatoare nestrăpungibile cu inimă
plină. (fig.4.2).
Elementele de izolatoare de suspensie
sunt montate in lanţuri pentru realizarea
izolaţiei necesare LEA.Se deosebesc două
feluri de lanţuri de izolatoare :
- l a n ţ u r i d e s u s ţ i n e r e ( f i g . 5 , a) ;
- l a n ţ u r i d e î n t i n d e r e ( f i g . 5, b).
 Lanţurile de susţinere
servesc la simpla susţinere
a conductoarelor, în timp ce
lanţurile de întindere
preiau şi tracţiunea din
conductoare folosindu-se în
punctele în care
conductoarele se fixează
de stâlpi şi trebuie
asigurată şi rezistenţa
mecanică ce rezultă din în-
tinderea conductoarelor.
In figura 6, a şi b sunt
reprezentate un izolator de
suspensie cu capă şi tijă
(a) şi un izolator tijă de
tip Langstab (b).

Fig.6. b. —izolator de tip tijă(Langstab)

(1- normal ; 2 —pentru ceaţă).

Fig.6.a. Izolatoare de
suspensie cu capă şi tijă :
1-corpul izolatorului ; 2-capă;
3 -tijă; 4 –piesă pentru fixarea
tijei ; 5 -kit pentru izolatoare ;
6 -siguranţă;
 Armături
Sub denumirea de armături este cuprinsă totalitatea pieselor metalice care
susţin conductoarele şi izolatoarele şi servesc la asamblarea şi fixarea lor.

Cleme
Clemele se utilizează la fixarea conductoarelor de izolatoare şi la înnădirea
conductoarelor în spaţiul dintre stâlpi. Ele trebuie să realizeze o prindere
sigură a conductoarelor, deoarece o defecţiune la fixarea sau innădirea
conductoarelor poate avea drept consecinţă nu numai întreruperea funcţio-
nării liniei, ci chiar şi accidente.
Fixarea conductoarelor la lanţurile de izolatoare de întindere se realizează
cu cleme de tracţiune, care transmit efortul din conductor în stâlpii de întindere.
Clema de tracţiune trebuie să aibă rezistenţa mecanică impusă de tracţiunea
maximă în conductor şi să asigure legătura la panoul adiacent.
În figura 7sunt indicate câteva tipuri de cleme de tracţiune.
Fixarea conductoarelor la lanţurile de izolatoare de susţinere se realizează
cu ajutorul clemelor de susţinere care suportă în întregime sarcina verticală a
conductorului, fără însă să-i poată împiedica cu totul alunecarea în lungul
liniei, atunci când se produc diferenţe de tensiune mecanică între cele două
deschideri adiacente.
Clemele de susţinere sunt de tip fix (fig.8, a) sau de tipul cu declanşare
(fig.8, b) la care patul clemei se poate smulge de pe ax, în cazul când apare
un efort de tracţiune unilaterală în conductor (de exemplu ruperea
conductorului).
O altă categorie de cleme sunt clemele de innădire, innădirea conductoarelor
trebuie să realizeze un contact electric sigur, o rezistenţă mecanică suficientă
şi o distribuţie uniformă a tracţiunii pe conductoarele innădite.
 Fig.7 Cleme de tracţiune
a- clemă de tracţiune cu pană; b-idem cu con; c-idem cu bride; d-clemă cu tracţiune
prin presare; 1-corpul clemei; 2-pana de strângere; 3-şurub de presare; 4-con de
strângere; 5-bridă; 6-braţ de legătură; 7-piesa de legătură; 8-mufă de aluminiu; 9-
conductorul de Al.

Fig.8 Cleme de susţinere

a –clemă fixă; b –clemă cu declanşare

1-braţul clemei; 2-patul clemei; 3-piesă de strângere; 4-şurub pentru strângere; 5-piuliţă;

6-ax de sprijin solidar cu corpul clemei;7-bandă de aluminiu;8-conductor

 Fig.9 Cleme de înnădire

a-clemă de innădire cu crestături; b- clemă de innădire prin laminare separată a inimii

de oţel şi a conductorului de aluminiu; c-clemă de legătură electrică şi mecanică cu

şuruburi sau nituri; d-idem utilizată calegături de capăt pe izolaţia suport.

Stâlpi

Stâlpii sunt elemente principale în construcţia LEA, având rolul de a

susţine conductoarele active şi de protecţie, la distanţe prescrise, asigurându-
se astfel stabilitatea liniei din punct de vedere mecanic, izolaţia şi gabaritele
prevăzute. Ei trebuie să suporte atât sarcinile şi eforturile proprii, cât şi
cele provenind din echipamentul formând suprastructura liniei: conduc-
toare, izolatoare, armături.
Stâlpii pot fi clasificaţi funcţie de diferite criterii. Astfel, după materialul
folosit se clasifică:
— stâlpi de lemn ;
— stâlpi de metal ;
— stâlpi de beton.
Pe traseul LEA, stâlpii pot, fi grupaţi din punct de vedere funcţional în
următoarele categorii :
—stâlpi de susţinere, care servesc la susţinerea conductoarelor
active şi de protecţie şi pot fi folosiţi nunai în porţiunile drepte ale traseului
liniilor. Fiecare stâlp de susţinere suporte greutatea conductoarelor
corespunzătoare la câte o jumătate din deschiderile adiacente.
Stâlpii de susţinere formează cea mai mare parte (circa 80%) din
stâlpii LEA, având greutatea unitară cea mai redusă faţă de toate
celelalte categoriide stâlpi din aceeaşi linie;
— stâlpi de întindere, care formează punctele de rezistenţă şi servesc pentru
preluarea tracţiunii în conductoare ;
— stâlpi de colţ destinaţi a prelua tracţiunea în conductoare în punctele în
care aliniamentul liniei se schimbă, formând un unghi ;
- stâlpi de transpunere a fazelor, folosiţi pentru uniformizarea inductivităţii
si capacităţii LEA trifazate, obţinându-se simetrizarea parametrilor
liniei;
- stâlpi terminali, utilizaţi la capetele liniei, care preiau întreaga tracţiune a
conductoarelor dintr-o singură parte.
În figura 14.12. sunt reprezentate câteva tipuri de stâlpi, după rolul lor
funcţional în linie.
Principalele elemente componente ale stâlpilor sunt:
— partea subterană (în fundaţie) a stâlpului, sau elementul de sprijinire
pe fundaţie în cazul stâlpilor articulaţi ;
— corpul stâlpului ;
— coronamentul stâlpului.
Coronamentul stâlpului este format din traverse, console, vârfare etc.,
montate la partea superioară a stâlpului de care sunt suspendate conductoa-
rele active şi de protecţie. o gamă destul de mare de soluţii de rea-
lizare a coronamentului şi de dispoziţie a cond.uctoarelor (fig. 10, a-f) .

Fig.10 Tipuri de coronamente şi de dispoziţii de aşezare a conductoarelor

Stâlpi metalici.
Se confecţionează din tronsoane care se îmbină între ele. După felul
îmbinărilor stâlpii pot fi sudaţi sau bulonaţi.
Montanţii tronsoanelor sunt confectionaţi din profile L laminate.
Înălţimea necesară a unui stâlp metalic se obţine prin îmbinarea în
lungime a mai multor tronsoane. În general îmbinarea tronsoanelor se
face prin eclise sau guşeuri. Tronsoanele sunt întărite la baza printr-o
centură, iar în sens transversal pe secţiuni prin contravântuiri.
Consolele stâlpilor metalici sunt alcătuite în general din talpă şi tirant.
Talpa este confectionată din profile U sau L, iar tirantul din profile L.. Pe
o consolă se pot monta conductoarele unui singur circuit sau a mai multor
circuite.
Diagonalele stâlpilor metalici sunt confecţionate din profile L cu aripi
egale sau inegale, din ţevi sau din fier beton. Din punctul de vedere al
configuraţiei geometrice a diagonalelor se deosebesc diagonale, duble, triple,
in form. de K etc. (fig.11)

a c

Fig.11 Tipuri de diagonale

a – simple; b –duble; c – triple; d - în K; e – în romb

a b
Fig.12 Tipuri de fundaţii
a -- monobloc; b — pentru cele patru picioare ale stâlpului

Fundaţia stâlpilor poate fi monobloc pentru stâlpii cu baza îngustă. (cei

patru montaţti fixaţi printr-o fundaţie comună) sau câte o fundaţie separată
pentru fiecare montant, la stâlpii cu baza largă (fig. 12).
Avantajele stâlpilor metalici constau din: pot fi montaţi la locul de in-
stalare întrucât se execută din piese separate, permit montarea a două sau
mai multe circuite trifazate pe acelaşi stâlp, realizându-se economii de
spaţiu şi material. Dezavantajul vor consta în principal în consumul
ridicat de oţel larninat.
Stâlpi de beton armat
Au o largă utilizare in ţara noastră în construcţia LEA de joasă, medie
şi înaltă tensiune. Prezintă ca a-vantaje: economisirea lemnului şi metalului,
care sunt materiale deficitare, au un cost redus, execuţia lor este simplă
prin industrializarea fabricării lor, durata de viaţă lungă, fără cheltuieli de
întreţinere etc.
 Au şi dezavantaje: greutate mare, fragilitate la transport şi manipulare,
operaţii de asamblare mai complicate, dificultatea utilizării lor în terenuri
accidentate etc.
Cele două părţi componente principale ale acestor stâlpi sunt: betonul
care preia efortul la compresiune şi armătura de oţel, care preia efortul de
întindere.

a b c
Fig.13 Stâlpi de beton arm at:
a — stâlp de susţinere din beton armat centrifugat pentru 119 kV, cu simplu
circuit; 1 — stâlp de beton armat vibrat de susţinere (6—20kV); c - stâlp de
susţinere de beton armat vibrat precomprimat.

Stâlpii de beton fabricaţi industrial se clasifică în trei categorii:

- Stâlpi de beton centrifugaţi au în general o secţiune inelară. Armătura
metalică şi betonul formează un tot unitar prin îndesarea betonului in timpul
centrifugării cât şi prin legătura ce o realizează cimentul în timpul
întăririi.
În ţara noastră stâlpii centrifugaţi pot fi executaţi în lungimi de până la
24 metri, dintr-o singură bucată.
- Stâlpii din beton armat vibrat comportă condiţii mai uşoare de
fabricare. Se utilizează în ţara noastră în special pentru reţele de joasă
tensiune, având lungimi de 12 şi 14 m.
- Stâlpi de beton precomprimat, centrifugat sau vibrat, au
avantajul unui consum mai redus de oţel, sunt mai elastici şi se pretează mai
bine la finisare. Un element important al betonului pretensionat îl constituie
pretensionarea armăturii.
În figura 13 sunt reprezentate principalele tipuri de stâlpi de beton
utilizate la noi în ţară.

BIBLIOGRAFIE

Dorin Cristescu, Lucia Pantelimon, Silviu Darie – CENTRALE SI RETELE

ELECTRICE Editura didactica si pedagogica, Bucuresti - 1982