CÂMPIA ROMÂNĂ

Poziţie geografică, limite, istoricul cunoaşterii

Limita de nord, faţă de Podişul Getic, Subcarpaţii de Curbură şi Podişul Bârladului în
unele sectoare este clară
Limita faţă de Podişul Getic se desfăşoară de la Dunăre (Cetate) şi până la Valea
Dâmboviţei
Între văile Dâmboviţa şi Buzău limita are un traseu sinuos cu pătrunderi pe culoarele
de vale (Ialomiţa şi Prahova) şi retragrei în dreptul dealurilor subcarpatice. Ea trece de la
Drăgăeşti – Ungureni la Doiceşti (sud) – Viforâta (sud) – Moroeni – Filipeştii de Pădure –
Floreşti (nord) – Băicoi – Plopeni – Boldeşti Scăeni – Urlaţi – Pietroasele
Caracteristici geologice
1. Fundamentul
În alcătuirea lui intră cinci unităţi distincte care s-au realizat în geosinclinale vechi
(proterozoic-paleozoic) separate de fracturi profunde; ele apar ca prelungiri ale unor unităţi
de platformă din afara spaţiului Câmpiei Române şi numai în vest ca prelungire a
fudamentului carpatic.

2. Suprastructura sedimentară
Peste fundamentul cristalin urmează o masă sedimentară cu grosimi, alcătuirre
regională şi temporală diferită. Acumulările s-au realizat în mai multe cicluri întrerupte de
perioade de timp în care platforma, parţial sau în întregime devenea uscat ca reflex al
mişcărilor ce aveau loc în Carpaţi
 ciclul paleozoic (cambrian - westphalian) cu acumulări (circa 6500 m) de
depozite detritice (gresii, argile), apoi roci carbonatice şi în final din nou roci detritice.
 Ciclul permian superior-triasic cu trei serii distincte (seria roşie inferioară cu argile
roşii şi gresii); seria carbonato-anhidritică cu calcare, marno-calcare, dolomite – bine
dezvoltate la vest de Bucureşti, seria roşie superioară cu alternanţă de gresii,
nisipuri, marne, marno-calcare cu dezvoltare mare în Depresiunea Roşiori –
Alexandria.
 Ciclul dagger – cretacic care local (sud Craiova, sud Slobozia-Urziceni) s-a
prelungit până în eocen. Domină formaţiunile carbonatice.
Mişcările laramice din geosinclinalul carpatic determină exondarea regiunii care va
fi puternic erodată din oligocen şi până în miocenul mediu;
 ciclul badenian-pleistocen începe printr-o mare transgresiune care se propagă dinspre
avanfosă şi din sud-est. Se acumulează formaţiuni de molasă de proveninenţă
carpatică ce au grosimi mai mari pe latura de nord a platformei spre avanfosă.
Relieful
1. Caracteristici morfografice şi morfometrice
 Altimetric ea se desfăşoară între 8-10 m la confluenţa Prutului cu Dunărea şi
peste 250 m la contactul cu Podişul Cotmeana (în Câmpia Piteşti) sau în cele două
măguri aflate la est de Târgovişte (Bucşani 360 m, Mărginari 330 m).
 Desfăşurarea valorilor altimetrice relevă o dublă cădere pe ansamblu a reliefului –
de la vest la est în concordanţă cu retragerea lacului în pleistocen şi căderea de la
nord la sud impusă de sensul evoluţiei acumulărilor realizate de marile
organisme fluviatile carpatice.
 În câmpiile de subsidenţă şi de divagare există numeroase cursuri părăsite,
meandre obturate, popine, grinduri etc. Există fragmente de albii care prin
racordare indică deplasarea râurilor spr est şi nord-est în concordanţă cu
cerinţele ariilor de subsidenţă activă (Buzău, Râmnicu Sărat etc.).
 2. Tipuri de câmpii
 2.1.Câmpiile piemontane rezultate din suprapunerea parţială şi îmbinarea unor
conuri aluviale vaste de râuri ce veneau din Subcarpaţi, Podişul Getic sau chiar
din podişul prebalcanic la marginea lor fie într-un lac fie pe o câmpie limitrofă.
 Ele au apărut în faze diferite de evoluţie în cuaternar şi prin urmare vor avea
alcătuire predominant din pietrişuri, nisipuri şi intercalaţii de argile care
descresc în dimensiuni din zona de contact spre centrul câmpiei.
 2.2. Câmpii de glacis care apar ca fâşiii erozivo-acumulative născute la
contactul dintre câmpiile subsidente şi unităţile de dealuri sau de podiş în acele
locuri unde nu există o reţea hidrografică importantă. Acestea se află în dreptul
Subcarpaţilor de Curbură (glacisul Istriei şi Câmpia Înală a Râmnicului), în
sudul Podişul Moldovei (Câmpia Covurlui) în estul Podişului Dobrogei
(Câmpia Hagieni şi Câmpia Trei Nasuri din estul Bărăganului care înaintea
formării aici a Dunării au reprezentat o prelungire glacisată spre vest a
podişului).
 2.3 Câmpiile de terase sunt unităţi care în întregime sunt alcătuite din
trepte rezultate prin eroziune fluvială (Câmpia Olteniei, din cinci terase,
Câmpia Piteşti din patru terase,
Câmpia Tecuci din trei terase) în
intervalul pleistocen mediu – pleistocen superior.
2.4. Câmpii fluvio-lacustre sunt unităţi care în procesul de formare au trecut
prin câteva faze – sedimenatare lacustră, acumulări fluviatile
câmpiile Burnas şi Bărăgan (sectoarele centrale)
 2.5. Câmpiile de subsidenţă sunt unităţi în care procesul de lăsare
(subsidenţă) este continuu, unde are loc o acumulare bogată de aluviuni aduse de
râurile care vin din Subcarpaţi şi Carpaţi (compensează în cea mai mare
măsură lăsarea); aici deversările, revărsările sunt frecvente, iar starea de
umectare bogată este activă întrucât pânza freatică se află aproape de suprafaţă.
Se includ câmpiile Titu-Potlogi, Gherghiţa, Buzăului, Siretului inferior.
3. Văile
Câmpia Română este străbătută de numeroase văi
Se pot separa cinci generaţii de văi:
 Dunărea,
 văile cu obârşie în Carpaţi (Jiu, Olt, Prahova),
 văile cu obârşiile în unităţile de relief limitrofe (ce izvorăsc în P. Getic,
Subcarpaţi sau P. Moldovei),
 văile cu obârşie la contactul câmpiei cu unităţile limitrofe şi văile din
câmpie.
4. Relieful dezvoltat pe nisipuri
Nisipurile din Câmpia Română se găsesc mai multe unităţi
– sudul câmpiei Olteniei,
 pe terasele Dunării între Olt şi Vedea,
 în Bărăgan,
 în Câmpia Tecuci.
 În Câmpia Olteniei se află cca. 250 000 ha cu nisipuri între Ostrovu
Corbului şi Corabia
În estul Câmpiei Române nisipurile ocupă suprafeţe mari pe dreapta văilor Buzău,
Călmăţui, Ialomiţa, pe marginile câmpurilor din vecinătatea acestora.
În Câmpia Brăilei în vest au lăţimi de 20 km lăţime, iar în est doar 2-3 km, iar
Bărăganul Ialomiţei în Câmpul Hagieni ating 15 – 20 km lăţime
5. Loessul, depozitele loessoide şi relieful de tasare şi sufoziune
Larga desfăşurare a loessurilor şi depozitelor loessoide, în condiţiile climatului de
stepă şi silvostepă a favorizat impunerea a două categorii de procese. Tasarea are o
dezvoltare deosebită.
Crovurile au o densitate mare în câmpiile Mostiştea, Bărăgan (peste 4 crovuri la
kmp) Cele mai extinse crovuri sunt în câmpia Brăilei (diametre de 0,5 – 2 km), pe valea
Jegălia (lungimi de 4-6 km).
 La est de Mostiştea sunt cele mai importante bazine hidrografice secundare rezultate
din drenarea crovurilor (Gr. Posea, 1989). În unele crovuri s-au dezvoltat lacuri (Ianca,
Plopu, Lutul Alb, Tătaru, Unturos, Colţea etc.) care prin produse de abraziune le-au extins
(Gr. Posea, 1989).
Cel de-al doilea proces de sufoziunea, are frecvenţă mai mare în estul Câmpiei
Române, pe aproape toţi versanţii cu loess gros la baza căruia există un strat argilos, luto-
argilos uşor înclinat. Rezultă suite de pâlnii de sufoziune (diametre de la 0,5 la 7 m, adâncimi
de 2-4 m), hornuri, hrube, tunele, iar într-o fază avansată văi sufozionale. Se văd pe versanţii
aproape verticali orientaţi spre Dunăre, Olt şi Călmăţui.
Apele în Câmpia Română
În Bărăgan există areale mici cu caracter semiendoreic (există drenaj subteran).
 1. Apele subterane
În Câmpia Română cuvertura sedimentară are grosime mare, în alcătuirea ei intrând
strate permeabile şi impermeabile cu grosimi variabile. Ca urmare, în cadrul acestora s-au
format pânze de apă cu debite şi caracteristici dinamice deosebite.
Câmpiei Române are orizontul acvifer dezvoltat în
Stratele de Colentina (pietrişuri).
Stratele de Mostiştea (nisipuri),
1.2.Apele de adâncime se află cantonate deasupra stratelor argilose, marnoase,
mio-pliocene sau umplu golurile din calcarele mezozoice. Au un grad de
mineralizare ridicat dar variat spaţial, duritate mare, caracter ascensional sau artezian.
2. Apele de suprafaţă
Sistemul hidrografic este alcătuit dintr-un număr foarte mare de organisme cu lungimi,
suprafeţe de bazin şi modalităţi de înfăptuire a scurgerii. Ele aprţin la generaţii de evoluţie
diferite. Se pot separa râuri alohtone şi autohtone cu deosebirea a cel puţin două subtipuri în
cadrul fiecăreia.
2.1. Reţeaua alohtonă cu obârşii în Carpaţi. Se includ: Jiul, Oltul, Argeşul,
Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Buzăul, Râmnicul Sărat, Putna, Siretul – care în cuprinsul
câmpiei îşi dezvoltă sectorul hidrografic inferior.

2.2. Râuri alohtone cu obârşia în dealurile periferice

a.râurile de la vest de Olt. Se includ Blahniţa, Drincea, Desnăţui, Teslui.
b.Râurile dintre Olt şi Dâmboviţa ce fac parte din această grupă aparţin
dominant bazinului Vedea care se varsă în Dunăre. Se adaugă câteva pâraie afluente
Argeşului ce coboară din Podişul Cândeşti (Potopu, Cobia).
În afară de Vedea şi de afluentul ei Teleorman care în câmpie au lungimi de peste 150
km,
c. Râurile de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură sunt numeroase, mai importante
fiind Cricovul Dulce cu afluentul Proviţa, Cricovul Sărat, Sărata, Câlnăul, Râmna, Milcovul şi
Şuşiţa.
d.Râurile din sudul Podişului Bârlad sunt puţine mai importante fiind Bârladul (cca
50 km în câmpie) şi Suhurlui.
2.3. Reţeaua autohtonă . Reprezintă cele mai multe cursuri de apă din Câmpia
Română care străbat pe distanţe de câţiva kilometri la peste 50 km. Se disting prin
caracteristici două grupe.
2.3.1. Cursurile de apă cu lungimi de peste 40 km. În marea lor majoritate îşi au
obârşiile la contactul cu unităţile deluroase vecine. Se includ şi cele din bazinele Călmăţui,
Neajlov, Ilfov, Colentina etc. În lungul acestora şi a afluenţilor lor s-au amenajat iazuri şi
heleştee.
2.4. Dunărea
 Cel de-al doilea fluviu ca mărime al Europei
 Are o lungime totală de 2860 km
 în ţara noastră pe 1075 km (Baziaş - Sulina).
 are o albie cu o lărgime (800 – 1000 m)
 luncă care oscilează între 4 şi 25 km.
 Debitul mediu al Dunării creşte de la 5300 mc/s (Baziaş) la 6000 mc/s (Olteniţa) şi la
6400 mc/s la Ceatal Ismail.
 3. Lacurile
După geneză se disting două mari grupe de lacuri.
3.1.Lacurile naturale au rezultat prin procese fluviatile şi de tasare şi ca urmare
au caracteristici diferite. După P. Gâştescu (1971) se disting mai multe subtipuri:
- lacuri cantonate în depresiuni rezultate prin procese de tasare (crovuri, găvane,
padine).
N Bărăgan, Tătaru, Unturos, Colţea, Plaşcu, Ianca, Plopu. Acestea au dimensiuni
variabile* - suprafeţe între 5 şi 10 kmp şi adâncimi frecvent în jur de 5 m
- mai mari – Ianca 9 m, Plopu 10 m, Movila Miresii 11 m, Tătaru 12 m
- limanuri fluviatile sunt lacurile cele mai mari.
se află în Câmpia Covurlui,
pe stânga Siretului (lacurile Mălina şi Cătuşa),
în Bărăgan pe stânga Buzăului (Coşteiu, Jirlău, Câineni, Amara, Balta Albă,
Ciulniţa),
în lungul Ialomiţei
- pe dreapta sa (Bălteni – Mănăstirea, Snavog, Balta Neagră, Căldăruşani,
Comana)
- pe stânga (Cotorca, Rgoz, Sărăţuica, Munteni, Fundata, Schiuca, Ezerul,
Ograda şi Strachina etc.),
- pe dreapta Prahovie (limanul Maia),
- în bazinul pârâului Sărata (Fulga, Amaru, Jilavele),
pe stânga Dunării în unele văi înguste, Mostiştea, Gălăţui, Potcoava).
-lacurile cu meandre părăsite se păstrează în sectoarele mai joase ale acestora. În
unele situaţii (Lacu Sărat, Amara de lângă Slobozia)
-Bălţile sunt lacuri dezvoltate în sectoarele joase ale luncilor
- Gârla Mare, Fântâna Banului, Maglavit, Ciuperceni, Suhaia, Bistreţ,
- mai multe lacuri rămase în Balta Ialomiţei etc.;
- în lunca Prutului există Brateşul
- în lunca Siretului sunt lacurile Tălăbasca şi Măxineni,
- în lunca Neajlovului – Balta Comana etc.
3.2. Lacurile antropice
- Colentina -16 lacuri folosite pentru agrement.
- Pasărea.
- limane (Snagov, Căldăruşani).
Lacurile rezultate pentru obţinerea de energie electrică se află pe Dunăre (Porţile de
Fier II) şi pe Olt în aval de Slatina.
Clima
Câmpia Română prin poziţia geografică se încadrează în zona de climă temperată
(paralela de 45º trece prin NV acestei unităţi) situându-se într-un sector al acesteia unde se
interferează nuanţele vestice, estice şi sudice ale Europei.
1. Factorii genetici
1.1. Radiaţia solară globală-
- 125 kcal/cmp/an.
- 127 kcal/cmp/an în est, în lunca Dunării şi la contactul cu Subcarpaţii Curburii
(aici se produc efecte foehnale)
- 120 – 125 kcal/cmp/an la vest de Argeş unde şi nebulozitatea este mai mare
1.3.Circulaţia generală a maselor de aer are o însemnătate deosebită întrucât
Ciculaţia din vestul Europei are o frecvenţă mare de anticiclonul azoric.
Circulaţia sudică se manifestă pe două traiectorii. Cea mai importantă este aceea
impusă de ciclonii mediteraneeni care au o frecvenţă mai ridicată la vest de Argeş.
determinând în sezonul cald ploi bogate, adesea însoţite de oraje cu căderi de
grindină. A doua traiectorie provine dinspre sud şi sud-est fiind mai activă la est de Argeş.
Aduce aer fierbinte din nordul Africii, Asia Mică, Peninsula Arabia determinând
temperaturi ridicate (de ele sunt legate valorile temperaturilor maxime absolute înregistrate
la majoritatea staţiilor meteorologice, uscăciune, secetă, furtuni de praf, iar iarna topirea
rapidă a zăpezii).
 Circulaţia din nord-est şi est se desfăşoară mai ales în strânsă legătură cu activitatea
anticiclonului siberian prezentă în estul Europei în sezonul rece (foarte intensă în ianuarie şi
februarie). Masele de aer arctic-continentale sunt reci şi relativ uscate, provoacă geruri intense
iar prin staţionare temperaturi scăzute (minimele absolute sunt legate de prezenţa lor) şi
fenomene de inversiune termică.
Circulaţia nordică impusă de activitatea anticiclonului scandinav se manifestă rar şi
doar în partea estică a Câmpiei Române. Ea provoacă scăderi rapide ale valorilor de
temperatură la începutul primăverii, finele toamnei şi uneori vara. Iarna se asociază cu
circulaţia de nord-est favorizând geruri şi viscole.
1.4. Câmpia Română apare ca sectorul cel mai jos în cadrul unei mari depresiuni
desfăşurate între Carpaţi şi Balcani şi care are o deschidere largă spre răsărit. Această situaţie
determină câteva consecinţe:
a. cantonarea şi stagnarea maselor de aer din estul continentului ce duce la
ampilficarea gerului iarna şi producerea de inversiuni termice în raport cu regiunile limitrofe
şi la secete prelungite vara;
b. efecte foehnale realizate din coborârea bruscă a maselor de aer vestice, sud-
vestice ce au depăşit Carpaţii şi Balcanii. Se impun creşterile valorilor termice,
uscăciunea, nebulozitatea redusă. Se fac simţite în Câmpia Olteniei şi în câmpiile de la
exteriorul Subcarpaţilor de Curbură; c. modificări ale direcţiei curenţilor de aer.
2. Regimul termic
2.1. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse în jurul a două izoterme.
Cea de 11º C se află în culoarul văii Dunării separând în amonte de Brăila, aproape
permanent lunca şi complexul de terase (temperaturile medii depăşesc această valoare)
de restul câmpiei.
Izoterma de 10º C taie Câmpia Bârladului şi nordul Câmpiei Siretului inferior după
care se situează pe marginea dealurilor Subcarpaţilor de Curbură (în vecinătatea câmpiei)
până la Piteşti. De aici ea trece prin centrul Podişului Getic.
2.2. Temperaturile medii din ianuarie reflectă rolul important al circulaţiei din estul
continentului (îndeosebi până la Olt) ea determinând temperaturi mici (sub - 3º C). La vest de
Olt unde este frecventă pătrunderea în timpul iernii a maselor de aer mediteraneene şi în
culoarul văii Dunării unde la acestea se resimte şi efectul termic al apei temperaturile sunt
între – 2 şi -3º C (peste – 2 în lunca Dunării în aval de Călăraşi şi Câmpia Olteniei la vest de
Jiu – Calafat - 1º C).
2.3. Repartiţia temperaturilor medii din iulie conturează două areale, unul sudic axat
pe lunca şi terasele inferioare ale Dunării cu valori ce depăşesc 23º C şi altul nordic (peste
75% în câmpie) în care acestea sunt cuprinse între 22º C şi 23º C.
2.4. Amplitudinile medii anuale relevă accentuarea contactului continental al climei
spre est şi mai ales la est de Argeş (
în Câmpia Olteniei are valori în jur de 24º C
între Olt şi Argeş în jur de 25º C,
în Bărăgan 26º C,
2.6. temperaturi lunare şi anuale 44,5º C la Ion Sion la 10 august 1951
3. Regimul precipitaţiilor
 3.1. Cantităţile medii anuale de precipitaţii
Pe ansamblu, cantităţile anuale scad de la vest unde ating valorid e 500 – 580 mm
către est şi nord-est sub 500 mm şi respectiv 450 mm.
4. Vânturile
În timpul iernii bate Crivăţul pe fondul circulaţiei active dinspre NE ce dă viscole. Î
n sezonul cald, pe fondul unor advecţii din estul continentului sau a unui aer uscat
tropical se manifestă în jumătatea estică a Câmpiei Române Suhoveiul care este un vânt uscat
şi fierbinte cu viteze mai mari de 5 m/s.
În lunca Dunării şi arealele limitrofe se produc primăvara şi toamna curenţi locali
fiind legaţi de activitatea ciclonală din Marea Mediterană şi Marea Neagră. Sunt cunoscuţi
sub numele de Băltăreţ
.
6. Diferenţieri climatice
În Câmpia Română se separă în sens longitudinal trei unităţi climatice la care se
adaugă culoarul văii Dunării.
Câmpia Olteniei climat continental moderat.
Câmpia Munteniei de est (la est de Argeş)nuanţe continentale ceva mai aride,
reflectate în amplitudini termice din cele mai mari înregistrate în ţara noastră, în cantităţile
reduse de precipitaţii (sub 500 mm) cu distribuţie neuniformă în timpul anului, frecvente ploi
torenţiale cu numeroase căderi de grindină, geruri şi viscole, un deficit de umiditate foarte
mare suprapus perioadei de vegetaţie a diferitelor culturi agricole, secete.
Câmpia Munteniei de vest (între Argeş şi Olt) prin poziţie se situează la contactul
dintre cele două situaţii extreme. Ca urmare apare caracterul climatic tranzitoriu reflectat în
regimul de manifestare al temperaturii, precipitaţiilor, numărului de zile cu fenomene meteo-
Vegetaţia, fauna şi rezervaţiile naturale
plante şi animale este rezultatul interferenţei unui ansamblu de factori.
-relieful

Rezervaţii naturale
-pădurea Căldăruşani (468 ha din care 125 ha rezervaţia forestieră)
adăposteşte stejari seculari, apoi cer, gârniţă, stejar brumăriu şi numeroase plante ierboase cu
arbuşti întâlniţi în şleaurile de câmpei. Se alfă pe malurile lacului Căldăruşani bogat în
vegetaţie hidrofilă şi în ihtiofaună.
-Pădurea Râioasă din nord-vestul Bucureştiului are în nord un sector declarat
rezervaţie forestieră cu o suprafaţă de 54,8 ha. Are în componenţă stejar brumăriu, carpen,
arţar, ulm, un bogat strat arbustiv şi numeroase plante ierboase, între care brânduşa de
primăvară.
-Pădurea Comana aflată la sud de locul omonim de pe râul Neajlov, are o
suprafaţă de 630,5 ha repartizate în trei sectoare şi conservă numeroase specii vegetale şi
animale de origine sudică. Reprezintă un şleau de câmpie întâlnit în silvostepă cu stejar
brumăriu, stejar pufos, cer, gârniţă, tei, frasin pufos, ulm de câmpie, jugastru, arţar tătăresc
Pădurea Ciornuleasa are un sector de rezervaţie de 75,2 ha reprezentând o pădure
de tip şleau de silvostepă (stejar, stejar brumăriu, carpen, tei, frasin, vişin turcesc, ulm) aflat în
vestul Câmpiei Mostiştea. Între speciile ierboase sudice, stepice există şi tătăreasa plantă
caracteristică pădurilor de fag prezintă unele văiugi şi crovuri unde există un
microclimat umed şi adăpost.
- Pădurea Manafu din Câmpia Burnas are 278 ha şi reprezintă un şleau de tip
cereto-gârniţet; în stratul ierbaceu din luminişurile pădurii se află bujorul românesc.
- Poiana cu narcise de la Negraşi situată la sud de Piteşti în lunca
Dâmbovnicului, se întinde pe 4,5 ha.
- Pădurea Spătaru (346 ha) aflată la sud-vest de Buzău, la izvoarele
Călmăţuiului, are în componenţă exemplae de frasin pufos, stejar pedunculat, stejar brumăriu,
ulm dar şi numeroase specii ierboase, unele considerate rarităţi floristice (laleaua de crâng,
bibilica, garofiţa etc.).
- Pădurea Frasinu se alfă lângă pădurea Stejaru, în Câmpia Buzăului, are 158
ha şi conţine arborete de frasin (frasin pufos, frasin de luncă) alături de exemplare de stejar (în
locurile mai zvântate), ulm de câmpie, măr pădureţ. Stratul ierbaceu este alcătuit din plante de
mlaţtină, sărătură dar şi de teren zvântat. Între acestea şi specia joldeană şerpească
(endemism).
- Pădurea Vlădeanea din Bărăganul Ialomiţie are numai 1,4 ha, conţine câteva
exemplare de stejar cu vârstă de peste 150 de ani.
- Pădurea Brădeanu din Bărăganul Ialomiţie, are 2,1 ha şi conţine stejar
brumăriu alături de ulm de câmpie, arţar tătărăsc, păr şi măr pădureţ; are un bogat fornd
ierbaceu cu specii mezoxerofile.
 - Pădurea Viişoara (Berteşti – Mihai Bravu) aflată în nord-estul Bărăganului
Ialomiţei, în plină stepă, în vecinătatea Călmăţuiului; are o suprafaţă de 1693,6 ha, în plină
stepă. În componenţa ei intră în principal stejarul brumăriu (există şi exemplare seculare) la
care se adaugă, local, stejarul pedunculat, frasin, arţar tătărăsc şi plantaţii de salcâm. S-a
dezvoltat pe un substrat nisipos cu bogate pânze acvifere.
- Crângul Buzăului din vestul oraşului cu acelaşi nume, are 18 ha. Şi are ca
plată ocrotită o specie de lalea endemică.
- Pădurea Vlădila – Studina (204 ha în două sectoare din vecinătatea celor
două sate mehedinţene de la care are şi numele). În alcătuirea ei intră îndeosebi stejar pufos,
gârniţă şi numeroşi arbuşti.
- Pădurea Reşca din lungul Tesluiului reprezintă un şleau de luncă cu stejar în
asociere cu ulm pitic, arţar tătărăsc, jugastru, frasin, arbuşti şi ierburi higrofile.
- Pădurea Punghina cu două subunităţi (Punghina de 1700 ha şi Pătule de
1600 ha) aparţine cereto-gârniţetelor pure. Apar şi stejar şi frasin, păr pădureţ, ulm.
- Izvoarele de la Corbii Ciungi se află în lunca Neajlovului în comuna Corbii
Mari, are o suprafaţă de 5 ha. Este o rezervaţie zoologică, obiectul ocrotirii fiind numeroase
nevertebrate întâlnite astăzi în regiunile montane. Sunt relicte din timpul glaciarului,
menţinute de ape reci, cu temperaturiă constantă şi care apar la baza terasei.
- Pădurile Caiafele şi Moroiu se alfă la Balta Ialomiţei şi au o suprafaţă de
348,9 ha şi respectiv 130 ha. Sunt alcătuite din sălcii, plopi, seculari, arbuşti (corn, călin),
liene (Vitis vinifera, Periploca graeca), numeroase specii hidrofile. Aici vieţuiesc multe specii
de păsări (raţa sălbatică mare, porumbelul sălbatic, turturica, sitarul, codalbul, călifarul roşu,
bufniţa mare etc.) şi mamifere (ierpure, vulpe, pisica sălbatică, mistreţ, vidră, căprioară) etc.
- Insula Mică a Brăilei are 5336 ha desfăşurându-se între câteva braţe
secundare ale Dunării (Vâlciu, Mănuşoaia, Cremenea). Aici exisăt sălceto-plopişuri,
vegetaţie ierbacee bogată în specii higrofile şi hidrofile şi o lume animală bogată în care se
impun păsările (stârci, lopătar, fluieraru, cormoranul, raţe, sitar, codobatura albă, berze, cocor,
pelicanul comun, pelicanul creţ etc.) şi ihtiofauna. În prezent beneficiază de un Program de
management finanţat de instituţiile europene în cadrului proiectului LIFE - NATURE
- Pădurea Snagov, rest al codrilor Vlăsiei, există un sector de rezervaţie de
1727 ha care cuprinde o parte din lac şi din pădure. Vegetaţia este un şleau cu stejar, carpen,
tei, frasin, arţar tătărăsc, jugastru etc. Zona de interes ştiinţific are 100 ha şi are specii de fag
(Fagus sylvatica, Fagus orientalis, Fagus taurica). Există o bogată faună acvatică între şi
câteva specii relicte ponto-caspice (lamelibranchiate).
- Dintre parcurile amenajate în cadrul cărora există multe specii de arbori şi arbuşti
aclimatizaţi. Mai însemnate sunt cele din Bucureşti (Cişmigiu, Grădina Botanică, Băneasa),
Craiova, Caracal, Piteşti etc
 Solurile
Câmpia Română face parte din regiunea pedogeografică, dunăreană pontică, ce
constituie una din marile unităţi de acest gen din ţară. Se desfăşoară în sudul şi sud-estul ţării
noastre. Pe cea mai mare parte din suprafaţa câmpiei se află molisoluri, apoi argiluvisoluri şi
numai pe areale mici soluri ce aparţin altor clase.
Repartiţia fiecărui tip în parte reflectă condiţii genetice de ansamblu (îndeosebi de
natură climatică) sau cu caracter local (rocă, nivelul pânzei freatice etc.).
Clima temperat continentală are nuanţe diferite de la vest la est dar şi de la sud, SE
către nord şi NV. Acestea se reflectă în regimul principalilor parametri (îndeosebi
temperatura, precipitaţiile, umiditatea, vânturile) care în timp au impus evoluţia diferită a
proceselor pedogenetice şi ca urmare au influenţat o anume dezvoltare a orizonturilor de sol
care astfel au căpătat proprietăţi deosebite. Scăderea cantităţilor de precipitaţii din est spre
vest şi de la sud către nord se reflectă în dezvoltarea zonelor de stepă, silvostepă şi pădure
limitele dintre arealele acestor coincide cu valori medii de 450 mm şi 500 mm.
Solurile s-au dezvoltat în cea mai mare măsură pe loessuri şi depozite loessoide
situaţie care a făcut ca influenţa rocii în diferenţierea lor, să aibă pe ansamblu, o importanţă
mai redusă. Apar deosebiri impuse de aceasta în arealele cu depozite nisipoase, pe cele cu
argilă etc.
Frecvent în câmpiile de subsidenţă dar şi în altele unde pânza freatică se află la
adâncimi mici, abundenţa acesteia provoacă procese de gleizare şi individualizarea unor tipuri
de sol specifice.
Diferenţa de nivel de cca. 250 m între ariile altimetrice extreme se reflectă mai slab în
dezvoltarea unei dispuneri etajate a solurilor. Unele deosebiri, mai mult cu caracter local, în
desfăşurarea anumitor soluri azonale sunt legate de gradul de fragmentare (în câmpiile
piemontane), de desimea crovurilor, de prezenţa teraselor, luncilor etc.
Câmpia Română reprezintă un spaţiu în cea mai mare măsură valorificată agricol de
milenii. Ca urmare presiunea antropică s-a exercitat în forme variate încă din cele mai vechi
timpuri. Ea s-a amplificat în ultimul secol de unde şi o serie de mutaţii în caracteristicile
solurilor. Acţiunea omului s-a materializat în desţelenirea aproape totală, folosirea
îngrăşămintelor organice şi minerale, desecări, îndiguiri etc. Acestea au fost însoţite local de
modificări în cantitatea de humus, în ridicarea la suprafaţă a unor săruri greu solubile,
aluvionări, tasări, sărăturări în sol şi la suprafaţă, eroziuni parţiale sau totale etc.
Molisolurile sunt reprezentate prin mai multe tipuri ce au o dezvoltare mai largă în
est şi sud, în zonele de stepă şi silvostepă, unde se înregistrează un deficit de umiditate de
peste 250 mm. În stepă (Câmpia Brăilei, Bărăgan, Câmpia Galaţi) apar cernoziomurile
propriu-zise care au: un orizont humifer gros, de culoare neagră, o structură grăunţoasă ce
permite o circulaţie activă a apei şi a aerului; carbonaţii levigaţi din orizontul superior şi

179
 concentraţi în bază. Sunt soluri fertile cu un potenţial agricol deosebit. Unde crovurile
au desime mare, iar nivelul freatic este ridicat s-a individualizat local cernoziomul gleizat.
Cernoziomurile cambice s-au dezvoltat sub un regim mult mai umed (peste 500 mm
precipitaţii) în arealul silvostepei. Ocupă suprafeţe întinse în vestul Bărăganului, Câmpia
Mostiştei, pe terasele medii şi înalte ale Dunării, Câmpia Râmnicului etc.
Cernoziomurile argilo-iluviale s-au dezvoltat la contactul silvostepei cu zona de
pădure, în condiţiile unei cantităţi de precipitaţii mai ridicate (550- 600 mm), a unui deficit de
umiditate mai redus (sub 100 mm) şi a unei vegetaţii mai bogate. Au o desfăşurare mai mare
la vest de Argeş apărând ca o bandă continuă spre Burnas şi centrul Câmpiei Olteniei.
Solurile cenuşii apar în câmpia de glacis a Râmnicului ca o prelungire sudică a fâşiei
cu largă dezvoltare în Podişul Bârladului şi Culoarul Siretului. Sunt soluri molice formate pe
depozite nisipoase, loessoide la contactul pădurii cu silvostepa.
Argiluvisolurile sunt soluri formate sub pădurile de cvercinee ce ocupau cu secole în
urmă suprafeţe largi în centrul şi nordul Câmpiei Române. Există mai multe tipuri cu
desfăşurare diferită.
Solurile brun roşcate au cea mai largă dezvoltare întinzându-se ca o bandă continuă
începând din câmpia din jurul Bucureştiului unde are o lăţime de cca. 60-70 km şi până la
Drobeta Tr. Severin unde ajunge la cca. 20 km. Alcătuirea reflectă condiţii genetice –
formarea sub pădure de cvercinee (şleau de câmpie), într-un climat cu 550 –600 mm
precipitaţii, cu apă freatică la adâncime mare. Conţinutul bogat în argilă imprimă un grad mai
ridicat de compactitate, îi reduc permeabilitatea, posibilitatea de aerare şi în final.
Solurile brun roşcate luvice apar pe areale mai restrânse şi în asociere cu cele brun-
roşcate. Sunt legate terenurile cu panta foarte mică sau microdepresiuni acoperite cu pădure.
Solurile brune luvice au o răspândire mai mare în Câmpia Găvanu – Burdea şi între Olteţ şi
Olt. Diferă de solurile brun roşcate luvice prin culoarea mai deschisă, acumularea în orizontul
Bt a argilei ce-a fost spălată din orizonturile superioare fără.
Luvisolurile albice apar doar în câteva petece în câmpiile Găvanu-Burdea şi
Târgovişte, în asociere cu celelalte soluri argilo-iluviale pe suprafeţe plante, pe depozite
lipsite de elemente calcice şi ferimagneziene.
În Câmpia Piteşti şi local şi-n celelalte câmpii piemontane înalte pe suprafeţe slab
înclinate, pe depozite bogate în elemente bazice s-au dezvoltat soluri brune eu-mezobazice
care fac parte din clasa cambisoluri. La ele sub orizontul humifer urmează un orizont mai
gros, specific (B cambic) bine structurat, permeabil, bine aerisit. Sunt soluri cu fertilitate bună
nu numai pentru pădure dar şi pentru livezi şi fâneţe.
Vertisolurile cunoscute şi sub numele de cernoziomuri argiloase au o desfăşurare
largă pe câmpiile înalte dintre Olt şi Neajlov. S-au format pe depozite fine cu un bogat
conţinut în argilă situaţie care a împins la impunerea câtorva caracteristici precum: textură
grea, argilosă, un conţinut slab-moderat în humus, compactitate ridicată, permeabilitate şi
regim aerohidric redus, fertilitate bună pentru păduri de cer şi gârniţă şi mai redusă pentru
culturi. În intervalele ploioase apa stagnează la suprafaţă, iar în cele de uscăciune se produc
crăpături adânci ce rup rădăcinile plantelor.
Solurile hidromorfe sunt legate de câmpiile de subsidenţă Titu-Potlogi, Sărata ca şi
de sectoarele joase, plane din Câmpia Târgovişte, din luncile unor râuri mari, sunt lăcovişti şi
soluri gleice care au grosime mică fiind o rezultantă a proceselor de gleizare. S-au format în
condiţiile excesului de umiditate determinat de existenţa pânzei freatice aproape de suprafaţă
şi a proceselor de hidromorfism pe tot relieful.
Solurile halomorfe se găsesc concentrate în nord-estul Câmpiei Române unde
excesivitatea climatului a împins spre desfăşurarea unor procese de salinizarea. Areale mai
mari ocupă în Câmpia Săratei, în lungul Călmăţuiului, în unele microdepresiuni din Câmpia
Brăilei, în lunca Siretului, în lungul pâraielor ce se varsă în limanele de pe stânga Râmnicului

180
 Sărat, în lunca Neajlovului şi Câlniştei, în lunca Bârladului etc. Sunt
soloneţuri şi solonceacuri, soluri în care datorită evaporaţiei intense s-a ajuns la
acumularea sărurilor din soluţiile ridicate prin capilaritate. În sectoarele în care sărurile
persistă şi în intervalele de timp mai umed s-au impus solonceacurile, iar acolo unde
ponderea lor slăbeşte s-au dezvoltat soloneţuri. Nu sunt fertile, pe ele desfăşurându-se pajişti
cu plante de sărătură.
Psamosolurile sunt soluri neevoluate axate pe acumulările bogate de nisip de pe
terasele Dunării şi de pe stânga Jiului din Câmpia Olteniei, apoi pe cele de pe dreapta
Călmăţuiului de Buzău, Ialomiţei, pe stânga Bârladului (Hanu Conachi). Aici nisipurile apar
sub formă de dune cu înălţime diferită separate de microdepresiuni în mare parte fixate prin
vegetaţie arbustivă, salcâm, sau cu culturi de viţă de vie terasate.
Soluri aluviale au o desfăşurare mare în luncile Dunării şi ale tuturor afluenţilor
importanţi (Jiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Buzău, Siret etc.). s-au format pe aluviuni
mai vechi sau recente în sectoare joase frecvent inundabile dar şi pe grinduri şi porţiuni mai
înalte inundate mai rar. Materialul parental este reprezentat de nisipuri, nisipuri argiloase,
mâluri. Există materie organică în curs de humificare. Sunt soluri fertile dar folosirea agricolă
a lor impune măsuri care să limiteze inundaţiile, să coboare nivelul freatic etc.

Populaţia şi aşezările în Câmpia Română

Câmpia Română deţine prin calităţile sale naturale (relief neted, soluri fertile, climat
favorabil) un potenţial de habitat foarte ridicat. Dezvoltarea terenurilor arabile obţinute prin
îndepărtarea vegetaţiei naturale a atras din cele mai vechi timpuri populaţia. În cadrul acestei
unităţi se detaşează Lunca Dunării care se individualizează prin complexitatea ei morfologică
şi pentru facilităţile pe apă sau pe uscat pe care le oferă, prin dezvoltarea comerţului şi a
aşezărilor mai importante.
Dunărea este menţionată încă din antichitate ca fiind un fluviu extrem de important,
care-i apăra de geţi de invaziile dinspre sud. În izvoarele istorice se regăseşte chiar
menţionarea unei campanii militare lăsate de un general al lui Alexandrul cel Mare, pe nume
Ptolemeu al lui Lagos.relatările se referă la experidiţia fulger a vestitului conducător în anul
335 î.Hr., împotriva geţilor din stânga Istrului prin zona cuprinsă azi între Turnu Măgurele şi
Zimnicea. Istrul geto-dacilor a devenit, după cucerirea Dacilor Danubiul roman.
Oraşele dunărene se disting prin vechimea şi continuitatea lor. Născute la capete de
drumuri comerciale, acestea au îndeplinit în timp funcţii multiple: rol de cetate, de centre
comerciale, de transport şi de porturi.
Oraşele din Câmpia Română se confundă cu cele de pe Dunăre şi ele datează din
perioada antică: Turnu Măgurele (Turris), Cernavodă (Axiopolis), Hărşova (Carsium), Tulcea
(Aegyssus), Isaccea ()Noviodunum. Oraşelor dunărene li se adaugă un număr însemnat de
sate mari care „trădează” aproape fără întrerupere fruntea teraselor conturând un potenţial
uman direct influenţat de funcţiile Dunării.
Locuirea spaţiului Câmpiei Române începe încă din paleolic (când apar urme
sporadice de locuire) şi mai ales din neolitic (5500 – 1900 î. Hr.) când populaţia acelor
vremuri ocupă sudul şi vestul câmpiei (culturile de Vădastra şi Boian, Cultura de cucuteni).
Din neoliticul târziu (2800 – 1900 î.Hr.) datează şi primele dovezi ale culturii grâului în
această parte a locuirii şi chiar ale domesticirii animalelor (oaia, capra, porcul) începe
folosirea plugului cu brăzdar din corn de animal.
Înepând cu epoca fierului au loc mutaţii importante în organizarea reţelei de localităţi
(mai ales în lungul Dunării şi al râurilor importante).
În perioada geto-dacică se remarcă dezvoltarea albinăritului în Câmpia şi dealurile
Olteniei, prelucrarea metalelor (mai ales pentru podoabe) şi practicarea unei agriculturi
181
 extensive. În această perioadă se dezvoltă o reţea de drumuri ce urma cursul Dunării
sau al Argeşului sau care pornea spre est prin nordul Bărăganului de la valea Argeş.
În perioada ocupării romane se întăresc aşezările de la Dunăre, după care are loc o
reorganizare a reţelei de aşezări, care încep să ocupe şi spaţii mai îndepărtate de drumuri,
spaţii interfluviale.
Sunt amintite pentru perioada primului mileniu aşezări cum sunt: Vedea şi Radoveanu
în partea centrală a câmpiei.
După secolul al XII-lea se produce o creştere a densităţii populaţiei aproape în tot
spaţiul câmpiei. În perioada trecerii spre feudalism populaţia câmpiei se ocupa cu o activitate
economică complexă: practicarea culturilor agricole (inclusiv pomicultura şi viticultura) şi
creşterea animalelor. Pe măsura consolidării statului feudal (Ţara Românească) după secolul
XIV se observă o migrare a populaţiei din spaţiul subcarpatic spre şes, intensificarea
schimburilor comerciale cu populaţia din spaţiul carpatic.
Populaţia
Ca peste tot în ţară şi în Câmpia Română populaţia a înregistrat un progres numeric
mai ales în secolele XIX şi XX.
Natalitatea este un indicator care, în perioada anilor 1930 – 1940 este foarte ridicat
(34/1000loc.), mortalitatea destul de ridicată (18-20 la mie), deci sporul natural în perioada
interbelică era în jur de 14%o. Spre sfârşitul secolului XX sporul natural a mai scăzut
ajungând al 11,4%o. După revoluţia din 1989, fenomenul care a afectat întreaga ţară s-a
resimţit şi în Câmpia Română. S-a ajuns astfel la un spor natural negativ -1.4%o datorat
morbidităţii ridicate, condiţiilor socio-economice tot mai rele şi gradului ridicat de
îmbătrânire a populaţiei (mai ales în mediul rural).
Densitatea populaţiei are valori ridicate în judeţele cu o economie mai dinamică (axată
pe industria extractivă şi prelucrătoare, cu un număr mai mare de oraşe): Prahova, Dâmboviţa,
Galaţi, Ilfov (130 – 185 loc./kmp), sau mai reduse în jud. Olt şi Argeş (90 – 100 loc./kmp). În
jurul oraşului Bucureşti, şi pe axa ce-l leagă de oraşul Ploieşti sunt cele mai mari densităţi ale
populaţiei raportate la kilometru pătrat.
La o privire a densităţii populaţiei pe provincii istorice (care cuprind şi spaţiul deluros
şi de podiş), observăm că în Oltenia densitatea medie este de 82 loc/kmp, iar în Muntenia 98.9
loc./kmp.
Dintre cele trei trepte importante de relief (câmpiile de subsidenţă şi văile mici),
câmpiile tabulare şi câmpiile piemontane, concentrările cele mai mari ale populaţiei le au
treptele mai înalte. O concentrare mare a populaţiei se înregistrează şi în zona de contact între
câmpie şi dealuri sau podişuri (deci în nord). Densitatea medie a locuitorilor în Câmpia
Română are o valoare de 130 loc/kmp (V. Cucu, 2002). Această valoare este puternic
influenţată de prezenţa municipiului Bucureşti, de zone de vechi aşezări pe Valea Argeşului şi
Valea Dunării.
Semnificativă este prezenţa unor oraşe importante: Ploieşti, Buzău, Tâgovişte şi a
capitalei.
Frecvenţa densităţii populaţiei scade spre vest din bazinele Vedea şi Teleorman (60 -
80 loc./kmp) şi spre est (60 loc./kmp) în Câmpia Bărăganului.
Densităţi sporite sunt specifice bazinului Siretului inferior (80 – 150 loc./kmp) zonă
aflată sub directa influenţă a centrelor industriale Galaţi şi Brăila.
Structura etnică a populaţiei este dominată de români la care se adaugă în procente
scăzute populaţia bulgară (în lungul Dunării), evrei în oraşele mai mari (Bucureşti, Craiova,
Brăila, Galaţi), greci (Bucureşti, Brăila, Galaţi), polonezi, italieni (Bucureşti), rromi (Câmpia
Olteniei, Bucureşti, Olteniţa).

182
 Structura populaţiei după religii este ocupată în proporţie foarte ridicată de ortodocşi,
catolici, romano-catolici şi protestanţi (penticostali, creştini evanghelici şi adventişi) în
judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Municipiul Bucureşti.
Aşezările rurale
Cele mai vechi aşezări rurale bine individualizate în Câmpia Română datează încă din
neolitic. În Muntenia Centrală şi în C. Oltenieie erau bordeiele, locuinţe semîngropate, mai
dense în luminişurile pădurii. Abia în secolul XIX apar în mediul rural în Câmpia Română
casele din chirpici, sau din nuiele împletite (în zona luncii Dunării), sau cu bârne (în
apropierea corpurilor de pădure). În secolul XX, după al doilea război mondial apar casele din
cărămidă acoperite cu ţiglă sau cu tablă.
În spaţiul Olteniei apar locuinţele întărite cunoscute sub denumirea de cule (mai ales
în spaţiul subcarpatic şi al podişului, rar în câmpie). Denumirea vine din limba turcă unde
„cule” sau „cale” însemnă cetate, întăritură. De aici denumirea insulei ce se afla la gura de
vărsare a Cernei în Dunăre înainte de construirea barajului de la porţile de Fier (Ada Kaleh).
(V. Cucu, 2002)
Dintre aşezările temporare amintim târlele (un loc neîmperjmuit şi acoperit unde se
odihnesc vitele sau oile în timpul păşunatului) în Bărăgan, Câmpia Buzăului, Râmnicului şi
Gherghiţei. În secolul XIX în jurul târlelor se întemeiază cătune şi apoi sate.
Tipuri de aşezări rurale
Valorificarea agricolă a terenurilor, condiţiile climatice moderate, prezenţa unei reţele
dense de căi de comunicaţii, au permis o continuă concentrare a populaţiei în spaţiul de
câmpie. Astfel s-a ajuns la localităţi rurale de mari dimensiuni (Voluntari, Jilava, în jurul
Bucureştiului cu peste 10 000 loc.). densitatea medie a localităţilor rurale variază între 2 (în
câmpiile de subidenţă şi tabulare) şi 6 sate/100 kmp (la contactul cu podişurile sau dealurile şi
în văile râurilor). Iar media de mărime demografică variază între sate mijlocii (500 – 1000
loc) şi sate foarte mari (peste 4000 de loc.).
Tipurile morfostructurale de aşezări caracteristice câmpiei sunt cele adunate cu
subtipurile concentrat şi aglomerat.
Tipurile fucţionale cele mai răspândite sunt: aşezările cu funcţii predominant agricole,
industriale şi mixte. Dintre cele agricole se remarcă subtipurile cu funcţii agricole-cerealiere
(răspândite în aproape toată câmpia) şi cele cu funcţii agricol-legumicol (în apropierea marilor
oraşe). Aşezări cu funcţii agro-industriale sunt destul de des întâlnite în spaţiul Câmpiei
Române (Baloteşti, Floreşti, Ianca, Plopu etc.).
Aşezările urbane
În spaţiul Câmpiei Române există oraşe (actuale sau din cele care şi-au pierdut acest
statut) încă din perioada antică (Giurgiu, Hârşova). Aici au apărut oraşe legate de prezenţa
Dunării ca axă importantă de circulaţie sau în lungul râurilor (Jiu – Craiova, Olt, Buzău,
Prahova-Ploieşti.
În perioada medievală s-au individualizat oraşele târguri (Târgovişte, Craiova, Roşiori
de Vede, Caracal) sau fostele raiale turceşti (Giurgiu, Brăila, Turnu Măgurele).
Până în perioada modernă toate aceste aşezări au avut o „viaţă” foarte agitată, cu
perioade de progres şi de declin economic.
În anul 1912 în C. Română existau destul de puţine oraşe mici (Mizil, Slatina),
mijlocii (Giurgiu, Târgovişte) sau mari (Bucureşti, Brăila, Galaţi, Ploieşti şi Craiova).

Oraşele în Câmpia Română:

N Oraşul Populaţia în Populaţia în
r. 1992 (loc.) 2002 (loc.)
Crt.

183
 1 Alexandria 58 506
. 2 Balş 50024 00 21
. 3 Băileşti 60022 10020
. 4 Bolintin Vale 300 115 000 116
. 5 Bucureşti 200067 100920
. 6 Brăila 000 2340 000 2160
. 7 Budeşti 00 100 00 97
. 8 Buftea 00 19 0020
. 9 Buzău 3001480 3001330
. 1 Calafat 00 204 00 18
0. 1 Caracal 00 391 900 348
1. 1 Călăraşi 00 769 00 700
2. 1 Corabia 00 223 00 204
3. 1 Craiova 003039 003020
4. 1 Drobeta Turnu - Severin 00 1152 00 1040
5. 1 Faurei 00 43 00 40
6. 1 Feteşti 00353 00331
7. 1 Focşani 001010 001030
8. 1 Galaţi 00 3260 00 2980
9. 2 Găeşti 00 183 00 155
0. 2 Giurgiu 00 741 00 690
1. 2 Ianca 00 113 00 117
2. 2 Însurăţei 00 73 00 73
3. 2 Lehliu Gară 00 66 00 65
4. 2 Mihăileşti 00 73 00 74
5. 2 Mizil 00170 00155
6. 2 Olteniţa 00 318 00 272
7. 2 Otopeni 00 - 00 102
8. 2 Piteşti 1790 001680
9. 3 Ploieşti 00 2527 00 2324
0. 3 Pogoanele 00 77 00 77
1. 3 Râmnicu Sărat 00410 00380
2. 3 Roşiori de Vede 00 376 00 318
3. 3 Segarcea 00 85 00 80
4. 3 Slatina 00850 00790
5. 3 Slobozia 00 566 00 521
6. 3 Tâgovişte 00 980 00 894
7. 3 Tecuci 00 460 00 420
8. 3 Titu 00 110 00 100
9. 4 Turnu Măgurele 00 369 00 301
0. 4 Ţăndărei 00 142 00 125
1. 4 Vânju Mare 00 76 00 69
2. 4 Videle 00130 00120
3. 4 Zimnicea 00 171 00 155
4. 00 00
Se observă o depopulare a majorităţii oraşelor (indiferent de mărimea lor) ca urmare a
polarizării pe care o constituie oraşele dinamice pentru populaţia tânără sau pentru segmentul
de populaţie activă, dar şi o migrare spre mediul rural al segmentului de populaţiei îmbătrânită
sau a familiilor defavorizate economic. O dinamică mai accentuată o au oraşele de la limita cu

184
 unităţile nordice: Drobeta Turnu Severin – Craiova – Balş – Slatina – Piteşti –
Ploieşti – Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani – Tecuci.

Economia
Agricultura în C. Română este condiţionată de solurile fertile de climatul în general
favorabil, de amenajările executate în ultimele decenii (desecări, îndiguiri, irigaţii). Cele mai
numeroase suprafeţe îndiguite sunt în lunca Dunării, irigate în câmpiile tabulare de la nord de
aceasta şi în Bărăgan. La toate acestea se adaugă pe suprafeţe întinse adăugarea unor
fertilizatori naturali sau artificiali. Din totalul fondului funciar cele mai mari suprafeţe sunt
cele agricole (arabil, legumicol, viticol, păşuni), alături de ape şi bălţi şi de păduri (pe
suprafeţe reduse).
Cultura plantelor se bazează pe cereale pentru boabe în proporţie de peste 60% (grâu,
porumb şi secară, iar pe suprafeţe mai reduse orz şi orzoaică). Plantele tehnice (soia şi ricin
alături de floarea Soarelui şi rapiţă) sunt cultivate mai ales în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi,
alături de sfecla de zahăr (jud. Ialomiţa). Tutunul, care în secolul XIX ocupa suprafţe întinse
în Câmpia Română este astăzi cultivat pe suprafeţe reduse datorită nerentabilităţii sale.
În ultima perioadă a avut loc o puternică fragmentare a terenurilor şi de aici chiar a
suprafeţelor cultivate. De asemenea a avut loc şi o conversie a culturilor (de la dominat grâu
cu porumb) spre cele mai rentabile economic (floarea soarelui, legume etc.).
Pomicultura şi viticultura nu sunt caracteristice Câmpiei Române, cu excepţia
centrelor viticole din Câmpia Olteniei. Aceste culturi sunt practicate în apropierea localităţilor
rurale dar pe suprafeţe mici şi fără performanţe de calitate deosebite. Aşa cum am menţionat
cea mai importantă zonă viticolă din Câmpie este Drăgăşani (dar are o extensie mai mare în
Pod. Getic). Acelaşi lucru poate fi spus despre curbura externă a Subcarpaţilor la contactul cu
câmpia, podgoriile din zonele deluroase se extind spre est.
Creşterea animalelor în Câmpia Română. Această ramură este reprezentată de
combinatele de creştere a animalelor şi de animalele crescute în gospodăriile individuale.
Păşunile cele mai extinse sunt în luncile râurilor şi în lunca Dunării. Se cresc: bovine, ovine,
porcine şi păsări.
Piscicultura se practică pe râurile ce străbat Câmpia (biban), în Dunăre (crap, somn)
sau în lacurile din lunca Dunării şi în limanurile fluviatile (crap, caras).
Industria uşoară s-a dezvoltat pe baza produselor animaliere: industria inului şi
cânepii reprezentată de topitorii (Buzău, Alexandria) şi de filaturi de in şi cânepă (Bucureşti,
Galaţi); industria mătăsii (naturală – Bucuerşti, pasmanteri - Zimnicea); industria bumbacului
cu filaturi la Bucureşti, Piteşti, Galaţi, Slobozia, Olteniţa, cu ţesătorii la Bucureşti şi Ploieşti;
industria confeţiilor şi tricotajelor la bucureşti, Craiova, Călăraşi, Brăila, Drobeta Turnu
Severin; industria pielăriei, blănăriei şi a încălţămintei este reprezentată în: Bucureşti, Ploieşti,
Bucovăţ (lângă Craiova); industria încălţămintei la Bucureşti, Piteşti.
Industria alimentrară valorifică tot materii prime agricole (cereale, plante tehnice,
legume, zarzavaturi, fructe,produse animale, peşte). Industria morăritului s-a dezvoltat în
aproape toate municipiile din Câmpia Română dar şi în localităţi rurale mai mari; zahăr se
produce la Buzău, Coravia, Zimnicea, Urziceni, Făurei, Ianca, Călăraşi, iar produse zaharoase
se fac la Bucureşti. Fabrici de ulei sunt la Galaţi, Buzău, Slobozia, Urziceni, Bucureşti-
Bragadiru; conserve de legume se produc la: Tecuci, Zagna-Vădeni (lângă Galaţi), Feteşti,
Călăraşi, Valea Roşie (Olteniţa), Giurgiu, Turnu Măgurele, Corabia; conserve şi preparate din
carne se produc la Galaţi, Bucureşti, Piteşti, conserve din peşte la Galaţi. Fabricile de produse
lactate sunt destul de numeroase în câmpie şi au apărut ca urmare a dezvoltării intreprinderior
mici şi mijlocii (Galaţi, Bucureşti, Ploieşti). Băuturi alcolice se produc la: Focşani, Bucureşti,
Piteşti, Brăila, Galaţi etc.

185
 Industria energetică se bazează pe exploatarea produselor petroliere din zona Câmpiei
Olteniei (Gherceşti, Coşofeni, Tufani); din zona centrală a C. Române situată între Olt şi
Dâmboviţa (Corbii Mari, Stoeneşti, Titu, Videle, Vadu Lat, Blejeşti, Cartojani); zona estică a
Câmpiei Române de la Moara Vlăsiei, Balta Albă, Independenţa, Ulmu, Lişcoteanca, Bordei
Verde, Jugureanu. Alături de zăcămintele de ţiţei se află şi cele de gaze naturale (Urziceni,
Dridu, Padina, Gârbovi – Jud. Ialomiţa; Văcăreşti, Guraş Şuţii, Finta – Jud. Dâmboviţa).
Producerea energiei electrice se face printr-o mare hidrocentrală, cea de la Porţile de Fier II, la
care se adaugă termocentrale la: Işalniţa – Craiova, Brăila, Bucureşti, centrale electrice la
Piteşti, Călăraşi şi Galaţi, centrale electrice şi de termoficaer la Turnu Măgurele, Zimnicea
etc.
Industria siderurgică este reperzentată de marele centru siderugic de la Galaţi, la care
se adaugă Târgovişte iş mai nou Călăraşi.
Industria construcţiilor de maşini este prezentă şi are tradiţii la Ploieşti şi Bucureşti,
alături de Târgovişte, Turnu Măgurele, Brăila, Focşani, Craiova etc. Se produc de la utilaje
industriale până la automobile şi planoare (Craiova).
Industria chimică este repezentată în principal de combinatele pentru îngrăşăminte de
la Turnu Măgurele şi Ploieşti, combinatele petrochimice de la Piteşti şi Ploieşti.
Industria lemnului foloseşte materii prime provenite din spaţiul carpatic sau
subcarpatic. Se produce mobilă şi parchet la Bucuerşti, Piteşti; instrumente muzicale la
Bucureşti, chibrituri la Bucureşti şi Brăila.
Transporturile s-au axat în general pe marile culoare de vale ale câmpiei Române sau,
în ultimele decenii au legat oraşele mari cu activitate economică mai intensă. Cea mai densă
reţea de transporturi este în partea centrală a Câmpiei pentru că aici avem şi cel mai dinamic
sector economic, cea mai mare densitate a numărului de locuitori, cea mai mare densitate a
aşezărilor.
Reţeaua feroviară este reprezentată de toate cele opt magistrale feroviare, pentru că
acestea pornesc din Bucureşti (nod polarizator). Prin urmare Magistrala I – spre Drobeta
Turnu Severin (Timişoara); magistralele II, III şi IV leagă Bucureşti de Ploieşti şi pornesc
spre Arad, Oradea, Baia Mare; magistralele V, VI şi VII trec prin Ploieşti şi se îndreaptă spre
Buzău, Rm. Sărat, Focşani pentru a ajunge la Suceava, Iaşi şi Galaţi, iar magistrala VIII trece
prin estul Câmpiei Române spre Feteşti – Constanţa. Spre sud se îndreaptă şi cea mai veche
cale ferată din Câmpia Română, acum electrificată : Bucureşti – Giurgiu, ce trece peste podul
de la Ruse (2,2 km lungime) spre Bulgaria. La acestea se adaugă o serie de căi ferate ce nu
sunt pe magistrale dar au o importanţă deosebită pentru legăturile pe care le realizează, spre
Târgovişte, Piteşti, Zimnicea etc.
Reţeaua rutieră este reprezentată de drumuri de importanţă europeană, naţională şi
judeţeană.
Reţeaua internaţională: şoseaua E60 ce leagă nord-vestul şi centrul Europei de sudul
continentului, E71 ce trece prin sudul Europei şi E85 ce leagă nordul de sudul Europei.
Pe teritoriul Câmpiei Române se află singurul sector de autostradă finalizat: Bucureşti
– Piteşti în lungime de 105 km. La acesta se va adăuga în următorii ani o altă autostradă ce
urmează să lege Bucureştiul de Constanţa.
Transporturile fluviale sunt reprezentate de Dunăre şi de porturile sale: Brăila,
Giurgiu, Galaţi (cel mai mare). La acestea se adaugă porturi de mici dimensiuni la Calafat,
Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Olteniţa (construcţii de nave de agrement).
Transporturile aeriene sunt sprijinite de prezenţa aeroporturilor din Bucureşti (Otopeni
– internaţional, cel mai mare şi mai modern din ţară, cu două terminale unul pentru plecări şi
altul pentru sosiri; Băneasa – pentru curse interne şi charter) şi la Craiova.

186
 Comerţul în Câmpia Română a fost impulsionat de prezenţa zonelor libere sau a
regimului de Porto Franco în trecut (la Galaţi, Brăila) şi mai nou doar a zonelor libere (cea
mai activă economic fiind la Giurgiu, apoi la Galaţi, Brăila)
Turismul
În Câmpia Română se concentrează obiectivele de interes turistic şi cea mai mare
parte a amenajărilor destinate odihnei şi agrementului în principalele oraşe. În cadrul acesteia
iese în evidenţă zona Bucureşti, care include atât oraşul cât şi un sector din Câmpia
Bucureştiului (subunitate a Câmpiei Vlăsiei) fiind una din cele mai importante regiuni
turistice din ţară. Aici se află muzee naţionale de artă, istorie, ştiinţele naturii, geologie, case
memoriale, ruinele palatului şi a curţii domneşti, biserici cu valoare arhitectonică din secolele
XVII-XIX, edificii marcante din secolele XIX şi XX (Ateneul Român, Universitatea,
Institutul de Arhitectură, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, Opera Română),
Grădina Botanică, parcuri (Cişmigiu, Carol, Herăstrău).
În jurul capitalei cele mai multe obiective şi amenajări de interes turistic sunt grupate
în câteva complexe: Snagov (lac, pădure cu rezervaţie naturală, mănăstire din sec. XVII),
Mogoşoaia (Palatul ridicat în vremea lui Constantin Brâncoveanu şi pădure), Pasărea –
Cernica (mănăstire, lac, pădure, punct de agrement).
Alte obiective turistice se află îndeosebi în oraşele mari, municipii reşedinţe de judeţ,
Craiova, oraş atestat documentar în secolul XV, are muzee, monumente de arhitectură din
secolele XVII – XVIII, câteva biserici din secolele XVI – XVII. Târgovişte, menţionat în
documente în anul 1396, capitala Ţării Româneşti în secolele XV-XVI, păstrează numeroase
vestigii ale istoriei neamnului cuprinse mai ales în complexul Curtea Domnească, mai multe
biserici vechi. În Ploieşti există câteva muzee cu un conţinut aparte (Ceasul de-a lungul
vremii, muzeul petrolului). În Brăila se păstrează câteva ziduri din cetatea ce datează din sec.
XIV – XV, edificii din secolele XIX şi XX, la care se adaugă staţiunea balneoclimaterică de
pe malul Lacului Sărat. În Galaţi se impun faleza Dunării, clădiri monumentale din secolul
XIX, portul etc.
Subunităţile Câmpiei Române
A. Subunitatea de pădure şi silvostepă a Câmpiei Române de Vest şi Centrale
1. Câmpia Olteniei (cu C. Blahniţei, C. Desnăţuiului la vest de Jiu,
C. Romanaţiului între Jiu şi Olt)
2. Câmpia Munteniei de vest şi centrale (cu C. Piteştiului pe Argeş;
C. Boianului străbătută de Vedea, C. Găvanu – Burdea între Teleorman şi Neajlov;
C. Burnazului ăntre Olt şi Argeş şi C. Vlăasiei străbătută de Dâmboviţa şi Colentina;
C. Titu Gherghiţa, de subsidenţă străbătută de Dâmboviţa, C. Târgovişte –
Ploieşti traversată de Dâmboviţa şi Prahova).
Caracteristicile acestei câmpii sunt:
- cele trei unităţi morfologie: piemontane, de subsidenţă şi tabulare se desfăşoară de la
nord la sud
- este o zonă acoperită de argiluvisoluri cu fertilitate moderată şi mare
- apar păduri de cer şi gîrniţă în vest şi păduri de stejar şi şleauri de câmpie în estul
regiunii
- vegetaţia azonală (de sărături în câmpiile de subsidenţă, de nisipuri în C. Olteniei, şi
de luncă în apropierea râurilor şi al Dunării) este foarte bine reprezentată
- la vest de Olt câmpia se prezintă în trepte care se grefează pe terasele Dunării şi ale
afluenţilor lor
- există numeroase suprafeţe ocupate de amenajări pentru irigaţii
- în partea centrală (între Olt şi Argeş) există numeroase forme dezvoltate pe loess
B. Subunitatea de silvostepă şi stepă a Câmpiei Române de Est cu C. Mostiştei
(pe râul cu acelaşi nume), C. Săratei (cămpie de subsidenţă aflată la est de Ploieşti),

187
 Câmpia Bărăganului (cu două subunităţi: Bărăganul Ialomiţei la sud de
Ialomiţa şi Bărăganul Călmăţuiului între Ialomiţa şi Călmăţui, la care se adaugă
C. Brăilei între Călmăţui, Buzău, Siret şi Dunăre); Câmpia Râmnicului, C.
Siretului Inferior – o câmpie de subsidenţă în nordul C. Române. La nord de
Siret se adaugă două câmpii tabulare şi de terase, de mici dimensiuni: C. Covurlui
şi C. Tecuciului
Caracteristicile acestui sector sunt complexe:
- o desfăşurare a vegetaţiei şi a solurilor în benzi orientate nord-sud
- acestă dispunere e considerată un efect al modificării circulaţiei aerului şi
manifestărilor factorilor climatici sub influenţa curburii Carpaţilor
- ariditatea este mai accentuată aici şi este dată de deficitul de umiditate care ajunge şi
depăşeşte 300 mm
- prezenţa elementelor floristice stepice dar şi a molisolurilor (cernoziomuri tipice şi
soluri bălane în partea de est)
- în câmpiile de subsidenţă apar solurile sărăturoase (soloneţuri şi
solonceacuri) - densitate redusă a reţelei hidrografice
- lacuri de stepă (cu ape sărate)
- suprafeţe nisipoase întinse pe malurile drepte ale Călmăţuiului şi ale Ialomiţei (C.
Hagieni în apropiere de Feteşti)
C. Lunca şi Bălţile Dunării
- este o fâşie cu o lăţime variabilă 1-2 km până la 25 km în bălţile Ialomiţei şi
Brăilei - este considerată cea mai nouă subunitate a Câmpiei Române – în aria bălţior
- este un şes aluvial cu relief specific: grinduri, depresiuni lacustre, albii părăsite,
acoperite cu soluri neevoluate aluviale şi soluri hidromorfe gleice
- cea mai mare parte transformată în terenuri agricole ca urmare a amenajărilor
complexe începute în anii ’60 (peste 1500 km de diguri)
- vegetaţia este reprezentată de elemente hidrofile şi higrofile alături de pâlcuri de
pădure numite zăvoaie de luncă (cu plop, anin, salcie)

Teme de control:
- Urmăriţi evoluţia paleogeografică a Câmpiei Române
- Care sunt tipurile morfologice de câmpii din această unitate fizico-
geografică?
- Care sunt formele de relief dezvoltate pe loess şi pe nisipuri ?
- Care sunt principalele râuri din Câmpia Română?
- Care sunt tipurile genetice de lacuri din câmpie?
- Caracterizaţi pe scurt climatul câmpiei.
- Care sunt principalele clase de soluri prezente în câmpie?
- Ce zone de vegetaţie sunt în Câmpia Română?
- Menţionaţi cel puţin 10 oraşe din Câmpia Română
- Menţionaţi câteva obiective naturale şi antropice din Câmpia Română