Bunul Samaritean

(varianta adaptata)

Era odata un sat de oameni harnici si cinstiti. Toti aveau un lucru in comun... le placea
culoarea albastra. Aproape toate lucrurile erau albastre. Isi vopseau casele albastre,
bancile albastre... pana si o parte din hainele si sepcile lor erau albastre. Traiau in pace
unii cu ceilalti si se bucurau de satul lor frumos.

La catva kilometri departare, era un alt sat. Aici traiau alti oameni, la fel de cinstiti si de
harnici. Doar ca, lor le placea culoarea verde. Ce credeti? In ce culoare isi vopseau ei
casele, bancile, hainele si sepcile? Culoarea verde.... desigur!

Singura problema era ca oamenii din cele doua sate nu se puteau suferi unii pe altii. Cei
din satul albastru nu puteau intelege cum e posibil sa placa cuiva culoarea verde, iar cei
din satul verde nu puteau intelege cum e posibil sa placa cuiva culoarea albastra.
Supararea era atat de mare incat, oamenii din cele doua sate se evitau pe cat posibil, nici
macar nu se salutau cand se intalneau.

Ca sa mearga la oras oamenii din satul verde trebuiau sa treaca printr-o padure. Aceasta
padure era renumita pentru ca in ea se ascundeau niste hoti de buzunare.

Intr-o zi, un om din satul verde avea treaba la oras. Si-a luat calutul, care era singura lui
avere, a incalecat si o porni incet prin padure, spre oras. Ce credeti ca s-a intamplat?
Hotii de buzunare au inceput sa apara unul dupa altul de dupa cate un copac. L-au
intrebat ce are in bagaje.... si daca nu poate sa imparta cu ei bunurile lui. Dupa cum va
imaginati, politetea lor nu a tinut mult! Au incercat sa ia cu forta plasele care erau puse
de o parte si de alta a calului. Au tras si au tras! Calul necheza, omul nostru striga:
“Ajutoooor!” Era o lupta in toata regula! In cele din urma hotii l-au trantit la pamant,
i-au luat lucrurile si au fugit cat ii tinea pamantul.

Omul nostru era cazut la pamant! A incercat sa se ridice dar nu a reusit! Rana de la picior
era mult prea mare!A inceput sa strige: “Hei, ma aude cineva? Ajutor! Ajutor!” Dar
nimeni nu trecea pe acel drum! Omul nostru a inceput sa se roage lui Dumnezeu, sa
trimita pe cineva ca sa-l ajute.

Pe cand se insera, omul nostru auzi pasi grabiti indreptandu-se spre el. “Vai, ce bine! In
sfarsit cineva ma va salva!” Spre surprinderea, dar si spre bucuria lui se apropia un
pompier cu pasi grabiti.

 Ajutor! Ajuta-ma te rog!

 Oh, as vrea sa te ajut, dar sunt foarte grabit! Ma asteapta colegii mei! Avem de
stins un foc in satul vecin! Imi pare rau! Ma grabesc!

Si zicand aceste lucruri, pompierul a plecat mai departe!

Nu peste mult timp, un politist isi facu aparitia! Omul nostru bucuros striga si mai tare:

 Ajutor! Ajuta-ma, te rog!

 Vai, imi pare rau! Chiar as vrea sa te ajut, dar sunt intr-o misiune foarte
importanta! Hotii au pradat satul vecin! Trebuie urgent sa ajung la fata locului!
Regret! Ma grabesc!

Fara nici o speranta acum, omul nostru isi ridica ochii si vede un medic apropiindu-se pe
drum.
“Ah, cu siguranta medicul ma va ajuta!”

 Ajutor! Ajuta-ma, te rog!

 Imi pare rau! Chiar as vrea sa te ajut, dar sunt atatia oameni bolnavi in satul
vecin! M-au sunat de vreo ora si trebuie sa ajung neaparat! Regret! Sunt foarte
grabit!

“Orice speranta e pierduta!” gandi omul nostru! Isi puse capul pe pamantul rece si
incepu sa planga.

Nu trecu mult si un om din satul albastru trecea pe drum, bucuros si fredonand un cantec.
Cand era inca la o anumita departare, omul nostru il vazu si se gandi:

 “Cu siguranta el nu ma va ajuta. Doar ma uraste asa de tare! Uraste tot

verdele meu!”

Spre surprinderea lui, fara sa spuna prea multe cuvinte, omul din satul albastru i-a intins
mana, l-a ridicat pe calul sau si l-a dus la spital.

Dupa ce s-a vindecat si s-a intors in satul sau verde, a povestit celor de acasa ce a facut
pentru el omul din satul albastru. Toti au fost impresionati de gestul lui si au decis sa-si
arate recunostinta pentru el si pentru satul albastru.

Au pregatit o multime de cozonaci cu nuca si cu mac si i-au legat cu fundite atat verzi cat
si albastre. Au mers in satul albastru, unde, cand au vazut locuitorii lui multimea de
cozonaci cu fundite albastre si verzi, au inteles ca dragostea de aproapele e mai puternica
decat diferentele dintre ei. Au sarbatorit trei zile si trei nopti. Iar de atunci incoace satenii
celor doua sate, nu au mai tinut la propria lor culoare, ci au primit in randurile lor si pe
alti sateni care erau diferiti de ei.