Războiul, dintotdeauna, a reprezentat nu numai o confruntare de forţe umane şi mijloace

tehnice, ci şi una de energii spirituale şi psihice, “arta supremă a războiului este de a-l
învinge pe inamic fără luptă” (Sun Tzî).
1. Delimitări conceptuale
Operaţiile psihologice reprezintă totalitatea măsurilor, programelor şi activităţilor destinate
să modifice/schimbe opiniile, atitudinile şi comportamentul grupurilor ţintă inamice, aliate
sau neutre, în scopul îndeplinirii obiectivelor planificate sau activităţii planificate, care
utilizează metode şi mijloace de comunicare, direcţionare spre ţinte/grupuri ţintă aprobate,
cu scopul de a influenţa percepţii, atitudini şi comportamente care afectează îndeplinirea
obiectivelor politico-militare.
2. Scop general: Obţinerea victoriei în timp scurt şi cu pierderi minime prin subminarea
capacităţii de luptă obţinută pe calea înfrângerii morale. Promovarea anumitor opinii, emoţii,
atitudini şi/sau a unui comportament specific al subiecţilor supuşi influenţării.
3. Obiective:
– modificării de conduită care să ducă la:
– diminuarea voinţei de a lupta, la pasivitate, dezangajare şi dezinteres;
– schimbarea convingerilor filosofice, diminuarea motivaţiei pentru luptă, inducerea
neîncrederii în victorie;
– discreditarea sistemului social-politic;
– prezentarea distorsionată a cauzelor şi modului de desfăşurare a războiului;
– crearea unei imagini favorabile asupra scopului urmărit de agresor, a capacităţii sale
militare;
– exagerarea greutăţilor războiului şi a privaţiunilor la care sunt supuse efectivele adverse,
familiile luptătorilor;
– oferirea în culori acceptabile, a alternativei cooperării cu agresorul;
– instigarea la insubordonare, dezertare sau capitulare;
– câştigarea sprijinului şi cooperării grupurilor ţintă neutre sau indecise;
– întărirea unor sentimente dezirabile la nivelul grupurilor ţintă aliate/simpatizante.
4. Caracteristicile acţiunilor psihologice
- Nu ucid şi nu produc distrugeri prin ele însele – nefiind sancţionate prin norme de drept
internaţional sau condamnate de opinia publică (agresiunile neconvenţionale nu constituie
obiectul unei necesare şi efective jurisdicţii internaţionale);
- Sunt omniprezente – premerg, însoţesc, urmează sau fac inutil un conflict armat (ex.: în
operaţiunea “Furtună în deşert” nu au existat numai masive atacuri terestre, aeriene şi
navale, ci şi înainte, în timpul şi după operaţie – un război alert al cuvintelor şi al
imaginilor”).
- Nu presupun costuri materiale şi financiare deosebite, raportul cheltuieli/eficienţă
surclasând consumurile pe care le presupune o confruntare militară clasică (ex.: în Golf,
raportul a fost de 1:3000 dolari faţă de cheltuielile strict militare).
- Au o rază de acţiune şi efecte deosebite, datorită mijloacelor tehnice de difuzare, celor de
apărare şi contracarare, gen antirachetă, care sunt ca şi inexistente; pentru eficienţa lor au
fost supranumite: “gloanţe de hârtie”.
- Vectorul lor cel mai înaintat îl constituie mass-media, căreia i se exploatează una din
funcţiile de bază – funcţia mediatică. Muniţia o reprezintă informaţia (ex.: “componenta
informaţională destinată opiniei publice are o valoare critică pentru toţi cei implicaţi. Este
posibil ca succesul sau insuccesul să nu se producă pe câmpul de luptă, ci pe prima pagină
a unui ziar de dimineaţă”).
- Stricta specializare a planificatorilor şi utilizatorilor pentru conceperea, elaborarea,
difuzarea şi evaluarea acţiunilor psihologice (ex.: în Golf au acţionat aproximativ 1000 de
specialişti – psihologi, sociologi, lingvişti, graficieni, în Somalia peste 300, iar în Haiti peste
200).
- Recursul tot mai des la agenţii specializate de relaţii publice şi publicitate (ex.: agenţia “Hill
and Krowlton” folosită pentru manipularea opiniei publice americane în favoarea operaţiunii
“Furtună în deşert”; agenţia “Ruder Finn et Rotman din Washinghton” angajată de
guvernele din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi de către albanezii din Kosovo
pentru reprezentarea intereselor şi a crea o imagine favorabilă în lume).
- Selectivitatea ţintelor în funcţie de “fişa psihologică” a zonei (ex.: în Golf s-a încercat
sensibilizarea societăţii americane prin abordarea unor teme sensibile – soarta copiilor,
drepturile omului, grija statului american pentru cetăţenii săi. Asupra soldatului irakian s-au
folosit cuvinte umanitare, de convingere şi prevenire în detrimentul celor ameninţătoare.
Efectele au fost spectaculoase – predarea în masă în locul unei rezistenţe).
- Complementaritatea (diversitatea) spaţiilor informaţionale în care se desfăşoară, dublată
de dualitatea mesajului în funcţie de destinatar (către opinia publică internă şi
internaţională, respectiv trupele şi populaţia adversarului).

1. CONCEPTE CARE ÎL DEFINESC

Războiul psihologic reprezintă propaganda sau alte acţiuni psihologice desfăşurate cu
scopul de a influenţa opiniile, emoţiile, atitudinile şi comportamentul grupurilor străine
adverse într-un mod care să sprijine înfăptuirea obiectivelor naţionale. Activităţile de
ansamblu şi acţiunile războiului psihologic pornesc de la posibilitatea influenţării conştiinţei
oamenilor pe baza unor teorii şi concepte aferente psihosociologiei. Sistemul de valori ce
implică diversiuni, spionaj, zvonuri, dezinformări, ameninţări, demonstraţii de forţă are ca
finalitate exercitarea unor presiuni care să ducă la slăbirea forţei morale sau materiale a
inamicului precum şi atragerea de noi ,,adepţi” care să sprijine ideile proprii.
Războiul psihologic se desfăşoară atât pe timp de pace, cât şi în timpul conflictelor armate
şi are ca scop pe de o parte consolidarea obiectivelor politice şi militare proprii iar pe de altă
parte slăbirea potenţialului psihologic al adversarului, modificarea atitudinii populaţiei faţă
de politica statală ori provocarea unor nemulţumiri în rândul acesteia.
La baza războiului psihologic stă ideea enunţată încă din sec. 5 î.e.n. în lucrarea ,,Arta
războiului” în care se subliniază că „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient
să îi distrugi voinţa de a lupta” 1.
Principiul general al războiului psihologic îl constituie influenţarea negativă a proceselor
biopsihice de bază ale militarilor aflaţi în situaţii de luptă, precum şi crearea de disfuncţii la
nivelul relaţiilor psiho-comportamentale în diferite planuri, pentru realizarea constrângerii
psihologice în direcţii care favorizează atingerea obiectivelor politico-militare propuse. În
consecinţă agresiunea se exercită asupra proceselor psihice, fie dereglându-le
funcţionarea, fie alterându-le produsele, inducând individului sau colectivităţii la un moment
dat, o stare anormală în gândire şi comportament, dar cu aspect de normalitate, ce poate
avea finalităţi catastrofale.
Laturile războiului psihologic au în vedere consolidarea psihomorală a forţelor armate şi a
populaţiei proprii, pe de o parte, şi subminarea psihomorală a forţelor adversarului, pe de
altă parte.
În timp de război, prin acţiunile războiului psihologic se urmăreşte paralizarea voinţei
adversarului de a lupta, subminarea coeziunii acestuia, inocularea sentimentului
zădărniciei, confuziei, spaimei, insuflarea neîncrederii în comandanţi şi în tehnica din
dotare, înăbuşirea dorinţei de luptă sau rezistenţă. Efectele acţiunilor psihologice sunt mai
mari în acele grupuri militare şi civile care sunt sensibile ori nepregătite din punct de vedere
psihic. Nemulţumirea, invidia, egoismul, diferenţele de natură materială şi spirituală, de
autoritate şi prestigiu dintre grupurile sociale sau dintre indivizi pot constitui un mediu care
tinde să favorizeze succesul acestui gen de acţiuni.
Pe plan militar, la acestea se pot adauga greşelile în activitatea de conducere, lipsa instruirii
sau instruirii neadecvate, aprovizionarea deficitară, sau asistenţă medicală insuficientă.
Obiectivele desfăşurării agresiunii psihologice presupun:
- discreditarea regimului social-politic;
- prezentarea distorsionată a cauzelor şi modului de desfăşurare a războiului;
- modificarea conduitei astfel încât să rezulte diminuarea voinţei de a lupta, pasivitate,
dezangajare şi dezinteres;
- instigare la insubordonare, dezertare sau capitulare;
- câştigarea sprijinului şi cooperării grupurilor ţintă neutre sau indecise;
- schimbarea convingerilor filozofice, diminuarea motivaţiei pentru luptă;
- inducerea neîncrederii în victorie.
Laitmotivele acţiunilor războiului psihologic se constituie din:
- acuzarea adversarului că a comis atrocităţi;
- amplificarea mizelor(intereselor) implicate;
- demonizarea/dezumanizarea adversarului;
- polarizarea - ,,Cine nu e cu noi, e impotriva noastră’’;
- asumarea protecţiei divine - ,, Dumnezeu ne apără”;
- metapropaganda – discreditarea propagandei celuilalt.
Evoluţia vieţii internaţionale contemporane, evidenţiază tot mai mult tendinţa de înlocuire a
politicii de forţă cu politica de influenţare prin manipulare. Se desfaşoară în acest sens
complexe scenarii psihologice, elaborate şi aplicate de către multe puteri pentru lărgirea
sferelor de influenţă, pentru noi pieţe de desfacere si câştigarea de aliaţi. S-a acumulat
astfel un întreg arsenal de procedee şi tehnici, căi şi modalităţi subtile de influenţare a
constiinţei, a modului de gândire şi a comportamentului indivizilor, a stărilor psihice şi
morale ale acestora, a climatului psihosocial şi al forţei de acţiune a colectivităţilor umane.
În prezent, operaţiile psihologice au un caracter tot mai diferenţiat, selectiv, mai ales în timp
de pace şi vizează atât grupurile sociale, cât şi persoanele fizice. Ca urmare, au fost
intensificate procese cum sunt: dezinformarea, insinuarea adevărurilor în conştiinţa
oamenilor, crearea unor stereotipuri deformate în gândire, înlocuirea convingerilor şi
poziţiilor reale cu altele false. Indiferent de extinderea conflictului, de rolul deosebit de
important al armamentului şi tehnicii din ce în ce mai sofisticate, omul rămâne deopotrivă
punctul forte, dar şi „calcâiul lui Achile” de care, în ultima instanţă depinde victoria sau
eşecul.
Operaţiile şi acţiunile psihologice care intră în componenţa războiului informaţional sunt
determinate, în general, de următoarele aspecte care le definesc şi le caracterizează:
-nu ucid si nu produc distrugeri prin ele însele, astfel încât nu sunt sancţionate prin
normele de drept internaţional sau condamnate de către opinia publică. Dacă ilegalizarea
războiului – în inţelesul clasic al cuvântului – este consacrată în dreptul internaţional,
agresiunile ne- convenţionale nu constituie obiectivul unei necesare şi efective jurisdicţii
internaţionale (cu excepţia propagandei conexe conceptului clasic de război). În acelaşi
mod, opinia publică reflectă şi condamnă ororile şi distrugerile războiului şi mai puţin sau
deloc strategiile de agresare nonconvenţionale, care distrug matrici naţionale, culturale,
religioase şi morale, statusuri, ierarhizari sociale, un stat fiind virtual cucerit făra a se
deplasa la graniţă nici o armată; - sunt omniprezente, ele premerg, însoţesc, urmează sau
fac chiar inutil un conflict armat; - nu presupun costuri materiale şi financiare deosebite,
raportul cheltuieli/eficienţă surclasând consumurile pe care le presupune o confruntare
militară clasică.
Razboi media

INTRODUCERE
Vorbim astazi de noi amenintari si noi vulnerabilitati de securitate in raport cu epocile
trecute, de transformarea structurilor de securitate, de noi tipuri de razboaie si noi tipuri de
pace.
Traim intr-o lume profund schimbata in care anticiparea viitorului, cunoasterea strategica,
reprezinta poate cel mai greu test pentru o natiune.
Un test de care depinde in egala masura politica strategica a unui stat, dar si siguranta
cetatenilor sai, apararea valorilor nationale, dar si bunastarea si prosperitatea individuala.
Cunoasterea este "democratizata" si nu mai depinde numai de performanta elitistica, ci si
de cooperare, de reteaua de informatii create prin cooperare, de parteneriatele cu
societatea civila.
Lumea secretelor nu mai este secreta in sensul in care era in timpul Razboiului Rece,
totusi, secretul ramane un instrument esential de decriptare a ceea ce este public, vizibil,
cunoscut.
Securitatea este un bun public la care nu mai contribuie doar statul, administratia, ci si
actorii privati, de la corporatii la indivizi, dar pentru realizarea caruia este necesara
construirea unor noi retele public-privat in definirea bunului comun al natiunii.
Secolul XXI poate fi caracterizat in multe feluri - secolul vitezei, secolul tehnologiei, secolul
globalizarii, dar nici una dintre aceste posibile definitii nu capteaza mai bine esenta unei
revolutii care se petrece sub ochii nostri decat informatia. Secolul XXI este secolul
informatiei.
Intr-adevar, niciodata in istoria universala informatia nu a patruns atat de adanc in straturile
sociale ale organizarii umane, prin mass-media, internet, alte si alte canale si sisteme de
comunicatii si de difuzare.
O multitudine de baze de date deschise, aflate tot mai lejer la indemana individului si comunitatilor
datorita tehnologiei, informatii politice, economice, din domeniile stiintei, ale culturii, evenimente cu
caracter social, strategic, dar si simple fapte cotidiene ne asalteaza pur si simplu in valuri cu o intensitate
extraordinara.

Vorbim astazi de un alt tip de cunoastere care este necesar statului pentru a-si sustine
interesele nationale, o cunoastere care porneste de la premisele transformarii mediului in
care actioneaza si asupra caruia este chemata sa se pronunte.
Cunoasterea reprezinta capacitatea de a intelege realitatea prezenta, pe baza unor
informatii, perceptii si a unor evaluari, dar si capacitatea de a sprijini actiuni pentru a putea
modela realitatile viitoare.
Informatia pe care o produc serviciile secrete este acel instrument prin care se asigura
cunoasterea necesara pentru exercitarea efectiva a puterii unui stat, atat in planul politicilor
sale interne, al raporturilor cu societatea cat si in relatia cu alti factori, atat statali, cat si non
statali in relatiile internationale.
Clausewitz spunea ca razboiul este continuarea politicii cu alte mijloace, dar politica fara
cunoastere este asemenea unui razboi fara strategie, iar cunoasterea fara politica este o
strategie fara razboinici.
Cunoasterea ideala, absoluta a realitatii este insa un deziderat imposibil de atins: chiar si in
situatia existentei unui nivel ridicat de date si informatii cu un grad mare de certitudine,
intelegerea realitatii este inevitabil mediata de perceptiile si experientele trecute ale
analistului.
In acest secol al informatiei si al media, structurile insarcinate cu securitatea statelor se
confrunta cu amenintari teroriste din ce in ce mai diversificate bazate pe diverse ideologii
sau motive, iar tara noastra ca membra NATO si strajer al granitei de Est a Uniunii
Europene, este parte integrata in strategia de securitate mondiala si lupta impotriva
terorismului de orice natura sau manifestat in orice mod care ar putea destabiliza societatea
sau securitatea nationala.