DEPENDENŢĂ ŞI INDEPENDENŢĂ

(A) Dependenţă faţă de Dumnezeu şi

independenţă faţă de oameni

Dependenţa faţă de Dumnezeu este o cerinţă absolută. – Dumnezeu doreşte ca

fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o
legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de
Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar,
datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare.
Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să ve-nim la El nu ca nişte
proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos. – SpT
Seria A, Nr. 8, pp 8, 9, 1897. (TM 324, 325)

Dependenţa faţă de Dumnezeu şi independenţa faţă de oameni. – Dumnezeu

doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul
responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele
umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia
unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în
oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă
împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când
mintea Îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa
sa. Satana are puterea de a domina omul. – MH 242, 243 (1905)

Depindeţi în exclusivitate de Dumnezeu. Dacă aveţi tendinţa de a proceda altfel,

este timpul să încetaţi. Opriţi-vă exact în locul în care vă aflaţi şi schimbaţi ordinea
lucrurilor… În sinceritate şi cu sufletul însetat, strigaţi către Dumnezeu. Luptaţi cu
mesagerii cereşti până când veţi câştiga biruinţa. Încredinţaţi-vă întreaga fiinţă în
mâna Domnului – suflet, trup şi spirit – şi hotărâţi-vă să deveniţi agenţii Lui

1
iubitori şi consacraţi, motivaţi de voinţa Sa, conduşi de gândirea Sa şi inspiraţi de
Duhul Său; atunci, veţi înţelege mai clar lucrurile cereşti. – MS 24, 1891. (SD 105)

Faceţi din Dumnezeu sfătuitorul vostru. – În loc de a aduce problemele voastre

înaintea unui frate sau înaintea pastorului, aduceţi-le înaintea lui Dumnezeu în
rugăciune. Nu aşezaţi pastorul în locul în care ar trebui să se afle Dumnezeu, ci mai
degrabă rugaţi-vă pentru el. Cu toţii am procedat greşit în această privinţă.
Slujitorul lui Hristos este un om, asemenea tuturor celorlalţi oameni. Este adevărat
că el poartă responsabilităţi mai sfinte în comparaţie cu un om de afaceri obişnuit,
dar pastorul nu este infailibil. El se confruntă cu propriile sale nedesăvârşiri şi are
nevoie de harul şi iluminarea divină. Pentru a-şi aduce la îndeplinire lucrarea cu
succes şi corectitudine şi pentru a da dovadă de chemarea sa, el trebuie să
primească ungerea cerului. Cei care au nevoie de pastor sunt aceia care nu cunosc
calea vieţii şi mântuirea, iar acesta îi va învăţa ce trebuie să facă pentru a fi
mântuiţi.
Dacă cei care ştiu să se roage, cei care au ascultat invitaţiile Evan-gheliei lui
Hristos şi care cunosc făgăduinţele Lui neschimbătoare, aşază asupra unor oameni
limitaţi poverile lor personale, Îl dezonorează pe Dumnezeu. Întotdeauna este bine
se ne sfătuim unii cu alţii. Este bine să discutăm. Este bine să le împărtăşim în mod
deschis fraţilor noştri şi pastorului dificultăţile cu care ne confruntăm în orice
activitate. Dar nu dezonoraţi pe Dumnezeu, depinzând de înţelepciunea oamenilor.
Cereţi lui Dumnezeu înţelepciunea care vine de sus. Solicitaţi-le fraţilor voştri să
se unească în rugăciune cu voi şi Domnul Îşi va împlini făgăduinţa: „Acolo unde
sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, voi fi şi Eu în mijlocul lor” (Matei
18,20). – MS, 23, 1899
(B) Dependenţă şi independenţă în relaţiile
dintre cei ce activează în lucrarea lui Dumnezeu

Mintea unui singur om. – Este greşit să-i faceţi pe oameni să creadă că lucrătorii
pentru Hristos nu pot întreprinde nici o acţiune în siguranţă, dacă nu au căutat mai

2
întâi să se consulte cu cineva care deţine o poziţie de răspundere. Oamenii nu
trebuie învăţaţi să privească la oameni ca şi când ar privi la Dumnezeu. Deşi
consfătuirea şi unitatea în acţiune este necesară între lucrători, mintea şi judecata
unui singur om nu trebuie să ocupe niciodată rolul de autoritate exclusivă. – RH, 7
august 1894

Sporirea eficienţei. – Dumnezeu este conducătorul poporului Său, iar cei care îşi
consacră mintea vor fi învăţaţi de El să-şi utilizeze capacităţile intelectuale. Pe
măsură ce îşi vor exercita aptitudinile, eficienţa lor va spori. Moştenirea Domnului
este alcătuită din vase mari şi vase mici, dar fiecare dintre ele are o lucrare
personală de îndeplinit. Nici o lucrarea nu trebuie să depindă de mintea unui singur
om sau de mintea a doi sau trei oameni, ca şi cum acestea ar constitui o călăuză
infailibilă. Să privim la Dumnezeu, să credem în El şi să ne punem deplina
încredere în puterea Sa. Înjugaţi-vă alături de Hristos, nu alături de oameni,
deoarece oamenii nu au nici o putere să vă păzească de cădere. – Lt 88, 1896

Sfat adresat unui conducător. – Trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Nu

îngădui ca mintea ta să fie dominată de ideile altora. Nu trebuie să permiţi ca
insistenţele persuasive ale altora să te conducă pe cărări greşite. Pune-ţi toată
încrederea în Cel care zice: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi
părăsi” (Evrei 13,5). – Lt 92. 1903

Dependenţa de Dumnezeu întăreşte încrederea reciprocă a oamenilor. – Dacă

oamenii ar înceta să depindă de oameni şi ar privi numai spre Dumnezeu ca Sursă a
succesului şi a realizărilor lor, atunci ar manifesta mai multă încredere unii în alţii.
Credinţa noastră în Dumnezeu este mult prea slabă şi încrederea noastră unii în
alţii este mult prea săracă. – SpT Seria A, Nr. 3, p 48, 1895. (TM 214)
Dependenţa de sine conduce la ispită. – Prin rugăciune stăruitoare şi dependenţă
de Dumnezeu, Solomon a primit o înţelepciune care a atras admiraţia şi uimirea
întregii lumi. Dar când s-a despărţit de Sursa puterii sale şi s-a îndepărtat,

3
încrezându-se în propriile sale capacităţi, a căzut pradă ispitei. Astfel, însuşirile
minunate cu care a fost binecuvântat acest rege înţelept nu au reuşit decât să facă
din el o unealtă mai eficientă în slujba vrăjmaşului sufletelor. – GC 509 (1911)

Dependenţa de alţii poate însemna lipsă de maturitate. – Oameni care ar fi

putut fi bărbaţi de cea mai mare nădejde şi loialitate pentru perioadele de criză sunt
ineficienţi în lucrare, datorită eforturilor lor de a evita criticile şi de a fugi de
responsabilitate, motivaţi de teama de a nu greşi. Bărbaţi cu un intelect gigantic se
comportă asemenea unor copii, deoarece se eschivează în mod laş de la preluarea
şi purtarea poverilor care le revin. Ei neglijează datoria de a deveni eficienţi şi
aşteaptă prea mult timp ca cineva din conducere să gândească în locul lor,
dictându-le un plan de activitate, pe care sunt foarte capabili să-l realizeze ei înşişi,
în folosul cauzei lui Dumnezeu. La fiecare pas, ne confruntăm cu deficienţe la
nivelul minţii.
Aceia care se mulţumesc să-i lase pe alţii să gândească în locul lor sunt lipsiţi de
maturitate. Dacă ar fi puşi să-şi alcătuiască singuri planurile, s-ar dovedi bărbaţi
înţelepţi şi bine organizaţi. Dar, când se confruntă cu aspecte legate de cauza lui
Dumnezeu, lucrurile se schimbă radical şi îşi pierd întru totul această capacitate. Ei
se mulţumesc să rămână incompetenţi şi ineficienţi, pentru ca alţii să fie nevoiţi să
plănuiască şi să gândească în locul lor. Oare este necesar să se bazeze întotdeauna
pe alţii care să studieze, să plănuiască pentru ei şi care să ia locul raţiunii şi
judecăţii lor? Lui Dumnezeu Îi este ruşine de astfel de soldaţi. El nu este onorat de
faptul că aceşti bărbaţi nu contribuie la înaintarea lucrării Sale şi se mulţumesc să
acţioneze asemenea unor maşini. – 3T 495, 496 (1875)

Nevoia de oameni independenţi. – În lucrarea lui Dumnezeu, este nevoie de

oameni independenţi şi întreprinzători, şi nu de oameni influenţabili asemenea
plastilinei. Aceia care pretind să li se stabilească o normă precisă şi un salariu fix şi
care intenţionează să nu realizeze nimic mai mult decât ce li s-a cerut, fără
remanieri şi fără adaptări la necesităţi, nu sunt oamenii pe care Dumnezeu îi

4
cheamă să lucreze pentru cauza Sa. Un om care nu-şi poate exercita aptitudinile în
aşa fel, încât să se adapteze solicitărilor locului în care îşi desfăşoară activitatea, nu
este potrivit pentru aceste timpuri.
Bărbaţii pe care Dumnezeu îi va implica în lucrarea Sa nu trebuie să fie anemici şi
lipsiţi de tenacitate şi putere morală. Ei pot fi formaţi pentru a purta poveri în
lucrarea lui Dumnezeu numai printr-un efort continuu şi perseverent. Aceşti
oameni nu trebuie să se descurajeze nici dacă circumstanţele şi împrejurările sunt
dintre cele mai nefavorabile. Ei nu trebuie să renunţe la obiectivele lor,
considerându-se total învinşi, până când nu se conving, dincolo de orice umbră de
îndoială, că au făcut absolut tot ce au fost capabili să facă pentru onoarea lui
Dumnezeu şi pentru binele sufletelor. – 3T 496 (1875)

O independenţă nesfinţită izvorăşte din egoism. – Efectele negative ale unei

greşite imagini de sine şi ale independenţei nesfinte, care prejudiciază în modul cel
mai grav capacitatea noastră de a fi folositori şi care, dacă nu sunt biruite, vor
conduce la propria noastră ruină, izvorăsc din egoism. Mesajul care mi-a fost
repetat de nenumărate ori de îngerul lui Dumnezeu este: „Sfătuiţi-vă unii cu alţii!”
Influenţând mai întâi gândirea unui om, Satana va încerca să conducă deciziile,
astfel încât acestea să fie pe placul lui. El va continua apoi să ducă în rătăcire două
persoane; dar acolo unde există mai mulţi care se consultă unii cu alţii, există mai
multă siguranţă. Fiecare plan va fi criticat cu obiectivitate; fiecare pas pe calea
progresului va fi studiat cu atenţie. De aceea, va exista un pericol mult mai redus
de a acţiona în grabă şi de a întreprinde acţiuni neînţelepte, care ar putea aduce
confuzie, încurcături şi eşec. Puterea se află în unitate, dar dezbinările produc
slăbiciune şi înfrângere. – 5T 29, 30 (1882)

(C) Spiritul de independenţă

5
Pericolele independenţei personale. – Amintiţi-vă neîncetat că, în calitate de
popor deosebit al lui Dumnezeu, aveţi de adus o mărturie pentru credinţa voastră.
Fiţi cu băgare de seamă în exercitarea independenţei personale, deoarece influenţa
voastră ar putea lucra împotriva scopurilor lui Dumnezeu şi astfel să contribuiţi la
realizarea planurilor lui Satana, devenind o piatră de poticnire tocmai în calea celor
care sunt slabi şi gata să cadă. Evitaţi pericolul de a le oferi vrăjmaşilor noştri
ocazia de a-L batjocori pe Dumnezeu şi de a atrage dispreţul asupra celor
credincioşi adevărului. – 5T 477, 478 (1889)

Un spirit de independenţă. – Întotdeauna, în biserică au existat unii care au

înclinat în mod constant spre o atitudine independentă. Ei par incapabili să
înţeleagă faptul că un spirit independent predispune la o prea mare încredere în
sine şi în judecăţile personale, în locul respectului şi al unei înalte aprecieri a
judecăţii fraţilor, îndeosebi a acelora pe care Dumnezeu i-a chemat în conducerea
poporului Său. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate şi o putere speciale,
pe care nimeni nu este justificat să le dispreţuiască sau să le ignore, fără ca prin
aceasta să dispreţuiască însuşi glasul lui Dumnezeu. – AA 163, 164 (1911)

Acţiune unită. – Există un aspect ce trebuie evitat, şi anume spiritul de

independenţă. Noi suntem asemenea unor soldaţi înrolaţi în armata lui Hristos şi de
aceea trebuie să existe o unitate de acţiune între diferitele departamente ale
lucrării… Fiecare lucrător trebuie să acţioneze în raport cu ceilalţi. Urmaşii lui
Hristos nu vor acţiona independent unii de alţii. Puterea noastră vine din partea lui
Dumnezeu şi trebuie să fie utilizată în mod eficient, pentru a fi evidenţiată într-o
acţiune nobilă şi unită. Nu este nevoie de acţiuni lipsite de sens care irosesc
energiile. – 5T 534, 535 (1889)

Mulţumirea de sine ne expune la amăgirile lui Satana. – Trăim în miezul

bătăliilor din zilele de pe urmă şi, dacă nutrim un spirit de mulţumire de sine şi de

6
independenţă, vom fi expuşi la amăgirile lui Satana şi există pericolul de a fi
învinşi. – 3T 66 (1872)
(D) Independenţa morală

Principiul dependenţei reciproce. – Cu toţii suntem asemenea unor fire împletite

în marea ţesătură a omenirii şi tot ce putem realiza pentru binele şi înălţarea altora
se va reflecta asupra noastră înşine. Principiul dependenţei reciproce depăşeşte
graniţele categoriilor şi claselor sociale. Săracii nu sunt cu nimic mai dependenţi
de cei bogaţi decât sunt bogaţii de cei săraci. În timp ce aceia care sunt nevoiaşi cer
o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dăruit semenilor lor mai
înstăriţi, aceştia din urmă au nevoie, la rândul lor, de serviciul plin de credincioşie
al celor săraci, al căror capital este reprezentat de puterea creierului, a oaselor şi a
muşchilor lor. – PP 534, 534 (1890)

Datoria de a respecta convingerile religioase personale. – Căile prin care Satana

se foloseşte de influenţa oamenilor pentru a-şi înrobi victimele sunt nenumărate. El
îşi atrage de partea sa masele, unindu-le prin intermediul legăturilor dibace ale
simpatiei şi ale atracţiei faţă de cei care sunt duşmani ai crucii lui Hristos.
Indiferent în ce ar consta aceste legături – relaţii de familie sau relaţii sociale –,
efectul este acelaşi; cei care se opun adevărului îşi exercită puterea de a manipula
conştiinţele, iar sufletele aflate sub controlul lor nu au suficient curaj sau
independenţă de a asculta de glasul conştiinţei în ce priveşte propria lor datorie. –
GC 597 (1911)

Anularea gândirii personale. – Deşi raţiunea şi conştiinţele lor sunt convinse cu

privire la adevăr, aceste suflete înşelate [aparţinătorii bisericilor tradiţionale] nu
îndrăznesc să gândească altfel decât păstorul lor spiritual, iar judecata lor personală
şi interesele lor veşnice sunt sacrificate pe altarul necredinţei, al mândriei şi al
prejudecăţilor altora. – CG 597 (1911)

7
Independent, de partea adevărului. – Pentru a vă ridica mai presus de
standardele religioase ale lumii creştine, este nevoie de curaj şi independenţă.
Aceste standarde nu respectă exemplul renunţării la sine al Mântuitorului; ele nu
presupun nici un sacrificiu şi caută neîncetat să evite crucea pe care trebuie să o
poarte ucenicii lui Hristos. – 5T 78 (1882)
Independenţă morală în confruntarea cu lumea. – Independenţa morală este
absolut necesară în confruntarea cu lumea. Supunerea totală faţă de voinţa lui
Dumnezeu ne va aşeza în mod inevitabil în opoziţie cu lumea şi vom înţelege
necesitatea de a ne separa în mod categoric de obiceiurile şi practicile ei.
Standardele noastre nu trebuie să fie înălţate doar cu puţin mai presus de
standardele lumeşti, ci trebuie să fie trasată o linie de demarcaţie clară şi evidentă
faţă de acestea. – RH, 9 ianuarie 1894. (FE 289)

Independenţa morală este o virtute. – Singura noastră sursă de siguranţă este

aceea de a ne aşeza într-o poziţie bine definită ca popor special al lui Dumnezeu.
Nu trebuie să cedăm nici măcar un centimetru în favoarea obiceiurilor tradiţionale
ale acestui veac decăzut, ci să ne delimităm într-o atitudine de independenţă
morală, nefăcând nici un compromis cu practicile corupte şi idolatre ale lumii
veacului acestuia. – 5T 78 (1882)

(E) Independenţa intelectuală

Adevărata independenţă nu este încăpăţânare. – Adevărata independenţă

intelectuală nu este încăpăţânare sau îngustime de minte. Ea îi motivează pe tineri
să-şi formeze propriile lor opinii privitoare la Cuvântul lui Dumnezeu, fără a
depinde de ce ar avea de spus sau de făcut alţii. Dacă se află în compania unui
necredincios, a unui ateu sau a unui creştin neserios, adevărata independenţă îi va
ajuta să înţeleagă şi să-şi apere propriile convingeri legate de adevărurile sfinte ale
Evangheliei, împotriva glumelor şi a obiecţiilor răutăcioase ale tovarăşilor lor răi.

8
Dacă sunt asociaţi cu persoane care consideră că este o virtute să expui greşelile
celor ce se declară a fi creştini, pentru a râde apoi de religie şi de moralitate,
adevărata independenţă intelectuală îi va determina pe aceşti tineri să dovedească
politicos, dar îndrăzneţ, faptul că ridiculizarea este un înlocuitor jalnic al
argumentelor întemeiate. Ea îi va face capabili să privească dincolo de cel care îi
batjocoreşte, înţelegând că acesta este influenţat de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al
omului, şi să reziste atacurilor lui. – RH, 26 august 1884. (FE 88, 89)
Nevoia de independenţă personală. – Unii se laudă, afirmând că, dacă ar fi avut
parte de alte circumstanţe, ar fi realizat lucruri mari şi frumoase, în ciuda faptului
că posibilităţile de care deja dispun, în virtutea locului în care i-a aşezat
Dumnezeu, se dovedesc a fi complet nefolosite. Omul îşi poate face propriile
circumstanţe, dar circumstanţele nu pot niciodată să facă un om. Omul ar trebui să
considere circumstanţele ca pe nişte instrumente de lucru. El trebuie să domine
circumstanţele, dar să nu se lase niciodată dominat de ele. Independenţa şi
aptitudinile personale sunt calităţi de care este cea mai mare nevoie în prezent.
Caracterul nu trebuie să fie sacrificat, ci modelat, înnobilat şi perfecţionat. – 3T
496, 497 (1875)

Cât de departe să înaintăm în independenţă. – Dumnezeu doreşte ca poporul

Său să fie disciplinat şi unit într-o activitate atât de armonioasă, încât să se
înţeleagă din priviri şi să gândească întru totul la fel. Există multe de făcut pentru a
ajunge la o asemenea stare a lucrurilor… Domnul nu doreşte însă ca noi să
renunţăm la propria noastră individualitate. Întrebarea care se ridică este: Cine este
acela care poate judeca în mod corect, pentru a decide cât de departe poate înainta
cineva într-un spirit de independenţă personală?
Apostolul Petru îşi îndemna fraţii: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni.
Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă
împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Apostolul Pavel de asemenea îi
sfătuieşte pe fraţii săi filipeni la unitate şi umilinţă: „Deci, dacă este vreo
îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură

9
a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi
aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă
sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el
însuşi”. – 3T 360 (1875)

Dependenţa noastră de puterea lui Dumnezeu. – Fraţilor, vă implor, acţionaţi

mânaţi de un singur gând, şi anume acela de a aduce slavă lui Dumnezeu. Tăria Lui
să fie unicul vostru sprijin, harul Său, unica voastră putere. Prin studiul Scripturilor
şi prin rugăciune stăruitoare, căutaţi să dobândiţi concepţii clare cu privire la
datoriile voastre şi apoi îndepliniţi-le cu credincioşie. Cultivarea credincioşiei în
lucrurile mici este esenţială, pentru ca, procedând astfel, să vă formaţi obiceiul
integrităţii, de care este nevoie în îndeplinirea unor responsabilităţi mai mari.
Adesea, micile incidente de zi cu zi trec fără a fi observate, dar tocmai aceste
lucruri sunt cele care formează caracterul. Fiecare eveniment petrecut în viaţă are o
mare influenţă, fie spre bine, fie spre rău. Antrenaţi-vă în mijlocul provocărilor
zilnice, pentru ca mintea voastră să acumuleze puterea de a rezista în orice situaţie
dificilă. În marile zile de strâmtoare şi încercare, veţi avea nevoie de multă tărie
pentru a sta de partea adevărului, independenţi faţă de orice influenţă potrivnică. –
4T 561 (1881)

10