08-Capitolul 6 - Managementul Apelor

LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR
6. MANAGEMENTUL CALITĂŢII APELOR DE SUPRAFAŢĂ
Până la un punct, apele au capacitate de purificare naturală, denumită impropriu autoepurare

sau autopurificare şi definită prin capacitatea pe care o are apa naturală de a neutraliza impurităţile
ajunse în ea şi de a restabili echilibrul ecologic existent anterior impurificării.
Autopurificarea se realizează prin:

 procese fizice: diluare, amestec, difuzie, sedimentare, coagulare, dizolvarea de oxigen,
degajare de gaze în aer, influenţate şi de radiaţia solară IR şi UV, temperatura apei;
 procese chimice: neutralizare, oxidare, reducere, floculaţie, precipitare, adsorbţie, absorbţie,
descompunere fotochimică;
 procese biologice: prin biocenoza proprie ce concurează elementele străine, fie direct, prin
acţiune litică (bacteriofagi), filtrare (scoicile), consum (de către protozoare) sau secreţia de
substanţe toxice pentru intruşi (actinomicetele);
 procese biochimice - în cadrul ciclurilor azotului, sulfului şi carbonului, pe baza activităţii
microorganismelor specifice (bacterii, fungi). Acestea sunt mult influenţate de diverşi
factori, cum sunt pH, însorirea, saturaţia în oxigen, temperatura. Aceasta din urmă
acţionează conform legii lui Vant Hoff: descompunerile se dublează la creşterea cu 10oC.
Autoepurarea este influenţată negativ de curgere lentă şi neturbulentă, de temperaturi prea

joase sau prea înalte ale apei, de concentraţii prea mari de toxice, de spume sau substanţe ce
formează pelicule la suprafaţa apei etc.
Esenţială este oxigenarea apei, care se face exogen (dizolvarea oxigenului atmosferic: cele
liniştite preluând 1,4 mg oxigen / zi / m2, cele ce curg foarte turbulent însă chiar 50 mg) şi,
respective, endogen (prin fotosinteză: un m3 de alge poate da ziua la temperatură optimă 23 grame
de oxigen zilnic. Acesta este factorul limitant care la eutrofizarea apei poate duce la catastrofă prin
creşterea exagerată a consumului de oxigen peste nivelul aportului posibil endogen sau exogen.
Capitolul 6 - Pagina - 44
6.1 MONITORIZAREA CALITĂŢII APELOR DE SUPRAFAŢĂ.

APLICAREA PROGRAMELOR SOFTWARE ȊN MODELAREA CALITĂŢII
APEI LACURILOR
În centrul cunoaşterii ştiinţifice se află observaţia şi măsurarea, activităţi pe baza cărora,

omul de ştiinţă construieşte o imagine fenomenologică a realităţii pe care o studiază. În legătură cu
aceasta, el formulează o serie de ipoteze, efectuează noi observaţii, introduce o serie de corecţii,
uneori recurge la reformulări şi transformări, pentru ca, în final, să ajungă la conturarea unui
ansamblu sistematizat de opinii/idei şi reguli/legi relative la obiectul investigat, deci la o teorie
corespunzătoare.
Evident, deşi un concept poate fi atrăgător pentru mintea omului de ştiinţă, în interacţiunea
dintre teorie şi experiment, predominante vor fi rezultatele reale. În ştiinţele naturii şi în tehnică,
experimentele, observaţiile şi măsurările sunt activităţi/faze fundamentale.
Reprezentarea (imaginea pe care şi-o construieşte subiectul investigator despre realitatea
studiată) - modelul cu care acesta operează – este o construcţie care poate cu greu să fie separată de
observaţiile şi măsurările/experimentările anterior menţionate şi apare de o importanţă, practic, la
fel de mare.
Modelul se defineşte ca “o reprezentare a aspectelor esenţiale ale unui sistem existent sau
ale unui sistem ce urmează a fi realizat, care reflectă – sub o formă utilizabilă – cunoştinţele despre
acel sistem” (Alexandrescu, Ov., Chiriac, C., 2001). În această definiţie, termenul “sistem” trebuie
interpretat în sensul general, de colecţie de obiecte/ elemente aranjate într-o structură ordonată, care
– într-un anumit sens – este dirijată spre un scop sau ţintă.
Modelarea este considerată ca fiind un instrument al cercetării fundamentale şi de prognoză
a compartimentului ecosistemelor. Ea nu constituie o activitate nouă, omul folosind, încă de la
începuturile istoriei, modelul pentru a reprezenta obiecte sau idei. De la cel mai simplu act de
comunicare până la acte foarte complexe, omul a utilizat modelele pentru a-şi exprima ideile.
Se poate evidenţia un domeniu de diferenţiere a complexităţii ecosistemelor naturale,
inclusiv a celor dirijate. Cu toate acestea, putem aprecia că ecosistemul, ca unitate organizatorică,
este deosebit de complex. Această complexitate rezidă din faptul că ecosistemul este alcătuit dintr-o
multitudine de componente biotice şi abiotice, numite subsisteme, aflate în interacţiune şi integrate
astfel încât ecosistemul se comportă ca un întreg în relaţiile sale cu alte ecosisteme. Din
interacţiunea părţilor componente rezultă trăsăturile structurale şi funcţionale ale întregului,
reprezentat, în esenţă, de structura biotopului, structura trofică, fluxul de energie, circuitul

elementelor minerale şi autocontrolul stărilor acestuia.
Ştiinţa se bazează pe conceptul modelării, evoluţia ştiinţei fiind, de fapt, evoluţia modelării
fenomenelor/proceselor şi a ideilor.
Această imagine a complexităţii oricărui sistem natural este recunoscută în analiza sistemică
sub denumirea de model de bază sau model izomorf, dar acesta şi, în consecinţă, ecosistemul real
nu poate fi cunoscut în întregime tocmai datorită complexităţii sale, oricât de bine am organiza
cercetarea.
Orice sistem (subsistem sau componentă a unui sistem) poate fi reprezentat prin mai multe
modele, cu un grad de complexitate foarte diferit – de la elementar la complex şi de la conceptual –
fizic la matematic. De fapt, sunt foarte rare cazurile când, pentru un sistem sau pentru componentele
acestuia, se construieşte câte un singur model. De regulă, modelele simple conduc spre modele
complexe, în acelaşi mod în care experimentele simple orientează organizarea şi desfăşurarea
experienţelor complexe. Dacă, anterior, clasificarea modelelor a avut drept criteriu conţinutul în
cunoştinţe al modelului şi gradul de claritate a reprezentărilor, care condiţionează, până la urmă,
utilitatea acestora, în practica cunoaşterii, modelele pot fi diferenţiate şi în raport cu modul de
concretizare. Se disting, în acest sens: modele “hardware” (echipamente sau materiale) şi modele
“software” – expresii matematice, programe de calcul/prelucrare automată a datelor. Comun
tuturor modelelor este faptul că, în reprezentările construite, cunoştinţele trebuie redate sub o formă
utilizabilă, modelul urmând să servească pentru elaborarea de noi decizii.
În cercetare, se urmăreşte, de obicei, găsirea de interpretări corespunzătoare unor cunoştinţe
sau date noi, dobândite prin observare şi/sau măsurare. Utilitatea imediată nu trebuie să fie neapărat
clară, de la început, important fiind câştigul în înţelegerea proceselor/fenomenelor studiate şi
conturarea căilor de continuare a investigaţiilor.
Sistemele constituie părţi ale realităţii obiective în mişcare, care nu pot fi cunoscute de către
subiecţii ce doresc să le descrie sau să le conducă, decât prin imagini, evident subiective, ale
acestora – modelele.
Constituind elementul major al analizei sistemice, modelul – ca o abstracţie formală a lumii
reale – este utilizat pentru predicţia efectului schimbătilor introduse în sistem asupra comportării
sale. Din această perspectivă, modelul este construit potrivit scopului/aspectelor urmărite. În
general, modelul prezintă trei tipuri de cunoştinţe:
● structura, exprimată în funcţie de identităţi matematice, scheme – bloc, diagrame de
transmisie sau grafuri, matrice de conexiune;
● parametrii – mărimile care nu depinde de variabilele independente şi nici de mărimile

prin care sistemul este excitat de ambientul său;
● starea sistemului, la un moment dat sau ca o funcţie de timp, caracterizată prin setul
valorilor variabilelor dependente, specifice acestuia, la un moment dat.
Structura modelului redă elementele – de obicei, eterogene – ce compun sistemul (în
raport cu aspectele studiate) şi relaţiile dintre acestea, organizate/ordonate corespunzător logicii
fenomenului/procesului abordat. Aceasta se diferenţiază, după cum, în problema supusă rezolvării,
predomină aspectele funcţionale, cele constructive sau cele informaţionale, relative la sistemul
interesat. În acest sens, structura unui model poate corespunde uneia din categoriile:
 structură funcţională a sistemului, o organizare care trebuie să răspundă la întrebarea: ce
trebuie să facă sistemul?
 structură morfologică, care descrie în mod comprehensibil alcătuirea concretă -
compoziţia sistemului/facilităţile tehnice ale acestuia;
 structură informaţională, care prezintă informaţia cu care operează sistemul şi maniera
în care acesta poate fi controlat.
Alegerea tipului de structură a modelului se conduce în funcţie de tipul aplicaţiei în care
acesta este folosit şi poate fi decisivă pentru succesul final sau eşecul schemei de utilizare a
reprezentării în cauză.
Parametrii reprezintă acele mărimi implicate în analiză care nu depind de variabilele
independente şi nici de mărimile ce caracterizează acţiunile ambientului asupra sistemului. Aceştia
reflectă, de regulă, o serie de proprietăţi/caracteristici specifice naturii sistemului sau procesului/
fenomenului modelat (proprietăţi fizice, caracteristici biologice, indicatori specifici domeniului
abordat etc.).
În practică/realitatea obiectivă, în general, constanţa parametrilor este mai degrabă un
deziderat legat de simplificarea modelelor matematice. Totuşi, în cele mai multe probleme curente,
cel puţin pe anumite domenii de variaţie a variabilei independente sau ale mărimilor de stare ale
sistemului, respectiv – în anumite condiţii de perturbaţii, considerate normale -, aceste mărimi –
parametrii – pot fi acceptate drept constante ale problemei, în multe cazuri putând fi stabilite încă
în faza de formulare a acesteia.
Starea sistemului reflectă funcţionarea acestuia ca rezultat al interacţiunilor dintre
lementele sale componente şi ale acestora în ansamblu cu exosistemul. Caracterizând “fiziologia”
sistemului la un moment dat, aceasta este apreciată prin setul valorilor – în respectivul moment – al
unei serii de mărimi extensive şi intensive – funcţii de variabilele independente – mărimile de
stare. Modificarea chiar şi numai a unei singure mărimi de stare atrage după sine definirea unei alte
stări a sistemului.
Delimitarea/demarcarea sistemului faţă de ambient/exosistem, determinată, în general,
prin modul în care se stabileşte domeniul în care acesta este plasat şi funcţionează, permite definirea
unor relaţii de intrare/ieşire şi perturbare.
Mărimile de ieşire ale sistemului sunt acele mărimi de stare a căror evoluţie interesează în
studiul problemei/sistemului, din raţiuni diverse, dar bine precizate. Mărimile de intrare sunt
constituite de acele mărimi de stare ale sistemului care, prin modificarea lor controlată, acţionând
din exteriorul acestuia, conduc la modificări corespunzătoare ale mărimilor de ieşire, care nu pot fi
controlate direct/nemijlocit.
Perturbaţiile sunt reprezentate de acele mărimi de stare care pot suferi modificări
necontrolabile direct – consecinţe ale acţiunii influenţei exosistemului.
Dinamica sistemului reflectă maniera în care se produce trecerea de la o stare la alta a
acestuia, trecere ce se desfăşoară într-un anumit interval de timp, pe parcursul căruia mărimile de
stare prezintă variaţii caracteristice, care definesc regimurile tranzitorii. Durata regimului tranzitoriu
este relativ redusă, mai ales în raport cu mărimea intervalelor de timp în care se menţine o anumită
stare de funcţionare – regimul staţionar, de “croazieră”, regim caracteristic pentru evoluţia
normală/naturală, respectiv pentru utilizarea practică a sistemului.
Deşi pot fi practic neglijabile ca pondere în timpul total de funcţionare a unui sistem, în cele
mai multe situaţii întâlnite curent în practică, regimurile tranzitorii, nişte regimuri permanente,
prezintă un interes deosebit în tentativele de cunoaştere a sistemelor, deoarece, în cursul desfăşurării
lor, unele mărimi de stare pot prezenta variaţii care, prin particularităţile lor, apar ca
dăunătoare/periculoase pentru sistem sau pentru finalitatea proceselor ce se desfăşoară în interiorul
acestuia (Alexandrescu, Chiriac, 2001).
Modelarea sistemelor, a fenomenelor sau proceselor constituie o activitate care, în general,
nu poate fi tipizată şi/sau algoritmizată, deoarece este orientată spre obiect şi scopul urmărit în
studiu. De regulă, forma concretă pe care o poate îmbrăca modelarea, depinde, pe de o parte, de
natura problemei abordate şi particularităţile acesteia, iar pe de altă parte, de volumul de cunoştinţe
disponibile şi de claritatea reprezentărilor cu care se operează.
În multe cazuri, construirea modelului porneşte cu aplicarea, în condiţiile concrete ale
procesului/fenomenului abordat (proces mecanic, electric, termic, hidraulic etc.), a legilor specifice
domeniului în care acesta se încadrează (de exemplu, legile de bază ale fizicii). Prin aplicarea
acestor legi rezultă un număr de relaţii între variabilele caracteristice, concretizate sub formă de
ecuaţii algebrice, diferenţiale, în diferenţe etc., relaţii într-o serie de mărimi intensive – care nu
depind de masa substanţei implicate în proces şi câteva mărimi extensive, a căror valoare se
corelează cu această masă.
Dacă se cunosc toate condiţiile externe şi interne ale sistemului în cauză, fiind caracterizate
cantitativ şi dacă cunoştinţele despre sistem sunt cvasi-complete în raport cu aspectele interesate,
atunci, cel puţin în principiu, poate fi determinată valoarea numerică a tuturor coeficienţilor –
parametrii acestor relaţii şi, prin considerarea condiţiilor la limită – de contur şi iniţiale, se ajunge la
determinarea (de asemenea, cel puţin în principiu) soluţiei corespunzătoare cazului abordat. O astfel
de situaţie se întâlneşte destul de rar în practică.
Cunoştinţele apriori despre sistemul/problema abordată sunt, în general, restrânse din cauza
incertitudinii asupra mediului ambiant, dar şi a cunoaşterii, de multe ori incomplete, a aspectelor
reale ale proceselor din interiorul său. Această stare de lucruri face ca, în multe cazuri, parametrii şi
stările modelului implicat în studiu să se preteze mai puţin unor calcule apriori şi să fie necesare
estimări şi identificarea procesului. În aceste circumstanţe, construirea modelului presupune
parcurgerea următoarelor etape:
 alegerea, pe baza cunoştinţelor disponibile, a structurii modelului care corespunde
cel mai bine sistemului/fenomenului studiat;
 potrivirea parametrilor modelului (coeficienţii ecuaţiilor) cu datele obţinute din

observaţii/experimentări pe sistemul investigat (estimarea);
 verificarea şi încercarea modelului (proba diagnostic);
 aplicarea modelului obţinut, în vederea atingerii scopului urmărit.
Dispunând de domeniile în care iau valori parametrii de stare ai modelului, cunoscând
factorii care determină tranziţiile de stare, precum şi domeniul de fluctuaţie a lor, se poate parcurge
ultima etapă a procesului de modelare, care constă în descrierea matematică a rolului ecologic al
fiecărei populaţii inclusă în model şi a procesului de la nivelul modelului, deci a ecosistemului
natural. Date fiind multitudinea disciplinelor şi marea varietate a aplicaţiilor în cadrul fiecăreia
dintre ele, nu se pot da reguli generale pentru parcurgerea/efectuarea etapelor anterior menţionate.
Modelul matematic, care reprezintă, în fond, descrierea matematică a comportamentului
modelului homomorf al ecosistemului, verifică stările determinate pe parcursul cercetării şi permite
prognoza comportamentului ecosistemului. Modelul matematic trebuie să fie consecinţa unei
cercetări ecologice complexe, cu valoare predictivă.
Formularea unui model necesită, în general, parcurgerea următoarelor etape:
1). specificarea sistemului de interes;
2). specificarea variabilelor sistemului;
3). construcţia diagramei de control şi clasificarea variabilelor;

4). specificarea formelor ecuaţiilor;
5). evaluarea constantelor.
Modelarea este definită, în literatura de specialitate, ca fiind reflectarea sau reproducerea,
printr-un mijloc oarecare, a realităţii, în vederea examinării legităţilor obiective existente în acesta.
Modelul se perfecţionează prin confruntare între teorie şi experiment.
În funcţie de gradul de exactitate al reproducerii procesului studiat, modelarea se împarte
în:
 modelare completă;
 modelare incompletă, care, la rândul ei, poate fi: parţială, locală sau funcţională;
 modelare aproximativă.
Unii autori clasifică modelele în următoarele tipuri:
 din punct de vedere ideal teoretic, modelele se împart în intuitive şi simbolice;
 din punct de vedere material, se cunosc: modele naturale, modele fizice şi modele matematice,
iar acestea din urmă se împart, la rândul lor, în modele: analogice, structurale (pe blocuri care fac
operaţii matematice) şi numerice.
Structura modelului se alege pe baza cunoştinţelor iniţiale (apriorice) asupra
sistemului/fenomenului investigat şi a scopului urmărit. Găsirea unui model potrivit poate deveni,
în aceste condiţii, destul de dificilă, chiar şi în cazul unui domeniu îngust de aplicaţii.
Potrivirea parametrilor modelului se situează sub incidenţa estimării, deoarece, în aproape
toate cazurile reale, observaţiile efectuate asupra sistemului/fenomenului studiat sunt contaminate
de influenţe aleatoare (perturbaţii, erori) şi, în consecinţă, trebuie să se recurgă la metode şi modele
statistice pentru a se selecta rezultatele cele mai bune din măsurările/observaţiile disponibile, prin
filtrarea influenţei perturbaţiilor.
Verificarea (testarea logicii interne a modelului) şi încercarea modelului sunt strâns legate
de estimare, deoarece, din cauza acesteia, trebuie să se examineze în ce măsură modelul obţinut
explică cu adevărat comportarea sistemului/fenomenului abordat. Pentru aceasta, excitând, atât
sistemul, cât şi modelul cu acelaşi semnal de intrare, se studiază caracterul şi valoarea diferenţelor
înregistrate între semnalele de ieşire (erorile/rezidualii) obţinute în cele două cazuri. Verificarea
include acceptarea ştiinţifică a faptului că:
 modelul include toate procesele majore (validitate conceptuală);
 procesele sunt formulate şi codificate corect (validitate structurală);
 modelul descrie corespunzător fenomenul observat pentru utilizarea intenţionată (validitate

comportamentală).
OBIECTIVELE MODELELOR ACVATICE

Principalele procese de care se ţine seama la caracterizarea comportării unei substanţe
chimice în mediul acvatic sunt:
 degradarea;
 volatilizarea;
 sorbţia/desorbţia;
 sedimentarea/resuspensionarea.
Acestora li se pot adăuga şi alte procese, precum: difuzia sedimentului sau bioacumularea, cu
menţiunea că vitezele acestor procese sunt calculate/estimate ca o funcţie de proprietăţile fizico-
chimice ale substanţei, în timp ce efectele induse prin diferite fenomene (micro)biologice şi
parametrii de mediu rezultă din modelare.
Ca urmare a variaţiilor sezoniere, condiţiile de mediu nu pot fi descrise prin valori discrete,
ci prin distribuţii statistice de frecvenţe (debit, viteză de deplasare apă etc.).
O privire comparativă asupra modelelor la scară regională şi locală este prezentată în tabelul
6.1. Tabelul nr. 6.1
Obiectivele modelelor de mediu (după Varduca, A. – 2000)
Scara Modele simple Modele complexe
Locală Calcularea cantităţii de chimical Măsurarea precisă a comportării solului şi
produs a apei subterane, ţinându-se cont de
traiectele în apă, aer, persistenţa în sol şi
procesele de metabolism
Regională Predicţia distribuţiei chimicalului între Include toate vitezele de degradare ale
compartimentele apă, sol şi aer în baza substanţei, sorbţia măsurată şi punctele de
proprietăţilor fizico - chimice producţie; convecţia şi difuzia între
compartimentele de mediu
Modelele de calitatea apei se clasifică, în mod obişnuit, în funcţie de complexitatea

modelului, de tipul bazinului receptor şi de parametrii de calitate ai apei (oxigen dizolvat, nutrienţi
ş.a.), pe care îi poate prevedea modelul. Cu cât gradul de complexitate al modelului este mai ridicat,
cu atât va fi mai dificilă şi mai costisitoare aplicarea sa într-o situaţie dată. Complexitatea modelului
este dată de: numărul şi tipul indicatorilor de calitate ai apei (tabelul 6.2); gradul de detaliere în
spaţiu; nivelul de detalii temporare; complexitatea corpului de apă analizat.
Tabelul nr. 6.2
Criterii de clasificare a modelelor de calitate a apei
Criteriul Explicaţii
O singură întreprindere sau regiune Pot fi utilizate, de obicei, modele simple pentru efectele
“marginale” ale unei singure instalaţii. Modele mai
complexe sunt necesare pentru analize pe plan regional.
Static sau dinamic Rezultate statice (constante) sau variabile în timp.
Stohastic sau determinist Modelele stohastice prezintă rezultatele sub formă de
diastribuţii probabile, iar cele deterministe sunt estimări
punctuale.
Tip(uri) de bazin(e) de apă Râuri, lacuri sau estuare; lacurile mici şi râurile sunt mai
receptor(are) uşor de modelat; lacurile întinse, estuarele şi sistemele
fluviale sunt mai complexe.
Parametrii de calitate a apei
Oxigen dizolvat Scade, în mod normal, o dată cu creşterea evacuărilor. Este
utilizat ca indicator de calitate a apei în cele mai multe dintre
modele.
Consum biochimic de oxigen Măsura reducerii potenţialului de oxigen pentru evacuările
de apă; utilizat în majoritatea modelelor.
Temperatură Creşte adesea din cauza evacuărilor, mai ales a celor
provenite de la instalaţiile de energie electrică; relativ uşor
de modelat.
Azotat de amoniu Reduce concentraţiile de oxigen dizolvat şi suplimentează
concentraţia de azot din apă. Poate fi prevăzut de cele mai
multe dintre modelele de calitate a apei.
Concentraţii de biomasă Cresc o dată cu poluarea, îndeosebi cu N şi P; pot fi
prevăzute prin modele de complexitate moderată.
Bacterii coliforme Este un indicator al contaminării nămolurilor şi deşeurilor
animaliere.
Nitraţi Nutrienţi pentru proliferarea biomasei, dăunători sănătăţii la
concentraţii foarte ridicate în apa potabilă; se estimează prin

modele de complexitate moderată.
Fosfaţi Nutrienţi pentru proliferarea biomasei; se estimează prin
modele de complexitate moderată.
Substanţe organice toxice O diversitate largă de compuşi organici (pe bază de C) pot
afecta ecosistemele acvatice şi pot fi periculoase pentru
sănătatea oamenilor; sunt foarte dificil de modelat.
Metale grele Substanţe care conţin Pb, Hg, Cd etc. pot provoca atât
probleme ecologice, cât şi de sănătate umană; sunt dificil de
modelat detaliat.
Dintre modelele de calitatea apei utilizate în domeniul gospodăririi apelor, în tabelul 6.3 sunt
prezentate date pentru cinci dintre modelele reprezentative de calitate a apei, conform criteriilor
expuse în tabelul 6.2, iar tabelul 6.4 conţine o descriere textuală a fiecărui model în parte.
Acestea au fost selectate dintr-o multitudine de modele elaborate şi utilizate (unele chiar o
singură dată), criteriul constând în aplicarea lor într-o largă varietate de analize de gospodărire a
apelor, prezentând şi versiuni publice ale programelor disponibile pe loc.
Tabelul nr. 6.3
Modele de calitate a apei pentru domeniul gospodăririi apelor
şi tipuri de bazine de recepţie
Analize de management Modelul

WQAM QUAL2E WASP CE-QUAL- HEC-5Q
RIVI
Tipul analizei
Emisarul:
Râuri şi cursuri de apă X X X X X
omogene
Lacuri şi bazine de acumulare X X X X
Estuare, zone de coastă X X
Impactul unei singure instalaţii X X X X X
Impactul regional complex X X X X X
Static X X X
Dinamic X X X
Deterministic X X X X X
Stohastic X X X X
Parametri de calitate:
Oxigen dizolvat
Consum biochimic de oxigen X X X X X
Temperatura X X X X X
Azotatul de amoniu (azot) X X X X X
Bacterii coliforme X X X
Concentraţia biomasei X X X X X
Nitraţi X X X X
Fosfaţi X X X X
Substanţe organice toxice X
Metale grele X
Enumerarea nu şi-a propus a fi exhaustivă, însă aceste modele trebuie considerate ca fiind
modele reprezentative, ce se pot aplica unor probleme specifice de gospodărire a apelor. Cele cinci
modele prezentate sunt considerate exemple ale celei mai largi categorii de modele reprezentative
disponibile.
Modelele prezentate variază de la cele analitice simple (WQAM), utilizabile pentru

determinarea efectelor unor instalaţii industriale individuale asupra calităţii apelor, până la modele
complexe, care cuprind o largă varietate de poluanţi şi de surse de poluare (WASP). Dintre ele,
acesta din urmă este singurul potenţial capabil să trateze orice fel de corp de apă , orice tip de
analize de gospodărire a apelor şi de parametri de calitate. Celelalte modele prezentate în tabelul 6.3
pot fi satisfăcătoare pentru cazuri în care nu este necesară complexitatea modelului WASP.
Este extrem de important să se admită că modelele sau pachetele de programe oferă doar un
cadru pentru analize. Pentru a face operaţional orice model, se vor colecta date din teren, specifice
bazinelor hidrografice considerate, întreprinderilor industriale ori diferitelor scenarii de gospodărire
a apelor.
Tabelul nr. 6.4
Descrierea exemplelor de modele prezentate
Modelul Descrierea modelului

WQAM Un set de metode sau de instrumente matematice, utilizate pentru analiza
preliminară modificărilor apărute în calitatea apelor din cauza schimbării
încărcărilor poluante. Spre deosebire de alte exemple de modele, acesta nu este
un model de calculator în sine, ci o colecţie de metode şi proceduri simple.
QUAL2E Model de control continuu de simulare în râuri şi cursuri de apă omogene. Se
utilizează, de regulă, pentru evaluarea impactului modificărilor survenite în
sursele punctuale de evacuare asupra calităţii apelor. Se potriveşte în mod
special la urmărirea efectelor nutrienţilor asupra concentraţiei de biomasă şi
asupra oxigenului dizolvat. Este aplicat pe scară largă în SUA şi în alte părţi.
WASP Are o structură de modelare flexibilă, alcătuită din părţi componente pentru
determinarea unei varietăţi largi de poluanţi în aproape toate tipurile de corpuri
de apă. Este cel mai important şi mai complex dintre modelele prezentate,
pretinde numeroase date şi expertiză pentru o aplicaţie reuşită. Este larg utilizat
pentru evaluarea calităţii apelor în râuri şi cursuri de apă.
CE-QUAL- A fost proiectat în special pentru simularea cursurilor de apă cu debite dinamice
RIVI foarte instabile, precum cele rezultate în timpul revărsărilor. Constă dintr-un
modul destinat cantităţii apelor în relaţie cu un modul de calitate a apelor. Deşi
modulul de cantitate s-a utilizat în numeroase aplicaţii, modulul de calitate este
mai puţin folosit decât cele 3 modele prezentate anterior.
HEC-5Q S-a elaborat mai ales pentru studierea debitelor de apă şi a calităţii apelor în
bazine de acumulare şi cursurile de apă afluente din aval. Astfel, modelul poate
realiza o simulare detaliată a operaţiilor din lacul de acumulare, cum sunt
regularizarea scurgerilor prin stăvilare şi turbine, precum şi gradienţii verticali
ai temperaturii în acumulări.
Modelele reprezintă doar o abstractizare a unor situaţii reale, iar utilizarea lor
necorespunzătoare sau o interpretare greşită a rezultatelor unui model pot conduce la concluzii
inexacte ori incorecte. Din acest motiv, se impune ca orice concluzie obţinută pe baza aplicării unui
model (pachet de programe) să fie verificată din punct de vedere al raţionamentului şi al
realismului.
În concluzie, managerii trebuie să fie precauţi în legătură cu acceptarea elaborării şi aplicării

modelelor de calitate a apelor şi concreţi în ceea ce priveşte obiectivele de gospodărire a apelor, iar
aplicaţiile modelelor să susţină în mod evident aceste obiective.
Dintre materialele disponibile în cărţi şi aricole din reviste de specialitate, mai puţin
orientate tehnic, deci accesibile pentru ne-specialişti, amintim: Wurbs, R.A. (1995), care oferă o
trecere în revistă actualizată a tehnicilor de modelare pentru gospodărirea apelor, atât din punct de
vedere cantitativ, cât şi calitativ şi are un îndrumar util privind pachetele de programe; Novotny, Vl.
şi Capodaglio, A. (1995), ce pun la dispoziţie o expunere a conceptelor utilizate în modelarea
calităţii apelor şi o trecere în revistă a modelelor disponibile; Thomann, R.V. şi Mueller, J.A. (1987),
cu un text standard privind principiile modelării calităţii apelor, ca şi Orlob, G. T. (1982) ş.a.
Pentru monitoringul mediului, la nivel mondial există Monitoringul de fond global integrat
al poluării mediului - IGBM şi Sistemul global de monitoring al mediului GEMS. Primul se ocupă
de monitoringul de fond (înainte de intervenţia poluării), iar al doilea de monitoringul de impact
(după intervenţia poluării). Componenta GEMS pentru ape a fost lansată în 1977, cuprinzând peste
300 de staţii de monitorizare răspândite în toată lumea. GEMS are norme şi monitorizează zeci de
parametri de calitate a apei, pentru diverse categorii de apă, inclusiv unii cum sunt clorofila, borul,
hidrogenul sulfurat, molibdenul, vanadiul, numeroşi compuşi organici care nu sunt analizaţi de
rutină în multe ţări.
În România funcţionează Sistemul Naţional global de monitoring al mediului GEMS-RO şi
Monitoringul Naţional de fond global integrat al poluării mediului IGBM-RO, cu subsisteme
pentru aer, apă şi sol. Pentru apă, există la noi în ţară secţiuni de referinţă, dar până în prezent nu
sunt puse în funcţiune staţii de monitoring de fond, ceea ce îngreunează evaluările impactului.
În cadrul Monitoringului Naţional al Calităţii Apelor, se urmăreşte, prin Compania Naţională
Apele Române, calitatea apelor de suprafaţă de peste 300 de secţiuni de control de ordinul I: 65 de
secţiuni în flux informaţional rapid (zilnic) iar în flux informaţional lent pe peste 250 de secţiuni de
ordinul I (analize lunare) şi un mare număr de secţiuni de ordinul II. Diferite analize legate de
calitatea apelor de suprafaţă mai fac multe alte instituţii. Totalitatea datelor legate de ape constituie
Fondul naţional de date de gospodărire a apelor.
Poluatorii mari sunt obligaţi să îşi facă automonitorizare şi în plus sunt controlaţi de
Compania Naţională "Apele Române". Acest lucru nu este uşor de făcut. De aceea în alte ţări s-au
imaginat tot felul de procedee. Unul este de a obliga poluatorul să ia des, chiar de mai multe ori pe
zi, probe de apă pe care să le conserve / congeleze şi să la păstreze neprelucrate mai multe
săptămâni. În caz de nevoie se pot atunci face multe analize retroactiv (nu chiar toate, deoarece unii
parametri se modifică) şi mai ales poţi să le faci specific, stabilind concentraţii, evoluţii etc. care
altfel ar fi imposibil de stabilit deoarece a lua şi prelucra exhaustiv aşa des probe de apă este
economic imposibil. În afară de anchetarea în detaliu a unei (posibile) poluări se pot face şi analiza
aleator din acel stoc de probe. Astfel poluatorul se simte mult mai supravegheat, altfel poate adesea
polua liniştit şi falsifica analizele proprii, deoarece nu e greu de aflat când şi ce analize face periodic
de rutină autoritatea de ape sau de mediu.
6.1.1. APLICAREA PROGRAMULUI “SMS” ÎN STUDIUL EUTROFIZĂRII

APEI LACURILOR. STUDIU DE CAZ
“SMS” (“Surface Modeling System”) este un program de mediu cuprinzător utilizat pentru
modelarea hidrodinamică uni-, bi- şi tri-dimensională, elaborat în “Environmental Modeling
Research Laboratory” (EMRL), la Brigham Young University, în cooperare cu U.S. Army Corps,
mai exact cu Engineers Waterways Experiment Station (USACE-WES) şi cu U.S. Federal Highway
Administration (FHWA).
SMS este un pre- şi post-procesor conceput pentru modelarea, analiza şi design-ul apelor de
suprafaţă. Programul cuprinde şi instrumente pentru:
 conducerea, editarea şi vizualizarea datelor hidraulice şi geometrice;
 crearea, editarea şi înscrierea în format “plasă/grătar” (mesh/grid) a datelor pentru analiza
numerică; aceasta include:
 “plase” pentru elemente finite (“grătare nestructurate”), cu instrumente pentru:
- elemente liniare şi quadratice;
- toate “plasele” triangulare sau combinaţiile triangular – quadrilateral;
- încorporarea elementelor 1D în “plase” 2D şi 3D;
 “grătare” pentru diferenţe finite (“grătare structurate”), cu instrumente pentru:
- “grătare” rectilinii şi rotaţie cunoscută;
- “grătare” adecvate condiţiilor de fund;
 reţele triangulare neregulate (TINs).
Interfeţele programului sunt special create pentru a facilita utilizarea unor modele numerice
şi include module ale SMS.
Programul este structurat pe următoarele şase module:
Mesh. Conţine instrumente de editare a reţelelor nestructurate şi interfeţe pentru o serie de

subprograme ale SMS.
Boundary Fitted Grid (“grătar” adecvat condiţiilor de fund). Conţine instrumente de editare a
“grătarelor” structurate adecvate condiţiilor de fund şi interfeţe pentru două subprograme.
Cartesian Grid (“grătar” cartezian). Conţine instrumente pentru editarea “grătarelor” carteziene
structurate şi interfeţe pentru trei subprograme ale SMS.
Scatter Point (punct împrăştiat). Utilizat pentru modelarea de suprafaţă cu reţele triangulare
neregulate (TINs) folosite pentru datele de fund.
Map (“hartă”). Utilizat la construirea modelelor conceptuale utilizând obiecte de tip GIS.
1D (uni-dimensional). Conţine instrumente pentru modelarea uni-dimensională a râurilor,

inclusiv un editor al secţiunilor de trecere şi interfeţe pentru două subprograme ale SMS.
O fereastră a programului SMS este organizată pe următoarele secţiuni (fig. 6.1.):
Fig. 6.1. Fereastră (“window”) a programului SMS
Menu-urile programului sunt redate în fig.6.2:
Fig. 6.2. Menu-urile SMS
Acest set de menu-uri (fig. 6.2) corespunde modulului MESH cu subprogramul TABS
considerat ca model curent. Primele trei menu-uri sunt constante pentru toate modulele SMS. Al
doilea grup de menu-uri permite operaţii pe entităţi asociate cu modulul selectat. Al treilea grup de
menu-uri modifică condiţiile de bază pe modelul ales. Ultimele două menu-uri sunt ferestre
standard.
Pentru construirea modelelor în programul SMS există două metode: abordarea directă şi
abordarea modelării conceptuale. La prima metodă, a abordării directe, primul pas îl constituie
crearea unei “plase” (mesh) sau a unui “grătar” (grid).
Parametrii modelului, datele de la sursă şi condiţiile de fund sunt asimilate direct unor reţele,
noduri şi elemente ale plasei. Acest tip de abordare este potrivită doar pentru modelele simple.
Cea mai eficientă abordare pentru construirea unor modele realiste, complexe, concrete este
abordarea modelării conceptuale. Cu ajutorul acesteia se creează un model conceptual utilizând
obiecte GIS, inclusiv puncte, arce şi poligoane.
Modelul conceptual este construit independent de plasă sau grătar. Este o descriere de înalt
nivel a zonei, incluzând caracteristici geometrice precum canale şi diguri, condiţiile de fund ale
domeniului de modelat, viteze de curgere etc. şi caracteristici ale suprafeţei de apă, cum sunt
condiţiile de fund, proprietăţile fizice, chimice, biologice ale zonei studiate etc. O dată ce modelul
conceptual este complet, o reţea de plase sau grătare este construită automat de program pentru a se
potrivi modelului concetual, iar datele modelului sunt convertite din acest model către elementele şi
nodurile reţelei de plase.
Modelele conceptuale sunt construite cu ajutorul unor obiecte caracteristice. Acestea sunt:
puncte, arce şi poligoane.
Acestea pot fi create în totalitate utilizând SMS sau importate dintr-un GIS prin fişiere tip
IMAGE în format .jpg. Parametrii modelului sunt adaptaţi obiectelor caracteristice.
Nodurile se stabilesc pentru coordonate cunoscute, acolo unde se doreşte (se cunosc datele
de intrare); mai multe noduri formează un arc, iar mai multe arce un poligon (fig.6.3).
Fig.6.3. Noduri, arce şi poligoane
Obiectivele propuse prin utilizarea unui asemenea tip de model pentru lacul luat în studiu
sunt următoarele:
 compararea şi verificarea datelor prelevate în teren (pe lac) şi prelucrate în laborator;
 verificarea rezultatului calculului gradului de troficitate cu ajutorul sistemului de
bonitare propus de Cărăuş;1983;
 studiul evoluţiei calităţii apei în lac printr-un program performant, frecvent folosit de
către Cercetătorii străini în rezolvarea problemelor de calitate a apelor de suprafaţă.
MOD DE LUCRU
Dintre cele şase module anterior prezentate am ales două, şi anume:
 MESH;
 MAP.
Modulul MESH este destinat utilizării elementelor finite. Un element finit tip plasă este
definit ca o reţea de elemente triangulare sau quadrilatere construite din noduri. Crearea sa necesită
informaţii batimetrice utilizatorului şi stabilirea extremităţilor zonei luate în studiu.
Punctele digitizate sau de supraveghere pot fi importate pentru a stabili batimetria zonei. De
regulă, acest tip de date este inadecvat utilizării lor ca noduri ale plasei pentru exactitatea localizării
şi a distribuţiei acestora.
Din acest motiv, datele se vor converti în aşa-numitele “scatter point” (puncte împrăştiate,
neregulate). Dacă punctele batimetrice pot fi utilizate direct ca noduri, comanda de triangulare poate
genera elemente din puncte.
Modulul MAP produce instrumente pentru definirea condiţiilor din zona studiată şi a
caracteristicilor plasei elementelor finite, precum şi stabilirea acelora din care poate fi creată plasa.
Apoi, SMS interpolează datele batimetrice şi hidro-chimice, biologice, bacteriologice etc. din cadrul
plasei.
Modulul MESH produce diverse instrumente pentru editarea manuală a plasei de elemente
finite.
PAŞII DE LUCRU:
IMAGINI DE CONTUR
La construirea modelului cu programul SMS, primul pas îl constituie importarea şi
înregistrarea unei imagini digitale scanate sau a unui fişier GIS ori chiar a unei fotografii aeriene.
La încărcarea fişierului tip IMAGE în modulul MAP (format .jpg) am introdus coordonatele
geografice în plan pentru trei puncte impuse de program (fig. 6.4), în funcţie de careul în care se
încadrează fiecare nod.
Orice alt format de fişier tip IMAGE în afara celui GIS sau .jpg (utilizate în acest studiu de
caz) se transformă.
Am ales un GIS pentru acurateţea şi exactitatea localizării. Fişierul utilizat, de tip GIS, în
acest caz, se încarcă în modului MAP:
Fig.6.4. Importarea fişierului tip GIS (lacul Izvoru Muntelui – Bicaz) în programul SMS
Fig.6.5. Stabilirea coordonatelor geografice ale celor 3 puncte în plan, impuse de program
2. ABORDAREA CONCEPTUALĂ A MODELĂRII

În această etapă, programul impune utilizarea “obiectelor caracteristice”: puncte (noduri),
arce şi poligoane (fig. 6.6). Parametrii modelului sunt adecvaţi acestora.
În modulul MAP, prin abordarea conceptuală a modelării, am delimitat un contur în scopul
creării modelului, pentru o zonă din lacul Izvoru Muntelui, între două staţii de prelevare de la care
am preluat date (fizice, hidro-chimice, biologice). Pentru aceasta, între staţiile Hangu şi Rugineşti,
am stabilit două secţiuni prin lac: 1 – 1 şi 2 – 2, pentru care se cunosc valorile următorilor indicatori
hidrochimici: temperatura apei (0C), pH, oxigen dizolvat (mg O2/l), saturaţia în oxigen (%O2),
substanţă organică (mg KmnO4/l), azotaţi (mg NO3/l), azotiţi (mg NO2/l), amoniu (mg NH4+/l),
fosfor total (mg P/l), alcalinitate (tot.mval./l), duritate (tot. grade germ.), calciu (mg Ca 2+/l), fier
total (mg Fe/l), magneziu (mg Mg2+/l), bicarbonaţi (mg HCO3/l), reziduu fix (mg/l), cloruri (mg
Cl/l) şi sulfaţi (mg SO4/l).
Am utilizat caracteristicile geografice ale lacului (longitudinea nordică şi latitudinea estică)
din formatul IMAGE, fişierul GIS.
Fig.6.6. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul oxigen dizolvat
Dintre indicatorii hidrochimici anterior menţionaţi, am ales pentru conturul delimitat (luat în
analiză) patru:
 oxigenul dizolvat;
 substanţa organică;
 amoniul;
 fosforul total.
În mod analog se procedează pentru oricare dintre ceilalţi indicatori, de asemenea pentru
orice alt contur ales pe suprafaţa lacului respectiv.
Datele au fost prelevate de la adâncimea h = 10 m. De asemenea, s-au făcut determinări
pentru 0 m, 20 m, 30 m, dar şi pentru aceste adâncimi se procedează în mod analog modului utilizat
pentru adâncimea h = 10 m.
Pentru indicatorul substanţă organică, în punctele cu h=10 m, am obtinut corelaţia din
fig.6.7:
Fig.6.7. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul substanţă organică
Pentru aceleaşi secţiuni, tot la h = 10 m, am realizat şi corelaţia dintre punctele de egală

concentraţie pentru indicatorii amoniu, respectiv fosfor total (fig. 6.8, fig. 6.9).
Fig.6.8. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul NH4
Valorile punctelor alese pe conturul din fig. 6.6, 6.7, 6.8 şi 6.9 (între secţiunile 1-1 şi 2-2)
sunt cele determinate pentru fiecare indicator în parte în cadrul cercetărilor efectuate direct pe lac.
Rezultate parţiale ale acestor cercetări au fost incluse în cadrul celor două referate de finalizare a
etapelor I şi II ale Contractului de cercetare GRANT AT nr. 6177, tema B 31, cu titlul “Contribuţii
la studiul procesului de eutrofizare a lacurilor colinare din zona Podişului Central Moldovenesc.
Măsuri de prevenire şi combatere”, desfăşurat în perioada 2000 – 2002 (director de proiect: d-na
Ş.l.dr.ing. Alina Agafiţei).
Fig.6.9. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul P total
3. CREAREA REŢELEI
Pe conturul delimitat pentru datele prelevate din lac, conform prevederilor din standardele
amintite, la h = 10 m, pentru fiecare nod (punct) programul SMS introduce automat coordonatele în
plan (x,y) ale nodurilor, în funcţie de cele trei puncte ale căror coordonate au fost introduse la
început, la cererea programului.
Nodurile au fost fixate acolo unde se cunosc datele (valorile indicatorilor selectaţi) din teren
(lac), la coordonatele dorite.
S-au introdus în program valorile pentru toate aceste puncte de pe şi din conturul delimitat,
pentru fiecare nod, procedându-se identic pentru fiecare dintre cei patru indicatori.
Din modulul MAP, am selectat poligonul obţinut (fig.6.10 – 6.14) şi l-am convertit în modulul
MESH. Aici, programul interpolează automat valorile introduse pentru nodurile de pe contur, ajutat
de unele valori cunoscute din puncte intermediare.
Fig. 6.10. Poligonul în modul MESH pentru oxigen dizolvat
Fig. 6.11 Poligonul în modul MESH pentru substanţă organică
Fig. 6.12. Poligonul în modul MESH pentru NH4
Fig. 6.13. Poligonul în modul MESH pentru P total
În funcţie de valorile din nodurile de pe contur şi ale celor intermediare cunoscute, în

modulul MESH, programul SMS aproximează valorile concentraţiilor în toate nodurile reţelei,
rezultând un model al variaţiei concentraţiilor (de oxigen dizolvat, substanţă organică, NH 4, fosfor
total) în nodurile reţelei.
În cadrul unui poligon, programul ne indică distribuţia valorică a curbelor de egală
concentraţie. Astfel, am obţinut următoarele concluzii:
 pentru indicatorul oxigen dizolvat, curbele de egală concentraţie cresc de la interior spre exterior;
 pentru indicatorul substanţă organică, curbele de egală concentraţie cresc de la interior spre
exterior;
 pentru indicatorul NH4, curbele de egală concentraţie cresc de la exterior spre interior;
 pentru indicatorul fosfor total, curbele de egală concentraţie cresc de la exterior spre interior.
4. ATRIBUTELE POLIGONULUI
În menu-ul “Feature Objects” (obiecte caracteristice), submenu-ul “Atributele Poligonului”,
există posibilitatea selectării tipului de plasă (Mesh) pentru interpolare. Fără această opţiune, în
mod automat, programul realizează un poligon format din triunghiuri, prin triangulare (fig. 6.14).
Fig. 6.14. Atributele poligonului creat
Odată introduşi parametrii caracteristici în program, acesta îi verifică în mod automat.

Astfel, cu ajutorul programului SMS, am realizat un model conceptual al variaţiei concentraţiilor de
oxigen dizolvat, substanţă organică, NH4 şi P total în nodurile reţelei.
5. CALIBRAREA MODELULUI
Calibrarea modelului implică modificarea parametrilor de intrare până când rezultatele
modelului se potrivesc exact condiţiilor din lac.
SMS conţine o serie de opţiuni pentru calibrarea modelului, dintre care amintim ţintele şi
ploturile specifice calibrării statistice (fig. 6.15).
Fig.6.15. Calibrarea modelului
Ţintele calibrării sunt redate în fig. 6.16:
Fig.6.16. Prezentarea ţintelor calibrării
INTERPRETAREA REZULTATELOR. CONCLUZII

Prin utilizarea programului “SMS”, am realizat un model conceptual al variaţiei
concentraţiilor celor patru indicatori luaţi în studiu, în nodurile reţelei create.
Programul utilizat ne ajută atât în verificarea acurateţei şi corectitudinii analizelor efectuate
“în situ”, în laborator, ale calculelor privind modelarea procesului de eutrofizare, cât şi la extinderea
acestora pentru volume de apă mai mari, pentru diferite adâncimi.
Rezultatele obţinute pentru cei patru indicatori aleşi corespund cercetărilor anterioare
efectuate asupra apei lacului Izvoru Muntelui – Bicaz susţin calculele matematice şi reprezentările
grafice ale acestora şi încadrează apa acumulării, din punct de vedere trofic, în categoria lacurilor
mezotrofe – oligotrofe.
În mod analog se procedează pentru oricare dintre ceilalţi indicatori hidro-chimici analizaţi
pentru apa acestui lac, în vederea stabilirii gradului de eutrofizare.
În alegerea celor patru indicatori ale căror valori au fost introduse în program, dintre
indicatorii hidrochimici a căror evoluţie temporală este correct a se urmari pe o perioada de minim
6-8 ani, am avut în vedere criterii legate de importanţa acestora în desfăşurarea procesului de
eutrofizare a apei lacului Bicaz.
De asemenea, în acelaşi mod în care am procedat la stabilirea acestor corelaţii pentru
conturul analizat (secţiunea stabilită), putem extinde cercetările pentru orice zonă a lacului, implicit
pentru orice alt lac de acumulare.
Extinzând cercetările pentru toată suprafaţa lacului, eventual luând în calcul alte adâncimi
ale apei (20m, 30 m etc.), putem trage concluzii privind încadrarea trofică a lacului, dar şi
referitoare la calitatea apei din lac, în funcţie de parametrii (datele) de calitate cunoscuţi pentru
acesta.
Programul “SMS” realizează automat verificarea datelor din teren introduse, semnalând
eventualele erori ce pot interveni, contribuind, astfel, la acurateţea rezultatelor.
Acest gen de programe şi modele pot constitui un ajutor incontestabil în cazul extinderii cercetărilor
pe alte lacuri de acumulare din Moldova sau oriunde în tara, într-un cadru organizat, prin înfiinţarea
unui micro-centru experimental de studiere a acestui proces complex.
6.2 MĂSURI DE PROTECŢIE ŞI REFACERE A CALITĂŢII APELOR DE

SUPRAFAŢĂ
Creşterea calităţii apei unui lac sau zonă umedă o putem obţine prin tehnici nestructurale
(stoparea poluării, modificări în legislaţie, standarde, educaţie, schimbarea regimului de uzinare în
hidrocentrale; refacerea zonelor umede etc.) şi tehnici structurale: garduri, pază, deflexie curenţi,
remodelare albie; manipularea vegetaţiei şi substanţelor organice etc.
Prevenirea este, desigur, mai simplă decât tratamentul. Acest principiu este perfect valabil în
cazul apelor, fiind important să prevenim poluarea lacurilor şi zonelor umede. Când măsurile
preventive au venit prea târziu sau nu au avut efectul scontat, trebuie să recurgem la tratament, care
poate fi la ape extrem de costisitor, complicat şi totdeauna cu riscuri şi efecte secundare nedorite.
Protecţia nu se face numai prin evitarea ajungerii în ape a anumitor poluanţi, ci şi prin
menţinerea apelor într-o formă cât mai naturală şi sănătoasă, cu capacitate intactă de epurare
naturală. Numai ca anexă la o politică generală de protecţie şi promovare a sănătăţii zonelor
umedeşi lacurilor sunt eficiente şi măsurile specifice dedicate anumitor clase de poluanţi, dintre care
îi prezentăm pe unii în continuare:
Acidifierea se poate evita prin reducerea emisiilor de oxizi de azot şi sulf. Există convenţii
internaţionale în acest sens. mai puţin s-a făcut pentru reducerea amoniului care apare în mari
cantităţi din cauza agriculturii. Apele acide de mină se neutralizează cu var sau alte alcaline. În caz
extrem apele naturale acidifiate, cum sunt lacurile, pot fi tratate cu var ("liming"). Astfel, Suedia a
tratat astfel peste 4000 de lacuri în perioada 1977 - 1987, dar e doar o soluţie de moment şi cu
impact de mediu apreciabil.
Eutrofizarea afectează mai ales lacurile. Se poate combate prin măsuri externe masei de
apă vizate şi prin măsuri interne.
Măsurile externe vizează reducerea aportului de azot şi fosfor, prin: reducerea utilizării lor
ca fertilizatori agricoli sau în alt scop în zonă; epurarea lor din apele uzate; canalizare inelară în
jurul lacurilor ca să nu mai existe deloc deversări; sedimentarea şi precipitarea directă a substanţelor
nutritive în efluent; înlocuirea fosfaţilor din detergenţi; reîmpăduriri, reducerea zootehniei intensive
etc.
Unde prevenţia nu a avut succes, se impun măsuri interne, în lacul în cauză, se instituie o
"terapie intensivă", constând în manipulare fizică, chimică şi sedimentică sau biologică. Dintre
metodele de manipulare fizică amintim aerarea hipolimnetică (furtun cu aer comprimat la fundul
lacului, uneori continuu timp de ani în şir), destratificare (asigurarea amestecului apei de fund cu
cea de suprafaţă), eliminarea apei hipolimnice (pomparea afară din lac a apei din adâncime),
modificarea regimului de şiroire; Dintre metodele chimice şi sedimentare amintim precipitarea
nutrienţilor în situ; dragarea mâlului anoxic de pe fundul lacului sau inactivarea lui; dintre
manipulările biologice amintim cosirea şi extragerea vegetaţiei (macrofite) şi algelor chiar peştilor;
aplicarea de substanţe toxice - ierbicide, algicide, pesticide; manipulări directe ale echilibrului
ecologic şi lanţului trofic prin introducere de specii alohtone etc.
Costurile sunt imense, ajungând în Austria de exemplu la 740 milioane USD în perioada
1989 - 1995, când au trebuit tratate 28 de lacuri cu suprafaţă totală de 960 km 2, ceea ce înseamnă
peste 1 milion USD / km2 de lac tratat.
Suspensiile în concentraţii ridicate în apă pot fi prevenite prin prevenirea eroziunii,
realizabil mult prin rotaţia culturilor, aratul pe contur, recoltare în fâşii; terasări ale pantelor;
menţinerea de perdele şi centuri forestiere sau evitarea tăierilor pe ras, plantarea de vegetaţie pe
malul amenajărilor hidrotehnice etc.
Apa cu mare turbiditate se poate decanta în lacuri sau râuri cu curgere liniştită, dar produce
colmatare; Dragările au şi ele mari efecte negative, ceea ce face ca tot prevenţia să fie singura cu
adevărat fezabilă.
Nitraţii în ape pot fi combătuţi prin diverse măsuri: Să aibă cine să consume azotul fixat
suplimentar în sol de unele legume; să nu se aplice îngrăşăminte pe câmp în exces sa în afara
perioadei de vegetaţie; reducerea eroziunii solului. În cazuri extreme se pot folosi metode directe de
combatere, printre care precipitare chimică în situ şi inhibitori de nitrificare pentru a frâna
mineralizarea azotului.
Salinizarea se poate combate prin irigarea eficientă (prin stropitoare circulare sau pe role,
sau mult mai bine prin microirigare cu tuburi găurite direct la rădăcina plantelor, evitarea pierderilor
pe reţeaua de aducţiune a apei, evitarea canalelor deschise de irigaţii şi a irigării excesive); prin
drenaj (astfel ca nivelul freatic să fie la 2-3 metri sub nivelul solului); prin evitarea realizării de
lacuri cu oglinda mai sus ca terenul înconjurător, prin depozitarea şi injectarea foarte atentă a apelor
sărate, prin epurarea celor industriale sărate, stoparea presărării de sare pe şosele.
Desalinizarea terenurilor prin spălare cu multă apă nu este o soluţie adevărată pe ansamblu
deoarece împinge doar problema în altă parte.
6.3 STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI PENTRU CALITATEA APEI DE

SUPRAFAŢĂ
Primele legi privind asigurarea calităţii apelor au fost emise în Anglia în 1338 şi apoi în
Franţa în 1404. Culegerea de legislaţie de ape a Germaniei are nu mai puţin de 6 volume. La noi
sunt în vigoare parţial STAS 4708 / 88 ca şi cadru general şi o serie de reglementări sectoriale care
treptat înlocuiesc prevederile STAS 4708 / 88..
Norma generală încă parţial în vigoare pentru apele de suprafaţă: STAS 4706 / 88
Principalul normativ - încă parţial în vigoare - pentru apele de suprafaţă este STAS 4706 /
88. Acesta este normativ-cadru; Pentru anumite folosinţe au apărut între timp reglementări
sectoriale mai noi. Categoriile şi condiţiile tehnice de calitate pentru apele de suprafaţă prevăzute de
STAS 4706 / 1988 sunt:
- Categoria I sunt ape care pot fi folosite pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă şi a
unităţilor zootehnice, industria alimentară, anumite irigaţii, piscicultură (pt. salmonide), piscine etc.
- Categoria a II-a de ape pot fi utilizate în industrie, pentru piscicultură (exceptând salmonidele),
pentru agrement şi nevoi urbanistice etc.
- Categoria a III-a de ape pot fi utilizate pentru irigaţii, alimentarea hidrocentralelor, răcirea
agregatelor, alimentarea staţiilor de spălare etc.
Evaluarea calităţii apei se face prin prisma indicatorilor organoleptici, fizici, chimici, de
radioactivitate, biologici (de eutrofizare) şi microbiologici. Valorile admise sunt prezentate în
continuare:
Categorii şi condiţii tehnice de calitate pentru apele de suprafaţă - cursuri de apă în

situaţie naturală sau amenajată, lacuri naturale şi lacuri de acumulare (după STAS 4706 / 88)
Indicatorul Simbol UM Categorii de calitate
I II III
Indicatori organoleptici
Culoare fără culoare fără culoare fără culoare
Miros fără miros fără miros fără miros
Indicatori fizici
pH unităţi pH 6.5 - 8.5
Indicatori chimici generali
Amoniu NH4+ mg/dm3 1 3 10
Amoniac NH3 mg/dm3 0.1 0.3 0.5
Azotaţi NO3- mg/dm3 10 30 nenormat
Azotiţi NO2- mg/dm3 1 3 nenormat
Calciu Ca2+ mg/dm3 150 200 300
Clor Cl2 mg/dm3 0.005 0.005 0.005
Cloruri Cl- mg/dm3 250 300 300
Bioxid de carbon liber CO2 mg/dm3 50 50 50
Fenoli antrenabili cu vapori de apă C6H5OH mg/dm3 0.001 0.02 0.05
Fier total Fe2+ mg/dm3 0.3 1 1
Fosfor P mg/dm3 0.1 0.1 0.1
Hidrogen sulfurat şi sulfuri S2+ mg/dm3 lipsă lipsă 0.1
Magneziu Mg2+ mg/dm3 50 100 200
Mangan Mn7+ mg/dm3 0.1 0.3 0.8
Oxigen dizolvat O2 mg/dm3 6 5 4
Produse petroliere mg/dm3 0.1 0.1 0.1
Reziduu filtrabil uscat la 105oC mg/dm3 750 1000 1200
Sodiu Na+ mg/dm3 100 200 200
Consum biochimic de oxigen CBO5 mg/dm3 5 7 12
Consum chimic de oxigen - metoda CCOMn mg/dm3 10 15 25

cu permanganat de potasiu
Consum chimic de oxigen - metoda CCOCr mg/dm3 10 20 30

cu bicromat de potasiu
Sulfaţi SO42- mg/dm3 200 400 400
Indicatori chimici specifici
Argint Ag2+ mg/dm3 0.01 0.01 0.01
Arsen As mg/dm3 0.01 0.01 0.01
Bariu Ba2+ mg/dm3 1 1 1
Cadmiu Cd2+ mg/dm3 0.003 0.003 0.003
Cianuri CN- mg/dm3 0.01 0.01 0.01
Cobalt Co2+ mg/dm3 1 1 1
Crom trivalent Cr3+ mg/dm3 0.5 0.5 0.5
Crom hexavalent Cr6+ mg/dm3 0.05 0.05 0.05
Cupru Cu2+ mg/dm3 0.05 0.05 0.05
Detergenţi anionactivi mg/dm3 0.5 0.5 0.5
Fluor F- mg/dm3 0.5 0.5 0.5
Hidrocarburi policiclice aromate mg/dm3 0.0002 0.0002 0.0002
Mercur Hg2+ mg/dm3 0.001 0.001 0.001
Molibden Mo mg/dm3 0.05 0.05 0.05
Nichel Ni2+ mg/dm3 0.1 0.1 0.1
Plumb Pb2+ mg/dm3 0.05 0.05 0.05
Seleniu Se mg/dm3 0.01 0.01 0.01
Zinc Zn mg/dm3 0.03 0.03 0.03
Pesticide
Triazine mg/dm3 0.001 0.001 0.001
Triazinone mg/dm3 0.001 0.001 0.001
Toluidine mg/dm3 0.001 0.001 0.001
Insecticide organoclorurate mg/dm3 0.0001 0.0001 0.0001
Insecticide organofosforice mg/dm3 lipsă lipsă lipsă
Insecticide organometalice mg/dm3 lipsă lipsă lipsă
Nitroderivaţi mg/dm3 lipsă lipsă lipsă
Radioactivitate
conform normelor în vigoare
Indicatori microbiologici
Bacterii coliforme totale număr 100000 nu se nu se

probabil / normează normează
dm3
Indicatori pentru eutrofizare lacuri lacuri lacuri eutrofe

oligotrofe mezotrofe
Grad de saturaţie în Oxigen O2 % minim 70 40 - 70 sub 40
Azot total N mg/dm3 maxim 0.3 maxim 1 minim 1.5
Fosfor total P mg/dm3 maxim 0,03 maxim 0,1 minim 0,15
Biomasă fitoplanctonică mg/ dm3 < 10 10 (incl) -20 minim 20

(excl)
În practică, se determină doar unii dintre indicatorii chimici specifici, în schimb se mai
determină: debitul, temperatura, conductivitatea, duritatea permanentă, duritatea temporară,
duritatea totală, număr de germeni totali mezofili (uneori şi coliformi fecali şi streptococi fecali),
diverşi indicatori biologici, saprobitatea, încărcarea parazitologică (chişti de Giardia, ouă de
geohelminţi) şi virusologică (bacteriofagi etc.).
Reglementare pentru apa destinată potabilizării: HG 100 / 2002

În principiu apa destinată potabilizării trebuie să îndeplinească prevederile pentru calitatea I
de ape din STAS 4706 / 88, care a fost anterior prezentat şi după care parţial se mai lucrează în
continuare la momentul actual la instituţiile de profil. Această situaţie este însă în curs de
modificare, deoarece pe măsura apariţiei de reglementări sectoriale normele din STAS sunt implicit
înlocuite. Astfel în domeniul potabilizării avem Hotărârea Guvernului nr. 100 din 7 februarie 2002
pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate
pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi
analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2002. Reproducem în extras cele mai
importante prevederi ale acesteia:
Hotărârea Guvernului nr. 100 din 7 februarie 2002
pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate
pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi
analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă.

08-Capitolul 6 - Managementul Apelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

08-Capitolul 6 - Managementul Apelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRARE DE DISERTAŢIE

EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

6. MANAGEMENTUL CALITĂŢII APELOR DE SUPRAFAŢĂ

Până la un punct, apele au capacitate de purificare naturală, denumită impropriu autoepurare

Autopurificarea se realizează prin:

Autoepurarea este influenţată negativ de curgere lentă şi neturbulentă, de temperaturi prea

6.1 MONITORIZAREA CALITĂŢII APELOR DE SUPRAFAŢĂ.

În centrul cunoaşterii ştiinţifice se află observaţia şi măsurarea, activităţi pe baza cărora,

reprezentat, în esenţă, de structura biotopului, structura trofică, fluxul de energie, circuitul

● parametrii – mărimile care nu depinde de variabilele independente şi nici de mărimile

 potrivirea parametrilor modelului (coeficienţii ecuaţiilor) cu datele obţinute din

3). construcţia diagramei de control şi clasificarea variabilelor;

 modelul descrie corespunzător fenomenul observat pentru utilizarea intenţionată (validitate

OBIECTIVELE MODELELOR ACVATICE

menţiunea că vitezele acestor procese sunt calculate/estimate ca o funcţie de proprietăţile fizico-

parametrii de mediu rezultă din modelare.

Modelele de calitatea apei se clasifică, în mod obişnuit, în funcţie de complexitatea

Tabelul nr. 6.2

Criterii de clasificare a modelelor de calitate a apei

concentraţii foarte ridicate în apa potabilă; se estimează prin

Tabelul nr. 6.3

Modele de calitate a apei pentru domeniul gospodăririi apelor

şi tipuri de bazine de recepţie

Analize de management Modelul

Modelele prezentate variază de la cele analitice simple (WQAM), utilizabile pentru

Tabelul nr. 6.4

Descrierea exemplelor de modele prezentate

Modelul Descrierea modelului

În concluzie, managerii trebuie să fie precauţi în legătură cu acceptarea elaborării şi aplicării

6.1.1. APLICAREA PROGRAMULUI “SMS” ÎN STUDIUL EUTROFIZĂRII

Programul este structurat pe următoarele şase module:

Mesh. Conţine instrumente de editare a reţelelor nestructurate şi interfeţe pentru o serie de

1D (uni-dimensional). Conţine instrumente pentru modelarea uni-dimensională a râurilor,

Fig. 6.1. Fereastră (“window”) a programului SMS

Menu-urile programului sunt redate în fig.6.2:

Fig. 6.2. Menu-urile SMS

Fig.6.3. Noduri, arce şi poligoane

2. ABORDAREA CONCEPTUALĂ A MODELĂRII

Pentru aceleaşi secţiuni, tot la h = 10 m, am realizat şi corelaţia dintre punctele de egală

Fig.6.8. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul NH4

Fig.6.9. Corelaţia dintre punctele de egală concentraţie pentru indicatorul P total

Fig. 6.10. Poligonul în modul MESH pentru oxigen dizolvat

Fig. 6.11 Poligonul în modul MESH pentru substanţă organică

Fig. 6.12. Poligonul în modul MESH pentru NH4

Fig. 6.13. Poligonul în modul MESH pentru P total

În funcţie de valorile din nodurile de pe contur şi ale celor intermediare cunoscute, în

Fig. 6.14. Atributele poligonului creat

Odată introduşi parametrii caracteristici în program, acesta îi verifică în mod automat.

Fig.6.15. Calibrarea modelului

Ţintele calibrării sunt redate în fig. 6.16:

Fig.6.16. Prezentarea ţintelor calibrării

INTERPRETAREA REZULTATELOR. CONCLUZII

6.2 MĂSURI DE PROTECŢIE ŞI REFACERE A CALITĂŢII APELOR DE

6.3 STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI PENTRU CALITATEA APEI DE

Categorii şi condiţii tehnice de calitate pentru apele de suprafaţă - cursuri de apă în

Indicatorul Simbol UM Categorii de calitate

Culoare fără culoare fără culoare fără culoare

Miros fără miros fără miros fără miros

pH unităţi pH 6.5 - 8.5

Indicatori chimici generali

Amoniu NH4+ mg/dm3 1 3 10

Amoniac NH3 mg/dm3 0.1 0.3 0.5

Azotaţi NO3- mg/dm3 10 30 nenormat