Albert cel Mare

Summa theologiae
Partea II, Quaestio 4, articolul 5
Dumnezeu nu refuză nimănui participarea potrivită la bunătatea sa, şi le face pe toate în cel mai adecvat chip în
care ele se pot ivi. De aceea, în fiinţe se deosebesc unele grade: aşadar <Dumnezeu> face temporalul într-un mod
temporal. Dar oricine înţelege că nu posedă întreaga sa fiinţă şi nu are putere într-o unică fiinţă simplă, ci o
primeşte succesiv şi are într-un anume timp ceea ce într-altul nu are, este într-un anume sens temporal. Acest
lucru, prin urmare, nu se poate ivi nici în eternitate, nici din eternitate (decât dacă prepoziţia „a£>" se referă la
ordine), potrivit naturii sale. Orice creatură are fiinţă în acest fel. Prin urmare, nici o creatură, fie că este
spirituală, fie că este corporală, nu se poate ivi nici în eternitate şi nici din eternitate, decât aşa cum a fost spus,
dacă prepoziţia „ab" se referă la ordine, după cum este ordinea timpului în raport cu eternitatea (...).
Ar spune, poate, cineva că creatura este creată şi are un principiu potrivit cu fiinţa, dar în durată ea este infinită şi
este fără început, tot aşa cum spune, Augustin că urma pasului în pulbere este cauzată şi îşi primeşte principiul de
la pas şi că ea ar fi eternă dacă pasul ar fi etern1. In aceiaşi fel se exprimă unii cu privire la soarele care emite din
el raza căreia îi este cauză şi principiu, iar raza ar fi eternă dacă soarele ar fi etern. Şi ei vor astfel să spună că,
deoarece Dumnezeu, împlinind cauza lumii, este etern şi fără un început al duratei, deşi lumea creată de el însuşi
este creată potrivit cu fiinţa într-un mod cauzal, totuşi poate fi prin durată coetern cu Dumnezeu şi să fie fără un
început al duratei. A spune aceasta înseamnă a rosti cele pe care omul nu le poate înţelege: căci nu este inteligibil
ca fiinţa unui lucru să aibă un început al timpului, iar proprietatea următoare a aceluiaşi <lucru> să fie faptul că
nu are un început al timpului2: fiindcă nu poate fi înţeles faptul că proprietatea, prin definiţia şi înţelesul ei, să nu
cuprindă subiectul, după cum el începe, se desăvârşeşte şi piere.
83