Romanul social obiectiv realist postbelic

Morometii – Marin Preda

Autor Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelica a literaturii romane, opera sa literara imbinand
viziunea realista a lumii cu cea moderna. Scriitor complex, in romane valorifica atat lumea de tip antebelic in
spatiul rural cat si in cel citadin. Dintre operele sale se remarca “Viata ca o prada”, “Cel mai iubit dintre
pamanteni” sau “Morometii”, opera complexa publicata in 2 volume si bazata pe viata scriitorului.
Anul publicarii Opera literara “Morometii” este publicata in doua volume, volumul 1 in 1955 si volumul al 2-
lea in 1967, diferenta de 12 ani dintre cele doua volume nu schimba cu nimic stilul elaborarii narative, iar
evenimentele curg fluent unele din celelalte.

Geneza Romanul are o geneza complexa, fiind bazat pe propria existenta a scriitorului.
Mai intai, satul Silistea Gumesti este locul in care s-a nascut scriitorul si despre care marturisea ca este singurul
loc in care a fost pe deplin fericit.
In al doilea rand, familia scriitorului si el insusi se regasesc in ipostaza personajelor de roman, Tudor Calarasul,
tatal scriitorului despre care Marin Preda marturisea “Putea sta zile intregi pe stanoaga sa priveasca spectacolul
lumii si nu s-ar fi plictisit niciodata” este modelul dupa care este conturat personajul Ilie Moromete.
Scriitorul insusi il reprezinta pe Niculae Moromete, mezinul familiei a carui copilarie a fost chinuita de toanele
oii Bisisica.
Nila este chiar fratele scriitorului mort in al II-lea Razboi Modial, iar Tita si Ilinca sunt Mita si tot Ilinca din
realitate, surori ale scriitorului.

Ipoteza Opera literara “Morometii” apartine genului literar epic si este un roman social obiectiv realist
postbelic.

Teorie
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.
Romanul social este romanul ce dezbate viata citadina a unei comunitati.
Romanul obiectiv este specific doar realismului si se axeaza pe mai multe particularitati. Naratorul omnisicient
si omniprezent nu-si schimba ipostaza fiind intotdeauna impersonal si narand la persoana a III-a. Viziunea
asupra evenimentelor este “dindarat” adica obiectiva fara implicare.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul secolului al 19-lea a carui estetica se baza
pe reflectarea veridica a realitatii in arta.

Explicarea titlului
Titlul operei este un substantiv propriu care, denotativ face referire la membrii unei familii. Conotativ, titlul
desemneaza o comunitate eponentiala, in care mentalitatea si modul de viata conduce in moduri diferite
destinele umane. Este vorba despre mentalitatea arhaica a lui llie Moromete denumit, si “ultimul taran” si
mentalitatea noua a fiilor cei mari Achim, Nila si Paraschiv, finalizata cu mentalitatea bazata pe valorile
socialiste pe care o imbratiseaza Niculae Moromete, “un Ilie Moromete al timpurilor sale”.
Tema operei Tema operei este constituita din viata sociala a comunitatii rurale din Campia Dunarii, inainte si
dupa al II-lea Razboi Mondial. Subtemele romanului sunt problematica pamantului si familia, iar lait motivul
este timpul.
Actiunea
Actiunea primului volum este plasata in vara anului 1937, iar actiunea celui de-al doilea volum surprinde o
perioada temporala vasta situatia intre 1938-1962.
Daca primul volum se bazeaza pe tehnica narativa a simetriei si sta sub semnul unor vremuri rabdatoare “Se
pare ca timpul avea oamenii nesfarsita rabdare”, volumul al doilea sta sub semnul unor vremuri ce-aduc
schimbarea de ordin social ce rupe echilibrul satului romanesc. Timpul nerabdator este anticipat in finalul
volumul intai.
Volumul al doilea este realizat prin tehnica narativa rezumativa si tehnica narativa a colajului. Daca in primul
volum Ilie Moromete este personajul principal, in cel de-al doilea, Niculae Moromete devine personaj principal
volumele evidentiind astfel antiteza dintre doua mentalitati diametral opuse regasite ca realitate in satul
romanesc inainte si dupa al doilea Razboi Mondial.
Incipit

Incipitul prezinta locul si timpul petrecerii actiunilor, respectiv “campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-
al doilea razboi mondial”, mai exact “inceputul verii”. Motivul literar al timpului este vazut bivalent – rabdator
” se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare” si grabit de evenimente. Viata oamenilor era calma si nu
prezenta momentan conflicte mari. In continuare, se prezinta familia Moromete care se intorcea de la camp (se
prezinta monografia satului) “caruta”, “prispa”, “unelte”.

Conflicte
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din
prima casatorie, Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui
valorile (pamantul – banii).
Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui Moromete vanduse in timpul secetei un
pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele lui, dar amana indeplinirea
promisiunii. Nemultumita, ea isi gaseste refugiul in biserica, dar in al doilea volum, Catrina il paraseste pe Ilie,
dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui, la Bucuresti.
Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se
recasatoreasca. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui sa se ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor,
pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise ii cuprinsese ura impotriva lui, pe
care o transmite celor trei fii mai mari.
Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu ardoare sa
mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele il ironizeaza sau sustine ca invatatura nu aduce
niciun “beneficiu”. Pentru a-si realiza dorinta de invatat, baiatul se desprinde treptat de familie.
Planuri narative
Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.
In prin plan se afla Morometii, o familie numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran mijlocas, Ilie
Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamanturile familiei sale, pentru a-l transmite
apoi baietilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica.
Ei se simt nedreptatiti pentr ca, dupa moartea mamei lor, Iliei Moromete s-a recasatorit cu alta femeie, Catrina,
si ca are inca trei copii: Tita, Ilinca si Niculae. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, ce
trei baieti pun la cale un plan distructiv.
Ei intentioneaza sa plece la Bucuresti fara stirea familiei pentru a-si face un rost. In acest scop, ei vor sa ia oile
cumparate printr-un imprumut la banca si al caror lapte constituie principala hrana a familiei si caii,
indispensabili pentru munca la camp. Prin vanzarea oilor si a cailor ar obtine un capital pentru a incepe viata la
oras. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei baieti urmeaza o grea lovitura familiei. Achim ii
propune tatalui sa-l lase sa plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si sa vanda laptele si
branza la un pret mai bun in capitala.
Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amana achitarea datoriei la banca si vinde o parte din lotul
familiei pentru a-si putea plati impozitul pe pamant (“foncierea”). Insa, Achim vinde oile la Bucuresti si
asteapta venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur in preajma
secerisului, cei doi fug cu caii si o parte din zestrea surirlor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o parte din
pamant pentru a-si reface gospodaria pentru a plati foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale lui
Niculae, fiul cel mic.
Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca sociala, boala lui
Botoghina, revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si Birica,
discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic. De exemplu, cuplul Polina –
Birica reflecta tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrangerile sociale. Casatoria dintre fiica unui
chiabur si un taran sarac se construieste polemic la adresa cuplului Ion – Ana, din romanul lui Liviu Rebreanu,
dupa marturisirea lui Marin Preda intr-un interviu realizat de Florin Mugur.
Exista in primul volum al romanului Morometii cateva secvente narative de mare profunzime.
Secvente importante
Scena cinei este considerata “prima schita a psihologiei Morometilor”. Descrierea cinei se realizeaza lent, prin
acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale
condusa de un tata autoritar, dar “semnele” din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie
Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii.
Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta destramare a familiei.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a
achita datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir
femeile isi plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui
Moromete. Odata distrus arborele sacru, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat.
Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie a satului
traditional hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul.
Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul. Este infatisata intr-o maniera
originala (prin inregistrarea si acumularea de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala:
miscarile, gesturile, pregatirea si plecarea la camp se integreaza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi
fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii traditionale.
In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un sfert de veac, de la
inceputul anului 1938, pana la sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt selectionate,
unele fapte si perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Actiunea
romanului se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: reforma agrara din 1945, cu
prefacerile pe care ea le aduce si transformarea “socialista” a agriculturii dupa 1949, perceputa ca un fenomen
abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, transforma radical structurile de viata si de gandire ale taranilor.
Satul traditional intra intr-un ireversibil proces de disolutie.
Conflictul dintre tata si fiii cei mari trece in planul al doilea. Conflictul principal opune mentalitatea traditionala
si mentalitatea impusa, colectivista. Personaje – reflector pentru cele doua mentalitati sunt Ilie Moromete (“cel
din urma taran”) si fiul sau Niculae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusa, fiind inlocuita de o alta
lipsita de glorie. Autoritatea lui in sat se diminueaza, iar unitatea distrusa a familiei nu se reface.
Volumul debuteaza cu o intrebare retorica “In bine sau in rau se schimbase Moromete?”. Ceilalti tarani isi
schimba atitudinea fata de Ilie Moromete. Fostii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae
Cismaru, Costache al Joachii) ii par mediocrii. Vechile dusmanii se sting. Tudor Balosu devine chiar binevoitor
fata de vecinul sau. Guica murise, fara ca relatiile cu fratele sau sa se schimbe, iar acesta nu se duce nici la
inmormantarea ei.
Moromete se apuca de negot, treburile merg bine, castiga bani frumosi, dar il retrage pe Niculae de la scoala pe
motiv ca “nu-i aduce niciun beneficiu”. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de a-i aduce acasa pe
baietii fugari. De aceea cumpara la loc pamanturile vandute odinioara si pleaca la Bucuresti pentru a-i convinge
sa revina la sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nila, ca portar la un bloc si Achim care avea un
mic magazin de “Consum alimentar”, resping incercarea de reconciliere a tatalui. Mai mult decat atat, afland de
propunerea facuta fiilor, Catrina il paraseste si se duce sa locuiasca “in vale”, la Alboaica, fata ei din prima
casatorie. Destramarea familiei continua cu moartea lui Nila in razboi. Fetele se casatoresc, dar sotul Titei, desi
scapa din razboi, moare intr-un accident stupid in sat.
Paralel cu procesul de disolutie a familiei Moromete, este prezentata destramarea satului traditional, care devine
“o groapa fara fund din care nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti”.
Fiul cel mic, Niculae, reprezinta in roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-si eul, devine adeptul
“undei noi religii a binelui si a raului”, cum crede ca este noua dogma, socialista. Discutiile dintre tata si fiu au
semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae se indeparteaza din ce
in ce mai mult de tatal sau. Se inscrie in partidul comunist, este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce
in sat cu o sarcina de la “judeteana” sa supravegheze buna functonare a primelor forme colective de munca:
strangerea cotelor si predarea lor catre stat. Dar se isca o agitatie agresiva in timpul careia un satean moare
inecat in apele raului de la marginea satului. Idealist, se orienteaza cu dificultate in tesatura de intrigi pusa la
cale de oportunistii de profesie. Asa ca activistul Niculae Moromete este destinuit, se retrage din viata politica,
isi continua studiile si ajunge mai tarziu inginer horticol. Evenimentele din Silistea – Gumesti au loc in vara
anului 1951, in paralel cu secerisul si treieratul graului si cu sedinta organizatiei de partid, in care este numit
presedinte al sfatului popular tanarul taran sarac, Vasile al Moasei.
Pe de alta parte, Ilie Moromete isi pierde prestigiul de altadata. Traieste o iubire tarzie cu Fica, sora mai mica a
fostei sotii, care a fost toata viata indragostita de el. Apoi se implica in viata social-politica a satului, sprijinind
candidatura lui Tugurlan in functia de presedinte al sfatului Popular pentru ca aceasta sa tempereze actiunea de
colectivizare.
Ilie Moromete este numit de criticul N. Manolescu “cel din urma taran” pentru faptul ca, pana in ultima clipa nu
accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie “sa dispara”. Este ilustrativ, in acest sens,
monologul adresat unui personaj imaginar Baznae, in timp ce, pe ploaie, Moromete sapa un sant in jurul sirei de
paie din gradina pentru ca apa sa se scurga, iar in alta parte a satului se pun la cale schimbari hotaratoare pentru
destinul taranimii.
Monologul
Monologul este semnificativ in ansamblul romanului. Atitudinea personajului este criticat fata de noua
societate, care se intemeiaza utopic, pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica pe distrugerea unei
civilizatii si a unui cod stravechi de comportament si intelepciune.
Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani din viata in singuratate si tacere. Mai avea slabiciunea de a
umbla prin sat. Ultima oara este adus acasa cu roaba. Cazut la pat, el isi exprima crezul de viata cand ii spune
medicului “Domnule…eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.
Romanul se incheie zece ani mai tarziu. Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu o fata din sat,
Marioara, fiica lui Adam Fantana, care ajunge si ea asistenta medicala. La inmormantarea tatalui, Niculae afla
de la Ilinca, sora lui, ca tatal se stinge incet fara a suferi vreo boala. In final, tatal si fiul se impaca in visele
baiatului.
Personaje
Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa insa de schimbarile majore sociale in
volumul 1, in volumul al 2-lea fiind surprinse tipuri umane dominate de realitati sociale ce le metamorfozeaza
lumea interioara.
Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex: cap de familie dominand copiii din prima si a doua
casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului bazata pe faptul ca era improprieticit si ca era cel
mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje isi ascundea gandurile prin puterea
disimularii.
Volumul al 2-lea il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si ca un om dominat de timpul schimbarilor.
Fuga baietilor mai mari la Bucuresti, faptul ca este parasit de Catrina, schimbarea sociala si pierderea
pamanturilor il schimba pe Moromete care se consuma, nereusind sa poata intelege cursul istoriei. Cele doua
valori, familia si pamantul sunt pe deplin pierdute, in modul simbolic reprezentand surparea valorilor interioare.
Ca urmare, moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului arhaic, el fiind ultimul dintre tarani care
mai crede in puterea pamantului.
Niculae este in primul volum personaj secundar surprins in scena cinei ca mezinul familiei ce nu avea nici
macar un loc al lui la masa. Copilul evolueaza spre un elev dornic de invatatura, faptul ca obtine premiul 1,
ducand la castigarea respectului tatalui sau. Din acel moment in inima lui Moromete se va produce schimbarea,
Niculae avand tot sprijinul parintesc pentru a-si continua scoala.
Volumul al 2-lea il contureaza ca personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte dupa dorinta mamei
si a invatatorului din sat. Personajul este conturat la fel ca si Ilie Moromete: un om cu personalitate si caracter
puternic ce se poate usor adapta la niste timpuri pe care parca le intelege.
Catrina este personaj secundar, surprinsa in relatia cu Ilie Moromete ca sotia ce ii condamna acestuia singurele
placeri: vorba si tunul. Este conturata specific lumii rural, fiind pastratoare de valori si obiceiuri rurale de
mentalitati specifice satului. In plan personal, ea se opune spiritului contemplativ a lui Ilie Moromete si se
instraineaza de sotul care isi doreste copiii cei mari acasa, oferindu-le casa in ciuda a ce-i spusese sotiei.
Achim, Nila si Paraschiv reprezinta personaje secundare, fiii din prima casnicie, avand un mod rigid de viata
impus de tatal lor. Sunt adeptii unei vieti comode, de aceea cad usor in schimbarea vietii de la oras, separata de
munca grea si complicata a pamantului. Volumul al doilea ofera o imagine bizara a tatalui lor cand ei se
considera fericiti si impliniti, dar de fapt nu reprezinta nimic in lumea bucuresteana.

Stilul artistic
Stilul artistic duce la tenta specifica realista in care lipsesc cu desavarsire podoabele stilistice, limbajul avand
rolul de a da veridicitate limbii rurale si a modului in care este traita.

Concluzie
Ca urmare a celor evidentiate si argumentate, opera literara “Morometii” de Marin Preda este un roman realist
social obiectiv, oferind o imagine ampla asupra conceptiei scriitorului despre lumea rurala inainte si dupa cel
de-al doilea Razboi Mondial.
Roman social realist de tip obiectiv
Ion – Liviu Rebreanu
Perioada literară
Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si in proza dezvoltate
pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor care au
vazut lumina tiparului sub incidenta acestor tendinte literare.
Autor
Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si
modernism.
Marile evenimente sociale viata rurala sau citadina, iubire sau razboiul sunt doar cateva teme ale operelor sale.
Din sirul romanelor se desprind Ion, Rascoala, Padurea Spanzuratilor, romane care creeaza adevarate mentalitati
sociale si tipuri umane.
In anul 1920 este publicat romanul “Ion”, roman ce a fost prefigurat de o nuvela si un alt schelet de roman.
Ipoteza
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman social, obiectiv,
apartinand realismului.
Definirea romanului
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.
Definirea romanului social
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.
Citat reprezentativ
“Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si cum procesul firesc al epicei este spre
obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive”.
Definirea realismului
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui estetica se baza pe
reflectarea veridica a realitatii in arta.
Caracteristici ale realismului
Operele surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se realizaza o fresca sociala prin
ilustrarea categoriilor sociale in evolutie. personajul este reflectat cristic, in mediul existential care isi pune
emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se
astfel intelectul sau taranul. Tema de inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al orasului,
fie al saturlui traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica prin intermediul monologului interior sau
reflectarea framantarii personajului de catre narator. Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si
banul, in avutirea sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic deoarece imbina mai multe
registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale
sunt bine ilustrate.
Opera, dupa marturisirile scriitorului se bazeaza pe evenimente reale. In satul de bastina, Liviu Rebreanu a
intalnit un taran pe nume Ion Pop al Glanetasului care i-a vorbit de pamant cu patima, s-a plans de faptul ca nu
are pamant, pentru el fiind echivalent cu statutul social. In opera, il surprinde oe Ion, personaj principal al
romanului si pe Titu Herdelea stand de forma despre pamant.
In acelasi sat intr-o duminica de sarbatoare, scriitorul a observat un taran iesit de la biserica, mergand peste
hotare si aplecandu-se asupra pamantului si-a apropiat fata de pamant ca o sarutare, dar vazand ca cineva il
priveste a fugit. La randul ei, scena se regaseste in roman atunci cand Ion saruta pamanturile lui Vasile Baciu.
Avand o mentalitate rigida, lumea satului s-a confruntat cu o povste aparte o fata din sat pe nume Rodovica
ramane insarcinata cu “cel mai becisnic flacau din sat”. Scriitorul o identifica pe aceasta cu Ana, personaj al
romanului. Intre alte personaje regasite in lumea reala, se afla si Titu Herdelea si Zaharia Herdelea, realizati
dupa prototipul sriitorului si al tatalui acestuia.
Romanul este realizat pe baza tehnicii circulare a sferoidului, viziunea de inceput si finala asupra drumului fiind
panoramica.
Explicarea titlului
Titlul operei constituit morfologic dintr-un substantiv propriu, indica denotativ un nume inspirat din sfintii
ortodocsi. Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului saraca pentru care pamantul
inseamna demnitate, dar incapabil de a dobandi aceststatul moral indiferent ce ar face.
Geneza titlului
Surprinzand cele 3 scene din care se inspira in opera literara, scriitorul concepe o nuvela intitulata in final
“Rusinea”, dupa care scrie un roman schemat intitulat “Zestrea”. In forma aproape finala, acesta se transforma
in “Ion”, roman in doua parti intitulat “Blestemul pamantului” si “Blestemul iubirii”. Considerand insa ca
personajul nu este blestemat in soarta sa, ci cade prada propriului glas, numele final al celor doua parti este
glasul pamantului si glasul iubirii.
Tema operei
Tema operei este blestemul banului care urmareste personajul principal pe care il schimba si il distruge,
facandu-l sa renunte la dragostea vietii pentru pamant.
Tipul de narator si perspectiva narativa
Tipul de narator omniscient si omniprezent, iar perspectiva narativa este obiectiva. Naratorul este detasat si nu
se implica in faptele prezentate.
Comentarea incipitului
Incipitul prezinta locul in care se desfasoara actiunea si introduce cititorul in viata satului ardelean. Descrierea
caselor ilustreaza prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje
(Herdealea, Glanetasu) in desfasurarea actiunii. Crucea stramba de la marginea satului anticipeaza destinul
tragic al personajelor.
Prezentarea scenei horei
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea lui
Maxim Oprea. Aserea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor sunt determinate de
partea economica. Fruntasii satului si primarul discuta separat de tarani. Fetele neinvitate la dans privesc hora,
iar mamele si babele vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti, iar intelectualii
satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.
Surprinderea evolutiei personajului literar Ion
Personajul Ion este surprins in evolutie datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. La inceput, Ion
incearca sa obtina pamanturile lui Vasile Baciu, astfel Ana devina singura cale. Relatia om-pamant arata ca
dincolo de aceste aspecte se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu intamplator taran) si o forta mai
presus de calitatile individului. In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu
semeni de-ai lui, pe care ii domnina, cat si de relatia sa cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului de a avea
pamant, il face sa-si bata joc de Ana si de copilul lor. Ana ajunge sa se sinucida, iar copilul moare de boala, dar
viata lui Ion se incheie omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala. Astfel, Ion asculta glasul
pamantului, ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Dupa ce ii distruge
viata Anei prin comportamentul lui, sinuciderea ei nu-i trezeste regrete pentru ca in Ana sauin fiul lor nu vede
decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Glasul iubirii il determina ca dupa ce ana moare sa inceapa sa-i
dea tarcoale Floricai, maritata cu George atunci. Astfel ca glasul iubirii ii aduce moartea, fiind lovit de George.
Fpatul ca este lovit nu este decat un instrument al destinului, George este arestat, Florica ramane singura, iar
averea lui Ion devine a bisericii.
Asadar, evolutia personajului literar Ion este surprinsa in doua etape. Prima etapa este glasul pamantului, cand
obtine averea lui Vasile Baciu prin Ana, iar a doua etapa este glasul iubirii cand incearca sa o recupereze pe
Florica, gasindu-si moartea. Astfel, personajul decade datorita obsesiei pentru pamant, renuntand la unica lui
dragoste, care in final, ii aduce moartea.
Evidentierea destinului personajului Titu Herdelea
Titu Herdelea este fiul sotilor Herdelea (Maria si Zaharia) mai avand inca doua surori Ghighi si Laura. Titu este
un personaj complex, ii place sa studieze oamenii pentru a vedea reactiile lor, insa fara a face rau cuiva. A avut
pentru o vreme o aventura cu Roza Lang, sotia unui invatator. El scrie poezii si citeste foarte multe carti si ziare
de la preotul Belciug. Mai tarziu, lucreaza la un notar indemnat de parintii lui ca sa nu stea degeaba. Notarul si
familia acestuia il trateaza cu respect pentru faptul ca scrie versuri. In aceasta perioada, afectiunea pentru Roza
Lang scade, ajungand sa o uite. Sta un timp acsa, facand niste afaceri. Dupa ce nu mai suporta sa stea acasa in
urma faptelor tatalui sau de a vota pe Bela Beck, pleaca din nou sa lucreze la notar, unde fiica acestuia se
indragosteste de el, in timp ce el incepe sa simta ceva pentru Virginia Gherman. De la inceputul romanului,
pana la sfarsitul acestuia cand pleaca din Romania, el socheaza prin complexitatea comportmenului sau.
Comentarea finalului
Finalul este reluarea incipitului “parca nimic nu s-ar fi schimbat” cu execeptia catorva oameni sinsi. Astfel,
finalul devine o concluzie pentru obsesia lui Ion. Toate suferintele se pierd intr-un mod misterior. Totul se
incheie cu imaginea raului Somes, exact cum a si inceput.
Clasificarea si tipologizarea personajelor
Personajul “Ion” este personaj principal si este tipul taranului obsedat de pamant, dar care evolueaza intre doua
atitudini extreme in prima parte a romanului este convins ca dragostea nu ajunge in viata, in timp ce spre final
isi da seama ca degeaba ai pamant daca persoana draga nu iti este alaturi. Astfel, personajul devine memorabil
prin imaginea sa dura si plina de forta. (citește Caracterizarea personajului literar Ion)
Personajul “Ana” este un personaj secundar, dinamic, realist si este tipul femeii nascute sub semnul nefericirii,
fiind predesitnata unei existenta tragice, dar si tipul de femeie blanda, harnica, supusa, rusinoasa si fara
personalitate care devine victima flacaului interesat numai de averea ei.
Personajul “Florica” este un personaj secundat, plat, pozitiv si este tipul femeii adolescentine.
Personajul “Titu Herdelea” este un personaj secundar, rotund, pozitiv, autobiografic si este tipul omului
inteligent care sta departe de necazuri, dar in sinea lui stie tot ce se intampla.
Evidentierea modurilor de expunere si rolul lor
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa
rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea
obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin “stilul
cenusiu” (Tudor Vianu). Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.
Registre stilistice
In roman este constata autenticitatea limbajului regional si diferenta limbajului in functie de conditia sociala. In
roman se gasesc idverse procedee artistice precum personificari, epitete, comparatii sau hiperbole.
Concluzie
In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, avand toate trasaturile acestuia.
Romanul social realist de tip balzacian
Enigma Otiliei – George Calinescu
Perioada literara
George Calinescu apartine perioadei interbelice si isi contureaza opera de tip roman in opozitie cu cele
apartinand lui Camil Petrescu. In aceeasi perioada se remarca alti scriitori precum Mihail Sadoveanu sau Mircea
Eliade. Latura de romancier se regaseste in romanele “Cartea nuntii”, “Enigma Otiliei”, “Bietul Ioanide”,
“Scrinul negru”, reflectand un persoanj complet si complex.
Geneza operei
Varianta finala a romnului contine un singur volum cu titlul “Enigma Otiliei” publicat in anul 1938. Varianta de
odinioara promova ca titlu “Parintii Otiliei”, fiind conceputa in doua volume. Momentul in care titlul se
schimba este decisiv. Scriitorul trece de la motivul paternitatii Otiliei la eternul familiei gasit in substantivul
“enigma”. In scrierea romanului, George Calinescu se bazeaza pe unele elemente de geneza. personajul Felix
Sima este inspirat din ipostaza scriitorului, regasim aici profilul de medalie, nasul acvilin, tenul masliniu,
aspecte fizionomice care apar si-n “Portret” de George Calinescu. Dintr-o marturie a scriitorului “Otilua sunt
eu” vedem reflectarea sa si-n conturarea personajului feminin, cu toate ca el marturiseste ca la baza Otiliei
Marculescu sta “fata cu parul de fum”, o verisoara mai mare dea sa. Intamplarea despre moartea lui Costache
este preluata din propria biografie cand o ruda indepartata moare si celelalte neamuri patrund in casa acesteia
ducand peste gradina, in spate, mare parte a obiectelor.
Ipoteza
Opera literara “Enigma Otiliei, este un roman social realist de tip balzacian, avand toate caracteristicile acestuia.
Teorie
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizate cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate viata citadina a unei comunitati.
Balzacianismul se refera la tipul de proza realista in care regasim urmatoarele caracteristici: tipuri umane bine
conturate (avarul, orfana, tatal suferind, fata batrana) portretul personajelor este urmarit dinspre exterior spre
interior, impreuna cu descrierea amanuntita a locurilor in care traiesc. Incipitul romanelor contine ample
descrieri care fixeaza cu exactitate timpul si locul actiunii. Naratorul este omniscient, este un demiurg al
universului fictiv, fiind prezent in acelasi timp in mai multe locuri, stiind totul despre desfasurarea actiunii.
Clasicismul este un curent literar si artistic din secolul al XVII – lea si inceputul celui de-al XVIII – lea (aparut
in Franta).
Romantismul este orientarea ideologica, artistica si literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea aparuta in
spatiul european.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional.
Explicarea titlului
Opera data are un titlu foarte sugestiv, aflandu-se in stransa legatura cu intreg continutul textului, fiind alcatuit
din doua substantive, unul comun (“enigma”) si unul propriu (“Otiliei”). In sens denotativ, enigma semnifica un
lucru greu de inteles, nelamurit, ascuns sau o taina, un mister, iar substantivul propriu semnifica un nume
oarecare. In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul personajului Otilia, care este ca o ghicitoare sau un
joc distractiv greu de descifrat de catre ceilalti. Astfel, legatura dintre titlu si ideea textului devina stransa cand
incercarea lui Felix de a o intelege pe Otilia este in zadar, dar si a lui Pascalopol in final.
Tema si motive
Tema textului este fresca din viata burgheziei bucurestene, familia, societatea, iar motivul este mostenirea si
paternitatea.
Structura si compozitie
Romanul este alcatuit din douazeci de capitole si construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul
unor personaje prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui
Stanica, etc.
Incipit
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (“intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial
(descrierea strazi Antim, a arhitecturii casei lui Mos Costache, a interioarelor) prezinta principalele personaje,
sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. In cadrul spatial, are loc descrierera strazii Antim, de
unde reiese ca strada era pustie si intunecata, si in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare
ca o padure, iar lumina slaba a felinarelor, ingaduia numerele caselor. Acesta era pustie fiindca luminile de prin
case erau stinse. In aceasta obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nicio caza nu era prea inalta si aproape
niciuna nu avea cat superior. insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii, marimea neobisnuita a
ferestrelor, in rapor cu forma scurta a cladirilor faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei
strazi italice. Strada este descrisa prin epitetele “pustie”, “intunecata”, de unde reiese tristetea care controla
casele locuite pe ea, astfel destinul unor personaje era prescris inca din incipit.
Fire narative
Romanul este alcatuit din doua fire narative. Primul este lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii
lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea prezinta destinul tanarului Felix Sima
care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea
adolescentina pentru Otilia.
Conflicte
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudinte, care sugereaza universul social prin
tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii si Otilia Marculescu,
adolescenta orfana, fiica celei dea doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului care vine
la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau lega, mos Costache. Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prieten al bastranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o
cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple singuratatea. A doua familie, inrudita si vecina,
care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din
sotul Siminon Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu
pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul iscat
in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu (adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea
destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea
adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Subiectul operei
Subiectul operei incepe cu Felix Sima, care se indrepta spre unchiul sau Costache Giurgiuveanu pentru a locui
la el si a urma facultatea de medicina. Ajuns acasa la el ii intalneste pe ceilalti membrii ai familiei, in special pe
fiica vitrega a acestuia, Otilia. A doua zi, ea ii arata locuinta, el remarcand felul ei jucaus. Afla povestea ei de
viata si despre prietenul familiei Pascalopol. Rugat de Aglae, il mediteaza pe Titi care a ramas corigent. La
inceputul lunii august, Olimpia il prezinta familiei pe Stanica, dar nu primeste zestrea, astfel Stanica este tot mai
hotarat sa puna mana pe averea lui Costache. La invitatia lui Pascalopol, Felix si Otilia se duc la mosia acestuia,
unde Felix incepe sa fie gelos pe Pascalopol. Intre Felix si Otilia se cladeste o relatie profunda de prietenie, dar
Felix se indragosteste de ea, marturisindu-i sentimentele. Otilia il considera mai mult ca pe un frate,
considerand totul un joc copilaresc. Intre timp, discutiile despre adoptarea Otiliei pornesc noi scandaluri, dar
fata ii cere mosului sa nu completeze actele de adoptie. Otilia pleaca cu Pascalopol, iar Felix, spre surprinderea
sa, se arunca in bratele unei curtezane Georgeta, pentru a se razbuna pe cea care i-a frant inima. Acest proces
duce la maturizarea tanarului. Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri, incepand sa adune materiale de
constructii. Din cauza unei insolatii, el face un atac de cord in urma caruia toata familia Tulea isi petrece doua
zile in casa batranului, ignorand boala acestuia. Stanica profita de aceasta ocazie in care ii baga in cap tot felu
de idei si incearca sa afle unde isi tine ascunsa averea. Mos Costache se insanatoseste si ii alunga din casa pe cei
din familia Tulea, fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a-i deschide un cont Otilei, dar nu-i da banii
inca. Stanica isi continua planul incercand sa-l sperie tot mai tare, angajeaza doctori care sa-i dea diagnostice
false, dar afla unde sunt ascunsi banii si il jefuieste. Mosul mai are un atac de cord si moare, Stanica divortand
de Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, intrand in politica. Intre timp, Otilia se casatoreste cu Pascalopol, iar
Felix devine doctor, apoi profesor universitar si se casatoreste. Se intalneste intamplator cu Pascalopol, care
divortase de Otilia, ea fiind casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Astfel, toata povestea de dragoste
ramane un mister pentru Felix.
Finalul
Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/strainul din
familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta, aproximativ zece ani mai tarziu
“dupa razboi”).
Elemente romantice
Elementele romantice desprinse din roman se refera la descrierea campiei Baraganului transpuse in fantastic si
la povestea de iubire dintre Felix si Otilia.
Elemente moderne
Elementele moderne ce asigura un caracter de modernitate romanului sunt reflectarea poliedrica a personajelor,
utilizarea personajului reflector si comportamentismul ca tehnica de lucru. Reflectarea poliedrica presupune
mai multe puncte de vedere ale diferitelor personaje asupra unuia dintre ele. Astfel, se ajunge ca exemplu la
viziuni diferite asupra Otiliei sau asupra lui Felix, personaje conturate complex si
independent. Comportamentismul reflecta amibuitatea personajului, personaje ambigue in evidentierea
destinului fiind Otilia si Leonida. Felix nu este ambitios, lipsit de scrupule, ci un adolescend orfan capabil de a
iubi dezinteresat. Hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditatea si profunzimea intelectuala.
Contradictiile Otiliei il contrariaza pe Felix. Intiail, tanarul ezita intre a crede barfele clanului Tulea si a-i pastra
o dragoste pura Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurta
aventura cu Georgeta “fata faina”, “pupila” unui general, pe care i-o prezinta Stanica. De altfel, cele doua femei,
Otilia si Georgeta contribuie in egala masura la maturizarea lui Felix, pe Otilia o vroia ca pe viitoare sotie, iar
Georgeta ii era trebuitoare fiziologeste.
Elemente clasice
Elementele clasice se refera la crearea unei umanitati canonice si la simetria perfecta a textului precum si la
rigurozitatea compoziotiei. Umanitatea canonica impune dopua tipuri de personaje precum avarul si arivistul
(parvenitul). Avarul apare in dubla ipostaza, cel umanizat prin sentimente si cel total. Romanul realist
traditional devine o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje tipice.
Tipologizare personaje
Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii. Mos Costache – avarul, iubitor de copii, Aglae –
“baba absoluta fara cusur in rau”, Aurica – “fata batrana”, Simion – “dementul senil”, Titu – “debilul mintal”,
“infantil si apatic”, Stanica Ratiu – “arivistul”, Otilia – fata cocheta, Felix – ambitiosul Pascalopol – aristocrat
rafinat.
Moduri de expunere
Modurile de expunere au un rol important in text. Dialogul confera veridicitatea si concentrarea epica. In proza
realista, descrierea spatiilor (strada, arhitectura, decorul interior – camera) si a vestimentatiei sustine impresia
de univers autentic, iar prin observarea si notarea detaliului semnificativ devine mijloc de carecterizare
indirecta.
Desi adopta un ton obiectiv, naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de
limbajul uniformizat. In limbajul personajelor se utilizeaza aceleasi mijlaoce lingvistice, indiferent de situatia
sociala sau de cultura lor.
Concluzie
In concluzie, Enigma Otiliei de George Calinescu este un roman realist de tip balzacian prin prezenta tuturor
caracteristicilor.
ROMANUL SUBIECTIV

"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI"

–roman subiectiv de analiză psihologică -

de Camil Petrescu

In perioada interbelică, Eugen Lovinescu iniţiază curentul literar numit modernism, al cărui program trasează
noi direcţii pentru dezvoltarea literaturii române, printre care: trecerea de la tema rurală, la tema urbană, de la
personajele ţărăneşti la cele intelectuale, precum şi crearea romanului de analiză psihologică.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui,
fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura
europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii esteticeca autenticitatea,
substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu
ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau "o duzină de eroi plângăreţi". Camil Petrescu opinează că
literatura trebuie să ilustreze "probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un mediu social în
cadrul căruia acestea să se poată manifesta.
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria
conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc
eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu
pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana
întâi...".
în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului
lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin
conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca
iminenţă a morţii.

Structura romanului:
Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existenţiale: "Ultima
noapte de dragoste", care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi "întâia noapte de război", care
ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii. Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece
prozatorul nu era căsătorit şi nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este
însă o experienţă trăită,scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial. Compoziţia
romanului Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificându-se în partea a doua cu autorul.

Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin prezenţamărcilor formale ale naratorului, de unde reiese
apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva
temporală este discontinuă, bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-
back şi feed-back. Perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, frontul, Bucureşti, Odobeşti, Câmpulung, dar mai
ales un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi zbuciumului din conştiinţa personajului.
Romanul este un monolog liric, deoarece eroul se destăinuie, se analizează cu luciditate, zbuciumându-se între
certitudine şi incertitudine, atât în plan erotic, cât şi în planul tragediei războiului, când omenirea se află între
viaţă şi moarte. Eroul, Ştefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, însetat de absolut, dornic de cunoaştere, de
autenticitate, dominat de incertitudinişi care se confesează introspectând cele mai adânci zone ale
conştiinţei, în căutarea permanentă a iubirii absolute, ca sentiment al existenţei umane superioare. Romanul
este alcătuit pe baza unui jurnal de campanie,în care timpul obiectiv (cronologic)evoluează paralel cu timpul
subiectiv (discontinuu), acestea fiind cele două planuri compoziţionale ce-1 motivează pe Camil Petrescu drept
novator al esteticii romanului românesc. în plan subiectiv, memoria involuntarăaduce în timpul obiectiv
experienţa interioară a eroului, aflat în permanenţă în căutare de certitudini privind sentimentul profund de
iubire, care se diluează în faţa unei drame mai complexe, aceea a războiului.
Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Ştefan Gheorghidiu îl începe o dată cu experienţa frontului,
consemnează drama iubirii adusă în memoria eroului de o discuţie pe această temă, purtată de ofiţeri la popota
regimentului. In jurnalul ce consemnează evenimentele trăitede erou în timp obiectiv (imaginea frontului), sunt
rememorate (prin memorie involuntară) episoadele căsniciei lui cu Ela, aduse în timp subiectiv, deoarece ele se
petrecuseră cu doi ani înainte de a fi consemnate în jurnal.
Ideea literară este adoptată de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar conferinţa sa
despre "Noua structură şi opera lui Marcel Proust" constituie un adevărat mani/est literar de credinţă. O
apropiere vizibilă este şi între eroii lui Stendhalşi aceia ai lui Camil Petrescu, în special în înzestrarea lor cu
energie, forţă interioară şi loialitate. La ambii scriitori eroii sfârşesc tragic, fiind învinşi de propria pasiune, de
propriul ideal. însă personajele lui Camil Petrescu dobândesc energii uriaşe declanşate de pasiuni devoratoare,
fiind impresionante prin capacitatea lor de a trăi idei.

Semnificaţia titlului:
Cuvântul "noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, iraţionalul, nesiguranţa şi absurdul,
necunoscutul şi tainele firii umane. Cele două "nopţi" din titlu sugerează şi două etape din evoluţia personajului
principal, dar nu şi ultimele, întrucât - în final - Ştefan Gheorghidiu este disponibil sufleteşte pentru o nouă
experienţă existenţială.

Construcţia subiectului:
Incipitul romanului îl constituie prezentarea lui Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca
proaspăt sublocotenent rezervist în primăvara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificaţiilor de pe Valea
Prahovei şi din apropierea Dâmbovicioarei.
Scris la persoana I, naratorul-personaj incriminează cu ironie usturătoareincompetenţa sistemului de apărare
militară a ţării, în preajma primului război mondial. Deşi frontul se întindea pe zece-cincisprezece kilometri de
frontieră, armata română "fortificase" trei sute de metri cu "nişte şănţuleţe ca pentru scurgere de apă", pe care
"zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice" le-ar fi râmat într-o jumătate de zi.
Discuţia ofiţerilor la popotă se poartă în jurul unui fapt divers comentat de presă privind achitarea - de către
tribunal - a unui bărbat care îşi ucisese soţia surprinsă în flagrant de adulter.
Prin dialog, fiecare opinie este corelată cu trăsăturile fizice şi moraleale susţinătorului, ceea ce demonstrează
că autorul stăpâneşte cu măiestrie arta portretistică, ilustrând relativismulca modalitate estetică modernă a
prozei româneşti. De pildă, căpitanul Dimiu, aşezat în rosturi gospodăreşti tradiţionale, consideră că "nevasta
trebuie să fie nevastă şi casa, casă [...] dacă-i arde de altele să nu se mărite". Căpitanul Corabu, "tânăr şi crunt
ofiţer", este - în mod surprinzător - adeptul liberei exprimări a sufletului omenesc: "Dragostea-i frumoasă
tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie." Floroiu, un căpitan fin, delicat şi visător, consideră că "dreptul la
dragoste e sfânt [...] unei femei trebuie să-i fie îngăduit să-şi caute fericirea." Intervenţia Iui Ştefan Gheorghidiu
este explozivă, agresivă şi surprinzătoare pentru ceilalţi, confirmând principiul esteticcă poţi vorbi sincer numai
despre tine, despre trăirile şi percepţiile proprii: "Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt".
Discuţiile stârnite minimalizează superioritatea sentimentului de dragoste în concepţia eroului şi-i declanşează
acestuia prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, simţită cu forţă şi dominată de incertitudini.
Memoria involuntară, declanşată de discuţia de la popotă, Gheorghidiu aduce în prezent (timpul
subiectiv), prin retrospecţieşi discontinuitatea temporală afeed-back-ului, experienţa erotică, pe care o notează
în jurnalul de campanie: "Eram însurat de doi ani şi jumătate cu. o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă
înşală". Iubirea lor fusese alimentată şi de orgoliul tânărului, întrucât Ela era cea mai frumoasă studentă de la
litere şi Ştefan, student la filozofie, era "măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine,
pentru că eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Căsătoria lor este liniştită o
vreme, mai ales că duc o existenţă modestă, aproape de sărăcie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitaţi la
masă Ia unchiul Tache, Ştefan îi înfruntă pe bătrânul avar şi pe Nae Gheorghidiu, scena căpătând accente
balzaciene atât prin descrierea casei ("casă veche mare cât o cazarmă"), cât şi prin construirea tipului de avar
ursuz şi dificil care, deşi bogat, locuia într-o singură cameră ce îndeplinea toate funcţiunile, fiind în acelaşi timp
sufragerie, birou şi dormitor. Tot un personaj balzacian este şi Vasilescu-Lumânăraru, milionarul analfabet,
personaj mai puţin conturat în acest roman.
Moartea unchiului Tache îi aduce lui Ştefan Gheorghidiu o moştenire substanţială, fapt care surprinde pe toată
lumea şi schimbă radical viaţa tânărului cuplu, societatea mondenă căpătând pentru Ela importanţă primordială.
Ştefan descoperă că soţia sa este subjugată de problemele pragmatice, amestecându-se în certurile iscate de
testament, în afaceri, deşi el ar fi vrut-o "mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare".
Gheorghidiu este incapabil să se descurce în păienjenişul afacerilor, îşi dă seama că nu face parte din această
lume şi se reîntoarce cu sete nepotolită la studiul filozofiei şi la cursurile de la Universitate.
Sub influenţa unei verişoare a lui Ştefan, apărută nu se ştie de unde, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită
de griji, dar şi de adevărate orizonturi, preocupată numai de modă, de distracţii nocturne sau escapade, urne în
care ea se simţea uimitor de bine. în casa Anişoarei, cunoscuseră un vag avocat, dansator, foarte căutat de
femei", domnul G., şi Ela pare oarte fericită în preajma lui, ba mai mult, se străduia să se afle mereu alături de
el.
Fire reflexivă şi pasională, Ştefan Gheorghidiu disecă şi analizează cu luciditate noua comportare a Elei,
acumulând progresiv nelinişti şi îndoieli interioare, care devin sfâşietoare, pe care Ie exprimă prin monolog
interior, "nu mai puteam citi nici o carte, părăsisem Universitatea". Ştefan se chinuie îngrozitor Ia petrecerile
mondene, cântărind fiecare vorbă, fiecare gest al Elei: "trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din
convorbirile pe care nevastă-mea Ie avea cu domnul elegant de alături de ea", atitudine care-i face pe ceilalţi să-
1 considere gelos. El respinge cu fermitatestupiditatea geloziei, considerând-o neconformă cu normalul şi
realitatea: "Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii".
Excursia la Odobeşti declanşează criza de gelozie a personajului, care pune sub semnul îndoielii fidelitatea
soţiei, orice element exterior provoacă în sufletul său catastrofe chinuitoare. Compania insistentă a domnului G.,
aşezarea Elei la masă lângă el, gesturile familiare (mănâncă din farfuria lui) sunt tot atâtea prilejuri
de observaţie atentă şi frământare interioară care provoacă eroului o chinuitoare suferinţă, nu numai
din orgoliu, deziluzie şi neputinţă, dar şi pentru că sesileşte să-şi ascundă chinurile, se dedublează: "Mă
chinuiam lăuntric ca să par vesel [...] Şi eu mă simţeam imbecil şi ridicul". între cei doi soţi intervine o tensiune
stânjenitoare, cu scurte perioade de împăcare, la petrecerile mondene dl.G era mai rezervat faţă de soţia lui
Gheorghidiu, dar acesta continuă să-i spioneze.
Sosind pe neaşteptate într-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de două săptămâni, nu-şi găseşte soţia
acasă, drama se amplifică, iar casa goală i se pare "ca un mormânt fără nevastă-mea". Servitoarea nu poate oferi
nici o informaţie, el o caută cu disperare pe la rude, este înnebunit de deznădejde, iar când Ela soseşte acasă pe
la opt dimineaţa, o goneşte fără să-i asculte explicaţiile, convins că "niciodată femeia aceasta nu mă iubise",
propunându-i să divorţeze "fără formalităţi, fără explicaţii multe". Suferinţa Iul este mistuitoare, fiind
frământat de incertitudini, deoarece găseşte întâmplător un bilet de la Anişoara, care purta data nopţii
respective şi prin care-i cerea să petreacă noaptea la ea, deoarece soţul plecase la moşie. Gheorghidiu
interpretează faptul ca pe o ticluire pusă la cale de ele pentru a-i adormi bănuielile, apoi se îndoieşte de motivul
pentru care ar fi recurs ea la o astfel de stratagemă, analizând şi disecândtoate eventualităţile.
Fiind concentrat în armată ca sublocotenent, aranjează ca Ela să petreacă vara Ia Câmpulung, aproape de
regimentul său. Capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" încheie "cartea întâi" a romanului, Ştefan
Gheorghidiu consemnând întâlnirea cu Ela, care se arată îngrijorată că ar niitea rămâne săracă în caz că el va
muri în război şi îi cere să treacă pe numele ei "o parte din lirele englezeşti de la Banca Generală". Totul se
întunecă definitiv când îl vede în oraş pe domnul G. şi, din acest moment, Ştefan nu se mai îndoieşte că "venise
pentru ea aici, îi era deci sigur amant". Plănuieşte să-i omoare de amândoi, dar se întâlneşte cu locotenent-
colonelul care îl sileşte să meargă în aceeaşi zi la regiment, nedându-i astfel posibilitatea să-şi ducă Ia
îndeplinire planul de răzbunare împotriva celor doi presupuşi amanţi.
"Cartea a doua" a romanului începe cu capitolul "întâia noapte de război", care ilustrează o imagine de groazăa
frontului, cu o armată dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi ostaşi cu totul dezorientaţi.
Adevărata desprindere din drama torturantă a incertitudinii se face prin trăirea unei experienţe cruciale, mult
mai dramatice, aceea a războiului la care Gheorghidiu participă efectiv, luptând pentru eliberarea Ardealului de
sub ocupaţia trupelor austro-ungare. Ofiţerul Ştefan Gheorghidiu descoperă o realitate dramatică, nu atacuri
vitejeşti, nu strigăte neînfricate şi entuziaste de eroism, ci ordine date anapoda de către conducătorii militari,
marşuri istovitoare, foamete şi mai ales iminenţa permanentă a morţiicu care oamenii se află faţă în faţă în
fiecare clipă. Notaţiile din jurnalul de campanie reflectă acum o experienţă trăită direct, în timpul obiectival
petrecerii faptelor. Starea de confuzie totală, ordinele contradictorii, deruta ofiţerilor sunt ilustrate prin episoade
cutremurătoare, dublate de o ironie subtilă.
Un ordin de retragere este dat în sens invers şi, când un ofiţer îi sare de gât lui Gheorghidiu şi strigă "Prizonier,
prizonier", îşi dau seama că sunt amândoi români, că fac parte din aceeaşi armată şi "ne pufneşte pe toţi un râs
ca de morţi". Autenticitateaspecifică naratorului-personaj redă momente reale din război, episodul surorilor
Măria şi Ana Mănciulea, în capitolul intitulat "întâmplări pe apa Oltului", fiind sugestiv. După ce sunt arestate
sub acuzaţia de spionaj, Măria Mănciulea este decorată cu "Virtutea militară", deoarece călăuzise armata
română să treacă Oltul şi să învingă inamicul.
Camil Petrescu creează pagini antologice prin imaginile de apocalips, ca acelea din capitolul "Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu". Un soldat, Marin Tuchei, şopteşte întruna: "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu...";
altul este şocat pentru că a văzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Măriei, care "fugea, aşa fără cap, după
dumneavoastră, domnule locotenent. A mers cam la vreo patru-cinci paşi şi pe urmă a îngenuncheat şi a căzut. "
In condiţiile frontului, timpul exterior (obiectiv) şi cel interior (subiectiv)coincid, războiul ocupă definitiv
planul conştiinţei eroului, care se simte acum detaşat parcă de sine şi de tot ce a fost între el şi Ela.
Rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce în Bucureşti şi este primit de Ela cu drăgălăşenie, dar el o
simte ca pe o străină şi-i propune să se despartă, gândind nepăsător: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar dacă e
nevinovată", deşi cândva "aş fi putut ucide pentru femeia asta [...] aş fi fost închis din cauza ei, pentru crimă".
îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut "găsi alta la fel".
El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa, bani, "absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi... de la
lucruri personale, la amintiri Adică tot trecutul".
Ca toate personajele camilpetresciene, Ştefan Gheorghidiu este intelectualul inadaptat superior, care nu se
potriveşte în nici un fel cu societatea mediocră, necinstită la care încearcă să se adapteze, fără succes, deoarece
nu se aseamănă cu firea lui onestă, inflexibilă, hipersensibilă, fiind impresionabil numai de bine, frumos şi
adevăr.
Ştefan Gheorghidiu trăieşte drama singurătăţii intelectualului lucid, analitic şi reflexiv, care devine
conştient că "o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie". El trăieşte, aşadar, în lumea ideilor
pure, căci vede idei.
Principalele modalităţile de caracterizare sunt proprii analizei psihologice şi evidenţiază autenticitatea
personajului-narator: monologulinterior, dialogul, introspecţia stărilor sufleteşti, autoanaliza
şi autointrospecţia, precum şi noile elementele ale esteticii romanului, timpul obiectiv şi subiectiv,
memoria involuntară, jurnalul.

Stilul lui Camil Petrescu:

Se caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat. Stilul este
anticalofil, iar autorul consideră că într-o operă literară relatarea subiectului trebuie să fie precisă şi concisă, "ca
într-un proces verbal".

Caracterizarea personajelor:

Ştefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid

Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", Ştefan Gheorghidiu
identificăndu-se în totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-narator, deoarece relatează la
persoana I şi analizează cu luciditate toate evenimentele şi stările interioare prin care trece acest intelectual
dominat de incertitudini.
Eroul trăieşte în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările
de pe front şi una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt
consemnate în jurnalul de front, în care Gheorghidiu analizează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii,
cât şi cea obiectivă, trăită, a războiului.
Student la filozofie, intelectual lucid, Ştefan trăieşte în lumea cărţilor şi nu se poate adapta lumii afacerilor,
reprezentată de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu şi Tănase Lumânăraru, cu care eroul nu are nici o legătură
spirituală.
Dialogulde la popotă despre iubire provoacă o reacţie violentă a eroului, care consideră că "cei care se iubesc au
dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prin memorie involuntară, se declanşează amintirea
propriei poveşti de dragoste, pe care o consemnează în jurnalul defront: "Eram însurat de doi ani şi jumătate cu
o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală". Eroul este o natură reflexivă, care analizează în amănunt,
cu luciditate stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevăr.
Prima experienţă de cunoaştere, iubirea, e trăită sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent în
căutarea absolutului. Ştefan primeşte pe neaşteptate o moştenire de la unchiul său, Tache şi, ca urmare, soţia sa,
Ela, se lasă în voia tentaţiilor mondene, devenind din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri şi escapade, fapt
ce intră în totală contradicţie cu idealul său de feminitate. Plimbarea la Odobeşti într-un grup mai mare
declanşează criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punând sub semnul îndoielii fidelitatea
Elei. Faptele, gesturile, privirile şi cuvintele Elei se reflectă în conştiinţa eroului (autenticitatea) care suferă la
modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fără importanţă, priviri schimbate de ea cu domnul G.,
flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, căpătând dimensiuni catastrofale în conştiinţa eroului: "era o
suferinţă de neînchipuit". Principala modalitate de caracterizarepentru a ilustra zbuciumul său interior
este introspecţia prin monolog interior.
Fire pasională, puternic reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne
ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, pe care le disecă minuţios. Atenţia insistentă
acordată Elei de domnul G., avocat obscur dar bărbat monden, sporeşte suspiciunile, personajul-narator,
care, autoanalizându-se, îi observă pe cei doi cu luciditate, despicând firul în patru: "Nevastă-mea avea o voce
uşor emoţionată".
Incertitudinea iubirii devine în curând "o tortură", nu mai putea citi "nici o carte", aşa că Ştefan se desparte de
soţia sa, deşi respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza
iubirii." Văzuse în Ela idealul său de iubire şi de feminitate către care aspira cu toată fiinţa Iui şi a cărui
prăbuşire îi provoacă întreaga dramă.
Hipersensibil şi orgolios, personajul îşi amplifică suferinţa, ridicând-o la proporţii cosmice, ceea ce semnifică
nevoia eroului de absolut. Venit pe neaşteptate acasă într-o noapte, după o absenţă mai lungă, incertitudinea lui
se accentuează şi casa îi pare "goală ca un mormânt, fără nevastă-mea". Eroul trăieşte în lumea ideilor pure,
aspirând la dragostea absolută, căutând în permanenţă certitudini care să-i confirme profunzimea sentimentului
de iubire, dar se simte obosit şi hotărăşte să se despartă definitiv de Ela, pe care o priveşte acum cu indiferenţa
"cu care priveşti un tablou" şi căreia îi lasă o bună parte din averea Ia care ea ţinea, se pare, în mod deosebit: "i-
am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de Ia obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică
tot trecutul".
A doua experienţă de viaţă fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este războiul, frontul, o experienţă
trăită direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea războiuluieste demitizată, nimic
eroic, nimic înălţător, războiul este tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, umezeală, păduchi,
murdărie, diaree şi mai ales frică, spaimă, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristică a
jurnalului de front, fiind înregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemical personajului-narator
evidenţiază discuţiile demagogice din Parlament, inconştienţa şi cinismul politicienilor, falsul patriotism şi
iresponsabilitatea celor răspunzători de soarta ţării. Capitolul "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu" dezvăluie
tragismul confruntării cu moartea, eroul însuşi privindu-se din exterior ca pe un obiect, având sentimentul că "e
ca la începutul lumii."
Notaţiile personajului despre război sunt de o mare autenticitate şi luciditate, viaţa oamenilor fiind la cheremul
hazardului: "cădem cu sufletele rupte în genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldaţi silabiseşte întruna,
obsesiv: "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu". Tragediile războiului sunt de un realism zguduitor: un ostaş a
văzut cum un obuz a retezat capul lui A Măriei şi el "fugea aşa, fără cap.
Unii critici literari consideră că Ştefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un învins, deoarece reuşeşte să
depăşească gelozia care ameninţa să-1 dezumanizeze. El se înalţă deasupra societăţii meschine, trăind
o experienţă morală superioară, aceea a dramei omenirii, silită să îndure un război tragic şi absurd. Este, de
altfel, singurul supravieţuitor între toate personajele camilpetresciene.
Ela este personajul feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către care aspiră cu atâta sete Ştefan
Gheorghidiu. Femeia este construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii, al cărui crez nu
făcea concesii sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt." Iubirea
lor se născuse din orgoliullui Ştefan Gheorghidiu, întrucât Ela, era cea mai frumoasă studentă de la litere.
Trăsăturile fizice sunt puţine, dar sugestive pentru frumuseţea tinerei: "ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări
de cleştar". Averea moştenită de soţul ei dă la iveală firea pragmatică a Elei, pasiunea ei pentru viaţa mondenă,
ceea ce-1 uimeşte pe Ştefan, care ar fi vrut-o "mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare".
Trăsăturile morale reies, indirect, din referirile lui Ştefan, care disecă şi analizează cu luciditate fiecare
vorbă, fiecare gest, dorind să aibă certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: "trăgeam cu
urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de
ea". în plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai superficială. Fidelitatea
Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii care gustă cu familiaritate din
farfuria lui G., are o expresie deznădăjduită atunci când acesta stă de vorbă cu altă femeie. între cei doi soţi
intervine o tensiune stânjenitoare care se amplifică, Ela acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată şi
jignită de bănuielile lui.
Ştefan Gheorghidiu vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. în susţinerea
acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care cititorul şi află
numele femeii, în restul romanului o numeşte: "femeia mea", "nevastă-mea", "fata asta", "ea" în conştiinţa lui
Ştefan Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta.
El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa, bani, "absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi... de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutuF.
Registrul stilistic al romanului se caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este
analitic şi intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul consideră că într-o operă literară relatarea
subiectului trebuie să fie precisă şi concisă, "ca într-un proces verbal".
Originalitatea romanului e dată de subtilitatea analitică a propriei conştiinţe, de declanşarea prin memorie
involuntarăa dramei suferite din iubire, de identificarea deplină a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul că
scriitorul este în acelaşi timp personaj şi narator. Principalele modalităţile de analiză psihologică utilizate de
Camil
Petrescu în roman constituie tehnici specifice creaţiilor literare psihologice, pe care le îmbină, cu măiestrie şi
talent: monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi a sufletului, retrospecţia, autoanaliza şi
autointrospecţia.care scot în evidenţă zbuciumul interior al personajului, cauzat de aspiraţia spre absolut.
în concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un
om inteligent [...], plin de subtilitate, de pătrundere psihologică [...] şi din acest monolog nervos se desprinde
[...] o viaţă sufletească [...], un soi de simfonie intelectuală".