Sunteți pe pagina 1din 17

CONCEPŢIA

ŞI
METODELE CONTRACEPTIVE
- NOŢIUNI INTRODUCTIVE -
Contracepţia este metoda prevenirii sarcinii
nedorite la femeile de vârstă reproductivă.
Mijloacele anticoncepţionale utilizate în acest scop
se numesc contraceptive.
Într-un sens mai larg, contracepţia reprezintă o
metodă de control al natalităţii, ce asigură
întreruperea evoluţiei naturale a sarcinii din
momentul concepţiei şi până la naşterea copilului.
Totodată, importanţa mijloacelor
anticoncepţionale nu se limitează doar la
preîntâmpinarea sarcinii, ele au un rol esenţial în
planificarea familiei.
Potrivit definiţiei OMS „planificarea familiei
este asigurarea controlului funcţiei reproductive
pentru naşterea doar a copiilor doriţi”.
 Vârsta favorabilă a femeii pentru reproducere constituie 19-35
de ani;
 Intervalul dintre naşteri va fi nu mai mic de 2-2,5 ani.
 Concepţia va avea loc peste 2 luni după o afecţiune
infecţioasă acută suportată de soţi;
 Este recomandabilă concepţia în perioada de toamnă şi iarnă,
dat fiind reducerea ponderii mutaţiilor spontane şi
pericolului conflictului imunologic;
 Femeia va fi scoasă din zona contactului cu substanţele
chimice cu 2 luni înainte de concepţie;
 Soţii vor refuza deprinderile vicioase (fumatul, alcoolul,
narcoticele) cu 2 luni înainte de concepţie;
 Femeile cu regim de muncă influenţat de factori negativi vor
planifica sarcina după instalarea adaptării stabile (1-2 ani de
lucru).
Metode contraceptive

1. Metodele naturale (de cunoaștere a propriului corp)


a) Metoda calendarului
b) Metoda mucusului cervical
c) Metoda temperaturii bazale
d) Metoda simpto-termică
1. Metodele naturale :
 sunt de fapt metode de recunoaștere a perioadei
fertile,
 adică femeia își poate da seama de momentul în care
începe și cel în care se sfârșește faza fertilă a ciclului
ei menstrual.

Faza fertilă este acel interval al ciclului ei menstrual în care


femeia poate rămâne însărcinată.
a) Metoda calendarului
– se bazează pe cercetările lui Ogino şi Knaus făcute în 1930.
– Se întemeiează pe descoperirea momentului ovulaţiei care
are loc de obicei cu 12-14 zile înainte de data proximei
menstruaţii.
– Timpul de supravieţuire al celulelor sexuale este de:
• 24 de ore pentru ovul (din momentul ovulaţiei)
• 72 -100 de ore pentru spermatozoid
Se notează prima zi a fiecărei menstruaţii, în fiecare
lună
În funcţie de calculul datei de apariţie a menstruaţiei
următoare, se poate anticipa data posibilă a ovulaţiei
- Contactul sexual este evitat în perioada începând cu 4 zile
anterior datei la care se presupune că se produce ovulaţia şi
încă 4 zile ulterior acestei date.
b) Metoda mucusului cervical:
femeia verifică în fiecare zi existența secrețiilor
cervicale.

Ea poate avea o senzație de umezeală în zona


vulvară sau să vadă existența secrețiilor. (Din
acest moment este bine să se evite contactele
sexuale neprotejate)

Într-o anumită zi elasticitatea, lipsa de


aderență și fluiditatea mucusului devin
maxime. Se evită contactele sexuale
neprotejate încă 4 zile după această zi de
maxim.
În câteva zile femeia numai are deloc
secreții. În acest moment pot avea loc
contacte sexuale până în momentul apariției
următorului ciclu menstrual.
După încetarea sângerării menstruale, timp
de câteva zile femeia nu are secreții. În
general se consideră că în această perioadă
contactele sunt sigure. Cu toate acestea ele
trebuie limitate la fiecare a doua zi ,
deoarece secrețiile vaginale și sperma pot fi
confundate cu secrețiile cervicale.
c) Măsurarea temperaturii bazale: pentru stabilirea
începutului ți al sfârșitului perioadei fertile.

Femeia trebuie să-și măsoare temperatura în același mod,


oral,
rectal sau vaginal, în fiecare dimineață înainte de a se da jos
din pat.

Inregistrează valorile citite


pe un grafic special.
Temperatura bazală a femeii crește cu 0,2-0,5 grade Celsius în
jurul momentului ovulației (aproximativ la jumătatea ciclului
menstrual al mai multor femei).

Cuplurile evită contactele sexuale în zilele în care temperatura


bazală a femeii crește peste valorile obișnuite și rămâne
crescută timp de 3 zile. Aceasta înseamnă că ovulația a avut loc.
d) Metoda simptotermică:
Apelează la urmărirea:
 temperaturii bazale,
 a mucusului cervical,
 a modificărilor posibile în funcţie de diferitele faze ale
ciclului;

Se poate apela la un grafic unic, pe care sunt menţionate toate


elementele importante pentru depistarea fazei fertile.
Alte semne şi simptome ale ovulaţiei sunt:

 Dureri abdominale
 Modificări ale colului
 Senzație de tensiune la nivelul sânilor
 Secrețiile cervicale + măsurarea temperaturii bazale ajută
la
identificarea momentului de început și cel de sfârsit al
perioadei fertile.
2. Metodele locale (sau de barieră)

a) Prezervativul

a) Diafragma cu spermicid

a) Spermicidele
(ovule vaginale, geluri, spume)

a) Cupola cervicală
3. Metode hormonale:

• Pilula combinată (COC) cu estrogeni și progesteron


• Pilula numai cu progesteron(POP)
• Contraceptiv injectabil combinat
• Inelul vaginal
• Implanturile subdermice
4. Alte metode:

• Dispozitiv intrauterin sau sterilet

• Sterilizarea chirurgicală voluntară


• feminină- legarea trompelor uterine,
• masculină- vasectomie
Pastila de a doua zi conține estrogen și progesteron în concentrații mult
mai mari decât în cazul pilulelor anticoncepționale și trebuie luată în
termen de 12-72 de ore de la contactul neprotejat.
Această metodă de contracepție de urgență determină întârzierea sau
elimină ovulaţia în acea lună și prin urmare, elimină riscul de apariție
al unei sarcini nedorite. Ţine cont că nu are nici un efect în
împiedicarea dezvoltării unei sarcini deja formate. Pilula de a doua zi
nu este o metodă contraceptivă de rutină și se recomandă utilizarea
acesteia de maxim 2 ori pe an, în cazul unui contact sexual neprotejat
sau în cazul eșecului metodei contraceptive folosite.
Bibliografie selectiva:
https://www.csid.ro/.../metode-de-contraceptie-destinate-
exclusiv-femeilor-11993415
https://www.donna-medicalcenter.ro/blog/metodele-
contraceptive.html
https://www.planificaneprevazutul.ro/metoda-ta-contraceptiva/

S-ar putea să vă placă și