Rapid n-a beneficiat niciodată de o bază materială grozavă.

S-a plimbat, ani de-a rândul,

prin diferite cartiere ale Bucureştiului, pentru a găsi un loc unde să-şi dispute jocurile oficiale,
dar mai ales unde să-şi desfăşoare antrenamentele. Chiar şi după construirea arenei de lângă
Podul Grant, giuleştenii au migrat spre „Republicii”, spre fostul „23 August” (actuala «Arenă
Naţională») ori chiar spre „Ghencea”!
Cu baza de pregătire s-a stat şi mai rău. A existat, vreme îndelungată, terenul de zgură pe
care se află astăzi sala de jocuri sportive, loc pe care s-au antrenat şi seniorii, dar pe care au
crescut şi copiii Giuleştiului. Abia după apariţia Bazei ProRapid (pe dispunerea fostului teren
Tehnometal), în 1998, s-a rezolvat măcar problema echipei mari, juniorii rămânând totuși să se
pregătească în condiții oricum improprii.
Startul în Divizia A, pe „Romcomit”
Decenii de-a rândul, fieful Rapidului a fost cunoscut sub denumirea de „Potcoava”
Giuleştiului. Dar, până la apariţia acesteia, la şase ani de la debutul „alb-vişiniilor” în Divizia A,
echipa s-a tot plimbat pe diferite arene din Capitală. Primul meci pe prima scenă a fost găzduit
de terenul Romcomit, în ziua de 11 septembrie 1932, cînd CFR Bucureşti a primit vizita marii
echipe a Ripensiei, de care a trecut cu 3-2, în ciuda avantajului de două goluri luat până la pauză
de timişoreni.
„Feroviarii” au jucat meciurile acelei prime ediţii a Diviziei Naţionale, cum se numea
atunci principala competiţie internă, doar pe Romcomit. Au urmat însă şi alte mutări de
domiciliu: „Ciocanul”, „Venus”, „Unirea Tricolor” şi „ONEF” (devenit mai târziu „Republicii”, un
stadion superb, demolat de comunişti la mijlocul anilor ’80).
Începuturile „Giuleștiului”
Istoria „Giuleştiului” începe în 1934. Pe 31 mai, Gazeta Sporturilor consemna ştirea
conform căreia „după exproprierea din Bulevard, CFR începe construirea unui teren pe Şoseaua
Giuleşt”. Lucrările erau prevăzute să înceapă pe 1 iunie, iar suprafaţa de joc urma să aibă
dimensiunile de 105 m lungime şi 65 m lăţime şi să fie acoperită cu zgură, copiindu-se modelul
unei arene la modă atunci, Venus. Planurile n-au fost respectate. Un an mai târziu, adică în mai
1935, acelaşi ziar menţiona că „se speră ca în toamnă CFR să joace pe Giuleşti, teren care va fi
deocamdată doar împrejmuit”. Mai pe româneşte, încă nu se prevedea construcţia tribunelor.
Un conducător ceferist, Costinescu, aprecia că „arena va fi o realitate. Planurile definitive au fost
întocmite şi se pregăteşte rectificarea traseului unei linii ferate care împiedică începerea
lucrărilor”.
Cu toate acestea, la sfârşitul anului 1935 (10 decembrie), Primăria anunţa că refuză
autorizarea construirii stadionului, pentru că „nu se poate încadra în planul de sistematizare al
Capitalei”! Câteva zile mai târziu, se acorda, în sfârşit, autorizaţia de construcţie. Iar în aprilie
1936 se estima că stadionul va fi gata pe 1 septembrie, acelaşi an, că va avea gazon şi va putea
aduna 25.000 de spectatori. Se modificaseră puţin şi dimensiunile, estimate acum la 107/75, dar
se avansa chiar şi o dată de inaugurare: 14 august 1936.
Lucrările au început, e adevărat, în cursul acelui an, dar ele au durat, în cele din urmă,
mai bine de doi ani. „Potcoava”, proiectată şi construită de arhitectul Gheorghe Dumitrescu sub
patronajul Aociaţiei sportiv-culturale a CFR, a fost dată oficial în folosinţă pe 10 iunie 1939,
inaugurarea fiind legată de Ceferiada organizată pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la
punerea în circulaţie a primului tren în România. Botezul îl primise însă cu un an în urmă. Aici
apucaseră să joace rapidiştii şi două partide din cadrul Cupei Europei Centrale, ambele încheiate
cu victorii, 4-0 cu Ujpest Budapesta şi 2-1 cu Genoa.
Regele Mihai, la inaugurarea oficială
La evenimentul din vara lui 1939 au luat parte Regele Carol al II-lea, Prinţul Mihai «Mare
Voievod de Alba Iulia», Prinţul Paul al Greciei, membri ai Guvernului Român, Consilieri Regali,
înalţi demnitari, personalităţi proeminente ale vieţii noastre publice, reprezentanţi străini, care
asistaseră şi la serbarea naţională de pe 8 iunie 1939, şi neumeroşi delegaţi ai căilor ferate
europene. Iată cum descria presa vremii desfăşurarea acelui moment istoric:
„Cadrul în care s-au desfăşurat serbările Ceferiadei a fost ales la Stadionul CFR din
Bucureşt, situat pe Şoseaua Giuleşt. Stadionul şi Casa Culturală CFR sunt ridicate de Regia
Autonomă CFR şi de Direcţiunea Generală pentru Ocrotrea şi Ajutorarea Personalului CFR, ele
consttuind sediul şi căminul Asociaţiei Culturale, musicale şi sportve a personalului CFR… Cele
două construcţiuni sunt ridicate pe un teren liber de 5 hectare suprafaţă. Stadionul poate
cuprinde 25.000 de spectatori pe locuri fixate, dar capacitatea lui poate fi sporită până la 32.000
de locuri… În ziua inaugurală de 10 iunie 1939, încă de la orele 6 întregul aparat al serviciului de
circulaţie de la Prefectura Capitalei era răspândit pe Calea Griviţei. Ploaia căzută peste noapte a
răcorit simţitor atmosfera, făcând-o plăcută. Grupuri compacte de vizitatori erau încolonate
încă de la orele 7, trecând grăbite sub supravegherea ofiţerilor de poliţie şi a gardienilor în
ţinută elegantă de vară, cu căştle lor colorate, caracteristce. Intrarea Podului Grant a fost
decorată în mod special, iar întregul parcurs a fost o fâlfâire de drapele ce-şi scânteiau tricolorul
în razele aurii ale soarelui. Pentru o metodică rânduire a miilor de vizitatori, intrarea în Stadion
s-a făcut prin trei porţi special construite şi ornate, dintre care una aşa-zisă de onoare. Accesul
la tribunele populare F şi G s-a făcut până la orele 8,30, prin poarta nr. 1, aşezată la capătul
Podului Grant, iar pentru invitaţii la tribunele A, B şi C, prin Şoseaua Giuleşt până la orele 9,30.
Difuzoare instalate în turnul stadionului au răspândit neîncetat melodii atractve pentru ca să
treacă mai atractv tmpul vizitatorilor din tribunele populare care aşteptau de la o oră matnală
începerea festvităţilor”.
La început, spectatorii de la peluză vizionau meciurile în picioare, iar sub tribune existau
circa 60 de loje petru oficiali. «Potcoava» era considerată atunci „arena cea mai încăpătoare şi
cea mai elegantă” din ţară.
Nume mari ajunse pe bătrâna arenă
Giuleştiul avea să devină o părticică din însăşi istoria fotbalului românesc. Asociat cu
numele unei echipe de legendă, stadionul a fost gazdă şi pentru echipa naţională, care a
disputat aici opt jocuri consecutive pe teren propriu, între 1943 şi 1948. Mai târziu, avea să
joace pe acest gazon şi echipa naţională de tineret. Paradoxal, Rapid a revenit în Giuleşti, pentru
întâlnirile din cupele europene, abia în 1994, la un meci de Cupa UEFA cu FC La Valletta. Lângă
Podul Grant au ajuns să joace apoi FC Liverpool, Paris Saint-Germain, Feyenoord Rotterdam,
PAOK Salonic, Hertha Berlin, SV Hamburg, FC Nürnberg sau VfL Wolfsburg. Tot la o confruntare
internaţională, cea cu nemţii de la Karlsruhe, în 1996, aveau să joace rapidiştii pentru prima
oară la lumina reflectoarelor pe propriul stadion ! Atunci a fost adusă o instalaţie mobilă,
transferată imediat după acel meci la Bistriţa, pentru jocul Gloriei cu Fiorentina. În vara lui 2000,
cu ocazia prezentării lotului antrenat de Anghel Iordănescu, a fost inaugurată şi instalaţia de
nocturnă actuală.
A doua peluză, în anii ’80, nocturna, în 2000
 «Potcoava» a devenit amintire pe la jumătatea anilor ’80, când a fost ridicată, la început
doar pe un cadru metalic, o a doua peluză, închizându-se, practic, stadionul. Lucrarea a fost
definitivată aproximativ 10 ani mai târziu şi a primit porecla de «Peluza Văcăroiu», după numele
primului ministru din acea perioadă, Nicolae Văcăroiu. Mare simpatizant al Rapidului,
demnitarul a susţinut consistent eforturile de mărire a capacităţii stadionului, cifrată, înainte de
apariţia celei de a doua peluze, la 12.160 de locuri.
Vara lui 2003 a reprezentat un alt reper important în istoria bătrânei arene. Echipa s-a
mutat pe „Naţional”, lăsând cale liberă pentru lucrările de modernizare. Gazonul a fost schimbat
în totalitate, iar drenajul său a fost adus la standarde occidentale. În consecinţă, pe 14
noiembrie 2003, Rapid dispunea de cel mai bun gazon din România, putând fi folosit pe orice
vreme, cât de vitregă pentru fotbal. Aici a fost zdrobită, 5-1, puternica echipă a Germaniei,
bătută de „tricolori” într-un joc amical disputat pe 28 aprilie 2004.
Stadionul a intrat, de asemenea, în 2006, într-un proces de refacere. S-au început
mărirea şi modernizarea tribunei oficiale, iar tribunele au fost înconjurate, în locul vechiului gard
de protecţie, cu un material plastic transparent (şi rezistent), care asigură şi o vizibilitate
superioară, dar şi o protecţie pe măsură.
În prezent aflată în proprietatea CS Rapid, arena ar putea primi, în mod normal,
aproximativ 19.000 de spectatori, fiind dotată în întregime cu scaune de plastic. Din vara lui
2007 însă, din rațiuni de securitate (vechimea stadionului, amânarea lucrărilor de consolidare
etc), capacitatea a fost redusă, ajungând azi la doar 11.404 locuri, cu vechea peluză, dinspre
Teatrul Giulești, închisă publicului.