Prima mare performanță a fotbalului românesc

Finală în Cupa Europei Centrale!

Total nedrept față de Rapid și, în fond, față de istoria fotbalului românesc, opinia publică
ignoră în continuare performanța realizată de echipa giuleșteană în 1940. Istoricii (nu foarte
mulți), comentatorii sau simplii microbiști pomenesc mai mereu despre deschiderea de drum a
Craiovei Maxima, urmată de semifinalele europene ale dinamoviștilor, totul culminând cu
succesele Stelei, Cupa Campionilor și Supercupa Europei, plus încă o finală a CCE.
Această listă trebuie completată, dacă nu chiar începută, din punct de vedere cronologic,
cu încă o ispravă asemănătoare, pe care timpul a ascuns-o în praful uitării. În iulie 1940, Rapid a
ajuns în finala Cupei Europei Centrale, după ce eliminase două formații puternice, Hungária FC
(Budapesta) și HŠK Građanski (Zagreb).
Poate că, astăzi, această competiție nu le spune multora nimic, performanța „alb-
vișiniilor” fiind trecută sub tăcere. Evenimentele istorice de după august 1944 au contribuit și
ele cu bună știință la trecerea în uitare a acestui succes, pentru că țara era controlată de
dinamoviști și steliști… Ei bine, această competiție, denumită și Mitropa Cup, demarată în 1927,
avea pe-atunci aproximativ importanța Ligii Campionilor de astăzi. Considerată un strămoș al
acesteia, la ea se înscriau primele două clasate din campionatele țărilor din centrul Europei. Nu
participau echipe din Marea Britanie (aflată în conflict cu toată lumea fotbalistică), Spania,
Portugalia, Germania (nu considera moral profesionismul în fotbal) sau Franța (se ruga, în zadar,
să fie acceptată printre participante). În acele vremuri, valorile erau altfel repartizate, în Austria,
Ungaria și Cehoslovacia jucându-se fotbalul adevărat. Ca să nu uităm de veșnica forță numită
Italia. Multe dintre forțele de azi practic nu existau în fotbalul din acele vremuri.
La acea ediție, din cauza expansiunii Germaniei naziste, echipele din Austria și
Cehoslovacia nu au participat, în timp ce italienii și-au motivat absența prin tulburările la care
era supus pe-atunci Bătrânul Continent. Au rămas însă echipele maghiare, aproape invincibile
pe-atunci, precum și cele din Iugoslavia, aceleași echipe incomode dintotdeauna.
Cu doi ani mai înainte, în aceeași competiție giuleștenii reușiseră o răsturnare fabuloasă,
care a făcut epocă, după 1-4 la Budapesta spulberând-o pe Újpest, în Giulești, cu un incredibil 4-
0! În aceeași ediție, Ripensia Timișoara o eliminase pe Milan! Meritul Rapidului a fost cu atât
mai mare, cu cât majoritatea jucătorilor aveau statut amator, spre deosebire de adversare, care
încorporau, în totalitate, jucători profesioniști. Iar în România interbelică nu exista acel
profesionism mascat de amatorism, apărut mai târziu, în anii socialismului.
Prima victorie românească la Budapesta
Grație locului secund obținut în ediția de campionat 1939-1940, Rapid prinsese din nou
participarea în Cupa Europei Centrale. Cea de-a doua reprezentantă a noastră, Venus, este
eliminată chiar din primul tur de către Beogradski SK, după 0-3 la Belgrad și 0-1 pe ANEF, la
București, și echipa giuleșteană rămânea să ducă de una singură cursa europeană. Se vedea
treaba că în întâlnirile internaționale Venusul n-avea stofa Rapidului...
Sorții le scot în cale din nou feroviarilor o echipa maghiară, Hungaria Budapesta. Aceasta
n-avea valoarea Ujpestului, adversara din 1938, dar publicul budapestan abia aștepta
răzbunarea. Rapidiștii ar fi preferat-o pe Beogradski, dar asta era soarta...
Budapesta, 16 iunie l940. 15.000 de spectatori luau loc în tribunele stadionului MTK și
jubilau la deschiderea scorului de către favoriți. Sipos egala însă pentru Rapid până la pauză și
tot el aducea, în partea secundă, o mare victorie a formației bucureștene. Primul succes, de
fapt, al unei echipe românești în Ungaria! Cei ce au scris această filă importantă de istorie au
fost: Petre Rădulescu – Iosif Slivatz, Iosif Lengheriu – Vintilă Cossini, Gheorghe Rășinaru, Ioachim
Moldoveanu – Vilim Šipoš, Ioan Wetzer, Iuliu Barátky, Dan Gavrilescu, Ion Bogdan. Antrenor:
Ștefan Auer.
După numai o săptămână a venit returul de pe „ANEF”. Nici n-au apucaseră ungurii să se
așeze bine în ghete și același Sipos care învinsese Hungaria la Budapesta deschidea scorul. Era
minutul 4 și, până să le treacă oaspeților uluiala, repriza se încheia cu 2-0 pentru Rapid, după
golul lui Ionică Bogdan, din minutul 43. Dar „cireașa pe tort” a pus-o Giussy Baratky, în repriza a
doua. Căzut la pământ, în careul ungurilor, și-a aranjat mingea pe vârful ghetei și, cu șpițul, a
aruncat-o peste portarul maghiar, care se îndrepta spre el: Rapid - Hungaria 3-0! Echipa a jucat
în aceeași alcătuire din tur, singura schimbare fiind apariția antrenorului-jucător Rici Auer, în
locul lui Dănuț Gavrilescu.
Trecând „en fanfare” de Hungaria, după victorii in ambele meciuri (presa străină a
catalogat jocurile Rapidului drept senzaționale), românii urmau să dea piept, în semifinalele
competiției, cu Gradjanski Zagreb, o echipă tot atât de populară în Croația precum Rapidul la
noi, care avea nouă internaționali în lot.
Calificare prin tragere la sorţi!
Pe 30 iunie 1940, Rapid intra pe teren, la Zagreb, fără Sipos (care era croat și jucase chiar
la adversarii noștri) și sub presiunea fantastică creată de cei 10.000 de localnici.
Ambele echipe aveau antrenori maghiari: Auer, la noi, Martin Bukossi, la Gradjanski.
Meciul a început prudent, apoi fiecare echipă a încercat atacuri periculoase. Portarul
croat a fost mai mereu la post, iar, de cealalată parte, “stâncile” Lengheriu și Slivăț s-au dovedit
a fi de netrecut, așa că scorul a rămas până în final ca la început, 0-0. Rapid: Petre Rădulescu -
Iosif Slivatz, Iosif Lengheriu - Vintilă Cossini, Gheorghe Rășinaru, Ioachim Moldoveanu - Ion
Bogdan, Francisc Simkó, Iuliu Barátky, Dan Gavrilescu, Ștefan Auer.
Peste o săptămână (7 iulie 1940), din nou pe ANEF, în fața a 12.000 de spectatori. Tot cu
antrenorul Auer în teren, dar de data aceasta și cu Sipos, marele absent din tur, în locul lui Dan
Gavrilescu. Ai noștri au dominat teritorial, dar meciul s-a terminat tot fără goluri și banchetul
pregătit de giuleșteni s-a amânat.
Pentru desemnarea unei finaliste a fost nevoie de disputarea unui al treilea joc, la
Subotica, peste numai două zile. Fără patru titulari (Vintilă, Rășinaru, Sipos și Auer) accidentați,
adică „mijlocul” și golgeterul de până atunci (Sipos), Rapid s-a dus să joace pentru a doua oară
în „ograda” adversarului.
Croații s-au năpustit pur și simplu peste români încă din primul minut, când au și deschis
scorul prin Cimermancić. Atacurile gazdelor au urmat cu aceeași înverșunare și să-l lăsăm pe
Ionică Bogdan să descrie ce a urmat: „Giussy a scos o minge din jumătatea noastră, unde erau
opt croați, mi-a trimis-o imediat, fără s-o mai gâdile, eu m-am băgat printre fundașii Brozovici și
Belosevici, iar când am ajuns în fața portarului Urh, am făcut o fentă ca să-mi cer scuze și am dat
gol. A fost unul dintre golurile mele mari, cum spunea Baratky. Atât de mare, încât a ținut până
în minutul 90, apoi a rezistat și în prelungiri și n-a putut fi învins nici măcar la tragerea la sorți”.
Într-adevăr, seara s-a tras la sorți pentru stabilirea finalistei (acesta era regulamentul pe
atunci), iar când s-a auzit numele de „Rapid”, reprezentantul oficial al croaților a dat cu căciula
de pământ, iar casierul lui Gradjanski a scăpat din mână geanta pregătită pentru recompensarea
așteptatei performanțe, banii rostogolindu-se sub masă și pe sub dulapuri. Rapid era în finala cu
Ferencvaros! Eroii Giuleștiului se numeau Petre Rădulescu - Iosif Slivatz, Iosif Lengheriu - Ion
Costea, Ioan Wetzer, Ioachim Moldoveanu - Radu Florian, Francisc Simkó, Iuliu Barátky, Dan
Gavrilescu, Ion Bogdan (antrenor Ștefan Auer).
Finală anulată de război
Așadar, după Hungaria și Grajdanski, Rapid, neînvinsă în cele cinci jocuri de până atunci,
urma să joace finala cu Ferencvaros. Numai că nebunia care cuprinsese Europa, cel de-al doilea
război mondial, a anulat orice competiție sportivă. „Războaiele” din teren se mutaseră acum pe
front, se duceau cu arma în mână, și nu mai existau învingători și învinși, ci morți și
supraviețuitori.
Participarea echipelor românești în Cupa Europei Centrale se încheia, astfel, înainte ca
Rapid să-și fi împlinit visul, disputarea finalei. Oricum, giuleștenii se detașaseră net față de
celelalte două reprezentante ale României:
1. Rapid (două ediții) 9 4 3 2 13–10 11
2. Ripensia (două ediții) 4 1 0 3 9–12 2
3. Venus (trei ediții) 6 1 0 5 6–19 2
Până aici, 1938 putea fi considerat drept cel mai performant din istoria Rapidului. Acum,
după ce feroviarii ocupaseră locul doi în campionat, câștigaseră Cupa României și ajunseseră
până în finala Cupei Europei Centrale, ierarhiile trebuiau modificate. 1940 figura, de acum, pe
prima poziție în înșiruirea momentelor de vârf ale clubului din Giulești. Rapid devenise poate
cea mai puternică grupare românească a momentului și doar titlul național îi mai lipsea din
palmares.