editorial

PRIVIND ÎNAPOI CU MÂNDRIE

C
u peste patru decenii în urmă, când intram cu emoţie
pe porţile Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din
Câmpulung Moldovenesc, cu simpla motivaţie de a
învăţa într-un liceu serios unde cartea e carte, nu mă gândeam că
pasul făcut îmi marca definitiv viaţa, deschizându-mi un drum
nou, necunoscut adolescentului de atunci, cel al carierei militare.
Au trecut patruzeci și unu de ani și, în momentele când
rămân cu mine însumi, mă mai felicit, oarecum egoist, pentru
decizia copilului de atunci. Sunt ani în care tot ceea ce am
realizat, am realizat în interiorul și împreună cu această mare
familie și importantă școală de viaţă care este Armata Română.
Timid la început, dar din ce în ce mai încrezător în propriile
puteri, îndrumat, sfătuit și uneori chiar muștruluit de profesori,
comandanţi sau șefi, am pus cărămidă peste cărămidă la ceea
General-maior Dr. Dan-Florin GRECU,
ce acum, la moment de bilanţ, îmi place să numesc „drumul locţiitorul pentru resurse
meu în viaţă”. al şefului Statului Major General
Marea familie în care am intrat și pe care o părăsesc acum
doar formal, în ordinea firească a vieţii, m-a format pas cu
pas, transferând în sufletul și personalitatea mea valorile
definitorii ale militarului de carieră – dragostea faţă de ţară și
poporul român, dragostea de oameni, respectul legii, rigoarea
profesională, onestitatea, disciplina, camaraderia și nu în ultimul
rând altruismul și spiritul de sacrificiu.
Am avut șansa, chiar dacă unii pot spune că și neșansa, de
a cunoaște Armata în două epoci total diferite, separate de
momentul de graţie din Decembrie 1989. Eram deja comandant
de divizion de artilerie în 1989, cu multe trageri și luni de
poligon la activ, dar am și văzut, am trăit și am fost parte activă
la transformarea organismului militar din ultimii 25 de ani
și pot depune mărturie că, deși multe lucruri s-au schimbat,
unele chiar fundamental, valorile definitorii ale militarilor sunt
imuabile, ele fiind elementele de la care trebuie să pornească și
pe care trebuie să se bazeze orice acţiune care vizează puterea
militară naţională.
Nu este nici locul și nici nu am intenţia să analizez aici
transformarea Armatei României, dar ca martor și parte a
acestui proces complex nu pot să nu rememorez entuziasmul și
speranţa cu care ne-am angajat în acest demers, transformate
destul de rapid în încleștare și încrâncenare contracronometru,
pentru ca, în final și spre beneficiul tuturor, să realizăm saltul
necesar spre o viziune și o strategie coordonată, adică ceea ce

document 2014 3 (65) 1

editorial
de altfel știam încă de la prima oră de tactică de pe
băncile școlii de ofiţeri – că nu există acţiune fără
plan. Realizarea transformării nu este ușoară și nici
nu trebuie să ne iluzionăm cu ideea că se va încheia
vreodată, fiind în fapt un proces continuu, imperativ
din perspectiva obiectivelor de atins, obiective situate
permanent la niveluri superioare ale performanţei. Din
fericire, competenţa personalului militar implicat este
în continuă creștere și, spre deosebire de momentele
de început, dispunem în prezent de o resursă umană
profesionalizată printr-o educaţie adecvată în instituţii
naţionale și internaţionale de prestigiu, experimentată
în mediul internaţional în cadrul comandamentelor
aliate și ale Uniunii Europene și călită în teatre de
operaţii de pe trei continente, capabilă să elaboreze
și să implementeze viziunea strategică și planurile
proprii. Rămâne doar ca acestei resurse vitale să-i fie
multiplicată capacitatea de acţiune și prin asigurarea
unei finanţări continue și predictibile, la nivelul
angajamentelor internaţionale asumate.
Vorbind despre sfertul de veac de transformare,
nu pot să nu subliniez unul dintre cele mai vizibile
efecte produse, și anume permanenţa încrederii pe care
românii o au în cei care îmbracă haina militară. Într-o
societate aflată ea însăși într-o schimbare esenţială,
în care destule valori tradiţionale sunt criticate sau
chiar contestate, s-a reușit păstrarea credibilităţii și a
încrederii populaţiei în această instituţie fundamentală
a statului și naţiunii. Este indiscutabil meritul fiecăruia
dintre noi, știuţi și neștiuţi, de la soldat la general,
care prin disciplină, efort, echidistanţă și echilibru,
mergând la nevoie până la sacrificiul de sine, am
contribuit la menţinerea prestigiului Oștirii.
Apărători de ţară și ambasadori permanenţi ai
României în lume, militarii români nu au clacat
nicăieri unde au fost trimiși să îndeplinească o misiune,
adunând respect și consideraţie din partea populaţiei
civile sau militarilor din statele aliate sau partenere. Am
împărţit cu ei doi ani și jumătate de misiuni externe,
am luat parte la multiple activităţi multinaţionale și
nu m-am simţit niciodată mai mândru decât atunci
când am auzit aprecierile sincere, situate dincolo de
politeţea diplomatică specifică unor astfel de momente,
exprimate de comandanţi sau simpli militari străini.
Este cel mai mare serviciu pe care militarii noștri l-au
adus ţării în perioada contemporană, iar în calitate de
comandant care a trăit bucuria succeselor operaţionale,
2 3 (65)
dar și dureroasa experienţă de a repatria corpurile
neînsufleţite ale eroilor noștri, trebuie să-mi arăt
respectul faţă de cei ce sunt, să îmi plec capul în faţa
memoriei celor dispăruţi și să-mi exprim speranţa că
sacrificiul lor nu a fost zadarnic.
Viaţa militară m-a adus alături de mii de camarazi.
Am avut șefi și comandanţi destoinici, am avut colegi
și subordonaţi extraordinari și de la fiecare am avut
ceva de învăţat și toţi mi-au întărit convingerea
că omul rămâne resursa inepuizabilă. Amintirea
OAMENILOR care compun această mare familie a
Armatei României, pe care îi respect și admir și de
al căror respect sper să mă bucur, este zestrea cu care
trec în rezervă, alături de convingerea că aceia care
vin din urmă vor continua să menţină trează flacăra
iubirii de ţară, devotamentul faţă de naţiunea română
și coeziunea Oștirii.
De obicei, la final de carieră ţi se cer sfaturi. Nu
dau sfaturi, nu spun „așa” sau „așa”, pentru că am trăit
tot timpul cu convingerea că în mediul militar un
singur om nu poate acoperi complexitatea fenomenului
și, de aceea, termenul de echipă trebuie să primeze,
fără ca aceasta să aducă atingere într-un fel sau
altul prerogativelor instituţiei comandantului, acel
lider militar competent, în măsură ca prin motivare,
direcţionare și decizie să-și influenţeze subordonaţii
să acţioneze perseverent pentru îndeplinirea misiunii
primite.
La bilanţul carierei militare, privesc înapoi, cu
normala nostalgie a momentului, la reperele care mi-au
marcat „drumul”, de la promoţiile de ofiţeri de artilerie
la a căror educare am contribuit, la precizia tragerilor
executate, la activitatea de stat major din Inspectoratul
General al Artileriei și din Direcţia Operaţii, la anii în
care am fost șef de stat major al Corpului 4 Armată și
ulterior al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, la comanda
unei mari unităţi de elită a Forţelor Terestre – Brigada 81
Mecanizată –, la cele trei misiuni externe și până la
onoranta funcţie de locţiitor pentru resurse la Statul
Major General. Sincer, cred că pot raporta „misiune
împlinită”.
Și totuși… Poate că există un totuși, dar nu-mi
aparţine. Este un pic din gustul amar pe care îl simţi
atunci când ajungi la momentul în care vezi că, dintre
cei doi semnatari ai unui contract social și de onoare,
unul mai are datorii…
2014 document
 studii/documente

PREOCUPĂRILE LUI ŞERBAN CANTACUZINO,

CONSTANTIN CANTEMIR ŞI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
PENTRU INFORMAŢII SECRETE
Dr. Tiberiu TĂNASE1

D
in punct de vedere politic, Ţările Române își rigoare, de stolnic. Concluzia este confirmată, între altele, și prin
stabilizează situaţia internă. Liniștea și ordinea sunt aceea că șeful cancelariei domnești, sesizând rostul deosebit al
în general asigurate. Toate aceste elemente conduc informaţiei, a acţionat în consecinţă. Dovezile sunt perceptorii.
la creșterea lor în exterior. În plan extern, ele reușesc să-și El își constituie propriile sale filiere informative, atât în interior,
îmbunătăţească relaţiile cu alte state și, în primul rând, cu cele cât și afară. Mai mult, în plan intern, în această corupţie, iniţial
vecine. În plan intern, domnitorii Ţărilor Române întreprind benefică, ulterior surdă, el încearcă să deţină, de fapt, nu numai
măsuri organizatorice inspirate și utile. De reţinut, în acest sens, monopolul filierelor informative, ci și al curierilor, al tălmacilor,
preocupările constante ale lui Șerban Cantacuzino, Constantin al oamenilor de cancelarie și al cifratorilor. A nu se omite, în
Cantemir și Constantin Brâncoveanu în privinţa îmbunătăţirii acest din urmă sens, un detaliu și anume că el este acela care, în
funcţionalităţii și a modernizării serviciilor secrete. 1693, îl găsește și-l aduce la Iași pe Nicolo de Porto, specialist
Faptul că domnitorii respectivi pentru în depecetluirea (desfacerea) peceţilor și sigiliilor și descifrarea
activităţile desfășurate anterior vremii lor epistolelor.
în domnie au avut tangenţe cu munca de Tot Constantin Cantacuzino este acela
informaţii, explică, în bună parte, atenţia care, în 1697, împreună cu fratele său, marele
pe care au acordat-o acestui domeniu. spătar Mihai Cantacuzino, alcătuiește, nu în
Măsurile respective au menirea să asigure mod întâmplător, ci pentru că era depozitarul
domnitorilor o informare corespunzătoare, informaţiilor de care era nevoie, UN PLAN
pe alocuri chiar de excepţie, în special SECRET de luptă antiotomană a Rusiei și
în legătură cu anumite stări conflictuale popoarelor din sud-estul Europei. Același
existente între unele state europene și cu plan strategic este discutat, în septembrie
privire la măsura în care deznodământul 1700, într-o consfătuire secretă la București
disputelor respective putea afecta Ţările cu domnitorul Constantin Brâncoveanu și
Române. patriarhul Dosoftei, pentru a se propune
Volumul și consistenţa informaţiilor ţarului reluarea luptei împotriva turcilor.
obţinute sunt notabile, element ce se resimte Este un element ce pune în evidenţă
în supleţea și orientarea politicii externe importanţa deosebită a informaţiilor, rolul lor
promovate de domnitori. Unii din ei rareori esenţial în coagularea unor energii și orientarea
sunt surprinși de evenimente. De notat, în acestora. Se poate afirma că, în perioada
același timp, că atât Șerban Cantacuzino, Voievodul Constantin Brâncoveanu, analizată în Ţările Române, informaţiile
cât și Constantin Brâncoveanu, în cea mai după o gravură de Verini Favorini ajunseseră la mare preţ.
publicată în anul 1712 la Veneţia Faptul că Ţara Românească avea o cotă
mare parte a domniei lor, sunt puternic
influenţaţi de stolnicul Constantin Cantacuzino. Acesta, deosebită în planul informaţiilor este confirmat de aprecierile
instruit și format la Padova, a avut un contract nemijlocit cu Curţii de Viena, ale celei de la Moscova, dar și din alte capitale
școala veneţiană una dintre cele mai elevate în epocă. Un aspect europene. Mai mult chiar Turcia, din aceleași considerente,
important este acela că el și-a exercitat atribuţiile specifice în tolerează atitudinea duplicitară a Ţării Românești. Se poate
timpul lui Constantin Brâncoveanu, el însuși un om cu o viziune aprecia că, într-un procent însemnat, informaţiile și abila politică
clară asupra rostului și rolului informaţiilor, încă din timpul când externă a Ţărilor Române determină credibilitatea și respectul
a deţinut funcţiile de mare ban, mare agă sau de capuchehaie lor în exterior.
la Constantinopole. Același exerciţiu al informaţiilor, reprezentarea exactă a
Contextul favorabil în care Constantin Cantacuzino a reușit valorii, a rostului și importanţei lor, înţelegerea unui lucru
să-și desfășoare activitatea, să modeleze structurile pe care fundamental, acela de a identifica întotdeauna măsuri de natură
le-a condus, să le nuanţeze obiectivele, să modernizeze unele să apropie realizarea obiectivelor propuse și să nu le distanţeze
compartimente sau să specializeze altele, se explică și prin aceea prin crearea de reacţii inutile gratuite, l-au determinat, de pildă,
că domnitorii pe care i-a slujit au fost rudele sale apropiate: pe Constantin Brâncoveanu să adopte, ca principiu de politică
Șerban Cantacuzino a fost fratele său, Constantin Brâncoveanu externă, diplomaţia tergiversării. Numai un om bine informat
i-a fost nepot, iar Ștefan Cantacuzino (1714-1716) i-a fost fiu. asupra evoluţiei unor probleme ce interesau și care aveau semne
Explicaţia acestei relaţii este simplă: formaţia, inteligenţa că in viitor mai apropiat sau mai îndepărtat poate spori șansele
și greutatea specifică a marelui cărturar, fapt că el le este spre o evoluţie dorită, convenabilă, care avea deplină încredere în
rudă apropiată, experienţa și agilitatea sa, dar mai ales atuul serviciile sale secrete și știa cât poate valora uneori o informaţie,
informaţiilor. Acest aspect din urmă este evaluat, cu deosebită putea acţiona ca atare.

document 2014 3 (65) 3

studii/documente
Răspunsul, aproape invariabil, al domnitorului la probleme
neclare, neconvenabile, riscante, incerte, era de regulă: ... cu
vreme semnifica nu numai înţelepciune sau prudenţă, ci, mai
ales, încredere într-o evoluţie așteptată și neîndoielnic, în același
timp, investigată informativ și analizată cu detașare și luciditate.
Mulţi analiști au apreciat instinctul politic al lui Constantin
Brâncoveanu, frapantul său simţ al realităţii sau exactitatea calculelor
și prevederilor sale, toate aceste simţuri speciale permiţându-i să
ia mereu decizia optimă și să-și menţină politica sa în echilibru.
Este îndoielnic însă că toate aceste calităţi au o explicaţie
și un suport comun, că ele constituie produsele unui alt plan,
acela al informaţiilor.
Informaţiile consistente de care dispunea, limpezimea
analizei ce impunea concluzii legate de apariţia și evoluţia unor
evenimente, punctele reale de sprijin pe care le avea în exterior,
activitatea de influenţă și câștigarea simpatiilor străine, toate
deoparte constituie elemente ce explică calitatea și acurateţea
informării și faptul că opţiunile domnitorului nu apăreau
niciodată din senin, ci pe un teren investigat și pregătit îndelung,
cu minuţiozitate și înţelepciune.
Principiul tergiversării nu ar fi folosit la nimic, dacă această
aparenţă de superficialitate, de ineficienţă sau răbdare omenească
nu ar fi fost dublată întotdeauna de o intensă activitate
informativă și de influenţare raţională și lucidă a evoluţiei spre
scopurile și obiectivele urmărite.
Faptul, în aparenţă minuscul, dar în realitate fundamental,
Ţările Române au știut când și cum să cultive relaţiile cu Rusia,
putere europeană în ascensiune, au cerut, uneori cu o ușoară
insistenţă, ca ţarul să încheie pace cu Suedia, pune în evidenţă
nu doar o simplă alternativă diplomatică, ci mai ales o anumită
siguranţă a informării lor, substanţa și valoarea informaţiilor.
Domnitorii români trimiteau adesea sume importante
de bani agenţilor lor din străinătate și mai ales celor de la
Constantinopol pentru realizarea unor acţiuni de influenţă.
Aparent acest gest poate apărea uneori discutabil, inutil, excesiv
sau, pur și simplu, un act de risipă.
De reţinut însă un element simplu, dar care pune în evidenţă
un altul de ordin concepţional: Constantin Brâncoveanu, de
pildă, ţine o evidenţă personală strictă a sumelor cheltuite.
Acest mecanism are o singură semnificaţie, și anume că sumele
respective trebuiau să folosească unui anumit scop, ele reprezentau
o investiţie necesară și erau destinate să slujească intereselor ţării,
interese plasate deasupra domnitorilor. În același timp ţinerea
evidenţei era necesară și nu avea nimic dezonorant.
O altă observaţiei este aceea că forţa informaţiilor a conferit
domnitorilor tonus, optimism, încredere că pot depăși situaţii
limită, complicate sau chiar periculoase. A se vedea, în acest
sens, atitudinea lui Șerban Cantacuzino în războiul Vienei, a
lui Constantin Brâncoveanu, în 1689, când generalul Heissler
ocupase o parte din Ţara Românească sau în 1711 când marele
spătar Toma Cantacuzino fuge de ruși.
Concepţional, consecinţa informaţiilor a fost, aproape
întotdeauna, aceea că ele constituie o forţă, o putere în mâna celui
care le deţine și știe să le exploateze, să le valorifice. Această stare,
puterea conferită de priorităţile sau exclusivitatea informaţiei, l-a
determinat pe stolnicul Constantin Cantacuzino, șeful cancelariei
domnești și al serviciilor sale, să se considere prima forţă în stat
și să acţioneze ca atare. Astfel, în unele împrejurări stolnicul
acţionează pe cont propriu, în secret, pentru realizarea unor
obiective personale, cum ar fi, de pildă, acela al înlăturării lui
Constantin Brâncoveanu și al aducerii în scaun a fiului său, Ștefan
Cantacuzino. Desigur, resorturile acţiunilor sale pot fi multiple
și susceptibile de o abordare complexă, mai amplă. În mod cert
însă, acest sentiment a determinat o radicalizare a atitudinii sale
faţă de domnitor și i-a creat convingerea că poate acţiona ca atare.
4 3 (65)
Alteori, succesele repetate ori victoriile nesperate sau
siguranţa excesivă pot conduce la comiterea unor erori grosolane,
la atitudini paradoxale, de încălcare a unor principii elementare
sau la acte de ignorare și bagatelizare. A informaţiilor. În legătură
cu încălcarea acestor principii stau mărturie dovezi din care
rezultă că la Curtea lui Constantin Brâncoveanu: ...nu se știe ce
este secret de stat. De abia descălecau curierii sosiţi din Constantinopol
și se și răspândeau prin dughenile orașului noile știri venite de la
Poartă, iar zvonurile se întindeau până peste hotare.
Spre sfârșitul domniei, același domnitor, ce datora mult
serviciilor sale secrete, avea să ignore o informaţie sosită din
Constantinopol de la fostul său medic, Anton Carai. Din
informaţie rezultă că împotriva domnitorului se pusese la cale
un complot și că Poarta ar fi decis surprinderea sa și a familiei.
În pofida acelui serios avertisment, din care rezulta experienţa
unei conjuraţii sprijinite din afară, Constantin Brâncoveanu
avea să-l consulte din nou pe vechiul său sfetnic, Constantin
Cantacuzino, cel care acţiona împotriva sa încă din 1706.
Aparent, nimic anormal, dar acestuia, în 1707, îi luase
puterea pentru uneltire; în noiembrie 1709 îi fixau domiciliul
obligatoriu la Afumaţi, pentru că solicitase anterior ajutorul lui
Francis Rohacsi II pentru înlăturarea sa. Aceluiași om, în 1712,
îi fixau domiciliul obligatoriu la Filipeștii de Târg, pentru vina
de a nu-l fi informat în legătură cu intenţia nepotului său, Toma
Cantacuzino, de a fugi la ruși.
Gestul domnitorului, de ușurinţă sau gravă superficialitate,
nu poate fi interpretat decât ca un act de supraevaluare a
poteţelor serviciilor sale secrete și a puterii aurului, un act bazat
pe metode încercate anterior, de ieșire din situaţii dificile, critice.
De sesizat, de asemenea, că domnitorul este sabotat și trădat
de oamenii săi apropiaţi, de rudele sale, în care încă mai avea
încredere din moment ce, spre exemplu, Constantin Cantacuzino
este repus, de fiecare dată, în funcţie, considerându-se probabil
că lecţiile date au fost și îndestulătoare.
Bibliografie
1. I.D. Condurachi, Diplomaţi români în trecut - secolele
XIV-XVII, Brașov, Tipografia „Unirea“, 1937;
2. Istoria României, vol. II, București, Editura Academiei, 1962;
3. Nicolae Bălcescu, Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul,
București, Editura Cartea Românească, 1937;
4. E. D. Tappe, Documents Concerning Romanian History
(1427-1601), London, 1964;
5. N. Stan, Reflectări istorico-literare ale rezistenţei românești,
București, Editura Politică, 1979;
6. Marian Ureche, Servicii secrete, București, Editura
Fundaţiei România de Mâine, 1995.
The Preoccupation of Şerban Cantacuzino,
Constantin Cantemir and Constantin Brâncoveanu
for Intelligence
Tiberiu Tănase, Ph.D.
Abstract: Şerban Cantacuzino, Constantin Cantemir and
Constantin Brâncoveanu used for a good administration the
intelligence that was obtained regarding the foreign and home
policy. The use of the information with ability or its ignorance
ended reigns or favour them.
Keywords: Şerban Cantacuzino, Constantin Cantemir,
Constantin Brâncoveanu, intelligence, Tsarist Empire
NOTĂ
1
Centrul de Studii Europene şi Naţionale al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
2014 document

CEREMONIALUL MILITAR AL TRECERII DUNĂRII
DE CĂTRE DIVIZIA DE INFANTERIE DE REZERVĂ
LA 20 AUGUST/1 SEPTEMBRIE 1877
Î
n anul 1976, Studiourile Cinematografice de la Buftea
vor primi o comandă pentru realizarea unui serial de
televiziune intitulat Războiul de Independenţă dedicat
aniversării centenarului obţinerii Independenţei de Stat a
României. Serialul va fi realizat iniţial într-o serie de 8 episoade.
Al doilea episod din respectiva serie purta denumirea de
Trecerea Dunării și va fi realizat de regizorul Doru Năstase. În
acest episod este prezentat, într-o formă artistică, momentul
desfășurării ceremonialului militar prilejuit de trecerea Dunării,
la 20 august/1 septembrie 1877, de Divizia de Infanterie de
Rezervă din Armata de Operaţii română.
Este necesar a se face precizarea că realizatorii respectivului
serial au acordat un spaţiu amplu ceremonialului în care este
prezentat, surprinzător pentru cinematografia română din acele
timpuri și Prinţul Domnitor al României, Carol I. Persoana
viitorului rege al României mai fusese imortalizată în filmul
Independenţa României realizat în anii 1911-1912.
Regizorul Sergiu Nicolaescu va realiza, în anul 1978, filmul
artistic de lung metraj Pentru Patrie. Și în acest film, un spaţiu
generos este acordat ceremonialului militar al trecerii Dunării,
care a fost filmat într-o formă apropiată de realitatea istorică
a acelui moment, completând cu unele secvenţe care și astăzi
emoţionează pe cei care vizionează acest film.
La 12/24 aprilie1877, Imperiul Ţarist va declara război
Imperiului Otoman. Armata rusă, beneficiind de concursul și
sprijinul statului român, într-o perioadă relativ scurtă de timp,
va reuși să atingă linia Dunării, pe care o va traversa în cursul
lunii iunie, îndreptându-se spre Munţii Balcani surprinzând
defensiva turcă. În luna iulie, vor fi date două bătălii pentru
ocuparea Plevnei, bătălii în care Armata rusă va fi înfrântă de cea
turcă. La 19/31 iulie 1877, marele duce Nicolae, comandantul
trupelor ruse de pe frontul european, va trimite domnitorului
Carol I, conducătorul României, o telegramă prin care se solicita
ajutorul Armatei române.
Marele Cartier General român la Poiana Mare
document 2014 3 (65)
studii/documente
Locotenent-colonel Drd. Gabriel PĂTRAŞCU1
Imediat după
recepţionarea telegramei
marelui duce Nicolae, la
cartierul domnitorului
Carol I, unde era
prezent și președintele
Consiliului de Miniștri,
Ion C. Brătianu2, a avut
loc un consiliu în care s-a
dezbătut atitudinea ce
urma să se adopte faţă de
această cerere de ajutor.
Ion C. Brătianu s-a
pronunţat, fără ezitare,
favorabil trecerii, chiar
dacă Armata română
nu urma să primească o
zonă proprie de operaţii. Carol I – Domnitorul României
Altfel, susţinea el, exista riscul ca trupele ruse să fie aruncate
peste Dunăre, iar teatrul de operaţii să se mute pe teritoriul
României. Carol I a fost de acord, cu un singur amendament:
în cazul cooperării va păstra în continuare comanda efectivă a
Armatei române. Acest lucru trebuia comunicat neîntârziat de
I.C. Brătianu părţii ruse3.
Pe 22 iulie/3 august 1877, principele Carol I a comunicat
marelui duce Nicolae acceptul de cooperare militară: În urma
telegramei tale de la 19 iulie, după mari sforţări și cu toate greutăţile
numeroase, sunt fericit de a putea să te anunţ că s-au luat toate
dispoziţiile pentru concentrarea a vreo 30 mii de oameni ca să luăm
într-o silinţă comună Plevna, cu corpurile angajate în jurul acestei
poziţii, care este un pericol permanent pentru armata imperială.
Toate măsurile sunt luate pentru ca podul nostru să fie aruncat în cel
mai scurt timp între Izlaz și Corabia spre a grăbi trecerea Dunării
și a asigura linia de aprovizionare și de retragere4.
În vederea operaţiunilor din sudul Dunării, la 23 iulie/
4 august 1877, Marele Cartier General român a decis
reorganizarea Armatei române. Ea a fost împărţită în Armata de
Operaţii, comandată de generalul de brigadă Alexandru Cernat,
și Armata de Observaţie, comandată de generalul de brigadă
George Lupu. Armata de Operaţii, căreia îi revenea misiunea
de a acţiona în sudul Dunării, a fost alcătuită din Diviziile 3 și
4 Infanterie și Divizia de Infanterie de Rezervă5.
În vederea traversării Dunării, Marele Cartier General român
și-a mutat cartierul de la Poiana Mare la Corabia, în apropierea
locului ales pentru construirea podului de pontoane. Divizia de
Rezervă, aflată în zona Calafat, a fost dislocată începând cu
25 iulie/6 august 1877 spre est, trupele sale ajungând, după un marș
efectuat pe un timp nefavorabil pe 2/14 august, la Celei și Corabia6.
Locul pentru construirea podului, în punctul Siliștioara –
Măgura, a fost ales deoarece în zona Siliștoara malul românesc
domină pe cel bulgar, ceea ce oferea posibilităţi pentru
amenajarea unor poziţii de artilerie în vederea apărării podului.
În acea zonă, fluviul avea lăţimea maximă de 1 km, iar cursul
apei era fragmentat de un banc de nisip, configuraţie ce facilita
construcţia și consolidarea podului7.
5
studii/documente

Podul dintre Siliștioara – Măgura a fost

construit între 14/26-19/31 august 1877 de
Compania 5 Pontonieri. Ea fost sprijinită de
Companiile 1 și 3 Săpători-minari și două
companii din Regimentul 6 Dorobanţi.
Pontoanele au fost manevrate și fixate cu
ajutorul șalupelor „Rândunica” și „Bucur”.
Pentru apărarea podului, Compania 4
Săpători-minari și o parte din Compania 1
Săpători-minari au amenajat, între 12/24 august-
20 august/1 septembrie, poziţii pentru baterii
de artilerie pe bancul de nisip care fragmenta
Dunărea și pe malul bulgăresc.
În timp ce trupele de geniu construiau
podul de la Siliștioara – Măgura, Carol I, Construirea podului de la Siliştioara – Măgura
la invitaţia ţarului Alexandrul al II-lea și a
marelui duce Nicolae, a întreprins între 16/28-17/29 august o vizită la Gorni Studen, unde se afla Cartierul General al Armatei
ruse. Aici, Carol I a fost informat de partea rusă despre situaţia frontului din Peninsula Balcanică – între altele s-a amintit și de
situaţia grea a trupelor ruse ce se străduiau să păstreze pasul Șipka, cât și despre intenţia de a ataca decisiv Plevna cu sprijinul
Armatei române8.
În faţa cererii explicite Deoarece generalul de brigadă Alexandru Cernat făcea parte
de cooperare făcute de însuși din guvernul României, unde îndeplinea funcţia de ministru
suveranul Imperiului rus, de Război, fiind însă numit comandantul Armatei de Operaţii
principele Carol I a acceptat, române, interimatul la conducerea Ministerului de Război pe
cu un singur amendament: timpul desfășurării campaniei de la sud de Dunăre va fi asigurat
să comande personal trupele de președintele Consiliului de Miniștri, I.C. Brătianu.
române. Iniţial, ţarul și marele
duce au fost de acord ca Corabia, 20 August 1877
trupele române să aibă un No. 1772
sector propriu de operaţii, Văzând raportul ministrului Nostru președinte al consiliului,
însă cu condiţia ca trupele sub No. 528.
aliate să fie puse sub comanda Am decretat și decretăm:
generalului-locotenent P.D. Art. I. Generalul Cernat, ministrul de Război, este numit
Zotov. În cele din urmă, comandant al armatei române de operaţiune, pe timpul cât Voi
datorită poziţiei ferme a lui comanda ambele armate în faţa Plevnei.
Carol I, care ţinea mult la Art. II. Pe timpul cât D. General Cernat va lipsi peste frontieră,
Generalul de brigadă Alexandru Cernat –
comandantul Armatei de Operaţii române acest atribut de suveranitate, D. președinte al consiliului de miniștri va face interimatul
au cedat. Aceasta a avut și Ministerului de Război.
altă urmare: datorită rangului său, principele Carol I, care nu se Art. III. și cel din urmă. Ministru Nostru președinte al
putea subordona niciunui general rus din forţele de la Plevna, Consiliului este însărcinat cu executarea acestui decret.
a preluat comanda supremă a acestor trupe. Dat în Corabia, la 20 August 1877
Gruparea a primit numele de Armata de Vest. Comandantul Carol
ei era principele Carol I, iar șeful de stat-major era generalul
Președintele Consiliului Miniștrilor,
P.D. Zotov. Armata de Operaţii română, integrată acesteia, era I. C. Brătianu11.
comandată de generalul de brigadă Alexandru Cernat. Generalul
Cernat se subordona direct lui Carol I9. Pentru informarea După încheierea convorbirilor purtate la Gorni Studen,
militarilor din Armata de Operaţii română despre faptul că a domnitorul Carol I s-a reîntors în ţară. La scurt timp,
fost numit la comanda acesteia, generalul Cernat va da următorul pe 19/31 august, printr-o telegramă, marele duce Nicolae l-a
ordin în acest sens: informat că rușii fuseseră atacaţi la Zgalincea și Pelișat, în
apropierea Plevnei, turcii încercând să vină în ajutorul lui Osman
Corabia, 19 August 1877 Pașa. Din acest motiv, el cerea în mod expres ca trupele române
Ostași! să treacă Dunărea și să se îndrepte spre Plevna.
Măria Sa Domnitorul mi-a încredinţat comanda Corpului de Carol I a convocat imediat la Corabia, unde se afla Marele
armată român, ce face parte din armata de Vest. Cartier General român, un Consiliu de război12. Participanţii au
Luând această comandă, fac apel la devotamentul și curajul fost informaţi de principele Carol I atât despre discuţiile purtate
vostru, ca [sic!] cu toţi să ne împlinim măreaţa datorie, ce ne impune la Gorni Studen, cât și despre ultima telegramă a marelui duce.
iubirea de ţară și drapelul! În aceste circumstanţe, Consiliul de război a hotărât ca a doua
Trăiască Măria Sa Domnitorul! zi, sâmbătă, 20 august/1 septembrie, Armata de Operaţii să-și
Trăiască România!10 treacă în Bulgaria și restul efectivelor, Divizia de Infanterie de

6 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Rezervă (Diviziile 3 și 4 Infanterie Ofiţerii de asemenea în bluze cu eșarfă.

trecuseră în Bulgaria din luna Dat în Corabia la Marele Cartier General al Armatei, la
iulie), iar zona de operaţii să fie 19 August 1877.
mutată de pe valea Iskerului pe
valea Vidului. După trecerea Din Înalt Ordin,
fluviului trupele române urmau p. Șef de Stat Major General,
să se îndrepte spre Plevna. Colonel Barozzi14
Pe n t r u o r g a n i z a r e a ș i
desfășurarea activităţii privind Faţă de precizările referitoare la ţinută, militarii din
trecerea Dunării de către Divizia compunerea trupelor permanente purtau pe vreme călduroasă
de Infanterie de Rezer vă, învelitori din pânză albă peste chipie, sub influenţa Armatei ruse
comandată de către colonelul care adoptase aceste coifuri în cursul campaniilor din Turkestan,
Mihail-Cristodulo Cerchez,
din 1870. Acestea erau prevăzute cu cefare care cădeau pe umeri,
subșeful Marelui Cartier General
protejându-i de arșiţa soarelui15.
Colonelul Constantin Barozzi – român, colonelul Constantin
subşeful Statului Major General Barozzi va da următorul ordin de Acest model de coifură a fost introdus în dotare în baza
la 1877 zi pe Armata de Operaţii: Înaltului Decret nr. 1077 din 1877 aprobat de principele Carol I
în urma Raportului nr. 4818 din 1877 al ministrului de Război,
general de brigadă Alexandru Cernat, relativ la învelitoarea de
Corabia, 19 August 1877 pânză albă adoptată a purta peste chipie trupele pe timpul verii în
campanie16.
Ordin de Zi Nr. 46
Divizia de Rezervă a trecut în Bulgaria peste podul de pontoane
Mâine, 20 august, rezerva armatei având a executa trecerea de la Siliștioara – Măgura în ziua de 20 august/1septembrie 1877.
Dunărei, se ordonă următoarele: Acţiunea a fost precedată de o ceremonie la care au participat,
La 11 ore dimineaţa, rezerva infanteriei gata de marș în bluze, în frunte cu principele Carol I, membri ai guvernului, președinţii
se va afla în linie de bătaie, batalioanele formate în coloană de Camerei Deputaţilor și ai Senatului, autorităţile locale și un public
companie în gloată, având flancul stâng rezemat pe șoseaua care de numeros. Aceasta a marcat intrarea oficială a României în război
la Siliștioara duce la pod. Alinierea generală paralelă cu Dunărea. alături de Rusia, cu toate că trupele Armatei Române operau în
Rezerva de cavalerie se va afla la flancul drept al infanteriei, Bulgaria de peste o lună.
la distanţa de 100 metri. Ea va fi în linie de bătaie în coloană de
plutoane pe escadroane.
Artileria Diviziei III și aceea a rezervei se va așeza pe platoul
dintre Dașova și Siliștioara, astfel ca flancul drept să fie aproape de
rampa Dașova.
Batalionul de Geniu și Regimentul 6 Dorobanţi nu vor lua parte
la trecerea din acea zi, rămânând însărcinaţi cu terminarea lucrărilor
și paza podului. Trenul va rămânea în bivuacuri la Corabia nouă,
organizat pe brigăzi pe locul care a fost ocupat de artileria Diviziei III.
Fiecare șef de brigadă va orândui un comandant de tren al brigăzii
date și al escortei ce fiecare corp lasă la trenul său. Coloanele de muniţii
vor rămânea în parc, având a primi ordine speciale.
Trăsurile de subzistenţă ale Diviziei III, vor rămâne asemenea
în parc și vor porni în urma unui ordin special13. 20 August 1877. Trecerea Armatei Române peste Dunăre
Restul ambulanţei Diviziei III și acea a Corpului de Rezervă se
va așeza la flancul stâng al artileriei pe platoul Dașova Siliștioara. Ceremonialul trecerii Dunării de către Divizia de rezervă
Trecerea se va efectua în ordinea următoare: este prezentat lapidar și în Memoriile Regelui Carol I al României
Brigada I din Infanteria de Rezervă. (De un martor ocular):
Artileria Diviziei III. 20 august – Înainte de a pleca din Grădinile, prinţul scrie
Restul ambulanţei Diviziei III. câteva cuvinte principesei [Elisabeta]: „Peste câteva ore Dunărea
Brigada II din Infanteria de Rezervă. ne va despărţi! Rămâi cu bine! Dumnezeu să ne acorde o revedere
Brigada III din Infanteria de Rezervă. pe curând și cu bucurie!17. Azi trupele române trec pe podul nostru
Artileria de Rezervă. peste Dunăre. Mai întâi le voi trece în revistă, apoi mă voi duce la
Brigada de Cavalerie. Turnu Măgurele, pentru ca de aici să plec prin Nicopole la Marele
Ambulanţele Rezervei. meu Cartier Poradim, la 40 kilometri de Nicopole”.
Coloanele de muniţii. Prinţul pleacă din Grădinile. Trecerea Dunării trebuie să se
Trenul. facă acum. Cuprins de grijă mare și stăpânit de sentimentul grelei
Ambulanţele Marelui Cartier General. răspunderi ce apasă numai asupra sa, el merge înainte. La ora 12
Etapele și destinaţia se vor fixa prin ordin special. sosește la Corabia; aici încalecă pentru ca să treacă încă o dată în
Toate trupele vor fi în bluze, afară de infanteria de linie care revistă divizia de rezervă și o brigadă din a treia divizie, care sunt
va fi cu mantalele. postate în apropiere de pod.

document 2014 3 (65) 7

studii/documente
Episcopul de Râmnic face un
serviciu divin și binecuvântează
trupele care sunt chemate să meargă
în bătălie pentru gloria patriei.
Prinţul dă un ordin de zi, în
care face cunoscut armatei scopul
luptelor ei viitoare; e vorba să
redeschidă cu Turcia vechea ceartă
strămoșească și să se termine odată,
pentru onoarea românilor. Prinţul
îndeamnă și prin grai trupele sale
să meargă înainte cu curaj pentru
patrie.
Apoi se pune în fruntea lor
Colonelul Mihail-Cristodulo Cerchez – călare, și merge în galopul calului
comandantul Diviziei de Infanterie
de Rezervă până la pod; aici se oprește și
coloanele în sunetul muzicilor și
plecarea drapelelor trec pe dinaintea căpitanului lor de război18.
Podul, care are o lungime de 800 metri și e făcut din 120 de
pontoane alăturate, nu-i încă cu totul gata, adică nu-i încă bine
fixat prin ancorare; cavaleria și artileria trebuie să descalece și să
ducă deci caii de frâu.
Brătianu [președintele Consiliului de Miniștri al României]
și C.A. Rosetti [președintele Camerei Deputaţilor] sunt prezenţi
la trecerea armatei peste Dunăre și dânșii exprimă prinţului adânca
emoţie de care sunt cuprinși în acest moment solemn, când tinerimea
României, pregătită de război, trece peste fluviu spre a căuta pe
dușmanul de veacuri în propria lui ţară. Ei spun că niciodată nu
speraseră să ajungă o așa zi mare19.
În Jurnalul de Operaţiuni al Diviziei de Infanterie de Rezervă,
23 Iulie 1877-29 Iulie 1878, este prezentat modul cum s-a
organizat și desfășurat respectivul ceremonial militar:
19 August – Podul după Dunăre fiind terminat s-a dat ordin
ca trupele să se ţină gata de trecere în Turcia 20.
20 August – Trecerea peste Dunăre fiind hotărâtă, toate trupele
din rezervă sunt puse sub comanda d-lui col. Cerkez (foto 7),
comandantul Diviziei de Infanterie de Rezervă.
La 11 ore, d-nul comandant al diviziei a dat ordinele următoare
brigăzilor și Artileriei: Brigada I va merge prin Mocrișani, Giulenţi,
va trece Vidul și va cantona la Seikova. Brigada II va urma după
Brigada I același drum, însă de la Giulenţi va trece Vidul și va
cantona trupele ce nu au corturi în Găureni, iar cele care au vor
bivuaca. Brigada III urmând același drum va ocupa Giulenci cu
Regimentul al 5-lea de Dorobanţi și restul va înainta la Găureni21.
Brigada de Cavalerie la Giulenci. Artileria va bivuaca la Găureni,
Ambulanţa idem.
Regimentul al 6-lea de Dorobanţi și Batalionul 4 de Vânători
nu au trecut Dunărea, ci au rămas cel dintâi la Corabia și cel de
al 2-lea la Bechet.
La ora 12 din zi, cele 3 brigăzi de infanterie de rezervă, erau
așezate pe marginea Dunărei, având flancul stâng (Brigada I) la
punctul numit Siliștoara (drum ce descinde după platou și merge la
podul construit de armată) apoi Brigada II și III, în coloană de atac
pe batalioane în gloate, pe o singură linie, la 100 m, de flancul drept
al infanteriei se afla Brigada de Roșiori, înapoi și sus pe platoul de
la Dașova se află Artileria de Rezervă și Ambulanţa.
Toate aceste trupe cu Ordinul de Zi No. 47 al Marelui Cartier
sunt puse sub comanda d-lui colonel Cerchez în tot cursul marșului22.
8 3 (65)
La ora 12 fix, Măria Sa Domnitorul a sosit cu tot Stat Majorul
Armatei [Marele Cartier General] și după ce mai întâi a trecut în
revistă trupele, trecând pe dinaintea frontului lor, a asistat la serviciu
divin, oficiat înaintea trupelor de Episcopul de Râmnic.
După terminarea serviciului divin, toţi ofiţerii superiori au fost
invitaţi de a forma un cerc în jurul Măriei Sale Domnitorul, unde
d-nul general Cernat [Alexandru] numit Comandant-șef a citit
un ordin de zi No. ...[49]23 pe armată, pentru trecerea Dunării:
Corabia, 20 august 1877
Înalt Ordin de Zi [No. 49]
Oșteni,
A trecut anul de când lupta de peste Dunăre între turci și creștini
pune în primejdie hotarele noastre. Pentru a le apăra, ţara a făcut apel
la voi. La glasul ei, v-aţi părăsit căminele cu avântul oamenilor care
au conștiinţă că de devotamentul lor atârnă fiinţa statului român.
Pe cât timp oștirile operau în depărtare și noi nu eram ameninţaţi
decât de năvălirea unor cete de jefuitori, ne puteam ţine numai
în apărarea ţărmurilor. Acum însă războiul s-apropie de hotarele
noastre și dacă turcii ar fi învingători, este invederat că ar năvăli
cu toţi asupra ţării, aducând cu dânșii măcelul, prădarea și pustiirea.
În această poziţie, ca să scăpăm ţara de sălbăticiile năvălitorilor, este
de datoria noastră a merge să-i combatem pe chiar ţărmul lor. Oșteni
români, voi știţi cât de mult a suferit patria noastră pe timp de peste
200 de ani, în care vi se răpiseră mijloacele de a mai apăra bărbătește pe
câmpul de bătaie, drepturile ei. Astăzi aveţi ocazia de a arăta din nou
vitejia voastră și Europa întreagă stă cu ochii ţintiţi spre voi. Înainte
dar cu inima românească și lumea să ne judece după faptele noastre.
Reîncepem astăzi luptele glorioase ale străbunilor, alături cu
numeroasele și bravele armate ale uneia din cele dintâi puteri din
lume. Armata română deși mică se va distinge, sunt sigur, prin
bravura și disciplina ei. Ea va reda astfel României rangul ce a avut
altădată și care i se cuvine între naţiunile europene.
Aceasta este și credinţa augustului Împărat al tuturor Rușilor, de
aceea nu numai românii se luptă alături cu rușii pe același câmp și
pentru același scop, dar încă comanda superioară a ambelor armate
despre Plevna, îmi este încredinţată mie.
Aceasta este onoare care se răsfrânge asupra voastră, asupra
ţării. Faceţi dar, să fâlfăie din nou cu glorie drapelul românesc pe
câmpurile de bătaie, unde strămoșii voștri au fost de secole apărătorii
legii și ai libertăţii.
Înainte dar, oșteni români, înainte cu bărbăţie și în curând vă
veţi întoarce în familiile voastre, în ţara voastră liberă, prin voi
înșivă, acoperiţi de aplauzele întregii naţiuni.
Dat în Corabia la M. C. General al Armatei
la 20 august 1877,
Carol24
După citirea ordinului de d-l general Cernat, Măria Sa
Domnitorul s-a adresat d-nilor ofiţeri în termeni foarte buni pentru
armată, dorindu-le succes în toate întreprinderile ce sunt chemaţi a
executa25.
Apoi în uralele mulţimii participante la ceremonial, trupele se
îndreaptă spre pod, defilând prin faţa Domnitorului, Comandantul
suprem al trupelor românești și apoi al tuturor trupelor ruso-române
de la Plevna26.
La 12¾ trupele s-au pus în marș prin flancul stâng (Brigada I).
Măria Sa Domnitorul a venit în capul trupelor la pod, unde a
2014 document
 studii/documente

asistat la trecerea unei părţi de trupe peste pod și apoi s-a întors la
Corabia. Trecerea întregii Rezerve Generale peste pod s-a executat The military Ceremonial of Crossing the Danube
în bună ordine. by the Reserve Infantry Division
Marșul trupelor a fost bun, numai la Mocrișani, unde trece un on August 20/September 1, 1877
mic pârâiaș, care duce de la Dunăre, podeţul fiind rupt, a necesitat
3 ore spre a-l repara și astfel Brigada I nu s-a putut pune de acolo Lieutenant-colonel Gabriel Pătrașcu, Ph.D. candidate
în marș decât la 11 ore seara, celelalte trupe au continuat în urmă
Abstract: For the operations from the south of Danube,
fără întrerupere27.
Romanian General Staff decided to build a pontoon bridge
Nicolae Iorga în volumul Războiul pentru Independenţa
in the area Siliștioara-Măgura, because here the Romanian
României prezintă succint acest moment:
shore dominates the Bulgarian one. The Reserve Infantry
Spre sfârșitul lui august, românii erau chemaţi a da cel dintâi
Division had as Commandant Colonel Mihail-Cristodulo
sânge pentru onoarea lor și libertatea ţării. Prin proclamaţia sa
Cerchez. When it crossed the Danube it was organized a
de la 20 august/1 septembrie 1877, Domnul lor le amintea luptele
ceremony where king Carol I participated.
glorioase ale trecutului pe chiar aceste câmpii unde steagurile
românești apăreau din nou. Se amintea Marea Putere lângă ostașii Keywords: 1877, Carol I, Danube, Măgura, Siliștioara
căreia se va duce lupta, fără a se uita preţuirea armatei noastre de
„augustul Împărat al tuturor Rușilor”. Dar pentru opinia publică
din ţară, ca și pentru străinătatea bănuitoare, se afirma că e vorba
NOTE
de un război preventiv: fără el turcii ar putea să pătrundă în ţară
pentru jaf și omor28. 1
Serviciul Istoric al Armatei.
Momentul desfășurării ceremonialului este descris și de Petre 2
Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Cornel M. Andonie, Ion I.
Ispirescu în lucrarea O poveste inedită despre Războiul de la 1877: Scafeş, Armata Română în Războiul de Independenţă 1877-1878,
Bucureşti, Editura SIGMA, 2002, p. 51.
Era o priveliște măreaţă, religioasă și jalnică în ziua pornirii. 3
Ibidem, p. 52.
Măreaţă, prin însăși însemnătatea ei. Cât era câmpul de mare acolo, 4
Ibidem, p. 53.
la Corabia, ochii nu puteau cuprinde oastea toată. Gemea câmpia 5
Ibidem, p. 54.
de mulţimea ostașilor români, așezaţi pâlcuri, pâlcuri, fiecare cu 6
Ibidem, p.56.
7
rânduiala lui. Mă rog, 40.000 de oameni erau aceia, nu glumă, apoi Ibidem, p. 57.
8
o sumedenie de tunuri, cu calabalâcuri, cu d-ale mâncării și câte și Ibidem, p. 58.
9
Ibidem.
mai câte tot de treaba oștilor. 10
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria
Religioasă, f iindcă acolo în mijloc părintele Episcop al României. Războiul pentru Independenţă, Vol. V (16 Iulie 1877-
Râmnicului, faţă cu Domnitorul și cu toate căpeteniile oștirii, făcu 31 August 1877), Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare
o rugăciune în auzul tuturor, pentru izbânda armatelor creștine. Române, 1953, p. 524.
11
Jalnică, fiindcă o mulţime de părinţi de-ai flăcăilor noștri, o Ibidem p. 535.
12
mulţime de soţii d-ale bărbaţilor lor, căciulari, o mulţime de surori Ibidem.
13
Ibidem.
și copii, fraţi cu voinicii războinici ce erau gata de plecare, veniseră 14
Ibidem, p. 525.
să-și ia ziua bună și a-și cere iertare unul de la altul, ca și cum ar 15
Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Cornel M. Andonie, Ion I.
fi fost gata de moarte. Scafeş, Op. cit., p. 242.
O femeie tânără, ca și multe altele, venise cu copilașul în braţe, un 16
„Monitorul Oastei” nr.11 din 22 mai 1877, p. 382.
17
copilaș ca de trei luni. Ea se apropie și dă soţului copilașul în braţe. *** Memoriile Regelui Carol I (De un martor ocular), Vol. X,
El îl sărută și înapoindu-l nevestei și sărutând-o și pe dânsa, îi zise: Bucureşti, Editura Erc Press, 2011, p. 69.
18
Ibidem, p. 70.
- Rămâi sănătoasă, femeie. De va vrea Dumnezeu, ne vom mai 19
Ibidem, p. 71.
vedea; de nu, apoi spune acestui prunc, când s-o face mare, că tată- 20
*** Jurnalul de Operaţiuni al Diviziei de Infanterie de Rezervă,
său a pierit apărându-și ţara. Eu mă duc unde mă cheamă datoria. 23 iulie 1877-29 iulie 1878, Bucureşti, Editura Cartea Românească,
Dumnezeu să vă aibă de grijă. 1929, p. 16.
21
Atâta zise și intră în rândul soldaţilor, la locul lui. Ibidem.
22
Femeia puse mâna la ochi, căci o podidise lacrimile. Dar cine Ibidem, p. 17.
23
Academia Republicii Populare Române, Loc. cit., p. 524.
poate să povestească câte lacrimi picară în aceeași zi din ochii 24
Ibidem, p. 545.
bătrânilor, femeilor, tinerilor și copiilor, rude de ale militarilor ce 25
*** Jurnalul de Operaţiuni al Diviziei de Infanterie de Rezervă...,
plecau la război29. p. 18.
Ceremonialul militar organizat și desfășurat la 20 august/ 26
Maior R. Băldescu, Războiul Ruso-Româno-Turc 1877-1878, Sibiu,
1 septembrie 1877, la Siliștioara –Măgura este primul Tipografia Şcolii Militare Infanterie No.2, 1926, p. 99.
27
ceremonial militar de amploare al Armatei române și, totodată, *** Jurnalul de Operaţiuni al Diviziei de Infanterie de Rezervă...,
p. 18.
unic deoarece unităţile care au participat la el, după defilarea 28
N. Iorga, Războiul pentru Independenţa României, Bucureşti, Editura
prin faţa Domnitorului Carol I și a ofiţerilor din compunerea Cultura Naţională, 1927, p. 134.
Marelui Cartier General, au traversat podul de vase construit 29
Petre Ispirescu, O poveste inedită despre Războiul de la 1877, ediţie
peste Dunăre, îndreptându-se direct către Teatrul de Operaţii îngrijită de generalul de brigadă dr. Florian Tucă, prof. Teodor Petre,
de la Plevna, Bulgaria. Bucureşti, Editura Societatea Scriitorilor Militari, 2007, pp. 93-95.

document 2014 3 (65) 9

studii/documente
EXTINDEREA EFORTURILOR DE APROVIZIONARE
A ARMATEI DUPĂ DECLARAREA BELIGERANŢEI ROMÂNIEI.
MISIUNILE MILITARE DIN RUSIA ŞI JAPONIA
Colonel (r) Dr. Vasile POPA1
D
esele probleme
apărute în jurul
acţiunii de
aprovizionare a Armatei
Române cu materialele
necesare ducerii războiului,
chiar din momentul de
început al punerii în practică
a prevederilor Convenţiei
militare, l-au pus în gardă
pe premierul român faţă
de greutăţile, uneori reale,
alteori artificial create sub
diverse formule și motivaţii
Ion I.C. Brătianu
politice. Dacă impactul
acestora asupra înzestrării
armatei nu era foarte mare, atât timp cât ţara rămânea în
neutralitate, după mobilizare, astfel de întârzieri, blocaje sau
amânări, ar fi condus la o discontinuitate în aprovizionarea
armatei, cu consecinţe ușor de prevăzut, mai ales că materialele
ajunse în ţară nu erau suficiente, iar stabilimentele militare
interne nu puteau compensa, nici din punct de vedere al
cantităţii și nici din punct de vedere al diversităţii cerute de
desfășurarea războiului.
Acestea au fost motivele pentru care Ion I.C. Brătianu a
ţinut ca problemele aprovizionării armatei de către aliaţi să
fie clar precizate în convenţia semnată, ca minimă garanţie
că, nici din acest punct de vedere, nu vor exista neînţelegeri.
Dintre cele șaptesprezece articole ale convenţiei militare, trei
vor reglementa distinct chestiunea enunţată.
Astfel, articolul IV al convenţiei prevedea: Franţa, Marea
Britanie, Italia și Rusia se angajează să furnizeze României
muniţii și materialul de război ce vor fi transportate de vase
românești sau aliate și tranzitate prin Rusia. Aceste livrări și
transporturi vor trebui să fie efectuate astfel încât să asigure sosirea
în România, în flux continuu, a unui minim de 300 t pe zi, calculat
la o lună de transport. În cazul în care Aliaţii vor avea la dispoziţia
lor noi căi de acces, facilitând transportul muniţiilor, România va
putea beneficia de ele2.
Celelalte două articole (V și VI) conţineau, de asemenea,
alte angajamente asumate de aliaţi privind furnizarea unor
materiale necesare trupelor și ajutoare tehnice pentru fabricarea,
în România, a unor categorii de materiale asemănătoare.
Aceste angajamente ale aliaţilor nu au însemnat și
transpunerea lor în practică în litera și spiritul convenţiei.
Este neîndoielnic faptul că războiul a generat multe greutăţi
în privinţa funcţionării industriilor specializate, a realizării
cantităţilor necesare sau a transportului acestor produse, la
cei care le solicitau. Dar, tot atât de adevărat s-a dovedit a fi
10
și faptul că, în multe situaţii, problemele cooperării militare
au fost mult viciate de interese politice, economice și militare
individuale, care au produs greutăţi deosebite, în special ţărilor
mici, antrenate în război în condiţii impuse prin jocul marilor
puteri. Singura ţară care a onorat cu seriozitate obligaţiile
asumate faţă de România a fost Franţa, care și-a oferit sprijinul
în multe și diverse situaţii, greu de soluţionat fără intervenţia sa.
Intrarea României în război a impus ca, chestiunea
aprovizionărilor să fie situată în centrul preocupărilor
guvernului român. Atenţia a fost orientată spre acele ţări, care
condiţionaseră în mod expres ajutorul material de intrarea ţării
în război: Anglia și Rusia.
La 20 august 1916, colonelul Vasile Rudeanu a participat
la Londra, la o conferinţă organizată de Ministerul de Război
englez, unde s-a luat în dezbatere problema ajutorului pentru
România. Despre rezultatele conferinţei, acesta avea obligaţia
să raporteze ministrului Vintilă Brătianu3, care-i ordonase să
facă tot posibilul pentru a obţine materialele demult promise.
Participanţii la conferinţă, între care și ministrul Muniţiilor
Lloyd George și generalul Robertson4 – șef al Statului Major
General imperial – au acceptat un plan de măsuri, în ceea ce
privește Armata Română, cu următoarele prevederi:
– România urma a primi de îndată, înainte de a se închide
portul Arhanghelsk, 400 de mitraliere cu accesorii și muniţie;
– fabricarea cartușelor calibru 6,5 mm pentru armamentul
românesc urma să înceapă în luna decembrie; producţia trebuia
să fie, pentru început, de 3 milioane cartușe pe săptămână,
mărindu-se progresiv până la 1 milion pe zi; tunurile grele
nu puteau fi livrate înainte de începutul anului următor, dar
generalul Robertson s-a angajat să telegrafieze la Stavka, pentru
ca din cele 300 obuziere de 114 mm predate de Anglia Rusiei,
100 bucăţi să fie cedate României; în același scop guvernul
român trebuia să intervină și el la Petrograd pentru perfectarea
actelor de transfer;
– rediscutarea problemei în legătură cu armele, muniţiile
de artilerie și alte materiale solicitate pentru care nu se primise
răspunsul definitiv.
A mai fost luată în calcul oferta făcută de ministrul Marinei,
Arthur Balfour, referitoare la un număr de avioane, cu personal
de bord și mecanici, pentru care, de asemenea, s-a promis
răspuns peste câteva zile.
Concluzia care se impune în ceea ce privește demersurile
făcute de colonelul Rudeanu și subcomisia căpitanului Arion
care a funcţionat la Londra, este că aceștia nu au reușit să
înlăture suspiciunile engleze pentru a determina Antanta să ne
furnizeze la timp materialele necesare. Abia în momentul în
care România a intrat în război, poziţia acesteia s-a schimbat.
Dar, fabricarea unor muniţii compatibile armamentului pe
care-l aveam a necesitat timp, astfel că respectivele muniţii vor
3 (65) 2014 document

ajunge în ţară abia în anul
următor. În plus, așa cum
se subliniază în raportul
general, întocmit de
comisia colonelului Pascal,
la sfârșitul războiului: [...]
Puţinele tunuri, arme și
muniţii ce am primit de la
englezi, au fost prin natura
și calibrul lor, cu totul diferite
de materialul românesc, așa
că (doar – n.n.) o mică
parte din ele s-au putut
întrebuinţa pe câmpul de
luptă, iar multe se găsesc și
astăzi în depozite, fără nici o
utilitate5.
Constantin Diamandy În Rusia, activitatea
misiunii române a
cunoscut dificultăţi deosebite, generate de o politică confuză,
lipsită de liniaritate și constanţă faţă de orice problemă legată
de cooperarea româno-rusă, inclusiv în domeniul aprovizionării
cu materiale de război. Cu toate acestea, exceptând problemele
generate de transportul și tranzitarea materialelor peste
teritoriul Rusiei, misiunea română condusă de căpitanul
Drăgănescu a desfășurat, în general, o activitate bună, cu
rezultate mulţumitoare.
Gama produselor căutate pe piaţa rusă a fost foarte diversă.
S-au comandat muniţii de infanterie și artilerie, puști, mitraliere,
încălţăminte pentru trupă, conserve alimentare, uleiuri diverse,
instalaţii, scule și materii prime pentru stabilimentele militare
etc.6 De exemplu, la 19 noiembrie 1916 căpitanul Drăgănescu
comunica Direcţiei Generale a Muniţiilor că a expediat
123.000 de puști „Waterly” cu 62 milioane de cartușe, 40.000
de perechi bocanci trupă, aproximativ 3 milioane de conserve
și alte materiale necesare armatei.
Întreaga comisie aflată în Rusia acţiona sub coordonarea
ministrului român la Petrograd, C. Diamandy, care, pe lângă
sarcinile pur diplomatice fusese mandatat și cu rezolvarea unor
astfel de probleme.
Primele contacte pe care le-a avut cu împăratul Rusiei
și cu generalul Alexeev au fost deosebit de promiţătoare. În
urma discuţiilor, Diamandy raporta ministrului de Război,
Vintilă Brătianu, că: Împăratul ne asigură de satisfacerea
intereselor noastre7 iar Alexeev, mergând și mai departe, își lua
angajamentul că: [...] atât în ceea ce privește cumpărăturile de
fontă și de oţel, cât și în privinţa transporturilor prin Rusia, prin
Arhanghelsk sau Vladivostok, acum sau la iarnă, direct sau prin
Alexandrowski, ne va acorda tot sprijinul. Formula de încheiere
era de-a dreptul surprinzătoare, generalul declarând, nici mai
mult nici mai puţin că pentru maiestatea sa împăratul și pentru
excelenţa sa, interesele României și Rusiei se confundă8. Impresiile
bune s-au menţinut și după întâlnirea avută la Ministerul de
Război rus, în prima parte a lunii octombrie, unde a putut
constata cea mai bună dispoziţie faţă de noi9.
Au fost discutate o serie de chestiuni importante, iar
propunerile privind soluţionarea acestora erau dintre cele mai
optimiste. Astfel generalul Gravier urma să obţină aprobarea
document 2014 3 (65)
studii/documente
Statului Major General
sedentar (care se ocupa
în mod special de relaţia
cu România) pentru a
simplifica birocraţia și
a accelera rezolvarea
problemelor în curs. De
asemenea, el solicita o listă
cu nevoile Armatei Române,
eșalonate pe luni și trimestre
și făcea propunerea ca
ministrul de război rus să
trimită ofiţeri tehnici pentru
a vizita stabilimentele noastre
militare spre a-și da în mod
exact seama de producţia și Generalul de corp de armată
de mijloacele prin care rușii Vasile Rudeanu
ne-ar putea veni în ajutor10.
În practică însă, dificultăţile au început să apară în special
în legătură cu oportunităţile care se ofereau comisiilor române
aflate în porturile de descărcare Arhanghelsk, Vladivostok și
Romanoff. Sub diverse pretexte, vasele românești sau străine
încărcate cu materialele destinate României erau rău planificate
la descărcare, producându-se întârzieri nepermis de mari.
Raporturile dintre Rusia și România în privinţa
aprovizionărilor acesteia din urmă din Rusia sau prin tranzitarea
ei au cunoscut noi dimensiuni la începutul anului 1917, în
contextul în care se punea tot mai pronunţat problema retragerii
Armatei Române dincolo de Prut, pentru reorganizare, precum
și a unei părţi însemnate a întreprinderilor producătoare de
materiale de război împreună cu lucrătorii acestora.
Tratativele în această chestiune au fost deosebit de
controversate, fiecare dintre părţi argumentându-și soluţiile
prin prisma propriilor interese. Prin intervenţia Franţei și a
Angliei s-a reușit, în cele din urmă, să se impună propunerea
României de a se reorganiza armata pe teritoriul Moldovei.
În privinţa operaţiunii de salvare peste Prut a industriei noastre
de apărare și a personalului aferent, au existat de asemenea ample
discuţii, care s-au finalizat printr-o convenţie11, semnată la
25 februarie 1917 de către generalul Alexis Alexie Manikowsky,
în numele Ministerului de Război al Imperiului rus și de către
generalul Toma Paraschivescu, în numele părţii române.
Structurată pe patru mari capitole, convenţia stabilea
principii și norme după care urmau să se evacueze în Rusia
15.000 de lucrători care produceau pentru front, precum și
instalaţiile, utilajele și chiar fabricile respective.
Capitolul 3 era destinat clarificării chestiunii materialelor
sosite din străinătate în porturile rusești, iar în ultimul capitol
erau prevăzute materialele ce urmau a fi aprovizionate din
Rusia, beneficiind de sprijinul direct al guvernului imperial.
Se specifica astfel că operaţiile de recepţie, descărcare și
expediţie a acestora, urmau să se facă de către comisii ruse,
engleze și franceze constituite pentru fiecare port de destinaţie.
Materialele urmau să fie transportate către depozitele
destinate în acest scop României sau în localităţile unde
aveau să fie instalate fabricile evacuate din ţară, prin grija și
responsabilitatea organelor rusești, în strânsă legătură cu legaţia
română din Petrograd.
11
studii/documente
În mod expres (cap. 3, pct. 6)
era stipulat de asemenea că toate
aceste armamente, muniţii, materii
prime etc. aflate în descărcare,
în transport sau depozitare
rămân în proprietatea exclusivă a
guvernului român12. De asemenea,
guvernul rus se obliga să ia toate
măsurile pentru conser varea
materialelor române în cea mai
bună stare și să nu facă diferenţă
între transporturile rusești și cele
destinate României.
Arthur Balfour Administrarea generală a
depozitelor urma să se facă de către autorităţile ruse, iar
operaţiunile de gestiune-contabilitate, de către agenţii români
nominalizaţi de guvern.
Se specifica de asemenea că Legaţia Regală a României era
singurul organ autorizat și recunoscut de guvernul imperial
pentru a trata cu autorităţile ruse chestiunile referitoare la
materialul român sosit în Rusia, depozite și toate diferendele care
pot surveni13.
În ceea ce privește aprovizionările din Rusia, la capitolul 4 al
convenţiei se arăta că, guvernul imperial va furniza României, în
timp de 6 luni (anul 1917): 3.000 de obuze de 75 mm; 500 de
obuze de 105 mm; 100 obuze de 152 mm; 2.000 obuze de 57 mm, în
fiecare zi; 400 mitraliere „Maxim” complete, cu dotaţie iniţială
de 18.000 de cartușe și o dotaţie lunară de 3.000 de cartușe
pentru fiecare mitralieră; alte cantităţi însemnate de cartușe,
explozibili sau pulberi.
În plus, faţă de aceste materiale și muniţii guvernul imperial
se angaja să facă tot posibilul pentru satisfacerea tuturor
nevoilor Armatei Române, punându-se de acord cu Franţa și
Anglia. În spiritul ideii deja exprimate de generalul Alexeev
cu ocazia primelor discuţii, la subpunctul 3 al acestui capitol se
menţiona: Având în vedere interesele comune ale celor două ţări,
guvernul imperial rus va trata comenzile și furniturile armatei
române ca pe propriile comenzi și furnituri ale armatei ruse, dând
tot concursul său guvernului regal14.
La fiecare trei luni urmau a se întocmi, prin grija Direcţiei
Generale a Artileriei ruse situaţii recapitulative asupra tuturor
expediţiilor făcute de Rusia, cu semnalarea aspectelor care nu
corespundeau principiilor convenţiei semnate.
Așadar, în plan diplomatico-militar se făcuse un pas
deosebit de important în reglementarea raporturilor ruso-
române, cu referire directă la modul de aprovizionare a
României din Rusia sau prin tranzitarea teritoriului său a
materialelor trimise din Occident. Este evident faptul că marea
disponibilitate a părţii ruse pentru primirea lucrătorilor români
din industria de apărare, uneori cu instalaţiile, utilajele sau
chiar fabricile în care lucraseră până la evacuarea preconizată,
se înscria în conduita interesată a guvernului rus de a-și crea
un ascendent serios în raporturile cu România și a o determina
astfel să acţioneze conform propriei politici. Întemeiat pe
aceste documente se poate face aprecierea că Rusia dorea chiar
integrarea Armatei Române în cea rusă și punerea acestora sub
un singur comandament, ceea ce ar fi însemnat un real pericol
pentru suveranitatea ţării.
Măsurile concrete de reorganizare a Armatei Române,
masiv sprijinite, uman și material, de aliatul francez, au făcut
12
ca încrederea în forţele proprii
să se reactiveze continuu, după
ce starea morală a trupelor
ajunsese destul de precară în
urma înfrângerilor suferite în
toamna anului 1916. Astfel,
guvernul avea speranţe tot
mai mari asupra posibilităţii
ca România să se menţină
pe aliniamentul pe care se
retrăsese, precum și asupra
faptului că va putea să-și apere
și să-și conserve identitatea
statală în teritoriul Moldovei, David Lloyd George
până în momentul în care
o conjunctură internaţională favorabilă va fi făcut posibilă
recucerirea teritoriilor vremelnic pierdute.
Din aceste motive, prima parte a convenţiei a fost pusă doar
parţial în practică, transportându-se peste Prut o mică parte
dintre utilajele și uzinele de profil, care au fost instalate în Odessa.
În ceea ce privește partea a doua a convenţiei, guvernul
român a făcut eforturi considerabile pentru crearea acelor
structuri organizatorice care să se ocupe de toate prevederile
acesteia, mai ales că, în practică, vor apărea foarte multe
greutăţi generate de război și chiar de măsurile arbitrare ale
oficialităţilor civile și militare ruse, mai ales după declanșarea
mișcărilor revoluţionare, care vor schimba radical arhitectura
și mecanismele puterii de la Petrograd.
După ce aceste probleme au fost puse la punct între Direcţia
Materialelor și Instalaţiilor Noi și Direcţia Muniţiilor din
Ministerul de Război și s-a ajuns la o formulă organizatorică
a structurilor care urmau a funcţiona în Rusia, documentul a
fost trimis spre informare ministrului Diamandy15, la 5 aprilie
1917, cel însărcinat să coordoneze toate aceste structuri, aceasta
și pentru faptul că legaţia română din Petrograd era singurul
organ românesc recunoscut de autorităţile rusești pentru
asemenea operaţiuni16.
În această nouă formulă organizatorică continua să
activeze Biroul de aprovizionare, existent deja pe lângă legaţie,
sub conducerea căpitanului Șt. Drăgănescu, urmând să se
suplimenteze doar personalul aferent, dacă nevoile ar fi impus.
Acesta trebuia să se ocupe de toate chestiunile de aprovizionare
a armatei și serviciilor Armatei Române, precum și a celorlalte
autorităţi ale statului17, iar eventualele misiuni speciale ce vor fi
trimise urmau a se pune în relaţie cu acest birou. În funcţie de
comenzile primite din ţară, personalul biroului trebuia să facă
toate demersurile necesare pe lângă autorităţile ruse sau firmele
particulare indicate de acestea, să recepţioneze materialele, să le
expedieze în ţară și să lichideze conturile cu furnizorii.
O altă structură, în strânsă legătură cu cea prezentată era
Biroul depozitelor și transporturilor, care trebuia înfiinţat sub
conducerea căpitanului-comandor Mihăilescu, și care urma a
se ocupa de întreaga chestiune a sosirii materialelor în porturi,
transportarea lor pe căile ferate către ţară sau către depozitele
românești ce urmau a fi reorganizate, de asemenea, prin grija
sa. La data respectivă în Rusia funcţionau următoarele depozite
pentru primiri de materiale, specializate și încadrate astfel:
– Depozitul Karlovka: pentru muniţii de artilerie și
infanterie care nu erau necesare urgent; șeful acestui depozit era
3 (65) 2014 document

maiorul intendent Nestor, ajutat de locotenentul administrator
Leonida și șeful de gară Georgescu;
– Depozitul Kremenciuc: pentru armamentul de artilerie,
trăsuri de materiale, mașini, metale, pulberi, explozibili, era
condus de inginerul Pleiniceanu, ajutat de locotenentul
Slăvescu;
– Depozitul Poltava: pentru materiale generale, condus de
inginerul Popescu, ajutat de sublocotenentul G. Gheorghescu;
– Depozitul Odessa: pentru muniţii de artilerie și infanterie,
materiale sanitare etc.; era condus de inginerul M. Saligny,
ajutat de locotenentul Gh. Gorăneanu;
– Depozitul Vologda: condus de maiorul intendent C.
Minculescu, ajutat de sublocotenentul Mircea Pancu.
La fiecare depozit mai erau detașate câte 20 de grade
inferioare pentru munci și activităţi administrative. Această
structură organizatorică va fi adaptată în timp, în funcţie de
nevoi, astfel încât, în august 1917, mai funcţionau alte două
depozite, la Nikolaev (pentru echipamente și subzistenţe) și
la Tiraspol (pentru muniţiile de artilerie necesare în foarte
scurt timp)18.
Biroul evacuărilor a fost o nouă structură înfiinţată, de
asemenea, în baza Convenţiei „Paraschivescu”. Acesta urma
să se ocupe de evacuarea lucrătorilor, mașinilor și instalarea
fabricilor românești, așa cum fusese stabilit cu autorităţile
ruse. Pentru iniţierea primelor măsuri de acest gen, plecaseră
la Kiev inspectorul general Grigore Cazimir și inginerul M.
Cioc. În ceea ce privește instalarea fabricii românești de afete
pentru tunuri și chesoane în sudul Rusiei, la 20 martie 1917
fusese trimis deja la Odessa inspectorul general N. Ștefănescu
care, împreună cu delegatul artileriei ruse Braikievici, urmau
să stabilească detaliile de instalare și condiţiile de fabricaţie.
Mai era prevăzut, de asemenea, ca organ exterior pentru
urmărirea tuturor transporturilor, Biroul transporturilor române
Odessa, sub conducerea comandorului Pantazi.
Funcţionarea personalului și a structurilor care activau în
Rusia pentru îndeplinirea convenţiei a necesitat și o amplă
reglementare a desfășurării activităţilor specifice, în intenţia
de a se înlătura orice disfuncţionalitate. Astfel au fost emise:
Regulamentul relativ la organizarea și funcţionarea serviciului
de aprovizionare, transporturi și depozite românești în Rusia;
Regulamentul pentru facerea comenzilor în Rusia; Regulamentul
asupra modului de transport al materialelor guvernului român;
Instrucţiuni pentru funcţionarea depozitelor de materiale românești
în Rusia, precum și alte ordine și instrucţiuni pe baza cărora
urmau să se rezolve eventualele probleme divergente dintre
cele două guverne.
Cu toate aceste măsuri organizatorice, au continuat să existe
diferite impedimente care au făcut ca depozitarea materialelor
destinate Armatei Române, tranzitarea sau aprovizionarea lor
din Rusia, să constituie o adevărată problemă.
Încă din cursul lunii aprilie 1917, guvernul român era
îngrijorat de cantităţile foarte mari de materiale care fuseseră
trimise din Occident și care, dintr-un motiv sau altul, rătăceau
în porturile, gările și triajele rusești, unele fiind chiar ridicate
și folosite de către autorităţile locale19.
Astfel, Nota întocmită la 15 aprilie 1917 asupra materialelor
destinate României, care se găsesc în porturile și depozitele
rusești, evidenţia următoarea situaţie20: în portul Romanoff se
găseau 4.526 tone materiale, descărcate de pe vaporul „Rachel”
document 2014 3 (65)
studii/documente
la 15 februarie 1917; 2.538 t
materiale descărcate de pe
vaporul „Jiul” la 24 ianuarie 1917
și 1.581 t materiale descărcate
de pe vaporul „București” la
12 martie 1917; în total 8.645
tone; în portul Economia se
găseau 7.000 t materiale, dintre
care 315 t destinate aviaţiei,
70 t materiale de intendenţă,
85 t mater iale de geniu,
195 t automobile sanitare,
precum și mari cantităţi de
metale diverse, totalizând 9.940 t; Generalul de divizie adjutant
în depozitele: Vologda – 351 Constantin Coandă
vagoane materiale; Karlovka –
360 vagoane materiale; Kremenicuck – 382 vagoane materiale și
Odessa – 494 vagoane materiale, volumul total blocat în aceste
ultime depozite cifrându-se la aproximativ 1.587 vagoane,
conform datelor înregistrate la17/30 martie 1917.
De asemenea, în gările și triajele rusești se mai găseau alte
mari cantităţi de materiale, rămase încă din luna decembrie a
anului 1916.
Chestiunea materialelor trimise din Occident, care rătăceau
prin Rusia, a căpătat dimensiuni semnificative, ceea ce a alarmat
autorităţile franceze și engleze, intrigate de faptul că acestea
nu ajungeau la destinaţie. S-a recomandat astfel ca problema
să fie repede rezolvată, aliaţii anunţându-și disponibilitatea de
a sprijini eforturile autorităţilor române.
Pentru căutarea acestor materiale și clarificarea situaţiei au
fost trimiși în Rusia locotenentul Marie din Misiunea Militară
Franceză și căpitanul Rădulescu, ca delegat din partea Direcţiei
Generale a Muniţiilor. Trimiterea ofiţerului francez a fost
sugerată de însuși generalul Berthelot, care considera că pentru
efortul considerabil pe care îl face Franţa în a furniza materiale de
război României, se justifică prezenţa unui ofiţer francez care să
controleze condiţiile de transport și eventual să hotărască, în acord
cu autorităţile ruse și delegatul Ministerului de Război român,
modificarea regimului actual21.
De asemenea, ministrul Diamandy era rugat să se ocupe
mai îndeaproape de chestiunea relaţiilor cu cele mai înalte
autorităţi rusești, pentru a găsi soluţii pe care niciunul dintre
delegaţii români nu le puteau identifica, lăsând toate celelalte
probleme de administraţie și comerţ în seama celor însărcinaţi
de către Ministerul de Război22.
Deși, așa cum am subliniat, chestiunea aprovizionărilor
din Rusia a fost clar reglementată prin Convenţia din
februarie și prin multe alte aranjamente comune, ea nu s-a
desfășurat în condiţii normale, consecinţele fiind sesizate
chiar de generalul Holodovski, șeful artileriei ruse de
pe frontul român. La 26 august 1917 în toiul operaţiunilor
din Poarta Focșanilor, acesta se adresa mai multor direcţii
din cadrul Stavkăi, cu rugămintea de a se interveni pentru ca
o mare cantitate de muniţie de artilerie ce fusese descărcată la
Arhanghelsk, dar care s-a oprit pe drum, nu se știe unde să ajungă
la Iași la începutul lunii septembrie, resimţindu-se o nevoie
acută de astfel de muniţie23.
Odată cu agravarea situaţiei politice și militare din Rusia,
vor deveni tot mai dificile și problemele privind aprovizionările
13
studii/documente
pentru România. Apărea
astfel nevoia unor noi
reglementări, lucru ce se va
concretiza printr-un Protocol
semnat la 22 septembrie 1917
de către generalul Duhonin
și generalul C. Coandă.
Din păcate, nici prevederile
acestui protocol nu vor fi
îndeplinite, aprovizionarea
continuând să se facă în
condiţii extrem de precare24.
Pe n t r u r e m e d i e r e a
situaţiei, la începutul lunii
octombrie 1917, guvernul
Vintilă Brătianu român îi solicita ministrului
Diamandy să intervină direct la guvernul provizoriu rus pentru
că întreruperea executării protocolului echivala cu un dezastru
pentru România.
La rândul său, ministrul Diamandy se adresa generalului
Terechenko, solicitându-i să-i ordone delegatului guvernului
provizoriu aflat la Odessa, M. Guerbel, să asigure încărcarea
vaselor avute la dispoziţie cu produse (în special cereale și
furaje), în cantităţi echivalente celor ridicate de armata rusă
din România25.
Se solicita totodată sprijinul noilor autorităţi ruse pentru a
se constitui depozite de materiale și furaje în lungul traseelor
de intrare în România: Odessa – Ungheni; Bender – Reni;
Basarabskaia – Prut; Bălţi – Ungheni, în scopul de a se evita
pierderile sau înstrăinările de materiale.
Pentru buna desfășurare a aprovizionării produselor care
au făcut obiectul Protocolului din 22 septembrie 1917, partea
română a solicitat sprijinul Misiunii Militare Franceze. Astfel,
i se cerea acesteia ca pe timpul conferinţei interaliate, care era
prevăzută a se desfășura la Petrograd, să susţină respectarea
Protocolului româno-rus.
Printr-o notă întocmită de șeful de stat major al Misiunii
Franceze, colonelul Pétin, adresată premierului Brătianu la
30 octombrie 1917, acesta îl informa că la Petrograd nu se
va interveni în comenzile pe care guvernul român era chemat
să le facă puterilor aliate, altele decât Rusia26 și că precedentele
comenzi de materiale date în Franţa și Anglia vor fi sprijinite
direct de către guvernul francez. Comisia interaliată – se
sublinia în cadrul notei amintite – nu va interveni decât pentru
facilitarea transportului materialelor pe teritoriul rus27. De
asemenea, colonelul francez se angaja să facă demersuri prin
ambasadorii occidentali, apropiaţi ministrului de Externe rus,
în sprijinul părţii române, ori de câte ori se va simţi nevoia. În
schimb, guvernul român era solicitat să accepte includerea în
cadrul Biroului transporturi subordonat legaţiei române a doi
reprezentanţi francezi – maiorul Aublet și inginerul Hezard –
care să adune toate documentele, să întocmească o situaţie cu
stadiul comenzilor date, precum și cu cele ce urmau a se da, și
să informeze comisia interaliată28.
Greutăţile de tot felul apărute în acţiunea de aprovizionare
au condus guvernul român spre pieţe mai îndepărtate, în
speranţa că se vor putea contracta și aduce în ţară toate
materialele necesare armatei, angajată din plin în război.
14
În fapt, chestiunea trimiterii unei Misiuni Militare Române
în Japonia s-a pus încă din toamna anului 1916, atunci
când Rusia evita să se angajeze ferm în a furniza României
materialele solicitate. Comisia urma a comanda în Japonia doar
materialele care nu puteau fi procurate de pe piaţa rusă. Or,
din cauza faptului că Rusia a refuzat iniţial acceptarea oricărei
comenzi, toate listele cuprinzând materialele de aprovizionat au
fost luate de comisia română plecată în Japonia. Abia ulterior
s-a înţeles și s-a stabilit că aceste liste trebuiau revizuite de
către beneficiarii din ţară (Direcţia Armamentului, Direcţia
Generală a Muniţiilor, Direcţia Intendenţei, Direcţia Medicală,
stabilimentele militare ) pentru a se comanda în Japonia doar
ceea ce nu se putea aproviziona din Rusia sau din alte ţări.
Pentru îndeplinirea misiunii au fost nominalizaţi
locotenent-colonelul C. Felix și inginerul Petrescu, care au
plecat în Japonia la data de 26 septembrie/8 octombrie 1916.
Corespondenţa cu Ministerul de Război urma să se ţină prin
Biroul aprovizionării care funcţiona în Rusia, sub coordonarea
directă a Legaţiei române de la Petrograd29, iar pentru faptul
că România nu avea reprezentanţă diplomatică la Tokyo,
printr-un aranjament comun s-a stabilit ca misiunea română
să fie găzduită de ambasada Italiei.
Sosiţi la Petrograd la 31 octombrie 1916 (de unde trebuiau
să-și continue drumul spre Tokyo), comisia română a luat
legătura cu generalul japonez Hagino, care urma să o însoţească
în Japonia. Deși întrebat, acesta nu le-a oferit niciun fel de
informaţie privind oportunităţile pe care le putea asigura
industria japoneză.
Din discuţiile pe care le-au avut cu ofiţeri din cadrul
Misiunii Franceze aflate la Moscova și apoi, cu personalul unor
ambasade străine din Tokyo (după ce ajunsese aici), au rezultat
o serie de informaţii utile, pe care colonelul Felix le-a telegrafiat
Ministerului de Război, la 26 noiembrie 1916.
În privinţa furniturilor – comunica acesta – este probabil că
guvernul japonez nu va putea sau nu va voi să ne dea cantităţi
mari de puști și de tunuri. Pentru puști sperasem să obţinem un
mare număr din China, însă ni s-a afirmat că, atât Franţa cât și
Rusia, după lungi demersuri au renunţat la aceste arme din cauză că
influenţa germană (în China – n.n.) zădărnicea toate tratativele30.
Pentru pulberi și muniţii șansele de a le obţine păreau mai mari,
iar pentru pulberile de artilerie chiar nu păreau să existe niciun
fel de probleme. Nici în legătură cu proiectilele de artilerie
nu păreau să apară dificultăţi de contractare deoarece existau
suficiente fabrici producătoare.
Pentru altă categorie de bunuri (îmbrăcăminte, încălţăminte,
conserve – solicitate de Direcţia Intendenţei), exista speranţa
că se pot achiziţiona parţial produsele stabilite, mai ales că
preţurile erau moderate.
Întrucât materiile prime – fontă, oţel, alamă, cupru, bumbac,
salpetru – erau scumpe, se recomanda ca stabilimentele militare
care comandaseră aceste produse să revadă listele sau chiar să
anuleze cererile.
Conform sfaturilor primite, ar fi fost indicat să nu se
prezinte guvernului japonez, de la început, cereri foarte mari,
mai ales pentru tunurile grele de 300 mm. Reprezentanţilor
români li s-a sugerat, de asemenea, să nu ofere autorităţilor
japoneze un tablou complet al cererilor, ci, pe măsura obţinerii
unora dintre acestea, să se reînnoiască cererea pentru altele, până
3 (65) 2014 document

la obţinerea întregii game din produsele dorite. Rata de schimb
nefiind convenabilă, era de preferat să se procure materialele
de pe piaţa rusă și numai pentru cele care nu puteau fi găsite
aici să se solicite comenzi furnizorilor japonezi31.
Pe baza datelor primite de la colonelul Felix și inginerul
Petrescu ajunși la Tokyo, la 1 decembrie 1916, ministrul
Diamandy, foarte optimist, îl informa pe Vintilă Brătianu:
Prin mijlocirea ministrului de război japonez, vom putea satisface
o mare parte a cererilor noastre, evaluate la 100 milioane lei, arme
portative cu muniţiile aferente; 100 milioane lei pentru tunuri
cu tragere repede și tunuri vechi, cu muniţiile lor; 15 milioane lei
pulbere; 60 milioane lei postav, rufe și încălţăminte; 25 milioane
lei conserve alimentare și alte obiecte32.
Ministerul japonez de Război dorea – după spusele lui
Diamandy – să trateze în cel mai scurt timp spre a evita
acapararea mărfurilor (de către ruși – n.n.), fiind dispus chiar
să cedeze imediat, o parte din furniturile destinate Rusiei.
În fapt, convorbirile cu reprezentanţii guvernului japonez
au fost deosebit de dificile, infirmându-se astfel bunele impresii
făcute la începutul misiunii. În plus, Japonia a prezentat oferte
total necorespunzătoare în raport cu ceea ce se dorea a se obţine
de pe această piaţă, parte dintre ele la preţuri de neacceptat.
La 10 decembrie 1916, Diamandy transmite ministrului de
Război oferta concretă, care i se făcuse locotenent-colonelului
Felix și anume: 30.000 puști cu repetiţie și 3.600 carabine cu
câte 500 cartușe, la un preţ ridicat și modele diferite; 1 tun de
câmp, model vechi, cu 500 lovituri, foarte scump; 100 tunuri
de câmp, din bronz, model foarte vechi, preţ moderat; 4 tunuri
antiaeriene, la 2.000 lire sterline/buc., preţ apreciat ca fiind
enorm; 4.500 revolvere cu muniţii, pumnale săbii, preţ scump,
dar acceptabil.
Se aprecia că este posibil să se comande și tunuri de câmp
de 105 mm, moderne, care pot fi predate într-un an, dar că
este imposibil de obţinut material de artilerie modern sau de
mare calibru, chiar fabricaţie mai veche33.
Pe manșeta acestei telegrame, ministrul Vintilă Brătianu a
pus următoarea rezoluţie, pentru Direcţia Muniţiilor: Se pare că
ni se oferă numai vechituri. Trimiterea comisiei în Japonia avea ca
scop de a ne procura armament nou. În aceste condiţii se va telegrafia
să se lase chestia tunurilor în suspensie. În ceea ce privește puștile, se
va avea în vedere telegrama colonelului Rudeanu, prin care Înaltul
Comandament francez satisface nevoile noastre. Pentru celelalte
furnituri, a se comunica Geniului și Intendenţei34.
Trebuie subliniat și un alt aspect al activităţii misiunii
militare trimise în Japonia, care denotă faptul că plecarea
acesteia a fost pripită, iar comenzile pentru aprovizionarea
anumitor produse erau de-a dreptul nerealiste.
În legătură cu cele 144 de guri de foc de calibru 300 mm,
pentru fiecare dintre acestea fiind nevoie și de câte 1.500 de
proiectile, din discuţiile avute de membrii delegaţiei române cu
ofiţeri francezi aflaţi la Petrograd a rezultat că cifra era exagerată.
În toate artileriile din lume întrunite – spuneau aceștia – nu se
găsește un număr așa de mare de tunuri de 300 mm35, impresia
fiind că Armatei Române îi erau suficiente 4-5 astfel de tunuri.
Cu mult exagerată era și cantitatea de proiectile întrucât un tun
de 300 mm nu putea trage mai mult de 300 de focuri, rezerva
prevăzută fiind cu mult mai mare. Explicaţiile beneficiarului
au fost că cele 144 de piese de 300 mm nu erau doar tunuri,
document 2014 3 (65)
studii/documente
ci întreaga gamă de piese de
artilerie grea (tunuri, obuziere,
mortiere) necesară armatei
active, dar și unei preconizate
noi armate de 200.000 de
oameni. În plus, se renunţase
la orice comandă de piese de
artilerie cu calibru intermediar,
între 150-300 mm.
În legătură cu numărul mare
al proiectilelor justificarea era că
s-a avut în vedere posibilitatea
retubării ţevilor, care ar fi readus
tunurile la posibilităţile iniţiale
de tragere, ca și experienţa
proprie, care arăta că se puteau
trage, chiar și cu tunurile vechi
din dotare, 1.000 de focuri.
Faţă de produsele necesare
Pulberăriei Armatei și celorlalte Nicolae Mişu
stabilimente, i se reproșa
locotenent-colonelului Felix că toate problemele trebuiau
lămurite înainte de plecarea în misiune, mai ales că îndeplinise
funcţia de director al stabilimentelor militare și ar fi putut
prevedea problemele asupra cărora cerea explicaţii acum, când
se afla în Japonia.
Dificultăţile însă nu au fost numai de această natură și au
fost provocate chiar de către Rusia și Anglia, cu care România
semnase convenţiile din august 1916.
Încă din această fază a desfășurării misiunii, Rusia a
intervenit în sens restrictiv, atenţionându-ne că nu este bine
să facem aprovizionări din Japonia pentru că în acest caz vom
face concurenţă furniturilor lor din această ţară36. Pentru a nu
tensiona și mai mult relaţiile, ministrul român de Război aprecia
că cel mai bun lucru ar fi de a stabili cu Marele Cartier General
rus furniturile pe care el ni le-ar putea dona în mod precis și de
a obţine permisiunea de a căuta (doar – n.n.) restul de materiale
în Japonia37.
Printr-o altă rezoluţie, pusă pe nota remisă de Legaţia
Rusiei la București, la 31 decembrie 1916, acesta ordona: A se
telegrafia, prin Petrograd, comisiei din Japonia ca să ia înţelegere și
cu atașatul militar rus pentru a nu face concurenţa de care se plânge
în această notă. Se va comunica colonelului Politzine instrucţiunile
date în acest sens, precum și faptul că atribuţiile date acestei comisii
s-au redus, suprimând tratativele pentru armament38.
Dar nu numai Rusia, în mod singular, a obstrucţionat
procesul de aprovizionare a Armatei Române ci și aliaţii, în
ansamblul lor.
În noiembrie 1916, la Londra s-au desfășurat două
conferinţe interaliate care, în mod special sau printre alte
probleme, au supus dezbaterilor chestiuni privind transporturile
și asigurarea cu materiale de război. Astfel, pe 9 noiembrie
1916, reprezentanţii Angliei, Franţei, Rusiei și României au
participat la o Conferinţă privind organizarea transporturilor
de armamente și muniţii pe timpul iernii prin Arhanghelsk.
Așa cum prezintă situaţia, în memoriile sale, colonelul
Rudeanu a fost nemulţumit de soluţiile oferite României
în această chestiune, prin faptul că transporturile rusești
15
studii/documente
erau considerate ca absolut
prioritare tuturor celorlalte
transporturi, neţinându-se
practic seama și de nevoile
frontului din Moldova.
Pe 15 noiembrie 1916 a
avut loc o a doua Conferinţă
la care au participat
reprezentanţii înaltelor
comandamente aliate și
unde avea să se stabilească
planul de ansamblu al
operaţiilor Antantei pentru
anul 1917 39 . Conferinţa
Generalul Toma Paraschivescu a avut și o secţiune în
care s-a analizat stadiul
aprovizionării aliaţilor cu arme și muniţii și unde s-au stabilit
o serie de principii după care urma să se desfășoare această
activitate.
Chiar înaintea acestor conferinţe ministrul României la
Londra, Nicolae Mișu, informa Ministerul de Război despre
faptul că toate contractele cu Japonia și America trebuiau
supuse aprobării Comisiei Internaţionale de Aprovizionare și
asta pentru faptul că guvernul rus era și el interesat de produsele
japoneze și nu dorea să fie concurat, pe această piaţă, de către
România40.
Printr-o nouă telegramă adresată, de această dată, legaţiei
române din Petrograd, ministrul Mișu revenea cu precizarea
că: Toate contractele din Japonia trebuie să fie supuse în prealabil
Comisiei Internaţionale de Aprovizionare și că numai după
examinarea acestor contracte se va putea decide plata și poate
executarea lor, asta depinzând de mărimea plăţii și materialelor de
care avem nevoie și care nu pot fi furnizate de Anglia41.
Hotărârile care se luau la Londra, referindu-ne, la perioada
de după intrarea României în război, aveau, de această dată,
conotaţii pur economice, dorindu-se probabil câștigarea
unui nou client pentru produsele realizate de noua industrie
de apărare angleză, dezvoltată și adaptată și pentru nevoile
celorlalţi aliaţi.
Astfel condiţionată, activitatea comisiei române aflate în
Japonia se va desfășura cu mare dificultate, eficienţa ei fiind
scăzută din cauza mecanismului greoi al aprobărilor cerute de
reglementările internaţionale sau interne.
Desele schimbări ale regulilor după care se desfășurau
activităţile de contractare, aprovizionare și transport de
materiale de război de pe pieţele externe, impuse prin jocul
de interese al marilor puteri, au necesitat, și de această dată,
elaborarea unor instrucţiuni speciale pentru misiunea română
din Japonia.
Astfel, după ce reprezentanţii Ministerului de Război
contactau firmele furnizoare și obţineau informaţii referitoare la
preţ, modalităţi de plată, termene de predare etc. aceste elemente
erau supuse aprobării ministerului, după care erau transmise,
spre a fi analizate și aprobate, Comisiei Internaţionale de
Aprovizionare de la Londra42. Acreditivele se deschideau, în
numele Legaţiei române, la o bancă din Londra, iar plata urma
a se face tot printr-o bancă din Londra sau Vladivostok43.
16
Luând la cunoștinţă de acest mecanism, printr-o Notă
a Direcţiei Materialelor și Instalaţiilor Noi se comunicau
Legaţiei române din Petrograd adevăratele consecinţe. Nu se
pot face cumpărături din Japonia – se concluziona în această notă –
deoarece, până să sosească aprobarea plăţii din Anglia, ofertele ce
se obţin, se pierd de regulă44.
La aceeași concluzie ajunsese mult mai devreme și Direcţia
Generală a Muniţiilor. În Referatul întocmit la 31 martie 1917
în problema activităţii comisiei din Japonia se sublinia: În ceea
ce privește rezultatele obţinute de această comisie până acum, sunt
puţin îmbucurătoare, din motive datorate în mare parte procedurii
de urmat, pentru obţinerea aprobării în angajarea comenzii și
pentru supunerea ei Comisiei Internaţionale a Aliaţilor de la
Londra. Ca o urmare logică, se adaugă acestor dificultăţi și cele
rezultate din variaţiile de preţ ale articolelor oferite, care fac ca
aprobările date să nu mai fie valabile45.
Într-adevăr variaţiile de preţuri făceau aproape imposibilă
finalizarea unei comenzi, pentru că, de la discuţiile iniţiale și
până la obţinerea aprobărilor de finanţare trecea o perioadă
mare de timp, ceea ce făcea ca la momentul plăţii, banii alocaţi
să nu mai fie suficienţi. Pentru depășirea unor astfel de situaţii,
comisia din Japonia a solicitat, încă de la 1 februarie 1917,
să se studieze chestiunea de a i se facilita darea de aprobări cu o
limită de 5-10% variaţie de preţ, pentru că altfel ofertele pe care le
primește nu mai sunt valabile46. Cramponându-se de prevederile
Instrucţiunii de funcţionare a acestei comisii, Direcţia Generală
a Muniţiilor nu a aprobat propunerea făcută, solicitând, la
rândul ei, modificarea instrucţiunilor în sensul noilor norme
din comerţul cu materiale de război.
Toate aceste impedimente generate de regulile impuse de
comisia de la Londra, la care s-a adăugat și indisponibilitatea
guvernului japonez de a ne oferi materiale noi, cu caracteristici
tehnico-tactice ridicate, au făcut ca rezultatele misiunii
din Japonia să se situeze mult sub nivelul așteptărilor și al
aprecierilor iniţiale, nejustificat de optimiste. Din aceste cauze –
se concluziona în raport – în afară de comenzile ce s-au contractat
în Japonia prin intermediul domnului căpitan Drăgănescu și
anterior sosirii acolo a misiunii (2.000 telefoane și 10 t alamă de
la casa „Okura”), comisia (Felix – n.n.) nu a putut contracta decât
510 tone de plumb și poate 1.500 de binocluri, pentru care nu s-au
obţinut încă aprobările necesare de la Biroul Internaţional de la
Londra47.
După patru luni de activitate în Japonia, însăși comisia a
ajuns la concluzia că șansele de a contracta pe această piaţă
sunt din ce în ce mai mici.
Prin Telegrama 203 din 13 aprilie 1917, membrii misiunii
prezentau adevărata stare de lucruri de pe piaţa japoneză.
Astfel, dacă la început, trimișii români erau asaltaţi de diverși
ofertanţi – aproximativ 4-5 în fiecare zi – numărul acestora a
scăzut permanent, astfel încât la sfârșitul lunii februarie, nicio
casă furnizoare nu i-a mai contactat pentru a-și prezenta oferta48.
În afară de această lipsă de oferte, mai era adusă în atenţie
și problema transporturilor, ruta acestor mărfuri fiind prin
Vladivostok.
La Vladivostok – se sublinia în telegramă – mărfurile își
așteaptă mult timp rândul pentru a fi transportate spre vest. Este
deci cu totul inutil de a plăti foarte scump materiale care trebuie să
rămână după aceea în depozite, în acest port49.
3 (65) 2014 document
 studii/documente

De asemenea, se atrăgea atenţia asupra preţurilor foarte
ridicate, care deveneau de-a dreptul enorme dacă se mai lua în
calcul cursul de schimb. Nici asupra eventualelor termene de livrare
nu exista garanţia că s-ar fi respectat întocmai, după cum fuseseră
atenţionaţi membrii comisiei de către unii agenţi europeni.
În acest context, comisia supunea atenţiei Ministerului
de Război oportunitatea rămânerii în continuare pe această
piaţă sau abandonarea ei, în favoarea celor europene,
apreciate ca fiind mult mai convenabile.
Faţă de toate aceste greutăţi, unele obiective, dar în cea
mai mare parte subiective, ministrul de Război, Vintilă
Brătianu, va face un amplu rechizitoriu, înaintând aliaţilor,
în iulie 1917, un memoriu cuprinzând obstrucţionările
făcute de aceștia în procurarea materialelor de către
misiunile române, în special de pe pieţele engleză, japoneză
și americană50.
Din păcate, cele sesizate de ministrul român nu au condus
la o schimbare de atitudine din partea comisiei interaliate,
conturându-se tot mai clar concluzia că, de pe piaţa japoneză
nu se puteau procura materialele în cantităţile și sortimentele
dorite, ceea ce apropia tot mai mult momentul deciziei de
a se părăsi această ţară.

The Extending of the Army Supply Efforts

after the Declaration of Romania’s Warfare.
Military Legations from Russia and Japan
Colonel (r.) Vasile Popa, Ph.D.

Abstract: Ion I.C. Brătianu wanted that the supply of the army to be clear stipulated in the Convention signed by
Romania. The engagements of the allies were influenced by the development of the hostilities and also by individual
economic and political interests. In England, Russia and Japan worked Military Legations with the purpose to identify
the possibilities of army’s endowment.

Keywords: Japan, Russia, England, Vasile Rudeanu, Constantin Diamandy

NOTE

1
Comisia Română de Istorie Militară. Coandă la Stavka (1916 -1917), Bucureşti, Editura Militară, 2010, documentul
2
General Dumitru Cioflină, coordonator, Marele Cartier General al Armatei 264, pp. 404-407
Române. Documente 1916-1920, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1996, 25
A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 217, f. 8, (traducere din limba franceză).
pp. 41-42. Se referea la cantităţile de produse alimentare ridicate fără forme legale din
3
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond Direcţia Materialelor România de către trupele ruse aflate pe frontul român, în perioada septembrie
şi Instalaţiilor Noi (în continuare D.M.I.N.), dosar nr. crt. 174, ff. 1-2. 1916-iunie 1917.
4
Generalul William Robert Robertson, şeful de Stat Major General al Imperiului 26
Ibidem, dosar nr. crt. 217, f. 86.
britanic, s-a opus ideii de a întări contingentul de la Salonic, fapt ce a determinat 27
Ibidem; vezi şi V. Popa, Op. cit., documentul 267, p. 409.
o inacţiune prelungită a acestuia, cu implicaţii grave pentru frontul român. 28
Ibidem, f. 87.
5
A.M.R., Fond Serviciul Istoric, dosar nr. crt. 228 B, ff. 2-4. 29
6
Se motiva aceasta prin costurile mult mai reduse, decât dacă s-ar fi trimis
Idem, Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 143, passim.
7 direct în ţară; vezi A.M.R., Fond Direcţia 8 Armament, dosar nr. crt. 133, f. 61.
Ibidem, dosar nr. crt. 23, f. 13. 30
8 Ibidem.
Ibidem. 31
9
Ibidem, f. 58. Raportul lui C. Diamandy din 7/20 octombrie 1916. Ibidem, f. 35.
32
10
Probabil că această vizită a fost acceptată, aşa cum sugerase de altfel şi Ibidem, f. 29. În total se estima alocarea sumei de 300 milioane lei, din care
ministrul Diamandy, de vreme ce, la 6 noiembrie, partea română îşi exprima un sfert trebuia plătită imediat, iar diferenţa în cinci vărsăminte lunare.
33
dorinţa de a trimite doi ofiţeri chimişti, reprezentanţi ai Pulberăriei Dudeşti să Ibidem, f. 49.
34
viziteze o fabrică de profil din regiunea Moscovei; vezi A.M.R., Fond D.M.I.N., Ibidem.
35
dosar nr. crt. 3, f. 168. Ibidem, f. 13
36
11
În documentaţia militară aceasta este consemnată sub denumirea „Convenţia Ibidem, f. 37; Telegrama lui V. Brătianu adresată Legaţiei române din
Paraschivescu”, după numele generalului de brigadă Toma Paraschivescu, Petrograd la 14 decembrie 1916. La această dată ministrul de Război nu ştia că
directorul superior al muniţiilor din Ministerul de Război. misiunea fusese trimisă în Japonia, fără ca guvernul rus să fie informat despre
12
A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 159, f. 26, (traducere din limba franceză). scopurile sale; vezi A.M.R., Fond Marele Cartier General, dosar nr. crt. 716
13
Ibidem, f. 28. şi nr. crt. 717/1916, passim.
14
Ibidem, f. 29. 37
Ibidem.
15
Componenţa şi atribuţiile fiecărei structuri preconizate au fost trimise şi 38
Ibidem, f. 68.
generalului C. Coandă, şeful Misiunii Militare Române pe lângă Stavka, la 39
Marele Cartier General român a fost reprezentat de colonelul Ion Răşcanu,
19 aprilie 1917. şeful Secţiei Operaţii.
16
A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 350, f. 473. 40
17
A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 149, f. 297.
Ibidem, dosar nr. crt. 350, f. 457. Raportul Ministerului de Război către 41
Ibidem, f. 296 (traducere din limba franceză).
ministrul Diamandy din 5 aprilie 1917.
18
42
Din această comisie făcea parte şi reprezentantul român, maiorul Arion.
Ibidem, Fond Direcţia 8 Armament, dosar nr. crt. 150, f. 188. 43
19
Ibidem, Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 350, f. 223. Referatul nr. 23090 din A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 149, f. 165.
44
6 aprilie 1917 al Ministerului de Război relativ la urmărirea materialelor sosite Ibidem, f. 83; nota D.M.I.N. din 14 septembrie 1917.
45
prin Rusia. Ibidem ff. 152-153.
46
20
Ibidem, dosar nr. crt. 9, ff. 357-358 (traducere din limba franceză). Ibidem.
47
21
Ibidem, dosar nr. crt. 350, f. 443. Ibidem.
48
22
Ibidem, f. 483. Scrisoarea trimisă de Vintilă Brătianu lui Constantin Diamandy. Ibidem, ff. 118-119.
49
23
Idem, Fond Direcţia 8 Armament, dosar nr. crt. 150, f. 56. Ibidem.
24 50
Pentru detalii privind problemele de aprovizionare din Rusia, raportate de Ibidem, ff. 95-97. Interesant este faptul că chiar generalul Berthelot s-a opus
generalul Coandă, ministrul de Război, vezi V. Popa, Misiunea generalului unor comenzi în Anglia.

document 2014 3 (65) 17

studii/documente

FERDINAND ÎNTREGITORUL
ŞI CAMPANIA ROMÂNĂ DIN 1919

General de brigadă (r) Ion DĂNILĂ1

L
a sfârșitul anului 1918, Rege 2 și ţară aveau Externe pe Béla Kun și trec la ameninţări cu represalii
toate motivele de împlinire și fericire căci, după împotriva României.
calvarul unui război greu, înrobitor și cu imense Ameninţările maghiare vor fi imediat puse în practică
sacrificii umane și materiale, prin voinţă naţională, coroana prin acţiuni provocatoare și chiar atacuri asupra trupelor
regală se întregea armonios și firesc cu cele trei nestemate – române aflate pe aliniamentul Apusenilor. Jafurile și silniciile
Basarabia, Bucovina și Ardealul – și UNIREA, visul de aur, făcute de intervenţioniștii maghiari determină, la 15 aprilie,
ţelul isprăvilor marilor bărbaţi ai României3 se înfăptuise, ca convocarea de urgenţă a ședinţei Consiliului de Miniștri,
un chezaș al unui viitor promiţător pentru că sângele generos prezidată de Regele Ferdinand I de România, care hotărăște
și viteaz vărsat pe brazdele rodnice ale patriei noastre greu ca trupele noastre să treacă linia de demarcaţie fixată
încercate a sfinţit văzduhurile dintre Tisa și Mare cu mireasma iniţial de aliaţi și să înainteze până la Tisa. Hotărârea este
dumnezeieștii dezrobiri4. comunicată și comandantului Corpului Expediţionar Aliat,
Degeaba dă monarhul Decretul-lege din 11/24 generalul francez Franchet d’Esperey, căruia suveranul i-a
decembrie 1918 privind unirea Transilvaniei cu vechiul declarat: Am observat toate cerinţele loialităţii dar este ceva mai
Regat, iar delegaţia română presus decât loialitatea; este grija proprie
participă, începând cu 18 ianuarie ARDEALUL, demnităţii. Eu nu sunt dintre aceia care se
1919, la lucrările Conferinţei de frumosul leagăn al poporului român lasă călcaţi pe picior5 și aici nu este vorba
Pace de la Paris, căci în Ardealul de orgoliul personal, ci de pământul
străbun sunt încă probleme grave românesc, dar de la Dumnezeu – cum
și Regele Ferdinand este nevoit să apeleze la oștire pentru sublinia inegalabilul Eminescu – și de aceea românii l-au iubit,
a-i tempera pe unguri. apărat și cinstit, agăţându-se de glia strămoșească cu unghiile,
La 15/28 decembrie 1918 trupele române ale Diviziei 7 au apărând-o cu preţul vieţii și înnobilând-o cu sângele lor6, iar
ajuns la Cluj, întâmpinate cu entuziasm de peste 10.000 monarhul se identifica cu această permanenţă și o slujea cu
de români, iar la 16/29 ianuarie 1919 Armata Română consecvenţă și convingere.
eliberează și orașul Zalău stabilind, începând cu 22 ianuarie, La ordinul Comandantului de Căpetenie, Armata
linia de demarcaţie pe latura de vest a munţilor Apuseni. Română, însufleţită de entuziasmul unanim al populaţiei și
Pentru că din luna februarie a anului 1919 se intensifică de măreţia cauzei sfinte pentru care lupta, întoarce frontul
actele de represiune săvârșite de revoluţionarii bolșevici bolșevicilor maghiari și pe 15/16 aprilie respinge atacul
maghiari în ţinuturile ardelene neeliberate încă de Armata inamic, iar pe 16/18 dă lupte grele în Munţii Apuseni și
Română, la 12/25 februarie, Consiliul Militar Interaliat până la 30 aprilie alungă armata de ocupaţie maghiară
aprobă ca trupele române să înainteze în teritoriile românești dincolo de Tisa, eliberând întreg teritoriul românesc aflat
aflate încă sub stăpânire maghiară, până pe aliniamentul sub ocupaţie străină.
Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta – Arad și să creeze Acum, așa cum consemnau martorii vremii Regele
o zonă neutră, ocupate de trupele franceze, până la fixarea Ferdinand a mers să caute alinare la poporul din ţinuturile
graniţelor româno-ungare. desfăcute de lanţuri și ca întotdeauna, de la nordul cel mult
Este de menţionat demersul din 6/19 martie 1919, și umil i-a venit răsplătire, căci numai el, fără inima atinsă
al locotenent-colonelului Ferdinand Vyx, șeful Misiunii de stricăciune, știa să pună balsam la dureri7, pentru că așa
Militare Aliate la Budapesta, când înmânează guvernului cum avea să consemneze Vasile Pârvan în faţa lor ne plecăm
ungar hotărârea Consiliului Militar Interaliat de la Paris pentru a respecta, pentru a idealiza nu pe cei câţiva, ci pentru
(Nota Vyx – n.n.) privind retragerea trupelor din Transilvania a adora însuși geniul neamului care - și jertfește fiii spre a-i
pe o nouă linie de demarcaţie: Satu Mare – Oradea – Arad, apăra pe urmași8.
până la încheierea păcii, care va hotărî noile frontiere politice. La 22 mai 1919 pleacă din București, pentru a-și
Autorităţile maghiare resping documentul și acţionează în începe drumul în Ardeal care a fost, spun martorii oculari,
consecinţă. de o măreţie fără cuvinte, Regele întregitor de neam și
Ieșită victorioasă, la 18 martie 1919, revoluţia bolșevică ţară, Regina, ce-și câștigase pe merit apelativul de mamă
din Ungaria proclamă Republica Ungară a Sfaturilor a răniţilor, însoţiţi de personalităţi politice și militare,
(sovietelor), având ca președinte pe Garabai Sándor și la marcante în epocă – Iuliu Maniu, Ștefan Ciceo Pop,

18 3 (65) 2014 document

 studii/documente

română la Conferinţa Păcii

de la Paris primea hotărârea
Consiliului Suprem Aliat
privind frontiera dintre
România și Ungaria, iar
la 28 iunie la Versailles se
semna Tratatul de Pace de
către Puterile aliate căci, la
20-29 iulie, trupele maghiare
declanșau o puternică
ofensivă pe Tisa, întunecând
sufletul monarhului martir
care-și încheia periplul
ardelean cu dorinţa sinceră de
a fi recunoscător Proniei cerești
că Mie Mi-a fost dat nu numai
să văd, dar și să înfăptuiesc cu
ajutorul ostașului român acest
ideal, care este unic în istoria
noastră11 – UNIREA.
Așa cum consemna
generalul Gheorghe
Regele Ferdinand I alături de Iuliu Maniu şi generalii Prezan, Mărdărescu şi Panaitescu Mărdărescu dușmanul fiind
însă pretutindeni manevrat
Vasile Goldiș, generalul Constantin Prezan ș.a. – pentru energic și la timp, după lupte crâncene și neîntrerupte de șapte
că pe 23 mai, orele 9.00 să ajungă la Oradea, primul oraș zile, bravele noastre trupe au reușit să-l arunce pe treapta
transilvan vizat după unire. Observatorii avizaţi ai vremii Tisei, în lungul frontului, în completă debandadă. Mândre că
consemnau: Biharia doinelor a venit cu ai săi cântăreţi au putut să-și îndeplinească încă o dată datoria faţă de Neam,
și chiuitori. De acolo, de la Oradea Mare, a început calea Ţară și Tron, bravele trupe ale Frontului de Vest trec la puternica
bătută cu flori. Chiar cerul se luminase, albastru și înalt, ca să contraofensivă dincolo de Tisa. În zilele de 29 și 30 iulie, pe
primească oaspeţi noi în ţara de robie veche. Ochiul înlăcrimat podul de la Tiszobö, sub privirile umede de emoţie ale cuplului
al regelui Ferdinand cuprindea cu înduioșare freamătul acestor regal, trupele române, în sunetele muzicilor militare, călcau voios
suflete alipite în sfârșit la adevărata lor ţară, pentru că toţi peste Tisa pentru a înfăptui cu mândrie ceea ce „diplomaţia de la
voiau să vadă chipul blând al regelui care i-a scos din urgie9. Paris îi refuzau”, pentru că în unanimitate corpul de comandă
Răspunzând, în cuvinte puţine, dar pătrunzătoare, cerea cu insistenţă și convingere: „Maiestate, daţi-ne drumul mai
prefectului judeţului Bihor, episcopul Ioan Pop, repede peste Tisa și în trei zile, cavaleria va fi la Budapesta”12.
re p re z e n t a n ţ i l o r c e l o r
175 de semne bihorene,
îmbrăcaţi în costume
n a ţ i o n a l e c a re p u r t a u
tricolorul și multitudine de
flori și oștirii din garnizoană,
Regele Ferdinand I încheia
hotărât și semnificativ:
Bine aţi spus P.S. Voastră,
când aţi comparat vitalitatea
neamului nostru cu aceea a
stirpei lui Traian: eram deja
convins de marea vitalitate a
neamului românesc. Doresc
din toată inima ţinutului
Bihorului tot ceea ce o inimă
de om și rege poate dori10.
Dar tihna și pacea
binemeritată nu se așternuseră
încă peste aceste ţinuturi
năpăstuite în vremuri, deși
la 11-13 iunie delegaţia Regele Ferdinand I şi generalul Gheorghe Mărdărescu trec în revistă trupele din piaţa centrală a oraşului Oradea

document 2014 3 (65) 19

studii/documente

ironie pe poarta Hofburgului

vienez. Ne-a fost dat nouă,
urmașilor iloţilor valahi, să
avem satisfacţia supremă
de a răzbuna umilinţele și
suferinţele atâtor generaţii de
strămoși15.
La trecerea Tisei,
monarhul se intersectează
și cu locotenent-colonelul
Ion Antonescu, ofiţer de stat
major cu merite deosebite și
în campania din 1918 și în
proiectarea celei din 1919
și pentru a căror contribuţii
Ferdinand va scoate de la gâtul
său propriul Ordin „Mihai
Viteazul” înmânându-l însoţit
de semnificative cuvinte:
Antonescu, regele mai mult ca
oricine altul din această ţară
Ceremonia decorării generalului Gheorghe Mărdărescu de către Regele Ferdinand I
știe cât îţi datorează România
Receptiv la freamătul oștirii și conștient de logica Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat
demersului românesc, la 30 iulie, însoţit de Regina Maria, însă ocaziile. Sunt fericit însă că a venit aceasta16. Militar
aflat în capul de pod de la Kisköre, în mijlocul trupelor desăvârșit, patriot incontestabil, devotat cauzei românești, se
de cavalerie, Regele întinde mâna comandantului va înălţa cu ea și se va prăbuși pentru ea, renegat de istoria
Brigăzii 4 Roșiori, generalul Gheorghe Rusescu, pe care a făurit-o și marcat-o.
spunându-i: La revedere, general Rusescu, la Budapesta!13. Campania militară, începută la 20 noiembrie 1918, lua
Istoricul englez Keith Hitchins avea să consemneze: sfârșit prin această acţiune de eliberare a vecinilor noștri de
La 29 iulie, românii au trecut Tisa și s-au îndreptat rapid spre la vest de sub teroarea bolșevică. Similar cu alte momente
Budapesta. La 1 august, Kun și generalul său au demisionat – el vitale ale istoriei neamului, Armata Română își făcuse cu
a fugit la Viena n.n. – iar la 4 august Armata Română a intrat loialitate, devotament și omenie datoria până la capăt.
în capitala Ungariei14. Comandantul ei de Căpetenie, Regele Ferdinand I, avea de
Trebuie menţionat că în ziua de 4 august, brigada de ce să fie mulţumit și pe deplin satisfăcut, spiritul Conferinţei
cavalerie comandată de generalul Rusescu și Divizia 1 Vânători de Pace de la Paris fusese impus și în această parte a Europei,
au intrat în Budapesta arborând tricolorul românesc pe
cu pecete românească.
clădirea Parlamentului ungar, defilând în pas de paradă,
Începând cu luna noiembrie a anului 1919, când primește
prin centrul orașului. Generalul și-a onorat promisiunea,
ordinul de retragere și până la 20 martie 1920 când se
iar Regele Ferdinand I Întregitorul a fost singurul
încheie acţiunea de revenire în teritoriul naţional al ultimului
dintre conducătorii aliaţi care a reușit, prin intermediul
ostaș aflat pe teritoriul Ungariei, Armata Română nu s-a
credincioasei sale oștiri că cucerească o capitală a fostului
comportat ca o armată de cotropitori, iar populaţia i-a primit
său inamic.
Această strălucită izbândă este descrisă plastic de ca pe eliberatori, iar ostașul român și-a împărţit raţia de
istoricul unirii, Constantin Kiriţescu, astfel: se sfârșise o zi alimente, păturile, lemnele de foc și ocrotirea părintească
mare. O zi care va rămâne în istoria neamului, strălucind cu cu locuitorii Budapestei strâmtoraţi și ei de vicisitudinile
lumina ei orbitoare peste veacuri. Budapesta a fost cucerită de războiului.
Armata Românească! Ceea ce nu fusese îngăduit marilor noștri În pragul despărţirii, generalul Mărdărescu adresează
prieteni ne fusese nouă, celor mici și greu încercaţi. Englezii populaţiei Budapestei următoarea proclamaţie: Armata
nu și-au putut plimba caii pe sub Poarta Brandemburg a Românească se retrage. Budapesta va fi evacuată. Părăsind
Berlinului și pe sub teii din Unter den Linden. Francezii nu capitala Ungariei, România ţine să afirme încă o dată că, în
și-au putut face armele piramidă pe terasa castelului de la Sans- vremea atacului de pe Tisa care a motivat acţiunea sa militară,
Souci, de unde spiritul lui Voltaire domina ironic peste armura ea n-a fost călăuzită decât de legitima apărare a intereselor
greoaie a Postdamului prusac. Nici italienii n-au izbutit să sale militare. Orice gând de asuprire sau răzbunare i-a fost
sfărâme cu paturile puștilor ipocrita maximă: JUSTITIA străin. Armata Română a căutat ca să facă cât mai ușoară
EST REGNORUM FUNDAMENTUM, înscrisă ca o posibil, pentru populaţie, prezenţa trupelor în Ungaria și nici

20 3 (65) 2014 document


o sforţare n-a fost neglijată, care să ușureze viaţa populaţiei
suferinde. Cu simţământul de a-și fi executat dreptul ei și
de a fi îndeplinit o datorie de umanitate, Armata Română
ţine să afirme că a considerat întotdeauna afacerile lăuntrice
ale Ungariei ca aparţinând poporului ungur, să facă posibilă
vindecarea trecutului și să aducă încheierea păcii dorită de
România și aliaţii săi. Armata Română mulţumește pentru
atitudinea corectă a populaţiei Capitalei în timpul ocupaţiei17.
Acesta este adevărul acestei campanii și acesta trebuie
să dăinuie atunci, acum când comemorăm cei 95 de ani de
la evenimente și, peste veacuri, pentru că Adevărul rămâne
oricare ar fi soarta slujitorilor săi18, cum ne va învăţa peste ani
Gheorghe Brătianu și așa trebuie să-l transmitem.
Să ne unim deci glasurile și să rostim alături de Ferdinand I
Unificatorul, ctitorul istoricului edificiu – MAREA UNIRE
– cuvintele pioase: Ca un curat prinos al inimilor noastre
recunoscătoare, ridică-se dar, serioasă și smerită, închinăciunea
noastră către vestitorii, înainte mergătorii și făuritorii acestei
zile de glorie; către acest nemuritor sobor de moţi ai războiului
din urmă. Căci dacă bucuria de astăzi e numai o mărire a celor
rămași, meritul e al lor, al celor duși, a tuturor de la Mihai
izbăvitorul dintr-un început, de la marii ostași ai gândului și
faptei românești de aici, străjeri neadormiţi ai limbii și legii,
până la cel de pe urmă cioban și plugar sărac, care au păstrat cu
Ferdinand and the Romanian Campaign from 1919
Colonel (r.) Ion Dănilă
Abstract: 1919 marked the beginning of the Romanian Army campaign to counteract the hostile actions
of the Hungarian Bolshevik revolutionists. At April 15, the Romanian troops crossed the line of demarcation
fixed by the allies and went to Budapest.
Keywords: King Ferdinand I, General Gheorghe Mărdărescu, Tisa, 1919, Hungarian Bolshevik
revolutionists
NOTE
1 12
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.
2
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Ferdinand I văzut de
contemporanii săi, Bucureşti, Editura Militară, 2006, p. 176.
3
Ibidem, p. 177.
4
Ibidem, p. 179.
5
Ibidem, p. 209.
6
Mihai Eminescu, Scrieri politice, Bucureşti, Editura „Biblioteca
pentru toţi”, 1977, p. 45.
7
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Op. cit., pct. 1, p. 210.
8
Liviu Maior, Culegere de texte pentru istoria României, col. I,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975, p. 175.
9
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Op. cit., pct. 1, p. 211.
10
Ibidem.
11
Ibidem, p. 216.
document 2014 3 (65)
studii/documente
îndărătnicie dacă patrimoniul naţional, toţi, dar absolut toţi au
de partea lor în opera de astăzi, în strălucita minune a României
Mari în hotarele Daciei Traiane, pe care nu le-a fost hărăzit s-o
vadă. Dar care, fără trudă și jertfa lor de fiecare clipă n-ar fi fost
cu putinţă19, la care se adaugă și jertfa, abnegaţia, fermitatea
și loialitatea Regelui clipei astrale.
Trebuie să înţelegem și să fim înţeleși, așa cum va sublinia
mareșalul Ion Antonescu, că neamul românesc (trebuia –
n.n.) să-și buciume dreptul său la onoare și fruntea noastră
să fie ștearsă nu numai de petele răsăritului, dar și de umbrele
Apusului și să se înţeleagă pentru vecie că ei trebuie să știe că
la drepturile Coroanei Sfântului Ștefan, noi răspundem pașnici
și cu omenie, cu drepturile pe care ni le dă coroana de lauri a
marelui Traian20.
La ceas comemorativ, eliberaţi de patimi, prejudecăţi și
de revanșă, europeni, dar săraci și încă dezorientaţi, putem
și trebuie să găsim repere și reazem în istoria noastră,
în pământul strămoșesc udat din abundenţă de sângele
înaintașilor, în înţelepciunea ancestrală izvorâtă din satul
românesc, în Dumnezeul nostru ortodox, românesc și
răbdător, în monarhul devotat, înţelept și simţind permanent
românește – Ferdinand I de România, Întregitorul și vom
dăinui de-a pururi, români, aici în glie străbună, respectaţi,
uniţi și ascultaţi.
Ibidem p. 218.
13
Ibidem.
14
Ibidem.
15
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României,
1916-1919, vol. III, Bucureşti, Tipografia „România Nouă”, f.a., p. 195.
16
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Op. cit., pct. 1, p. 219.
17
Ibidem, p. 221.
18
Gheorghe Brătianu, Originile şi formarea naţiunii româneşti, ediţia a
II-a, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1995, p. 75.
19
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Op. cit., pct. 1, p. 226.
20
Iosif Constantintin Drăgan, Antonescu, mareşalul României şi
războaiele de reîntregire, Veneţia, Fundaţia Europeană Drăgan, 1991,
p. 260.
21
studii/documente

1934.
PROGRAMUL DE DEZVOLTARE A AERONAUTICII
ÎN DEZBATEREA CONSILIULUI SUPERIOR
AL APĂRĂRII ŢĂRII
Dr. Luminiţa GIURGIU1

L
a solicitarea
Consiliului
Superior al Apărării
Ţării, Ministerul Apărării
Naţionale, respectiv Marele
Stat Major, au întocmit în
perioada interbelică două
programe de dezvoltare a
Aeronauticii. Primul intitulat
Memoriu relativ la înfiinţarea
și organizarea Forţei Aeriene2,
a fost întocmit în anul 1924,
Regele Carol al II-lea de Inspectorul general al
Aeronauticii 3, generalul de
divizie Gheorghe Rujinschi4.
Cel de-al doilea a fost întocmit de Marele Stat Major,
cu nr. 114 din 23 iunie 1934, sub semnătura generalului Ion
Antonescu5 și la indicaţiile principelui Nicolae, fiind intitulat
Plan cu privire la dotarea aviaţiei.
Necesitatea întocmirii documentului deriva din lipsa sau
nerespectarea unui plan de bază care a determinat o organizare
stufoasă, ineficientă și unităţi cu o slabă capacitate de luptă
sau incapabile de un efort de durată, din necesitatea dotării cu
tehnică performantă și din dezvoltarea unei industrii naţionale
de profil care să asigure independenţa României în cadrul
unui conflict.
Planul propriu-zis a fost precedat de Instrucţiuni pentru
alcătuirea planului de dotare și întrebuinţare a aviaţiei în cadrul
pregătirii de război, care stabilea principiile de bază avute în
vedere la întocmirea prognozei ce urma să se realizeze în două
etape, de câte cinci ani, respectiv 1934-1939 și 1939-1943.
Cele două documente inedite se regăsesc în fondul de arhivă
creat de Marele Stat Major, sublinierile aparţin textului original,
transcrierea fiind făcută după normele ortografice actuale.
***
INSTRUCŢIUNI
pentru
alcătuirea planului de dotare și întrebuinţare
a aviaţiei în cadrul pregătirii de război6
1. Este cunoscută astăzi de toţi importanţa covârșitoare ce a
căpătat-o Aeronautica în domeniul războiului. O bună și completă
pregătire de război a ţării implică o grijă deosebită, pentru arma
aviaţiei, dat fiind rolul important ce-i revine, în tot timpul
conflictului armat.
Principiul călăuzitor în organizarea și dotarea acestei arme
trebuie să fie cel universal admis, al „acţiunii și reacţiunii”. Aceasta
ne duce la situaţia ca aviaţia noastră să facă faţă cu succes aviaţiei
adversarilor noștri probabili ţinând seama în rezolvarea acestei
probleme și de eventual aport al aliaţilor noștri.
Pentru aceasta planul de dotare și întrebuinţare va fi precedat
de un studiu comparativ asupra Aeronauticii statelor vecine,
adversari sau aliaţi, faţă de a ţării noastre.
Se va arăta apoi care sunt posibilităţile actuale ale Aeronauticii
și se va deduce faţă de potenţialul nostru, dacă răspundem în totul
sau în parte cerinţelor unui conflict.
2. Planul de dotare
Următoarele principii se vor avea în vedere în stabilirea
planului de dotare.
– Dotarea să corespundă nevoilor specifice operaţiunilor
noastre de război, satisfăcând întâi cerinţele frontului și apoi ale
teritoriului.
– Să se ţină seama de doctrina ce ne convine, pentru ca să
obţinem maximum de randament de la mijloacele de care dispunem.
– Simplificarea și standardizarea în adoptarea tipurilor de
avioane, reducându-le la minimum.
- Organizarea și dotarea să cuprindă toate ramurile
aeronauticii: Aviaţia; Aerostaţia; A.A.A.7
Pentru fiecare din aceste categorii se va arăta situaţia actuală
și în ce măsură răspunde nevoilor armatei și apărării teritoriului.
Baza de calcul pentru stabilirea dotării o va constitui necesităţile
operative ale M.U.: divizie, corp de armată, precum și realizarea
siguranţei operaţiei concentrării Armatei și activităţii în interior,
menită să alimenteze continuu Armata și populaţia ţării cu
materialele necesare.
3. Politica procurării materialelor
Satisfacerea nevoilor de dotare ale Aeronauticii se va face cât
mai mult cu putinţă din industria proprie; numai în cazuri de
absolută imposibilitate se va recurge la industria aliaţilor.
– Un studiu va arăta ce aport poate aduce industria noastră
și aceea a aliaţilor în problema dotării cu material aeronautic.
În legătură cu această idee se vor face propuneri de ce ar trebui
înfăptuit pentru a nu se mai recurge la industria străină ţinând
seama de posibilităţile financiare și de materialele existente ale
ţării noastre.
– În cazul comenzilor ce se dau, să se ţină seama întâi de
posibilităţile de cazare și întreţinere a aparatelor, altfel riscăm să
pierdem materialul procurat cu mari sacrificii.
– La realizarea planului de apărare A.A. a teritoriului, să
contribuie toate organele interesate, de stat și particulare, numai
astfel putându-se rezolva o problemă atât de vastă și costisitoare.

22 3 (65) 2014 document


Consideraţii tehnice
– Materialul să răspundă în condiţiile cele mai bune
întrebuinţărilor ce-i revin; superioritatea tehnică trebuie
necontenit urmărită. Aceasta se va concretiza, în materie de aviaţie,
prin realizarea celui mai bun motor și a caracteristicilor celor mai
perfecţionate a aparatelor; la apărarea antiaeriană prin tunurile
și mitralierele dovedite ca cele mai proprii.
Se va arăta:
– Cum se pot reduce tipurile de avioane.
– Ce sistem de motoare convin situaţiei noastre din punct de
vedere al climei și regiunilor diferite unde vor lucra: cu răcire cu
apă sau cu aer?
– Avioanele să fie monomotoare sau multimotoare?
– Care este situaţia infrastructurii: hangare, ateliere, depozite,
diferite eșaloane ale unităţilor? Aceste instalaţii vor trebui ascunse
în pământ. Ce trebuie realizat în ceea ce privește dotarea și plasarea
în spaţiu a acestor instalaţii și formaţiuni, așa ca să răspundă în
cele mai bune condiţii nevoilor operative ale Aeronauticii în caz
de război?
– După aceleași norme se va trata și problema stocajului:
situaţia actuală, nevoi, posibilităţi de dotare. Se va lua de bază,
ceea ce este stabilit prin planul de mobilizare pe anul în curs și ceea
ce ar trebui să avem pentru o dotare medie.
– Chestiunea hidroaviaţiei: cum trebuie rezolvată la noi,
în raport cu apărarea coastelor și în legătură cu acţiunea vaselor
marinei.
p. ȘEFUL MARELUI STAT MAJOR
General (ss) Ion ANTONESCU
***
AERONAUTICA8
1934
TABEL
de capitolele ce conţine lucrarea
CAPITOLUL I. Principii de bază de avut în vedere pentru
reorganizarea Aeronauticii noastre
1. Studiu sumar faţă de inamicii ce ne înconjoară
2. Care sunt posibilităţile actuale ale Aeronauticii
CAPITOLUL II. Planul de mobilizare pe anul 1934
CAPITOLUL III. Care ar trebui să fie politica noastră de
urmat în materie de Aeronautică
1. Să se dea comenzi, numai pentru ceea ce putem caza și
întreţine
2. Cât mai puţine tipuri de avioane. Cum se poate realiza?
3. Motoarele să fie cu răcire cu apă sau răcire cu aer. Avioanele
să fie monomotoare sau multimotoare
4. Hidroaviaţia și tipurile de adoptat la noi
5. Infrastructura
6. Stocaje
7. Aerostaţia
8. Apărarea contra aeronavelor
9. Industria naţională și alianţe din punct de vedere al dotării
CAPITOLUL IV. Ce ar trebui făcut, ţinând seama de
posibilităţile financiare și de materialele existente
document 2014 3 (65)
studii/documente
PLAN
PENTRU
REORGANIZAREA
AERONAUTICII
CAPITOLUL I
Principii de bază
de avut în vedere
pentru reorganizarea
Aeronauticii noastre
1. Studiu sumar faţă de
inamicii ce ne înconjoară
Considerând că inamicii
care ar putea intra în conflict
cu noi, ar fi: ungurii, bulgarii
și sovietele, să vedem care ar Principele Nicolae,
putea fi situaţia faţă de fiecare inspectorul Aeronauticii
din ei.
a) Ungurii. Reduși la slabe efective din cauza tratatelor de
pace, ei nu ar putea dispune de o aeronautică puternică. Desigur
că au depășite efectivele ce li se fixase și cu siguranţă că vor primi
ajutoare de la alte state; dar în nici un caz nu ar putea avea
o superioritate faţă de noi. Ceea ce ar fi mai îngrijorător, ar fi
neapărat posibilitatea de a pune în scurt timp în funcţiune o
industrie pregătită din timp de pace pentru fabricaţii aeronautice
de tot felul.
b) Bulgarii. Cu posibilităţi mai reduse decât ungurii, atât ca
efective actuale, cât mai ales, ca industrie.
c) Sovietele. Astăzi chiar au o mare superioritate faţă de
noi. Ca număr și calitate de material suntem cu mult depășiţi.
Ca posibilităţi industriale, vom rămâne desigur în permanentă
inferioritate faţă de ei.
Dispun de un număr de 5 fabrici de celule și tot atâtea de
motoare ce sunt mereu alimentate cu fonduri și stimulate la lucru.
Posedă cea mai formidabilă organizaţie de studii aerodinamice
din lume, unde sunt ocupaţi câteva mii de ingineri și desenatori,
ce pregătesc continuu noi tipuri de avioane și motoare. În timp de
război, desigur că acest angrenaj industrial se va multiplica. Pentru
a da o idee, credem că este suficient a arăta că numai o anexă de
industrie aeronautică – fabricarea rulmenţilor – ocupă o instalaţie
unde lucrează 20.000 lucrători.
Credem că nu au nevoie de ajutorul nici unui stat și că numai cu
propriile lor forţe, ar putea avea fără multe sforţări 2-3.000 avioane
și cu ușurinţă să întreţină acest număr.
Numeroasele asociaţii aeronautice și posibilităţile unui popor
așa de mare ca cel rusesc, precum și politica de teroare urmărită de
guvernul sovietic au contribuit la crearea acestei situaţii.
Înspre Răsărit trebuie deci să ne îndreptăm toate sforţările
noastre.
Ce putem totuși face în această situaţie? Să studiem pentru
a vedea cum vor întrebuinţa aceste mijloace cu mult superioare
posibilităţilor noastre materiale.
Din cele ce se știe până acum, rușii, ca și italienii și germanii,
văd acţiunea aeronauticii, dezlănţuindu-se din primul moment
al declarării de război și preconizează acţiuni violente asupra
întregului teritoriu advers, pentru a obţine succesul în cel mai scurt
timp și numai prin aeronautică, respectiv prin aviaţie.
23
studii/documente

Nef iind cadrul unui studiu perimat din punct de vedere

pentru precizarea acestui sistem
de a duce războiul, vom aprecia
totuși în ceea ce ne interesează,
că astăzi, posibilităţile aviaţiei
au crescut foarte mult și că
desigur vom avea foarte mult de
suferit de pe urma formidabilelor
bombardamente, ce vor putea fi
în măsură a realiza: întârzierea
mobilizării și concent rării
armatelor; distrugerea unei
părţi din industrie; perturbarea
întregului sistem de funcţionare a
Generalul Ion Antonescu,
statului; scăderea moralului, prin
aici în uniformă de mareşal
pierderile ce le va suferi populaţia
civilă din cauza bombelor explozive și gazelor toxice.
2. Care sunt posibilităţile actuale ale Aeronauticii
A. Ca armă în conlucrare cu celelalte arme
Așa cum este întrebuinţată de cele mai multe state, arma
aeronauticii, este în măsură: a informa la timp marile
comandamente asupra intenţiilor inamicului, ca [sic!] concluzie
a manevrării forţelor sale terestre; a opri activitatea informativă
și de bombardament a aviaţiei inamice; a executa la rândul
său bombardamente asupra teritoriului inamic, îngreuindu-i
circulaţia, întârziindu-i concentrarea mijloacelor și lucrând intens
pentru scăderea moralului inamic; ţinând seamă de realizările și
dezvoltarea la care a ajuns aviaţia, se poate întrevedea că va putea,
printr-o concentrare mare de mijloace, într-o zonă determinată și
lucrând cu maximum de intensitate, să ajute foarte mult acţiunea
terestră din zona respectivă.
În plus, va putea să ajute corpurile de armată și diviziile din
linia 1-a în executarea bătăliei moderne, prin activitatea aeriană
informativă necesară comandamentelor și prin lucrul în legătură,
indispensabil infanteriei, artileriei și cavaleriei.
B. Ca Armată a Aerului
Să fie în măsură a începe războiul, a-l executa și a obţine
victoria numai prin Aeronautică. Se cere pentru aceasta, o
formidabilă năpustire asupra adversarului, copleșindu-l prin
puternice și continui atacuri aeriene.
Este de observat, că trebuie pentru atingerea acestui scop și în
esenţă pentru a face să se convingă naţiunea adversă că nu mai
poate rezista, trebuind să încheie pacea, următoarele condiţii:
activitatea aeriană, manifestată prin bombardamente, să se
întindă asupra unui cât mai mare părţi din teritoriul adversarului;
această activitate să se producă într-un timp cât mai scurt.
Din ambele condiţii, rezultă în mod logic, necesitatea unei Flote
Aeriene gigantice. Ar fi să ne oprim la cifre de 5.000 – 10.000
– 15.000 avioane de luptă, cu care să se intre într-o astfel de
operaţiune. Luând mijlocia de 10.000 și transferându-le în bani,
am vedea că reprezintă 100 de miliarde lei.
Și admiţând că vor fi state care vor putea obţine aceste sume,
apoi nu trebuie să neglijăm faptul că după 3 – 4 – 5 ani trebuie să
cheltuim alte sume de miliarde, căci în acest timp materialul aviatic
care este extrem de fragil, se consumă; sau urmărind progresele
rapide ce se fac în materie de aviaţie, vom constata că după 4-5
ani, materialul stocat (dacă se fac depozite pentru mobilizare) este
al condiţiilor tehnice. Spre
exemplu, stochez un număr de
avioane de vânătoare astăzi,
când au o viteză orizontală
de 330 km oră și viteză de
urcare la 5.000 m în 9 minute;
iar după 2-3 ani, adversarul
meu, își construiește avioane
de vânătoare cu 420 km oră și
urmare la 5.000 m în 5 minute.
Aceste diferenţe de mai sus – și care
sunt foarte posibile – de 90 km la
oră diferenţă de viteză orizontală și
urcare la 5.000 numai în jumătate Radu Irimescu,
de timp, este enorm ca influenţă în aici în uniformă de comandor inginer;
tactica luptei aeriene. director la Uzinele „Reşiţa”; senator;
Ce se face un stat care subsecretar de stat
are de rezolvat o asemenea (1932-1935); ministru al Apărării
(28 august-4 septembrie 1937)
situaţie? Și bani cheltuiţi și
şi al Aerului şi Marinei (1937);
inferioritate tehnică vădită. Se ministrul României la Washington
riscă deci ca, chiar atunci când (1938-1940)
cu mari eforturi se reușește a
se aduna acest număr enorm de avioane, pentru a putea face faţă
onorabil, numai peste câţiva ani, suntem obligaţi să împrospătăm
întreg stocul, cheltuind din nou.
Credem că nu este zadarnic a se reaminti că pentru adăpostirea
acelor avioane, ar trebui alte miliarde cheltuite. Iar pentru
muniţia necesară a o avea în stoc ar necesita iarăși o cheltuială de
50 miliarde aproximativ și aceasta pentru 10 zile de operaţiuni
a două ieșiri zilnic.
Întreţinerea bazelor aeriene și a personalului va reprezenta de
asemenea sume formidabile.
Toate aceste sute de miliarde, vorbind în lei, credem că se vor
putea suporta cu greu de naţiuni, mai ales în situaţia actuală. Deja
state cu mari posibilităţi financiare (Anglia, Franţa etc.) după cum
se va arăta într-un alt capitol, au renunţat la aceste depozitări
enorme de avioane, adoptând altă politică, mai modestă însă mai
economicoasă.
Dar, dacă ne convingem mai greu de reușita totală, a
previziunilor acelora care văd câștigarea victoriei numai prin
aeronautică, nu trebuie scăpat din vedere aportul enorm pe care
aviaţia îl poate aduce într-o zonă convenabil aleasă faţă de
operaţiunile terestre și pe o perioadă de timp determinată.
3. În concluzie, faţă de cele expuse la punctele 1 și 2 și faţă
de situaţia politică, și referindu-ne și la posibilităţile noastre
materiale, credem că este necesar a se cere Aeronauticii noastre
următoarele:
a) A fi în măsură să conlucreze cu armatele de operaţiuni,
informând și executând lucru în legătură. Deci Armă de Conlucrare.
b) Să poată în același timp a interveni în luptă, f ie în
imediată legătură cu operaţiunile terestre, f ie acţionând
independent, executând bombardamente asupra obiectivelor pe
care Comandamentul Superior le judecă ca necesare.
Îndeplinind aceste două feluri de misiuni și organizată ca
atare, este ceea ce am putea pretinde de la Aeronautica noastră și
ceea ce s-ar putea face cu mijloacele de care se va putea dispune de
statul nostru.

24 3 (65) 2014 document


CAPITOLUL II
Planul de mobilizare pe anul 1934 prevede:
Conform acestui plan se mobilizează: 5 escadrile recunoaștere
îndepărtată; 12 escadrile observaţie; 15 escadrile vânătoare;
4 escadrile bombardament de zi; 2 escadrile bombardament de
noapte; 4 escadrile aviaţie legătură; 2 escadrile hidro-informaţie;
1 escadrilă hidro-bombardament; 13 companii aerostaţie;
17 baterii a 2 tunuri 75 mm A.A.; 10 baterii a 4 tunuri 57 mm
fără muniţii; 12 companii mitraliere a 16 pivoţi (13,2 mm);
2 companii proiectoare.
Reprezentând un total necesar de: 483 avioane;
28 hidroavioane; 26 baloane; 13 automacarale și tendere; 34 tunuri
A.A. 75 mm; 40 tunuri A.A. 57 mm; 192 mitraliere A.A. 13,2 mm;
22 proiectoare.
Ce avem astăzi: 227 avioane (6 avioane „Breguet XIX”;
3 avioane „Potez XXVII”; 156 avioane „Potez XXV ” observare
și bombardament de zi; 35 avioane „Gourdou” de vânătoare;
7 avioane „Lioree Olivier” bombardament de noapte; 20 avioane
legătură); 16 hidroavioane (recunoaștere și bombardament);
7 baloane; 9 macarale și 10 tendere; 34 tunuri 75 mm A.A.;
40 tunuri 57 mm (fără muniţie); 200 pivoturi mitraliere A.A.
13,2 mm; 9 proiectoare diferite.
În anexa no. 1 se va arăta în detaliu situaţia9.
Notă. Vor mai sosi 50 avioane „P.Z.L.” de vânătoare aflate în
curs de execuţie a comenzii.
Notă. Se vor alătura tabele comparative pentru celelalte
materiale de Aeronautică indispensabile lucrului Aeronauticii de
război.
Pentru materiale de Aeronautică de tot felul – Anexa no. 2
Pentru muniţii – Anexa no. 3
CAPITOLUL III
Care ar trebui să fie politica noastră de urmat
în materie de aeronautică
1. Să se dea comenzi, numai pentru ceea ce putem caza și
întreţine.
A fost obiceiul la noi de a se face comenzi pentru diferite
materiale (avioane, tunuri, mitraliere, motoare etc.) pe care după
ce le aducem în ţară, abia se observă că nu avem unde să fie păstrate
așa cum trebuie. Un avion în loc să fie păstrat așa cum trebuie,
dacă i se desfac planurile și este așezat într-un hangar așa fel ca să
încapă mai multe, apoi nu i se va putea da îngrijirea necesară și
va dura în raport cu grija ce avem de el. Un motor de avion, care
costă mai mult ca un milion de lei, nu va trăi dacă nu va fi păstrat
într-un loc special amenajat pentru a permite să i se dea îngrijirea
necesară. Dacă se va pune într-o ladă, la un colţ de hangar, va fi
expus la stricăciuni uneori iremediabile.
O mitralieră de avion sau un jumelaj antiaerian, cu piese
delicate, chiar dacă ar fi de cea mai bună calitate, după ce vor sta 2-3
ani în condiţii rele de întreţinere, ele nu vor mai putea funcţiona în
perfecte condiţii și deci au fost făcute sacrificii zadarnice. Rezultă
prin urmare că pentru materialul ce comandăm, să luăm măsuri
totdeauna a se face și adăpostul prielnic unei bune conservări.
În același timp, se pune o problemă și mai importantă. Se
referă în special la materialul de aviaţie care nu va putea fi folosit
în misiuni de război, dacă nu va avea tot ceea ce îi este necesar
document 2014 3 (65)
studii/documente
Linie de montaj la „I.A.R.” Braşov
(aparate radio, aparate foto, mitraliere pilot și observator, aparate
de bord, lansatoare de bombe etc.).
A cumpăra numai avioane, fără a fi dotate cu tot ceea ce trebuie,
ar fi a pregăti aviaţia de sport și nu de război.
În concluzie, când se vor mai da comenzi de avioane, să se
prevadă tot ceea ce este necesar ca accesorii, în comanda respectivă,
iar nu să se aștepte ulterior completări, amenajări și sosirea
accesoriilor când materialul este ajuns poate în stare de perimare,
căci atunci vom avea două rele: materialul achiziţionat, neapt
pentru război; cheltuieli de multe ori nefolositoare.
2. Cât mai puţine tipuri de avioane. Cum se poate realiza?
Din nevoia care s-a resimţit, de a face avioanele să răspundă
la diferitele nevoi ale războiului, s-a ajuns la crearea unei game
foarte mari de avioane (10-12 categorii). În principiu însă, va
trebui să cerem aviaţiei să execute următoarele misiuni:
A) Misiuni de informaţie și legătură în apropierea frontului,
necesare luptei. De asemenea, pentru informaţii necesare armatelor.
B) Misiuni de bombardament, în apropierea frontului și în
spatele frontului inamic.
C) Misiuni de vânătoare a avioanelor inamice de tot felul.
Pentru a răspunde tuturor acestor nevoi s-a creat o clasă foarte
numeroasă de avioane, după cum am mai arătat, și se construiesc
mereu, căutând a îndeplini anumite condiţii. În fine, această
sumedenie de feluri de avioane creează greutăţi de tot felul. Dar
mai ales, nu se va putea dispune de un număr cât mai mare de
avioane de un fel, având atâtea categorii.
Chestiunea devine și mai împovărătoare pentru un stat cu resurse
mai restrânse, și se impune în mod imperios a reduce acest număr de
tipuri de avioane și a putea să aplicăm principiul economiei forţelor
prin folosirea unui fel de avion la mai multe feluri de misiuni. Vom
vedea dacă și cum este posibil. Ar rezulta însă un alt mare avantaj
prin aceea că având un număr mare de avioane dintr-un anumit
tip, vom avea o mare economie de piese de schimb și va antrena deci
o mare repeziciune în revizuirea și reparaţia materialului, ceea ce
pentru aviaţie reprezintă foarte mult.
În acest scop, socotim și astăzi, cu ceea ce este deja realizat în
fabricaţie, se poate ajunge la următoarele tipuri de avioane:
a) un avion de observaţie de tipul obișnuit, biloc, monomotor,
trei mitraliere sau chiar patru, cu toate aparatele necesare lucrului
și care să satisfacă toate cerinţele diviziilor și corpurilor de armată
din linia 1-a. Să poată duce și 2-300 kg bombe.
b) un tip de avion (există deja realizat) care să fie în măsură
a executa: recunoaștere îndepărtată; bombardament de zi;
bombardament de noapte (1.000 kg); multiplas de luptă (protecţie).
25
studii/documente
Fabrica „I.A.R.” Braşov
Justif icarea acestor posibilităţi multiple este următoarea:
avionul, încărcat cu 7-8 ore de benzină și fără bombe, va putea
pătrunde sute de km în spatele inamicului și prin calităţile
materialului, se va putea strecura, fără protecţia altor avioane,
putându-se apăra singur și scăpa de urmărirea inamicului (astăzi
peste 300 km oră). În această situaţie, va putea să execute misiunile
de recunoaștere îndepărtată.
Dacă acest avion este chemat a executa misiunea de
bombardament de zi, atunci nu va mai avea nevoie să ia la bord
decât 2 ore de zbor. Restul posibilităţilor sale vor fi folosite pentru
a lua bombe de 10-25 sau 50 kg una, după însărcinările pe care le
poate avea asupra obiectivelor inamice.
Tot în aceleași condiţii, deoarece avionul posedă și instalaţia
de zbor de noapte, va putea executa și bombardamente de noapte,
dar bine înţeles, ca un mijlociu purtător (1.000 kg).
Dacă același avion nu ia la bord nici benzină multă (numai 2
ore) și nici bombe (de loc), atunci acest avion ușurat foarte mult va
deveni foarte maniabil și ajutat de puterea focului mitralierelor sale
va putea să execute o protecţie, fie a expediţiilor de bombardament
de zi, fie asupra zonei unde lucrează aviaţia de observaţie (divizie
și corp de armată).
Avionul indicat la acest capitol va trebui să aibă două motoare,
cu ajutorul cărora să capete siguranţa funcţionării (misiuni
îndepărtate) și puterea necesară.
Condiţiile tehnice, puse astăzi, pot fi: să aibă o viteză de peste
300 km oră la altitudinea de utilizare (4.000 m); să fie triplas;
să aibă 6-7 mitraliere, care să tragă în orice direcţie; să transporte
2-3 feluri de bombe în greutate de aproximativ 1.000 kg; plafon
maxim 7.500 m.
c) Un avion de vânătoare.
Avionul monoplas, este singurul reprezentant al atacului
celorlalte feluri de avioane – biplasul de vânătoare, s-a dovedit ca
nesatisfăcător pentru scopul ce era creat.
Avionul de vânătoare interceptor (numai o oră și 20 minute
de zbor), născut pentru nevoia de a face faţă în cel mai scurt
timp atacurilor inamice asupra punctelor sensibile, poate fi folosit
în același scop, întrebuinţând un avion de vânătoare monoplas
obișnuit și care având mai puţină benzină, să capete o urcare mai
rapidă. În acest mod, rezultă că vom putea avea un singur tip de
avion de vânătoare, zis de linie, și care să răspundă cerinţelor de
atac și de pază a aviaţiei noastre.
Ca ultimă invenţie, se semnalează un avion de vânătoare
prevăzut cu un tun de 25 sau 37 mm. Pare că ar avea un avantaj
26
deosebit. Nu este încă pus la punct și nu se știe ce va putea face contra
multiplaselor de luptă, care vor putea primi mai multe tunuri de
acestea și cu mai mari posibilităţi de folosire.
Ar trebui de asemenea să enumerăm, în afară de aceste trei tipuri
de avioane de bază necesare dotării noastre și următoarele tipuri:
– un avion de bombardament greu, capabil de a se ridica cu
2-3.000 kg bombe. Este necesar a fi prevăzut cu 3-4 motoare.
Costă mult și nu este indispensabil a-l avea în dotare, el putând
sosi chiar în timp de război, de la orice distanţă.
– avioane de școală, reprezentând 2 clase, necesare la formarea
piloţilor și menţinerea antrenamentului personalului.
Din cele arătate mai sus, prin reducerea la trei a tipurilor de
avioane să capete în primul rând marele avantaj al economisirii
pieselor de schimb. Prin adoptarea pe cât posibil și a aceluiași motor.
În al doilea rând, vom avea posibilitatea de a aplica principiul
economiei forţelor prin faptul că un avion poate fi întrebuinţat
după caz, la un fel sau altul de misiuni – această posibilitate, dă
un mare avantaj în mâna Comandamentului de Armate sau
Marelui Cartier General.
3. A. Motoarele să fie cu răcire cu apă sau răcire cu aer.
B. Avioanele să fie monomotoare sau multimotoare.
A. În ceea ce privește motoarele de avion vom deosebi două
categorii de motoare după felul răcirii lor: motoare răcite cu apă;
motoare răcite cu aer.
Motoarele răcite cu apă, deși se prezintă cu avantaje din punct
de vedere tehnic al funcţionării propriu zis a motorului, prezintă
însă inconvenientul de a avea din cauza circuitului de apă o serie
de organe în plus, faţă de motorul răcit cu aer, adică: pompa de apă;
ţevăriile de apă; cămășile pentru apă și radiatorul.
Toate aceste organe reprezintă un plus la cauzele posibilităţilor
de pană, deci de oprire a mersului motorului, precum și o
vulnerabilitate mai mare a motorului din cauza tirului inamic.
Din aceste cauze, precum și din necesitatea unor noi piese de
schimb și a unei întreţineri mai grele, motoarele răcite cu apă, deși
mai recomandabile din punct de vedere tehnic, nu vor face faţă
necesităţilor noastre de război.
Motoarele răcite cu aer sunt mai simple ca cele răcite cu apă,
având și avantajul de a putea fi întrebuinţate mai rapid, iar
demontarea lor putându-se face mai repede și cu mai puţină atenţie.
Ele reprezintă, până acum, motoarele de utilitate militară; frontul
cerând urgenţă în lucru, punere la punct rapidă și oferind puţină
comoditate în ceea ce privește instalaţiile.
Oricum, trebuie remarcat faptul că nu s-a atins până acum
perfecţiunea în ceea ce privește construcţia motoarelor, că din patru
în patru ani, se dau la iveală motoare noi perfecţionate, ceea ce face
să se considere perimate cele ce se află încă în serviciu. Fabricile
de motoare, caută mereu a mări puterea pentru aceleași cilindree
a motorului.
În afară de aceasta, chiar numai pentru cele trei clase de avioane
stabilite, vom avea nevoie de diverse motoare.
Acest lucru ne va duce la diversitatea pieselor de schimb,
ceea ce pentru cazul unui război ne va conduce la îngreunarea
aprovizionărilor, reparaţiilor și revizuirilor și, prin urmare, la
îngreunarea și poate chiar oprirea parţială a activităţii aviaţiei
pe front.
Având în vedere, pe de o parte necesitatea creșterii puterii
motoarelor, iar pe de altă parte necesitatea micșorării numărului
pieselor de schimb, vom ajunge la concluzia că motoarele adoptate
3 (65) 2014 document

pentru diversele avioane, deși de puteri diferite, să fie cât mai
asemănătoare în organe și să prezinte posibilităţi de creșterea
puterii prin adăugire sau transformarea unui număr cât mai mic
de elemente. Ajungem astfel la noţiunea de gamă de motoare. Este
o familie de motoare, unde există posibilitatea de schimbare a unor
piese de la un motor de o putere mai mare la un motor cu o putere
mai mică și invers.
În alegerea acestei game, va trebui să ţinem seama de acest
avantaj al schimbării pieselor, dar să nu neglijăm faptul ca să
alegem o gamă unde să găsim motoare de la cele mai mici în putere
și până la cele mai mari.
B. Dacă avioanele trebuie să fie mono sau multimotoare este
necesar să arătăm că:
– avionul monomotor este acel care se prezintă ideal din punct
de vedere al performanţelor pe care le obţine.
– avionul multimotor, deși din punct de vedere al performanţelor
este în inferioritate faţă de monomotor, dar prezintă în schimb
avantajul siguranţei funcţionării.
Rămâne acum, să judecăm și să vedem, unde va fi posibil
să cedăm siguranţa în avantajul performanţelor superioare. Și
pentru a lega ideea de un exemplu, vom spune desigur că un avion
de vânătoare, căruia i se cere rapiditate și maniabilitate, nu va
putea fi decât un monomotor, deoarece vor trebui să fie speculate
performanţele la maximum. Nu trebuie însă uitat că acest avion
nu pătrunde decât maximum 20 km în liniile inamice și deci avem
o armonie între câștigarea unor bune performanţe (monomotor)
și obţinerea siguranţei prin faptul că lucrează aproape de linii.
Ţinând seama însă și de restul avioanelor ce ne-am ales ca
răspunzând programului nostru de dotare, ar trebui să ne referim
la clasa avioanelor de observaţie și acelora de recunoaștere și
bombardament.
Pentru avioanele de observaţie, monomotorul răspunde
situaţiei prin aceea că și acest fel de avioane lucrează aproape de
linii, deci în oarecare siguranţă de funcţionare.
Pentru avionul ce va fi folosit la recunoaștere îndepărtată,
bombardament de zi, bombardament de noapte și ca avion de
protecţie, el trebuind să pătrundă adânc în liniile inamice (chiar
2-300 km) și lucrând și noaptea, acest avion va trebui să fie pus
în siguranţă. Trebuie dat echipajului liniștea necesară.
Siguranţa, până acum, este dată de multimotor. Bine înţeles, că
pentru ceea ce ne interesează pe noi, bimotorul răspunde în bune
condiţii, și exemplare ce s-au obţinut până acum ne îndreptăţesc
a crede acest lucru.
4. Hidroaviaţia și tipurile de adoptat la noi
Hidroavioanele prezintă în problema apărării naţionale, un
caracter special, mai ales pentru ţara noastră.
Cum Flota noastră de Mare este mică, iar vasele sunt reduse
ca tonaj și ca număr, o luptă navală de mare anvergură, cu o forţă
navală inamică este exclusă.
Pentru acest motiv, hidroavionul de observaţie în sensul
avionului terestru care ajută la ducerea luptei nu va fi necesar. Dar
ocazia ar mai putea să se ivească la coastă, în cazul unei încercări
de debarcare din partea inamicului. Ori, în această situaţie, vasele
inamice ce vor intra în acţiune mai întâi prin focul lor de artilerie,
nu se vor găsi la mai mult de 15 km de litoral. Ar fi cazul să se
execute misiuni de artilerie; dar având în vedere distanţa, aceste
însărcinări le va putea executa și avionul terestru. Prin urmare,
document 2014 3 (65)
studii/documente
Uzinele Reşiţa – hala de fabricare a tunurilor antiaeriene
fără greutate, putem să ne ușurăm dotarea, excluzând tipul de
hidroavion de observaţie.
În ceea ce privește hidroavionul de vânătoare, el va avea
misiunea de a vâna hidroavioane inamice. El nu se va avânta în
largul mării în căutarea lor, ci va căuta să oprească investigaţiile pe
coastă sau a bombardamentelor inamice. Deci, se va opune pe coastă
avioanelor de recunoaștere și bombardament inamice. Această
misiune o va putea face fie un avion de vânătoare terestru sau un
multiplas de luptă, care poate fi un hidroavion de recunoaștere sau
bombardament delestat.
În schimb, va trebui neapărat să mergem la coastele și porturile
inamice, să vedem ce ni se pregătește de adversar și, în același timp,
să răspundem cu bombardamente la bombardamentele sale, fie în
porturi, fie asupra vaselor în largul mării. Pentru ambele aceste
scopuri, poate fi folosit același tip de hidroavion, urmând aceeași
judecată ca și la avioanele terestre.
Deci, un singur fel de hidroavion în măsură a executa:
recunoaștere îndepărtată; bombardamente de zi; bombardamente
de noapte; protecţie.
Hidroavionul acesta va trebui să fie bimotor, pentru a fi pus
în siguranţă. Să aibă 5-7 mitraliere, 6-7 ore de zbor, posibilitatea
de a ridica 1.500-2.000 kg bombe.
Va trebui însă a se ţine seamă de situaţia ce se creează prin
adoptarea unui singur fel de hidroavion, ceea ce este un enorm
avantaj și a se ajuta la nevoie cu aviaţia de vânătoare și ceva
elemente de observaţie terestră.
Pentru școală, desigur, că va trebui un hidroavion ușor, special
construit.
Motoarele ce vor fi folosite de hidroavioane vor trebui să fie
omogene cu acele ale avioanelor terestre.
5. Infrastructura
În afară de avioane de tot felul, motoare, aparatele necesare
și piesa de schimb în cantitate suficientă, aviaţia mai are nevoie
pentru a putea trăi, de o serie întreagă de construcţii și amenajate,
înglobate în genere sub denumirea de „Infrastructură”.
Nevoile de cazare cer localuri pentru personal și hangare,
magazii și remize pentru material.
Nevoile de reparaţii cer parcuri fixe și mobile precum și uzine
electrice.
Nevoile de alimentare a avioanelor cer rezervoare de benzină,
ulei, butoaie de benzină și ulei, canalizaţii de apă și material de
manipulare.
27
studii/documente
Nevoile
de transport al
materialului
și personalului
cer automobile,
autocamionete,
autocamioane și
autocisterne.
Nevoile
de amenajări
de terenuri
cer tractoare
cu vagonete și
pluguri.
Ne vo i l e d e
instrucţie cer săli
de cursuri, săli și
amenajamente
pentru bombar-
dament și trageri
fictive, laboratoare
f ixe și mobile
Uzinele Reşiţa –
hala de fabricare a tunurilor antiaeriene foto, posturi fixe
ș i a u to m o b i l e
terestre, poligoane de tragere și bombardament de exerciţii și reale.
Majoritatea nevoilor expuse mai sus sunt astăzi nesatisfăcute
sau în orice caz satisfăcute parţial și disparat, astfel încât este
necesar a reîncepe.
Două sunt premisele de bază pentru a începe construcţiile de
adăpostire a materialului și personalului:
a) Pentru a satisface în mod complet nevoile de camuflaj în
interiorul ţării, toate clădirile se vor face sub pământ. În acest caz
vom avea nevoie de centrale electrice puternice. Hangarele, centrala
electrică etc. vor fi adevărate construcţii de fortificaţie și, având,
în vedere diversele necesităţi, vor trebui să fie prevăzute cu mari
platforme pentru ridicarea și coborârea materialului și personalului,
cu ventilatoare puternice, încălzire centrală, lumină permanentă.
Costul acestor instalaţii este foarte ridicat, iar întreţinerea și
utilizarea cer precauţii și bani mulţi.
b) Dacă construcţiile se fac pe teren. În acest caz camuflajul va fi
greoi și atacurile inamice mai reușite. Totuși instalaţiile revin mai
ieftine atât ca preţ de construcţie, cât și ca întreţinere și funcţionare.
Dispar platformele de ridicare și se micșorează necesitatea de
ventilaţie, încălzire și lumină, ele fiind construite în aer liber.
În aceasta a doua ipoteză toate construcţiile trebuie să fie
cu osatură de rezistenţă metalică, umplutura fiind de cărămidă
ordinară. Astfel în cazul unei evacuări, elementele de rezistenţă
pot fi transportate și montate pe un teren adăpostit. În această
direcţie construcţiile sunt astăzi în stare embrionară și disparată,
majoritatea hangarelor și clădirilor parcurilor fiind în beton sau
scândură, de construcţie joasă, neîncăpătoare și umede.
În ceea ce privește parcurile fixe și mobile ele se pot socoti
inexistente. De altfel, nici nu se poate face nimic în această direcţie,
până nu se trece definitiv la un anumit gen de construcţie de celule,
astfel după cum s-a arătat mai sus și până ce industria materiilor
prime nu se va naște în ţară.
Nevoile de transport ale materialelor și personalului sunt
complet nesatisfăcute, iar pentru amenajări de terenuri nu s-a
28
făcut până în prezent aproape nimic. Se lucrează în această ultimă
direcţie încă din felul dinainte de război, când aviaţia era în fașă
și când necesitatea unor aerodromuri mari nu se resimţea.
Indispensabile vor trebui să fie tractoarele pe șenile care vor
servi pentru deplasarea materialului pe aerodrom, dar mai ales
pentru terenurile desfundate ale Basarabiei și Bărăganului.
Și atunci când este vorba de infrastructură, desigur că trebuie
să vorbim și de hangarele demontabile, atât de necesare adăpostirii
avioanelor la război. Tipul de hangar de acest fel pe care îl avem
este „Bessoneaux”. S-a dovedit că nu răspunde nevoilor, fiind greu
de montat, greu de demontat și foarte vizibil, ceea ce va atrage în
mod sigur bombele avioanelor inamice. Poate că un cort individual
de avion, ușor de transportat, ușor de montat și ușor ferit vederilor
ar fi ceea ce ar trebui la ora actuală.
6. Stocaje
În materie de avioane și motoare, problema stocajelor în
vederea războiului se prezintă sub o formă complet diferită faţă
de celelalte arme.
Într-adevăr pe când o pușcă mitralieră, o mitralieră, un tun
sau chiar un vas de război în completul său a ajuns la un plafon al
perfecţionării și viitorul apropiat nu poate să aducă nicio surpriză
în ceea ce privește perfecţionarea, în construcţiile de avioane și
motoare acest grad de perfecţiune nu s-a atins și se constată practic
că perfecţionările în această ramură constructivă se fac prin salturi
relativ mari, în perioade de 4 ani pentru cazul de pace. Aceste
salturi de perfecţionare pot fi și de durată mai scurtă, chiar în timp
de pace, dacă nu se pune problema financiară, deci rentabilitatea
construcţiilor.
Când însă problema rentabilităţii financiare a construcţiilor
aeronautice va cădea pe planul al doilea, în primul plan trecând
apărarea teritoriului, deci pe timp de război, salturile în
perfecţionarea construcţiilor aeronautice vor avea o frecvenţă mult
mai mare. Războiul mondial demonstrează această afirmaţie.
Din această cauză, a stoca material – avion și motor – pentru
o perioadă de război prea mare însemnă a stoca cu bună știinţă de
la început un material, care pentru război va fi perimat.
Cum însă de la punerea în construcţie în serie a unui tip de
motor sau avion și până la furnizarea în masă, trece în genere un
timp de 6 luni, pentru necesităţile acestui interval de timp este
necesar a avea un stoc de piese de schimb de avioane și de motoare.
Timpul de mai sus reprezintă un maximum pentru ţară care
și-a aranjat complet așa zisa mobilizare industrială.
Pentru a avea siguranţa că [sic!], chiar în prima perioadă a
războiului, superioritatea tehnică este asigurată, în Anglia orice tip
de avion sau motor nou este trecut pe așa zisa literă secretă, după ce a
fost încercat și găsit superior celor existente. De asemenea în Franţa.
Se pare însă că cel dintâi stat care a aplicat acest procedeu a
fost Germania. A trece un motor sau avion pe lista secretă nu
însemnă numai a opri fabricaţia în serie și a interzice divulgarea
planurilor, ci însemnă a aranja toate mașinile, calibrele, montajele
etc. pentru fabricarea în serie. Astfel din prima zi de mobilizare
fabricaţia în serie începe imediat. După ce un alt motor sau avion
a fost încercat și găsit superior celui existent, pe lista secretă, primul
ia locul ultimului pe lista secretă, iar ultimul trece în fabricaţie în
serie și se vinde și statelor străine. Acest mod de a lucra prezintă o
perfecţionare a mobilizării industriale, idee foarte slab înţeleasă
la noi.
Desigur că vor trebui făcute sacrificii bănești, dar altfel nu se
poate.
3 (65) 2014 document

Din cele de mai sus se poate constata că ideea de a stoca din timp
de pace pentru o perioadă mai mare în cazul unui eventual război
a pieselor de avion și motor, este complet greșită. Rezerva imediată
și ulterioară în avioane, motoare și piese de schimb este reprezentată
de capacitatea tehnică și debitul uzinelor aflate pe teritoriul ţării
și nu este practic a se stoca mai mult decât cer necesităţile primelor
luni de război. Aceasta în ceea ce privește avioanele și motoarele.
Nu același lucru se petrece cu celelalte ramuri ale Aeronauticii.
Pentru acelea vom arăta la timp.
7. Aerostaţia
Companiile sunt dotate cu baloane nedilatabile care consumă
cantităţi de gaz foarte mari.
Uzinele de hidrogen sunt vechi. Cea de tip francez este semifixă
și instalarea ei cere 4-5 zile. Are greutate 4.000 kg ceea ce nu
corespunde nevoilor noastre.
Uzina germană va corespunde în parte la un război de mișcare.
Nu se va putea conta a fi folosită în Basarabia.
În concluzie, vom avea nevoie de următoarele feluri de
materiale: baloane de tip dilatabil; uzine hidrogen tip german;
compresoare tip german; tendere pentru șenile; macarale tip francez
pe șenile. Cu ceea ce avem astăzi vom putea lucra în condiţii grele.
8. Apărarea contra aeronavelor
În măsură să ofere o bună apărare astăzi, dacă i se pune la
îndemână materiale moderne.
a) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un tun
antiaerian sunt faţă de ceea ce este realizat: calibru 75 mm; viteză
iniţială a proiectilului 7-800 m/sec.; înclinarea ţevii 85º; greutate
proiectil 7 kg; bătaie orizontală 15.000 m; plafon practic 10.000 m;
greutate totală 3.000 kg; tracţiune automobilă; iuţeala de tragere
20-25 lovituri piesă/minut.
Din tunurile A.A. pe care le avem noi, nu putem face comparaţie
decât cu o singură baterie de 4 piese („Skoda” 1925) care se apropie
de aceste performanţe. În plus, s-ar mai putea conta pe încă 20
tunuri, care ar putea fi întrebuinţate. Restul de 64 tunuri, ar trebui
să fie ţinute în rezervă și întrebuinţate numai la mare nevoie.
Muniţia acestor guri de foc sau lipsește în bună parte sau nu este
recontrolată din lipsă de fonduri.
b) Mitralierele grele de A.c.A.
Posedăm un număr de 200 pivoturi (2 mitraliere) de mitraliere
„Hotchkiss” 13,2 mm. Este cel mai bun material pe care îl avem.
Dar și pentru aceste arme admirabile nu avem decât o unitate de foc
cartușe. Va mai fi necesar a achiziţiona mitraliere grele de calibru
25 mm, având o bătaie maximă la verticală de aproximativ 6.000
m și un obuz exploziv cu putere remarcabilă. Ar fi o trecere între
mitralierele mici și tunuri A.A.
c) Proiectoare A.c.A.
Avem 9 proiectoare de tipuri diferite și nici acestea nu sunt
complete și sunt vechi.
d) Posturi de ascultare A.c.A.
Există numai două posturi pentru școală cu randament slab.
Vor trebui la fiecare grup de 3-4 proiectoare – un post de ascultare.
e) Baloane de protecţie
Nu avem deloc în serviciu, nici pentru instrucţie.
Material A.c.A. necesar armatelor: 120 tunuri A.A.; 100
pivoturi mitraliere 13,2 mm; 50 pivoturi mitraliere 25 mm; 40
proiectoare; 20 posturi ascultare.
Material A.c.A. necesar teritoriului: 200 tunuri;
200 pivoturi mitraliere 13,2 mm; 100 pivoturi mitraliere 25 mm;
80 proiectoare; 40 posturi ascultare.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Uzinele Reşiţa – hala de montaj
Din cele arătate mai sus, la acest capitol, se vede că posibilităţile
noastre din punct de vedere al A.c.A. sunt foarte slabe. Și dacă ne
gândim la apărarea teritoriului, a populaţiei, orașelor, regiunii
petrolifere, a diferitelor zone industriale etc., simţim nevoia să
arătăm că ceva trebuie făcut.
Dacă alte căi, s-au dovedit a nu fi eficace, atunci credem că se
poate păși pe cale de lege – și asta în cel mai scurt timp – pentru
a obliga comunele, fabricile, societăţile și chiar pe fiecare cetăţean,
de a contribui în raport cu starea fiecăruia și a procura materialul
necesar apărării teritoriului naţional.
Am convingerea că într-un singur an s-ar putea aduna zeci
de baterii și sute de mitraliere antiaeriene.
9. Industria naţională și alianţe din punct de vedere al dotării
Din cele de mai sus se poate constata necesitatea existenţei unei
industrii aeronautice în interiorul graniţelor ţării și la adăpostul
atacurilor inamice.
Această industrie trebuie însă să reprezinte într-adevăr, ceea
ce i se cere și adică: tenacitate și debit. Tenacitatea depinde pe de o
parte de elementele de conducere tehnică și de mâna de lucru, iar
pe de altă parte de mașini unelte și de instalaţii diverse. Debitul
depinde de mașinile unelte, instalaţiile diverse, precum și în special
de aprovizionarea cu materiale prime.
Dacă ţinem seamă că atât avioanele, cât și motoarele pot fi
construite astăzi numai din oţeluri speciale și aliaje de aluminiu,
putem constata că problema materialelor prime nu este insolubilă
în ţara noastră.
Într-adevăr Uzinele Reșiţa, Nădrag, Călan produc oţeluri
ordinare cu minereuri și cărbuni din ţară. Pentru a transforma
aceste produse în oţeluri speciale nu este nevoie decât de materialele
de aport (fero-crom, fero-tungsram, fero-siliciu etc.), precum și
de o instalaţie de cuptoare electrice. Costul energiei electrice este
derizoriu faţă de valoarea bănească și de apărare naţională ce se
obţine. În ceea ce privește aliajele de aluminiu trebuie reţinut că
materialul de bază – aluminiul – se extrage din bauxită, minereu
ce se găsește în regiunea munţilor Apuseni în cantitate mare. În
timpul războiului mondial, zăcămintele acestea au alimentat
industria germană. Costul energiei electrice este mai mare ca
pentru oţelurile ordinare, însă preţul de cost ajunge să fie echivalent
preţului străinătăţii. Din cele de mai sus se constată posibilitatea
de fabricaţie a oţelurilor speciale și aliajelor de aluminiu în ţară.
Fără aceste materiale prime însă, nu se poate concepe un progres
în construcţiile aeronautice.
29
studii/documente

CAPITOLUL IV
Ce ar trebui făcut, ţinând seama de posibilităţile
și de materialele existente

1) În materie de Aviaţie
Controlând situaţia, vedem că numărul de avioane pe care îl
avem astăzi în fiinţă nu reprezintă nici jumătate din ceea ce s-a
socotit mobilizabil. Dar, făcând un calcul cât se poate de simplu,
vom vedea care ar trebui să fie o dotaţie mijlocie în Aeronautică
pentru armata noastră:
a) Avioane de observaţie
9 corpuri de armată x 3 escadrile = 27 escadrile
4 divizii de cavalerie x 1 escadrilă = 4 escadrile
--------------------
31 escadrile x 10 avioane = 310 avioane
Uzinele Reşiţa – hala de fabricare a tunurilor antiaeriene b) Avioane vânătoare
4 armate x 2 grupuri a 3 escadrile = 8 grupuri
Industria aeronautică în ţară este astăzi în stare embrionară și
La Marele Cartier General – 1 flotilă a 3 grupuri = 3 grupuri
pe un drum fals. Există uzine slab utilate pentru finisajul pieselor
---------------------
brute de forjă, piese ce se aduc din străinătate. În această situaţie,
11 grupuri x 3 escadrile x 15 avioane = 495 avioane
cum tot materialul prim este străin, se înţelege ușor completa
c) Bombardament de zi
dezarmare pe care o menţinem în domeniul aviaţiei.
4 armate x 2 grupuri = 8 grupuri
Fără îndoială că pentru satisfacerea nevoilor aeronautice,
La Marele Cartier General – 1 flotilă a 3 grupuri = 3 grupuri
trebuie să ţinem seamă și de alianţele proprii existente. Aceste
--------------------
alianţe însă trebuie să satisfacă mai multe deziderate, dintre care
11 grupuri x 3 escadrile x 10 avioane = 330 avioane
principalul este siguranţa în posibilitatea de aprovizionare a
d) Recunoaștere îndepărtată
materialelor prime în timp de război.
4 armate x 1 escadrilă = 4 escadrile
În acest scop statele aliate trebuie să fie apropiate sau suficient
La Marele Cartier General – 2 escadrile = 2 escadrile
de tari, pentru a putea împinge materialele prime până la noi. În
6 escadrile x 10 avioane = 60 avioane
plus trebuie luat în consideraţie faptul dacă într-adevăr uzinele
--------------------
lor proprii sunt în deplină siguranţă faţă de eventualele atacuri
Total general avioane = 1.195
inamice și dacă aceste uzine au un debit atât de însemnat încât să
Prin urmare un total de aproximativ 1.200 avioane reprezintă
poată satisface nevoilor ţărilor în alianţă.
o dotare mijlocie, necesară armatei noastre. Dacă punem în faţă
Dacă însă alianţa se face pe baze inegale, aliatul mai puternic
numărul de 1.200 avioane, pe acel de 227 pe care le avem astăzi în
poate impune aliatului mai slab anumite cheltuieli utile pentru
fiinţă, ne vom da seama de situaţie. Dar aceasta nu este suficientă.
primul însă dăunătoare pentru al doilea, făcând astfel ca aliatul
Din cele 227 avioane pe care le avem, aproape în totalitatea
mai slab să joace rol de colonie fără însă a avea toate drepturile, ce
lor sunt perimate. Câteva avioane de recunoaștere îndepărtată,
se dau realmente unei colonii.
disparate, obosite și perimate. Avioane de vânătoare cu
În consecinţă deci o alianţă nu are valoare decât în cazul unor
220 km/oră când astăzi avioanele aleargă cu 380 km/oră. Un stoc
drepturi egale; singura soluţie pentru a avea aceste drepturi este de a
bunișor de „Potez XXV”, dar cu performanţe slabe, care astăzi
ne organiza singuri o industrie de materiale prime de aeronautică.
trebuiesc considerate perimate. De asemenea câteva avioane de
Numai după ce s-a aranjat această chestiune de producere
bombardament de noapte, obosite.
a materiilor prime și care în cazul nostru ar fi Statul care să
În rezumat, din toate avioanele pe care le avem astăzi, s-ar
intervină, numai atunci vor putea urma condiţiile ce se vor pune
putea conta cel mult pe „Potez XXV” cu care s-ar putea executa
diferitelor industrii particulare.
misiuni în linii, dar cu condiţia de a fi bine protejate. Restul pentru
Și în acest sens, s-ar putea angaja fabricile „I.A.R.”, „S.E.T.”,
școală, până la completa epuizare.
„I.C.A.R.” să fabrice avioane din nou. De asemenea, Arsenalul,
Cu aceasta, am spus ce se poate face cu ceea ce avem. S-ar putea
Aeronautic ar putea fabrica.
spune că programul nostru de dotare, poate începe acum. Și atunci
Toate unităţile aeronautice, care au deja instalaţii și personalul
cu ce să începem? Indispensabil este de a da în primul rând ochi
necesar, ar putea forma Parcurile Fixe de Armată și să repare orice
armatelor de operaţiuni și posibilitatea de a lovi inamicul prin
avion accidentat sau care trebuie revizuit. Dar aceste ateliere de
bombardamente. Deoarece ne-am oprit la același tip de avion care
unităţi vor trebui completate cu mașini unelte. Această dotare ar
să execute ambele misiuni, vom avea un mare avantaj folosind un
putea fi făcută în primul rând, dând posibilitatea unităţilor să
număr de avioane la mai multe misiuni.
apere viaţa materialului de zbor, fiind pregătite de funcţionare la
Ar urma să achiziţionăm, în cel mai scurt timp, un număr de
război. În general, această operaţiune este foarte complicată și cere
avioane tip recunoaștere – bombardament de zi-noapte și protecţie.
studii migăloase, pentru a îmbrăţișa problema în mod acceptabil.
În calculul făcut, s-a socotit ca necesare 330 pentru
Dar, în orice caz este mult mai rău dacă nu se face nimic.
bombardament de zi și 60 de recunoaștere îndepărtată, deci în

30 3 (65) 2014 document


total 390. Cum mai avem și alte nevoi și cum nu le vom putea
achiziţiona toate din lipsă de fonduri și nici n-ar fi bine, efortul
va trebui făcut cel puţin pentru a căpăta 100 din aceste avioane =
10 escadrile. Le vom folosi ca recunoaștere, bombardament de zi,
ca protecţie sau ca bombardament de noapte.
Ar fi fost cazul să ne fi oprit mai întâi la aviaţia de vânătoare,
căci ea atacă și ne apără de avioanele inamice. Dar, ţinând seama că
avem o comandă de 50 avioane „P.Z.L.” de vânătoare, care sperăm
să ne sosească în 3-4 luni; iar pe de altă parte, ţinând seamă că
executând misiuni de protecţie, cele 10 escadrile de recunoaștere și
bombardament înlocuiesc și o parte din misiunile vânătorii; s-a
lăsat această cerinţă pe planul al doilea.
Cum necesarul se ridică la 495 avioane, desigur că nu este
suficientă, nici chiar pentru moment, comanda de 50 „P.Z.L.” și
vor mai trebui cumpărate încă 100 avioane.
În acest timp, desigur, că va trebui să ne gândim și la un avion
de observaţie acceptabil, care sunt convins că se poate fabrica în ţară.
Deci, în cel mai scurt timp, achiziţionarea a 100 avioane tip
recunoaștere – bombardament de zi.
În al doilea rând, încă 100 avioane de vânătoare.
Apoi, adoptarea unui bun avion de observaţie divizionar.
2) Aerostaţia
Adoptarea balonului dilatabil. Achiziţionarea de trăsuri
macarale tendere, uzine de hidrogen și compresoare cât mai
mobile. Necesar a avea de fiecare corp de armată câte un grup cu
2-3 baloane.
3) Hidroaviaţia
Un singur fel de hidroavion capabil a executa recunoașterea
îndepărtată, bombardament de zi și de noapte și a servi și ca
protecţie. Încă două escadrile de tipul recunoaștere – bombardament
de zi ar fi suficiente.
1934. The development Program of the Aeronautics in the Debate of Homeland Superior Defense Council
Luminiţa Giurgiu, Ph.D.
Abstract: At 10 years after the first program of the aeronautics development was written by Major-general
Gheorghe Rujinschi, Homeland Superior Defense Council requested an evaluation of the measures in order to
endow the aeronautics and in order to be realized a new plan taking into consideration the technique progress and
the Romania’s defense needs.
Keywords: Homeland Superior Defense Council, General Staff, aeronautics, plan, national industry
NOTE
1
Serviciul Istoric al Armatei.
2
A.M.R., Fond microfilme, rola F.II.3.518, cd. 364-370.
3
Inspectoratul General al Aeronauticii a fost înfiinţat prin Decretul
Regal nr. 2057 la 1 ianuarie 1924, ca organ de comandă şi instrucţie,
cu un stat major propriu, având în subordine toate unităţile de aviaţie,
aerostaţie şi artilerie antiaeriană.
4
Pe larg vezi şi Luminiţa Giurgiu, Primul program de dezvoltare
a aeronauticii în perioada interbelică (1924), în Centenarele
Aeronauticii Militare Române (1 aprilie 1913, Legea de Organizare
a Aeronauticii Militare Române; 20 iunie-3 iulie 1913, participarea
Aeronauticii Militare Române la cel de-al Doilea Război Balcanic;
13 septembrie 1913, pierderea tragică a lui Aurel Vlaicu): doctrină,
instruire şi înzestrare; tradiţii şi continuitate, personalităţi, acţiuni
document 2014 3 (65)
studii/documente
4) Apărarea contra aeronavelor
Ca organ de apărare, aproape indispensabil. Deoarece singurul
armament bun pe care îl avem este mitraliera de 13,2 mm, socotim
imperios necesar a avea și tunuri de tipul modern indicat. Un lot de
30-40 baterii pare absolut trebuincios. Aproape în aceeași măsură
s-ar impune un prim lot de 50 pivoţi mitraliere de 25 mm. Ar
urma apoi proiectoarele și posturile de ascultare.
5) Ţinând seama de tot ce este necesar în dotare, având în
vedere posibilităţile noastre financiare și de proporţiile între
diferitele ramuri ale Aeronauticii, ce vor trebui păstrate, vom
obţine următorul tabel care reprezintă un prim efort ce va
trebui făcut neapărat pentru ameliorarea stării în care se găsește
Aeronautica; și ordinea de urgenţă ar fi: 100 avioane recunoaștere
îndepărtată – bombardament de zi – protecţie; 40 baterii A.A. 75
mm cu aparatele de ochire; 50 pivoturi A.A. 25 mm cu aparatele de
ochire; 100 avioane vânătoare; 12 baloane dilatabile lot complet;
2 escadrile hidro-bombardament de zi. Cheltuielile necesare unei
îndrumări logice a industriei Aeronautice.
Dacă într-un prim efort, vom reuși a obţine aceste materiale,
vom păși pe un drum sănătos.
Nu va trebui însă a neglija ca: avioanele ce se comandă, să fie
cu tot armamentul și instalaţiile necesare. Nu sport, ci misiuni de
război; armamentul să aibă muniţia asigurată prin comenzi, date
odată cu armamentul; avioanele dacă se poate, să fie cât mai multe
metalice; pentru toate materialele ce comandăm, să le asigurăm și
adăposturile necesare; motoarele de la cât mai multe feluri de avioane
și chiar de la hidroavioane, să fie la fel sau din aceeași gamă cel puţin;
statul va trebui să aibă grija unei urgente înfiinţări de industrie
transformatoare a oţelurilor obișnuite în oţeluri speciale; organizarea
industriilor particulare în mod serios, pentru a fi în măsură să poată
fabrica la război materiale Aeronauticii. Statul va trebui să facă
sacrificii, urmând exemplele altor state cu mai multă experienţă.
militare, coordonatori general-locotenent dr. Cârnu Fănică, comandor
drd. Marius-Mihai Oatu, comandor dr. Marius-Adrian Nicoară, lt.
comandor Daniel Stan, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial
al Armatei, 2013, pp. 401-406.
5
Generalul de brigadă Ion Antonescu a fost şeful Marelui Stat Major
între 1 decembrie 1933 şi 11 decembrie 1944.
6
Arhivele Militare Române, Fond Marele Stat Major – Secţia I
organizare-mobilizare, dosar nr. crt. 1473/1933, ff. 1-4.
7
Apărarea Antiaeriană a Teritoriului.
8
Arhivele Militare Române, Fond Marele Stat Major – Secţia I
organizare-mobilizare, dosar nr. crt. 1473/1933, ff. 5-41.
9
Fără anexe.
31
studii/documente

DOBROGEA SUB BOMBELE AVIAŢIEI SOVIETICE

(1941-1943)
Prof. univ. Dr. Valeriu AVRAM
Prof. Dr. Viorel GHEORGHE

I
ntrarea României în război, la 22 iunie 1941, pentru avion a lansat două bombe în curtea cazărmii din Tulcea, care
eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea sovietică, nu au produs stricăciuni. Același avion a lansat și patru bombe
a avut, printre alte consecinţe și bombardarea la Sf. Gheorghe, care de asemenea nu au produs pagube8. La ora
teritoriului naţional de către aviaţia sovietică. Alături de Valea 10.30, orașul Tulcea a fost din nou bombardat. Două bombe au
Prahovei, zona Carpaţilor de Curbură și capitala ţării, o zonă căzut la Uzina de Apă și altele în jurul monitoarelor fluviale.
foarte des atacată de aviaţia sovietică a fost Dobrogea și în La ora 15.00, două avioane sovietice au revenit și lansat opt
special Constanţa. bombe asupra orașului. O femeie și un copil au fost omorâţi,
Atacurile au început încă din noaptea de 22 spre 23 iunie iar o femeie a fost grav rănită. În ciuda acestor bombardamente,
1941, asupra principalului port al ţării1. Două incursiuni cu moralul populaţiei era însă ridicat.
avioane izolate au avut loc în seara zilei de 22 iunie 1941, la În aceeași zi, între orele 12.30-13.00, șapte bombardiere
orele 22.30 și 23.30. După acest prim atac au rezultat opt case sovietice au lovit Isaccea. În urma exploziilor au murit trei
dărâmate, magazia de muniţii a soldaţi români.
unei unităţi germane distrusă, iar În cursul zilei de 23 iunie 1941,
un rezervor al staţiei de petrol, Sulina a fost bombardată de patru ori,
încărcat cu produse petroliere, a fiind lansate în total 15 bombe, care au
2
fost incendiat . La ora 1.30 a fost distrus patru case și avariat zece. Doi
o nouă incursiune a unor avioane bărbaţi și o femeie au fost omorâţi,
sovietice izolate, dar fără rezultate3. cinci persoane au fost rănite grav, iar
În dimineaţa și în cursul zilei patru persoane rănite ușor9.
de 23 iunie 1941, atacurile aviaţiei Din cauza puternicului
sovietice asupra Constanţei au bombardament de artilerie efectuat
continuat. La 5.00-5.30, trei sau de sovietici, populaţia civilă din
patru avioane sovietice au lansat comuna Lascăr Catargiu s-a refugiat
trei bombe în zonele Bărăganul și spre Tulcea. În capitala judeţului, din
Schitu, care au căzut pe câmp. La cauza bombardamentelor aeriene,
Mereni au lansat nouă bombe, din autorităţile locale au luat decizia ca o
care una a explodat4. La orele 6 și 9, parte din copii și femei să fie evacuată
s-au înregistrat noi atacuri asupra în satele vecine10.
portului și orașului. O întreagă A treia zi de război – 24 iunie
escadrilă sovietică a lovit puternic 1941 – a adus printre altele puternice
Cartierul Portului, Poșta și Halele bombardamente de aviaţie asupra
Centrale. Au murit 21 de militari Constanţei și o primă încercare a
români și 15 germani de la un aviaţiei sovietice de bombardare a
post de artilerie antiaeriană. Alţi Bucureștiului.
23 de militari români au fost răniţi. Începând cu ora 6.40, trei valuri
Legăturile telefonice, întrerupte la succesive de avioane sovietice au
ora 6.00, au fost restabilite la ora bombardat orașul de la malul mării.
9.30, pentru a fi din nou întrerupte 1941. Avion sovietic doborât de aviatorii români Au venit, rând pe rând, două, șase și
de bombardament5. respectiv 11 avioane inamice, care după lansarea bombelor s-au
În seara zilei, cu raportul nr. 3593, prefectul judeţului retras spre mare. În luptele aeriene dintre aviaţia română și cea
Constanţa, colonelul Emil Buzincu, anunţa un nou raid de sovietică, șase aparate inamice au fost doborâte. Unul din acestea,
bombardament sovietic, petrecut la ora 17.00. Opt bombardiere în flăcări, a căzut lângă Chestura Poliţiei, care mai fusese lovită pe
sovietice au lansat mai multe bombe în zona Portului, a Poștei 23 iunie de șase bombe, iar în ziua de 24 iunie de încă alte două.
și Halelor Centrale provocând mari stricăciuni. Cele mai mari Bombardamentul aerian sovietic a provocat însă pagube însemnate
pagube erau în port, iar cu Bucureștiul mai era în funcţiune orașului. O bombă a căzut pe clădirea piloţilor Căpităniei Portului,
un singur fir de telefon6. În cursul serii, stingerea focului era fără a provoca victime, în centru au fost distruse baia comunală și
în curs la magazia germană de muniţii, în timp ce la rezervor un magazin de coloniale, iar 20 de clădiri, tot din centru, au fost
era încheiată7. avariate. Acestea au constat în spărturi în ziduri, plafoane căzute,
În cursul zilei de 23 iunie 1941, aviaţia sovietică a lansat ferestre și uși sparte sau deplasate. Pagubele din centru și din zona
puternice bombardamente și în judeţul Tulcea. La ora 9.45, un portului au fost foarte mari11.

32 3 (65) 2014 document

 studii/documente

judeţului Tulcea, informa cu Raportul nr.

2504 din 25 iunie 1941, că la ora 10.40,
trei avioane sovietice au bombardat orașul
Tulcea timp de opt minute, lansând
10 bombe, care nu au produs pagube sau
victime20.
Puternice bombardamente aeriene
sovietice s-au produs și pe 26 iunie 1941.
La ora 4.30, colonelul Emil Buzincu, cu
telegrama nr. 3575, informa Bucureștiul că
orașul Constanţa se găsește sub bombardament.
Atacul aeronaval de la Constanţa a
început la ora 4.00. Un avion sovietic a
lansat deasupra staţiei C.F.R. Palas o bombă,
care a lovit în plin un tren de muniţii german
format din 14 vagoane. Odată cu acest tren
au sărit în aer și cisternele din staţia Palas. În
paralel, puternice bombardamente navale au
Iulie 1941. Avion sovietic „TU-2” doborât în portul Constanţa avut loc la Costinești și staţia C.F.R. Palas21.
Prefectul judeţului Constanţa, colonelul Emil Buzincu, cu La Constanţa, bombardamentele sovietice
raportul nr. 1596 din 24 iunie 1941, de la ora 8.10, informa au distrus localul Poștei. Alarma s-a încheiat la ora 8.0022.
că a permis și ușurat evacuarea populaţiei civile din centrul Din nou Constanţa se găsea sub bombe la ora 12.35. Alarma
Constanţei și din zona Portului către satele din jurul orașului. a durat până la ora 13.00. Colonelul Emil Buzincu informa, cu
Ca urmare a acestor măsuri, în bombardamentele înregistrate telegrama cifrată nr. 3583, că un număr necunoscut de avioane
între orele 6.40 și 7.00 s-au înregistrat doar un mort și doi sovietice, zburând la mare înălţime, au apărut deasupra orașului.
răniţi12. Aparatele inamice au lansat nouă bombe, care au dărâmat șapte
La ora 7.50, are loc un nou raid sovietic asupra Constanţei. case, iar altele opt au fost avariate. O femeie a fost omorâtă,
De data aceasta, bombardierele inamice au lansat cinci bombe, iar un bărbat grav rănit. În luptele aeriene care s-au dus
din care două incendiare. În jurul orei 8.00, un imobil de lângă deasupra Constanţei au fost doborâte șase avioane sovietice de
Telefoane era în flăcări13. vânătoarea românească23. Un bombardament aerian sovietic a
În jurul orei 11.00, la staţia C.F.R. Palas, avioanele sovietice fost înregistrat și la Medgidia, unde în cursul dimineţii a fost
au lansat 24 de parașutiști, care au fost însă capturaţi imediat la atacată gara C.F.R.24
coborârea pe pământ și duși la Comenduirea Pieţei Constanţa14. Prefectul judeţului Tulcea, colonelul Ionașcu, cu telegrama
La ora 22.00, orașul a fost din nou bombardat. Un singur cifrată nr. 1280 din 26 iunie 1941, informa Bucureștiul despre
avion a lansat două bombe de mare calibru, din care una a bombardamentele aviaţiei sovietice în această zonă. La ora 7.00,
căzut pe acoperișul clădirii unde se găsea Legiunea de Jandarmi un avion inamic a lansat deasupra orașului Tulcea mai multe
Constanţa. Explozia bombei a distrus clădirea complet. Au bombe, care nu au produs pagube sau victime. La ora 17.30,
murit 25 de jandarmi, iar alţii au fost grav răniţi. Au mai fost alte avioane sovietice au bombardat, fără succes însă, Tulcea, iar
rănite și șase persoane civile15. la ora 19.00, două aparate inamice, probabil de recunoaștere,
Pentru a se evita asemenea dezastre, autorităţile românești au survolat orașul25.
au luat decizia ca Inspectoratul Regional de Poliţie Constanţa În dimineaţa zilei de 27 iunie 1941, avioane sovietice lansau
să se mute de lângă Fetești, iar Chestura de Poliţie Constanţa bombe explozibile în apropierea comunei Topalu, după cum
să se mute la Anadalchioi16. raporta prefectul judeţului Constanţa, colonelul Emil Buzincu,
În ziua de 25 iunie 1941, între orele 4.00 și 4.50, mai multe cu telegrama nr. 3584. Atacul inamic nu a provocat pagube sau
aparate sovietice au lovit Constanţa. Au fost lansate deasupra victime26. Seara la ora 20.00, mai multe avioane sovietice au
orașului patru bombe, din care au explodat două. O casă a fost aruncat trei bombe deasupra comunei Ciobanu27. Tot în cursul
dărâmată, iar trei persoane rănite17. La ora 7.15 s-a dat din dimineţii, șase aeronave sovietice au lansat mai multe bombe
nou alarmă, fără ca avioanele sovietice să mai apară deasupra asupra orașului Tulcea. Doi morţi și șase răniţi grav au fost
orașului. În raportul nr. 3574, colonelul Emil Buzincu, prefectul rezultatul acestui atac. Un bombardier sovietic a fost doborât
judeţului Constanţa, menţiona că în cursul după-amiezii, de apărarea antiaeriană românească28.
alarmele s-au succedat aproape neîntrerupt de la orele 2 până la Ziua de l iulie 1941 este plină de atacuri aeriene sovietice
orele 8 seara18. care au început dis-de-dimineaţă. La ora 7.00, trei avioane au
Tot în ziua de 25 iunie 1941, la ora 6.20, șase avioane lansat trei bombe în comuna Regele Carol din judeţul Tulcea.
sovietice și-au făcut apariţia deasupra orașului Tulcea, pe Explozia lor nu a făcut victime. După o oră este bombardat
care l-au bombardat timp de 15 minute. După ce-au aruncat orașul Tulcea. Opt bombardiere sovietice au aruncat două
aproximativ 10-12 bombe, aparatele sovietice au mitraliat bombe lângă Fabrica de Talpă, distrugând 12 case.
orașul, fără a produce pagube sau victime. Toate autorităţile Sovieticii își intensifică bombardamentele în ziua de 3 iulie
locale erau la posturile lor în ciuda bombardamentelor sovietice, 1941. Dimineaţa, la ora 3.00, mai multe aparate inamice au
atât aeriene, cât și de artilerie19. Colonelul Ionașcu, prefectul aruncat 20 de bombe deasupra localităţii Brătianu din judeţul

document 2014 3 (65) 33

studii/documente

Constanţa. O singură bombă nu a explodat. Celelalte au distrus la ora 1.05. Avioanele sovietice nu s-au îndreptat însă spre
magazia de reforme a Inspectoratului de Jandarmi Constanţa, Constanţa, ci spre un alt obiectiv, anume Cernavodă. La
iar alte clădiri au fost ușor avariate. Explozia a omorât un ora 0.40, un bombardier inamic venind dinspre nord-est a
jandarm și doi cai ai Legiunii, iar un alt jandarm a fost rănit29. aruncat două bombe la Fabrica de Cuie din Cernavodă. Una
Din cele opt avioane sovietice, au fost doborâte șase30. a căzut într-o vie din apropiere, dar cealaltă a nimerit tocmai
Nici ziua de 4 iulie 1941 nu a fost lipsită de atacuri aeriene. pe locuinţele muncitorilor de la fabrică. Au fost distruse trei
Orașul Tulcea a fost survolat de două avioane la ora 7.30. case și o persoană omorâtă pe loc. Alte cinci persoane au fost
Acestea au fost respinse însă de tirul puternic al artileriei grav rănite, din care trei au murit la spital. Au mai fost rănite
antiaeriene românești. După-amiaza, la ora 14.30, trei avioane ușor încă opt persoane. După cum informa Poliţia Orașului
de vânătoare au mitraliat populaţia aflată la munca câmpului, Cernavodă, cu telegrama nr. 9606 din 10 august 1941 adresată
în imediata apropiere a orașului Tulcea. La Mahmudia, nouă Ministerului Afacerilor Interne, la Fabrica „Zapi” a fost distrus
avioane inamice au aruncat 10 bombe, care au rănit trei și canalul de aburi de la motorul fabricii35.
persoane31. Probabil același avion, la ora 0.47, a mai lansat patru bombe
În ziua de la Hârșova și una
7 iulie, la ora 4.00, un la Capidava. Din
bombardier inamic fericire în ambele
a lansat 10 bombe la cazuri, bombele au
Anadalchioi. Nouă căzut în Dunăre36.
bombe au explodat, În aceeași noapte,
lăsând în urmă doi la ora 4.30, dinspre
morţi, un rănit și două Constanţa s-au
case distruse și șase apropiat cinci
dărâmate 32 . În ziua bombardiere
următoare, 8 iulie, la inamice. Dintre
ora 15.30, opt avioane acestea au atacat
sovietice au atacat doar trei, unul aflat
din nou Constanţa. 1941. Escadrila „Huricane” la Mamaia la o altitudine de
Acestea au aruncat circa l.500 m, iar
25 de bombe, din celelalte două la
care au explodat 12. 400 m. Ajungând
Doi jandarmi au fost în dreptul podului
omorâţi și 15 case au „Regele Carol I”,
fost distruse. La ora avioanele au intrat
16.00, trei avioane în picaj, lansând
inamice au atacat la trei bombe de
Anadolchioi, lansând 250 kg. Una din
nouă bombe, din bombe a c ăzut
care au explodat șase. la circa 20 m de
Bilanţul acestui atac capul podului de la
a fost de un mort, un Cernavodă, lovind
rănit, șase case distruse conducta de petrol
și două avariate33. și incendiind-o, iar
După cum La darea alarmei, escadrilele noastre de luptă pleacă la atac a doua bombă a
transmitea Direcţia căzut alături de cel
Generală a Poliţiei în Notele Informative anexe la „Buletinul de-al doilea picior al podului, stricându-i legăturile de sus pe o
Informativ” nr. 212 din ziua 10 august 1941, ora 13.00, în ziua distanţă de câţiva metri. Linia de cale ferată nu a avut de suferit,
de 9 august au fost mai multe alarme aeriene la Constanţa, lucru dar din cauza slăbirii legăturilor podului, circulaţia trenurilor
impus de prezenţa aviaţiei sovietice în zonă. Prima alarmă a a trebuit oprită. Primul incendiu a fost stins imediat, cel de-al
fost între 9.43 și 9.55, a doua între 13.30 și 14.07, când a fost doilea după aproximativ o oră și jumătate. Din cauza incendiilor
bombardament în Covurlui. Celelalte alarme au fost între 14.30 a fost slăbită și o parte din fierăria podului37.
și 15.04 și între 21.05 și 21.35. La ora 18.00, două avioane Constanţa, după alarma de la 4.25 la 5.30, cunoaște o nouă
sovietice au aruncat patru bombe asupra orașului Sulina, fără a alarmă între 5.55 și 6.35. La ora 5, un avion sovietic a zburat
provoca pagube sau victime. Două bombe au căzut în apropiere deasupra comunei Vintilă Brătianu din judeţul Tulcea, pe care
de posturile de artilerie antiaeriană34. a mitraliat-o. După douăzeci de minute, a mitraliat și postul de
În timpul alarmei din Constanţa de la 21.05 la 21.35, o artilerie antiaeriană de la Sulina, dar fără efect. De altfel, Sulina
patrulă militară româno-germană a forţat intrarea în geamia de la ora 20.00 și până la ora 6.00 avusese opt alarme aeriene.
turcească pentru că un gardian public a văzut semnalizări Satul Capidava, după ce fusese mitraliat seara la ora 21.00,
luminoase. La ora 0.50, a fost dată alarma la Constanţa până este încă o dată mitraliat la ora 6.00 de trei avioane sovietice,

34 3 (65) 2014 document


Resturile unui avion de bombardament sovietic
după cum transmitea, cu telegrama fulger nr. 597 din 10 august
1941, Prefectura Judeţului Constanţa.
Cam la aceeași oră, între 5.55 și 6.40, șapte avioane sovietice
au aruncat șapte bombe care au căzut în apă, în faţa plajei
„Model” de la Constanţa. O singură bombă a căzut pe plajă și
a rănit un subinspector de poliţie38.
La ora 6.00, în 10 august 1941, trei avioane sovietice venind
pe Dunăre, dinspre Hârșova, au aruncat două bombe în faţa
orașului Cernavodă. Una din bombe a căzut lângă pasagerul
„Ștefan cel Mare” care venea de la Hârșova și ancorase mai jos
de Cernavodă. Explozia produsă a omorât un pilot naval și un
călător a fost grav rănit, iar geamurile vasului au fost sparte.
O bombă a căzut între staţia C.F.R. Cernavodă și Port și alte
patru, lângă piciorul podului dinspre Fetești. Exploziile au
provocat stricăciuni la calea ferată, iar conducta petrolieră ce
venea de la Ploiești a fost lovită în plin și incendiată. Focul
a fost stins repede, iar calea ferată reparată în mare viteză.
Repararea podului era estimată la cel puţin 45 de zile. Un
expert de la București, trimis în cursul zilei de 10 august 1941
să evalueze pagubele produse podului „Regele Carol l”, nota că
stricăciunile erau mari, dar că se puteau repara, de către firma
germană care realizase acest lucru și în anul 1917. În final, acest
expert concluziona în scrisoarea pe care o trimisese lui Mihai
Antonescu: Ceea ce lipsește complet este avionul de vânătoare,
căci numai cu artilerie antiaeriană nu se poate evita atacuri cu
document 2014 3 (65)
studii/documente
rezultate foarte grave. Cred că Dvs. puteţi interveni efectiv pentru
ca apărarea antiaeriană și aeriană să fie întărite, căci altfel se poate
întâmpla să avem dezastru foarte mare39.
Generalul Traian Georgescu, șeful Serviciului Central de
Informaţii, prezent și el la faţa locului, aprecia că reparaţia
podului, după primele expertize ale specialiștilor de la C.F.R.,
ar dura în jur de o lună. Marele Stat Major propusese celor de
la C.F.R. ca lucrările să fie conduse de un profesor universitar
de la Viena, care mai coordonase și repararea podului de la
Ungheni40.
Atacurile asupra Dobrogei în special au continuat și
în zilele următoare. În noaptea de 12 spre 13 august 1941,
bombardierele sovietice au lansat mai multe bombe între
capul Midia și digurile aflate în construcţie și, de asemenea,
la Năvodari.
O nouă încercare de atac în forţă din partea aviaţiei
sovietice a fost în zilele de 13 și 14 august 1941. Astfel, în
ziua de 13 august, șapte avioane inamice au bombardat orașul
Cernavodă și podul „Regele Carol I”. O mitralieră antiaeriană
a fost distrusă, iar un caporal și trei soldaţi omorâţi. Pichetul
marinarilor a fost și el distrus, iar un marinar rănit. Localitatea
Cagelat din judeţul Constanţa a fost mitraliată, iar între
Cernavodă și Cochirleni s-a găsit o aripă de avion sovietic41.
Prefectura judeţului Tulcea transmitea, cu telegrama nr.
1688 din 14 august 1941, că la ora 10.30, două avioane sovietice
au lansat patru bombe la Chitila Veche, distrugând trei case și
provocând moartea unei persoane. La ora 13.45, Sulina a fost în
alarmă aeriană din cauza unui avion sovietic de recunoaștere42.
În ziua de 12 septembrie 1941 și în noaptea care a urmat,
avioanele sovietice au încercat să fie active. După cum informa
Comandamentul 3 Apărare Contra Aeronavelor, primul raid
a fost la ora 12.20. Două bombardiere „SB-3”, zburând la o
înălţime de 2.500 m, cu motoarele stinse și profitând de nori,
au venit dinspre Ismail spre Tulcea. Focul puternic al apărării
antiaeriene le-au îndepărtat de oraș. Bombardierele sovietice
au aruncat, la întâmplare, șapte bombe. Una a căzut în Dunăre,
iar celelalte șase deasupra comunei Principele Carol, rănind trei
femei și trei militari. Cele două „SB-3”, la ora 12.28, se găseau
deasupra orașului Sulina, la o altitudine de 3.300 m de unde au
lansat două bombe, care au căzut în partea de nord a orașului,
fără a provoca pagube sau victime43.
Un nou val de bombardiere sovietice, aproximativ opt
aparate, au apărut între Babadag și Tulcea și s-au îndreptat spre
Hârșova, iar la ora 0.27, au ajuns la 20 km vest de Ţăndărei.
Unul din avioane s-a îndreptat spre Ploiești, fără să-l poată
identifica. A aruncat însă o bombă lângă comuna Boteni.
Celelalte avioane și-au continuat zborul până la Brănești, de
unde s-au întors pe direcţia Brăila – Tulcea –Sulina. În comuna
Regele Carol au lansat mai multe bombe care au rănit șase
persoane, iar la Sulina au aruncat în mare două bombe, care nu
au avut niciun efect. Pentru că avioanele sovietice nu au reușit
să ajungă în imediata apropiere a marilor centre urbane sau a
unor obiective de importanţă strategică, apărarea antiaeriană
nu a reacţionat. Orașele Constanţa, Brăila, Galaţi și Ploiești
au fost în alarmă. Capitala a fost și ea alarmată, alarma aeriană
durând între orele 0.44 și 1.2144.
Inspectoratul General al Jandarmeriei, în nota informativă
nr. 277 din 4 mai 1942, preluând raportul nr. 130 din 3 mai
35
studii/documente

După numai câteva

zile, la 3 mai, are loc un
puternic atac al aviaţiei
sovietice la Constanţa.
Conducerea superioară
a ţării a fost informată
prompt de acest atac și
de pagubele provocate.
Generalul de divizie
Nicolae Sava, ministru
subsecretar de stat pentru
marină pe lângă Ministerul
Apărării Naţionale, a
trimis Cabinetului Militar
al Conducătorului Statului
raportul secret nr. 262 A
în care a prezentat, în
sinteză, evenimentele de
la Constanţa.
Un avion sovietic care a încercat să bombardeze Constanţa Aviaţia sovietică a
1942 al Legiunii de Jandarmi Tulcea, prezenta conducerii atacat în trei valuri, în plină
superioare atacul efectuat asupra orașului Sulina. În ziua de zi. Prima alarmă aeriană a avut loc la ora 11.00, dar aparatele
3 mai la ora 15.15, trei avioane sovietice cu insigne germane au inamice nu au apărut, deși s-a auzit zgomot de avioane. Primul
lansat 18 bombe în partea de est a orașului Sulina. Patru bombe val de bombardiere a venit la ora 13.00 și au reușit să surprindă
49
au căzut în regiunea unei unităţi de artilerie antiaeriană, iar o apărarea antiaeriană . Alarma aeriană a fost dată, după cum
bombă de 185 kg a căzut chiar lângă punctul de comandă, la menţiona în raportul nr. 11604, prefectul judeţului Constanţa
aproximativ 30 de metri, dar din fericire nu a explodat. Avionul și în nota nr. 10365, comandantul Pieţei Constanţa, amândouă
din stânga formaţiei atins de proiectilele artileriei antiaeriene adresate Președinţiei Consiliului de Miniștri, la 13.08-13.10,
după ce bombardamentul începuse50. La acest prim val, au
românești s-a prăbușit în mare45.
participat trei bombardiere de tipul „SB-3”, care au lansat trei
În ziua de 4 mai 1942, alarma aeriană a fost la Constanţa
bombe în mare, pe aliniamentul Cuibul Reginei – Cazinou,
între orele 15.55 și 16.06. Inspectoratul de Jandarmi Constanţa
la 300 metri de Cazinou și 400 metri de digul dinspre Portul
raporta către Inspectoratul General al Jandarmeriei că au fost
Militar. Un marinar de pe distrugătorul „Mărășești” a fost
semnalate avioane sovietice în direcţia Mangalia spre mare. La
rănit, la fel și cinci marinari germani. Artileria antiaeriană a
ora 16.15, aceleași avioane au fost semnalate în dreptul Sulinei.
ripostat puternic.
Probabil erau hidroavioane „MBR-2” ale Flotei Mării Negre,
La ora 14.30, un singur bombardier „T.B.-3” a atacat. De
în misiune de recunoaștere46.
data aceasta, Constanţa era deja sub alarmă aeriană. Acest avion
Orașul Sfântu Gheorghe a fost bombardat în ziua a aruncat o bombă în mare, una pe scara de la Cazinou, una pe
de 20 mai 1942. Inspectoratul General al Jandarmeriei în bulevardul din faţa Cazinoului, iar ultima pe clădirea Băncii
„Buletinul Informativ Special” nr. 289 din 11 mai 1942, ora Naţionale Române. Din fericire, au fost bombe de calibru
17.00, preciza că la acţiune a participat doar un singur avion mic de 50 kg și pagubele nu au fost mari. Acest bombardier
sovietic care a lansat patru bombe deasupra orașului, omorând a fost doborât de artileria antiaeriană româno-germană. Din
o femeie și un soldat din infanteria marină47. tot echipajul, doar observatorul a sărit cu parașuta în mare, dar
Colonelul magistrat V.T. Gelep, secretarul general al nu a reușit să supravieţuiască, avionul prăbușindu-se în mare.
Ministerului Afacerilor Interne trimitea, la 26 aprilie 1943, Al treilea val a venit foarte repede la ora 14.45 și a fost
raportul nr. 20 adresat Președinţiei Consiliului de Miniștri în format din două bombardiere „T.B.-3”. Acestea au aruncat o
care se preciza că în ziua precedentă, la ora 10.30, un avion bombă la intrarea Băncii Românești, o alta în piaţeta Basarab,
de naţionalitate necunoscută a survolat podul Gura Prutului, una pe o casă de pe strada l0 mai, care a fost dărâmată, o altă
venind dinspre Brăila. Artileria antiaeriană a deschis focul, bombă pe casa Mumuianu din Piaţa Ovidiu și alta în spatele
gonind avionul spre Reni și apoi spre Dobrogea. Aviaţia cafenelei Parizianu. O bombă a căzut lângă Capela Militară
de vânătoare de la Galaţi a decolat în mare viteză plecând pe strada Bogdan Vodă nr. 86, iar alta în curtea Regimentului
la interceptare. După cum au afirmat militarii de la bateria 34 Infanterie, în tranșeele apărării pasive. Altitudinea de la
de artilerie antiaeriană de la Gura Prutului, avionul zbura care au bombardat avioanele sovietice a fost de 3.000-5.000 m.
la o altitudine de 2.000 m, era de tipul „Douglas 980” de La al treilea val, artileria antiaeriană a mai doborât un avion
recunoaștere și avea crucea germană pe fond alb desenată pe care s-a prăbușit în mare. Dacă artileria românească a tras foarte
aripi48. Mai mult ca sigur că acest avion era unul sovietic, chiar bine, aviaţia de vânătoare a reușit să se ridice în aer abia la ora
dacă era de fabricaţie americană. Se pare că după trei ani de 16.00, când nu au mai putut face nimic. La N.M.S. „Mărășești”,
război, sovieticii nu renunţaseră la anumite obiceiuri, care erau un proiectil de 37 mm s-a înţepenit pe ţeavă. La demontare,
contrare legilor internaţionale. proiectilul a explodat, rănind un maistru și cinci servanţi. După

36 3 (65) 2014 document

 studii/documente

cum transmitea Nici ziua de 11 mai 1943

comandantul nu a fost una liniștită.
garnizoanei Între orele 13.00 și 13.37,
Constanţa, Constanţa a fost din nou
comandantul alarmată din cauza evoluţiei
Horia Macellariu, avioanelor sovietice în sudul
cu nota telefonică litoralului românesc, iar în
nr. 1739 din 3 mai ziua de 18 mai, Constanţa
1943, la al treilea a fost alarmată de la 19.12
bombardament la 19.24, din cauza unor
au fost lansate în avioane observate la sud
total 14 bombe de de Constanţa. Situaţia
50 kg51. Două case s-a repetat și în ziua
au fost distruse, d e 2 1 m a i , alarma
iar avariate au aeriană fiind dată între
fost Cazinoul, 11.20 și 11.35. De data
M u z e u l aceasta, aviaţia românească
Municipal, Banca de vânătoare a decolat59.
Naţională, Banca Ministerul Afacerilor
Un avion sovietic atins de un proiectil al artileriei antiaeriene române
Românească și Interne informa
multe alte clădiri particulare. Au murit în timpul celui de-al Președinţia Consiliului de Miniștri, cu raportul secret nr. 37
treilea bombardament cinci soldaţi români, doi germani și trei din 22 mai 1943, că în dimineaţa acelei zile Constanţa a fost
civili. Au fost răniţi opt soldaţi români, 15 soldaţi germani și de două ori în alarmă aeriană, de la 5.35 la 5.55 și de la 5.37 la
patru civili52. 6.10, din cauza zgomotelor de avioane, detectate de posturile
O sinteză pentru Cabinetul Militar al Conducătorului de ascultare de pe litoral60.
Statului a realizat și Cabinetul Ministrului Apărării Naţionale. La prânz, din nou alarmă aeriană la Constanţa. Chestorul
Această notă confidenţială, cu nr. 10365 din 3 mai 1943, a fost Poliţiei Constanţa, Tiberiu Sachin, cu telegrama nr. 1874,
realizată de maiorul Eduard Dragomirescu53. raporta Președinţiei Consiliului de Miniștri, că între 12.55 și
Primăria Municipiului Constanţa, la ora 19.30, în 3 mai, 13.20, orașul a fost alarmat pentru că posturile de ascultare
transmitea Președinţiei Consiliului de Miniștri, că a luat măsura au identificat un avion sovietic la circa 20 mile în largul
închiderii imediate a tuturor școlilor și a suspendării tuturor mării, la mare altitudine. După cum transmitea și Prefectura
spectacolelor până la noi dispoziţii. De asemenea, Primăria cu telegramele nr. 13895 și 13896, vânătoarea românească a
propunea ca școlile să rămână în continuare închise. La o primă decolat pentru a intercepta ţinta61.
estimare, pagubele se apropiau de un milion de lei, sumă imensă Trei alarme aeriene au fost la Constanţa în ziua de 23 mai
pe acea vreme, dar, în ciuda pierderilor, populaţia era calmă54. 1943. Prefectura informa, cu telegrama nr. 13905, că primele
Colonelul Ignătescu, prefectul judeţului Constanţa, cu două alarme au fost între 5.35 și 5.52 și între 5.54 și 6.06,
telegrama nr. 11604 din 3 mai 1943, informa Președinţia motivate de prezenţa unor avioane sovietice la mare altitudine.
Consiliului de Miniștri, că la orele 15.26 a fost o nouă alarmă Seara între 18.34 și 18.57, un avion sovietic bimotor a provocat
care a ţinut până la ora 16.0055. Acest atac a fost destul de a treia alarmă aeriană. Aparatul care zbura la mare altitudine
puternic și aducea cu cele din iunie 1941. Pagubele materiale venea din direcţia nord. După cum anunţa Prefectura, cu
și pierderile de vieţi omenești au fost însemnate. Zilele care au telegrama nr. 13950, aviaţia românească de vânătoare a decolat
urmat nu au fost chiar liniștite. A doua zi, prefectul judeţului în mare grabă62.
Constanţa, colonelul Ignătescu, informa Președinţia Consiliului O alarmă dată din eroare a fost pe 24 mai 1943. Un avion
de Miniștri de noi alarme aeriene la Constanţa între orele 12.57 românesc sosit neautorizat la Constanţa a declanșat alarma
și 13.15 și între 14.46 și 15.08, ambele motivate de zgomotele aeriană între 8.15 și 8.3063.
de avion care se auzeau de deasupra mării56. Rămășiţele unor Toate aceste alarme, neurmate de atacurile aviaţiei sovietice,
piloţi sovietici au fost scoase de apă la mal în ziua de 5 mai. au avut drept consecinţă tulburarea liniștii orașului. Aceste
Aceștia făceau parte din echipajele doborâte în ziua de 3 mai bombardamente poate nu întâmplător s-au petrecut în același
194357. timp cu desfășurarea la Washington a Conferinţei Interaliate
Noi alarme aeriene au fost în ziua de 7 mai 1943. Colonelul „Trident”, fără participarea U.R.S.S.-ului, dar la care s-au luat
Ignătescu transmitea, cu telegrama nr. 12012, că din cauza decizii majore privind evoluţiile viitoare pe frontul din Europa.
zgomotului de avioane, Constanţa a fost în alarmă între orele La 3 septembrie 1943, când Ion Antonescu se găsea în
8.28 și 8.52 și între orele 9.42 și 10.00. Cu telegrama no. 12.058, Germania pentru noi convorbiri cu Hitler, iar la Cassibibe –
comunica că o nouă alarmă a fost între 15.42 și 16.30 din cauza Sicilia se semna Convenţia de Armistiţiu între Naţiunile Unite
unor puternice zgomote de avioane inamice în direcţia sud - sud-est și Italia, aviaţia sovietică a încercat din nou să bombardeze
și apoi nord - nord-est. Din cauza ceţei dense care era pe mare, zona petroliferă. După cum transmitea Direcţia Generală a
avioanele de vânătoare nu au decolat, în portul Constanţa se aștepta Poliţiei, cu nota telefonică nr. 29010 din 3 septembrie 1943, la
sosirea unui convoi de vase românești58. ora 10.45, a fost alarmă aeriană la Ploiești, Urlaţi și Filipeștii

document 2014 3 (65) 37

studii/documente

La primul raid,
vânătoarea germană de
la Mamaia a încercat să
intervină, dar tirul artileriei
antiaeriene a fost atât de
puternic, încât au renunţat.
După două zile,
sovieticii încearcă din nou
să bombardeze Constanţa.
Comandamentul Apărării
Pasive, cu raportul nr.
2593 din 30 septembrie
1943, adresat Președinţiei
Consiliului de Miniștri,
arăta că, la ora 15.13,
un bombardier bimotor
„DB-3”, a apărut prin
surprindere deasupra
orașului. Avionul venea
Resturile unui avion sovietic distrus în lupta aeriană de către aviaţia română de vânătoare din direcţia nord-vest,
la o altitudine de 200-
de Târg. La ora 11.25, artileria antiaeriană a deschis focul. 500 m. Deasupra orașului, a mitraliat populaţia civilă aflată pe
Alarma s-a încheiat la ora 11.50. Aproximativ 30 de avioane străzi, la nord de Spitalul Militar și în dreptul Poștei Centrale.
inamice au intrat în ţară pe la Calafat de data aceasta, dar au Imediat, avionul sovietic a fost încadrat de artileria antiaeriană
fost răspândite de aviaţia de vânătoare românească64. româno-germană și în mai puţin de două minute, practic din
În ziua de 28 septembrie 1943, a avut loc la Constanţa primele salve, a fost doborât. A căzut la circa 200 metri sud
un atac foarte puţin obișnuit al aviaţiei sovietice. Biroul 2 din de Farul Constanţa. Toţi cei trei membri ai echipajului au fost
Comandamentul Apărării Pasive, cu raportul secret nr. 2521, găsiţi morţi. La ora 15.50, s-a dat încetarea alarmei care a durat
informa Președinţia Consiliului de Miniștri că la acest atac au numai până la 16.10. Această a doua alarmă, care s-a sfârșit la
participat șase avioane torpiloare, model „Douglas Boston 3” 16.43, a fost motivată de prezenţa a trei avioane sovietice la
bimotoare. Aparatele au decolat de la Novorosiisk, cucerit de înălţimea de 6.000 m pe direcţia nord-sud.
armata sovietică pe 16 septembrie. De aici au decolat șapte Artileria antiaeriană a reacţionat puternic și de data aceasta,
aparate, dar unul s-a întors. Celelalte șase au ajuns aproape de alungând avioanele, în ambele situaţii, aviaţia de vânătoare s-a
Carmen Sylva, după care au virat spre nord către Constanţa. ridicat la intercepţie68.
Atacul s-a dat la mică înălţime, aproximativ 100 de metri. O nouă acţiune aeriană sovietică a avut loc pe 1 octombrie
Aparatele inamice au lansat patru torpile. Una a izbit digul în 1943. Chestura Poliţiei Constanţa raporta, cu nota telefonică
dreptul Farului Carol, alte două au lovit danele nr. 2 și 3, iar a nr. 26522 că, între 13.58 și 14.10, orașul a fost sub alarmă
patra a lovit bazinul de petrol. Niciuna din torpile nu a explodat. aeriană, din cauza unui avion sovietic care a trecut pe la mare
Au mai lansat bombe și în docurile de cereale, dar nici acestea înălţime, fără a lansa bombe69.
nu au explodat. Artileria antiaeriană a reacţionat în forţă și Liniște nu a fost nici pe 2 octombrie. Între 13.27 și 14.29,
a doborât trei avioane. Primul avion a căzut în mare în faţa Constanţa a fost sub alarmă aeriană. Două bombardiere
portului, toţi cei trei membri ai echipajului fiind omorâţi. Al „DB-3”, venind dinspre est, au trecut pe deasupra orașului la
doilea bombardier a căzut în flăcări în bazinul nr. 20 al Societăţii peste 5.000 m altitudine. Artileria antiaeriană a deschis focul,
„Steaua Română”. Echipajul a fost carbonizat. Incendiul care alungând avioanele70.
s-a declanșat a fost stins repede de pompierii germani care au În condiţiile evenimentelor din Crimeea, bombardarea
intervenit foarte prompt. Al treilea bombardier s-a prăbușit la de către sovietici a porturilor românești era o necesitate,
5 km de Constanţa, lângă comuna Cumpăna. Un membru al bineînţeles dacă aveau mijloacele necesare. Sovieticii sperau că
echipajului a fost găsit mort, unul grav rănit, iar al treilea a fost astfel pot împiedica aducerea pe frontul din Crimeea a unor
luat prizonier de militarii Diviziei 9 Infanterie65. Comisariatul unităţi germane sau române care să întărească dispozitivul
de Poliţie Constanţa a raportat, cu nota telefonică nr. 26174 existent acolo.
din 28 septembrie 1943, că s-au descoperit, în locul în care s-a Aceste bombardamente sovietice, efectuate în toamna
prăbușit în mare primul bombardier sovietic, două cadavre . 66 anului 1943, au avut implicaţii profunde. Opinia lui Hitler
A doua alarmă la Constanţa în această zi s-a dat între orele că peninsula Crimeea trebuie păstrată cu orice preţ pentru a
13.59 și 14.14. Două avioane sovietice au efectuat o misiune nu pune în pericol petrolul românesc a primit o confirmare
de recunoaștere deasupra orașului. Artileria antiaeriană a intrat neașteptată. Pe baza acestor temeri, Hitler a cerut Armatei
din nou în funcţiune, alungând aparatele inamice. Germane și celei Române o rezistenţă puternică în această
71
A treia alarmă a zilei s-a dat între orele 16.00 și 16.20, dar peninsulă .
bombardierele sovietice nu au reușit să mai ajungă deasupra Petrolul românesc, după cum se vede, a jucat un rol cu
67
litoralului . mult mai mare în desfășurarea celui de-Al Doilea Război

38 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Mondial, decât se crede

în general. Germania mai
ales, pentru a nu pierde
această resursă vitală, a
luat o serie de decizii, cu
implicaţii considerabile
pentru evoluţia generală
a evenimentelor.
Propaganda sovietică
de război s-a folosit din
plin de bombardamentele
efectuate asupra României
și mai ales de cele reușite
asupra Bucureștiului. În
manifestele lansate în
spatele frontului, sovieticii
se lăudau în august 1941, că
au reușit să bombardeze de
16 ori capitala României. Hidroavion gata pentru a survola deasupra Mării Negre
Argumentau astfel că
regimul Antonescu este Totuși, au fost găsiţi, după declaraţiile medicilor, oameni morţi
pe marginea prăpăstiei și că Armata Română nu este capabilă în casă, fără să fi fost contuzionaţi, numai datorită hemoragiilor
să-și apere măcar capitala, darămite restul teritoriului. interne. Am vizitat apoi dispensarul municipal și spitalul „Dr.
Bombardamentele asupra Bucureștiului din punct de Sion” unde am văzut răniţi grav: picioare și mâini amputate etc.
vedere militar nu au avut niciun rezultat. Populaţia Capitalei, Doctorul Vasilescu, medicul-șef chirurg, ne-a spus că răniţii după
de asemenea, nu a părut a se speria de aceste atacuri, ba chiar operaţie sunt transferaţi la spitalul „Carmen Sylva”, care a fost
au avut o atitudine surprinzătoare. Mulţi locuitori stăteau la organizat în ultimele zile... Situaţia generală: numărul total al
balcoane pentru a urmări duelul aerian ce se desfășura pe cerul morţilor: 28 civili, 25 militari români și aproximativ 15 militari
Bucureștiului72. germani; numărul răniţilor: 110. Din prima zi de bombardament,
Excepţie au făcut locuitorii Constanţei care au trebuit să populaţia a început să părăsească în grabă și în număr mare
suporte din prima zi de război puternice bombardamente Constanţa. N-am mai găsit în acest oraș niciun intelectual, în
aeriene sovietice. Petre Strihan, conferenţiar la Academia afara autorităţilor... N-a mai rămas decât o parte din populaţia
Comercială și viitor subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor din cartierele mărginașe. Evacuarea Constanţei a început și s-a
Interne, însoţit de locotenentul în rezervă G. Alexandrescu-
limitat numai la trupele din cazărmi, trupe ce se află cantonate
Roma, a efectuat în ziua de 26 iunie 1941, o călătorie de
în satele din preajma Constanţei. Populaţia civilă e în oarecare
informare la Constanţa.
măsură nemulţumită de faptul că autorităţile s-au îngrijit exclusiv
A doua zi a redactat un Raport asupra efectelor morale
de evacuarea armatei, inclusiv partea sedentară. De evacuarea
și materiale ale bombardamentului la Constanţa, care a fost
populaţiei civile nu s-a îngrijit nimeni. Ea s-a produs în mod
prezentat conducerii ţării. Am găsit Constanţa în dimineaţa
spontan, cu mijloace reduse și având ca singur criteriu instinctul de
zilei de 26 iunie sub bombardamentul avioanelor inamice, care
conservare individual. Este locul să menţionăm că trupele germane,
și-au făcut apariţia de la ora 4 dimineaţa. La zgomotul bombelor
se adăugau și exploziile provocate de un tren de muniţii german care dispun fără îndoială de mult mai multe mijloace de transport,
bombardat și stins la gara Palas. Toată noaptea de 25 spre 26 iunie, pe au înlesnit pe cât posibil transportarea refugiaţilor în afara zonei
șoseaua Ostrov – Constanţa, am întâlnit refugiaţi din Constanţa, periculoase... Efectul imediat și neașteptat al evacuărilor a fost...
în căruţe încărcate până la refuz cu oameni și bagaje. În dimineaţa că în primele zile piaţa a fost complet suprimată. Toate prăvăliile
de 26 iunie, am întâlnit alţi refugiaţi venind pe jos spre Basarabi. au fost zăvorâte și părăsite, farmaciile închise. Cei ce au mai rămas
În Constanţa am găsit pe prefectul judeţului, dl. colonel Buzincu, n-au mai avut nici alimente nici medicamente... Pompierii, deși
care fusese rănit la picior în locuinţa sa, de unde fusese scos de trupe insuficient utilaţi, au funcţionat satisfăcător. Au intervenit eficace
germane. Prefectul era înconjurat de celelalte autorităţi civile și și pompierii germani. Telefoanele au funcţionat admirabil chiar sub
militare în faţa adăpostului public din grădina centrală a orașului. bombardament, personalul, și cel masculin și cel feminin, făcându-și
În timpul vizitei noastre am avut o alarmă care ne-a constrâns datoria în stil eroic... Moralul autorităţilor și populaţiei rămase
să intrăm în adăpost, unde erau aproape toate autorităţile, în pe loc este bun, mai ales de când intervenţia avioanelor noastre
frunte cu dl. general Georgescu. În adăpost multe persoane și puţin de vânătoare a făcut să diminueze combativitatea și îndrăzneala
aer. Am vizitat orașul unde am constatat multe case dărâmate de aviaţiei sovietice. Am găsit pretutindeni curaj, hotărâre... În timpul
bombardament... Bombele aruncate erau, după spusele ofiţerilor, de luptelor aeriene, populaţia din tranșee a urmat cu încordare lupta și
maximum 250 kg. Efectul lor a fost sporit și de vechimea caselor a aplaudat dărâmarea avioanelor inamice. Mai multă îngrijorare
care s-au dărâmat, unele din ele numai sub presiunea aerului. Case produce teama de spioni. Mulţi spun că mișună în Constanţa și
73
mai mari și mai noi au rezistat chiar în vecinătatea exploziilor. chiar pe drumuri, dându-se drept refugiaţi .

document 2014 3 (65) 39

studii/documente

Acest raport, mult mai amplu, care conţinea și numeroase
propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei de la Constanţa,
prezintă o imagine tulburătoare a unui oraș aflat sub un
permanent asediu aerian. Din păcate nu a fost decât un
prolog al marilor bombardamente americane din primăvara
și vara anului 1944. Dacă sovieticii ar fi putut să lovească
atât de puternic pe cât și-au dorit, efectele ar fi fost mult
mai tragice pentru populaţia civilă, în ciuda ideologiei lor
umaniste, nu au dat dovadă de niciun fel de milă faţă de
populaţia civilă aflată în orașe deschise, orașe care nu aveau
apărare antiaeriană și care nici nu adăposteau obiective
militare.

Dobrogea under the Soviet Aviation Bombs (1941-1943)

Prof. univ. Valeriu Avram, Ph.D.,
Prof. Viorel Gheorghe, Ph.D.

Abstract: A consequence of Romania’s entrance in the war was the Soviet bombardments of the national
territory especially in Dobrogea. Constanţa, Tulcea, Hârșova or Cernavodă were some towns that were affected
by the air attacks which had as targets not only military and industrial locations but also the civil population.
Keywords: Dobrogea, bombardment, Soviet aviation, civil population, military and industrial locations

NOTE

1 45
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), Fond Preşedinţia Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 99/1942, ff. 123
Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. crt. 341/l94 1, f. 168. şi 126.
46
2
Ibidem, dosar nr. crt. 26/1941, f. 6. Ibidem, f. 124.
47
3
Ibidem. Ibidem, f. 136.
48
4
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 101. Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr.
5
Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. crt. crt. 162/1942, f. 268.
49
341/1941, f. 168. Ibidem, f. 26.
6
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 2 50
Ibidem, ff. 25 şi 28.
51
7
Ibidem, f. 6. Ibidem, f. 26.
52
8
Ibidem, f. 8. Ibidem, f. 24.
53
9
Ibidem, f. 19. Ibidem, f. 27.
54
10
Ibidem, f. 20. Ibidem, f. 28.
55
11
Ibidem, f. 16. Ibidem.
56
12
Ibidem, f. 15. Ibidem, ff. 30-31.
57
13
Ibidem, f. 13. Ibidem, f. 32
58
14
Ibidem, f. 14. Ibidem, ff. 34-35.
15
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 101. 59
Ibidem, ff. 36, 37 şi 38.
60
16
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 16. Ibidem, f. 41.
17
Ibidem, f. 34. 61
Ibidem, ff. 40, 42 şi 45.
18
Ibidem, f. 25.
62
Ibidem, ff. 39 şi 47.
63
19
Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. crt. Ibidem, f. 49.
64
341/1941, f. 183. Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr.
20
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 30. crt. 115/1942, f. 271.
65
21
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 101. Ibidem, f. 275.
66
22
Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. Ibidem, f. 274.
67
crt. 341/1941, f. 201. Ibidem, f. 272.
68
23
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 84. Ibidem, f. 276.
69
24
Idem, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. Ibidem, f. 285.
70
crt. 341/1941, f. 201. Ibidem, f. 286.
25
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 78. 71
Una din obsesiile lui Hitler a fost şi Crimeea. Importanţa acesteia pentru
26
Ibidem, f. 66. Frontul de Sud era imensă. Cine controla această peninsulă, controla şi Marea
27
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 101. Neagră. De pe bazele aeriene existente aici putea fi bombardată zona petroliferă
28
Idem., Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabinetul Militar, dosar nr. românească (şi a şi fost!). Luptele pentru Crimeea au fost îndârjite în toţi cei
crt. 341/1941, f. 262. patru ani. Recucerirea Crimeei de către sovietici mai era importantă şi dintr-un
29
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 102. alt motiv, prezentat de Manstein: propaganda sovietică asocia în permanenţă
30
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, ff. 109-110. contraofensiva din Crimeea cu personalitatea lui Stalin. După Stalingrad,
31
Ibidem, f. 112-115. Hitler nu a acceptat retragerea Armatelor Româno-Germane din Crimeea. Se
32
Idem, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. crt. 20/1941, f. 102. temea că odată ajunsă în mâinile sovieticilor, petrolul românesc ar fi în pericol.
33
Ibidem, f. 103. Bombardamentele aeriene sovietice din septembrie 1943 asupra litoralului
34
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 149. românesc i-a întărit lui Hitler această convingere. După ce frontul a ajuns pe
35
Ibidem, f. 154. Nipru, liderul german credea că poate folosi Crimeea drept bază pentru noi
36
Ibidem, f. 153. ofensive. Numai că Armata Germană nu mai avea suflul necesar, pentru a
37
Ibidem, f. 146. îndeplini aceste planuri ambiţioase. Pentru detalii vezi şi Erich von Manstein,
38
Ibidem, f. 145. Op. cit, Andreas Hillgruber, Op. cit, Adrian Pândea, Eftimie Ardeleanu, Românii
39
Ibidem, f. 155. în Crimeea, Bucureşti, 1995, Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, Teofil Oroian,
40
Ibidem, f. 142. Leonida Moise, Antonescu - Hitler, Caucazul şi Crimeea. Sânge Românesc şi
41
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, f. 156. german pe Frontul de Sud, Bucureşti, 1999.
42 72
Ibidem, f. 158. Constantin C. Giurescu, Amintiri, ediţie îngrijită de Dinu Giurescu, Bucureşti,
43
Ibidem, f. 163. 2000, p.73.
44
Idem, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 13/1941, ff. 164 şi 166. 73
A.N.I.C., Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar nr. crt. 26/1941, ff. 87-89.

40 3 (65) 2014 document

 studii/documente

ANUL 1941 ÎN DOCUMENTELE MILITARE SOVIETICE

Locotenent-colonel (r) conf. univ. Dr. Anatol LEŞCU1

A
nul 1941 a marcat profund destinele României, Podolsk (Movilău). Cum aprecia comandamentul sovietic
care în vara acelui an s-a angajat alături de situaţia creată către începutul lunii iulie 1941 poate fi bine
Germania în războiul antisovietic. La flancul sudic observată în documentul pe care le propun spre atenţia
al frontului sovieto-german, în cadrul Grupului de Armate cititorilor preluat din Arhivele Militare Ruse.
„Sud”, acţiona Armata 11 germană sprijinită de către Armatele
3 și 4 române, iar din partea sovietică, în cadrul Frontului de Tovarășului Stalin
Sud, Armatele 18 și 9. Trupele aliate numărau în rândurile Tovarășului Timoșenko
sale în jur de 500.000 de oameni, pe când cele sovietice se Tovarășului Jukov
estimau de la 325.700 până la 264.700 de oameni2. Așadar,
raportul de forţe în efectiv era de 1:1,5 în favoarea aliaţilor. 1. În urma luptelor de două săptămâni armatele Frontului de
Alta era situaţia în domeniul tehnicii moderne de luptă. Sud continuă să menţină în mâinile lor aliniamentul râurilor Prut
Către începutul ostilităţilor aviaţia Regiunii Militare Odessa și Dunăre cu excepţia sectorului Sniatin – Ștakești, unde unităţile
număra în rândurile sale 962 aparate de zbor de toate tipurile, flancului drept al Armatei 18 se retrag pe aliniamentul nou de
dintre c are apărare din cauza
224 erau de replierii aripii
modele noi, stângi a Frontului
performante, de Sud-Vest.
marca „Pe-2” Către sfârșitul
și „MIG-3”3, zilei de 4 iulie
pe c ând în inamicul a forţat
luptele din Prutul și a dislocat
Basarabia au pe malul estic al
luat parte 253 râului până
de avioane la șase divizii
de luptă de infanterie
ale Aviaţiei și o divizie de
R e g a l e cavalerie, ceea ce a
Române, ceea impus retragerea
ce indica un trupelor noastre
raport de la o distanţă
forţe de 4:1 de 20-25 km.
în favoarea Inamicul a creat
sovieticilor. un cap de pod destul
Situaţia și de mare (lăţimea
mai gravă în de peste 100 km,
defavoarea adâncimea până
aliaţilor s-a la 25 km) pentru
creat în domeniul carelor armate. Sovieticii dispuneau pe a desfășura în continuare o ofensivă în direcţia generală Vinniţa.
acest segment al frontului de trei corpuri mecanizate care 2. Caracterul acţiunilor de luptă desfășurate, descoperirea
numărau în rândurile sale respectiv: Corpul 2 Mecanizat – 527 în ultimele zile a grupării principale a inamicului în regiunea
de tancuri, Corpul 18 Mecanizat – 282 de tancuri, Corpul 16 Iași – Botoșani – până la 13 divizii de infanterie, 1 divizie de
Mecanizat – 608 de tancuri; în total 1.717 mașini de luptă, tancuri, 1 divizie mecanizată în contact de luptă direct și 9 divizii
dintre care „KV-1” – 101, „T-34” – 3594. România dispunea de infanterie, până la 4 divizii mecanizate, până la 2 divizii de
numai de o divizie blindată care avea la înarmare modelele tancuri, prezumtiv în eșalonul secund și rezerva armatei justifică
de tancuri învechite „R-2” și „R-35”. Armata 11 germană în prezumţiile noastre privind caracterul, intenţiile și direcţia
general nu dispunea de unităţi de tancuri. Așadar, raportul de eforturilor principale ale inamicului expuse în raportul meu
forţă în tancuri era de 6:1 în favoarea sovieticilor. nr. 0012.
Conform planului elaborat lovitura principală era dată Activitatea inamicului în sectoarele Brodî – Tarnopol,
de către Armata 11 germană pe direcţia Bălţi – Moghiliov – Cernăuţi – Tarnopol, Rovno – Berdicev și Bălţi – Vinniţa

document 2014 3 (65) 41

studii/documente
confirmă concepţia inamicului de a încercui gruparea principală
a Frontului de Sud-Vest și a aripii drepte a Frontului de Sud cu
executarea unei lovituri duble concentrice.
3. Numărul [unităţilor] în faţa Frontului de Sud – până la
40 divizii de infanterie, până la 3 divizii de tancuri, până la
10 divizii mecanizate – îi oferă o superioritate în efectiv de
3-4 ori [și] în tehnică de 2-2,5 ori, în condiţiile densităţii
trupelor existente [pe] 70-80 km pentru o divizie.
În sectorul direcţiei loviturii principale – Vinniţa, inamicul
dispune de posibilitatea de a crea o densitate a trupelor încă mai
mare.
4. Armatele Frontului de Sud pot executa sarcinile ordonate
prin aplicarea apărării mobile, bazându-se pe linia raioanelor
fortificate de pe râul Nistru.
Posibil că inamicul va ocoli linia raioanelor fortificate, flancul
drept al frontului spre Nord, pătrunzând spre direcţia Berdicev –
Vinniţa, în paralel cu tentativa de a rupe linia raioanelor fortificate
în punctele cele mai vulnerabile [în] intervalele dintre ele.
5. Reieșind din cele expuse, dispozitivul de luptă al Frontului
de Sud este gândit în felul următor:
a) Baza apărării – linia fortificată, întărită de lucrări de
apărare de campanie, care va fi ocupată de către trupele noastre
aflate în retragere.
b) Gruparea principală, în particular rezervele, să fie dispusă
mai aproape de flancul drept al frontului.
În mod concret dispozitivul frontului este gândit în modul
următor:
1. Armata 18: aliniamentul din stânga: Pașcani –
Cuconești – Soroca – Salikov, totul pentru Armata 18.
Divizia 189 Pușcași: apără aliniamentul Smotrici – Gukov,
cu frontul spre nord-vest, acoperind din nord Armata 18.
Divizia 97 Pușcași de Munte: întărește raionul de fortificaţii
din Kameneţ –Podolsk.
Diviziile 164 și 169 Pușcași: apără sectorul între raionul
fortificat Kameneţ –Podolsk și raionul fortificat Moghiliov –
Podolsk – Iampol.
Divizia 130 Pușcași: apără partea de nord a raionului fortificat
Moghiliov –Podolsk – Iampol, până la Moghiliov.
Divizia 196 Pușcași: apără sectorul între raioanele fortificate
Leticev și Moghiliov – Podolsk pe un front: Lesovţe – Pogoreloie.
Divizia 60 Pușcași [și] Divizia 39 Tancuri: rezerva armatei,
raionul Dunaevţi – Mincovţi.
2. Armata 9 [și] Divizia 176 Pușcași: apără partea de nord
a raionului fortificat Râbniţa și capul de pod de la Soroca.
Divizia 74 Pușcași: apără sectorul între raioanele fortificate
Râbniţa și Tiraspol; cu o parte din forţele disponibile partea de
nord a capului de pod din faţă.
Divizia 30 Pușcași: [x div. 257 – inscripţia adăugată cu
creionul n.n.] apără partea de nord a raionului fortificat Tiraspol
și cu o parte din forţe capul de pod de la Tiraspol.
Divizia 96 Pușcași: apără Tiraspolul.
Divizia 150 Pușcași, Corpul 2 Mecanizat, Corpul 2 Cavalerie:
rezerva de armată în sectorul: Slobodca – Kodîma – Jura – Kotovsk.
Corpul 2 Mecanizat să fie dispus la flancul drept al armatei.
3. Pentru apărarea Odessei și căilor de acces spre oraș, în
perimetrul Berezovka – Tiraspol (exclusiv) – Opaci – râul Ciaga
– lacul Sasâc – litoralul Mării Negre până la Nicolaev (inclusiv),
se constituie gruparea de trupe „Odessa”[având] în compunere:
42
Diviziile de Pușcași nr. 51, 25, 116, efectivul garnizoanei
raionului fortificat Tiraspol și toate unităţile dislocate pe litoralul
Mării Negre în limitele perimetrului indicat.
Comandantul grupării de trupe „Odessa”: locţiitorul
comandantului regiunii militare Odessa – generalul-locotenent
Cibisov.
4. Rezerva de front: Divizia 227 Pușcași și unităţile
Corpului 18 Mecanizat în raionul Jmerinca.
1) [scris de mână cu creionul de culoare roșie – n.n.]
Simultan se întreprind măsuri în vederea organizării lucrărilor
de fortificare a aliniamentului de apărare a frontului de pe malul
estic al râului Bug, de la sud de Vinniţa până la Nicolaev.
2) Datorită faptului că raionul fortificat Leticevsk în cea mai
mare parte este situat în hotarele Frontului de Sud-Vest, consider că
ar fi mai potrivit de a-l subordona Frontului de Sud-Vest, obligând
comandamentul frontului să-l întărească cu trupele de campanie.
3) Statul Major al Frontului de Sud din 8 iulie 1941 – orașul
Pervomaisc.
Rog să fie aprobat.
Comandantul Frontului de Sud Membru al Consiliului Militar
General de armată Tiulenev Comisarul armatei rangul 1 Tiulenev
Zaporojeţ
Șeful Statului Major al Frontului
General-maior Șișenin
5.7.41
După cum se poate observa din documentul prezentat,
Comandamentul Frontului de Sud, în persoana generalului
Tiulenev, a intuit corect direcţia loviturii principale, fără însă
de a cunoaște cu exactitate forţele germano-române, estimate
de către sovieticii la 9-10 divizii, dintre care 56 blindate, pe
când în realitate în operaţiune erau antrenate 5 divizii și
5 brigăzi. Ţinând cont de presupusul raport de forţe, sovieticii
au planificat să contracareze ofensiva aliată prin aplicarea
unei contralovituri cu ajutorul Corpului 2 Mecanizat și
Diviziei 176 Pușcași în direcţia generală către Văratic pentru
a nimici gruparea germano-română de la Sculeni. În pofida
unei supremaţii în forţe, mai ales în tancuri, lovitura nu s-a
încununat de succes, sovieticii retrăgându-se treptat în faţa
inamicului. Situaţia de suspans creat în Comandamentul
Frontului de Sud este ilustrat de raportul de luptă înaintat
Comandantului Suprem Direcţiei Strategice Sud-Vest –
mareșalul S. Budionnâi.
Seria „G”
Raportul de luptă nr. 06.
Statul Major al Frontului de Sud. Pervomaisc
12.7.41
Harta 500.000 și 200.000
Comandantului Suprem
Mareșalul Uniunii Sovietice
Tov. Budionnâi S.M.
1. În urma unor lupte crâncene de apărare care au durat
trei săptămâni armatele Frontului de Sud, către sfârșitul zilei
de 12.7, ocupă frontul: Copai Târg – Rudkovţî, în continuare,
3 (65) 2014 document

râul Nistru până la Cosniţa Mare – Racovăţ – Gura Camencii –
Brânzeni – Sărăţenii Vechi – Morozeni – staţia Bahmut – Nisporeni –
Lăpușna – Pogonești și în continuare râurile Prut și Dunăre.
2. În perioada respectivă a luptelor au fost identif icate
următoarele grupări de forţe ale inamicului:
a) Gruparea Moghiliov – Podolsk: în număr [de] până la 7 divizii
infanterie, 1 divizie tancuri, 1 divizie mecanizată, 1 brigadă
vânători de munte, 1 divizie cavalerie, 2 brigăzi cavalerie.
b) Gruparea Bălţi: până la 11 divizii infanterie, 1 divizie
tancuri, 1-2 divizii mecanizate, 1 divizie cavalerie.
c) Gruparea Huși – Fălciu: până la 5-6 divizii infanterie.
În altele sectoare ale frontului: 6-7 divizii infanterie.
În total, în contact nemijlocit de luptă cu trupele noastre, au
fost până la 25 divizii infanterie, până la 2 divizii tancuri,
2-3 divizii mecanizate, 2 divizii cavalerie, 2 brigăzi
cavalerie, 1 brigadă vânători de munte, unităţi infanterie marină.
Din ele, 7 divizii infanterie, 2 divizii tancuri și 2-3 divizii
mecanizate germane.
În rezerva operativă inamicul probabil că dispune de:
5 divizii infanterie, 1 divizie mecanizată, 1 divizie tancuri,
dispuse orientativ în sectoarele: Grinăuţi, Edineţi Târg, Râșcani
Târg, Fălești, Pârliţa, Mărăndeni și pe malul vestic al Prutului
și raionul Ștefănești, Iași, Huși.
3. Armata 18 încheie regruparea trupelor și ocupă aliniamentul
principal de apărare cu trei divizii – eșalonul întâi:
a) Divizia 96 Pușcași de Munte: în sectorul Volodievţî,
exclusiv Kurașovţî;
b) Divizia 164 Pușcași: frontul Kurașovţî – Rudkovţî –
Bernașevka;
c) Divizia 130 Pușcași: întărește raionul fortif icat
Moghiliov – Podolsk, ocupând poziţii de apărare în sectorul
Bernașovka – Hrușca.
Celelalte divizii: Divizia 60 Pușcași de Munte – rezerva
corpului, concentrată la Stepanki.
Rezerva armatei: Divizia 189 Pușcași: se află în marș spre
Șargorod; Divizia 169 Pușcași: în marș spre Tomașpol.
4. Armata 9, pe parcursul a trei săptămâni, duce lupte
înverșunate stăvilind înaintarea inamicului mult superior în
efective, în special pe direcţia Bălţi și Chișinău. Ca rezultat al
luptelor Armata 9, inclusiv Gruparea de Trupe de Coastă, dispusă
în grosul armatei, menţinând ferm în centru și flancul stâng
aliniamentul râurilor Prut și Dunăre la flancul drept, s-a retras
pe aliniamentul:
Corpul 48 Pușcași
a) Divizia 176 Pușcași: pe frontul Racovăţ – Ciripcău, având
în faţa sa unităţile Diviziilor 6 și 8 Infanterie românești.
b) Diviziile 74 și 30 Pușcași: Gura Camencii – Târșiţei
Vechi, în contact de luptă cu unităţile Diviziilor 8 și 2 Infanterie
românești și 198 și 210 Infanterie germane.
Corpul 2 Cavalerie: aliniamentul Târșiţei Vechi – Dâșcova, în
contact direct cu Diviziile 13, 14 Infanterie române și 50 Infanterie
germană. Este așteptată sosirea Diviziei 20 Infanterie române.
Corpul 35 Pușcași (Divizia 95 Pușcași): sectorul staţia Bahmut –
Lăpușna, având în faţa sa dispuse unităţile române din cadrul
Diviziilor 14, 35 și 15 Infanterie.
Corpul 14 Pușcași – Gruparea de Coastă
a) Divizia 150 Pușcași (cu două regimente din cadrul Diviziei
51 Pușcași): pe frontul Mingir – Zărnești, în contact de luptă cu
document 2014 3 (65)
studii/documente
unităţile Diviziei 11 Infanterie (până la un regiment), Diviziei
15 Infanterie și Diviziei de Gardă române.
b) Divizia 25 Pușcași: pe aliniamentul râurilor Prut și Dunăre
în sectorul Cahul – Reni – Chilia, având în faţă unităţile Diviziilor
române nr. 11, 21 Infanterie, 1 Grăniceri și 9, 10 Infanterie.
Conform datelor Direcţiei Cercetare a Statului Major General,
la Varna și Constanţa au fost până la 3.000 de infanteriști marini
și o divizie de infanterie germană.
Conform unor date suplimentare provenite tot de la Direcţia
Cercetare a Statului Major General, la sfârșitul lunii iunie ar fi
fost observată transportarea a două corpuri de armată germane în
tranzit prin Niș (Iugoslavia) spre porturile maritime din Bulgaria
și România. Aceeași sursă informează că este foarte posibil ca în
porturile din Bulgaria și România să se afle până la 37 nave de
transport destinate pentru debarcarea unui desant maritim.
Concluzii: Datele aproximative de care dispunem privind
posibilitatea efectuării debarcării aero-maritime în raionul
orașului Odessa sunt demne de luat în seamă.
Conform Directivei din 13.7.41, înaintată comandantului
Grupării de Coastă, am stabilit un număr de măsuri de contracarare
eventualei debarcări și anume: a fost întărită cercetarea aeriană
în direcţia Varna, Constanţa, întărită apărarea antiaeriană și
sistemul serviciului de observare, înștiinţare și legătură aeriană
în jurul Odessei, întărită paza aerodromurilor.
Au fost create detașamente speciale mobile de vânătoare
îmbarcate pe automobile pentru a lupta cu desantul inamicului.
Comandantul Frontului de Sud Membrul Consiliului Militar
General de armată Comisarul armatei de rangul 1
Tiulenev Zaporojeţ
În pofida tuturor eforturilor întreprinse, în seara zilei de
16 iulie 1941 ultimul ostaș sovietic a părăsit Chișinăul, sarcina
principală devenind ocuparea Odessei.
1941 in Soviet military Documents
Lieutenant-colonel (r) associate professor
Anatol Leșcu, Ph.D.
Abstract: In this article, the author grounding on
some documents from the Russian archives describes the
defeat of the Soviet forces disposed at the southern flank
of the South-Eastern European front. In Russian Military
Archives there are documents regarding the Romanian units
which could fight against Armies 18 and 9.
Keywords: military operation, enemy superiority,
Chișinău, Soviet troops, offensive
NOTE
1
Academia Militară „Alexandru cel Bun”, Chişinău, Republica Moldova.
2
Кисилев В.Н., Ромашичев Н.М, Последствия оценок. Действия войск
Южного фронта в начальном периоде Великой Отечественнойтвойны,
Военно-исторический журнал. 1980, nr.7, p. 16.
3
А. Лешку, Антонеску vs. Сталин. Боевые действия на Южном фронте
летом-осенью 1941 г. Битва за Одессу, în ВоенКом: Военный Комментатор.
Военно-исторический альманах, Екатеринбург, Гумманитарный
университет, 2010, nr.2, p.6.
4
Мощанский Илья, Хохлов Иван, Южное направление. Оборонительные
операции Южного фронта и Отдельной Приморской Армии 22 июня –
16 октябрф 1941 года. Фотоиллюстрированное периодическое издание:
”Военная летопись”, Moscova, 2005, p. 11.
43
studii/documente

EROUL AVIATOR REZERVIST CONSTANTIN POMUŢ

Prof. Vasile TUDOR

E
roul aviator Constantin Pomuţ, deși a purtat un Zi nr. 11 din 18 septembrie 1941 al Comandantului Aero
nume de ardelean, s-a născut în București la Dobrogea. Acesta a fost incendiat, lăsând în urma lui o dâră
12 martie 1920 și a învăţat să zboare cu avionul de fum negru. Victoria a fost confirmată și de locotenentul
la Școala de pilotaj „ARPA” în 1937, dovedindu-se un pilot Toma Lucian, șeful patrulei.
talentat pentru activităţile aviaţiei sportive. Fiind antrenat la La două zile mai târziu, pe când se întorcea dintr-o
aviaţia civilă, începând din toamna anului 1940, a zburat și misiune de luptă, a suferit un accident datorat oboselii, dacă
pe avioanele militare, obţinând brevetul de pilot-marinar. Cu nu chiar a surmenajului. Iată raportul lui Constantin Pomuţ
gradul de sergent T.R., începând cu 29 noiembrie 1940 a fost referitor la cele petrecute cu mai mult de 70 de ani în urmă,
încadrat la Grupul 7 Vânătoare, unde a continuat să zboare cu fapt ce merită a fi reţinut:
cei din Escadrila 53 Vânătoare, dotată cu avioane „Hurricane”, În 24 iulie 1941, la ora 10.15, am decolat cu avionul
sosite nu de mult din Anglia1. Împreună cu întreaga escadrilă, Hurricane nr. 2 împreună cu locotenentul Toma Lucian, pentru
la 22 iunie 1941, a a însoţi o formaţie
fost mobilizat să ia de bombardiere în
parte la luptele pentru regiunea Bugaz.
eliberarea Basarabiei Încă de la
și Bucovinei de Nord. decolare m-am
Deși pilot de simţit rău, oboseala
rezer vă, pe front a și surmenajul deselor
avut o activitate de o ieșiri din ultima
deosebită cutezanţă, lună au ajutat mult
care a început chiar cu anemiei de care
ziua de 22 iunie 1941, sufeream încă de mai
când a doborât primul înainte ca aceasta să
avion inamic. Aceasta se accentueze.
s-a petrecut la vest de În timpul când
Bolgrad, unde, după o zburam deasupra
luptă aeriană scurtă, Prutului, simţeam
a reușit să lovească în un gol în stomac și
motor și radiatorul de că mi se va face rău.
ulei un avion sovietic 1938. Constantin Pomuţ în faţa unui avion „ICAR Universal” (colecţia Vasile Tudor) Am deschis cabina
tip „Sevreschi”, care pentru ca aerul rece
s-a prăbușit la pământ în flăcări. să-mi amelioreze acea stare. Mă hotărâsem să mă înapoiez, însă
În 30 iunie 1941, la ora 6.45, o formaţie de trei avioane gândindu-mă că șeful de celulă va porni singur la inamic, m-a
românești a întâlnit câteva avioane sovietice. După lupta făcut să trec cu vederea acea neplăcere și am continuat misiunea.
ce a avut loc, atât adjutantul stagiar Constantin Pomuţ, La înapoiere mă simţeam tot mai rău, însă apropierea
cât și ceilalţi doi coechipieri au avut câte o victorie aeriană aerodromului îmi dădea curaj. M-am dus la aterizare și am făcut
confirmată. Avionul inamic atacat de Pomuţ tocmai degajase toate pregătirile, dar în timp ce coboram pe panta de aterizare,
din spatele unui avion românesc „Hurricane” într-un viraj simţeam că-mi voi pierde controlul asupra mea.
cabrat, prezentându-i o ţintă bună, mai ales că sovieticul era Aterizarea am făcut-o inconștient. Simţurile nu mă ajutau.
în limită de viteză. De la 50 m a tras în plin, astfel că avionul Vedeam marginea aerodromului apropiindu-se, iar eu nu puteam
inamic a făcut explozie în momentul contactului cu solul2. reacţiona.
Aproape la fel s-au petrecut faptele și în 22 iulie 1941, În momentul când drumul din marginea aerodromului a fost
când a trimis în valurile mării, la 5-10 km depărtare de trecut, parcă mi-am revenit puţin și automat am apăsat pe frâne
Bugaz, un hidroavion sovietic, confirmat și de șeful patrulei3. și am dat picior la dreapta, pentru a nu capota și poate pentru
Hidroavionul sovietic, ce făcea parte dintr-o formaţie de trei, a merge pe șosea. Jambele însă au cedat din cauza frânelor puse
a fost lovit în motorul din spate, așa cum arată în Ordinul de brusc și avionul a rămas pe fuselaj.

44 3 (65) 2014 document

 studii/documente

De la 20 iulie
până în 24 iulie,
am zburat pe front
un total de 30 de
ore, iar în ultimele
trei zile 20 ore. Am
doborât 6 avioane,
din care două în
ziua accidentului.
Sunt pilot de
vânătoare din
20 iunie 1941
cu 250 ore de
zbor, fără nici un
incident. Aș fi putut
raporta că sunt
obosit dar nu am
făcut-o, deoarece
colegii mei ar f i
zburat iar eu m-aș 1938. Pregătire pentru zbor pe Otopeni
fi odihnit4”.
Constantin Pomuţ a raportat încă un avion inamic deoarece li se semnalaseră 40 de avioane inamice în zona
doborât în 30 iunie 1941, dar nu i-a fost confirmat. aerodromului, dar care nu au fost întâlnite.
După căderea Odessei, unităţile de aviaţie au fost Apoi totul a decurs în nota obișnuită unei zile de război, ei
aduse în ţară pentru refacere. Escadrila 53 Vânătoare a fost zburând pentru protecţia celor de la asalt ori bombardament
demobilizată la 21 octombrie 1941. sau chiar pentru paza unui avion de recunoaștere german.
Ultimele două ieșiri cu câte șase avioane au fost pentru
Pentru curajul dovedit în lupta aeriană din zona Bolgrad
misiuni de vânătoare liberă. Atunci a avut loc o luptă aeriană
și Bulgărica, în care a doborât două avioane sovietice, i s-a
cu șase avioane „Jak” la nord de Malaja Beloserska. Aceea a
conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică”, crucea și medalia fost cea din care adjutantul stagiar aviator (r) Constantin
de război cu spade 1941. Din cele declarate de el, ar fi Pomuţ nu s-a mai întors la bază. Lovit, probabil în comenzi,
doborât 6 avioane sovietice, însă i-au fost confirmate numai a fost văzut de locotenent-aviator Ion Dobran, șeful formaţiei
5 victorii aeriene. din care făcea parte, cum s-a angajat în vrie, din care nu a
Revenit în ţară și-a continuat antrenamentul de zbor redresat până la pământ. Așa s-a pierdut un rezervist de mare
pe terenul de la Pipera-București, zburând pe avioanele ispravă, disciplinat și bun pilot de vânătoare, care adunase
„IAR-80” și mai apoi pe cele de tip „Me-109 E”, ca în cele până atunci 5 victorii aeriene5.
din urmă să ajungă pe frontul de la Mius. În ciuda bărbăţiei aviatorilor, de atâtea ori verificată,
De acolo, decolând de pe terenul Lepetiha, Ucraina, piloţii moartea unui coleg i-a afectat, chiar dacă în seara zilei
Grupului 9 Vânătoare au executat mai multe misiuni. Pe respective mulţi dintre ei au fost distinși cu Ordinul „Virtutea
prima au executat-o cu opt avioane, ce au pornit la alarmă, Aeronautică”.

Hero reserve Pilot Pomuţ Constantin

Prof. Vasile Tudor
Abstract: Constantin Pomuţ was a pilot in civil aviation and in 1940 he obtained the military pilot’s licence.
Although he was a reserve pilot, he was involved in actions of great courage and he had in his short participation
on front 5 homologated victories.

Keywords: Constantin Pomuţ, reserve military pilot, Basarabia, 1941, aerial victory

NOTE

1 3
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), fond 3393, dosar nr. 33, A.M.R., fond 3393, dosar nr. 54, f. 12.
4
f. 84. A.M.R., fond 3394, dosar nr. 194, f. 493.
2 5
A.M.R., fond 5476, dosar nr. 1020, f. 633. Jurnalul locotenentului Dobran, Editura Modelism, 1998, p. 48.

document 2014 3 (65) 45

studii/documente

RETRAGEREA DIN CRIMEEA –

PROBA DE FOC A MARINEI REGALE ROMÂNE

Comandor Dr. Marian MOŞNEAGU1

C
unoscută în istoria navală românească drept Operaţia timpul transportului pe mare au reprezentat aproximativ 9-10%;
„60.000”, numele de cod dat de comandamentul pierderile de tonaj reprezintă 19.048 TRB (respectiv 32% din
român operaţiei de evacuare pe mare a trupelor tonajul total al Axei existent în Marea Neagră).
române, în cadrul retragerii unităţilor germano-române din În ce privește trupele române, numărul efectivelor aduse în
Crimeea (11 aprilie-13 mai 1944), această importantă acţiune ţară a fost de 42.200 militari (3.056 pe calea aerului), respectiv
navală românească continuă să suscite interesul specialiștilor și 90% din efectivul existent în Crimeea la 11 aprilie 19443.
la 70 de ani de la înfăptuirea sa, constituind o adevărată lecţie Trupele române salvate din Crimeea (totalizând efectivele
învăţată pentru contemporani. Numele de cod se referă la cei a 4 divizii), introduse în refacere, la dispoziţia Marelui Cartier
65.000 de militari români care se aflau în Peninsula Crimeea, General, au participat ulterior, după 23 august 1944, la luptele
în compunerea Armatei 17 germane, la data începerii operaţiei împotriva Germaniei pe teritoriul României și în campania
de evacuare. din vest.
După înfrângerea armatei „Evacuarea Crimeei a fost o situaţie de resortul Comandamentelor Apreciată de analiștii
germane în bătăliile de la de uscat şi al transporturilor. Ea s-a transformat însă într-o militari și istorici drept cea
Stalingrad și Kursk – Orel operaţiune de Marină. Condiţiile în care aceste operaţiuni au mai importantă și cea mai
(1942-1943), ofensiva sovietică avut loc sunt istorice şi unice. Sunt mândru a arăta că Marina reușită operaţie efectuată
reluată și în partea sudică Germană şi Română de război şi de comerţ şi-au îndeplinit de Marina Militară
a frontului de Est în vara misiunea până la capăt. Sunt recunoscător că Marina Română a R o m â n ă î n c e l d e - a l
1943, pe direcţia Melitopol – mers cu mine 100%. Doilea Război Mondial4,
Kerson, a dus la izolarea În mod deosebit, subliniez şi am raportat Marelui Amiral „Operaţia 60.000” este
Crimeei unde se afla Armata Dönitz că amiralul Macellariu a acţionat cu toate forţele de care veridic reflectată și în
17 germană, transferată aici dispunea. Nu a fost o misiune de minte ci de inimă caldă. Dacă documentele de arhivă, pe
de pe capul de pod din Cuban s-a reuşit a se scoate trupele din Sevastopol, rezultatul va trebui care le prezentăm, selectiv,
(octombrie 1943). Începând să se repartizeze în mod egal pentru germani şi pentru Marina în continuare.
din 1 noiembrie 1943 această Română. Mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să-mi execut misiune” Cu adresa nr. 178/3 din
armată s-a aflat în situaţia de 14 mai 1944, comandantul
încercuire de către trupele și Viceamiral Helmuth Brinkmann Forţelor Navale Maritime,
Flota Mării Negre sovietice. Comandantul Comandamentului German Amiral contraamiralul Hor ia
În această situaţie se aflau circa „Marea Neagră“ Macellariu, înainta Statului
235.000 oameni – 5 divizii Major al Marinei o „Dare
germane și 7 divizii românești, forţele proprii, respectiv Diviziile de seamă asupra operaţiunii de evacuare a Crimeei. La rândul său,
1, 2 și 3 Vânători de Munte, 10 și 19 Infanterie și 6 și 9 Cavalerie, șeful Statului Major al Marinei, viceamiralul Ioan Georgescu5, a
totalizând circa 65.000 militari. înaintat pe 10 iunie 1944, aceeași Dare de seamă Secţiei Operaţii
În urma ofensivei declanșată de trupele sovietice la 8 aprilie din Marele Stat Major.
1944, trupele germane și române s-au aflat în situaţia dificilă
de a se vedea încercuite în peninsulă, singura cale posibilă de ***
salvare fiind Marea Neagră. În acest context, comandamentul DARE DE SEAMĂ
român a organizat celebra „Ope andate de contraamiralul Horia ASUPRA OPERAŢIUNEI DE EVACUARE A CRIMEEI
Macellariu2. Coordonarea generală a operaţiei de evacuare a
trupelor germano-române și a materialelor aflate în Crimeea I. FAZA I
a revenit Comandamentului Amiral German Marea Neagră De la 14 aprilie până la 27 aprilie 1944 s-au evacuat din
(A.G.M.N.), condus de viceamiralul Helmuth Brinkmann. Crimeea pe calea mării:
Pentru transportul trupelor pe mare și apărarea convoaielor au A. Ofiţeri, subofiţeri, soldaţi români: valizi – 18.483; răniţi
acţionat în comun nave militare și comerciale românești și navele – 2.296.
militare și de transport ale comandamentului german. TOTAL: 20.779
Operaţiunea maritimă de evacuare a trupelor din Crimeea B. Ofiţeri, subofiţeri, soldaţi germani: valizi – 24.499; răniţi
s-a desfășurat în două etape. În prima etapă (14-27 aprilie), – 4.995.
transporturile s-au efectuat fără pierderi însemnate de nave TOTAL: 28.394
și personal. A doua etapă (1-13 mai) a fost caracterizată prin
C. Ofiţeri, subofiţeri, soldaţi slovaci valizi: 723
reacţia viguroasă a forţelor sovietice și s-au înregistrat pierderi
D. Voluntari ruși: 15.055; Prizonieri: 2.559; Civili evacuaţi:
importante în nave și personal.
3.748
Pe durata întregii operaţii au fost organizate 90 de grupuri
TOTAL: 21.362
și convoaie escortate care au adus în ţară 120.853 de persoane
și 22.548 tone armament, muniţie ș.a. Pierderile de oameni în TOTAL GENERAL: 73.058

46 3 (65) 2014 document

 studii/documente

II. Personalul și Toate aceste

materialul de mai vase au fost aduse
sus au fost adus din în apele românești
Crimeea ambarcat și puse în reparaţie.
pe navele Marinei c) Dintre
române și germane navele escortoare
organizate în au fost avariate:
25 convoaie escortate. N.M.S. „Regele
To t t i m p u l Ferdinand I ”,
cât a durat această avariat la intrarea
operaţiune reacţia Sevastopol
inamică aeriană și l a 23 apr ilie
submarină, a fost în urma a cinci
deosebit de violentă. atacuri de aviaţie
Convoaiele de bombardament
noastre au fost atacate inamică. Avariile
în intervalul de timp la tancurile de
de la 14-27 aprilie de: păcură și ulei au
14 atacuri de aviaţie fost ușoare și nu
inamică; 12 atacuri 8-12 mai 1944. Schiţa teatrului de operaţii au pus nava în
de submarine inamice; indisponibilitate;
1 atac de motocanoniere inamice; 1 atac de vedete torpiloare inamice. P.T.A. 404, avariat la 26 aprilie din cauza vremii rele; înapoiat la
Pierderile suferite de inamic, în timpul acestei faze, se cifrează Constanţa și intrat în reparaţie; P.T.A. 406, avariat la 26 aprilie
la: 12 avioane doborâte de navele escortoare și navele de transport 1944 în urma a repetate atacuri de aviaţie inamică; părăsit de echipaj
și aviaţia de însoţire; 2 submarine sigur scufundate; 3 submarine a fost găsit în zorii zilei de 27 aprilie 1944 și remorcat la Sevastopol
avariate; o vedetă torpiloare scufundată. de 2 R-Boot-uri germane în aceeași zi. Aduse la Constanţa la 7 mai și
Pierderile proprii suferite pe timpul transportului pe calea apei început repararea; K.T.U.J. 103 german, avariat la 23 aprilie în urma
sunt următoarele: a 8 atacuri de aviaţie inamică. Nava adusă la Constanţa și intrată în
1) PERSONAL reparaţie; K.T.U.J.
Circa 500 of iţeri, 104 german, torpilat
subof iţeri și soldaţi la 27 aprilie la ieșirea
români și germani Sevastopol de vedete
pierduţi pe timpul torpiloare inamice.
a ta c u r i l o r a e r i e n e , Nava a evitat trei
din cauza avariei torpile și a fost lovită
vasului „Alba Iulia” și de a patra, care i-a
a scufundării șlepului cauzat avarii grave,
„Leo”. dar nu i-a compromis
Circa 500 prizonieri flotabilitatea. A
și voluntari ruși, uciși fost remorcat la
de bombe de avion Sevastopol în aceeași
cu ocazia repetatelor noapte. La Sevastopol
atacuri asupra vasului reparat provizoriu
„Alba Iulia”. spre a putea f i
2) MATERIAL adus la Constanţa.
a. Scufundate de Scufundat la plecarea
aviaţia inamică: tancul din Sevastopol prin
„Ossag” de 2.790 T.R.B., bombardament de
sub pavilion german, cu Contraamiralul Horia Macellariu decorează marinarii care s-au distins în cadrul „Operaţiunii 60.000” artilerie la 9 mai
200 tone păcură trimisă 1944.
la Sevastopol pentru reaprovizionarea distrugătoarelor tip ,,M”; III. Din totalul personalului evacuat s-a pierdut pe timpul
șlepul „Leo”, pavilion german, aducea din Crimeea 800 soldaţi traversării 0,15%.
români și germani și 200 prizonieri. Lovit de bombe de avion în Din tonajul total angajat în operaţiunea de evacuare a Crimeei s-au
plin și scufundat. pierdut circa 3.000 B.R.T., ceea ce echivalează cu o proporţie de 8%.
b) Nave avariate: vasul „Ardeal”, avariat în portul Sevastopol la Din tonajul sub pavilion român nu s-a pierdut niciun vas. Vasele
17 aprilie prin incendiu la bord; vasul „Alba Iulia”, avariat grav la avariate sunt în reparaţie.
18 aprilie în urma a cinci atacuri de aviaţie de bombardament inamică; IV. FAZA a II-a
vasul „Oituz”, avariat ușor de aviaţia de bombardament inamică la Din 27 aprilie 1944-13 mai 1944
data de 17 aprilie 1944; vasul „Danubius”, avariat ușor la pupa, în Operaţiunea de evacuare a capului de pod Sevastopol s-a făcut
urma a patru atacuri de aviaţie de bombardament inamice. sub presiunea foarte puternică a inamicului.

document 2014 3 (65) 47

studii/documente

„Helga”; vasul „Geyserich”; 3 remorchere;

șlepul „Basarabia”; șlepul „Var”.
TOTAL TONAJ: 11.196 tone
c) NAVE DE COMERŢ AVARIATE:
„Firutz” sub pavilion german; „Tissa” sub
pavilion german ungar; „Budapesta” sub
pavilion german ungar.
TOTAL AVARIAT: 8.848 tone
d) NAVE DE RĂZBOI
SCUFUNDATE
Germane: K.T.U.J. 104; U.J. 2304;
U.J. 2313; U.J. 310; 3 șalupe.
e) NAVE DE RĂZBOI
AVARIATE
N.M.S. „Regele Ferdinand ” –
român; N.M.S. „Dacia”; „Rosita” –
german; U.J. 2314 – german; U.J. 110
– german; U.J. 2310 – german; U.J.
317 – german; K.T.U.J.103 – german.
VI. PIERDERI DE PERSONAL
În acest interval s-au evacuat pe calea mării:
LA NAVELE DE RĂZBOI ROMÂNE
A. Of iţeri, subof iţeri, soldaţi români: valizi – 13.812;
a) N.M.S. „Regele Ferdinand”: morţi – 9 marinari; 1 elev școală
răniţi – 1.266.
navală; 2 elevi Școala de Submaiștri; răniţi – 2 ofiţeri; 26 marinari.
TOTAL: 15.078
b) N.M.S. „Dacia”: morţi – 1 ofiţer (S.M.R.); 2 marinari;
B. Of iţeri, subof iţeri, soldaţi germani: valizi – 21.960;
răniţi – 1 ofiţer; 1 maistru; 2 subofiţeri; 18 marinari.
răniţi – 7.032.
c) N.M.S. „Ghiculescu”: dispărut – 1 marinar; rănit – 1 marinar.
TOTAL: 28.992
ÎN TOTAL, în operaţiunea de evacuare a Crimeei de la
C. Voluntari ruși: 336; Prizonieri: 52; Civili evacuaţi: 3.367.
14 aprilie-13 mai 1944, s-au transportat pe mare:
TOTAL: 3.755
A. Of iţeri, subof iţeri, soldaţi români: valizi – 32.295;
TOTAL GENERAL: 47.825
răniţi – 4.262.
V. Personalul și materialul de mai sus au fost aduse de la Sevastopol
TOTAL: 36.557
ambarcat pe toate navele de transport și de escortă române și germane
B. Of iţeri, subof iţeri, soldaţi germani: valizi – 46.459;
din Marea Neagră organizate în 3 grupări și convoaie escortate.
răniţi – 12.027.
Inamicul a fost deosebit de activ, atât în zona Sevastopol –
TOTAL: 58.486
Chersonez, cât și în mare.
C. Ofiţeri, subofiţeri, soldaţi slovaci: valizi – 723.
Convoaiele noastre au fost atacate neîntrerupt de aviaţia de
TOTAL: 59.209
bombardament și torpiloare inamică, cât și de artileria terestră din
D. Voluntari ruși: 15.39; Prizonieri: 2.581; Civili evacuaţi: 7.115
zona Sevastopol.
TOTAL: 25.087
Mai slabă a fost reacţia forţelor de suprafaţă, dintre care au
TOTAL GENERAL: 120.853
apărut în zona Chersonez numai circa 8 vedete rapide, care au
atacat de 5 ori convoaiele fără rezultat, fiind
respinse de focul navelor.
Submarinele sovietice, grupate în zona
centrală pe drumul Sevastopol – Constanţa,
au atacat de 4 ori convoaiele noastre,
avariind vasul „Firutz”.
PIERDERILE PROPRII, pe timpul
de la 9-13 mai 1944, se cifrează:
A. PERSONAL
Circa 10.000 ofiţeri, subofiţeri și trupă,
pierduţi pe vasele „Totila” și „Theya”, dintre
aceștia circa 4.000 români.
B. MATERIAL
NAVE DE COMERŢ SCUFUNDATE
a) Sub pavilion român: vasul „România”;
vasul „Danubius”; vasul „Durostor”6.
TOTAL TONAJ: 4.598 tone, adică 26%
din tonajul comercial român angajat.
b) Sub pavilion german: vasul „Theya”;
vasul „Totila”; vasul „Prodromos”; vasul 18 aprilie 1944. Naufragiul cargoului S.M.R. „Alba Iulia”

48 3 (65) 2014 document

 studii/documente

E. MATERIALE
Muniţie și armament: pentru germani – 10.684 tone; pentru
români – 400 tone
TOTAL: 11.164 tone
Diverse materiale: pentru germani – 1.093 tone; români – 291 tone.
TOTAL: 1.384 tone
TOTAL GENERAL: 22.548 tone
V I I . P I E R D E R I T O TA L E P E T I M P U L
TRANSPORTURILOR
Circa 4.000 români, morţi din cauza bombardamentelor aeriene
și cu ocazia scufundării vaselor „Totila”, „Theya”, șlepul „Leo” și
avariei vasului „Alba Iulia”.
Circa 7.000 germani, prizonieri, evacuaţi, pierduţi pe timpul
traversadei și din cauza scufundării vaselor de mai sus.
TOTAL 11.000 oameni.
Pierderi de oameni pe timpul traversadei reprezintă un procent
Avaria din bordajul navei sub linia de plutire (distrugătorul pe doc)
de 9-10%.
Pierderi de tonaj român și aliat reprezintă în total 19.084 O nouă misiune foarte grea și plină de pericol îi revine astăzi
T.R.B. și un procent de 32% (există 46.250 B.R.T. sub pavilion pentru asigurarea retragerii soldaţilor români și germani din capul
german, român și ungar). Pierderi de tonaj comercial sub pavilion de pod de la Chersonez.
român se cifrează la 26%. Este o datorie de sacrificiu pentru salvarea camarazilor cari au
Navele avariate și aduse în porturi reprezintă un procent de luptat glorios în Crimeea, pentru apărarea îndepărtată a Patriei.
40% din tonajul total. Această datorie trebuie să fie îndeplinită oricare ar fi riscul.
Tonajul comercial român avariat și reparabil reprezintă un Am încrederea că atât Marina de Război, cât și Marina
procent de 46% din totalul existent.
Comercială Română își vor face datoria până la capăt și vor duce
VIII. Operaţiunea de evacuare a Crimeei s-a terminat în ziua
la bun sfârșit cea mai grea dintre însărcinările care le-au fost date.
de 18 mai. Ultimele trupe au fost ambarcate în cursul primelor ore
ale dimineţii de 12 mai. În incursiunea făcută de 3 vedete torpiloare ANTONESCU
germane în noaptea de 12/13 mai, a mai fost găsit un detașament MAREȘAL AL ROMÂNIEI ȘI CONDUCĂTORUL STATULUI”
german răzleţ de 7 ofiţeri și 50 soldaţi, care a fost ambarcat pe una
din vedete și adus la Constanţa, în cursul zilei de 13 mai 1944. Domnul viceamiral Brinkmann, comandantul Mării Negre a transmis
În noaptea de 13/14 mai s-a trimis un grup de 3 vedete torpiloare la 12 mai următorul ordin către Comandamentul Forţelor Maritime:
germane pentru verificare și pentru culegerea ultimelor resturi ce s-ar
mai găsi în zona Chersonez. „COMANDAMENTUL FORŢELOR NAVALE
IX. Domnul Mareșal Ioan Antonescu, Conducătorul Statului MARITIME ROMÂNE
a transmis Marinei în cursul zilei de 11 mai următorul Ordin de Domnului Contraamiral Macellariu
Zi nr. 60: Constanţa
„Marina Regală Română și-a îndeplinit ca oricând datoria în Domnule Amiral,
neobosita ei activitate de până acum.
Chiar acum am primit de la
Comandantul Suprem al Marinei de
Război următoarea radiogramă:
„Secret ”. Aprob complet și în
toate pregătirile făcute de dvs. pentru
readucerea trupelor de la capul de
pod Sevastopol și vă exprim dvs. și
grupărilor subordonate dvs. recunoștinţa
mea pentru realizările dovedite până
acum în condiţiile cele mai grele.
(ss) Marele Amiral Dönitz
Totodată, aducându-vă cele de mai
sus la cunoștinţă atât Domniei Voastre
cât și grupările subordonate Dvs. trebuie
să vă consideraţi între cei cărora le sunt
adresate mulţumirile și recunoștinţa
Comandantului Suprem al Marinei de
Război Germane.
(as) Vicemiral Brinkmann
Comandantul unui detașament
german din Divizia 50 Colonel Birman

document 2014 3 (65) 49

studii/documente

La 14 mai ora 11.30 s-a primit la Comandamentul Forţelor

Maritime următorul Ordin de zi dat de A.G.M.N., adresat tuturor
Comandamentelor A.G.M.N.: „Lupta în Crimeea s-a terminat,
misiunea pe care a avut-o A.G.M.N. pentru reducerea luptătorilor
de la Sevastopol a fost împlinită. De aceea, este o îndatorire de
cinste pentru mine să adresez mulţumiri deosebite și deplina
mare recunoștinţă tuturor soldaţilor, funcţionarilor, lucrătorilor și
comandamentelor care au luat parte la executarea acestei misiuni.
Cu toată împotrivirea aspră a inamicului și în pofida vremii rele
au fost obţinute realizări unice în condiţii din cele mai grele. Cu
mândrie și întristare îndreptăm gândurile noastre acum la cei căzuţi.
În luptele terestre s-au distins prin curaj și bravură deosebită în
luptă de infanterie neobișnuită unităţile M.A.A. 613 sub comanda
căpitan-comandorului Beuer, M.A.A. 602 și 614 sub comanda
Nava „România” în flăcări locotenent-comandorului Weyher, Batalionul de Marină Hossfeld
sub comanda Hossfeld și Batalionul de Marină Klemm sub comanda
a adresat N.M.S. „Amiral Murgescu”, următoarea scrisoare de
locotenent-comandorului mecanic Klemm.
mulţumire:
Toate unităţile terestre și Comandamentele din Crimeea mai
„În momentul sosirii la Constanţa a trupelor ambarcate pe
ales M.A.A. 601, care au fost sub comanda contraamiralului Schultz,
N.M.S. „Amiral Murgescu” exprim comandantului, of iţerilor,
comandantul Sectorului Maritim al Crimeei, și-au îndeplinit
subofiţerilor și echipajului navei deosebita mea recunoștinţă pentru
misiunea întru totul. Contraamiralul Schultz a condus până la ultima
spiritul de jertfă pe timpul ambarcării la Sevastopol și neobosita
oră măsurile de ambarcare reduse la câteva zile, în mod excepţional.
îngrijire pe timpul transportului. Mulţumesc de asemenea pentru
Transportul într-un timp foarte scurt a pus toate unităţile navale
asistenţa totală dată răniţilor.
în faţa unor condiţii extrem de aspre.
În acest moment exprim certitudinea pe care o am că lupta
S-au remarcat prin acţiunile lor dârze și brave Forţele Navale
comună a popoarelor român și german va conduce la victorie contra
Maritime Române de sub comanda contraamiralului Macellariu,
tuturor dușmanilor.
M.F.P. din Flotila 1, 3 și 7, Flotila I, navele din Flotila I de Vedete
Trăiască M.S. Regele Mihai I,
Torpiloare, Flotila III – a P. Flotilele 1, 3 și 23 de vânători de
Trăiască Domnul Mareșal Antonescu.
submarine, precum și Flotilele 30 și 31 de nave escortoare.
Heil Hitler!
Conducerea convoierilor și protecţia lor pe mare de sub comanda
(ss) Colonel Birman”
comandantului Diviziei 10 Siguranţă, comandorul Weyher, a
În conferinţa ce a avut loc la A.G.M.N. în ziua de 13 mai 1944
obţinut astfel realizări unice. Serviciile de transporturi pe mare
în prezenţa domnului general Nicolae Șova, ministru subsecretar
care au activat la conducerea navigaţiei navelor comerciale de sub
de stat al Marinei și a domnului viceamiral Ioan Georgescu, șeful
comanda locotenent-comandorului Harries, organizaţiile pentru
Statului Major al Marinei Regale, domnul viceamiral Brinkmann,
primirea trupelor în România, de sub comanda comandorului
s-a exprimat textual: „Evacuarea Crimeei a fost o situaţie de resortul
Grattonauer, comandantul german al Sectorului România, atelierele
Comandamentelor de Uscat și al Transporturilor. Ea s-a transformat
de reparare de sub conducerea Statului Major al Șantierului și
însă într-o operaţiune de Marină. Condiţiile în care aceste operaţiuni
comandantul său contraamiralul Mec. Zieb au luat parte în mod
au avut loc sunt istorice și unice (subliniere în text). Sunt mândru
strălucit în ultimele săptămâni și zile la reușita misiunilor.
a arăta că Marina Germană și Română de război și de comerţ și-au
Mulţumesc totodată și serviciilor din sectorul Intendenţei care s-a
îndeplinit misiunea până la capăt. Sunt recunoscător că Marina
ocupat cu aprovizionarea și îngrijirea luptătorilor întorși din Crimeea.
Română a mers cu mine 100%. În mod deosebit, subliniez și am
În același timp, gândurile recunoscătoare pentru colaborarea
raportat Marelui Amiral Dönitz că amiralul Macellariu a acţionat cu
neobosită mi se îndreaptă și către Statul meu Major, mai ales
toate forţele de care dispunea. Nu a fost o misiune de minte, ci de inimă
către șeful de stat major, comandorul Conrady și șeful Biroului 3,
caldă. Dacă s-a reușit a se scoate trupele din Sevastopol, rezultatul va
locotenent-comandorul Sigmann.
trebui să se repartizeze în mod egal pentru germani și pentru Marina
Română. Mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să-mi execut misiunea”.
La 14 mai ora 09.00 la Conferinţa Statelor Majore, comandorul
Voyhor, comandantul Diviziei X Siguranţă, a mulţumit călduros
celor două state majore (român și german) pentru activitatea lor
pe timpul operaţiunilor. El s-a exprimat textual: „Având în vedere
că operaţiunea de evacuare a trupelor din Crimeea s-a terminat,
operaţiune care a fost, cu siguranţă, cea mai importantă pentru
ambele marine în războiul din Marea Neagră, vreau să-mi exprim
mulţumirea și recunoștinţa mea celor două state majore în numele
meu personal cât și în numele Diviziei Siguranţă Germană, pentru
modul cum au colaborat și pentru contribuţia lor la reușita misiunii
grele care ne-a fost dată. În special, ţin să mulţumesc șefilor celor două
birouri de operaţii, domnul locotenent-comandor Niţescu Dumitru
și căpitanul Sommerlatt”. Sub focul artileriei de coastă inamice

50 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Cu toţii s-au dovedit demni cu toate că însărcinările au fost

din cele mai grele. Este meritul lor comun că s-a reușit să se scoată
din Sevastopol și să se readucă pe pământul românesc cea mai mare
parte dintre luptători.
Această ţinută, putere de muncă și spirit de sacrificiu îmi dă mie
siguranţa că și în viitor vor fi duse la bun sfârșit cu aceiași energie și
aceeași credinţă toate misiunile Amiralităţii Mării Negre.
Sunt convins că dureroasa pierdere a Crimeei și a Cetăţii
Sevastopol nu vor subjuga Marina de Război din Marea Neagră, ci
dimpotrivă, o vor stimula să-și împlinească și mai departe îndatorirea
până la capăt cu dinţii strânși și cu armele ascuţite din nou.
Acest ordin va fi adus la cunoștinţa tuturor Comandamentelor”.
(ss) Brinkmann
Viceamiral și Comandant al Mării Negre”
Domnul general Schwab, comandantul trupelor române din
Crimeea, ne-a comunicat că după părerea sa situaţia a fost foarte
grea, Marina și-a făcut întreaga datorie, sacrificându-se pentru Navă în misiune
salvarea eroilor din Crimeea și că mai mult nu s-ar fi putut face.
În concluzie, Forţele Navale Maritime și-au îndeplinit misiunea 2. Efectivele au fost transportate cu următoarele nave: 171 bacuri
cu toată dârza împotrivire a inamicului și vremea aspră7. germane; 151 nave și mici ambarcaţiuni sub pavilion german sau
ungar; 21 nave române în care intră și navele de război care au
făcut escortă și transport.
COMANDANTUL FORŢELOR NAVALE MARITIME
Navele române au transportat un efectiv de 18.414 camere, repartizat
Contraamiral astfel: 34% germani
Horia Macellariu valizi și răniţi; 21%
ȘEF DE STAT MAJOR civili, prizonieri și
ss) indescifrabil ostsoldaten; 45%
români valizi și răniţi.
*** 3. Navele pierdute
C u a d r e s a n r. 7 0 6 d i n sunt: „România”,
18 mai 1944, comandorul Nicolae cu circa 200 oameni
Bardescu, comandantul Litoralului din care 150 români;
Maritim și Fluvial Constanţa, „Prodromos” încărcat
înainta Secţiei 2 din Statul Major al cu combustibil;
Marinei „Situaţia cu efectivele totale „Danubius”, încărcat
evacuate cu navele din Crimeea și cu muniţii; „Totila”,
debarcate în portul Constanţa”. pe care se aflau
circa 4.000 români;
STATUL MAJOR AL MARINEI „Helga”; „Geiserich”;
Secţia a 2-a „Durostor” gol;
Avem onoarea a înainta alăturat situaţia cu efectivele totale „Erzherzog Karl”; „Jumak” cu 700 oameni; Șlepul ,,Leo” cu cca. 1.065
evacuate cu navele din Crimeea și debarcate în portul Constanţa. oameni; „Ossag”; M.F.P.132 - K.F.K.2304 - U.J. 104 și dragorul 193.
1. Efectivul general transportat se ridică la 113.511 oameni. Nave avariate: N.M.S. ,,Regele Ferdinand”; N.M.S. ,,Dacia”;
„Oituz”; „Ardeal” cu 4.500 oameni (200 români); „Alba Iulia” cu
Efectivul real este mult mai mare și cel raportat mai sus trebuie
5.188 oameni (1.400 români); „Tissza”; „Firus”; M.F.P.471 – R.F.P.
socotit ca un efectiv minim, întrucât numărul soldaţilor germani, al 406 și R-boot 97.
prizonierilor și voluntarilor a fost dat de multe ori de către organele 4. Transporturile cuprind 3 faze distincte:
germane mai puţin decât era în realitate. a) Prima fază: de la 15-25 aprilie 1944, în care pierderile în
Efectivul transportat se repartizează astfel: 51% germani valizi și nave și oameni au fost minime și efectivul transportat de 63.210,
răniţi; 16% prizonieri, hiwis și ostsoldaten; 33% români valizi și răniţi. adică 55%.
b) A doua fază: de la 25 aprilie-10 mai 1944, în care s-au trimis
în Crimeea efective proaspete germane și transporturi cu muniţii și
produse petrolifere. Numărul oamenilor transportaţi 19.397 adică 17%.
c) A treia fază: de la 10-14 mai 1944 când evacuarea a fost
forţată, pierderile în oameni și material maxime, iar efectivul
transportat a fost de 30.904, adică 28%.
În efectivul transportat în această fază 80% sunt germani8.
COMANDANTUL LITORALULUI MARITIM ȘI FLUVIAL
Comandor
Nicolae Bardescu
ȘEF DE STAT MAJOR
Căpitan-comandor
Alexandru Dumbravă

document 2014 3 (65) 51

studii/documente

***
COMANDAMENTUL MARINEI REGALE
STAT MAJOR
Biroul 3

TABEL
cu navele scufundate și avariate de către Forţele Sovietice în timpul evacuării Crimeei (14 aprilie-13 mai 1944)

Nr. Pavilionul Felul

Felul şi denumirea navei Observaţii (locul scufundării, data etc.)
crt. şi tonajul încărcăturii
1 A.F. 52 (navă port artilerie) german „ avariat la 14 aprilie, zona Alutska
2 Baken (remorcher) „ „ scufundat la 15 aprilie, Sevastopol
3 M.F.P. „ „ avariat la 15 aprilie, la Sevastopol
4 Dordogne (şlep) „ „ scufundat la 17 aprilie 1 Mm Sud Sulina
5 Oituz (cargo) român trupe avariat la 17 aprilie, 30 Mm Est Sf. Gheorghe
6 Alba Iulia (cargo) „ „ avariat la 17 aprilie, 120 Mm Est Tuzla
7 47 (vedetă rapidă) german „ avariat la 18 aprilie, Sevastopol
8 M.F.P. „ „ avariat la 19 aprilie, Sevastopol
9 4 (navă port artilerie) „ „ avariat la 19 aprilie, Sevastopol
10 4 (navă port artilerie) „ „ avariat la 19 aprilie, Sevastopol
11 Ossag (tanc) 2790 T 200 t păcură scufundat la 21 aprilie, 44º25´ 33º04´
12 40 (vedetă rapidă) „ „ avariat la 23 aprilie, Sevastopol
13 U.J. 113 (vânător de submarine) „ „ avariat la 23 aprilie, Constanţa - Sevastopol
14 Danubius (cargo) „ „ avariat la 24 aprilie, Constanţa - Sevastopol
15 P.T.A. 406 (port artilerie) rom. „ avariat, 25 aprilie, Constanţa - Sevastopol
16 Leo (şlep) germ. „ scufundat la 25 aprilie
17 K.T.U.J. 104 „ „ scufundat, 27 aprilie, ieşire Sevastopol
18 G.Boot. 3102 „ „ scufundat, 30 aprilie, Sevastopol
19 U.J. 230 (vânător de submarine) „ „ scufundat, 3 mai, zona Sevastopol
20 Şlep nr. 4 „ gol scufundat, 3 mai, Sevastopol
scufundat, 3 mai, careul 0569, drum Constanţa -
21 Yunak germ. „
Sevastopol
K.F.K. 2304 (vânător de
22 „ „ scufundat, 4 mai, 70 Mm SW Sevastopol
submarine)
23 Hertzog Karl „ „ avariat, 4 mai
24 U.J. 104 „ „ Idem
25 M.F.P. 132 germ. „ scufundat, 6 mai
26 Budapesta „ „ avariat, 6 mai, drum Constanţa - Sevastopol
27 Prodromos 2 „ scufundat, 9 mai, intrare Sevastopol
28 Şlep Basarabia „ „ idem
29 Şlep Var „ „ idem
30 U.J. 2313 „ „ scufundat 9 mai
31 Gunther (remorcher) „ „ scufundat, 9 mai, intrare Sevastopol
32 U.J.B.W. 01 „ „ idem
scufundat, 10 mai, Chersonez (drum Chersonez -
33 Totaia (cargo) „ „
Constanţa)
34 Theia (cargo) „ „ idem
35 M.F. „ trupe idem
36 România (cargo) român „ scufundat, 11 mai, drum Sevastopol - Constanţa
37 Danubius (cargo) german „ idem
38 Helga (cargo) „ „ avariat la 11 mai.
39 Tissa (cargo) „ „ idem

52 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Nr. Pavilionul Felul

Felul şi denumirea navei Observaţii (locul scufundării, data etc.)
crt. şi tonajul încărcăturii
40 Firutz (tanc) „ „ idem
41 Durostor (puitor de mine) român „ scufundat, 12 mai, drum Constanţa - Sevastopol
42 Ferdinand (distrugător) „ „ avariat, 11 mai, intrare Sevastopol
43 K.T.U.L. 103 germ. „ idem
44 Geyserich „ „ scufundat 12 mai, drum Constanţa - Sevastopol
45 M.F.P. 568 „ „ avariat, 12 mai, drum Sevastopol - Constanţa
46 R. 197 „ „ avariat, 8 mai, careul 0585
47 M.F.P. 471 „ „ idem
48 Seepferd (vas cu motor) 300 t „ scufundat 45 Mm SE Tarhankutzki
49 U.J. 2304 germ „ Scufundat; lipsesc alte amănunte
50 U.J. 310 „ „ idem
51 3 şalupe „ „ idem
52 Rosita (cargo) „ „ avariat
53 Dacia (crucişător auxiliar) român „ avariat
54 U.J. 110 „ „ idem
56 U.J. 317 „ „ idem
57 K.T.U.J. „ „ idem
58 3 remorchere „ „ scufundate

Din Buletinul operativ-informativ al Statului Major Naval german de la 11 mai 1944, cităm: Numeroase vase de siguranţă au
suferit avarii și pierderi, provocate de schijele bombelor și de tirul armelor de bord ale aviaţiei sovietice. (Detaliile în raportul special). Acest
raport special despre care menţionează raportul operativ german, nu există în arhiva Marinei Regale Române9.
Șeful Biroului III
ss indescifrabil

***
SUBSECRETARIATUL DE STAT AL MARINEI
Secretariatul General

SITUAŢIA
personalului evacuat din Crimeea
Răniţi români

Valizi români

Femei ruse
Prizonieri

Civili ruşi
Convoiul

Voluntari

sovietici
germani

germani

Soldaţi

TOTAL
Răniţi

Valizi

român 14.IV 550 1.280 150 1.917 47 17 - - - 4.361

român 15.IV 86 198 42 1.041 - 251 25 - - 1.643
german 15.IV 44 83 5 1.023 - - 28 25 - 1.208
german 16.IV 362 293 15 1.250 113 - 5 - - 2.038
român 17.IV - - 301 1.637 761 - 540 11 723 3.973
german 17.IV - - 6 1.689 724 - 142 - - 2.561
german 18.IV 506 406 10 3.359 1.022 - - 114 - 5.417
român 18.IV 548 - 189 30 2.999 - - - - 3.766
român 19.IV 103 - 207 2 - - - - - 312
român 19.IV 39 - 1.429 749 1.249 - 814 - - 4.280
german 19.IV 1 327 429 3.915 1.416 - 1.587 102 - 7.777
german 20.IV - 1 1.566 2.297 973 452 - 17 - 5.306
TOTAL 2.239 2.588 4.349 18.909 9.304 1.152 3.141 269 723 42.642

document 2014 3 (65) 53

studii/documente

***
COMANDAMENTUL LITORALULUI MARITIM ȘI FLUVIAL
BIROUL II

SITUAŢIA
efectivelor evacuate din Crimeea cu navele și sosite la Constanţa de la 15 aprilie-14 mai 194410

Nr. Germani Români

Prizonieri Voluntari Civili Total
crt. V. R. V. R.
1. 3.009 519 435 256 250 10 - 4.479
2. 5.032 - 371 - - 656 289 6.348
3. 3.359 406 10 506 - 1.022 114 5.417
4. 5.053 257 2.079 121 - 3.510 1.302 12.322
5. 2.297 1 1.500 - 452 973 17 5.300
6. 258 596 300 346 - 31 139 1.670
7. 1.408 680 403 117 980 1.638 83 5.309
8. 1.337 80 975 90 - 300 21 2.803
9. 3.686 37 13.370 17 415 1.957 74 19.556
10. 499 395 901 74 - 552 4 2.425
11. 199 - 877 48 105 96 16 1.341
12. 195 21 3.091 32 - - - 3.339
13. 7 144 234 98 - - - 483
14. 156 3 1.919 - 14 42 2 2.136
15. 44 - 1.574 - - - 775 2.393
16. 77 - 966 - - - 361 1.404
17. 107 - 290 - 12 19 1547 1.975
18. 10 366 - 127 - - - 503
19. 30 140 11 31 - 8 291 511
20. 437 1.908 214 123 - - 205 2.887
21. 746 1.400 1.353 - - - - 3.499
22. 4.969 2.170 1.424 445 - - 30 9.037
23. 5.995 339 1.199 92 - - 1 7.626
24. 5.182 416 912 128 - - 1 6.639
25. 3.625 135 333 9 - - - 4.102
26. 47.717 10.013 34.807 2.660 2.228 10.814 5.272 113.511

ȘEFUL BIROULUI 2 C.L.M.Fl.

Căpitan
Grădinaru Valeriu

***
Nr. 1697 din 30 mai 1944
ATAȘATUL MILITAR ROMÂN
către
DOMNUL MINISTRU ALEXANDRU CRETZIANU

Am onoare a vă aduce la cunoștinţă următoarele:

1) Remorcherul „Kapia”, având la bord un ofiţer german, 50 soldaţi germani și 7 grade inferioare (soldaţi, caporali, sergenţi)
români, a sosit – venind din Crimeea – în portul Zonguldak, în ziua de 11 mai 1944, pentru repararea câtorva avarii.
2) După reparaţiile necesare și în urma permisiunii date de autorităţile superioare – civile și militare – turcești conform
dreptului internaţional, vasul a părăsit portul Zonguldak, cu destinaţia Burgas.
Ajuns în faţa portului Șile, vasul a suferit o nouă avarie și a fost nevoit să acosteze din nou – în portul turcesc Șile – pentru
reparaţii.
Autorităţile portuare turcești de la Șile n-au mai permis însă vasului să părăsească portul și au debarcat soldaţii germani și
români (mai puţin 4 germani care au rămas pentru paza vasului) pe care i-au trimis provizoriu la Istanbul, cazarma Sirkedj.

54 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Dat fiind că:

– vasul „Kapia” avea deja permisiunea autorităţilor
superioare turcești să părăsească Turcia și să meargă în Bulgaria;
– internarea soldaţilor germano-români a fost făcută de
autorităţile locale turcești, în necunoștinţa aprobării superioare și
prin nerespectarea dreptului internaţional, vasul având ca ultim
port de plecare un port neutru (Zonguldak);
– regimul internaţional de care trebuie să se bucure soldaţii
de mai sus, germani și români, identic cu al aviatorilor care,
aterizând în mijlocul mării, ajung la ţărm în vase de salvare
(cum a fost cazul recent cu doi aviatori germani) de unde sunt
apoi repatriaţi.
Ambasada germană a făcut intervenţie la Ministerul de
Externe turc pentru a obţine repatrierea soldaţilor și ofiţerilor
germani de pe vaporul „Kapia”.
3) Întrucât gradele inferioare române, al căror grad și nume îl
arăt în tabelul anexă, vor trebui să se bucure de același tratament
ca și camarazii lor de vapor germani,
Cu onoare vă rog să binevoiţi a face intervenţiile ce veţi
crede necesare, pe lângă Ministerul de Externe turc, pentru a
obţine ca în momentul când vor fi repatriaţi soldaţii germani,
să fie repatriaţi și cei români.
Atașatul militar în Turcia
Colonel
Traian Teodorescu
***
TABEL
de gradele inferioare române
aflate pe bordul remorcherului „Kapia”
1) Sergent Trif Ioan
2) Caporal Erceanu Anton
3) Fruntaș Vasiu Gheorghe
4) „ Boar Vasile
5) Soldat Brustureanu Ilie
6) „ Deveţiu Alexandru
7) „ Iosu Ioan
Atașatul militar în Turcia
Colonel
Traian Teodorescu
***
17 mai 1944, orele 11.30
D-l Comandor Economu comunică telefonic:
Cei șapte soldaţi români, eșuaţi la Zonguldak împreună cu alţi
60 soldaţi germani după ce au părăsit pe mare Crimeea, au sosit la
Istanbul. De la Zonguldak au plecat cu un remorcher, care s-a defectat
în drum și s-a oprit în portul Kerkes.
Soldaţii în chestiune se găsesc la Sirkeci, urmând a fi transportaţi,
probabil la Beysehir.
Autorităţile turcești le arată toată solicitudinea.
Soldaţii români au nevoie de rufărie, săpun etc.
Înaintarea plecării sale spre ţară, d-l Economu se va îngriji de
procurarea celor necesare.
Atașatul nostru naval adjunct este în posesia numelor și
unităţilor din care fac parte cei șapte soldaţi ai noștri11.
The Withdrawal from Crimea,
a Test for the Romanian Royal Navy
Captain (N.) Marian Moşneagu, Ph.D.
Abstract: When the Northern part of Crimea Peninsula
was closed, de evacuation operation of the German-
Romanian troops which defended themselves with the back
at the sea was the most important episode of the Black Sea
war from the spring of the year 1944, due to the dimension
of the actions and due to the forces and means quantity
and also because of the political implications of definitive
loss of the strategic initiative at south flank of the Eastern
front. Initially the evacuation of Crimea (April, 14 – May
13, 1944) was an action for land troops and transportations,
decision in order to avoid a disaster like Stalingrad, which
transformed in a great navy forces operation. With all the
losses suffered, the evacuation operation of Crimea was a
success for the Romanian Royal Navy, the troops and the
technique saved from destruction totalized approximate
10 divisions. The retired and reorganized troops were used on
the Eastern front, which prolonged the resistance and reduced
the effects of the defeat and the loss of Sevastopol. The defeat
in the Crimea battle affected seriously the Romanian-
German alliance and determined the intensification actions
for Romania’s exit from the war, which was a supplementary
argument for the Germany’s defeat prediction.
Keywords: Second World War, “60000 Operation”, the
withdrawal of the Romanian-German troops from Crimea
Peninsula, human victims, materials losses, military decisions,
political significances
NOTE
1
Serviciul Istoric al Armatei
2
Detalii în Contraamiral Horia Macellariu, În plin uragan, Bucureşti, Editura
Sagittarius, 1998; Nicolae C. Petrescu, Contraamiralul Horia Macellariu.
„Gloria – dulce şi amară povară”, Piteşti, Editura şi Tipografia Europroduct,
2005; Marian Moşneagu, Dicţionarul marinarilor români, Bucureşti, 2007,
Editura Militară, pp. 283-290; Marian Moşneagu, Elita Marinei Regale Române
în rezistenţa anticomunistă”, Bucureşti, Editura Militară, 2010, pp. 71-284.
3
Dicţionar enciclopedic de marină, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, incluzând
DEM-I/2006 şi DEM-II/2008, coordonator comandor (r) Anton Bejan,
Bucureşti, Editura Semne, 2010, p. 566.
4
Pentru detalii, vezi Operaţia 60.000, în Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu,
Marina Română în Al Doilea Război Mondial (1939-1945), vol. II (1942-1944),
Bucureşti, Editura Făt-Frumos, 1997, pp. 208-232; Acţiunile forţelor Marinei
Militare Române pentru evacuarea Crimeei, în Dorin Mara, Marina Regală a
României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Bucureşti, Editura Economică,
2000, pp. 74-84; „Operaţiunea 60.000” – retragerea trupelor româno-germane
din Crimeea, cea mai mare operaţie navală din Marea Neagră, în Jipa Rotaru,
Ioan Damaschin, Glorie şi dramă. Marina Regală Română 1940-1944,
Bucureşti, Editura „Ion Cristoiu”, pp. 132-155.
5
Detalii în Marian Moşneagu, Dicţionarul marinarilor români, Bucureşti,
2007, Editura Militară, pp. 189-192.
6
Detalii în Marian Moşneagu, O istorie tragică a Marinei Comerciale Române,
Constanţa, Editura Ex-Ponto, 2006, p. 11.
7
Arhivele Militare Române, Fond Comandamentul Marinei Regale, dosar
nr. crt. 3055, ff. 238-250.
8
Ibidem, ff. 253-254.
9
Ibidem, ff. 107-108.
10
Ibidem, ff. 236-237.
11
Idem, Fond Studii Istorice, dosar nr. crt. 575, ff. 7-10.

document 2014 3 (65) 55

studii/documente

ŞTEFAN ODOBLEJA – OMUL, MILITARUL, MEDICUL

Prof. Cornelia GHINEA

M
arele savant român Ștefan Odobleja a văzut lumina Cariera de medic și-a început-o în anul 1928 la
zilei în ţinutul fermecător al Mehedinţiului, la Regimentul de Pontonieri Brăila, unde a activat timp de doi
13 octombrie 1902, în casa unor ţărani săraci ani. Comandantul acestei unităţi, remarcându-i inteligenţa și
și neștiutori de carte din comuna Izvorul Aneștilor, satul cultura, loialitatea și modestia, își exprima convingerea că acel
Valea Hoţului (azi Valea Izvorului). Tatăl său era o fire veselă, loc de muncă era prea mic pentru un om ca Ștefan Odobleja:
deschisă și era un om foarte vrednic. Mama sa, deși subţirică cu frumoasele sale cunoștinţe medicale teoretice cred că ar aduce
la trup, era mult mai activă decât tatăl. O mare dragoste îl lega instituţiei servicii mai reale într-un spital.
pe Odobleja de fratele său mai mare, Dumitru, mort de tifos La rându-i, șeful Serviciului Sanitar al Corpului 2 Armată
exantematic în timpul Primului Război Mondial, în 1917. În concluziona: are multe cunoștinţe medicale și dacă va continua
1909 mezinul familie a pășit pragul școlii. Cele cinci clase așa aduce valoare instituţiei.
primare le-a urmat în satul natal. La 10 octombrie 1930, prin Înaltul Decret nr. 3304,
O nouă etapă în viaţa sa a fost marcată de frecventarea medicul Ștefan Odobleja a fost mutat la cerere în cadrul
unei prestigioase instituţii de învăţământ, Liceul „Traian” din Regimentului 95 Infanterie din Turnu Severin, mai aproape
Turnu Severin. Elev excepţional, de familie, în orașul în care își
mândrie a liceului, viitorul savant Am râvnit toată viaţa după confortul marilor făurise visele de adolescent.
și-a îndreptat pașii, în anul 1922, oraşe, dar soarta, mai prevăzătoare decât mine, Aici a avut de luptat cu mari
nu spre știinţele exacte sau spre m-a ferit de acest pericol. Îmi vine să cred că greutăţi, efectivul unităţii
limbile străine, ci spre studiul fiind mult prea mare pentru
medicinii.
realizarea acestei psihologii cu pronunţat caracter un medic locotenent. Totuși,
Prin Decizia Ministerială de cibernetică se datorează şi faptului că autorul șeful serviciului sanitar al
nr. 927, tânărul mehedinţean s-a ei şi-a trăit viaţa în provincie, mai aproape Diviziei 19 Infanterie a fost
înscris ca elev bursier în anul I de natură. Formarea în natură şi contactul mulţumit de subalternul
la Institutul Sanitar Militar din permanent cu natura şi realităţile ei m-au său: așa că dacă acest medic
București. Pornit pe drumul pus în condiţiile optime spre a reflecta asupra nu a fost la înălţime, totuși
vieţii din sătucul sărac – Izvorul
gândirii şi totodată mi-au imprimat o atitudine graţie eforturilor sale conduse
Aneștilor – în care toată averea și controlate de organele
familiei era formată dintr-o casă independentă, personală şi realistă superioare tehnice, starea
cu două camere, o cămară, 3 ha de sanitară a corpului său a fost
pământ arabil, 0,6 ha vie, 0,5 ha islaz, 0,5 ha livezi, și-a început cât se poate de satisfăcătoare.
studiile cu seriozitate, hotărât să-și păstreze locul de frunte În relaţiile cu superiorii s-a dovedit respectuos, manierat.
obţinut prin conștiinciozitate în ierarhia elevilor din liceu. Timiditatea cu care pășise din Izvorul Aneștilor îl însoţea încă,
Frumoasele sale activităţi sunt creionate în foaia calificativă fapt remarcat de superiorii săi: duce o viaţă ordonată, însă prea
din anul 1924, în cuvinte concise, de către directorul departe de cercul camarazilor în societate.
institutului: Acest student și militar a trecut la timp examenele. Pe lângă activitatea desfășurată ca medic de regiment, șeful
Merită a înainta. Serviciului Sanitar al Diviziei 19 Infanterie îl aprecia și pentru
Inspectorul de Studii, căpitanul dr. Dumitrescu, îl observase interesul ce îl manifesta în studierea unor cazuri deosebite
și el cu interes pe Ștefan Odobleja, reușind să-i remarce existente în Spitalul Militar din localitate: a frecventat în mod
trăsăturile de bază ale personalităţii: inteligent, cumpănit și regulat spitalul din localitate ocupându-se îndeaproape de bolnavii
muncitor. care prezentau interes știinţific.
În 1928, după patru ani de învăţătură, studentul sârguincios Detașat la 15 aprilie 1933 la Regimentul 17 Infanterie,
a primit titlul de medic cu media 9. Caracterizarea ce i-a a obţinut mutarea definitivă la această unitate începând cu
fost întocmită cu acest prilej de către conducerea institutului 1 octombrie 1933. Până în anul 1938 a îngrijit cu blândeţe pe
contura viitorul plin de glorie ale mehedinţeanului ambiţios bolnavi, după cum remarca comandantul regimentului.
și înzestrat: Foarte bun student. A susţinut cu succes, la data de A depus stăruinţă în luarea măsurilor pentru buna igienă
14 iunie 1928, teza pentru doctorat în medicină și chirurgie, foarte a oamenilor și a localurilor și pentru buna primire a recruţilor.
bun militar, posedă o educaţie aleasă, conștiincios în îndeplinirea Calităţile sale profesionale l-au impresionat și pe medicul-
serviciului. Promite a deveni un foarte bun medic. șef al Diviziei 11 Infanterie, care în 1937 consemna ce e de
După absolvirea facultăţii a continuat studiile în cadrul remarcat este extrem de expeditiv, uzând la ocazie de mijloace
Școlii Speciale Sanitare, clasându-se al 21-lea dintre cei 61 practice și improvizate care dau rezultate satisfăcătoare. Am fost
de ofiţeri participanţi la curs. și sunt mulţumit de modul cum acest medic a îngrijit de buna

56 3 (65) 2014 document


stare sanitară a trupei, stare
sanitară care a culminat ca
înflorire pe timpul manevrelor
de concentrare, când regimentul
cu un efectiv de 1.900 oameni,
n-au avut decât un procent de
2-3 la mie oameni bolnavi.
Asupra capacităţii
intelectuale, cât și asupra
culturii ce o poseda, superiorii
săi aveau numai cuvinte de
laudă: inteligent, judecată
Locotenent-colonelul Ştefan Odobleja formată, dar stăpânită de
temperamentul său, cultură
generală dezvoltată și cunoștinţe profesionale foarte frumoase. Are
aplicaţii la studii. Se ocupă, citește și chiar scrie articole în reviste
de specialitate.
În anul 1936, comandantul unităţii nota cu mândrie în
foaia calificativă a subalternului său: în acest an a fost premiat
pentru lucrarea „La Phonoscopie” cu premiul „Medic general Papiu
Alexandru”.
Preocupările sale pentru studiu se amplifică treptat în anii
1937-1938. Se ocupă mult de partea știinţifică studiind metode noi
în medicină, publică studii și articole. Ofiţer studios, cu frumoase
aptitudini de teoretician, se ocupă îndeaproape și de probleme de
specialitate pe care le-a expus la Congresul medical din 1937 unde
a fost bine apreciat – citim în foile calificative din acest timp.
La Lugoj a publicat Psihologia Consonantistă1, considerată
opera de căpătâi a tinereţii sale.
Deși activ în probleme de serviciu, cu frumoase succese
știinţifice și editoriale, ca fire însă rămâne același timid,
care se simţea bine în tihnă și singurătate. Impresionat de
personalitatea tânărului medic, comandantul Regimentului
17 Infanterie încearcă să-i explice singurătatea subalternului:
izolarea în care se menţine cred că este rezultatul ocupaţiei ce-și
face cu cercetări și studii în diferite ramuri de activitate medicală.
Rezultatul chiar s-a văzut pentru lucrarea pentru care a fost
premiat. Într-o discuţie pe care a purtat-o cu ofiţerul Odobleja,
acesta a recunoscut că așa e felul său: regretă acest fapt, însă,
nu are tăria de a se redresa, cu toate că este animat de cele mai
bune intenţii. Preferă să-și petreacă timpul liber citind, întrucât
crede că este prea târziu să-și schimbe felul de viaţă. În pofida
timidităţii caracteristice, medicul Ștefan Odobleja era însă în
stare să-și sacrifice repausul și interesele personale pentru a
dovedi șefilor că este un om de mare nădejde. Caracterul său
integru și deschis îl clasa printre ofiţerii pe care se putea conta
în orice împrejurare.
La 1 aprilie 1938 Ștefan Odobleja părăsește Lugojul, fiind
mutat la Regimentul 4 Vânători din Lipcani – Hotin. În cadrul
acestei unităţi a fost avansat căpitan, conform Ordinului de zi
nr. 18 din 20 mai 1939.
Începând cu 1 mai 1940, ca urmare a desfiinţării
Regimentului 4 Vânători, tânărul căpitan a fost numit medic-
șef al Grupului 4 Vânători Moto organizat la Turda.
Și în aceste unităţi s-a remarcat prin aceeași comportare
frumoasă. Munca desfășurată a fost cu atât mai cuprinzătoare
cu cât grupul nu a avut decât un medic concentrat la cele trei
batalioane dislocate în zone diferite.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Medicul maior Al. Săndulescu, impresionat de
personalitatea lui Ștefan Odobleja, nota în anul 1940: din
punct de vedere al culturii medicale este superior și nu sunt mulţi
medici care să aibă lucrările lui. Acum sunt foarte mulţumit de el
și menţin că este eminent.
La 25 mai 1941, prin Ordinul Ministerului Apărării
Naţionale, a fost mutat la Cernavodă ca medic al Batalionului 1
al Regimentului 36 Infanterie, unde a funcţionat până la
31 octombrie 1942. În contextul nefast al evenimentelor
istorice, respectiv intrarea României în cel de-Al Doilea
Război Mondial, s-a preocupat intens de pregătirea de război
a medicilor și a unităţii pentru plecarea pe front.
Pe tot timpul marșului, cu trenul sau pe jos, prin Rusia
până la Cotul Donului, medicul căpitan Ștefan Odobleja a
fost permanent la postul său, dând ajutor medical bolnavilor și
răniţilor. Ajuns în sectorul Bolșoi, și-a construit singur postul
de ajutor și din lucruri găsite, a improvizat un bordei pentru
răniţi, destul de spaţios și luminat, în care au putut încăpea
20 de oameni răniţi evacuaţi de la posturile de prim ajutor și
a căror îngrijire cădea în sarcina lui. A îngrijit personal răniţii
care veneau de la companiile din linia I, organizând în cele
mai bune condiţii evacuarea acestora.
În ziua de 19 noiembrie 1942, patru tunuri rusești au venit
pe valea unde se afla punctul de ajutor al regimentului; medicul
Odobleja, luat de învălmășeală, a ajuns la Varlamar, unde se afla
ambulanţa Diviziei 9 Infanterie. Și aici și-a făcut datoria cu
prisosinţă în situaţiile grele prin care a trecut Armata Română
la Cotul Donului.
De la 24 noiembrie la 15 decembrie 1942 a fost medic la
Derșam, unde a luat parte și la luptele de la Vislogubova. A
efectuat retragerea cu resturile regimentului până la Kamenka,
după care, din nou atacat de tancuri rusești, s-a rătăcit de
regiment și împreună cu alţi ofiţeri și câţiva soldaţi a ajuns
la Nogosorskaia, unde din cauza degerăturilor a fost internat
într-un spital de campanie, apoi evacuat la Spitalul de Zonă
Interioară Odessa.
În anul 1943 a continuat să îndeplinească funcţia de medic-
șef al regimentului, depunând multă stăruinţă pentru a asigura
o bună stare sanitară, deși batalioanele se aflau la o depărtare
mare unele de altele. În același timp a colaborat cu organele
sanitare din zonă pentru a îngriji sănătatea populaţiei civile.
Eforturile depuse de medicul Ștefan Odobleja în acești ani
negri ai războiului, atât în zona operativă, cât și în ţară, i-au
fost răsplătite prin acordarea gradului de maior în ziua de
24 ianuarie 1944, prin Înaltul Decret nr. 1877.
Pentru o perioadă de numai trei luni va fi medic la depozitul
de Echipament București, unde lasă aceleași impresii frumoase:
este în adevăr un element de mare valoare, pe care se poate conta
în orice împrejurare.
Greutăţile frontului reclamau prezenţa mai multor medici
în sprijinul îngrijirii soldaţilor, răniţilor și accidentaţilor. Prin
Ordinul Secţiei I a Marelui Stat Major nr. 735636, maiorul
doctor Ștefan Odobleja a fost detașat la Ambulanţa 37 Munte,
din septembrie până în decembrie 1944. Și aici s-a dovedit
același om activ, comandantul ambulanţei specificându-i pe
foaia calificativă: este energic, cu multă iniţiativă, hotărât și
stăruitor cu misiunea ce o are de îndeplinit.
57
studii/documente
Ultima unitate în care și-a desfășurat activitatea a
fost Cercul Teritorial Someș. Caracterizarea întocmită de
comandantul cercului consemnează trăsăturile morale și
profesionale sesizate de toţi șefii în subordinea cărora a lucrat:
demn, moral, inteligent, conștiincios, priceput, perseverent,
energic, hotărât, concluzionând cu următoarele cuvinte: am
fost pe deplin mulţumit de eficacitatea sa.
La 8 mai 1946 a fost avansat prin Înaltul Decret nr. 2269
la gradul de locotenent-colonel.
A activat cu acest grad foarte puţin timp, întrucât unora din
mai marii vremii nu le erau pe plac oamenii integri, inteligenţi,
intelectuali de marcă, așa cum a fost Ștefan Odobleja. La 22 iulie
1946 prin Înaltul Decret nr. 2269 a fost trecut în cadrul disponibil.
După 18 ani de activitate desfășurată intens, cu cinste
și corectitudine, în nouă unităţi militare situate în diferite
colţuri ale ţării, înfruntând cu bărbăţie vitregiile războiului,
Ștefan Odobleja, s-a reîntors la căsuţa sa sărăcăcioasă, lângă
mama-i văduvă, bătrână și bolnavă, mâhnit că nu a fost trimis
în cercetare și nici în învăţământul superior. Situaţia dureroasă
a culminat cu ridicarea parafei de medic.
Ce a făcut, ce a simţit și a gândit Ștefan Odobleja la
reîntoarcerea în Izvorul Aneștilor o spun cuvintele sale sincere,
scrise cu multă durere, o sinteză a muncii de care se simţea
mândru și în care a știut să-și găsească bucuriile, mângâierea și
împlinirile: Am început a lucra independent ca plugar de la vârsta
de zece ani. Studiile liceale le-am făcut ca plugar (elev particular).
La 1 septembrie 1921 am ocupat un post de învăţător suplinitor la
Molovoţ și Ada Kaleh, pe care le-am menţinut până la 1 septembrie
1922, când am intrat în facultate și la Institutul Sanitar Militar.
Retras din viaţa practică și militară, departe de oraș și societate,
izolat, într-un sat natal el însuși izolat, subsemnatul duc o viaţă
modestă a pensionarului prematur îmbătrânit, care nu mai poate
avea veleităţi profesionale și nici veleităţi politice, mulţumindu-se
a-și îngriji familia compusă dintr-un copil și sănătatea sa
deficitară. (...) Am dat satului meu natal o bibliotecă de 450 de
volume selecţionate – agricole, tehnice, sanitare etc. – și sunt cu
atât mai mândru de fapta mea fiindcă nici unul dintre cei mulţi cu
mult mai bogaţi decât mine n-au făcut nimic pentru poporul din
mijlocul căruia s-au ridicat, în numele căruia adeseori vorbești pe
care ei îl asigură – dar numai verbal – de neţărmurita lor dragoste.
(...) Ajut poporul sărac și suferind cu sfaturi și îngrijiri medicale.
Ștefan Odobleja nu și-a ascuns obârșia de fiu de ţăran printre
colegii ce proveneau din familii bogate. N-a făcut-o nici mai
târziu, când a fost ostracizat, marginalizat și izolat de potentaţii
vremii. Celor care i-au pus la îndoială caracterul, probitatea
profesională și convingerile politice le-a răspuns cu mândria ce
i-a călăuzit gândurile în tot ceea ce a întreprins: Dacă domniile
lor vor să știe cine am fost, ce convingeri am avut și am, cu cine am
ţinut și ţin, spune-le că sunt fiu de ţărani săraci și analfabeţi, dar
vrednici, și mai spune-le că până la 20 de ani am umblat desculţ.
***
Autobiografie
Medic locotenent-colonel (r) dr. Ștefan Odobleja
M-am născut la 13 octombrie 1902 în comuna Isvoru Aneștilor,
unde locuiesc în prezent.
Naţionalitate română.
Ambii părinţi decedaţi.
58
Un frate al meu, Dumitru, e mort în anul 1917 în războiul
cu nemţii.
În prezent nu am ca rude apropiate decât o singură soră: Maria,
căsătorită cu Constantin Guran, de 58 ani, de profesie casnică,
locuind în comuna Isvoru Aneștilor.
N-am rude în străinătate.
Nu am soţie. Sunt văduv prin divorţ.
În prezent lucrez independent la un Tratat de Logică la
domiciliul meu din comuna Isvoru Aneștilor.
Am început a lucra independent, ca plugar, de la vârsta de
10 ani. Studiile liceale le-am făcut ca plugar (elev particular).
La 1 septembrie 1921 am ocupat un post de învăţător-suplinitor,
pe care l-am menţinut până la 1 septembrie 1922, când am intrat
în Facultate și la I.S.M. Am funcţionat ca atare la Puţinei și la
Ada-Kaleh.
Am studiat liceul la Turnu Severin (1914-1922) și Facultatea
de Medicină la București (1922-1928) ca elev al Institutului
Sanitar Militar.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial eram medic de
unitate la Regimentul 36 Infanterie, apoi la Cep. C. Xxxx de unde
am fost mobilizat la xxx 37 xxxx.
Nu am participat niciodată la nici o grupare antipartinică.
Am intrat în armată la 1 octombrie 1922 ca elev al I.S.M.
Am făcut serviciul ca medic de unitate în următoarele unităţi:
- La Regimentul Pontonieri: 1 ianuarie 1929-1 octombrie
1930
- La Regimentul 95 Infanterie: 1 octombrie 1930-1 aprilie
1933
- La Regimentul 17 Infanterie: 1 aprilie 1933-1 mai 1938
- La Regimentul 4 Vânători: 1 mai 1938-15 iunie 1941
- La Regimentul 36 Infanterie: 15 iunie 1941-1 mai 1944
- La Dep. C. Echip.: 1 mai 1944-1 septembrie 1945
- La Cercul Teritorial Someș: 1 septembrie 1945-22 iulie 1946.
Am făcut Campania din Răsărit ca medic al Regimentului 36
Infanterie – de la 15 iunie 1941 până la 1 mai 1944 – unitate
care a fost cam tot timpul în zonă operativă, dar n-a luptat efectiv
decât la Cotul Donului.
Campania din Apus (războiul contra hitlerismului) am făcut-o
ca medic al Ambulanţei 37 Munte – de la 1 septembrie 1944 până
la 18 decembrie 1944 – cu funcţia de medic al Serviciului Boli
Interne și ajutor comandant.
Nu am primit recompense sau decoraţii.
Nu am fost rănit, dar am fost degerat la ambele picioare,
videcându-mă fără invaliditate (degerat pe poziţie, la
16 decembrie 1942).
Ca studii militare, am făcut Școala Sanitară Specială, la
București, de la 1 iulie 1928 la 1 ianuarie 1929. Am urmat, de
asemenea, în mai multe rânduri, cursuri mici, de câte
2-3 săptămâni la Școala de Gaze din București.
Nu am fost niciodată în străinătate.
Cunosc limbile străine învăţate în liceu: franceza, pe care o
citesc, o scriu, dar nu o vorbesc curent; germana, pe care o citesc cu
dicţionar; latina, pe care o citesc cu dicţionar.
Nu am fost niciodată judecat de nici un fel de instanţă, nici
civilă, nici militară.
Retras din viaţa practică și militară, departe de oraș și
societate, izolat într-un sat natal el însuși izolat, subsemnatul
duc viaţa modestă a pensionarului prematur îmbătrânit, care
3 (65) 2014 document
 studii/documente

nu mai poate avea veleităţi profesionale și nici veleităţi politice, Să nu-mi atribuiţi niciodată virtuţi poetice. Muzele mele
mulţumindu-se a-și îngriji familia – compusă dintr-un copil și au fost nătânge și sărace, cercul relaţiilor noastre – cibernetic
sănătatea sa deficitară. vorbind – a fost cu adevărat vicios. Dacă însă doriţi să știţi cum
Sunt membru la ARLUS din 1946 și membru la Frontul mi-am irosit unele gânduri și momente, puteţi răsfoi aceste hârtii
Plugarilor. pe care am lăsat totuși unele semne ale vieţii mele.
Am dat satului meu natal o bibliotecă de 450 volume Printre manuscrisele imensei sale opere (peste 160.000 pagini)
selecţionate, agricole, tehnice, sanitare etc., și sunt cu atât mai s-a găsit o foaie pe care omul, care a mers desculţ până la
mândru de fapta mea fiindcă nici unul din cei mulţi cu mult mai 20 de ani, ne-a lăsat o părticică din sufletul său rămas neclintit
bogaţi decât mine n-au făcut nimic pentru poporul din mijlocul în dragostea profundă pentru ţară și oamenii săi.
căruia s-a ridicat, în numele căruia adeseori vorbesc și pe care ei îl
asigură – dar numai verbal – de neţărmurita lor dragoste. Ţărâna ţării
Când Cooperativa locală pornise spre destrămare, am dat Ţărâna ţării mele
contribuţia mea hotărâtoare pentru îndreptarea lucrurilor. Îmi stăpânește în suflet
Ajut poporul sărac și suferind cu sfaturi și îngrijiri medicale. Și mereu îmi amintește
Sunt în câmpul muncii voluntare și duc o intensă activitate De trecutul vrăjit al copilăriei
socială ca om de știinţă care mă ocup cu studii de Fiziologie Când mă jucam cu toţi copiii
Cerebrală (psihologie, logică, psihiatrie și aplicaţiile lor practice: În ţărâna din drum
pedagogie, metodologie, euristică, psihoterapie etc.). Făcând din ea de toate
Mă socotesc, în această materie, un stahanovist care nu numai Chiar și turte
că am depășit norma, ci cred că am înzecit-o. Accept întrecerea Ţărâna ţării mele
socialistă cu orice specialist în materie și regret, în această privinţă, M-a crescut
că satul meu e prea depărtat de Capitală. Sub ea se odihnesc
Am luat legătura cu Academia R.P.R. (...) Colo pe coastă
Părinţii, moșii și strămoșii
Din păcate, autobiografia lui Ștefan Odobleja, aflată la Și mulţi din ei
Arhivele Militare din Pitești nu este completă. Probabil, din Au murit pentru ea
prea mare dragoste pentru savant vreun „cercetător” grăbit a De ce vă miraţi
preferat să smulgă ultimele pagini decât să le copieze sau, mai Că eu mă simt atât de legat
grav, cineva deranjat de adevărurile spuse acolo – le-a făcut De această ţărână?
„dispărute”. Dar și așa, incompletă, autobiografia lui Odobleja
dă seama despre situaţia tragică în care s-a aflat în a doua parte A decedat în anul 1978. În anul 1990 i s-a acordat calitatea
a vieţii cel care a întemeiat, teoretic, cibernetica. de membru post-mortem al Academiei Române.
Deși s-au făcut pași însemnaţi pe linia reconsiderării locului
ocupat de Odobleja în istoria știinţei, totuși interesul faţă de
opera sa inedită (câteva zeci de mii de pagini) este destul de
scăzut în prezent. Dar, vorba sa, trebuie să fim optimiști! Poate
vreun cercetător tânăr își va găsi timp – și va găsi și resursele Ştefan Odobleja – Military Man, Person, Doctor
financiare necesare – pentru publicarea tratatului său de logică. Prof. Cornelia Ghinea
Am trăit la ţară și am umblat desculţ până la vârsta de 20 de
ani, adică până ce am devenit student al Facultăţii de Medicină, Abstract: The creator of cybernetics, Ştefan Odobleja
cu excepţia a trei ani pentru primele trei clase de liceu, urmate started his career as a military doctor and he participated
la zi. Aceasta ar fi destul pentru a lămuri care erau tendinţele, at the Second World War. As many other officers from
sentimentele și interesele mele. the Royal Army he was put in reserve in 1946. After his
Când am început Facultatea de Medicină la București, în death, the Romanian Academy recognized his merits and
1922, îmi făurisem deja o metodă personală de studiu, într-un made him a member since 1990.
mod destul de aparte.
De câte ori vin la Valea Hoţului, mai trăiesc încă o dată ceea ce Keywords: Ştefan Odobleja, militar y doctor,
am trăit până atunci. Eu vin aici spre a sorbi forţe noi. Mă întorc cybernetics, “Psihologia Consonantistă”, cerebral
regenerat, ca întinerit. physiology
Am râvnit toată viaţa după confortul marilor orașe, dar soarta,
mai prevăzătoare decât mine, m-a ferit de acest pericol. Îmi vine
să cred că realizarea acestei psihologii cu pronunţat caracter de
cibernetică se datorează și faptului că autorul ei și-a trăit viaţa în
NOTĂ
provincie, mai aproape de natură. Formarea în natură și contactul
permanent cu natura și realităţile ei m-au pus în condiţiile optime 1
Publicată în limba franceză, lucrarea sesizează și pune în evidenţă, prin
spre a reflecta asupra gândirii și totodată mi-au imprimat o intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptării organismelor vii la condiţiile
atitudine independentă, personală și realistă. de mediu.

document 2014 3 (65) 59

studii/documente
TENSIUNI ÎN PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN (1949-1953)
Locotenent-colonel (r) Dr. Petre OPRIŞ
Î
n prezent se discută
în mass-media din
România despre greșelile
unor membri ai actualei clase
politice și carenţele de ordin
moral ale acestora. Plecând de la
această realitate, ne-am propus
să prezentăm câteva episoade din
perioada 1949-1953, mai puţin
cunoscute, referitoare la disputele
care au avut loc între mai mulţi
Generalul Mihail Burcă lideri comuniști, deveniţi peste
noapte generali ai Armatei Române
sau ai Ministerului Afacerilor Interne (în continuare M.A.I.),
precum și tensiunile care au existat între ministrul de Finanţe
– Vasile Luca și președintele Confederaţiei Generale a
Muncii – Gheorghe Apostol.
În contextul iminentei divizări a M.A.I. în septembrie
1952, locotenent-colonelul Florian Dănălache a fost avansat
în grad la 19 septembrie 1952 și, după doar trei zile, a început
procesul de împărţire a Comandamentului Trupelor M.A.I.
Generalul-maior Mihail Burcă l-a urmat pe ministrul
Afacerilor Interne, – Ștefan Pavel (devenind prim-locţiitor la
M.A.I.; 20 septembrie 1952-7 septembrie 1953) și generalul-
maior Eremia Popescu a ajuns comandant al Direcţiei
Trupelor de Pază din cadrul M.A.I. (1 noiembrie 1952-
15 iunie 1954; din 7 septembrie 1953 s-a numit Direcţia
Trupelor Operative și de Pază din M.A.I.). Concomitent,
colonelul Florian Dănălache a început acţiunea privind
crearea Comandamentului Trupelor Ministerului Securităţii
Statului, care avea în subordine unităţile de grăniceri și
trupele de Securitate – ambele structuri fiind desprinse din
Comandamentul Trupelor M.A.I. Operaţiunea respectivă s-a
încheiat la 1 noiembrie 1952 și Florian Dănălache a condus
din acel moment noua structură de represiune deţinută de
autorităţile comuniste de la București1.
După fuziunea de la 7 septembrie 1953, dintre Ministerul
Securităţii Statului și M.A.I., Florian Dănălache (avansat
la gradul de general-maior la 21 mai 1953, împreună cu
Vasile Vîlcu) a primit funcţia de comandant al Direcţiei
Trupelor de Grăniceri din Direcţia Trupelor Operative și de
Pază a M.A.I., apoi a fost ales prim-secretar al Comitetului
Orășenesc al P.C.R. București (23 septembrie 1954-4 aprilie
1956). În condiţiile respective, vicepreședintele Mihail
Sadoveanu a semnat Decretul nr. 429 din 8 octombrie 1954
al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, prin care generalul-
maior Florian Dănălache a fost eliberat din funcţia avută la
M.A.I. și trecut în rezervă pentru a primi alte însărcinări2.
Tot în luna septembrie 1953, generalii Ștefan Pavel
și Mihail Burcă au fost transferaţi la Ministerul Forţelor
60
Armate (în continuare M.F.A.).
Fostul ministru de Interne
era nominalizat pentr u a
ocupa funcţia de comandant al
Forţelor Aeriene Militare (în
continuare F.A.M), iar prim-
locţiitorul său a primit-o pe
cea de comandant al Regiunii
2 Militare. Firesc, Ștefan Pavel
și-a manifestat nemulţumirea
din cauza pierderii poziţiei
importante avute în guvern. Gheorghe Apostol
Drept urmare, acesta a fost
trecut rapid în rezervă (18 decembrie 1953) și generalul-
maior Mihail Burcă a preluat de la fostul ministru al
Afacerilor Interne funcţia de comandant al F.A.M.
În ceea ce privește tensiunile dintre Vasile Luca și
Gheorghe Apostol, foști colegi de închisoare în perioada
interbelică, acestea s-au manifestat pe fondul unei atitudini
total lipsită de respect a liderilor comuniști (Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu,
Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Alexandru
Moghioroș etc.) faţă de toţi cetăţenii României. De exemplu,
la reuniunea din 10 octombrie 1949 a Secretariatului C.C. al
P.M.R. au fost respinse cererile legitime ale unor persoane
de a primi pensii și ministrul de Finanţe a invocat un motiv
ideologic pentru a justifica abuzul săvârșit de comuniști în
cunoștinţă de cauză3.
Mai mult decât atât, Vasile Luca a afirmat la 28 ianuarie
1949, tot într-o ședinţă a Secretariatului C.C., astfel: Sunt
elemente între ei (catolici – n.n.) care ar face o mișcare de separare
de Papa. Pe de altă parte să lovim materialicește în dușmanii
dintre popi, să fie scoși din salariu, iar bandiţii să fie ridicaţi
(de organele M.A.I. – n.n., s.n.)4.
După câteva zile, același lider comunist a menţionat în
ședinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (7 februarie 1949)
faptul că tovarășul Vasilichi (ministrul Învăţământului Public
– n.n.) are un liberalism cu totul nepermis, vede că am scos prea
mulţi profesori din învăţământ, dar nu vede că învăţământul
este încă plin cu elemente dușmănoase [...] O altă problemă
este aceea a reducerii numărului școlilor maghiare pe motiv
că sunt mai multe școli decât școlile românești. În loc să creezi
mai multe școli pentru populaţia românească (sic!), desfiinţezi
școli maghiare, fără știrea partidului. Noi nu putem aproba
împingerea înapoi a culturii populaţiei maghiare, pentru că ea
a fost altă dată privilegiată (s.n.)5.
Nici militarii trecuţi în rezervă, în perioada 1945-1949, nu
au fost uitaţi de Vasile Luca în demersurile sale de promovare
a luptei de clasă și de distrugere rapidă a coeziunii sociale a
cetăţenilor. La ședinţa din 27 martie 1950 a Secretariatului
3 (65) 2014 document

C.C. al P.M.R., acesta a declarat
astfel: Este foarte necesar de a curăţi
satul de elemente dușmănoase active,
ofiţeri deblocaţi etc. Trebuie puși la
muncă forţată. Există legi în această
privinţă. Să nu lăsăm aceste elemente
la sate pentru că organizează specula,
lupta contra regimului prin diferite
forme ale sabotajului. Altfel o să
f ie o veșnică piedică în dezvoltarea
gospodăriilor colective și, deci, măcar o
Vasile Luca
parte trebuie ridicată. [...] Noi tolerăm
atâtea porcării, fără să fie cineva condamnat la moarte pentru
sabotaj economic. Suntem de un liberalism putred faţă de dușmani.
Tovarășul Teohari (Georgescu – n.n.) ar trebui să facă un raport,
pentru că este și vina aparatului, începând cu Internele și Justiţia.
Procuratură nu avem. Din materialul de partid al verificărilor
vedem, e groaznică situaţia, ce ticăloși sunt nu numai în partid,
dar [și] în aparatul de stat, la Securitate și Justiţie. Este acoperit
tot banditismul. Se descoperă lucruri de Controlul de Stat, iar
miniștrii îi apără sub pretextul că n-au cu cine să-i înlocuiască
și lasă pe bandiţi să saboteze mai departe. Este o toleranţă
extraordinară faţă de dușman, care este de neînţeles. În această
privinţă trebuie serios mobilizată și masa (s.n.)6.
De remarcat este faptul că Vasile Luca nu i-a menajat
nici pe muncitori, iar acest aspect a generat numeroase
tensiuni cu Gheorghe Apostol care, în calitate de președinte
al Confederaţiei Generale a Muncii (1945-1952), a propus
creșterea rapidă a veniturilor muncitorilor în condiţiile în
care productivitatea lăsa de dorit.
De exemplu, în ședinţa din 14 februarie 1950 a Biroului
Politic al C.C. al P.M.R. (prezidată de Ana Pauker) s-a
analizat un proiect de hotărâre a guvernului referitor la
corelarea muncii cu salariile. Cu acel prilej, Gheorghe Apostol
a insistat pentru ca premiile acordate unităţilor evidenţiate
în procesul de producţie să fie mai numeroase, însă ministrul
de Finanţe, Vasile Luca, a respins propunerea astfel: Este cea
mai mare greșeală ca la începutul construirii socialismului să fim
largi cu premii, pentru că pe urmă nu poţi opri. Trebuie să fim
foarte atenţi cu premiile, pentru că au devenit un fel de salariu
în plus. Aceasta nu se poate. Apoi, nu putem decora întreprinderi
fruntașe unde sunt multe lipsuri, risipă, indisciplină în muncă.
Poate 2-3 întreprinderi pe ani, încă e foarte bine. Tinerii nu
dau importanţă calificării și rebuturilor. Din punct de vedere al
calităţii, trebuie să luptăm foarte mult (s.n.)7.
Fiind probabil deranjat de opinia exprimată clar de Vasile
Luca, Gheorghe Apostol a intervenit după câteva minute
pentru a spune că T.A.R.S. (Societatea de Transporturi
Aeriene Româno-Sovietică – n.n.) aprobă premii și ei sunt
în pierdere. Imediat, Lothar Rădăceanu a precizat că decizia
respectivă a fost aprobată de Consiliul de Miniștri, iar Vasile
Luca a menţionat astfel: Dacă T.A.R.S. lucrează cu pierdere și
noi suntem vinovaţi. Este mai ieftin ca trenul, pentru că câștigi
(sic!) zile. (T.A.R.S. – n.n.) Ar trebui să folosească avioane în
loc de mașini [...] Sunt de acord cu tot ce a spus tovarășul Apostol.
Nu acuzaţi reciproc, ci trebuie făcută serioasă autocritică în
această privinţă (s.n.)8.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Trei luni mai târziu, Gheorghe
Gheorghiu-Dej a aflat că o delegaţie
a Confederaţiei Generale a Muncii
a semnat, la Zakopane (Polonia), o
convenţie cu privire la efectuarea unor
concedii de odihnă în străinătate de
către muncitorii români, polonezi,
maghiari, bulgari și albanezi.
Documentul a fost încheiat în timpul
unei conferinţe a sindicatelor din
statele europene aflate în sfera de Lothar Rădăceanu
influenţă sovietică și s-a prevăzut
trimiterea reciprocă a unui număr de 100 muncitori, pentru
odihnă, timp de 14 zile, cheltuielile fiind acoperite de către
ţările gazdă. Delegaţia sovietică nu a acceptat acele condiţii
și Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat la ședinţa din 4 mai
1950 a Secretariatului C.C. al P.M.R. astfel: Este o convenţie
de care habar n-avem. Dacă am iscălit-o, s-a terminat.
Uniunea Sovietică face cu mult mai cuminte (sic!) (s.n.)9.
Vinovat de situaţia respectivă era chiar Gheorghe
Apostol. Probabil dintr-un orgoliu nemăsurat, președintele
Confederaţiei Generale a Muncii a abuzat de funcţie pentru
a fi remarcat de către muncitori și a pus autorităţile de la
București în faţa faptului împlinit. Pe de altă parte, la aceeași
reuniune din 4 mai 1950, Ana Pauker a încercat să-i convingă
pe colegii săi de faptul că documentul semnat la conferinţa
din Polonia putea să fie eludat astfel: O să vină cei câţiva
tineri, muncitorii în cadrul sindicatului și angajamentele pe linia
convenţiilor culturale încheiate, așa că nu este vorba de nici un fel
de deschidere de robinet. Fiind convenţie și trebuind să facem
plan anual, ne batem să fie cât mai puţin schimb de felul acesta,
deci depinde de noi în ce măsură închidem sau nu robinetul. Sunt
două lucruri: 1) că nu este pericol dacă hotărâm, pe cât se poate, să
ţinem robinetul cât mai închis, 2) dacă vrem să știm câţi oameni
trebuie să vină, acest lucru putem să-l facem foarte simplu (s.n.)10.
O altă slăbiciune a lui Gheorghe Apostol a fost
credulitatea sa faţă de poveștile spuse de muncitori. De
exemplu, în ședinţa din 26 octombrie 1950 a C.C. al P.M.R.,
liderul comunist s-a plâns de faptul că așa-ziși inventatori
care proveneau din rândul muncitorilor erau consideraţi
nebuni de conducerea unei întreprinderi. În acest sens,
Gheorghe Apostol a declarat la reuniunea respectivă astfel:
Nu se dă atenţie serioasă organizării muncii în întreprinderi și
în întreprinderile importante nu se dă atenţie oamenilor care
reușesc să se rupă de masa muncitorilor și care fac realizări
foarte importante în producţie. Mă refer la mișcarea fruntașilor
în producţie, care nu este susţinută de direcţia de întreprindere.
Chiar azi am primit un raport de la „Sovromtransport Galaţi”,
unde faţă de inovatori, de raţionalizatori au o atitudine de-a
dreptul criminală. Oamenii care reușesc să facă inovaţii
serioase în producţie, să reducă timpul [de realizare a] unei
piese de la 900 ore la 300 ore sunt socotiţi nebuni și băgaţi în
spitalul de nebuni să li se facă analiza (s.n.)11.
Astfel, Gheorghe Apostol a insistat pentru ca muncitorii
care erau membri P.M.R. să fie lăsaţi să decidă în chestiunile
aflate în competenţa inginerilor din toată ţara, chiar dacă
ideile respective erau fantasmagorice.
61
studii/documente

Două luni mai târziu, Mihai se întâmplă și cu cărbunii în Valea

Dalea a menţionat, în ședinţa din Jiului. Și aici este o mână criminală.
12 decembrie 1950 a C.C. al P.M.R., Se vede că dușmanii încearcă să
faptul că existau două tendinţe în ceea compromită mai ales Sovromurile
ce privește stimularea oamenilor: pe de (s.n.)13.
o parte se acordă premii pentru o serie de Astfel, se dovedea faptul că
așa-zise inovaţii, care nu sunt suficient Gheorghe Apostol se afla sub
studiate și care pe urmă sunt lăsate influenţa unei manii a persecuţiei
baltă tocmai din această cauză, după ce și a suspiciunii generalizate,
respectivul a încasat suma. Avem un caz atotcupr inz ătoare, pe fondul
cu un produs chimic – tovarășul [Vasile] credulităţii sale extrem de păguboase
Vaida și tovarășul Chivu [Stoica] știu de pentru activitatea economică din Vasile Vîlcu
Florian Dănălache
asta – pentru care s-au făcut cheltuieli, ca România.
apoi să se vadă că nu a fost bine studiat. A fost alt fenomen, cu o După un an și două luni, Gheorghe Apostol a utilizat
serie de inovaţii importante unde celorlalte [invenţii pe] care funcţia de președinte al Federaţiei Sindicatelor din România
le-au produs nu le-a fost aplicată legea ca să li se acorde sumele pentru a-i ajuta pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru
prevăzute (s.n.)12. Moghioroș, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi
Gheorghe Apostol nu a renunţat însă la ideea sa și a în demersurile lor pentru schimbarea lui Vasile Luca din
reluat-o în ședinţa din 13 decembrie 1950 a C.C. al P.M.R., funcţia de ministru de Finanţe, de înlăturare a acestuia din
astfel: Am arătat și rândul trecut ceea ce s-a întâmplat la conducerea P.M.R. și de condamnare la moarte (sentinţă care
„Sovromtransport” Galaţi, unde un muncitor a făcut o inovaţie a fost comutată apoi în muncă silnică pe viaţă).
prin care norma a fost redusă de la 300 la 33 ore. Omul a fost Este foarte posibil ca, pentru rolul pe care l-a jucat în
băgat în spital, l-au făcut nebun, dosarul a ajuns la prim- mascarada respectivă, Gheorghe Gheorghiu-Dej să-i fi oferit
secretarul regional de partid și de acolo a dispărut de pe masă, lui Gheorghe Apostol funcţia de vicepreședinte al Consiliului
numai ca să nu se descopere mâna criminală a dușmanului. de Miniștri, pe care Vasile Luca a deţinut-o până la 28 mai
Și aceasta numai pentru a demobiliza oamenii. Același lucru 1952.

Tensions in Romanian Labor Party (1949-1953)

Lieutenant-colonel (r.) Petre Opriș, Ph.D.

Abstract: In the period 1949 and 1953, between the communist leaders were disputes, an example
being the one between Vasile Luca, minister of Finances and Gheorghe Apostol, the president of Labor
General Federation. Florian Dănălache, Mihail Burcă and Vasile Vîlcu became generals of the Romanian
Army and of Internal Affairs Ministry.
Keywords: Vasile Luca, Gheorghe Apostol, Florian Dănălache, Mihail Burcă, Internal Affairs Ministry

NOTE

1
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (în Tov. [Vasile] Luca: Sunt duşmani de clasă. Trebuie atrasă atenţia Sfaturilor
continuare: A.C.N.S.A.S.), Fond Ministerul de Interne/Direcţia Management Populare că s-au făcut abuzuri, oameni săraci au fost scoşi şi o serie de bandiţi,
Resurse Umane, dosar nr. crt. 7353, vol. 6, ff. 260; 304; Trupele de Securitate duşmani ai regimului primesc pensii. (Stenogramele şedinţelor Biroului Politic
(1949-1989), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1949, vol. II, Arhivele
documente editate şi selectate de Florica Dobre, Florian Banu, Camelia Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, pp. 511; 515).
Duică, Silviu B. Moldovan, Liviu Ţăranu, Bucureşti, Editura NEMIRA, 2004, 4
Ibidem, p. 36.
5
pp. 15-16. Ibidem, pp. 46-47.
2
A.C.N.S.A.S., Fond Ministerul de Interne/Direcţia Management Resurse 6
Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului
Umane, dosar nr. crt. 7349, vol. 2, ff. 257; 264-265; Membrii C.C. al P.C.R. Central al P.M.R. – 1950-1951, vol. III, Arhivele Naţionale ale României,
(1945-1989). Dicţionar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Bucureşti, 2004, pp. 188-189; 191. Tema respectivă a fost reluată de Vasile
Securităţii, coord. Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. Luca în şedinţa plenară din 15 mai 1950 a C.C. al P.M.R., astfel: Azi, după
200; Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România Codul nostru Penal, omul când fură e mai puţin pedepsit dacă ia din banul
(23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Bucureşti, Editura PRO HISTORIA, public decât dacă fură de la particular. Legea sabotajului nu este aplicată. Se
2001, p. 88. dau pedepse împotriva legii; aşa s-a obişnuit justiţia să facă. Noi trebuie să
3
În cadrul şedinţei respective, prezidată de Ana Pauker, a avut loc următoarea apărăm serios patrimoniul public cu legea justiţiei. Ibidem, p. 248.
7
discuţie la punctul nr. 8 aflat pe ordinea de zi: 8) Problema pensionării foştilor Ibidem, p. 117.
8
moşieri etc. Ibidem, p. 119.
Tov. [Lothar] Rădăceanu: Foşti moşieri etc. vin şi cer pensie. Cred că nu este 9
Ibidem, p. 226.
just să le dăm, însă trebuie să luăm o poziţie, fie că au situaţie materială şi 10
Ibidem, pp. 226-227.
atunci nu primesc, fie că îi încadrăm ca duşmani ai regimului democrat şi nu 11
Ibidem, p. 386.
12
au drept la pensie. Nu pot munci fiindcă sunt oameni de 60-70 de ani. Trebuie Ibidem, pp. 411-412.
să ştim să nu le mai cercetăm situaţia materială. 13
Ibidem, p. 435.

62 3 (65) 2014 document


RETRAGEREA DIN ROMÂNIA A REZERVELOR
FLOTEI URSS A MĂRII NEGRE (1971-1972)
L
a 28 septembrie 1967, contraamiralul ing. Grigore
Marteș – comandantul Marinei Militare române și
amiralul S. Ciursin – primul comandant adjunct al
flotei sovietice, au semnat la București Convenţia între guvernele
Republicii Socialiste România și Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste, asupra redislocării temporare și reciproce a unei părţi din
forţele maritime militare în marea teritorială, în porturile și bazele
maritime militare din Marea Neagră și pe Dunăre, precum și pe
aerodromurile Părţilor contractante, dacă acest lucru va fi impus
de situaţie2.
Prin convenţie era prevăzut ca reglementările de detaliu să fie
stabilite printr-un acord comun negociat în perioada următoare.
Evenimentele anului 1968, invadarea Cehoslovaciei și creșterea
tensiunii între Moscova și București, nu au făcut posibilă
încheierea acestuia. Anul următor demersurile au fost reluate.
La începutul lui iulie 1969, generalul-colonel M. Ogarkov,
prim-locţiitorul șefului Marelui Stat Major (în continuare
M.St.M.) al Forţelor Armate (în continuare F.A.) ale URSS, a
transmis, printr-o scrisoare, intenţia de a se trimite în România o
grupă de cinci amirali și ofiţeri condusă de viceamiralul Mizin –
șeful de Stat Major al Flotei URSS din Marea Neagră – pentru
ca în perioada 1-10 august 1969 să se execute recunoașteri și să
se întocmească textul acordului3.
Ca urmare a demersurilor sovietice, ministrul Forţelor
Armate a înaintat către C.C. al P.C.R. un raport4 prin care
supunea spre aprobare proiectul de acord5 care urma a fi
semnat de reprezentanţii flotelor URSS și ale Republicii
Socialiste România, solicita nominalizarea contraamiralului
Grigore Marteș, ca reprezentat al guvernului și șef al delegaţiei
române, precum și primirea delegaţiei
sovietice 3 luni mai târziu decât
fusese solicitat6. Totodată, generalul
Ion Ioniţă a propus lui Nicolae
Ceaușescu ca în această perioadă
de 3 luni o delegaţie condusă de
comandantul Marinei Militare să
execute recunoașteri în URSS, asupra
porturilor și aerodromurilor care
urmau să fie puse la dispoziţie de
către sovietici în situaţia în care forţe
Generalul de armată Ion Ioniţă ale Marinei Militare române erau
nevoite să se disloce într-o situaţie de război. Refuzul tovărășesc al
românilor mai avea și alte motivaţii. Una era vizita președintelui
american Richard Nixon la București, iar a doua sărbătorirea
Zilei Marinei Militare a Republicii Socialiste România.
Cu ocazia negocierii și semnării convenţiei, delegaţia
sovietică a făcut propuneri concrete privind viitorul acord în ceea
ce privește infrastructura portuară pentru dislocare, a tipurilor
și cantităţilor de rezerve, precum și la locaţiile de depozitare,
solicitându-se o creșterea faţă de situaţia existentă. În același
timp, s-au făcut propuneri pentru punerea la dispoziţia părţii
române a infrastructurii și spaţiilor de depozitare necesare la
Odessa și Ismail 7.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Căpitan-comandor Dr. ing. Marian TĂNASE1
Pornind de la propunerile sovietice,
urmărindu-se principiul reciprocităţii,
fără a se depăși obligaţiile existente,
precum și la spaţiile alocate și
cantităţile de rezerve depozitate,
reprezentanţii Ministerului Forţelor
Armate (în continuare M.F.A.) au
elaborat proiectul de acord 8. Dacă
textul acestuia era agreat, se punea
la dispoziţia URSS: 1 aerodrom;
1.220 m de cheu (din care 300 m
numai pe timpul realizării plinului Viceamiralul ing. Grigore Marteş
de combustibili la nave) și spaţii de
depozitare pentru 337,1 tone muniţie de artilerie, 22 de vagoane
a 10 tone mine, 21 de torpile cu conuri de război, 30 grenade
antisubmarin, 5.000 t păcură, 2.000 t de motorină, 1.941 t petrol
de aviaţie și 120 t uleiuri în butoaie. De cealaltă parte, URSS
punea la dispoziţie: 1 aerodrom; cheiuri cu o lungime totală
de 1.037 m (din care 300 m pe timpul realizării plinului de
combustibili la nave) și spaţii de depozitare pentru 337 t muniţie
de artilerie, 22 de vagoane a 10 t mine, 21 de torpile cu conuri
de război, 30 grenade antisubmarin, 5.000 t păcură, 2.000 t
motorină, 2.000 t petrol de aviaţie și 120 t uleiuri în butoaie.
Raportul generalului-colonel Ion Ioniţă a fost luat în discuţie
abia în luna noiembrie, fiind aprobat punctul său de vedere9, dar
au fost luate măsuri ca să nu existe scăpări în redactarea textului10.
2 august 1970. Viceamiralul ing. Grigore Marteş
împreună cu preşedintele României, la Ziua Marinei
Derularea negocierilor a durat destul de mult. În anul 1971,
Acordul prevăzut a fi semnat ca anexă la Convenţia din 1967 nu
era încă semnat. Se reușise, totuși, să se execute recunoașterile
reciproce, iar în noiembrie 1970 au fost schimbate proiectele
elaborate de fiecare parte, pentru a fi studiate, urmând ca
ulterior punctele divergente să fie armonizate în cadrul reuniunii
delegaţiilor celor două părţi11. Lucrurile însă au luat o altă
turnură, iar Moscova nu a mai transmis punctul său de vedere.
Pe fondul politicii de izolare a României și a lui Nicolae
Ceaușescu în cadrul Tratatului de la Varșovia și a lumii
63
studii/documente

15 iulie 1969, București: Raportul ministrului Forţelor

Armate, generalul-colonel Ion Ioniţă, adresat secretarului
general al C.C. al P.C.R., privind aprobarea proiectului de
Acord, anexă la Convenţia dintre URSS și România din 1967

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA STRICT-SECRET

MINISTERUL FORŢELOR ARMATE Exemplar nr.1
MINISTRUL
Nr. M 002940
din 15.07.1969
Înregistrat la
Cancelaria C.C. al P.C.R.
nr. 2580/20.10.1969

1971. Viceamiralul ing. Grigore Marteş împreună cu membrii Tovarășului

unei delegaţii străine NICOLAE CEAUȘESCU
comuniste în ansamblul său, liderii sovietici de la Moscova au SECRETAR GENERAL
luat decizia de a lichida rezervele Flotei URSS a Mării Negre AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
aflate în depozitele din România. Probabil deranjaţi de atitudinea PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE STAT15
românilor, pe data de 7 aprilie 1971 mareșalul Uniunii Sovietice
M. Zaharov, primul locţiitor al ministrului Apărării URSS și La 28 septembrie 1967 a fost semnată la București „Convenţia
șeful M.St.M., a transmis la București o telegramă prin care între guvernele Republicii Socialiste România și Uniunii Republicilor
făcea cunoscut că: întrucât în prezent nu mai este necesar păstrarea Sovietice Socialiste, asupra redislocării temporare și reciproce a unei
rezervelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din părţi din forţele maritime militare în marea teritorială, în porturile
și bazele maritime militare din Marea Neagră și pe Dunăre, precum
Marea Neagră pe teritoriul Republicii Socialiste România, s-a luat
și pe aerodromurile Părţilor contractante, dacă acest lucru va fi
hotărârea ca în anii 1971-1972 aceste rezerve să fie înapoiate în
impus de situaţie”, care a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Transportul rezervelor se
de Miniștri nr. 2913 din 1 decembrie 1967.
va face cu nave sovietice12.
Această convenţie […] prevede la articolele 2 și 4 că tabelul
Pusă în faţa acestei situaţii, considerată o ușurare, conducerea
concret cu locurile de staţionare la ancoră, porturile, bazele maritime
M.F.A. a raportat conducerii de partid și de stat, propunând să
militare, cheiurile și aerodromurile, piste de decolare-aterizare,
se dea curs solicitării sovietice13.
locurile de staţionare a avioanelor, precum și locurile de păstrare a
Această mișcare a Moscovei era de natură să impresioneze
rezervelor care urmează a se realiza din timp de pace, se va stabili
conducerea de la București, mai ales că în ultimii 3 ani
relaţiile dintre cei doi aliaţi nu mergeau deloc bine, România
opunându-se multora dintre iniţiativele sovietice în cadrul
Tratatului de la Varșovia, iar sovieticii reducând drastic accesul
României la tehnologia militară rusească. Pe lângă atitudinea
de independenţă manifestată de Nicolae Ceaușescu, o altă cauză
putea fi apropierea Bucureștiului de Beijing, dublată de o strânsă
legătură în domeniul industriei de apărare.
Din punct de vedere juridic, URSS avea în continuare dreptul
să constituie rezerve pe teritoriul României până în 1977, în
perioada de valabilitate a convenţiei. Din acest moment nu
se mai punea problema creării de rezerve pe teritoriul URSS
de către Marina Militară română, lucru care a fost, cel mai
probabil, neluat serios în calcul, fiind folosit doar pentru a cere
sovieticilor egalitate. 7 mai 1971. Pe faleza de la Constanţa, alături de delegaţia escadrei olandeze
Operaţia de lichidare a stocurilor sovietice s-a realizat condusă de contraamiralul E. Roest
în următorii ani. Retragerea acestora însemna doar o
printr-un acord între Ministerul Forţelor Armate al Republicii
diminuare a cantităţilor de muniţii și carburanţi deţinute de
Socialiste România și Ministerul Apărării al Uniunii Republicilor
sovietici în diferite locaţii din România. Rămânea în ţară o Sovietice Socialiste.
cantitate impresionantă de muniţii, constituită ca rezervă Pe baza acestor prevederi, prim-locţiitorul șefului Marelui
a Comandamentului Unificat al Tratatului de la Varșovia14. Stat Major al Forţelor Armate ale Uniunii Republicilor Sovietice
Aceasta se afla în ţară după retragerea trupelor sovietice din Socialiste, general-colonel M. Ogarkov, printr-o scrisoare a solicitat
România și a fost retrasă la începutul anilor ’80. acordul pentru a trimite în ţara noastră, în perioada 01-10.08.1969,
o grupă de 5 amirali și ofiţeri condusă de viceamiralul Mizin, șeful
*** de stat major al Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din

64 3 (65) 2014 document


24 aprilie 1971. Inaugurarea cheului Divizioane Dragoare de Bază
Marea Neagră, în vederea efectuării recunoașterilor și întocmirii
acordului anexă la Convenţie.
Ministerul Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România,
având și propunerile prezentate de delegaţia sovietică cu ocazia
elaborării Convenţiei, a întocmit proiectul de acord anexat, care a fost
avizat favorabil de către Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Justiţiei și Institutul de Cercetări Juridice al Academiei a Republicii
Socialiste România.
La întocmirea proiectului de acord s-au avut în vedere
următoarele:
– stabilirea cheiurilor, locurilor de staţionare la ancoră și
aerodromurilor pentru nevoile Flotei Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste din Marea Neagră, în marea teritorială și pe teritoriul ţării
noastre, să fie cea propusă de delegaţia sovietică, cu excepţia locului de
staţionare la ancoră din raionul Midia, unde nu sunt posibilităţi ca
în afară de forţele Marinei Militare a Republicii Socialiste România,
să fie dislocate și forţe ale Flotei Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste din Marea Neagră;
– păstrarea rezervelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste din Marea Neagră să se facă în locurile și în cantităţile
deja depozitate pe teritoriul ţării noastre, nefiind posibilităţi de
depozitarea a unor cantităţi de rezerve mai mari, așa cum ar dori
Partea sovietică;
– pentru a se recunoaște principiul reciprocităţii, Partea
sovietică să destine pentru Marina Militară a Republicii
Socialiste România, spaţii de depozitare a unor cantităţi de
muniţie de artilerie, de torpile, de grenade antisubmarin și
de motorină egale cu cele puse la dispoziţia acesteia de către
Partea română. De asemenea, Partea sovietică să ne pună
la dispoziţie aerodromul Cervonoglinskoe, cheiurile pentru
dislocarea în porturile Ilicevsk și Oceakov, cheiuri pentru
facerea plinului de combustibil la nave în baza maritimă
militară Odessa și spaţii pentru depozitarea unor rezerve
de mine, păcură, petrol de aviaţie și uleiuri.
În această situaţie ar urma ca Partea română să pună
la dispoziţie forţelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste din Marea Neagră: un aerodrom; cheiuri cu o
lungime totală de 1.220 metri (din care 300 de metri numai
pe timpul facerii plinului de combustibili la nave) și spaţii
de depozitare pentru 337,1 tone muniţie de artilerie, 22 de
vagoane a 10 tone mine, 21 de torpile cu conuri de război,
30 grenade antisubmarin, 5.000 tone păcură, 2.000 tone de
document 2014 3 (65)
studii/documente
motorină, 1.941 tone petrol de aviaţie și 120 tone uleiuri
în butoaie.
De asemenea, Partea sovietică să pună la dispoziţia
forţelor Marinei Militare a Republicii Socialiste România:
un aerodrom; cheiuri cu o lungime totală de 1.037 metri
(din care 300 de metri numai pe timpul facerii plinului
de combustibili la nave) și spaţii de depozitare pentru
337 tone muniţie de artilerie, 22 de vagoane a 10 tone
mine, 21 de torpile cu conuri de război, 30 grenade
antisubmarin, 5.000 tone păcură, 2.000 tone de motorină,
2.000 tone petrol de aviaţie și 120 tone uleiuri în butoaie.
Problemele de detaliu sunt arătate în tabelul comparativ
anexat.
Având în vedere cele de mai sus, propun a aproba:
– proiectul de acord anexat, care să constituie documentul
de principiu pe baza căruia delegaţia română să poarte
discuţii cu delegaţia sovietică;
– șeful delegaţie române și împuternicit pentru semnarea
acordului să fie comandantul marinei militare – viceamiral Grigore
Marteș;
– întâlnirea reprezentanţilor celor două ministre pentru
efectuarea recunoașterilor în Republica Socialistă România, în
vederea întocmirii acordului anexat la Convenţie, să aibă loc
în perioada 01-25.11.1969, deoarece în perioada propusă de
partea sovietică vor avea loc activităţi legate de desfășurarea celui
de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Român și sărbătorirea
Zilei Marinei Republicii Socialiste România. În continuare să se facă
recunoașterile în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste de către o
grup de ofiţeri condusă de viceamiral Grigore Marteș;
– după efectuarea recunoașterilor de către părţi, problemele
privind compunerea delegaţiilor, datele și locurile de întâlnirilor
pentru redactarea și semnarea acordului, precum și alte detalii de
ordin organizatoric să fie stabilite de comun acord între Ministrului
Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România și Ministerului
Apărării al Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.
MINISTRUL FORŢELOR ARMATE
ale
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
General-colonel
Ion IONIŢĂ
7 mai 1971. Alături de delegaţia escadrei olandeze
condusă de contraamiralul E. Roest
65
studii/documente

15 iulie 1969, București: Raportul Ministrului Forţelor armate, generalul-colonel Ion Ioniţă, adresar secretarului general
al C.C. al P.C.R., privind aprobarea Proiectului de Acord, anexă la Convenţia dintre URSS și România din 1967

7 mai 1971. Primăria municipiului Constanţa. Aspect de la primirea oficială

a delegaţiei escadrei olandeze condusă de contraamiralul E. Roest
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
MINISTERUL FORŢELOR ARMATE STRICT-SECRET
Exemplar nr. 1

PROIECT
Anexă la nr.___
A C O R D16

ÎNTRE MINISTRUL FORŢELOR ARMATE ALE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

ȘI MINISTERUL APĂRĂRII AL UNIUNII REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE
PRIVIND STABILIREA LOCURILOR DESTINATE PENTRU DISLOCARE AUNEI PĂRŢI
DIN FORŢELE MARITIME MILITARE ȘI PENTRU PĂSTRAREA REZERVELOR, ÎN MOD TEMPOAR,
DE CĂTRE O PARTE CONTRACTANTĂ PE TERITORIUL CELEILALTE PĂRŢI CONTRACTANTE

Ministrul Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România și Ministerul Apărării al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, în
vederea aplicării articolelor 2 și 4 din „Convenţia între guvernele Republicii Socialiste România și Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice,
asupra redislocării temporare și reciproce a unei părţi din Forţele Maritime Militare în marea teritorială, în porturile și bazele maritime
militare din Marea Neagră și pe Dunăre, precum și pe aerodromurile Părţilor contractante, dacă acest lucru va fi impus de situaţie”, încheiată
în orașul București la 28 septembrie 1967, au convenit numind următorii reprezentanţi:
Ministrului Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România – pe...
Ministerului Apărării al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – pe...
Care, după schimbul împuternicirilor lor găsite în ordinea și în forma cuvenită au căzut de acord asupra celor de mai jos:
Articolul I
Locurile de staţionare la ancoră, porturile, bazele maritime militare, aerodromurile precum și cheiurile, pistele de decolare-aterizare și
locurile de staţionare a avioanelor sunt cele din tabelul anexă nr. 1 care face parte integrantă din prezentul Acord.
Articolul II
Fiecare Parte contractantă, în mod temporar, își va putea crea și acumula pe teritoriul celeilalte Părţi contractante muniţie, tehnică,
lubrifianţi, carburanţi și alte feluri de rezerve pe care le va depozita în locurile și în cantităţile prevăzute în tabelul anexă nr. 2 care face
parte integrantă din prezentul Acord.
Articolul III
Decontarea cheltuielilor efectuate în folosul celeilalte Părţi contractante, pentru asigurarea dislocării forţelor, păstrarea și întreţinerea
rezervelor, precum și pentru materialele livrate și serviciile prestate se va face în ruble transferabile de două ori pe an – la 15 august pentru
primul semestru și la 15 februarie pentru cel de al doilea semestru – pe bază de deconturi însoţite de note justificative.
Evaluarea acestor cheltuieli se va face la preţurile, tarifele și taxele pentru comerţ exterior. În cazul când nu există tarifele sau preţuri
de comerţ exterior, evaluarea cheltuielilor se va face pe baza preţurilor și tarifelor interne, iar decontul lor se va face după regimul plăţilor
necomerciale, potrivit convenţiei în vigoare între state referitoare la plăţile necomerciale.
Decontarea cheltuielilor pentru spaţiile destinate dislocării forţelor și depozitării rezervelor se va face numai în cazul ocupării efective a acestora.
Încheiată în orașul _______________la__________________ în două exemplare, fiecare în limba română și limba rusă, ambele
texte având aceiași valabilitate.

DIN ÎMPUTERNICIREA
DIN ÎMPUTERNICIREA
MINISTRULUI FORŢELOR ARMATE
MINISTERULUI APĂRĂRII
ALE
AL UNIUNII REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
Nr. 167/28.03. 1969
***

66 3 (65) 2014 document

 studii/documente
STRICT-SECRET
Exemplar nr. 1
ANEXA nr.1

T A B E L17
cu
locurile destinate pentru dislocarea temporară a unei părţi din forţele maritime militare
de către o Parte contractantă pe teritoriul celeilalte Părţi contractante

Nr. Locul de dislocarea a forţelor maritime militare temporară

Observaţii
crt. şi caracteristicile obiectului
a. Obiectele şi construcţiile care se pun la dispoziţia şi construcţiile care se pun la dispoziţie
de către Republica Socialistă România pentru asigurarea dislocării unei părţi a Flotei URSS
1. din Marea Neagră decorate cu Ordinul „Drapelul Roşu” Folosire în comun
Portul Mangalia
Cheiuri cu o lungime totală de 225 m
Portul Constanţa
2. Folosire în comun
Danele 4 şi 5,cu o lungime totală de 225 m
3. Danele 23 şi 24, cu o lungime totală de 200 m Folosire în comun

Folosire în caz de nevoie pentru

4. Danele 37 şi 38, cu o lungime totală de 300 m asigurarea facerii plinului de
combustibil de către nave
Portul Tulcea
5. Folosire în comun
Cheiuri cu o lungime totală de 140 m
Portul Brăila
6. Folosire în comun
Cheiuri cu o lungime totală de 100 m
Locuri pentru staţionare în radă în raioanele maritime
Mangalia
φ = 43032`, 5
λ = 28043`, 0
φ = 43052`, 5
7. Folosire în comun
λ = 28046`, 0
φ = 43050`, 3
λ = 28044`, 8
φ = 43050`, 3
λ = 28042`, 0
Gura Portiţei
φ = 44030`, 5
λ = 29004`, 0
φ = 44037`, 7
λ = 29002`, 2
φ = 44035`, 8
λ = 29003`, 5
φ = 44037`, 5
λ = 29005`, 2
Sf. Gheorghe
φ = 44044`, 4
λ = 29023`, 6
φ = 44044`, 8
λ = 29026`, 5
φ = 44042`, 8
λ = 29027`, 0
φ = 44042`, 4
λ = 29024`, 2
Aeroportul Kogălniceanu
8. Pistele de aterizare-decolare, locurile de staţionare pentru clădirile de serviciu şi uz comun, Folosire în comun
depozitele şi alte clădiri şi instalaţiile existente

b. Obiectele şi construcţiile care se pun la dispoziţia şi construcţiile care se pun la dispoziţie de către
URSS asigurarea dislocării unei părţi din forţele Marinei militare a Republica Socialistă România

document 2014 3 (65) 67

studii/documente

Nr. Locul de dislocarea a forţelor maritime militare temporară

Observaţii
crt. şi caracteristicile obiectului
Baza maritimă militară Odessa
1. Folosire în comun
Cheiuri la molul Androsov (nr. 46 şi 47) cu o lungime totală de 357 m
Folosire în caz de nevoie pentru
Cheiuri cu o lungime totală de 300 m, pentru asigurarea facerii plinului de combustibili la
2. asigurarea facerii plinului de
nave
combustibil de către nave
Portul Ilicevesk
3. Folosire în comun
Cheiuri cu o lungime totală de 100 m
Portul Oceakov
4. Folosire în comun
Cheiuri cu o lungime totală de 140 m
Baza maritimă militară Ismail
5. Folosire în comun
Cheiuri bazei maritime militare (în raionul Km 91), cu o lungime totală de 140 m
Partea sovietică va delimita
Raioanele maritime: Ilicevesk, Odessa, Tendra şi Jeleznîi Port
concret raioanele maritime de
Locuri pentru staţionare la radă
staţionare a navelor române
Aeroportul Cervonoglisnskoe
6. Pistele de aterizare-decolare, locurile de staţionare pentru clădirile de serviciu şi uz comun, Folosire în comun
depozitele şi alte clădiri şi instalaţiile existente

Nr. 162/28.02.69
***
STRICT-SECRET
Exemplar nr. 1
Anexa nr. 2

T A B E L18
cu
locurile destinate pentru păstrarea temporară rezervelor
de către o Parte contractantă pe teritoriul celeilalte Părţi contractante

Nr.
Locul de păstrare şi cantitatea rezervelor Observaţii
crt.
a. Depozitele, spaţiile de depozitare şi rezervoarele ce se pun la dispoziţia Flotei URSS din Marea Neagră
1.
decorate cu Ordinul „Drapelul Roşu”, de către Republica Socialistă România
Portul Mangalia
2.
Spaţiu pentru păstrarea a 21 torpile cu conuri de război (60 m.p.)
3. Spaţiu pentru păstrarea a 30 grenade antisubmarin (8 m.p.)
4. Spaţiu pentru păstrarea a 120 tone uleiuri în butoaie
Murfatlar
5.
Spaţiu pentru păstrarea a 22 de vagoane a 10 tone mine (440 m.p.)
Palas
6.
Rezervoare în depozitul Ministerului Petrolului pentru păstrarea a 5000 tone păcură şi 2000 tone motorină
7. Rezervoare la suprafaţă în depozitul Ministerului Petrolului pentru păstrarea a 1941 petrol de aviaţie.
Cernavodă
8.
Spaţiu pentru păstrarea a 224,6 tone muniţii de artilerie (407 m.p.)

b. Depozitele, spaţiile de depozitare şi rezervoarele ce se pun la dispoziţie de către URSS pentru asigurarea
dislocării unei părţi din forţele Marinei militare a Republica Socialistă România
Baza maritimă militară Odessa
1.
Spaţiu pentru păstrarea a 287 tone muniţii de artilerie (499 m.p.)
2. Spaţiu pentru păstrarea a 15 de torpile cu conuri de război (42 m.p.)
3. Spaţiu pentru păstrarea a 30 de grenade antisubmarin (8 m.p.)

4. Spaţiu pentru păstrarea a 22 de vagoane a 10 tone mine (440 m.p.)

68 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Rezervoare pentru păstrarea a

5. - 5000 tone păcură - 2000 tone de motorină
- 2000 tone de petrol de aviaţie -120 tone uleiuri în butoaie

Baza maritimă militară Ismail

6. Spaţiu pentru păstrarea a 50 tone muniţii de artilerie (75m.p.)
7. Spaţiu pentru păstrarea a 6 de torpile cu conuri de război (18 m.p.)

***

15 iulie 1969, București: Tabelul comparativ privind obligaţiile reciproce după semnarea Acordului, anexă la Convenţia din
1967. Anexa la Raportul ministrului Forţelor Armate, generalul-colonel Ion Ioniţă, adresat secretarului general al C.C. al
P.C.R., privind aprobarea proiectului de Acord, anexă la Convenţia dintre URSS și România din 1967

STRICT SECRET
Exemplar nr. 1
Anexă la nr. ______

T A B E L U L C O M P A R A T I V19
dintre prevederile vechii Convenţii și prevederile proiectului de acord privind obiectele, construcţiile depozitele,
spaţiile de depozitare și rezervoarele ce se pun la dispoziţie în mod temporar de către o Parte contractantă pe teritoriul
celeilalte Părţi contractante

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord
a. Obiectele şi construcţiile care se pun la dispoziţia şi construcţiile care se pun la dispoziţie de către Republica Socialistă România pentru
asigurarea dislocării unei părţi a Flotei URSS din Marea Neagră decorate cu Ordinul „Drapelul Roşu”
Baza maritimă militară
Baza maritimă militară Mangalia
Mangalia Portul Mangalia
Cheiuri cu o lungime totală
Mangalia Cheiuri cu o lungime totală De acord cu propunerile
de 225 m
de 225 m părţii sovietice
Folosire în comun
Folosire în comun
Baza maritimă militară
Baza maritimă militară Constanţa Portul Constanţa
Constanţa
Danele 4 şi 5 ale bazei maritime militare, Danele 4 şi 5 ale bazei Danele 4 şi 5 ale bazei
cu o lungime totală maritime militare, cu o maritime militare, cu o
de 225 m lungime totală de 225 m lungime totală de 225 m
Folosire în comun Folosire în comun Folosire în comun
Danele 9 şi 10 ale portului comercial, cu o
lungime totală de 250 m – –
Folosire în comun

Danele 20 şi 21 ale portului comercial, cu

o lungime totală de 250 m – –
Constanţa Folosire în comun

Danele 23 şi 24 ale portului comercial, cu

o lungime totală de 200 m, cu construcţiile
de depozitare ce se găsesc pe ternul
alăturat acestor dane
Folosire în comun
Danele 37 şi 38 ale portului comercial, cu
o lungime totală de 300 m
Folosire în caz de nevoie pentru asigurarea
facerii plinului de combustibil de către
nave
Danele 23 şi 24 ale portu-
lui comercial, cu o lungime
totală de 200 m
Folosire în comun
Danele 37 şi 38 ale portu-
lui comercial, cu o lungime
totală de 300 m
Folosire în caz de nevoie
pentru asigurarea facerii
plinului de combustibil de
către nave
Danele 23 şi 24 ale portului
comercial, cu o lungime
totală de 200 m
Folosire în comun
Danele 37 şi 38 ale portului
comercial, cu o lungime
totală de 300 m
Folosire în caz de nevoie
pentru asigurarea facerii
plinului de combustibil de
către nave

document 2014 3 (65) 69

studii/documente

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord

Baza maritimă militară Sulina

Cheiurile, cazărmile, clădirile de serviciu
Sulina – –
şi de uz comun, depozitele şi instalaţiile
Folosire în comun

Portul Brăila
Cheiuri cu o lungime totală
Punctele de bazare a nave-
de 100 m
Punctele de bazare a navelor de Dunăre lor de Dunăre
Pe Dunăre Portul Tulcea
Folosire în comun Folosire în comun
Cheiuri cu o lungime totală
de 140 m
Folosire în comun

În raioanele maritime:
Mangalia
φ = 43032`, 5
λ = 28043`, 0

φ = 43052`, 5
λ = 28046`, 0

φ = 43050`, 3
λ = 28044`, 8

φ = 43050`, 3
λ = 28042`, 0

Gura Portiţei
În raioanele maritime: φ = 44030`, 5
Mangalia, Midia, Gura λ = 29004`, 0
Locuri Portiţei şi Sf. Gheorghe În raionul
pentru Nu erau prevăzute locuri de Se vor stabili conform φ = 44037`, 7 Midia: nu sunt
staţionare la radă planului λ = 29002`, 2 posibilităţi de
radă Partea sovietică va delimita staţionare în
concret raioanele maritime φ = 44035`, 8 comun
de staţionare a navelor λ = 29003`, 5
române
φ = 44037`, 5
λ = 29005`, 2

Sf. Gheorghe
φ = 44044`, 4
λ = 29023`, 6

φ = 44044`, 8
λ = 29026`, 5

φ = 44042`, 8
λ = 29027`, 0

φ = 44042`, 4
λ = 29024`, 2

70 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord

Pistele de aterizare-decolare, clădirile de

serviciu şi uz comun, depozitele şi alte Pistele de aterizare-deco- Pistele de aterizare-deco-
clădiri şi instalaţiile existente lare, clădirile de serviciu lare, clădirile de serviciu
Folosire în comun şi uz comun, depozitele şi şi uz comun, depozitele şi
Notă alte clădiri şi instalaţiile alte clădiri şi instalaţiile
Aeroportul
Toate cheiurile şi construcţiile se pun la existente existente
Kogălniceanu
dispoziţia navelor şi aviaţiei flotei URSS
din Marea Neagă, de către Republica
Socialistă România cu instalaţii de apă,
curent electric – –
şi utilajele existente

b. Obiectele şi construcţiile care se pun la dispoziţia şi construcţiile care se pun la dispoziţie de către URSS, asigurarea dislocării unei părţi
din forţele Marinei militare a Republicii Socialiste România
De acord cu propunerea
Baza maritimă militară
Baza sovietică. În plus să se
Odessa
maritimă adauge 300 m cheiuri care
Cheiuri la molul Androsov
militară Nu era prevăzut să fie folosite în caz de
(nr. 46 şi 47) cu o lungime
Odessa nevoie pentru asigurarea
totală de 357 m
facerii plinului de combusti-
Folosire în comun
bil de către nave

Portul Cheiuri cu o lungime totală

Ilicevesk Nu era prevăzut – de 100 m
Folosire în comun

Portul Cheiuri cu o lungime totală

Oceakov Nu era prevăzut de 140 m
Folosire în comun

Baza Cheiurile bazei maritime

maritimă militare (în raionul Km
militară Nu era prevăzut 91), cu o lungime totală de
Ismail 140 m
Folosire în comun

De acord cu propunerea
În porturile maritime
Locuri pentru părţii sovietice
Ilicevesk, Odessa, Tendra
staţionare Nu era prevăzut Partea sovietică va delimita
şi Jeleznîi Port
la radă concret raioanele maritime
Se vor stabili conform
de staţionare a navelor
planului
române

Pistele de
aterizare-deco-
lare, locurile
de staţionare
pentru clădirile
Aeroportul de serviciu
Cervono- Nu era prevăzut şi uz comun,
glisnskoe depozitele şi
alte clădiri
şi instalaţiile
existente
Folosire în
comun

document 2014 3 (65) 71

studii/documente

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord

c. Depozitele, spaţiile de depozitare şi rezervoarele ce se pun la dispoziţia Flotei URSS din Marea Neagră decorate cu Ordinul „Drapelul
Roşu” de către Republica Socialistă România

Baza maritimă militară Mangalia

Baza maritimă militară
54 torpile Nu putem
Mangalia
54 conuri de război asigura
Hrubă pentru păstrarea a Portul Mangalia
pentru torpile spaţiu pentru
48 de torpile cu conuri de Spaţiu pentru păstrarea a
Mangalia Real se găsesc depozitate: depozitarea
război (în 1967-1968 se va 21 torpile cu conuri de
21 torpile unui număr
destina suplimentar spaţiu război (60 m.p.)
21 conuri de război mai mare de
pentru păstrarea a 27 de
pentru torpile torpile
torpile cu conuri de război)
(total 60 m.p.)

Nu putem
Hrubă pentru păstrarea a asigura
Nu era prevăzut
200 grenade antisubma- spaţiu pentru
Real se găsesc depozitate: Spaţiu pentru păstrarea a
rin (în 1967-1968 se va depozitarea
30 grenade antisubmarin 30 grenade antisubmarin
destina suplimentar spaţiu unui număr
Notă: (8 m.p.)
pentru păstrarea a mai mare de
Provin de la Depozitul CODRU
170 grenade antisubmarin) grenade anti-
submarin

2000 tone motorină

În locul motorinei s-au depozitat (în
– –
rezervoarele Ministerului
Petrolului) şi (la Mangalia)

Petrolul de aviaţie să
Nu era prevăzut Rezervoare la suprafaţă rămână în continuare la
A fost depozitat în locul celor 2000 tone pentru păstrarea a 1944 tone Palas, întrucât la Manga-
motorină petrol de aviaţie la Palas lia nu sunt posibilităţi de
depozitare

Nu era prevăzut
Real se găsesc depozitate: Spaţiu pentru păstrarea
Rezervele sunt depozitate
120,5 tone ulei în butoaie a 120,5 tone ulei în butoaie
(depozitate în locul motorinei)

72 3 (65) 2014 document

 studii/documente

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord

Nu putem
Depozitul Basarabi (Murfatlar) asigura spaţiu
Hrube cu capacitatea de Spaţiu pentru păstrarea a
pentru depozi-
30 vagoane şi platformă 22 de vagoane a 10 tone
22 de vagoane mine = 3 hrube tarea unei
betonată pentru păstrarea a mine (440 m.p.)
a 10 vagoane cantităţi
Murfatlar 25 vagoane mine
mai mari

Nu era prevăzut
112,5 tone muniţii de
Real se găsesc depozitate:
– artilerie
112,5 tone muniţii de artilerie
(167 m.p.)
(167 m.p.)

Depozit betonat pentru

Nu era prevăzut păstrarea a 500 tone Nu putem
Real se găsesc depozitate: (42 vagoane) muniţii de Spaţiu pentru păstrarea a asigura spaţiu
Cernavodă Spaţiu pentru păstrarea a 224,6 tone artilerie 224,6 tone muniţii de artile- pentru depozi-
muniţii de artilerie (407 m.p.) Sunt repartizate spaţii rie (407 m.p.) tarea unei
Notă: pentru 30 vagoane cantităţi
Provin de la Depozitul Codru Restul se va repartiza în mai mari
1967-1968

În prezent la acest depozit nu mai este nimic depozitat

Depozitul Codru pentru Flota URSS din Marea Neagră
Codru 25 de vagoane Grenadele antisubmarin şi muniţia de artilerie au fost
(2 magazii de 250 m.p.) transferate la depozitele din Mangalia, Murfatlar şi
Cernavodă

În rezervoarele Ministerului Industriei

Petrolului În rezervoarele
În rezervoarele Ministeru-
- 5.000 tone păcură Ministerului Industriei
lui Industriei Petrolului
- 2.000 tone motorină Petrolului
- 5.000 tone păcură
Real se găsesc depozitate la baza nr.3 de - 5.000 tone păcură
- 2.000 tone motorină
export a Ministerului Petrolului - 2.000 tone motorină
- 5.000 tone păcură
Palas
- 2.000 tone motorină

Nu era prevăzut
Real se găsesc depozitate:
1.944 tone petrol T-1, depozitat în locul
celor 2.000 tone prevăzute a fi depozitate
la Mangalia
Partea sovietică propune ca 1.941 tone petrol T-1,
petrolul T-1 să fie depozitat depozitat la Palas în rezer-
la Mangalia voare de suprafaţă

document 2014 3 (65) 73

studii/documente

Propunerile părţii sovi- Propunerile Ministerului

Locul Prevederile Convenţiei vechi etice pentru proiectul de Forţelor Armate pentru Observaţii
acord, făcute în 1967 proiectul de acord

d. Depozitele, spaţiile de depozitare şi rezervoarele ce se pun la dispoziţie de către URSS pentru asigurarea dislocării unei părţi din forţele
Marinei militare a Republicii Socialiste România

Baza maritimă militară

Baza maritimă militară
Odessa
Odessa
Spaţiu pentru păstrarea a:
Depozite pentru păstrarea a:
- 15 de torpile cu conuri de
- 50 tone muniţii de artilerie
război (42 m.p.)
- 6 de torpile
-30 de grenade antisubmarin
-13 tone muniţie antisub-
Nu era prevăzut (8 m.p.)
marin
-22 de vagoane a 10 tone
Notă : se destină depozite
mine
sau se fixează locuri pentru
(440 m.p.)
Odessa depozitarea în comun în
-287 tone muniţii de artilerie
1967-1968
(499 m.p.)

Rezervoare pentru
Rezervoare pentru:
păstrarea a 230 tone
- 5.000 tone păcură
motorină
- 2.000 tone de motorină
Nu era prevăzut Notă : se destină depozite
- 2.000 tone de petrol de
sau se fixează locuri pentru
aviaţie
depozitarea în comun în
-120 tone uleiuri în butoaie
1967-1968

Baza maritimă militară

Ismail
Depozite pentru păstrarea
a: Baza maritimă militară
-13 tone muniţie antisub- Ismail
marin Spaţiu pentru păstrarea:
Nu era prevăzut - 50 tone muniţii de - 50 tone muniţii de artilerie
artilerie (75m.p.)
- 6 de torpile - 6 de torpile cu conuri de
Notă : se destină depozite război (6 m.p.)
sau se fixează locuri pentru
Ismail depozitarea în comun în
1967-1968

Întreaga canti-
Rezervoare pentru
tate necesară
păstrarea a 230 tone
asigurării
motorină
navelor
Nu era prevăzut Notă: se destină depozite
române s-a
sau se fixează locuri pentru
prevăzut să fie
depozitarea în comun în
depozitată la
1967-1968
Odessa

74 3 (65) 2014 document


24 aprilie 1971, București: Raportul ministrului Forţelor Armate, general-colonel Ion Ioniţă, adresat secretarului general
al C.C. al P.C.R., privind retragerea rezervelor Flotei sovietice a Mării Negre
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
MINISTERUL FORŢELOR ARMATE
MINISTRUL
Nr. M. 001306
din 28.04.1971
Tovarășului
NICOLAE CEAUȘESCU
SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE STAT20
1. Pe data de 7 aprilie 1971, printr-o telegramă, primul
locţiitor al ministrului Apărării Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste, șeful Marelui Stat Major, mareșal al Uniunii Sovietice
M. Zaharov, ne face cunoscut că „întrucât în prezent nu mai
este necesară păstrarea rezervelor Flotei Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste din Marea Neagră pe teritoriul Republicii
Socialiste România, s-a luat hotărârea ca, în anii 1971-1972,
aceste rezerve să fie înapoiate în Uniunea Republicilor Socialiste
Sovietice. Transportul rezervelor se va face cu nave sovietice”.
De asemenea, menţionează că, după părerea sa punerea de
acord asupra termenelor și ordinii de efectuare a transportului
rezervelor ar putea să revină comandanţilor Flotei Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră și Marinei
militare a Republicii Socialiste România.
Totodată, roagă să fie informat asupra hotărârii Ministerului
Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România.
2. Pe teritoriul Republicii Socialiste România există
depozitate următoarele rezerve ale Flotei Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste din Marea Neagră: 337,1 tone muniţie
artilerie, 22 de vagoane a 10 tone mine marine, 21 de torpile
cu conuri de război, 30 de grenade antisubmarin, 5.000 tone
păcură, 2.000 de tone motorină, 1.941 tone petrol de aviaţie și
120 de tone uleiuri.
Crearea acestor rezerve pe teritoriul ţării noastre s-a
efectuat în baza „Convenţiei între guvernul Republicii Socialiste
România și guvernul URSS asupra dislocării temporare a unei
părţi a forţelor Flotei maritime militare a Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste în bazele maritime militare, porturile și pe
aerodromurile Republicii Socialiste România, dacă acest lucru va
fi impus de situaţie”, încheiată în anul 1957 și a „Acordului între
Ministerul Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România
și Ministerul Apărării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
referitor la modalitatea retragerii trupelor sovietice din România
în Uniunea Sovietică” din anul 1958.
Întrucât convenţia guvernamentală din anul 1957,
menţionată mai sus, avea un caracter unilateral, cu ocazia
expirării termenului ei de valabilitate (10 ani), în anul 1967 a
fost încheiată „Convenţia între guvernele Republicii Socialiste
România și Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, asupra
document 2014 3 (65)
studii/documente
STRICT-SECRET
Exemplar nr. 1
Înregistrat la
Cancelaria C.C. al P.C.R.
nr. 1328/ 3 V 1971
redislocării temporare și reciproce a unei părţi din forţele
maritime militare din Marea Neagră și pe Dunăre, precum și
pe aerodromurile Părţilor contractante, dacă acest lucru va fi
impus de situaţie”.
La articolul 4 aliniatul 1 se prevede că depozitarea de către o
Parte contractantă pe teritoriul celeilalte Părţi contractante „se
va realiza din vreme, în timp de pace, prin acord între Ministerul
Forţelor Armate al Republicii Socialiste România și Ministerul
Apărării al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”, iar la
articolul 7 aliniatul 1 se arată că până la încheierea acestui
acord Flota Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din
Marea Neagră să păstreze în continuare pe teritoriul Republicii
Socialiste România, rezervele existente la data încheierii
Convenţiei.
Până în prezent acest acord nu a fost încheiat, deși în
anul 1969 în vederea întocmirii lui, s-au efectuat recunoașteri
reciproce pe teritoriul celor două ţări, iar în noiembrie 1970 s-a
efectuat schimbul proiectelor elaborate de fiecare parte.
Întrucât conţinutul acestor proiecte era diferit s-a căzut de
acord cu Ministerul Apărării al Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste ca acestea să fie studiate reciproc și apoi discutate și
puse de acord în cadrul unei întâlniri comune. Până acum însă
partea sovietică nu ne-a comunicat părerea sa, la proiectul de
acord elaborat de noi.
3. Cu toate că partea sovietică a hotărât retragerea rezervelor
destinate Flotei URSS din Marea Neagră aflate pe teritoriul
Republicii Socialiste România, în viitor conform articolului 4
aliniatul 1 al Convenţiei guvernamentale din anul 1967 atât timp
cât acesta este în vigoare (până în anul 1977) poate solicita să
creeze și să depoziteze pe teritoriul ţării noastre unele rezerve.
Aceasta se va putea face, așa cum se prevede în convenţie
numai pe baza unui acord între Ministerul Forţelor Armate ale
Republicii Socialiste România și Ministerul Apărării Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste.
4. În urma retragerii rezervelor de materiale ce aparţin Flotei
Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră
pe teritoriul ţării noastre vor continua să rămână următoarele
rezerve ce aparţin Comandamentului Unificat: 484 vagoane
muniţie de infanterie și artilerie, 52 vagoane muniţii pentru
75
studii/documente
aviaţie, 9.844 tone carburanţi și 322,3 tone uleiuri. Aceste
rezerve sunt din cele rămase după retragerea trupelor sovietice
din România în anul 1958.
5. Faţă de cele de mai sus, propun a aproba:
– să răspundem Ministerului Apărării Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste că Ministerul Forţelor Armate ale Republicii
Socialiste România a luat la cunoștinţă de hotărârea privind
retragerea rezervelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste din Marea Neagră de pe teritoriul Republicii Socialiste
România și nu are obiecţii ca planificarea termenelor și ordinii de
efectuare a transportului acestor rezerve să revină comandanţilor
Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea
Neagră și Marinei Militare a Republicii Socialiste România;
The Withdrawal from Romania of the Soviet Union Black Sea Navy Reserves (1971-1972)
- Captain (N.) engineer Marian Tănase, Ph.D.
In 1971 because of the isolation policy of Romania in the Warsaw Treaty, the Soviet Union leaders decided the
withdrawal of the Black Sea Navy reserves which were stationed on Romania’s territory. The liquidation operation of the
Soviet supplies was realized in the next years. On Romania’s territory remained only the armament and munitions supplies
of the Unified Headquarters of the Warsaw Treaty.
Keywords: Soviet Union navy from the Black Sea, General Ion Ioniţă, agreement, 1971, fuel
NOTE
1
Divizionul 175 Nave Scafandri Constanţa.
2
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), Fond
Comitetul Central (în continuare C.C.) al Partidului Comunist Român
(în continuare P.C.R.) – Cancelarie, dosar nr. crt. 135/1969, ff. 25-30;
Convenţia a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri
nr. 2913 din 1 decembrie 1967.
3
Ibidem, f. 13.
4
Ibidem, ff. 13-16. Raportul ministrului Forţelor Armate, generalul-
colonel Ion Ioniţă, adresat lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al
C.C. al P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat, cu nr. M. 002940 din
15 iulie 1969, privind negocierea acordului dintre URSS şi România,
anexă la Convenţia din 1957. La raport au mai fost anexate: o copie
a textului Convenţiei din 1967; Proiectul de acord privind stabilirea
locurilor destinate pentru dislocarea unei părţi din forţele maritime
militare şi pentru păstrarea rezervelor, în mod temporar, de către o
parte contractantă pe teritoriul celeilalte părţi contractante cu anexe;
un tabel comparativ între prevederile Convenţiei din 1957 şi cele ale
Convenţiei din 1967. Ibidem, ff. 17-37.
5
Ibidem, ff. 17-24. Acordul a fost avizat favorabil de către Ministerul
Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei şi Institutul de Cercetări Juridice
al Academiei a Republicii Socialiste România. Ibidem, f. 14.
6
Motivaţia a fost următoarea: întâlnirea reprezentanţilor celor două
ministere pentru efectuarea recunoaşterilor în Republica Socialistă
România, în vederea întocmirii acordului anexat la Convenţie, să aibă
loc în perioada 1-25 noiembrie 1969, deoarece în perioada propusă de
partea sovietică vor avea loc activităţi legate de desfăşurarea celui de
al X-lea Congres al Partidului Comunist Român şi sărbătorirea Zilei
Marinei Republicii Socialiste România. Ibidem, f. 13.
7 ff. 13-16.
Ibidem, ff. 15; 31-37.
8
Ibidem, ff. 31-37.
9
Ibidem, f. 2.
10
La şedinţa Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. din ziua de
10 noiembrie 1969, Acordul a fost pus la numărul 1 pe Ordinea de zi.
Prin Protocolul nr. 39 din 10 noiembrie 1969 se specifica că: se aprobă
76
– intrarea, cu acordul Ministerului Forţelor Armate, în apele
teritoriale ale Republicii Socialiste România a navelor sovietice
destinate efectuării transporturilor menţionate mai sus, pentru
care partea sovietică să ne comunice din timp numărul acestora
și data sosirii lor.
MINISTRUL FORŢELOR ARMATE
ale
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
General-colonel
Ion IONIŢĂ
punctul de vedere al Ministrului Forţelor Armate privind încheierea
acordului cu Ministerul Forţelor Armate ale URSS referitor la stabilirea
locurilor destinate pentru dislocarea unei părţi din forţele maritime
militare şi pentru păstrarea rezervelor, în mod temporar, de către o parte
pe teritoriul celeilalte părţi. Delegaţia Ministerului Forţelor Armate al
R.S. România va cere, cu ocazia tratativelor, includerea în sus-numitul
acord a clauzei prevăzute în articolul 1 alin. 2 din Convenţia încheiată
între guvernele R.S.R. şi URSS, la Bucureşti la 28 septembrie 1967:
dislocarea temporară a unei părţi ale unui stat în marea teritorială (apele
teritoriale), în porturile (bazele maritime militare) din Marea Neagră
şi pe Dunăre, precum şi pe aerodromurile, aparţinând celuilalt stat se
va face numai în baza hotărârii prealabile luate în comun de guvernele
R.S.R. şi URSS. [...] Proiectul de acord după ce va fi definitivat cu
partea sovietică va fi supus, înaintea semnării, aprobării Prezidiului
Permanent al C.C. al P.C.R. Ibidem, f. 2-7.
11
A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. crt. 57/1971,
ff. 21-24.
12
Ibidem, f. 21.
13
Ibidem, ff. 21-24. Raportul ministrului Forţelor Armate, generalul-
colonel Ion Ioniţă, adresat lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al
C.C. al P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat, cu nr. M. 001306
din 24 aprilie 1971, privind solicitarea URSS de a-şi retrage rezervele
flotei URSS a Mării Negre depozitate pe teritoriul României.
14
Existau depozitate: 484 vagoane muniţie de infanterie şi artilerie;
52 vagoane muniţii pentru aviaţie, 9.844 tone carburanţi şi 322,3 tone
uleiuri.
15
A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. crt. 135/1969,
16
Ibidem, ff. 17-19.
17
Ibidem, ff. 20-22.
18
Ibidem, ff. 23-24.
19
Ibidem, ff. 31-37.
20
Ibidem, dosar nr. crt. 57/1971, ff. 21-24.
3 (65) 2014 document

LINIA FORTIFICATĂ FURU MARE – RACOVIŢENI – VIZIRU.
BĂTĂLIA RÂMNICULUI – 1916
(CONTRIBUŢII DOCUMENTARE)
D
upă succesele obţinute pe frontul din
Transilvania când inamicul a fost surprins, a
urmat dezastrul de la Turtucaia.Comandamentul
român a retras forţe de pe câmpul de luptă intracarpatic
expediindu-le în Dobrogea. De această stare de lucruri au
profitat trupele germano-austro-ungare. O întreagă armată,
a IX-a, comandată de generalul Erich von Falkenhayn a
fost adusă pe frontul românesc. În aceste condiţii trupele
române se retrăgeau pas cu pas. Lupte crâncene s-au dat
la Cerna și Jiu. Aici s-a remarcat tânărul ziarist de origine
buzoiană Pamfil Șeicaru, pe atunci sublocotenent în
Regimentul 11 Infanterie „Mehedinţi”. Un contemporan al
evenimentelor arată că Pamfil Șeicaru era pe vremea aceea
subiect de legendă. Toţi ofiţerii și soldaţii cunoșteau cu
multe amănunte zbuciumul său de la Cerna și Alion, care
înfloreau isprăvile sale de la Jiu, iar seara când mocneau
tăciunii în umbra de la stâne, ori se aprindeau focurile în
scorburi, zvonul mergea din povestitor în
povestitor, fiecare tălmăcind după ultima
versiune legenda tânărului ofiţer2.
Unităţile militare române au luptat cu
vitejie pe crestele Carpaţilor, încercând să
oprească înaintarea inamicului la Bran,
Câmpulung, Sibiu, Predeal, Jiu, Argeș,
Neajlov. Yvonne Blondel, fiica fostului
Yvonne Blondel, ministru plenipotenţiar al Franţei la
Jurnal de război București, Camille Blondel, căsătorită
1916-1917. Frontul la 1909 cu Ion ( Jean) Cămărășescu, fost
de sud al României, prefect de Silistra, arată în însemnările
București, Institutul sale din 6/19 octombrie 1916 că la Buzău,
Cultural Român, la Predeal, dar mai ales la Câmpulung,
2005
ofensiva germană se întărește necontenit.
Fără nicio îndoială, marele, grosul, colosul Hindenburg, vrea
să dea o mare lovitură și să-și concentreze forţele disponibile
contra României3.
Cu toate că luptau cu eroism, soldaţii români erau
lipsiţi de sprijinul material promis de aliaţi și având unii
comandanţi superiori nepricepuţi, ezitanţi, lipsiţi de iniţiativă
cedau pas cu pas întinse teritorii ale României. Martor al
acestor dramatice momente, șeful Partidului Conservator,
Alexandru Marghiloman, arăta în notele sale politice la
18 noiembrie/1 decembrie 1916 că pe frontul moldovean,
până la Valea Buzăului atac viu al centralilor la Buzău,
Bratocea, Prahova, vii acţiuni, trupele care se retrăgeau de la
Câmpulung atacaţi violent pe Valea Dâmboviţei, ele rezistă la
Micloșani în Muscel4.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Conferenţiar univ. Dr. Constantin I. STAN1
Nici rușii nu se grăbeau să acorde sprijinul militar necesar
Armatei Române. Trupele ţariste se retrăgeau de multe
ori fără luptă. Din aceste motive, Marele Cartier General
român, prin Ordinul nr. 1720 din 25 septembrie 1916 a
ridicat problema Comandamentului rus de a organiza linii
defensive în toată ţara pentru a se putea regrupa forţele. Pe
aceste linii de apărare unităţile ţariste trebuiau să reziste
succesiv în cadrul retragerii5. Situaţia s-a complicat odată
cu părăsirea capitalei în data de 6 decembrie 1916. Sediul
Marelui Cartier General român a fost mutat în noaptea de
19 noiembrie/2 decembrie -20 noiembrie/3 decembrie 1916
din raţiuni de ordin militar. Se spera păstrarea graniţelor la
vest de Buzău, barând în felul acesta Valahia de Nord la sud în
dreapta având munţii și în stânga Dunărea6. Ulterior, sediul
Marelui Cartier General român a fost transferat la Bârlad.
În aceste condiţii, Marele Cartier General român a decis ca
zona pornind de la Râmnicu Sărat până la Viziru să fie întărită.
Generalul Văleanu a primit, încă din 11 octombrie 1916,
Ordinul nr. 2243 de a începe neîntârziat lucrările de fortificaţii
în zona Băile Galaţi – malul stâng al Siretului, între localităţile
Nămoloasa și Gura Putnei7. Totodată, generalul român a
primit dispoziţii să recunoască și să traseze următoarea linie
de apărare prin punctele Căiuţ est – Panciu – Odobești vest.
Urechești vest – Râmnicu Sărat – Nisipurile – Viziru.
Lucrările nu mai puteau întârzia din cauza deteriorării
situaţiei militare. Ele urmau să fie efectuate cu muncitori
rechiziţionaţi, inclusiv prizonieri, deși legile internaţionale
interziceau acest lucru, având asigurate mijloacele logistice:
materiale, unelte, specialiști de la Comandamentul General
al Etapelor.
În data de 24 noiembrie 1916, Marele Cartier General
român a ordonat ca fortificaţiile să cuprindă șoseaua
Buzău – Râmnicu Sărat – Putreda, care avea rol strategic,
dar și apropierea căii ferate8.
Marele Comandament rus a delegat pentru proiectarea
și efectuarea lucrărilor pe generalul Veliko, care răspundea
nemijlocit de linia Râmnicu Sărat – Viziru, aceasta urmând
să fie executată în cel mai scurt timp9.
La 27 noiembrie 1916 reprezentantul Marelui Cartier
General român, generalul Dumitru Colescu, împreună
cu generalul rus Subotin, au inspectat lucrările efectuate
pe o arie foarte mare. Ele erau jalonate de satele: Căiuţ –
Serbești – Masivul Odobești – Plopi – Murgești – Putreda
Mare – Racoviţeni pe șoseaua Râmnicu Sărat – Buzău –
Joiţa – Șocariciu – Balta Jirlău – Filipești – Lacu Sărat –
Viziru – Dunărea.
77
studii/documente
Fortificaţiile nu erau foarte puternice către sfârșitul
lunii noiembrie 1916, deoarece lucrările efectuate cu
destulă grabă constau în șanţuri de trăgători fără reţele de
sârmă ghimpată. Doar pe sectorul cuprins între comuna
Racoviţeni – șoseaua Râmnicu Sărat – Buzău se constituise
și o a doua linie de sârmă ghimpată cu obstacole din lemn,
dar pe o lungime de numai un kilometru. Această linie de
apărare nu fusese încă legată de fortificaţiile deja existente
în Valea Putnei și Valea Zăbalei.
În Raportul nr. 3635 înaintat Marelui Cartier General
român, cei doi generali au tras concluzia că linia de
fortificaţii în care se puneau mari speranţe pentru oprirea
inamicului era destul de simplă. Reţelele de sârmă nu erau
peste tot așezate, iar o rezistenţă pe această linie de apărare
era apreciată ca fiind de scurtă durată. Autorii documentului
indicau consolidarea lucrărilor, dar și începerea liniilor
a doua și a treia de șanţuri cu ostașii care vor fi trimiși să
umple golurile dintre Valea Putnei și Valea Buzăului10.
Într-adevăr, lucrările trebuiau
consolidate și completate.
Generalul Scarlat Panaitescu
care a completat raportul
generalilor Dumitru Colescu
și Subotin subliniază că deja
Comandamentul rus a solicitat
organizarea de întăriri la est și
la vest de orașul Buzău, în zona
Călmăţui – Măgura – Aninoasa,
cu scopul opririi inamicului pe
Generalul Scarlat Panaitescu
această linie pentru a putea fi
utilizată calea ferată Brăila – Buzău11.
În vederea rezolvării situaţiei, generalul Scarlat
Panaitescu a propus ca de aceste lucrări să se ocupe două
companii de pionieri și oameni mai în vârstă de la părţile
sedentare ale regimentelor din garnizoana Brăila. El indica
apoi ca lucrările de la vest de șoseaua Râmnicu Sărat –
Buzău să fie efectuate de două batalioane de pionieri din
Focșani.
Pentru linia de apărare a orașului Buzău se propunea
de către același general din Marele Stat Major al Armatei
utilizarea unui batalion de pionieri aparţinând Armatei de
Operaţii12. Toate aceste fortificaţii nu s-au putut realiza
integral, ca urmare a pătrunderii inamicului în zonă.
Generalul Văleanu a luat însă măsuri rapide cu ajutorul
trupelor Corpului 5 Armată român, în special cu cei de
la părţile sedentare ale regimentului, întinzând 800 tone
de sârmă ghimpată. Către zonă au fost expediate toate
companiile de pionieri disponibile, dar și toate batalioanele
de lucrători13.
Pe șoseaua Râmnicu Sărat – Buzău, din Ordinul
Marelui Cartier General român, lucrările au fost efectuate
de Brigada 35 Infanterie aflată la Râmnicu Sărat. De
asemenea, generalul Văleanu a mai primit încă 400 de tone
78
de sârmă ghimpată. S-a ordonat totodată ca lucrările de
întărire să fie continue și cu legături între ele14.
În pofida măsurilor luate, operaţiunile se desfășurau
destul de lent. Însuși generalul Văleanu expedia,
la 26 noiembrie 1916, Raportul nr. 3690 Marelui Cartier
General român în care se preciza că linia de rezistenţă
era simplă și incompletă. Reţelele de sârmă ghimpată nu
fuseseră întinse peste tot. La liniile a doua și a treia de
apărare lucrările nu începuseră încă. Golul existent între
Grupul Râmnic și Grupul Vrancea se menţinea încă15.
La rândul său, generalul Scarlat Panaitescu raporta, pe 30
noiembrie 1916, Marelui Cartier General român că această
linie de fortificaţii este incompletă întrucât cuprinde doar
săpături destinate infanteriei, în timp ce artileria se vedea
nevoită să-și recunoască singură poziţiile de apărare și să
treacă la organizarea lor16.
Deficienţe destul de mari au fost constatate și de
Comandamentul rus al Armatelor de la Dunăre. El cerea de
altfel, la 29 noiembrie 1916, Marelui Cartier General român
să se întărească regiunea Călmăţui, să se acopere cu lucrări
și trape gara Făurei, precum și linia ferată Buzău – Brăila.
Documentul sublinia că, atunci când trupele româno-ruse
se vor retrage pe această linie, întăriturile pe Călmăţui se vor
întregi chiar în timpul acţiunii. Comandamentul Militar rus
nu era dispus să pună la
dispoziţie un batalion
de pionieri alcătuit din
militari având misiunea
să încheie lucrările în cel
mult zece zile17.
Teoretic, lucrurile
păreau relativ simple,
dar practic, situaţia
devenea pe zi ce trece tot
mai complicată deoarece
regimentele ruse aveau
efective reduse, ostașii
acuzau o stare avansată
de oboseală, iar folosirea
lor la fortificaţii
Generalul Alexandru Averescu
putea genera serioase
nemulţumiri. Militarilor ruși li se cerea să reziste cu orice
preţ până când vor sosi noi trupe.
Armata 2 română se retrăgea, fără incidente. La
29 noiembrie 1916, comandantul ei, Alexandru Averescu,
a expediat diviziilor sale Ordinul de Operaţii nr. 2223 prin
care li se preciza că trebuiau să continue mișcarea spre est cu
scopul de a ocupa poziţiile întărite aflate la sud de Râmnicu Sărat.
Corpul 2 Armată se va retrage sub protecţia Diviziei 15,
iar Diviziile 22 și 23 Infanterie vor ocupa poziţiile imediate,
oprindu-și mersul doar pentru timpul strict necesar destinat
repausului trupelor. Divizia 12 Infanterie va pune în marș în
faptul zilei trupele sale și va merge prin Buzău la Mătești
3 (65) 2014 document

unde va lua poziţii pe stânga Buzăului în prelungirea
Diviziei 15 rusă. Frontul Diviziei va fi orientat la nord-est,
astfel că să bareze direct comunicaţiile de pe stânga Buzăului
și să domine din flanc pe cea din dreapta râului. Divizia 16
va constitui ariergarda, ea va începe retragerea în ordine de
luptă și cât mai târziu. Ordinea de marș nu va mai fi luată
decât după ce va trece de ariergărzile ruse, care vor înainta în
noaptea aceasta chiar pe linia Ulmeni – Gura Sărăţii. Divizia
16 va merge pentru a întări Divizia 12 pe poziţia arătată. Ambele
divizii vor face lucrări de întărire. Corpul 3 Armată se va
retrage sub protecţia a două ariergărzi din Valea Buzăului
și a Nișcovului la Haimanalele și împrejurimi. Cartierul
General al Corpului 3 Armată la Râmnicu Sărat. Cartierul
General al Armatei se strămută la Focșani18.
În aceeași zi, generalul Alexandru Averescu a expediat
Ordinul de Operaţii nr. 2224 comandantului Corpului 3
Armată, generalului Arthur Văitoianu, în care arăta: După
ce veţi dirija operaţiunile de retragere a Diviziilor 3 și 6,
până vor trece din poziţia ocupată de Diviziile 12 și 16, veţi
lăsa comanda Grupului generalului Arghirescu și veţi merge
la Râmnicu Sărat. Acolo veţi cere de la generalul Văleanu
relaţii asupra poziţiilor ce are de ocupat Armata 2, vă veţi
orienta cât se va putea mai complet pentru ca, în ziua de 1
decembrie, să puteţi repartiza pe ea trupele Diviziilor 3 și 6.
Pe mâine seară chiar veţi lua dispoziţii pentru a se trimite
pe direcţiile periculoase detașamente din Diviziile 22 și 23
Infanterie trimise înainte acolo19.
La 1 decembrie 1916 Marele Cartier General Român
a dat Ordinul de operaţii nr. 26 semnat de însuși Regele
Ferdinand, privind ocuparea liniei ce se întărește la sud
de Râmnicu Sărat – Viziru. Documentul prevedea
următoarele: 1) Trupele rusești vor ocupa frontul începând
de la Dealul Câmpuri, inclusiv (cota 417 sud-vest de
Tranșee cu sârmă ghimpată în prima linie (Fototeca Muzeului Militar
Naţional „Regele Ferdinand I”)
Dealul Racoviţeni – Vadu Sorești – Cuculeasa – Costieni –
Șocariciu – Bălăceanu – Galbenu – Slobozia – Lacu Sărat –
(nord de Batogu) – Liscăţeasca – Viziru și Ceacârul).
2) Diviziile române 3, 6, 12 formând Grupul Râmnicului
vor ocupa frontul Dealul la Câmpuri (exclusiv cota 417 sud-
vest de pădurea Racoviţeni), Putreda Mare – Mărgăritești –
document 2014 3 (65)
studii/documente
Sărulești – Șindriliţa – Furu Mare,
unde se va face legătura cu Brigada
7 Mixtă (colonel Sturdza). 3)
Linia de despărţire dintre trupele
rusești și grupul Râmnicului va
fi șoseaua naţională Grebănu –
Jideni – calea ferată Râmnicu Sărat
– Focșani de la cantonul 20 Buzău
– Râmnicu Sărat până la 20 km
Racoviţeni. Această linie aparţine
trupelor rusești [...]. 4) Divizia Generalul Arthur Văitoianu
7 va întări Detașamentul Colonel Sturdza care ocupă
sectorul Vrancei de la Clăbucul la Furu Mare. Divizia
1/17 va întări Divizia 15 care va ocupa sectorul Oituzului
de la Muntele Șandru până la Clăbucul. Trupele care ocupă
sectorul Vrancei și al Oituzului vor forma Grupul Vrancei și
Oituzului sub comanda generalului Christescu. 5) Corpul
Râmnicului împreună cu Grupul Vrancei și Oituzului vor
forma Armata 2 sub comanda generalului Al. Averescu20.
Trupele rusești au primit Ordinul de Operaţii nr. 25 al
comandantului general Saharov, care preciza: 1) Grupul
general Denikin, care cuprindea Corpul 6 Cavalerie
și Corpul 7 Armată, trebuia să se găsească pe poziţia
Racoviţeni – Râmnicu Sărat având la dreapta sa Armata
2 română, iar la stânga Grupul general Aliev. 2) Grupul
general Aliev având Corpurile 5 Cavalerie și 4 Infanterie
avea la dreapta Grupul general Denikin, în timp ce flancul
stâng era ocupat de Grupul general Constantin Prezan,
care se retrăgea primind misiunea să asigure frontul de la
Șocariciu până la lacul Jirlău, în continuare la Dunăre.
3) Grupul general Sirelias, care avea în subordine Corpul 4
Siberian și Corpul 47 Armată, ocupa poziţiile de la Ostrov
pe Dunăre până la lacul Glavofiţa din Basarabia21.
În zilele de 1-2 decembrie 1916, armatele ruse aveau
obligaţia să oprească înaintarea inamicului pe sectorul
Buzău – Călmăţui, cu scopul de a utiliza mai departe
linia ferată Brăila – Buzău. Astfel, Divizia 2 Infanterie din
Corpul 8 Armată rus trebuia să ocupe, pe 2 decembrie 1916,
satele de pe malul stâng al râului Buzău, respectiv Gura
Călmăţuiului, Vadu Pașii, Scurtești, iar pe 5 decembrie 1916
să ajungă la cota 417 sud-est de satul Racoviţeni, până la
cătunul Cuculeasa22. Corpul 8 Armată (general Denikin) nu
a făcut faţă inamicului și s-a retras pe linia Râmnicu Sărat – Viziru.
Două batalioane din Regimentul 133 Infanterie rus trimise
în sprijinul Diviziei de Cazaci Tereskaia au fost respinse de
forţele germane23. La rândul lor, Diviziile 15 Infanterie rusă,
10 Cavalerie, Divizia 1 de Cazaci de la Don sunt respinse în
zona Călmăţui – Valea Buzăului. Comandantul rus dorea să
menţină linia ferată Buzău – Făurei – Brăila, dar trupele sale
sunt silite să se retragă pe linia fortificată Râmnicu Sărat –
Viziru24.
În ziua de 3 decembrie 1916, pe frontul cuprins între
Furu Mare – Bisoca – Niculești îngloba încă o Divizie de
79
studii/documente
Cavalerie rusă. De asemenea, au sosit în sectorul Râmnicu
Sărat Diviziile 13 și 34 Infanterie ruse25.
Ordinele Marelui Cartier General român aveau în vedere
organizarea rezistenţei la sud de Râmnicu Sărat – Viziru,
unde se construia linia fortificată. Situaţia trupelor române
era foarte dificilă. Efectivele regimentelor scăzuseră în mod
îngrijorător. Astfel, Regimentul 4 Infanterie din Divizia 3
avea 600 de combatanţi, Regimentul 22 Infanterie 400 de
militari. Regimentul 26 Artilerie dispunea de 18 piese, iar
Regimentul 2 Artilerie numai de 11. O situaţie similară
exista și la Divizia 6 Infanterie română. Cea mai grea situaţie
o întâlnim la Regimentul 10 Infanterie „Putna” și Regimentul 24
Infanterie din Tecuci. Nici starea Diviziei 1/17 Infanterie nu
era mai bună26. Exemplele pot însă continua.
Profitând de situaţia grea a unităţilor române, trupele
germane înaintau pas cu pas. La 3 decembrie 1916 inamicul
organizează un puternic atac în sectorul Dumitrești, dar
Brigăzile 2 și 5 din Divizia 1/17 Infanterie au rezistat
ofensivei prusace. Nemţii ocupă localităţile Mânzălești,
Vintilă Vodă, Niculești, înaintând pe Valea Slănicului.
Germanii pun stăpânire pe satele Vadu Sorești și Fundeni27.
Ei înaintează vijelios ocupând comunele Aldeni, Blăjani,
Florești, Niculești. Lupte grele se dau în zona Vranei, unde
Grupul Vrancea încă rezista28.
Linia de fortificaţii Râmnicu Sărat – Viziru edificată
în pripă și cu mijloace insuficiente și-a dovedit din păcate
eficienţa. Inamicul a reușit să infiltreze trupe începând din
11 decembrie 1916 în regiunea Racoviţeni – Ciocâltele –
Fundeni până la Bălăceanu.
Bătălia Râmnicului a durat șase zile, între 9/23 și 14/27
decembrie 1916. Armata 9 Germană a început atacul având
zece divizii în prima linie. El s-a desfășurat concomitent
cu ofensiva Armatei I Austro-Ungare pe Valea Oituzului și
Trotușului și Armatei Germane de Dunăre. Primele grupuri
germane care au înaintat în această sângeroasă încleștare
erau comandate de generalii Kraft și Morgen. Cele mai
aprige confruntări s-au dat pentru ocuparea înălţimii 417
care reprezenta, după aprecierile specialiștilor, cheia întregii
poziţii. Ele s-au derulat în zilele de 10/23 și de 11/24
decembrie 191629. Germanii au atacat furibund, mai ales
în sectoarele ocupate de Diviziile 15 și 34 Infanterie ruse.
Ultima a intrat, de altfel, în debandadă și, potrivit generalului
Reţele de sârmă ghimpată pe Siret (Fototeca Muzeului
Militar Naţional „Regele Ferdinand I”)
80
francez Victor Pétain,
generalul Saharov a
ordonat în consecinţă
retragerea30. În același fel
au procedat și Diviziile
Corpului 4 Siberian, care
au opus o slabă rezistenţă.
Comuna Bălăceanu
a fost predată după o
luptă de scurtă durată.
De asemenea, cavaleria
ţaristă s-a retras fără
ordin din sectorul Dealul
Hârjei – Modreni31. Generalul Constantin Prezan
Situaţia devenea astfel
tot mai critică.
Lupte grele s-au dat și în punctul Spidele, pe dealurile
Șoricari și Marghiloman, unde Regimentul 4 Vânători și 27
Infanterie le-au redobândit de câteva ori, dar le-au cedat în final.
Confruntări serioase sunt semnalate și la Crucea Comisoaiei.
Aici, după unele surse pierderile au ajuns la 20.000 de morţi,
răniţi și dispăruţi pentru unităţile ruso-române32.
Confruntările militare decisive au avut loc pe 14/27
decembrie 1916, când unităţile germane au reușit să facă
joncţiunea cu aripa dreaptă a Grupului Gerock din Armata I
Austro-Ungară comandată de Arhiducele Iosif. Divizia 3
Infanterie română și Divizia rusă Zaamurskar au trebuit să se
retragă. Trupele ţariste au părăsit poziţiile din sectorul central
al frontului, facilitând astfel ocuparea orașului Râmnicu Sărat
de către nemţi. Ei au pătruns, de altfel, în aceeași zi, în jurul
orei 16, printre cele trei bariere ale localităţii33.
Bătălia Râmnicului a fost un succes pentru inamic.
Alexandru Marghiloman, filo-german convins, afirmă în
notele sale politice din ziua de 15/28 decembrie 1916 că
nemţii anunţă printr-un comunicat că după cinci zile de
lupte o victorie mare asupra rușilor la Râmnicu Sărat, 7.000
de prizonieri34.
Armatele 4 și 5 ruse s-au retras în aceste condiţii pe
linia Siretului. După Râmnicu Sărat, germanii au ocupat
orașul Focșani, dar nu au reușit să cucerească Moldova care
rămânea singurul teritoriu liber al României.
***
Ordinul de operaţii nr. 2223 din 29 noiembrie 1916 al
Armatei 2 române 35
Armata II va continua mișcarea spre est în scopul de a ocupa
poziţiile întărite de la sud de Râmnicu Sărat.
Retragerea Corpului 2 Armată va fi protejată de Divizia 15
și se va executa după cum urmează:
– Diviziile 22 și 23 [Infanterie – n.n.] vor porni chiar în
noaptea aceasta pe poziţiile indicate, întrerupând marșul pentru
timpul strict necesar repausului trupelor.
3 (65) 2014 document

– Divizia 12 [Infanterie – n.n.] va pune în marș în faptul
zilei trupele sale și va merge prin Buzău la Mătești, unde va lua
poziţii pe stânga Buzăului în prelungirea Diviziei 15 rusă.
Frontul Diviziei va fi orientat la nord-est, astfel ca să
bareze direct comunicaţiile de pe stânga Buzăului și să domine
din flanc pe cea din dreapta râului.
– Divizia 16 [Infanterie – n.n.] va constitui ariergarda,
ea va începe retragerea în ordine de luptă și cât mai târziu.
Ordinea de marș nu va mai fi luată decât după ce va trece de
ariergarda rusă, care vor înainta în noaptea aceasta chiar pe
linia Ulmeni – Gura Sărăţii.
Divizia 16 va merge pentru a întări Divizia 12 pe poziţia
arătată. Ambele divizii vor face lucrări de întărire. Corpul 3
Armată se va retrage sub protecţia a două ariergărzi din Văile
Buzăului și Nișcovului la Haimanalele și împrejurimi.
Cartierul General al Corpului 3 Armată la Râmnicu Sărat.
Cartierul General al Armatei se strămută la Focșani.
Comandantul Armatei 2
General Averescu
***
Ordinul de operaţii nr. 26 din 1 decembrie 1916
al Marelui Cartier General român36
Pentru ocuparea liniei care se întărește la sud de Râmnicu
Sărat – Viziru, ordon următoarele:
1) Trupele rusești vor ocupa frontul începând de la Dealul
Câmpuri inclusiv (cota 417 sud-vest de Dealul Racoviţeni –
Vadu Sorești – Cuculeasa – Costieni – Șocariciu – Bălăceanu
– Galbenu – Slobozia – Lacu Sărat –( nord de Batogu) –
Liscăţeasca – Viziru și Ceacârul).
2) Diviziile române 3, 6, 12 formând Grupul Râmnicului
vor ocupa frontul Dealul la Câmpuri (exclusiv cota 417 sud-
vest de pădurea Racoviţeni), Putreda Mare – Mărgăritești –
Sărulești – Șindriliţa – Furu Mare, unde se va face legătura cu
Brigada 7 Mixtă (colonel Sturdza).
3) Linia de despărţire dintre trupele rusești și grupul
Râmnicului va fi șoseaua naţională Grebănu – Jideni – calea
ferată Râmnicu Sărat – Focșani de la cantonul 20 Buzău
– Râmnicu Sărat până la 20 km Racoviţeni. Această linie
aparţine trupelor rusești.
Trupele române se vor retrage de pe front, vor avea dreptul
de a întrebuinţa toate drumurile din zona trupelor rusești de
la vest de linia Cilibia – Boldu – Ciorăști, pentru a se duce la
centrele de concentrare.
4) Divizia 7 va întări Detașamentul Colonel Sturdza
care ocupă sectorul Vrancei de la Clăbucul la Furu Mare.
Divizia 1/17 va întări Divizia 15 care va ocupa sectorul
Oituzului de la Muntele Șandru până la Clăbucul.
Trupele care ocupă sectorul Vrancei și al Oituzului vor
forma Grupul Vrancei și Oituzului sub comanda generalului
Christescu.
document 2014 3 (65)
studii/documente
5) Corpul Râmnicului împreună cu Grupul Vrancei și
Oituzului vor forma Armata 2 sub comanda generalului
Al. Averescu.
Ferdinand
Pt. conformitate șeful Biroului operaţii (s.s. indescifrabil)
***
Ordinul de operaţii nr. 978 din 2 decembrie 1916 al
Corpului 3 Armată37
Diviziile 3 și 6 se vor pune în marș mâine, 2 decembrie
1916, ora 8 a.m., pentru a se așeza în situaţia iniţială în
vederea lucrărilor de întărire ce urmează să se execute și pentru
care vor primi ulterior instrucţiuni de detaliu.
Ordon:
1) Divizia 6 să ocupe frontul de la cota 417 sud Racoviţeni
până la satul Valea Salciei, exclusiv, conform directivelor primite
de generalul Arghirescu de la domnul comandant al Armatei 2.
a) La muntele Ulmușorul cota 915 nord-est de Bisoca.
b) La încrucișarea comunicaţiilor Bisoca – Dealul
Siriului – Valea Râmnicului cu Dealul Vereșului și Vintileanca
cu Dealul Cireșului.
c) La Vârful Petre cota 1304 sud-vest de localitatea Neculele.
d) La Furu Mare, cota 1417 care face legătura cu Nerejul
până unde se întinde aripa stângă a Armatei de Nord.
3) Diviziile vor trimite patrule numeroase pe toate
direcţiile probabile pe unde ar putea înainta inamicul, de
asemenea vor putea întrebuinţa escadroanele de ștafetă pentru
recunoașterea înaintea frontului.
4) Pe lângă trupele de infanterie și mitraliere, diviziile vor
întrebuinţa și obuzierele ușoare de 105 mm care le aparţin și
care se află la Râmnicu Sărat, cazarma artileriei.
5) Fiecare divizie pe frontul său va recunoaște și studia
punctele unde urmează să se stabilească centrele de rezistenţă.
6) Trupele din Diviziile 22 și 23 [Infanterie – n.n.] aflate
în localităţile Valea Salciei – Buda și Jitiile ca detașamente de
supraveghere, precum și compania de miliţieni de la Râmnic
se vor retrage imediat ce diviziile vor fi ocupat fronturile și
punctele hotărâte mai sus.
7) Cartierul Diviziei 6 va fi la Băbeni, iar al Diviziei 3
la Dumitreștii de Sus.
8) Divizionul coloanei de muniţii al Diviziei 6 va fi la
Băbeni, iar al Diviziei 3 la Dumitreștii de Jos. Ambulanţele
divizionare vor fi în aceeași localitate cu divizioanele coloanelor
de muniţii.
9) Coloanele de subzistenţă ale Diviziei 6 la Oratia, iar
acelea ale Diviziei 3 la Bordești.
10) Trenurile regimentare și de luptă rămân la dispoziţia
corpurilor.
11) Diviziile se vor lega telefonic cu cartierul Corpului
3 Armată la Râmnicu Sărat (Prefectură), utilizând firele
81
studii/documente
telefonice existente, modificându-le astfel să aibă legătură
directă cu Râmnicu Sărat.
12) Rapoartele telegrafice vor avea loc zilnic la ora 5
dimineaţa și la ora 5 p.m. ori de câte ori se produc evenimente
însemnate.
Șef de Stat Major Comandantul Corpului 3 Armată
Col. Grecescu General Arthur Văitoianu
***
Ordinul secret nr. 213 din 4 decembrie 1916
al Grupului General Văitoianu către Divizia 3 Infanterie38
Vă ordon următoarele:
1) Azi, 3/12, la aripa stângă a Diviziei 6, între cota 417
și Putreda Mică au avut loc angajamente serioase între trupele
româno-ruse și inamic; la început trupele aliate au fost cumva
date înapoi, iar la urmă și-au reluat poziţiile lor. Mai la nord,
spre Dealul Baba și Crucea Uncheșului ciocniri între patrule
adverse. Pe restul frontului, Valea Salciei – Jitiile – spre Nereju,
nicio acţiune.
Ordon:
2) Pe frontul Grupului se vor dispune 3 divizii ale căror
sectoare vor fi:
a) Divizia 6 va ocupa frontul de la cota 4171 (sud
Racoviţeni) până la Mărgăritești
inclusiv. Acest sector se limitează de
linia ce trece prin cota 417 Grebănu –
Zgârciţi – Jideni – Oratia – Armanu –
B. Isbaș , iar la nord de linia ce trece
pe liziera de sud a pădurii Chiciura –
Pardoș – drumul de la crucea Voinei –
Muchea Babei (cota 390) – Dedulești –
Ţigoiu – Amaru – Valea Izbaș. În acest
scop Divizia 6 va deplasa forţele sale
Pamfil Şeicaru astfel încât să înlocuiască trupele din
Divizia 1/17 care a fost trimisă azi pe aripa sa stângă.
b) Divizia 1/17 va ocupa frontul de la Mărgăritești
exclusiv și până la Poiana Jariștei inclusiv. Acest sector se
limitează la sud cu sectorul Diviziei 6 arătat mai sus, iar la nord
de linia ce trece prin Poiana Jariștei – P. Catăuţul – Mucești –
cota 570 (Căpăţâna) – culmea Hoţilor.
În acest scop, Divizia 1/17 își va deplasa forţele sale pe Valea
Râmnicu Sărat – Buda, unde își va ocupa și Cartierul, pe urma
drumului de la Oratia prin Pleșești – Dănulești – Buda.
c) Divizia 3 va ocupa frontul de la Poiana Jariștei exclusiv
până la Jitiile, menţinându-și detașamentele de supraveghere
prevăzute la Ordinul de operaţii nr. 978. Acest sector se limitează
la sud cu sectorul Diviziei 1/17 arătat mai sus, iar la nord va
82
face legătura cu Armata de Nord pe Valea Zăbalei către Nereju.
d) Divizia 7 care se găsea în zona Slobozia –
Tâmboiești – Plaginești – Gugești – Dragosloveni formează
împreună cu Divizia 12 rezerva grupului. În acest scop,
trupele Diviziei 7 se vor îndrepta în zona Oratia – Tăbăcari –
Drăghești – Răducești. Cartierul Diviziei 7 la Drăghești.
e) Divizia 12 aflată în zona Urechești – Popești este
destinată tot ca rezervă a grupului, însă va rămâne deocamdată
pentru completare în regiunea Dragosloveni – Bordești –
Cândești – Tâmboiești. În acest scop, trupele se vor deplasa în
această regiune având Cartierul General la Dragosloveni.
3) Ordinul și substituirile relative la organizarea poziţiei
trimise Diviziilor 3 și 6 cu numărul 978 din 1 și 2/12-1916
se menţine, făcându-se la divizii modificările necesare în ceea ce
privește locul și dispunerea lucrărilor în raport cu noile fronturi
hotărâte prin ordinul de faţă. Diviziilor 1/17, 7 și 12 se trimit
odată cu această copie și Instrucţiunile cu nr. 978 și 979.
4) Pe timpul cât trupele vor sta pe poziţii și vor lua măsuri
serioase ca ele să se organizeze, să ia contact cu terenurile lor, să
cureţe efectivul și materialele, să revadă instrucţia și educaţia, să
se primească zilnic hrană caldă și suficientă.
5) Să se insiste ca legătura cu trupele și comandamentul
grupului să fie permanente și constante; se va întrebuinţa
telefonul, posturile de corespondenţă, agenţii de legătură.
Comandanţii de divizii sunt direct răspunzători de orice
nereguli, de întârzierea lucrărilor și de lipsa de legătură.
6) Să nu se scape din vedere a se raporta imediat situaţia
trupelor și serviciilor și efectivelor în oameni și cazărmi, în guri
de foc pe carabine și localitatea unde staţionează fiecare, precum
și confirmarea prin ordinea de bătaie.
7) Raportul obișnuit la ora 5-6 p.m. la Cartierul General
al Grupului la Plaginești (localul Judecătoriei).
Șef de Stat Major Comandantul Grupului
Colonel Georgescu General A. Văitoianu
***
Ordinul de operaţii nr. 1 din 7 decembrie 1916
al generalului Saharov către trupele din subordine39
Generalul Saharov ajutorul M.S. Regele Ferdinand a dat
pe 7 decembrie următorul ordin de operaţiuni către trupele sale:
1) Armata 4 rusă, al cărui Cartier se va găsi în ziua de 8
decembrie la Tecuci, se va compune cu începere de la această dată
precum urmează: Corpul 8 Armată (Diviziile 2 și 15); Corpul
30 Armată; 3 divizii de cavalerie.
Din aceste unităţi, Corpul 8 Armată și cele 3 divizii de
cavalerie se găsesc deja în perioada de concentrare, cu excepţia
câtorva unităţi, care sosind mai devreme, au fost nevoite a intra
în luptă sub ordinele generalului Denkin.
3 (65) 2014 document

Ordon generalului de infanterie Ragaza să ia comanda
Armatei 4 ruse constituită astfel precum s-a arătat mai înainte și
să ocupe până la 8 decembrie, ora 18 noaptea, frontul determinat
prin satul Bălăceanu (exclusiv până la cota 828/8 km sud-est
Furu Mare), înaintând treptat pe acest front, trupele române,
prin Diviziile Corpurilor 7 și 8 Armată, pe măsură ce aceste
unităţi vor sosi în regiunea respectivă.
Aceste poziţii se vor organiza cât mai puternic în scopul ca
Armata 4 să le apere cu îndârjire până la noi ordine. Îndată
după executarea ordinului de faţă, Cartierul General al Armatei 4
ruse se va muta la Focșani.
2) Armata 4 rusă se va compune după cum urmează: Corpul
4 Armată European; Corpul 4 Armată Siberian; Corpul 47
Armată; Corpul 3 Cavalerie; Corpul 6 Cavalerie; Divizia 3 Cazaci
de Don. Unităţile acestei armate vor continua să întărească și
să apere cu îndârjire sectoarele pe care le ocupă în prezent, până
la ordine ulterioare.
3) Divizia 12 Cavalerie va constitui rezerva generală
ce era la Focșani și împrejurimi. Mai intră în componenţa
Armatei 4: Brigada 5 Călărași la Galaţi (care a făcut parte din
Armata de Dobrogea) și căreia îi erau subordonate: una baterie
a.a.; una secţie T.F.F.; Batalionul Pontonieri Râuri, având de
construit două poduri la Glucet – Brăila și Isaccea; escadroanele
de aeroplane române și franceze.
Ca linie de demarcaţie se stabilesc:
Între Grupul de Armată general Brussilov și Armata 2
română: linia Imacsfalva – râul Cașin – Onești –Codești –
Răducănești , care intră inclusiv în zona Armatei 2.
a) Între Armata 2 română și a 4 rusă: linia Mlejru –
cota 828/8 km sud-est de înălţimea Furu Mare – Mărășești –
Nicorești – Ciorăști – Bârlad – Videști – Gura Galbenă, care
intră inclusiv în zona Armatei 4 ruse.
b) Între Armata 4 și 6 ruse: linia Tăbărăști – Bălăceanu –
Balta Albă – Guleanca – Nămoloasa – Oancea – Lunca –
Vulmianskaia, toate aceste puncte intră în zona Armatei 4;
Bălăceanu și Oancea care intră în zona Armatei 6.
c) Linia de despărţire în zonele de operaţii și zonele de etapă
ale armatelor pe întreg frontul era următoarea: Răducăneni –
râul Cogilanic – lacul Conduratu.
d) Regiunea Bârlad – Zorleni – Dealul Mare rămâne la
dispoziţia grupului armatelor ruso-române. În același timp,
întreg teritoriul naţional se va declara zonă militară.
***
Telegrama nr. 2416 din 11/24 decembrie 1916
a Marelui Cartier General român către Grupul Râmnic40
Cu începere de mâine 12-12, ora 6 a.m. Diviziile Imperiale
ruse Zaamurskaia și Tuzemna intră în componenţa Grupului
Râmnic.
document 2014 3 (65)
studii/documente
Dispuneţi a forma detașamente mai tari, susţinute de unităţi
de infanterie cu mitraliere pentru a fi împinse mult pe frontul
grupului și a căuta să neliniștească pe flancuri grupele inamice
deja semnalate și eventual coloane ce s-ar mai putea semnala.
General Al. Averescu
***
Directiva operativă nr. 2519 din 12 decembrie 1916
a generalului Al. Averescu către generalul Krâmov41
De acord cu Comandamentul Armatei 4 ruse, Diviziile
Usuriskaia, Tuzemna și Zaamurskaia vor constitui un grup de
cavalerie sub comanda dumneavoastră.
Zona de operaţiune a acestui grup va fi la nord de linia
cota 1372 – Spulberu – Nera și la sud de linia Furu Mare –
Vintileasca – Lacul lui Baban. Acest grup de cavalerie rămâne
la dispoziţia mea și în consecinţă sunteţi dator a lua imediat
legătura cu mine. Misiunea cu care sunteţi însărcinat este de a
umple golul între dreapta Grupului Râmnicu Sărat (Divizia 3)
și stânga Grupului Vrancea (Divizia 12 de Cavalerie rusă).
Detalii asupra situaţiei vă vor fi date de căpitanul de stat
major Lastoskin care are această însărcinare.
Orice mișcare a grupului înapoi va avea loc numai după un
ordin prealabil al armatei.
Comandantul Armatei 2 române
General Al. Averescu
***
Telegrama nr. 258 din 14 decembrie 1916
a Marelui Cartier General român către Armata 242
Urmarea telegramei nr. 240
Conform ordinului domnului comandant al Armatei 2 o nouă
linie de întăriri va urma punctele următoare: de la Năruja –
malul drept al Zăbalei – Dealul Dumbrava – Dealul Bosancilor
– satul Coza legându-se cu fortificaţiile existente la Piatra, nord
de satul Coza – faţa Schitului (cota 797), cota 1359 sud-est de
vârful Clăbuc, faţa Coarnelor (cota 1151) de unde se va lega
și lucrările (existente) ceea ce execută în prezent trupele rusești.
Din cauza situaţiei se va lucra cu toată activitatea sectorului:
Năruja – nord – satul Coza, iar în celelalte sectoare se vor face
recunoașteri pe poziţiile ce se vor putea, iar lucrările vor începe
când situaţia va fi schimbată.
General Văleanu
Nr. 258 din 14 decembrie 1916, ora 6.30 p.m.
***
83
studii/documente
Telegrama nr. 2989 din 14 decembrie 1916
a generalului Al. Averescu către Marele Cartier General43
Majestăţii Sale Regelui
Intrare nr. 2989 Marele Cartier General
14 decembrie 1916 Secţia Operaţii
Pe tot frontul atacuri din care unele cu rezultate favorabile
pentru inamic.
La Divizia 15 în care trupele noastre au fost înlocuite cu
trupe rusești, inamicul a pus în debandadă pe acestea din urmă.
Două batalioane ale noastre care se mai găsesc la îndemână,
intervenind, au putut să oprească pe inamic, care însă a rămas
stăpân pe poziţii la Cernica. La Brigada 7 Mixtă trupele
române se menţin pe poziţiile pe care s-au retras ieri.
De asemenea, Divizia 12 de Cavalerie rusă menţine poziţiile sale.
Gara Putna, reluată de noi în timpul zilei, a fost către seară
iarăși pierdută. Am dispus a se intra în acest sector cu Brigada 5
Călărași sosită de la Focșani și cu 3 batalioane din Divizia 15.
Când se va limpezi situaţia acestor divizii voi mai lua trupe
necesare pentru a îndruma o acţiune ofensivă în scopul de a
respinge pe inamic sub vechile lui poziţii.
La Grupul Râmnicu Sărat prin retragerea nejustificată,
dezordonată a diviziilor rusești Tezemna și Zaamurskaia,
dreapta Diviziei 3 a rămas în aer, am dispus a se transporta
chiar în noaptea aceasta întăririle la Divizia 12 pentru
restabilirea frontului în această parte.
Stânga Diviziei 6 amestecată cu Divizia 34 rusă, precum și
frontul Diviziei 15 ruse au fost atacate viguros și respinse până
pe linia Budrea cota 422 – cota 204 – cota 131 – Cuculeasa.
Comandamentul rus a dispus întărirea noii linii. Starea
de lucruri la Divizia 6 română în sectorul căreia se găsesc
intercalate trupe ruse este pentru moment incredibilă din cauza
slăbiciunii Corpului 7 Armată rus care nu are nicio divizie
completă pe front.
Ar fi bine să se dea o altă destinaţie diviziilor de cavalerie
ruse care se găsesc pe frontul Grupului Râmnicu Sărat, căci
neajunsurile care produc covârșesc foloasele aduse. Nu se poate
spune același lucru de Divizia 12 Regulată rusă, care procedând
metodic și judicios a contribuit în mod vădit la înfrângerea
înaintării inamicului în sectorul Vrancea.
General Al. Averescu
***
Telegrama cifrată nr. 4061 din 14/15 decembrie 1916
a Marelui Cartier General român – Secţia Operaţii
către Armata 244
1. În urma presiunii inamicului, Armata 4 rusă se retrage la
nord de Râmnicu Sărat pe frontul Oratea cota 133 – Știubeiul –
Budul – Balta Albă, pe care am intenţia a rezista.
84
2. Dreapta Armatei 4 rusă va fi la Oratea. Pentru
coordonarea operaţiunilor, Armata 2 va ocupa cu centru și aripa
stângă frontul determinat de linia Nereju – Poeana – Bursucu –
cota 933 – Dealul Oilor – cota 784 – Fundul Peleticului – cota
685 – Dealul Lăstuni – Tăbăcari – Oratea (exclusiv).
Din Ordin,
Șeful de Stat Major General al Armatei
General de divizie adjutant Prezan
***
Ordinul de operaţii nr. 27 din 15/27 decembrie 1916
al Marelui Cartier General român – Eșalonul I
către Armata 245
Comandamentului General Rus și Comandamentului
General al Etapelor.
1. În noaptea de 15/16 Armata Rusă se va retrage pentru a
ocupa frontul Tâmboiești – Sihlea – Bogza – Slobozia – Sutești.
2. Pentru coordonarea acţiunilor Grupului Râmnic trebuie
să se continue retragerea către nord-est.
3. În dimineaţa zilei de 16, Armata 2 va trebui să se găsească
pe frontul cota 1169 – Plaiul Clăbuc – Herăstrău – Nereju –
Dealul Comarului – Dealul Lung – Dealul Colibelor – Lacul lui
Baban – înălţimile de la nord-est pârâul Slănicului – Tâmboiești
(exclusiv).
4. Pe acest front, Armata 2 va ocupa cea mai bună poziţie de
rezistenţă pe care se va întări.
5. Misiunea armatei este de a opri cu orice preţ înaintarea
inamicului. În acest scop se vor păstra cât mai multe trupe de
rezervă, cu ajutorul lor se vor ataca necontenit coloanele inamice.
6. Linia de demarcaţie:
a. Între Armatele 2 și 2 rusă este aceea ordonată cu nr.
3917 din 10 decembrie 1916 (copie de pe Ordinul nr. 3915 dat
de Divizia 15).
b. Între Armatele 2 și 4 rusă va trece prin Tâmboiești –
Purcelești – Mărășești – Bârlad, toate aparţin Armatei 4 ruse.
7. Cartierul Armatei va fi ales de comandanţi, raportat la
Marele Cartier General.
Din înalt Ordin
Șeful de Stat Major
General de divizie adjutant C. Prezan
Nr. 27, ora 7.40 seara
***
3 (65) 2014 document

Raportul nr. 2590 din 17 decembrie 1916
privind situaţia Armatei 2 înaintat Marelui Cartier
General Român46
1. Divizia 15. Inamicul a atacat violent pe tot frontul
Măgura – Cașin – Buciesul – Dealul Strehaia. Atac mai
înverșunat la aripa dreaptă între coarnele Măgura și
Măgura Cașinului. Trupele noastre își menţin încă poziţiile.
Divizia 15 ne informează că aripa stângă a Diviziei 14
ruse, de asemenea puternic atacată, a cedat și se va găsi astă
seară pe Dealul Cașinului.
2. Grupul general baron Mannerheim. Atacul de azi al
Brigăzii 7 Mixte a avut ca rezultat pe lângă prizonieri
izolaţi și o companie întreagă de mitraliere. Din cauza
retragerii trupelor din stânga, succesul nu a putut f i decât
desăvârșit. Către seară comandantul brigăzii a comandat
retragerea, aducându-și grosul în regiunea Vidra, cu
ariergărzile la Negrilești – Păulești – Paltin. Nu se cunoaște
precis situaţia Brigăzii 5 și a Brigăzii Sturdza (Negrilești
cota 896).
3. Grupul Râmnic. Divizia 12, Brigada 24 Infanterie
(sectorul din stânga) atacate de forţe covârșitoare, au fost
silite să se retragă de pe poziţii spre Odobeasca. La ora 4.30 p.m.
s-au trimis trupele din rezerva diviziei și una brigadă din
Divizia 3 pentru a stăvili înaintarea inamicului și a restabili
frontul. Nu se cunoaște rezultatul acţiunii. Divizia 7, inamicul
a încercat să întoarcă poziţiile acestea atacând în direcţia
Plopul. Intervenind repede, rezervele Diviziei 7, trupele
noastre și-au menţinut de asemenea poziţiile, respingând
atacurile inamice.
Divizia 6 Infanterie și Brigada 11 Infanterie au fost
respinse din poziţiile lor și s-au retras spre Dragosloveni.
Aceasta a antrenat și retragerea Diviziei 12.
Batalioanele rusești trimise în ajutorul Diviziei 6 încă
nu au intervenit în luptă la ora 4.30 p.m.
Din Ordin Nr. 250 din 17 decembrie 1916,
Șeful de Stat Major al Armatei 2 Focșani
General Mărdărescu Ora 8.30 seara
***
Ordinul de operaţii nr. 712 din 17 decembrie 1916
al generalului rus Saharov
adresat generalului Al. Averescu47
În noaptea de 17/18 decembrie 1916, trupele de pe front vor
continua să se retragă în modul următor:
1. Armata 2 română va ocupa linia de la stânga Armatei 9
ruse, până la satul Urechești (inclusiv), unde se va fortifica.
document 2014 3 (65)
studii/documente
2. Armata 4 rusă va ocupa linia Urechești (exclusiv) –
Bordești – râul Râmnicului până la Botești (inclusiv), unde se
va fortifica.
3. Armata 3 va rămâne pe linia Botești (exclusiv) –
Măicănești – Tichilești, unde se va fortifica. Poziţiile în
Dobrogea se vor menţine în mod solid.
4. Retragerea se va executa în completă liniște și pe cât
posibil sub acoperirea perdelelor de cavalerie.
5. Linia de demarcaţie între Armata 2 română și 4 rusă
Tâmboiești – Urechești – Odobești – Mărășești, toate punctele
pentru Armata 4 inclusiv, fără Urechești, care aparţine Armatei 2
română. Celelalte linii de demarcaţie rămân cele precedente. În
timpul retragerii se va ţine cea mai strânsă legătură.
6. Telegrafiaţi de primirea acestui ordin.
General Saharov
Nr. 712 din 17.12.1916
Bârlad
***
Ordinul de operaţii nr. 2552 din 17 decembrie 1916
al generalului Al. Averescu adresat
Grupului General Krâmov48
Dreapta Grupului Râmnic se va retrage în noaptea aceasta
pe Dealul Lung (sud-vest Odobești), iar stânga Diviziei 12
rusă va continua a se retrage la Nereju.
Vă rog să binevoiţi a supraveghea acest interval, împiedicând
detașamentele inamice de a se infiltra prin el.
General Al. Averescu
***
Ordinul de operaţii nr. 2553 din 17 decembrie 1916
al generalului Al. Averescu către trupele din subordine49
La primirea ordinului de faţă se va începe retragerea
grupului pe linia Dealul Lung – Lacul lui Baban – Tâmboiești.
Trupele se vor dispune pe noua poziţie, începând de la stânga,
în modul următor:
– Divizia 6 în sectorul Tâmboiești exclusiv.
– Divizia 7 în sectorul Gura Căliţei – Dealul Roșca.
– Divizia 12 în sectorul Dealul Roșca – Dealul Lung.
– Diviziile 1 și 3 în rezervă la Podul Lacului și Odobeasca.
Trupele se vor întări pe noile poziţii, care vor fi apărate până
la noi ordine. Inamicul va fi oprit prin rezistenţă pe poziţie,
precum și contraatacuri cu coloane mobile.
General Al. Averescu
***
85
studii/documente

Ordinul de operaţii nr. 2554 din 17 decembrie 1916
al generalului Al. Averescu către Corpul 2 Armată50
Ordinului de operaţii nr. 2553 din seara aceasta i se aduc
următoarele modificări:
1. Divizia 6 rămâne mai departe sub ordinele Corpului 7
Armată rus.
2. Stânga Diviziei 7 se va întinde până la Izvorul
Ciucurelului inclusiv (100 m sud Bordești).
3. Divizia 1 va veni la Palanca în loc de Podul Lacului pentru
a fi în măsură să susţină Corpul 7 Armată rus în caz de nevoie.
Comandantul Armatei 2
General Al. Averescu

Fortified Line Furu Mare-Racoviţeni-Viziru. Râmnicului Battle –

1916 (Documentary Contributions) – Associate professor Constantin I. Stan, Ph.D.

The dramatic situation of Romania at the end of 1916 determined Headquarters to take some measures in order to
built the fortified line Furu Mare-Racoviţeni-Viziru. Its purpose was to sustain decisively the actions in order to defend
and keep the south of Moldavia, respectively the Râmnicului battle.

Keywords: fortified line, Furu Mare-Racoviţeni-Viziru, Romanian Headquarters, General Al. Averescu, Râmnicu Sărat

NOTE

1 26
Universitatea „Dunărea de Jos”. Idem, Fond Armata 1, dosar nr. crt. 31/1916, ff. 8, 61.
2
Cf. Constantin I. Stan, Pamfil Şeicaru şi generaţia tranşeelor, în 27
Idem, Fond M.C.G. – Biroul Operaţii, dosar nr. crt. 30/1916.
„Carnet literar”, Buzău, III, nr. 12, mai 1999, p. 12. Jurnalul de operaţii al Diviziei 1/17 Infanterie.
3
Yvonnne Blondel, Jurnal de război 1916-1917. Frontul de sud al 28
Vezi C.I. Stan, Decembrie 1916. Generalul Alexandru Averescu şi
României. Traducere de Rodica Zagar, Bucureşti, Editura Institutului bătălia Râmnicului, în „Străjer în calea furtunii”, an IV, nr. 7, mai
Cultural Român, 2005, p. 259. 2010, p. 34.
4
Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. II, ediţie de Stelian 29
A.M.R., Fond M.C.G., dosar nr. crt. 31/1916, f. 173.
Neagoe, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1994, p. 83. 30
Géneral Pétain, Op. cit., p. 137.
5
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond Marele 31
Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României
Cartier General (în continuare M.C.G.), dosar nr. crt. 470/1916, f. 65. (1916-1919), vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Cartea Şcoalelor,
6
Général Petain, Le drame roumaine 1916-1918. Preface de général f.a., p. 490.
Weygand, Paris, Payot, 1932, pp. 55-56. 32
Elena Negrescu, Jurnal de război 1916-1918, ediţie de Neculai
7
A.M.R., Fond M.C.G. – Biroul Operaţii, dosar nr. crt. 470/1916,
Moghior şi Ion Dănilă, Bucureşti, Editura „Detectiv”, 2006, p. 178.
f. 54; C. I. Stan, Buzăul şi Râmnicul Sărat în anii ocupaţiei germane
33 Valeriu Nicolescu, Constantin Marafet, Un colţ de Ţară
1916-1918, Buzău, Editura Editgraph, 2008, p. 54.
8
Românească. Judeţul Râmnic, vol. I, Râmnicu Sărat, Editura Rafet,
A.M.R., Fond M.C.G. – Biroul Operaţii, dosar nr. crt. 470/1916,
2008, pp. 296-298, anexa 11.
ff. 44-45. 34
9 Alexandru Marghiloman, Op. cit., vol. II, p. 102.
Ibidem, f. 45. 35
10 A.M.R., Fond M.C.G., dosar nr. crt. 208/1916, f. 323.
Ibidem, dosar nr. crt. 28/1916, ff. 428-430. 36
11
Ibidem, dosar nr. crt. 21/1916, f. 424. Ibidem, dosar nr. crt. 22/1916, f. 225.
37
12
Ibidem, dosar nr. crt. 28/1916, f. 419. Ibidem, dosar nr. crt. 31/1916, f. 103.
38
13
Ibidem, dosar nr. crt. 470/1916, f. 34. Ibidem, dosar nr. crt. 23/1916, f. 504.
39
14
Ibidem, ff. 41-43. Ibidem, dosar nr. crt. 83/1916, f. 82.
40
15
Ibidem, f. 419. Ibidem, dosar nr. crt. 208/1916, f.417.
41
16
Ibidem, dosar nr. crt. 470/1916, f. 34. Ibidem, f. 421.
42
17
Ibidem, dosar nr. crt. 28/1916, ff. 424-425. Ibidem, dosar nr. crt. 28/1916, f. 599.
43
18
Ibidem, dosar nr. crt. 208/1916, f. 323; vezi şi anexa I. Ibidem, f. 154.
44
19
Ibidem, f. 321, anexa II. Ibidem, f. 155.
45
20
Ibidem, dosar nr. crt. 22/1916, f. 225. Ibidem, f. 601.
21 46
Ibidem, dosar nr. crt. 55/1916, ff. 55-56. Ibidem, dosar nr. crt. 56/1916, f. 163.
22 47
Ibidem, dosar nr. crt. 28/1916, f. 504. Ibidem, dosar nr. crt. 208/1916, f. 435.
23 48
Ibidem, dosar nr. crt. 55/1916, f. 29. Ibidem, f. 427.
24
Ibidem, f. 914; dosar nr. crt. 31/1916, f. 154. 49
Ibidem, f. 425
25
Ibidem. 50
Ibidem, f. 427.

86 3 (65) 2014 document

 studii/documente

REZERVIŞTII MILITARI – PREZENŢĂ ACTIVĂ

ÎN PRIM-PLANUL VIEŢII POLITICE
DIN ROMÂNIA INTERBELICĂ
Colonel (r) prof. univ. Dr. Alexandru OŞCA1

O dezbatere pe problematica implicării rezerviștilor militari ofiţerilor în rezervă se regăsea în elita societăţii, datorită valorii
în spaţiul politic românesc interbelic este foarte interesantă și lui intrinseci și disponibilităţii de a se face util în efortul de
instructivă. În primul rând, ea subliniază limitele aserţiunilor reconstrucţie a noii Românii.
despre sintagma armata nu face politică sau armata – marea Practic, nu au existat domenii în care cadrele militare în
mută etc. În al doilea rând, discuţia pe această temă are rolul rezervă să nu fie prezente. Ar fi nevoie de prea mult spaţiu pentru
de a sublinia diferenţele în raport cu perioada comunistă când, a le analiza. Din acest motiv, aduc în atenţia dvs. doar unul din
mai ales cadrele de activiști ai partidului comunist, se implicau aceste domenii: cel politic.
direct în politici partizane, antrenând ofiţeri activi în campanii Știm că, în general, acest domeniu nu a fost și nu este unul
electorale sau în lupta de clasă. Propagandiștii timpului scoteau predilect, în care militarii rezerviști să se simtă confortabil.
în evidenţă superioritatea constituţiilor comuniste (1948, 1952, Totuși, la timpul respectiv personalităţi militare intrate în
1965), care acordau drepturi politice complete pentru personalul legendă datorită comportamentului pe front, erau curtate cu
militar, inclusiv dreptul de a activa politic, ca aleși în Parlament,
toată insistenţa de către toţi liderii partidelor tradiţionale. Mai
consilii locale sau membri ai structurilor de partid.
mult, generalul Alexandru Averescu, liderul carismatic cu o
Cadrele active ale Armatei, în special din cele două
imensă popularitate, a creat o formaţiune politică proprie. Alături
mari unităţi formate pe teritoriul sovietic (Diviziile „Tudor
Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”), mai ales
în primul interval postbelic (1946-1959), erau o
prezenţă obișnuită în campaniile electorale sau în lupta
cu dușmanul de clasă ca actori de partea comuniștilor2.
Indiferenţa și platitudinea de la alegerile ulterioare au
făcut să treacă neobservată implicarea cadrelor militare
active în exerciţiul electoral mimat. La rândul lor,
rezerviștii – o armată fără relevanţă în plan social (și cu
atât mai puţin în plan politic) – nici nu contau pentru
liderii regimului. În orice caz, odată aleși în organele
puterii de stat, cadrele active se simţeau angajate să
respecte și să implementeze politica partidului comunist
ai cărui membri erau.
Spre comparaţie, vom vedea că în parlamentele
interbelice erau aleși sau numiţi generali și ofiţeri
rezerviști și, indiferent de simpatiile politice, se
manifestau preponderent pentru politica de apărare a
statului român3.
Este reconfortant să constatăm în perioada
interbelică o realitate socială specifică, în care rezerviștii
militari se bucurau de o binemeritată recunoaștere
a vocaţiei lor profesionale și a fidelităţii faţă de ţară,
demonstrate în Marele Război pentru Întregirea
Neamului.
Prestigiul imens, după împlinirea idealului naţional,
a așezat corpul cadrelor militare în rezervă într-o poziţie
favorabilă în societate și într-o legătură strânsă, de
camaraderie, cu ofiţerii activi în efortul de reorganizare
a armatei4.
Într-o Românie Mare, în care establishmentul 1930. Mareşalii Constantin Prezan şi Alexandru Averescu
politic și social se redesena de la o zi la alta, corpul alături de viitorul rege Mihai

document 2014 3 (65) 87

studii/documente
de el au venit multe personalităţi civile. Partidul Poporului a
câștigat încrederea electoratului în două alegeri generale. Regele
Ferdinand I s-a bazat pe fidelitatea și capacitatea lui, numindu-l
de trei ori prim-ministru5.
Era nefiresc ca Statul român să nu-și dea seama și să nu
se folosească de potenţialul rezerviștilor militari. De aceea, în
Constituţia din 1923 și în legi electorale succesive s-a înfiinţat
și menţinut instituţia senatorului de drept, după reguli stricte
și transparente. Patru personalităţi militare urmau să ocupe
demnitatea de senator de drept. În Legea electorală din martie
1926, art. 7 nu a mai fixat numărul, ci doar categoria lor, astfel:
1. Cei care vor f i executat comanda unei armate în faţa
inamicului, de la mobilizarea din 14 august 1916 până la
demobilizarea din 1920, cel puţin 3 luni, ca titular. Se înţelege
prin titular cel care a comandat armata efectiv, în baza ordinului
Comandamentului Superior.
2. Cei care au îndeplinit funcţia de șef al Marelui Stat Major
sau de inspector general de armată (comandant de armată, în timp
de pace), timp de 4 ani. Numărul celor din categoria a doua nu va fi
mai mare de patru, luaţi în ordinea vechimii la vacanţele existente.
În afara acestora, în Parlament erau aduși pe liste de partide
alţi ofiţeri rezerviști, selectaţi tot din rândul militarilor de elită
din Armata Română. Lista generalilor și ofiţerilor în rezervă
prezenţi în prim-planul vieţii politice este foarte mare. Numai
în Parlament, în principal în Senat, au fost 39 de ofiţeri într-un
deceniu. Între ei: Nicolae Constantinescu, Ștefan Holban,
Grigore Crăiniceanu, Constantin Prezan6, Mircea Dabija,
Mihail Racoviţă, Constantin Coandă, Ludovic Mircescu, Ioan
Rășcanu, Traian Moșoiu, Paul Angelescu, Nicolae Alevra, Arthur
Văitoianu, Henry Cihoski7.
De ce au răspuns mulţi rezerviști invitaţiei exponenţilor
clasei politice?
În primul rând, pentru că misiunea acestei clase politice
reformate era să reconstruiască o ţară cu un statut nou în
geopolitica Europei. Dintr-o mică putere, implicată mai mult
fără voia ei, după cum cereau interesele marilor puteri, România
devenea o putere regională de mărime mijlocie, cu pondere
specifică crescută în orice ecuaţie strategică europeană8. Acest
adevăr trebuia afirmat și susţinut cu argumente. Era un obiectiv
prea important, care nu putea fi lăsat doar pe seama politicienilor.
În al doilea rând, prezenţa militarilor în Parlament se justifica
pentru că acest for adopta acum legi foarte importante pentru
organismul militar. În acest plan s-au întâlnit eforturile de creaţie
în domeniul managementului militar, al strategiei și tacticii ale
ofiţerilor activi – care promovau proiecte de legi pentru armată
– cu cele ale rezerviștilor care le susţineau prin publicistica
militară extraordinar de prezentă în spaţiul public și, bineînţeles,
din Parlament, unde le dezbăteau și le votau. Era impropriu ca
sancţiunea acestor proiecte să aparţină eminamente civililor.
Efortul a fost imens, totul trebuia reconstruit, de la concepţie,
până la organizare, dotare sau instruire. Numai între 1921-1933
au fost adoptate 109 legi care s-au referit explicit și eminamente
la organismul militar și la problemele apărării ţării, dar legi din
alte domenii au beneficiat de analiza și aportul rezerviștilor
deputaţi și senatori, care au semnalat și corectat actele normative
88
respective înainte ca ele să producă disfuncţii periculoase pentru
apărarea ţării. Or, cine putea mai bine să reglementeze aceste
domenii decât militarii activi sau în rezervă. Iată câteva dintre
aceste legi: Legile de organizare a Armatei din 1924 și, respectiv,
din 1930, Legea recrutării, Legea organizării Ministerului de
Război (adoptată în 1923), Legea timbrului aviaţiei (din 1929),
Legea pentru organizarea Consiliului Superior al Apărării Ţării
(din 1924), Legea poziţiei ofiţerilor, Legea asupra înaintărilor în
armată, Legea privitoare la întreprinderile industriale în legătură
cu apărarea naţională, Legea pentru privind crearea Societăţii
Române pentru Fabricarea de Exploziv, Legea pentru înălţarea
și comemorarea actelor de
bravură din timpul războiului
(decembrie 1923), Legea
asupra of iţerilor în rezervă
(martie 1923) sau Legea
asupra regimului mormintelor
de război9.
La dezbaterile asupra
acestor legi au participat
un număr foarte mare de
rezerviști militari, fiecare
cu argumente în favoarea
uneia sau alteia dintre soluţii. Generalul de brigadă Nicolae Alevra
Parcurgând arhiva Senatului,
rămâi impresionat de calitatea intervenţiilor și elocinţa
vorbitorilor. Aduc în discuţie doar câteva dintre intervenţiile
generalului Nicolae Alevra10, senator și consilier tehnic al lui
Iuliu Maniu. Iată, în legătură cu problema regiunilor militare,
generalul Alevra remarca: Eu socotesc că ar fi absolut necesar nu
numai să se prevadă că numărul regiunilor militare este de șapte,
cum a fost până acum, dar mai socotesc că ar trebui specificat: în
formaţiunea actuală. Regiunile militare nu trebuie să corespundă cu
provinciile istorice, care sunt de mărimi diferite, pentru că interesele
apărării naţionale trebuie să primeze în faţa celor administrative11.
Referindu-se la problema Comandamentului, Alevra insista
asupra faptului că senatorii civili care au intervenit în dezbateri
confundau noţiunea de conducere cu cea de comandament. În
opinia sa, conducerea domeniului apărării aparţinea organelor
superioare Ministerului Apărării – adică Guvernului sau Regelui
– în timp ce administrarea și comanda armatei aparţineau de
minister și de Marele Stat Major. Regele era capul puterii armatei,
iar ministrul răspundea de administrarea, conducerea, justiţia,
disciplina și înzestrarea Armatei. Conducerea o asigura prin Marele
Stat Major12.
Mai departe, generalul Alevra critica mulţimea de comisii
și comitete pe care le considera construcţii birocratice, lipsite
de sens și de eficienţă: Să faceţi să dispară toate aceste comisii,
consilii și comitete și totodată să opereze urgent o descentralizare în
armată, prin acordarea unei mai mari libertăţi și independenţe în
luarea deciziilor comandamentelor superioare, care acum aparţin
ministerului. Nici un comandant, până la cel de corp de armată,
n-are vreun drept în problema mutării ofiţerilor din subordine, care
se făcea numai prin decret regal 13.
3 (65) 2014 document
 studii/documente

În concluzie, o privire – chiar sumară din raţiuni de timp –
asupra problematicii rezerviștilor militari după Marele Război
pentru Întregirea Neamului permite constatarea că Statul român
a știut, atunci, să capaciteze calităţile morale, voinţa și priceperea
profesională a unui segment de societate extrem de motivat și
determinat să asigure pentru Ţară împlinirea idealului pentru
care camarazii lor s-au jertfit pe front.
Soluţia marginalizării sau culpabilizării rezerviștilor militari
ar fi fost de neimaginat.
Este modelul de succes pe care astăzi îl întâlnim în multe
ţări membre NATO, unde rezerviștii militari sunt încurajaţi
să-și pună în valoare cunoștinţele, abilităţile și capacitatea
organizatorică în administraţie, în mediul academic, în companii
și firme comerciale, în folosul armatelor din care provin, al
statelor și societăţilor respective.

Regele Carol al II-lea, mareşalii Alexandru Averescu şi Constantin Prezan alături de corpul ofiţerilor români

Military Reserve – Active Presence in the forefront of the Political Life from Interwar Romania –
Colonel (r) prof. univ. Alexandru Oşca, Ph.D.

In interwar period in the Parliament were named or elected military personalities. They were put in reserve but they were
well-known for their professional vocation and for their fidelity for the country which was proved in the First World War.

Keywords: reserve list, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, national defense, Parliament

NOTE

1
Universitatea „Hyperion” Bucureşti. 7
Petre Otu, Teofil Oroianu, Ion Emil, Op. cit., passim. Vezi şi:
2
Dinu C. Giurescu, Falsificatorii alegerilor din 1946, Bucureşti, Vasile Alexandrescu, Maria Georgescu, Ştefan Pâslaru, Marin
Editura Rao Books, 2007, passim. Stănescu, Op. cit., p. 65.
3
Vasile Alexandrescu, Maria Georgescu, Ştefan Pâslaru, 8
Alexandru Oşca, Gestionarea crizelor regionale. Modelul
Marin Stănescu, Apărarea naţională şi parlamentul României, balcanic interbelic, Editura Academiei de Înalte Studii Militare,
Bucureşti, Editura Militară, 1994, p. 21 ş.u. 2003, pp. 366-392.
4
Petre Otu, Teofil Oroianu, Ion Emil, Personalităţi ale gândirii 9
Vasile Alexandrescu, Maria Georgescu, Ştefan Pâslaru, Marin
militare româneşti, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Stănescu, Op. cit., p. 80 ş.u.
10
Studii Militare, 1997, passim. Petre Otu, Teofil Oroianu, Ion Emil, Op. cit., pp. 59-65.
5
Petre Otu, Mareşalul Alexandru Averescu, militarul, omul 11
Vasile Alexandrescu, Maria Georgescu, Ştefan Pâslaru, Marin
politic, legenda, Bucureşti, Editura Militară, 2009, passim. Stănescu, Op. Cit., p. 89.
6 12
Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Ibidem.
13
Editura Militară, 2008, passim. Ibidem.

document 2014 3 (65) 89

agora/recenzii/semnale editoriale
SIMPOZIONUL ITINERANT
„155 DE ANI DE LA CONSTITUIREA STATULUI
MAJOR GENERAL” - BUZĂU – BRĂILA, 14-15 MAI 2014 -
Î
n cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 155
de ani de la constituirea Statului Major General,
Serviciul Istoric al Armatei a organizat, în zilele de
14 și 15 mai 2014, un simpozion itinerant care s-a desfășurat,
în data de 14 mai, în garnizoana Buzău, la Comandamentul
Diviziei 2 Infanterie „Getica”, și în data de 15 mai, în garnizoana
Brăila, la Comandamentul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”
și, respectiv, Comandamentul Serviciului Fluvial.
Comandamentul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”
Specialiștii Serviciului Istoric al Armatei au prezentat,
în comunicările susţinute, momente de referinţă din istoria
Statului Major General, episoade din trecutul glorios al
Armatei României, precum și alte evenimente istorice care sunt
aniversate/comemorate în anul 2014.
Lucrările celor trei sesiuni ale simpozionului itinerant au
fost prezidate de reprezentanţi din conducerea celor trei unităţi
militare sus-menţionate. În deschiderea lucrărilor, căpitanul-
comandor Marius Croitoru a făcut o scurtă prezentare a
atribuţiilor și activităţilor în domeniile arhivisticii și istoriei
militare ale Serviciului Istoric al Armatei.
Dr. Luminiţa Giurgiu a prezentat expunerea „Momente
definitorii din evoluţia Statului Major General: 1859-2014”,
prilej de a readuce în atenţia participanţilor principalele aspecte
ale istoriei de peste un secol și jumătate a structurii superioare de
concepţie și organizare a Armatei României, care la 12 noiembrie
2014 va aniversa 155 de ani de la constituire.
Comandamentul 2 Infanterie „Getica”
90
Centenarul declanșării Primului Război Mondial a constituit
tema expunerii prezentate de Lucian Drăghici, în cadrul căreia
s-au rememorat atât contextul internaţional din perioada
izbucnirii „Marelui Război”, cât și cauzele care au determinat
factorii de decizie din România să adopte, într-o primă fază, o
poziţie de neutralitate faţă de cele două tabere combatante în urma
desfășurării Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914.
În comunicarea „Transfăgărășanul – operă a geniștilor
militari români”, dr. Teodora Giurgiu a evocat eforturile eroice
ale militarilor români pentru edificarea acestui obiectiv care
constituie și în prezent cea mai mare și dificilă lucrare de acest
gen care s-a executat până acum în România.
La Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica” și Brigada
10 Geniu „Dunărea de Jos”, locotenentul-colonel Gabriel
Pătrașcu a susţinut o comunicare referitoare la instituirea,
evoluţia și însemnele rangului/demnităţii/gradului de mareșal al
României, iar în cadrul activităţii desfășurate la Comandamentul
Serviciului Fluvial a prezentat un material despre „Operaţiunea
60.000” referitor la evacuarea militarilor români și germani din
Peninsula Crimeea în primăvara anului 1944.
Comandamentul Serviciului Fluvial
În cadrul lucrărilor simpozionului itinerant „155 de ani de
la constituirea Statului Major General”, dr. Luminiţa Giurgiu,
în calitate de redactor-șef al revistei „Document. Buletinul
Arhivelor Militare Române” și periodicului „Calendarului
tradiţiilor militare”, a prezentat pe larg cele două publicaţii cu
caracter știinţific editate de Serviciului Istoric al Armatei, cu
această ocazie fiind lansat și numărul 1 (63)/2014 al revistei
„Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”.
Tot cu acest prilej au fost donate lucrări apărute sub egida
Serviciul Istoric al Armatei pentru bibliotecile unităţilor militare
care au avut amabilitatea să găzduiască și să asigure desfășurarea
în condiţii optime a lucrărilor acestui simpozion itinerant, fapt
pentru care le mulţumim și pe această cale.
Desfășurarea simpozionului itinerant „155 de ani de la
constituirea Statului Major General”, organizat de Serviciul
Istoric al Armatei, a constituit un prilej de rememorare a unor
episoade semnificative din trecutul glorios al Armatei României.
REDACŢIA
3 (65) 2014 document
 agora/recenzii/semnale editoriale

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE „BISERICA

ORTODOXĂ ŞI ARMATA ROMÂNIEI”

Î
n zilele de 27-29 iunie, în sala de conferinţe a
Mănăstirii Dintr-un Lemn a avut loc prima ședinţă
a Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii
Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”,
demers comun al Arhiepiscopiei Râmnicului, Universităţii
„Ovidius” Constanţa, Serviciului Istoric al Armatei și al
instituţiilor de comandă, de instrucţie și învăţământ militar.
În Argument la statutul Centrului se precizează că înfiinţarea
acestuia este un demers cultural pentru reafirmarea misiunii
jertfelnice pe care domnitorii creștini și armata din toate
timpurile au desfășurat-o „pentru apărarea Bisericii și a credinţei
strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și
demnitatea noastră”. Preoţii Bisericii au fost chemaţi să-i
întărească sufletește pe ostașii cărora le-au devenit duhovnici,
ţinându-le trează conștiinţa morală sau alinându-le suferinţa.
Evenimentul continuă demersurile anterioare de recunoaștere
pioasă a înaintașilor și a jertfei ostașilor români, amintind aici domeniului care reflectă legătura fundamentală dintre Biserica
Ortodoxă și Armata României. Anual vor putea fi evocate
Simpozionul naţional „Istorie, spiritualitate și eroism” (2011),
personalităţi, care vor fi comemorate de cele două instituţii
Simpozionul naţional „Generalul adjutant Paul (Pavel)
fundamentale ale Statului.
Teodorescu (1888-1981) – slujitor al neamului și ctitor al
În continuare, prof. univ. Dr. Valentin Ciorbea a prezentat
Bisericii (2013)”, ocazie care a permis și lansarea volumului
argumentele privind constituirea Centrului de Cercetare a
„Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu. Vocaţia
creativităţii. 125 de ani de la naștere”. Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General
Î.P.S. Emilian Lovișteanu, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Paul Teodorescu” și semnificaţia alegerii locului de desfășurare
Râmnicului, a binecuvântat lucrările sesiunii de comunicări al manifestărilor, respectiv Mănăstirea Dintr-un Lemn – lăcaș
știinţifice, relevând importanţa demersului pentru aprofundarea de închinare și pomenire a eroilor marinari și aviatori.

document 2014 3 (65) 91

agora/recenzii/semnale editoriale

Comandorul Dr. Marian Moșneagu, redactorul-șef al

revistei „Misiunea” – publicaţia anuală a Centrului, a prezentat
primul număr lansat cu această ocazie. Fondată de prof. univ.
Dr. Valentin Ciorbea și coordonată de șeful Serviciului Istoric
al Armatei, revista „Misiunea” abordează subiecte referitoare
la istoricul Mănăstirii Dintr-un Lemn, proiectele generalului-
adjutant Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului și Marinei,
de conlucrare între cele două instituţii fundamentale ale
statului, tradiţiile Episcopiei Armatei României, personalităţile
reprezentative ale Clerului Militar, pilde de eroism din epopeea
naţională, ctitorii și așezăminte de cult din Armata României,
precum și lucrări reprezentative din istoriografia naţională
care reflectă simbioza dintre cele două instituţii reprezentative
ale neamului. De asemenea, revista își propune să găzduiască
articole, studii, documente, recenzii și iconografie care să reflecte „Ovidius” Constanţa, maica stareţă stavroforă Emanuela
relaţiile Bisericii Ortodoxe și a celorlalte culte recunoscute oficial Oprea – Mănăstirea Dintr-un Lemn și comandorul Dr. Marian
cu Armata României. Moșneagu – Serviciul Istoric al Armatei, la dezbateri au
Printre invitaţi s-au numărat căpitan-comandorul Marius participat colonelul (r) prof. univ. Dr. Ion Giurcă, colonelul (r)
Rohart, directorul Muzeului Marinei Române, colonelul Dumitru Stavarache, Dr. Marian Nencescu, Dr. Luminiţa
Dumitru Cîrjan, comandantul Școlii Militare de Subofiţeri Giurgiu, redactorul-șef al revistei „Document. Buletinul
de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Ion Arhivelor Militare Române”, Dr. Teodora Giurgiu – Serviciul
Troculescu, primarul comunei Frâncești. Istoric al Armatei, Dr. Andreea Atanasiu-Croitoru de la
Alături de Î.P.S. Emilian Lovișteanu – Arhiepiscopia Muzeul Marinei Române, preotul Dr. Laurenţiu Rădoi,
Râmnicului, prof. univ. Dr. Valentin Ciorbea – Universitatea Dr. Silviu Moldovan de la C.N.S.A.S. și prof. Cornelia Ghinea.

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE „FORŢELE

AERIENE ALE ROMÂNIEI. DOCTRINĂ, INSTRUIRE,
ÎNZESTRARE – 10 ANI DE APARTENENŢĂ LA ALIANŢA
NORD–ATLANTICĂ. TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE,
PERSONALITĂŢI, ACŢIUNI MILITARE
(1910-1947)”

Î
n zilele de 12-13 iunie 2014 a fost
organizată Sesiunea de comunicări
știinţifice cu tema „Forţele
aeriene ale României. Doctrină, instruire,
înzestrare – 10 ani de apartenenţă la Alianţa
Nord-Atlantică. Tradiţie și continuitate,
personalităţi, acţiuni militare (1910-1947)”
la Școala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene
„Aurel Vlaicu” Boboc. Lucrările au fost
deschise de domnul general-maior Laurian
Anastasof, șeful Statului Major al Forţelor
Aeriene în prezenţa domnului comandor
Marius-Mihai Oatu, comandantul Școlii
de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel
Vlaicu” și s-au desfășurat pe două secţiuni:
„Doctrină, Instruire, Înzestrare – 10 ani
de apartenenţă la Alianţă Nord-Atlantică”
având coordonator pe comandor dr. Marius-
Adrian Nicoară și „Tradiţii și continuitate.

92 3 (65) 2014 document


Personalităţi, acţiuni militare (1910-
1947)” având coordonator pe comandor
dr. Jănel Tănase.
Din partea Serviciului Istoric al
Armatei au prezentat comunicări:
comandorul dr. Marian Moșneagu
– „Conlucrarea dintre aeronautică
ș i m a r i n a ro m â n ă î n v i z i u n e a
viceamiralului Alexandru Gheorghiu”,
dr. Luminiţa Giurgiu – „Al doilea
program interbelic de înzestrare a
Aeronauticii” și dr. Teodora Giurgiu – „Protecţia populaţiei
civile împotriva bombardamentelor aeriene – 1944”.
Cu această ocazie a fost lansat volumul „Centenarele
Aeronauticii Militare Române (1 aprilie 1913, „Legea de
organizare a Aeronauticii Militare Române”; 20 iunie-3 iulie
1913, participarea Aeronauticii Militare Române la cel de-Al
Doilea Război Balcanic; 13 septembrie 1913, pierderea tragică
a lui Aurel Vlaicu). Doctrină, instruire și înzestrare. Tradiţii
și continuitate. Personalităţi, acţiuni militare”, coordonat
de generalul-locotenent dr. Cârnu Fănică, comandor drd.
SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
„TRADIŢIE, ISTORIE, ARMATĂ”
Î
n perioada 5-6 iunie 2014 a avut loc sesiunea de
comunicări știinţifice „Tradiţie, Istorie, Armată”
organizată de Muzeul Militar Naţional „Regele
Ferdinand I”.
Din partea Serviciului Istoric al Armatei au prezentat
comunicări: comandor dr. Marian Moșneagu – „Nava-școală
«Mircea», amfiteatrul uceniciei marinărești (1948-1949)”,
Dr. Luminiţa Giurgiu – „1948 – începutul presei de tip nou”
și Dr. Teodora Giurgiu – „Feldmareșalul sir Douglas Haig și
marea ofensivă de pe frontul occidental în timpul Primului
Război Mondial”.
document 2014 3 (65)
agora/recenzii/semnale editoriale
Marius-Mihai Oatu, comandor dr. Marius-Adrian Nicoară
și locotenent-comandor Daniel Stan. Apărut în anul 2014, la
Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 598
p., cuprinde studii și cercetări (însoţite de fotografii, scheme,
grafice și hărţi) deosebit de interesante privind trecutul, prezentul
și viitorul Forţelor Aeriene Române.
Lucrarea beneficiază de prefaţă (semnată de generalul-
locotenent dr. Cârnu Fănică), urmată de introducere și opt
capitole (I. Centenarele Aeronauticii Militare Române;
II. Sesiunea știinţifică anuală a Școlii de Aplicaţie pentru
Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” (13-14 iunie 2013); III. Mitingul
aerian din data de 15 iunie 2013; IV. Vizita delegaţiei asociaţiei
aviatorilor bulgari în Școala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene
„Aurel Vlaicu”; V. Dezvelirea monumentului dedicat Eroilor
Școlii Aripilor Românești; VI. Expoziţie și lansare a albumului
istoric „Aeronautica Militară Română” la București;
VII. Seminarul: European Partnership Aeronautical Asociation;
VIII. 13 septembrie 1913-13 septembrie 2013 - pierderea tragică
a lui Aurel Vlaicu).
Sâmbătă, 14 iunie, instituţia a organizat „Ziua porţilor
deschise” și un miting aviatic.
Cu această ocazie a
fost lansat volumul dedicat
sesiunii care face par te
din Colecţia Studii, aflat
la prima ediţie și avându-l
coordonator pe comandorul
conf. univ. dr. Olimpiu-
Manuel Glodarenco. Apărut
la Editura Muzeului Militar
Naţional „Regele Ferdinand
I” în colaborare cu Editura
Sitech din Craiova, 454 p.,
reunește studii scrise de
profesori,
arheologi,
istorici, muzeografi, cercetători, restauratori,
deosebit de interesante care aduc în atenţia
cititorului noi informaţii cu privire la istoria
României, cât și a altor state.
Succesul sesiunii de comunicări știinţifice
desfășurate la sfârșitul anului 2013, manifestare
ocazionată de aniversarea a 90 de ani de
la înfiinţarea Muzeului Militar Naţional a
determinat demararea editării unui volum care
să ofere prilejul de a fi prezentate rezultatele
cercetărilor în domeniul istorie militară, tradiţie,
restaurare-conservare, muzeografie și patrimoniu.
Demersul se dorește a fi periodic, iar volumul
de faţă cuprinde lucrările, însoţite de fotografii,
susţinute în cadrul primei ediţii a sesiunii de
comunicări știinţifice „Tradiţie, Istorie, Armată”.
93
agora/recenzii/semnale editoriale
MUZEUL MARINEI ROMÂNE,
SUB MARELE PAVOAZ ANIVERSAR
V
ineri, 30 mai 2014, în sala „Clio” a Muzeului
Marinei Române s-au desfășurat lucrările celei
de-a XVIII-a ediţii a Sesiunii Naţionale de
Comunicări Știinţifice cu tema „Dunărea și Marea Neagră în
spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii internaţionale și diplomaţie”,
manifestare organizată cu prilejul împlinirii a 45 de ani de
existenţă a acestei prestigioase instituţii de cultură.
La ceremonia care a prefaţat deschiderea lucrărilor sesiunii
au participat Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul
Tomisului, care a oficiat un Te-deum, Decebal Făgădău,
viceprimar al Constanţei, comandorul Tiberiu Chodan,
comandantul Comandamentului Flotei, Dr. Virgil Coman,
directorul Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale
și comandorul Daniel Căpăţână, șeful Serviciului Doctrină și
Tradiţii din Statul Major al Forţelor Navale.
94
Comandorul Dr. Marian Moșneagu, șeful Serviciului Istoric
al Armatei și fost director al instituţiei în perioada 2001-
2006, a felicitat personalul Muzeului Marinei Române pentru
managementul eficient al patrimoniului muzeal și performanţele
înregistrate în domeniul cultural, știinţific și editorial și i-a
înmânat actualului director, căpitan-comandorul Marius-
Laurenţiu Rohart, o Diplomă de Excelenţă.
Sesiunea a fost onorată de specialiști din cadrul Universităţii
„Ovidius” din Constanţa, Ligii Navale Române, Serviciului
Istoric al Armatei, Muzeului Bucovinei din Suceava, Arhivelor
Ministerului Afacerilor Externe, Complexului Naţional Muzeal
„Curtea Domnească” Târgoviște, Universităţii „Babeș-Bolyai”
din Cluj-Napoca, Muzeului Militar Naţional „Regele
Ferdinand I”, Colegiului Tehnic Mediaș, Muzeului Naţional
de Istorie și Arheologie, Universităţii „Andrei Șaguna” și
Complexului Muzeal de Știinţe ale Naturii din Constanţa.
3 (65) 2014 document
 agora/recenzii/semnale editoriale

RECURS LA MEMORIE

MEDITAŢI LA ISTORIE

A
ngajat la cotidianul „România liberă” din anul 2008, constat, chiar cu puţină invidie, cât fusese de meticulos, de profund și
în cadrul Departamentului Publicistică, iscoditorul de degajat în a rândui povestea, pentru a fi redeveni reală și credibilă,
ziarist Dan Gheorghe scrie reportaj cu aplomb, pentru a convinge și impresiona, deopotrivă.
rigoare și profunzime. Mă vedeam pe mine însumi, jurnalistul militar de la începutul
Din anul 1993, când a intrat în presa scrisă, a lucrat, pe anilor ’90, în căutare de subiecte, de oameni și fapte dar, mai ales, de
rând în redacţiile „Flacăra”, „Cronica Română”, „Cotidianul”, povești cu parfumul epocii. Atunci am decis să-mi deschid definitiv
„Realitatea românească” și „Adevărul”. De asemenea, a colaborat sufletul și am devenit – involuntar – un fel de confident, de sfătuitor,
cu succes cu revista „Glasul românesc” din Los Angeles, de vânzător de subiecte pe care eu, convertit la lucruri mult prea
între 1995-1996, revista culturală „Raluca” și revista de satiră serioase, zic, le ignoram involuntar sau, pur și simplu, pentru că
„Trompa”. A pus umărul la nașterea unui proiect al „Revistei nu aș fi avut harul, răbdarea și flerul de a le repune în circulaţie. Și
pensionarilor”, în perioada 1995-1996. astfel, de la un subiect la altul, de la un documentar al naibii de bine
În anul 1999, juriul format din Ion Cristoiu, Dumitru Tinu ticluit la altul și mai captivant, nu mi-am putut ascunde admiraţia.
și Petre Mihai Băcanu i-a atribuit un prestigios premiu al III-lea, Și atunci, l-am provocat la această aventură reportericească pe care,
instituit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, la trebuie să recunosc, a înfăptuit-o ca nimeni altul, cu nerv, cu aplomb
secţiunea reportaj social. și cu reverberaţii.
Doi ani la rând, în 1999 și 2000, Federaţia Sindicatelor
Universitare din România „Alma Mater” i-a conferit premiul
său pentru articolele scrise despre școala românească și oamenii
săi. Tot în anul 2000 i-a fost decernat premiul pentru cel mai
bun articol de presă din partea Jandarmeriei Române, pentru un
amplu articol în care a militat pentru menţinerea jandarmilor
în serviciul de pază permanent al școlilor.
Absolvent, în anul 1988, al Liceului „Zoia Kosmodemianskaia”,
actualmente„Școala Centrală”, cu profil de filologie-istorie, Dan
Gheorghe și-a urmat instinctul, dând frâu liber, cu talent,
imaginaţiei. Ca urmare, a absolvit, în 1995, cursurile de ziaristică
la secţiunea reportaj pentru presa scrisă, organizate de Centrul
pentru Jurnalism Independent. Mentorul clasei sale a fost
nimeni altul decât Sam Teaford, jurnalist la mult mai celebrul
„Los Angeles Times”.
Autor al lucrării Transnistria: temniţa limbii române,
o cutremurătoare poveste a ultimelor opt școli românești
din Transnistria, apărută în primăvara lui 2013, în variantă
electronică, Dan Gheorghe m-a impresionat de la prima
întrevedere prin perseverenţa cu care a reluat, redescoperit
și readus în atenţia opiniei publice unele subiecte de răsunet
pentru epopeea noastră naţională. A fost și motivul pentru care,
instinctiv, i-am sugerat să le valorifice într-un volum, pe care
de altfel, am avut onoarea să-l prefaţez, sub România Eternă, Pe Dan Gheorghe îl neliniștește trecutul, dar nu cel standard,
Altfel de Istorii. din cărţile de istorie tributare epocii. Pe el, jurnalistul-detectiv, îl
Tânărul Dan Gheorghe mi-a atras atenţia, dintru început, ademenesc, așa cum simplu ni se destăinuie ca-ntr-o spovedanie,
prin spiritul său iscoditor. Nu aveam cum să-i intuiesc, dincolo de poveștile de viaţă din alte veacuri ale unor militari precum maiorii
curiozitatea pur jurnalistică, încăpăţânarea de a duce lucrul nu până Vasile Carp și Ioan Tobă Hatmanul sau eroine ca Măriuca Zaharia;
la capăt ci până în pânzele albe, de a despica firu-n patru, de a scotoci inventatori ca Henri Coandă sau edili și ctitori ca Trandafir Iorga,
în arhive, în biblioteci, în muzee, de a cutreiera locuri, de a redescoperi Dumitru Brezulescu, Partenie Cozma sau Carl Wolf, care au rămas
legende și realităţi, unele demult apuse. Iniţial se interesase de Putna, în conștiinţa obștilor prin lucrurile aparent simple din viaţa unei
de eroi și eroine, de pilde ale supremului sacrificiu și multe altele. comunităţi precum Sadu, Oraviţa bănăţeană, Luncaviţa de Tulcea
Când i-am citit primul articol am fost de-a dreptul surprins să sau Măneciu de Prahova; emigranţi precum nepotul preotului
gălăţean Vasile Teodorescu, devenit australianul de vază – și prim-

document 2014 3 (65) 95

agora/recenzii/semnale editoriale
ministru – Edward Granville Theodore; „Aurora Banatului”,
staţiuni cu reputaţie mondială, herghelii, fauna compromisă ori
definitiv dispărută, grădini, prisăci și ferme de elită ca Perieţii
Ialomiţei, adevărate guri de rai; mai apoi, aventurile tezaurului
României și aurului polonez, statui care nu mai sunt, obiective
turistice subminate de neinspirata noastră văicăreală sau neimplicare
și, peste toate acestea, tradiţii ancestrale cu care, de la vreme, nu ne
prea mai identificăm.
Cu sau fără voie, complicii săi – istorici, arhiviști, bibliotecari,
documentariști, profesori de istorie, directori de muzee, cadre
universitare, scriitori consacraţi și autori cu faimă, fii, nepoţi,
strănepoţi sau descendenţi îndepărtaţi ai unor nume comune, înserate,
cândva, drept pilde în cărţile de istorie și lecturile de gimnaziu, dar
umbrite de uitare în actuala democraţie, devin eroi de poveste în niște
istorii care, dacă n-ar fi existat, trebuiau (re)inventate.
Atent la tot și la toate acestea la un loc, aparent instinctiv,
neregizat și spontan, publicistul de vădită inspiraţie Dan Gheorghe
redefinește destine, tragedii, drame existenţiale sau sociale. El este,
simultan, introspectiv ca un arheolog, determinat ca un chirurg și
încrezător ca un ascet.
Cu argumentele indubitabile ale spiritului autentic românesc,
Dan Gheorghe reclamă, declamă și proclamă „starea de necesitate”
a memoriei colective.
DE CE ESTE PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ALTFEL?
R
ememorările prilejuite de împlinirea a 70 de ani
de la evenimente esenţiale ale istoriei României
din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial,
precum rapturile teritoriale din vara anului 1940, eliberarea
Basarabiei și Bucovinei de Nord din 1941 sau înfrângerea de la
Cotul Donului din 1942, nu au atras în mod semnificativ atenţia
opiniei publice. În schimb volumul istoricului Lucian Boia
Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări1
a dat naștere la reacţii care adeseori au trecut de pragul unor
dispute știinţifice. Aceasta în pofida faptului că autorul spune
foarte clar, încă din primele pagini ale lucrării, că nu dorește
decât să exprime unele opinii personale asupra evenimentelor
petrecute acum un veac: Se împlinesc o sută ani de la Primul Război
Mondial. Puţine episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate
în memoria colectivă. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al
lumii în care trăim. Multă vreme văzut în termeni strict conflictuali
(dreptatea noastră, vinovăţia altora), Primul Război Mondial își
caută acum o elaborare deschisă și liberă de prejudecăţi susceptibilă
de a fi împărtășită de toate părţile aflate în conflict. […] Ceea ce
propun acum se înscrie în acest curent de reelaborare istoriografică.
Nu este o istorie „completă”, ci un comentariu, o suită de interpretări
în jurul unor probeme-cheie.
În capitolul intitulat Un dezastru care se putea evita sunt
analizate cauzele Primului Război Mondial. Autorul face
o descriere succintă a climatului complex politic, militar și
96
Citindu-i poveștile construite cu atâta râvnă și migală, din
realităţi apuse, amintiri ale generaţiilor de aur din vremuri cu
adevărat glorioase și mărturii, adesea cutremurătoare, ale unor
virtuţi care ne recomandă și ne reprezintă și astăzi, din păcate, mai
degrabă peste hotare, mă gândesc și eu, ca unul dintre cei invocaţi
în lucrare, că, citind-o cu sufletul la gură, „vom lăcrima, patriotic,
amintindu-ne de vremurile vechi”.
Și poate, așa, într-o doară, vom avea orgoliul, ambiţia sau, pur
și simplu, curiozitatea de a ne (re)înnobila cu trecutul, redevenind
noi înșine.
Trăiască România, liberă și reală, precum legendele sale
de-odinioară!
Așa s-a născut volumul de succes Meditaţi la istorie. Lecţiile
care nu se învaţă din manuale, apărut, cu sprijinul generos al
directorului general, domnul Adrian Rus, odată cu ediţia print,
din 26 mai 2014, a cotidianului „România liberă”, care s-a epuizat
ca pâinea caldă. Dovadă că românul are (încă) apentenţă pentru
pilde de viaţă și istorii adevărate.
Comandor Dr. Marian MOȘNEAGU
cultural din anii care au precedat războiul, o perioadă în care
curentele naţionaliste erau în ascensiune, dar, în paralel, revoluţia
tehnologică dusese la dezvoltarea căilor ferate, telegrafului,
telefonului, la apropierea între oameni și naţiuni, la promovarea,
în anumite domenii, a unui spirit internaţionalist. Jocurile
olimpice moderne (instituite în 1896) și primele congrese
internaţionale ale oamenilor de știinţă (în domeniul istoriei,
primul congres are loc la Paris în anul 1900) erau expresii ale
acestei prime epoci a globalizării.
Autorul crede că Primul Război Mondial nu poate fi
considerat un rezultat automat, direct și inevitabil al unei cauze
„mari”, la originea acestuia aflându-se mai degrabă o combinaţie
de evenimente neprevăzute și de decizii nefericite. […] Nu e deloc
sigur că în lipsa acestora s-ar fi ajuns la război; nu e deloc sigur că
omenirea era mai înclinată spre război decât spre pace și cooperare.
În discuţia despre cauzele Primului Război Mondial,
Lucian Boia introduce conceptul, împrumutat din psihologie,
de reprezentare: Oamenii nu acţionează în funcţie de realităţile
brute, ci în funcţie de reprezentări [sublinierea autorului], ceea ce nu
e deloc același lucru. Avem acces la realitate doar prin filtrul mai mult
sau mai puţin deformator al modului cum ne-o reprezentăm. Când
vorbim despre istorie, de pildă, trebuie să conștientizăm faptul că nu
vorbim propriu-zis despre istorie, ci despre modul în care o percepem,
așadar despre reprezentările istoriei. La fel și în ceea ce privește
raporturile dintre oameni sau dintre naţiuni. În cazul Primului
3 (65) 2014 document

Război Mondial, o
serie de reprezentări ar
fi facilitat declanșarea
acestuia. Factorii de
decizie, ca și majoritatea
opiniei publice, credeau
că războiul era inevitabil,
era necesar și că urma
să fie de scurtă durată.
Această viziune
de f ormatoare, s p u n e
Lucian Boia, s-ar putea să
fi jucat un rol mai decisiv
decât oricare altă „cauză”
în declanșarea conflictului.
În finalul capitolului,
cititorului i se spune că și
fără Sarajevo s-ar fi putut
foarte bine ajunge la război, cu schimbarea doar a momentului
declanșator, dar, pe de altă parte, autorului i se pare abuziv să
considerăm că altă ieșire n-ar fi existat cu nici un chip. Lucian Boia
are curajul să pledeze, spre indignarea multor istorici, pentru
utilitatea istoriei contrafactuale: discuţia asupra alternativei nu e
lipsită de interes în planul teoretic al istoriei: ne îndeamnă spre luarea
în considerare a unui mecanism cauzal mai complex și mai subtil,
mai puţin tiranic și mai puţin previzibil decât schema explicativă
cu care s-au obișnuit istoricii.
Un alt capitol este dedicat problemei celor vinovaţi de
izbucnirea războiului. Aici autorul analizează aportul marilor
actori ai dramei la declanșarea ostilităţilor. Astfel, în atenţia
cititorului este adus rolul Rusiei în precipitarea evenimentelor:
Fără mobilizarea rusă, s-ar f i putut încă spera în limitarea
conflictului la un duel între Austro-Ungaria și Serbia (nu era nici
măcar sigur că ar fi fost în favoarea Austro-Ungariei) sau chiar la un
arbitraj european care ar fi evitat războiul. Mobilizarea rusă a pus
imediat în mișcare Germania, ţara cea mai puternică din Europa.
S-a susţinut că era și cea mai expansionistă, ceea ce nu e deloc sigur.
Era însă cu siguranţă cea mai temătoare.
Autorul amintește că după constituirea alianţei franco-
ruse în anii 1890, în Germania se contura o adevărată psihoză a
încercuirii. În cazul declanșării unui conflict european Germania
ar fost obligată să lupte pe două fronturi: În derularea deciziilor
care au dus la declanșarea războiului, nu pofta de câștig a prevalat
în comportamentul și deciziile responsabililor politici și militari
germani, ci teama de a se afla în inferioritate dacă li s-ar permite
celorlalţi să atace cei dintâi, atât dinspre Est, cât și dinspre Vest.
Evenimentele succesive din vara anului 1914 care au dus la
izbucnirea războiului sunt comparate de Lucian Boia cu rotiţele
unui mecanism declanșator, de o egală importanţă în cadrul
acestui proces: Dar mecanismul ca să funcţioneze avea nevoie de
toate rotiţele. În sens strict funcţional, nu era una mai importantă
decât altele. Dacă un bosniac exaltat nu l-ar fi ucis pe arhiduce,
n-ar fi fost (cel puţin, n-ar fi fost atunci) război. Dacă Germania
n-ar fi sprijinit Austro-Ungaria, n-ar fi fost război. Dar probabil
n-ar fi fost război nici dacă Franţa ar fi atras atenţia Rusiei că nu
e cazul să se precipite. Rotiţa franceză n-a acţionat în direcţia păcii.
document 2014 3 (65)
agora/recenzii/semnale editoriale
Până la urmă, răspunderea e împărţită și n-avem cum să calculăm
„procentele de vinovăţie”.
Dar nu consideraţiile privind cauzele și responsabilii pentru
declanșarea Marelui Război au creat controversele de care
aminteam mai sus, ci opiniile autorului despre interpretarea
românească a Primului Război Mondial care, în viziunea lui
Lucian Boia, se înscrie într-o întreagă mitologie.
Care sunt aceste mituri? Mitologică este invocarea unităţii
naţionale ca un „vis de veacuri al românilor”, așadar începând
dintr-o vreme când nimeni în Europa nu urmărea asemenea proiecte.
Mitologică și cvasiunanimitatea care s-ar fi manifestat în sprijinul
intrării României în război alături de puterile Antantei, în vederea
eliberării Transilvaniei.
Referitor la idealul naţional care a determinat intrarea
României în război în august 1916, Lucian Boia afirmă: Cel
mai mulţi dintre români, ţărani (80% din populaţie) și neștiutori
de carte (60%) aveau cu totul alte preocupări și alte griji; probabil
că nici nu auziseră de „idealul naţional”. Acesta era prezent în sfera
mult mai restrânsă a „opiniei publice”, formată din persoane cu un
oarecare fond de cultură și manifestând mai mult sau mai puţin
interes pentru treburile publice.
În ce privește cvasiunanimitatea reprezentată de antantofili
în perioada neutralităţii, autorul prezintă pe larg componenţa
și argumentele germanof ililor privind necesitatea eliberării
rapide Basarabiei unde politica de deznaţionalizare a populaţiei
românești era mult mai dură decât cea din Transilvania.
În plus, în Basarabia și Bucovina de Nord România avea
drepturi istorice incontestabile ceea ce, în viziunea lui Lucian
Boia, nu era cazul pentru Transilvania: Transilvania nu se afla
însă într-o asemenea situaţie. Nu aparţinuse niciodată României
sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859.
De la începuturile sale statale fusese înglobată la Ungaria și chiar
când Ungaria dispăruse, continuase prin elita sa conducătoare și
prin organizarea de stat, să se înfăţișeze ca parte a vechiului regat
ungar. Românii puteau invoca firește, cum au și făcut, un drept etnic
asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar
nu și vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că îi asupreau
sau îi discriminau pe români, dar nu îi puteau acuza că „răpiseră”
vreodată Transilvania.
Acestea sunt doar două dintre opiniile autorului care au
dat naștere la controverse neacademice manifestate încă de la
lansare oficială a cărţii, la 24 mai 2014, la librăria Humanitas.
Recomandăm cititorilor interesaţi de acest subiect să parcurgă
interviurile date de Lucian Boia reporterilor de la Hotnews,
Gândul.info și Digi 24, care se regăsesc pe site-urile respective,
iar pentru un model de polemică dusă pe un ton civilizat, într-un
spirit tolerant și democratic, îi invităm să urmărească intervenţia
academicianului Ioan Aurel Pop, eminent specialist în istoria
Transilvaniei, la emisiunea TV „Jocuri de putere” din 29 aprilie 2014
(înregistrarea se poate viziona la adresa de internet: www.
realitatea.net/jocurideputere.html.#emisiune 29 aprilie 2014-
2200). Domnia sa a combătut afirmaţiile sensibile ale lui Lucian
Boia folosind argumente știinţifice, fără a cădea într-o isterie
ultranaţionalistă, așa cum s-a întâmplat cu alţi protagoniști
ai emisiunii, inclusiv cu moderatorul Rareș Bogdan, care se
manifesta la fel de moderat precum procurorul A.I. Vîșinski la
procesele staliniste din timpul Marii Terori.
97
agora/recenzii/semnale editoriale

În încheiere, reamintim ce spunea istoricul Lucian Boia,
văzut de războinicii întru cuvânt drept noul Mihai Roller, în finalul
lucrării Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficţiune, apărută
în 1998: Ar fi timpul ca istoricii să-și lepede starea de inocenţă,
întreţinută de iluziile scientiste, pentru a deveni conștienţi de
constrângerile și de limitele cărora demersul lor nu poate să nu li se
supună. Relativismul care decurge de aici trebuie asumat, nu fiindcă
aceasta ar fi condiţia ideală a istoriei (firește că nu este!), ci fiindcă,
pur și simplu, este condiţia ei inconturnabilă. Conștientizarea
relativismului nu înseamnă însă renunţare. Ar trebui să însemne,
dimpotrivă, acutizarea conștiinţei profesionale. Tocmai fiindcă
reconstituirea trecutului trece prin atâtea filtre deformante, de
la structurile permanente sau fluide ale imaginarului la jocul
ideologiilor sau imperativele momentului politic, aplecarea spre
ceea ce a fost pretinde rigoare conceptuală și metodologică. Lăsată în
voia ei și ademenită de cânturi de sirenă, istoria riscă să o ia razna!
Ea trebuie ţinută în loc, atât cât poate fi ţinută, printr-o definire
fără echivoc a regulilor meseriei. O metodă fermă nu va conduce
la adevăruri incontestabile, dar va menţine totuși investigaţia
între limitele unor ipoteze și scenarii plauzibile, ale unei dezbateri
rezonabile și inteligibile.
Lucian DRĂGHICI

NOTE

1
Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014, 117 p.

DIPLOMAŢIA MILITARĂ A PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

A
nul acesta la Editura Militară, București, a apărut Prezentarea relaţiilor
cartea „Acţiuni diplomatico-militare ale României politico-militare dintre
1914-1918”, 328 p., având ca autor pe dr. Vasile Popa. România și aliaţi capătă
Lucrarea beneficiază de cuvânt-înainte, patru capitole în lucrare dimensiuni
(I. România în contextul geopolitic internaţional la începutul noi fiind descrise fapte,
evenimentele și situaţii care
secolului XX; I I. Politic și militar în mec anismul
se relevă din studierea unor
decizional românesc. Rolul diplomaţiei militare (1914-1916); fonduri de arhivă mai puţin
III. Pregătirea României pentru război și acţiunile întreprinse cercetare ale Arhivelor
pentru susţinerea acestuia; IV. Relaţiile româno-aliate în Militare Române. O
perioada războiului), concluzii, anexe, bibliografie și coliţă foto. imagine completă este
Volumul se deschide cu un citat al lui Jean-Baptiste oferită și de informaţiile
Duroselle istoricul trebuie să caute adevărul. Metoda sa de cercetare regăsite la Arhivele
asupra oamenilor și societăţii umane este una dintre căile de acces spre Naţionale, Arhivele
Ministerului Afacerilor
o cunoaștere adevărată. A restabili faptele trecutului este o necesitate
Externe, Biblioteca
preliminară care se impune.
Academiei Române, din
Numeroase cărţi au fost dedicate studierii Primului Război memorialistică, culegeri de
Mondial, însă subiectul nu și-a pierdut interesul atât din partea documente publicate, presă, cât și dezbateri parlamentare.
specialiștilor, cât și din partea publicului. Sursele de cercetare Așa cum subliniază și autorul deosebit de elocvente sunt anexele,
sunt departe de a se fi epuizat și oferă încă informaţii inedite. care sintetizează eforturile făcute, cantităţile de materiale militare
Lucrarea dorește să deslușească aspecte, mecanisme și mijloace contractate și aduse în ţară.
care detaliază eforturile făcute de România într-un război aflat În sprijinul consideraţiilor din volum, coliţa de fotografii
prezintă principalele personaje politice sau militare invocate,
deja în plină desfășurare la momentul declarării beligeranţei sale.
fiind preluate din fototeca Muzeului Militar Naţional și din
Încă înainte de intrarea României în război, aliaţii se angajau
colecţia Editurii Militare.
să ofere armatei înzestrarea de care avea nevoie, în condiţiile în
care exista o lipsă serioasă de armament, muniţii și echipament.
Dr. Teodora GIURGIU

98 3 (65) 2014 document

 agora/recenzii/semnale editoriale

PRINTRE ALDINE ŞI LETRINE

R
omanul istoric Calea robilor. Basarabia în flăcări, Munte «General Leonard Mociulschi» NEMURIREA PRIN
apărut în 2013 la Editura Paco sub semnătura MEMORIA TIMPULUI”.
neobositului prozator generalul de flotilă aeriană Foștii noștri colegi arhiviști, soţii Florica și Dumitru Dobre,
veteran de război Radu Theodoru continuă ofensiva publicistică cu un impresionant volum
este o alcătuire narativă pe cât de „Grigore Gafencu și moștenirea sa. Documente din Arhivele
originală pe atât de plăcută ochiului Securităţii (1946-1957; 1966-1970)”. Apărută la Editura
și minţii. Cartea Întâia – 1669; Muzeului Naţional al Literaturii Române, această carte este
Toamna cuprinde Popas la Ţarigrad; prima dintr-o colecţie pe care Asociaţia „Grigore Gafencu” o
Căpitanul de Tigheceni Mârzea dedică marelui diplomat român, proiectul fiind coordonat de
Șoimul; O noapte de dragoste și ceea Marius Marian Șolea. Conform precizărilor prof. univ. dr. Ion
ce a urmat după, Pânzarul „Dachia” Calafeteanu din „Prefaţa” lucrării, „documentele fac referire la
și căpitanul Petre Bârlădeanul luările de poziţie ale lui Grigore Gafencu împotriva regimului
Morunu, Rodișul. Dreptăţile din politic totalitar din România, analizele sale pertinente despre
vechime, știute și mântuitoare. Un viaţa politică internaţională din perioada postbelică, eforturile
sfat de taină cu urmări crâncene. făcute, împreună cu alţi exilaţi români, de apărare a drepturilor
Cetatea și târgul Chiliei. Ochiul lui noastre legitime la Conferinţa de Pace de la Paris, precum și
Iehova și Spre Cotu-Chitaiului. Cartea a Doua, intitulată Dulcea activitatea susţinută pentru crearea
Moldovă a Vavilonului, cuprinde La Cotu-Chitaiului, În care se Uniunii Europene”.
vede că nu întotdeauna bărbaţii călăuzesc trebile de obște, De Un preţios volum de studii și
o hrăpire de fecioară, nește cumpene de cuget ale căpitanului documente, încorporate în tomul IX al
Mârzea Șoimu și alte întâmplări tâlcuitoare, Dumnealor boierul Acta Bacoviensia. Anuarul Arhivelor
Constandin Cantacuzino și marele vornic al Ţării de Jos, Miron Naţionale Bacău, apărut la Editura
Costân și De alegerea domnilor la Moldova. În sfârșit, în Magic Print din Onești. Acesta a fost
Cartea a Treia – Răscoala, vă veţi lansat de prestigioasa instituţie în cadrul
delecta cu subiecte precum Cum se Sesiunii anuale de comunicări știinţifice
regăsește căpitanul Mârzea Șoimul „Documentele și Istoria”, organizată de
în căpitanul Crivăţ, O iniţiere, Serviciul Judeţean Bacău al Arhivelor
Limpede văzătorii. Canţelaria Naţionale și Asociaţia Generală a
de taină și lucrările ei și cele Arhiviștilor din România, în zilele de
șapte subcapitole Calea robilor – 30 și 31 mai 2014.
Lupii, Tabăra, Halcaua, Ponturile Un remarcabil proiect editorial cu tema Proiecte româno-
c ăpitanului Mâr z ea Ș oimul, britanice privind construirea unei baze navale la Marea Neagră.
Cântarea Mev leni. Noaptea, Documente (1929-1939) a fost finalizat de conf. univ. dr.
Cântarea Mevleni – Noaptea Marusia Cîrstea de la Universitatea
nopţilor 1 și 2, Noaptea nopţilor. din Craiova, sub sigla Editurii
Judecata, Băjenarii, Închinătorii, Cetatea de Scaun din Târgoviște.
Hătmăneii și Cununia. „Prin abilitatea de a selecta și propune
Apărut anul acesta la Editura Univers Știinţific din București, cititorilor un set de documente
în condiţii grafice demne de trei flori de colţ, volumul Glorie, (70 – n.n.), în mare parte inedite
speranţă și onoare. Cu Batalionul 21 Vânători de Munte în componenţa lor integrală, cartea
„General Leonard Mociulschi” între Caucaz, Carpaţii Albi, înfăţișează, într-o lumină nouă,
Babilon și Hinhukush este, conform autorilor – colonelul (r) eforturile conducerii statului român
Gheorghe Suman, colonelul Ovidiu Conduruţă și locotenent- de a moderniza organismul său militar
colonelul Adrian Buzea – „o odă închinată militarilor în al patrulea deceniu interbelic.
Batalionului 21 Vânători de Munte Proiectul unei Baze Navale la Tașaul
acum, la 75 de ani de la înfiinţare, nu s-a putut concretiza din motive
care demonstrează că memoria care rezultă foarte clar în lucrare, dar
urmașilor este mai puternică în cartea cuprinde un set de idei, analize, demonstraţii și concluzii
timp decât uitarea înaintașilor. care impresionează prin valoarea și importanţa lor politică,
Militarii acestei unităţi sunt mai tari geostrategică, profesională și tehnică” - concluzionează în
decât cremenea Carpaţilor, verticali „Cuvânt Înainte” prof.univ.dr. Alexandru Oșca.
precum brazii care îmbracă munţii și O datorie de suflet a fost împlinită de conf. univ. dr. Marusia
cutezători precum șoimii în înaltul Cîrstea, prof. univ. dr. Sorin Damean și dr. Lucian Dindirică,
cerului. Cei care s-au jertfit cât și coordonatorii consistentului și elegantului volum „Gheorghe
cei în viaţă din toate generaţiile Buzatu. In memoriam”, lansat la un an de la trecerea la cele
asigură Batalionului 21 Vânători de veșnice a reputatului istoric. Apărut la Editura Cetatea de Scaun,

document 2014 3 (65) 99

agora/recenzii/semnale editoriale

cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, înţelege rolul și menirea

volumul „Nu este o simplă carte, ci
una menită a demonstra profundul
respect și regretul discipolilor faţă
de dispariţia unui adevărat titan al
istoriografiei românești. Totodată,
acest volum intitulat sugestiv
Gheorghe Buzatu – In memoriam, are
scopul de a păstra pentru posteritate
gândurile ori preocupările știinţifice
ale celor ce i-au fost colegi de breaslă,
simpli slujitori ai muzei Clio și ai
adevărului” – precizează în „Argument” prof. univ. dr. Sorin
Liviu Damean.
La împlinirea a 75 de activitate în serviciul Marinei Române
și a învăţământului de marină din România, prof.univ.dr.
Valentin Ciorbea de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa
a reeditat, într-o ediţie revizuită și adăugită și în condiţii
grafice demne de evenimentul aniversar, Istoricul navei-școală
„Mircea”. Epopeea 75 (17 mai 1939 – mai 2014). Apărut la
Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, volumul este
structurat pe trei capitole: Nava-școală Mircea – continuatoarea
strălucită a spiritului și tradiţiilor Marinei
Române, Nava-școală Mircea 1938-2013
și Comandanţii navei-școală «Mircea».
„Adus la zi pe baza noilor izvoare istorice,
ale mărturiilor unor membri ai echipajului,
comandanţi superiori la bord pentru
marșuri de instruire și reprezentare, pe
relatări din presa română și internaţională,
volumul de faţă invită pe toţi cei interesaţi
de epopeea velierului, fie ca membri de
bază ai echipajului, fie ca participanţi
la campaniile de instruire și reprezentare de lungă sau scurtă
durată, să rememoreze momente unice din viaţa lor și a navei.
Cititorii care n-au avut această șansă, vor naviga imaginar pe
mări și oceane, vor cunoaște regate și evenimente marinărești, vor
velierului, vor pătrunde
în spiritul «Mircea» ce-l
implementează această
navă unică a Marinei
Militare și a României” –
precizează în „Cuvânt
Înainte” contraamiralul de
flotilă prof. univ. dr. ing.
Vergil Chiţac, rectorul
(comandantul) Academiei
Navale „Mircea cel Bătrân”. Împreună cu Oana Caraiani, prof.
univ. dr. Valentin Ciorbea, fost mentor a generaţii de absolvenţi
ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a realizat și un original
album intitulat Nava-școală «Mircea». Epopeea 75 - o istorie
în imagini, o actualizare în fapt a precedentului album, lansat
în anul 1999.
O iniţiativă și un proiect editorial
de succes, lansat și finalizat de dr. Virgil
Coman, directorul Serviciului Judeţean
Constanţa al Arhivelor Naţionale
îl reprezintă volumul Dobrogea în
Arhivele românești (1597-1989), FOTO
9 dedicat prof. univ. dr. Lascu Stoica de
la Universitatea „Ovidius” din Constanţa,
la împlinirea a 60 de ani de viaţă. Apărut
în anul 2013, la Editura Etnologică din
București, la împlinirea a 135 de ani de
la reintegrarea Dobrogei la România,
volumul conţine 413 documente de arhivă și reprezintă un efort
colectiv pentru lărgirea bazei de cunoaștere a istoriei Dobrogei,
prin introducerea în circuitul știinţific a unor documente păstrate
în instituţii de profil de la nivel central, inclusiv din Arhivele
Militare Române, și din aproape toate judeţele ţării.
Rubrică realizată de comandor Dr. Marian MOȘNEAGU

CONTENTS

Editorial The Preoccupation of Şerban Cantacuzino, Constantin Cantemir and Constantin Brâncoveanu
for Intelligence – Tiberiu Tănase, Ph.D. The military Ceremonial of Crossing the Danube by the Reserve
Infantry Division on August 20/September 1, 1877 – Lieutenant-colonel Gabriel Pătraşcu, Ph.D. candidate
The Extending of the Army Supply Efforts after the Declaration of Romania’s Warfare. Military Legations
from Russia and Japan – Colonel (r.) Vasile Popa, Ph.D. Ferdinand and the Romanian Campaign from
1919 – Colonel (r.) Ion Dănilă 1934. The development Program of the Aeronautics in the Debate of
Homeland Superior Defense Council – Luminiţa Giurgiu, Ph.D. Dobrogea under the Soviet Aviation
Bombs (1941-1943) – Prof. univ. Valeriu Avram, Ph.D., Prof. Viorel Gheorghe, Ph.D. Hero reserve Pilot
Pomuţ Constantin – Prof. Vasile Tudor 1941 in Soviet military Documents – Lieutenant-colonel (r)
associate professor Anatol Leşcu, Ph.D. The Withdrawal from Crimea, a Test for the Romanian Royal
Navy – Captain (N.) Marian Moşneagu, Ph.D. Ştefan Odobleja – Military Man, Person, Doctor – Prof.
Cornelia Ghinea Tensions in Romanian Labor Party (1949-1953) – Lieutenant-colonel (r.) Petre Opriş,
Ph.D. The Withdrawal from Romania of the Soviet Union Black Sea Navy Reserves (1971-1972) - Captain
(N.) engineer Marian Tănase, Ph.D. Agora Review Bookreview

100 3 (65) 2014 document