Razvan Ogircin: Autosuficienta,

obstacolul principal in calea unei cariere

manageriale de succes
16 oct 2006 Ziarul Financiar
Dupa 14 ani petrecuti in activitati de consultanta si training, timp in care am
intervievat peste 5.000 de persoane si am pregatit in cadrul unor traininguri alte 4.000,
pot spune cu precizie care este calitatea pe care o apreciez cel mai mult la o persoana:
dorinta permanenta de a invata. Dorinta sincera, autentica, entuziasta, de a-si depasi
limitele. In consecinta, pot afirma cu fermitate ca ceea ce poate bloca un proces de
dezvoltare personala este autosuficienta, incremenirea intr-o atitudine de tipul " stiu
destule", "le stiu pe toate" sau "le fac bine pe toate".
Procesul de dezvoltare personala nu se incheie niciodata. Sau asa ar trebui sa fie, pentru
fiecare dintre noi. Niciodata nu am invatat destul, niciodata nu le stim pe toate. Cei mai
"frumosi" angajati ai unei companii sunt cei "insetati de cunoastere", care pun in
permanenta intrebari, citesc cu sete, nu rateaza niciun curs sau training interesant, traiesc
in fiecare zi acea febrilitate creativa a aflarii noului, a "autoactualizarii". Iar acest proces
superb nu include doar dezvoltarea cunostintelor tehnice. In munca noastra (as indrazni
sa afirm "in viata noastra"), avem nevoie de un intreg arsenal de competente si abilitati
care nu sunt deloc tehnice, dar sunt esentiale in obtinerea succesului: abilitatile de
comunicare, inteligenta emotionala de care dam dovada, capacitatea de a ne organiza
eficient, calitatile de lider, capacitatea de a rezolva probleme sau de a lua decizii, puterea
de a-i motiva pe altii sa actioneze. Toate acestea pot fi rafinate, dezvoltate, accentuate,
puse in evidenta, prin cunoastere. Prin neobosita cercetare, insistenta, concentrare,
curiozitate, experimentare si invatare permanenta.
Din fericire, am intalnit persoane care cred cu seriozitate in acest model de evolutie
personala. Din nefericire, numarul lor nu este foarte mare. Ei sunt singurii care pot face
diferenta. Diferenta intre o societate blazata, intemeiata mult prea mult pe superficial, pe
improvizatie, pe facil si una a valorilor solide, a potentialului fructificat, a creativitatii si a
destinelor implinite.
Aproape in fiecare saptamana ma aflu in fata unei grupe de training. Si aproape in fiecare
saptamana, din coltul acestei sali de training, autosuficienta imi zambeste ironic, superior.
Totusi, aproape intotdeauna, langa ea, in aceeasi sala de training regasesc si zambetul
tonic, reconfortant, sincer, al entuziasmului, al dorintei de cunoastere. Un altfel de
zambet.
Ca orice consultant agresat si intimidat de prezenta hada a autosuficientei, incerc sa ii
caut cauzele, radacinile, sursa. Unul se contureaza cu claritate. Si anume: Puterea.
Puterea obtinuta la anii inca nesiguri ai personalitatii noastre. Puterea care se ascunde in
spatele unei pozitii manageriale dintr-o companie puternica. Atunci cand puterea de a
concedia, de a ne juca cu destinele unor subordonati, de a utiliza principii manageriale de
tipul "eu nu fac ulcer - eu doar il provoc altora" ne este acordata la varstele imaturitatii
noastre cognitive si emotionale, ea ii poate corupe si bloca pe multi dintre noi. Devenim
brusc indragostiti de propria noastra persoana, zambim ironic la orice tentativa de sfat,
strambam din nas cinic cand cineva indrazneste sa ne recomande o carte, o abordare, o
idee. Pentru ca oricum, nu-i asa, nu mai avem timp pentru asta. Suntem noua generatie
manageriala a puternicelor companii, de noi depind bugete de milioane de dolari, si zeci
de subordonati al caror parcurs profesional l-am depasit din goana masinilor noastre
"adevarate", de firma. Pe turnanta. Ce mai avem noi de invatat? Si de la cine? Oare faptul
ca, fiind atat de tineri, am ajuns sus in ierarhia sociala si profesionala atat de vijelios si de
intempestiv nu este deja o evidenta a valorii noastre si a potentialului nostru imbatabil?
Ei bine, nu!
Comparati prortretul de mai sus, pe care-l regasim in spatele multor birouri scumpe din
jurul nostru, cu cel situat la diametrul opus - cel al persoanelor care, in ciuda puterii
dobandite de timpuriu, se straduiesc din greu sa nu piarda pe drum constiinta autentica a
faptului ca niciodata nu cunoastem suficient si ca infatuarea e una dintre cele mai urate
masti profesionale in umbra careia ne putem ascunde. Persoane care asculta cu nesat
orice interventie din care pot invata ceva, care iti raman profund indatorate atunci cand le
recomanzi o carte care ii poate marca. Persoane care, pe masura ascensiunii lor
profesionale, nu au aruncat ca pe un rest inutil in calea carierei lor cateva valori esentiale:
setea de cunoastere, bunul-simt, atentia focalizata, smerenia in fata marelui teritoriu care
se gaseste inaintea fiecaruia dintre noi - "teritoriul lucrurilor pe care nu le stim inca".
Cu certitudine gasim ambele personaje in randul generatiei noastre. La intrebarea fireasca
care se refera la procentul in care intalnim prima sau a doua varianta nu vreau sa raspund
din doua motive: primul, nu sunt statistician, al doilea, mi-e teama.
Autosuficienta se manifesta agresiv mai ales in fata dezvoltarii noastre spirituale.
Managementul inseamna, nu-i asa, doar instrumente reci si pragmatice, rationalitate fara
implicarea emotiilor, indicatori de evaluare, obiective cuantificabile, statut social aferent.
Cred sincer in puterea si energia generatiei mele. Cred in capacitatea ei de a purifica
mediul social si economic toxic in care inotam. Dar e un crez conditionat de cateva
conduite obligatorii: asumarea puterii cu discernamant, moralitate, buna-cuviinta si
demersul permanent al imbogatirii noastre spirituale, al energiei investite in cunoastere.
Un ultim ingredient necesar, care completeaza "reteta" implinirii noastre personale este
pasiunea. Pasiunea de a intra intr-o permanenta competitie cu tine insuti, pasiunea care ne
impiedica sa esuam pe plaja dezolanta a plictiselii, a blazarii, a infatuarii, a cinismului si
a suficientei. Cei care nu vor pierde aceasta pasiune sunt cei care vor avea privilegiul unei
cariere extraordinare. Privilegiul implinirii.

Despre evoluţie şi...autosuficienţă

Ca-i spunem plafonare sau autosuficienta ne gandim in aceeasi directie...la acea zona de
confort in care nu mai actionam in favoarea evolutiei noastre profesionale si/sau
personale.
Am crezut dintotdeauna ca trebuie sa avem grija, mare grija ce meserie ne alegem, ce
directie de dezvoltare astfel incat sa fim multumiti si sa nu existe o usa deschisa pentru
plafonare sau autosuficienta. Sa fim fericiti.
Ehh...fericirea asta nu-i ceva ce primesti de-a gata. E o munca si investitie pe termen
lung, unde tu lucrezi practic pentru tine, lucrezi tu la tine. De curand am realizat ca
tabloul nu este pictat in doar alb si negru. Orice meserie am alege, fie ca suntem o simpla
vanzatoare, fie psiholog, ba chiar medic sau chiar programator, rutina se instaleaza si vine
de mana cu autosuficienta sau asa zisa plafonare, care trage niste obloane peste
dezvoltarea noastra personala si profesionala.
Am intalnit oameni care s-au pregatit o mare parte din viata pentru o meserie si aici au
intalnit plafonarea. Si se ajunge in momentele in care iti dai seama ca nu esti fericit si
spui mai bine ma faceam altceva.
Cred ca problema sta in educatia noastra. Din pacate in societatea din Romania nu exista
mentalitatea si educatia necesara astfel incat pozitia noastra ca viitor adult pe care dorim
sa o ocupam, sa aiba o coloana vertebrala. Lipseste ceva din pregatirea noastra astfel
incat ca viitor adult sa fim capabili sa ne gestionam timpul si resursele spre o dezvoltare
cat mai armonioasa personala/profesionala.
Am vazut atatia oameni cu pregatire nefericiti incat ajung sa-i felicit pe cei care si-au ales
un drum simplu si practica o meserie dar cresc si se dezvolta si personal concomitent cu
aceasta.
Sa nu confundam fenomenul de autosuficienta cu downshiftingul. Autosuficienta
inseamna delasare si abandonare, downshiftingul inseamna ca alegi sa faci ceva, chiar
daca acel ceva inseamna un focus mai mult pe viata personala decat pe cea profesionala.
Concluzia mea la acest subiect este ca sta in mainile noastre si este alegerea noastra fata
de cum privim viata, astfel incat sa nu-i deschidem usa plafonarii si totodata sa nu dam
afara familia sau timpul personal. Sa stim si sa invatam cum sa fim fericiti noi cu noi
insine. Sa dezvoltam aceasta virtute chiar daca nu suntem formati de mici in aceasta
directie. Sa ne asumam dezvoltarea si evolutia. Sa putem identifica directia si sa ne
canalizam energiile in directia respectiva astfel incat sa mergem spre evolutie. Chiar daca
evolutia inseamna un hobby, o pasiune cultivata, un job, o familie, un business etc.
Ne datoram asta noua insine.