Alternativa educațională Montessori vs.

Sistemul învățământului de masă

Maria Montesori a devenit una dintre cele mai cunoscute și admirate

personalități din prima jumătate a secolului al XX-lea, aducându-și contribuția
în diverse domenii, dar mai ales în științele educației, unde a creat un nou sistem
de învățământ ce acum îi poartă numele.
Metoda Montessori încurajează impulsul natural al copilului de a se lăsa
absorbit și de a învăța din ceea ce îl înconjoară. Dacă comparăm această metodă
cu învățământul de masă din România observăm o serie de diferențe.
De exemplu, activitatea independentă constituie aproximativ 80% din
lucrul într-o clasă Montessori în timp ce activităţile conduse de profesor
reprezintă restul de 20%. În general, un raport inversat al procentelor este valabil
pentru educaţia tradiţională.
Sistemul Montessori se bazează pe faptul că interesul pentru un anumit
subiect duce la o acumulare rapidă de informație. Învățarea se realizează prin
intermediul practicii, copiii fiind provocați să găsească rezolvarea unor
probleme pe care le vor întâlni în realitate, în timp ce în educaţia tradiţională
învățarea se realizează prin intermediul asimilării unor cunoștințe teoretice.
Cunoștințele ce urmează a fi asimilate nu sunt descoperite de elev ci sunt
transmise de profesor prin predare.
Gândirea și mișcarea merg împreuna și de aceea, majoritatea orelor
montessori se bazează pe mișcare, pe manipularea diverselor obiecte special
create pentru lecții iar activitățile de învățare sunt alese în mod liber de copii. În
învățământul de masă activitățile de învățare sunt proiectate de cadrul didactic.
În cea mai mare parte a programului din grădiniță/școală, activitățile sunt
organizate și conduse în detaliu de cadrul didactic, acestea fiind obligatorii
pentru toți copiii.
Limitele sunt bine stabilite în educatia Montessori, însă, față de
învățământul tradițional, copiii au o mai mare libertate de a lua decizii. Voința
copilului se poate exercita, într-un cadru limitat, spre deosebire de învățământul
tradițional, unde totul este impus de către profesor.
În sistemul Montessori istoria, arta, muzica, matematica, astronomia,
biologia nu sunt izolate una de cealaltă. Copilul le studiază în ordinea în care
dorește și face acest lucru în fiecare zi. În învățământul de masă, activitatea se
desfășoară pe cinci domenii experențiale : domeniul estetic și creativ, domeniul
om și societate, domeniul limbă și comunicare, domeniul științe, domeniul
psiho-motric.
Copiii din şcolile tradiţionale sunt sunt grupați după criteriul vârstei, în
timp ce mediul cu vârste amestecate reprezintă o trăsătură importantă a educaţiei
Montessori. Se consideră că copiii au nevoie de medii diferite în etape diferite
ale dezvoltării lor, astfel clasele sunt amestecate în intervale 0-3 ani, 3-6 ani, 6-
12 ani sau 12-15 ani.
 Sistemul Montessori evită folosirea recompenselor tradiționale de tipul
calificativelor, notelor sau bulinelor. Copilul este educat să învețe, principala
recompensa fiind mulțumirea de sine și satisfacția că a dus la bun sfârșit o
sarcină de lucru.
În ultimii ani a avut loc reformarea învățământului românesc, accentul
punându-se pe copil. Astfel se pot constata o serie de asemănări între cele două
metode educative. Atât în pedagogia Montessori, cât și în sistemul
învățământului de masă, educabilul este considerat ca fiind un individ cu
personalitate unică, cu potențial intelectual unic și cu un stil personal de a
învăța.
În pedagogia Montessori, activitățile liber alese predomina programul.
Chiar dacă nu li se acordă o pondere atât de mare din program, activitățile liber
alese sunt prezente și în învățământul preșcolar de masă. O parte din program
este dedicată desfășurării unor activități liber alese (în grupuri mici sau
individual) Prin intermediul acestor activități sunt recunoscute capacitățile
copilului de a opta pentru o activitate care să i se potrivească și valențele
formative ale acestora: stimularea inițiativei și a autonomiei, cultivarea
capacității de luare a deciziilor, asumarea responsabilităților, disciplina în
activitate.
Mediul este constituit din obiecte care solicită atenția, interesul și
activitatea copiilor, fiind un mediu bogat în stimuli.
Atât în pedagogia Montessori cât și în învățământul de masă determinările
externe (apartenența copilului la un spațiu cultural, familial, social) sunt
considerate importante în sensul că acestea induc copilului un set de motivații,
atitudini, valori care vor fi definitorii pentru modul în care copilul se va
manifesta și va evolua în cadrul programelor educaționale.
Disciplinele sunt interconectate și nu predate izolat, accentul fiind pus pe
activitățile integrate în învățământul preșcolar și primar de masă.