Conceptul de gandire de grup a fost derivat din cercetarea unor grupuri reale de decizie in domeniul politicii externe si

a fost introdus in psihologia sociala experimentala de catre I.L.Janis. Asa cum au evidentiat Hoffman si Maier (1964), decizia de
grup nu reflecta, de obicei, efortul intregului grup ci reprezinta de fapt rezultatul discursurilor argumentative intense ale
anumitor participanti, mentinerea coeyiunii fiind mai importanta decat luarea celei mai bune decizii.

Fenomenul cel mai important care apare este deteriorarea capacitatii membrilor grupului de a lua decizia finala, fiind
determinat de urmatoarele variabile:

- aspectele structurale ale grupului (marimea, omogenitatea)

- procesele de grup (paternurile de comunicare, raporturile de putere)

- resursele disponibile (resursele de personal, materiale, timp).

Unul dintre evenimentele explicate prin fenomenul gandirii de grup este esecul militar american de la Pearl Harbour.

a.Cu cateva saptamani inainte de atacul japonezilor, comandantii din Hawaii aveau date si informatii referitoare la
intentiile inamicului. Agentii secreti mentionau in rapoartele lor ca actiunea militara va avea loc in Pacific. Planurile
japonezilor au fost evidente cand navele lor s-au indreptat spre Pearl Harbour, dar, cu toate acestea, consiliul de
aparare din jurul amiralului Kimmel a subestimat potentialul pericol, supraestimand in acelasi timp propria capacitate
defensiva.

b. Grupul de experti politici si militari ce l-a consiliat pe Lyndon Johnson se face vinovat de declansarea
dezastrosului razboi din Vietnam (1964 – 1967). Expertii au fost ferm convinsi ca politica ofensiva a armatei
americane va aduce adversarul la masa tratativelor. Pentru ei era inimaginabil ca o tara agricola inapoiata
tehnologic, sa poata face fata celei mai mari puteri militare si tehnologice a lumii. Ei nu au luat in considerare nici
un contraargument pentru aceasta credinta, sfatuindu- l pe presedinte sa trimita trupe in zona, in ciuda avertizarilor
serviciilor de informatii si ale majoritatii aliatilor Statelor Unite. Rezultatele au fost catastrofale: un milion de morti
vietnamezi, majoritatea oameni nevinovati si 47000 de americani.

c.Poate fi amintita in acest sens decizia lui J.F.Kennedy si a unui grup de inalti functionari americani (ministri si
specialisti americani in strategie militara si politica externa) de a parasuta in 1961 in Bay of Pigs de pe coasta
cubaneza, a 1400 de exilati cubanezi ce fusesera pregatiti de serviciile secrete americane, in scopul de a rasturna
guvernul de la Havana. Rezultatele au fost lamentabile, nu numai ca nu a fost rasturnat guvernul, dar au fost omorati
aproape 200 de oameni, restul fiind luati prizonieri, Fidel Castro silindu-i pe americani sa-i rascumpere pe o suma
foarte mare.

simptome ale gandirii de grup:

iluzia invulnerabilitatii: este generate de euforia grupului, de optimismul exagerat, de increderea nelimitata in forta pe care o
reprezinta grupul

rationalizarea: este alocat foarte mult timp justificarii deciziilor luate. se acorda mai mult timp analizei explicative a solutiilor
gasite decat studierii celorlalte alternative.

moralitatea: membrii grupului dezvolta o credinta incontestabila in moralitatea

grupului inerent, inclinand membrii sa ignore consecintele etice sau morale ale deciziilor
lor

Stereotipurile - membrii gruului dezvolta opinii stereotipe ale sefilor opozitiei ca fiind
prea rai, pentru a justifica incercarile reale de a negocia sau prea slabi pentru a
contracara;
Presiunea - conduce cu usurinta la acord, membrii grupului aplicand presiune directa
asupra oricarui membru care exprima argument puternice impotriva oricaror stereotipii
ale grupului, iluzii sau angajamente, facand clar ca acest tip de dezacord este contrar
asteptarilor pe care le are de la toti membrii loiali; Sunt consideraţi membri loiali doar
aceiacare nu pun la îndoială direcţia în care este condus grupul;

Auto-cenzurarea - chiar daca membrii grupului simt nesiguranta in legatura cu planul, isi
pastreaza parerile pentru sine;

Iluzia de unanimitate. Presiunea spre uniformitate si reprimarea aprecierilor critice, genereaza iluzia de unanimitate, credinta
ca toti ceilalti membrii sunt de acord cu planul prestabilit chiar si in forul lor interior. De aceea in grupul lui Kennedy
majoritatea dezbaterilor s-au concentrat asupra detaliilor atacului (intrucat decizia a fost luata la inceputul discutiilor, foarte
rapid), ignorind posibilele puncte de vedere opozante.

Paznici ai mintii - unii membrii ai grupului protejeaza grupul de informatii adverse care
ar putea distruge complacerea lor comuna cu privire la eficienta si moralitatea deciziilor
lor; pot exercita presiuni aupra membrilor care nu sunt de acord cu ceea ce spune grupul
Prin acestia se face aluzie la acele instante care controleaza canalele de informatie, prevenind contaminarea cu ideile deviante,
facandu- le pe acestea irelevante pentru discutie. unctia de mindguard, in grupul lui Kennedy a detinut-o fratele acestuia
Robert Kennedy si secretarul de stat, indepartand membrii opozanti, sau silindu-i sa nu vorbeasca.

Cea mai mare probabilitate ca acest tip de gandire in grup sa apara este atunci cand:
 Grupul este prea coeziv
- Janis a precizat ca acest factor este cel mai important. Desi coeziunea are in general
un rol pozitiv, stabilind legaturi de simpatie si atractie intre membrii, coeziunea extrema
poate avea efecte negative.
 Grupul devine izolat de cei din afara
- izolarea previne patrunderea ideilor critice din exterior;
 Liderul promoveaza propria lui solutie favorita
Presiunea psihica pe care o simt membrii
- in astfel de situatii un factor facilitator este presiuna exercitata asupra grupului
pentru a ajunge la o decizie. Cu cat problema este mai importanta, cu atat membrii
grupului de discutie devin mai preocupati sa reduca posibilitatea de a gresi si mai putin
preocupati de a procesa informatia rational

Limitarea cautarii informatiei, analiza neprofundata a informatiei disponibile,evitarea

dezbaterii, autocenzura, iluzia unanimitatii s-au manifestat in mod clar in momentul luarii
deciziei de a lansa naveta spatiala Challenger. Cu multe luni inaintea lansarii, inginerii
societatilor care au fabricat naveta au semnalat existenta unor probleme tehnice si au propus
amanarea datei lansarii. In ajunul zilei fixate, inginerii si-au aparat inca o data punctul de vedere
in fata propriilor superiori si a reprezentantilor oficiali de la NASA. Acestia nu au ascultat
avertismentele, convocand o ultima sedinta in absenta ingineriilor. Argumentele inginerilor nu au
ajuns pana la directorul general al NASA. Fara aceste informatii, el a dat ordinul de lansare al
navetei
TRASATURILE ESENTIALE ALE GANDIRII DE GRUP SUNT URMATOARELE:

- examinarea incompleta a alternativelor;

- analiza insuficienta a obiectivelor ce trebuie atinse si a valorilor implicate de alternativa aleasa;

- ignorarea riscurilor si a consecintelor negative ce rezulta din decizie;

- refuzul de a analiza alternativele respinse la inceputul discutiei;

- refuzul de a tine cont de informatiile noi;

- procesarea defectuoasa a informatiei;

- lipsa instructiunilor in vederea implementarii deciziei ;

- absenta recomandarilor pentru cazurile in care ar aparea piedici in calea materializarii deciziei.

STRATEGII PRINCIPALE DE PREVENIRE A EFECTELOR NOCIVE ALE FENOMENULUI GANDIRII DE

GRUP:

Specialistii au constatat ca este mai usor sa se elimine instaurarea fenomenului in stadiile initiale, prin urmatoarele
strategii:

1. Familiarizarea fiecarui membru al grupului cu existenta fenomenului de gandire de grup, cu aspectele

descriptive, cauzele si cu efectele specifice.
2. Eliminarea leadership-ului directiv, prin refuzul liderului de a-si exprima opinia la inceputul dezbaterii,
stimularea atitudinii critice, a permisivitatii ideilor si a contributiilor individuale; permisiunea acordata
membrilor grupului de a se intalni de cateva ori, chiar in absenta membrilor grupului.
3. Desemnarea unui avocat al diavolului. Un astfel de subiect impulsioneaza cu adevarat exprimarea opiniilor
divergente, gandirea critica.
4. Fiecare membru trebuie ajutat sa-si exprime eventualele rezerve, pentru a se asigura astfel ca va fi luata o
decizie adecvata. Consensul preliminar va fi analizat critic.
5. Realizarea unor subgrupuri de decizie, ce dezbat aceeasi problema in vederea confruntarii unor solutii diferite
pentru gasirea celei finale.
6. Invitarea unor experti din afara grupului respectiv, pentru evaluarea deciziei, precum si pentru culegerea si
selectarea unor feed-backuri diferite.
Fără îndoială, experimentul lui Asch sau mai corect spus, experimentele din 1951 și 1956 gândite de Solomon Asch sunt printre
cele mai cunoscute din psihologie, dând naștere la vii discuții, comentarii și chiar abordări teoretice noi. Și mai interesant e că
Asch coordonează aceste experimentele la mai bine de 10 ani după ce făcuse o primă tentativă pentru a demonstra cum
studenții / subiecții confruntați cu o opinie favorabilă, tind să-și formeze o opinie pozitivă. A fost unul dintre cele mai puternice
semne ale prezenței conformismului într-un grup pe care Asch s-a gândit să-l testeze…

Experimentul gândit de Solomon Asch1 este relativ simplu. Grupuri de maxim nouă persoane sunt invitate pentru a
participa la un experiment despre ceea ce ar trebui să fie testarea mecanismelor percepției. Li se prezintă serii de
planșe, în stânga cu o linie verticală, numită linie-etalon, iar drepta cu trei linii verticale, dintre care trebuie s-o
identifice pe cea identică cu linia etalon. Și pentru că nu erau persoane care să fi stat cu ochii în monitor până la 30 de
ani ca acum, șansele de a alege greșit erau infime. Asta doar în teorie. În practică, ne aflam în fața unei tentative de
manipulare, numai puțin de opt membri ai grupului fiind complici și unul singur, subiect. Mai mult, printr-o tragere
la sorți aranjată, subiectul naiv ajunge să-și spună printre ultimii (sau penultimul), după ce majoritatea complicilor se
pronunțaseră deja. Pornește experimentul lui Asch2. Primele două încercări (din totalul de 18) se derulează fără ca
nimic notabil să se întâmple, atât complicii, cât și subiectul naiv identificând corect linia-etalon din grupul de trei.
Apoi, la treia încercare, ceva se schimbă și toți complicii dau un răspuns eronat din punct de vedere al percepției.
Subiectul se blochează. Știe răspunsul corect, însă are rețineri în a se exprima. E pus în fața unui conflict de ordin
socio-cognitiv, și atunci neagă evidența, adoptând răspunsul eronat al complicilor în 37% din cazuri. Pe când în
situațiile normale, când nu exista manipularea, din 37 de răspunsuri ale subiecților reali, doar două erau greșite. Media
erorile era 0,08, pe când în timpul experimentului ajunge la 4,41, dintr-un maxim posibil de 12.

Din cele 123 de persoane care au făcut obiectul experimentului lui Asch, doar 29 nu s-au lăsat influențate de presiunea
grupului și nu comis vreo eroare, adică mai puțin de 23%. De partea cealaltă, aproape 1/3 dintre subiecți (32%),
supuși presiunii, au indicat răspunsul greșit mai mult de jumătate dintre întrebări, de unde se deduce o puternică
tendință spre conformism. Evident, contează și particularitățile individuale, altfel n-am avea subiecți care refuză să
se conformeze și nici situații când, în lipsa mizei, oamenii preferă să-și nege propriile simțiri mai degrabă decât să

facă notă discordantă într-un grup care, până la urmă, nu înseamnă nimic pentru ei.

Un alt element scos la iveala de experimentul lui Asch este importanța izolării subiectului naiv supus manipulării.
Astfel, dacă în grupul de studiu este introdus un al doilea subiect naiv, în poziția a patra de exemplu, influența
grupului scade de la 32% la un pic peste 10%. Mai mult, dacă un complice aflat la răspuns chiar înaintea subiectului
naiv, acceptă să furnizeze răspunsuri corecte, rata de influențare scade până la 5,5%.

Odată demonstrată importanța unanimității, Asch a trecut mai departe, încercând să vadă dacă dimensiunea grupului
influențează procentul de 32%. Ei bine nu. Conformismul maxim se atinge atunci când avem un trei complici și un
subiect naiv, sporirea din acel punct a numărului complicilor nu mai crește cele 32 de

procente. Subiectului nu-i mai pasă. Intervine detașarea.

Cum poate spori procentul răspunsurilor eronate din partea subiectului naiv? Introducând în grupul de trei complici o
persoană cunoscută și apreciată. Iar dacă cel care coordonează experimentul, reprezentantul autorității aprobă
răspunsurile greșite, procentul de influențare aproape că se dublează, ajungând la 62%.

În fine, încă o reacție simpatică din partea subiecților pusă în lumină de experimentul lui Asch, l-a reprezentat
încercarea acestora de a alege răspunsul greșit, însă nu cel indicat de grup, ci pe acela care se abătea cel mai puțin de
la soluția reală. Dintre două rele, o alegeau pe cea ma mică. Alegeau răspunsul cu gradul de eroare mai mic, ca soluție
de compromis. Interesant, nu?