UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

MIEREA ECOLOGICĂ
-Ecoalimente-

1
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

CUPRINS

1. INTRODUCERE
2. APICULTURA ECOLOGICA
2.1. Reguli si principii in apicultura ecologică
2.2. Evolutia sectorului de apicultura ecologică
3. OBTINEREA MIERII ECOLOGICE
4. RECOLTAREA SI EXTRACTIA MIERII
4.1.Conditionarea mierii
4.2.Cristalizarea mierii
5. CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE
6.CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

1.INTRODUCERE

2
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Mierea de albine este un produs natural complex, rezultat al nectarului floral al plantelor
şi al imbogaţirii acestuia de către albine (Apis mellifera L) cu substanţe proprii, prin acţiunea
sucului secretat de glandele acestora.
Viaţa albinelor este in permanenţa interdependentă cu plantele intrucît, spre deosebire de
alte insecte, hrana albinelor se bazează exclusiv pe produse de origine vegetală. Astfel, pentru
asigurarea de subsţante hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar şi mana, iar pentru
satisfacerea nevoilor de subsţante proteice, minerale, grăsimi, vitamine, albinele culeg polenul
florilor, vizitînd în acest scop flora entomofilă existentă in jurul stupinei. Cantitatea de miere ce
se poate produce din nectarul florii depinde de cantitatea totală de nectar secretat şi de
concentraţia zahărului din nectar.
Concentraţia zahărului din nectar variază mult de la o specie vegetală la alta fiind
cuprinsă în general intre 10-50% şi chiar mai mult
Mierea de albine a fost prima subsţantă dulce folosită în hrana omului fiind precursoarea
zaharului din trestie sau din sfeclă. Mierea a fost mult timp preţuită şi considerată ca o substanţă
magico-religio aşa de către multe popoare. De asemenea, mierea era folosită la prepararea unor
băuturi alcoolice la care se adaugă şi efectul polenului şi levurilor din faguri.
Mierea, polenul, pastura, ceara, laptişorul de matcă, propolisul, veninul de albine si
recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentării lor ştiinţifice, în prezent au
depăşit utilizările tradiţionale terapeutice, intrând astfel intr-o etapă nouă.
Studiată, analizată si sintetizată sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al
microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului în menţinerea sănătăţii şi pentru
înlăturarea unor afecţiuni ale omului, apiterapia tinde să devină un domeniu specific de
activitate, distinct de disciplinele care au generat-o.

2. APICULTURA ECOLOGICĂ

2.1. Reguli si principii in apicultura ecologica

3
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Calitatea mierii şi a produselor apicole certificate în agricultura ecologică este strâns

legată de tratamentele aplicate stupilor, de calitatea mediului, dar in egală masură şi de
condiţiile de extracţie, de prelucrare şi de depozitare a produselor apicole.
Apicultura ecologică are ca scop obţinerea unor produse apicole pure şi de cea mai bună
calitate, fară utilizarea de substanţe chimice de sinteză. Sistemul de producţie ecologic este
reglementat la nivel european prin R(CE) nr.834/2007 al Consiliului privind producţie ecologică
şi etichetarea produselor ecologice şi R(CEE) nr.889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de
aplicare a R(CE) 834/2007.
Mierea ecologică se obţine în conformitate cu regulile şi principiile din apicultura
ecologică stabilite de legislaţia comunitaă şi natională din domeniu. Modul de aplicare al
acestor norme de către apicultor, este verificată de către un organism de inspecţie şi certificare.
Regulile şi principiile din apicultura ecologică au în vedere următoarele aspecte:
 perioada de conversie - mierea şi produsele apicole pot fi comercializate cu menţiunea
de ,,ecologic” numai după parcurgerea unei perioade de conversie de cel puţin un an cu
respectarea regulilor şi principiilor de producţie ecologice din apicultură.
 originea albinelor - în alegerea rasei de albine trebuie să se ţină seama de
adaptabilitatea la condiţiile de mediu, vitalitate şi rezistenţa la boli. Rasele europene de Apis
mellifera şi ecotipurile sale sunt preferate în apicultura ecologică. Obţinerea de noi unităţi
ecologice apicole se face fie prin roire artificială, fie prin cumpărarea de roiuri sau familii de
albine ce provin de la unităţi certificate ecologic.

Figura 1 Albina

4
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

 amplasarea stupinelor - organismele de inspecţie şi certificare pot să delimiteze

regiunile sau zonele în care nu se poate practica apicultura ecologică. Apicultorul va furniza
organismelor de inspecţie şi certificare o hartă la o scară corespunzătoare privind amplasarea
stupilor. În cazul în care aceste arii nu sunt identificate, apicultorul este obligat să furnizeze
organismelor de inspecţie şi certificare documentele si justificările necesare, incluzând şi
analizele care să demonstreze că ariile accesibile coloniilor sale îndeplinesc condiţiile prevăzute
de legislaţia din acest domeniu.
Amplasarea stupinelor trebuie:
 să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreţii dulci,
de polen, precum şi de acces la apa;
 să garanteze ca pe o rază de 3 km în jurul amplasamentului stupilor sursele de polen
şi nectar, din culturi obţinute prin metode ecologice şi/sau din flora spontană, sau din culturi
neecologice care sunt tratate doar prin metode cu impact scăzut asupra mediului;
Alimentaţia artificială se poate face cu miere certificată ecologic, provenită pe cât
posibil din aceeaşi unitate de producţie, sau cu sirop de zahăr certificat ecologic sau melasă
ecologică dar numai cu autorizarea organismului de control. Utilizarea altor produse în afara
celor enumerate mai sus nu este admisă în agricultura ecologică. Alimentaţia artificială nu este
admisă decât în perioada dintre ultima recoltă de miere şi cu 15 zile înainte de următorul cules
natural.
Prevenirea bolilor si tratamentele veterinare - principiile stau la baza prevenirii bolilor
in apicultura ecologica sunt:
 pastrarea in stupina numai a familiilor cu rezistenta sporita la boli si la conditiile de
mediu;
 o selectie permanenta efectuata in stupina proprie pentru a promova spre inmultire
numai familiile sanatoase si rezistente la boli;
 reinnoirea permanenta a fagurilor intr-un procent de inlocuire de minim 35% in
fiecare an;
 izolarea familiilor bolnave si tratarea acestora separat;

5
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

 este interzisa folosirea medicamentelor de sinteza in tratamentele impotriva diferitelor

boli ale albinelor (antibiotice si diverse medicamente care contin antibiotice, Varachet,
Mavrirol, Baivarol, Perizin etc.);
 pentru tratarea varoozei se vor folosi numai produsele permise in agricultura
ecologica;
 pentru stimularea capacitatii de aparare a albinelor impotriva bolilor se pot utiliza
ceaiuri din diferite plante (galbenele, menta, cimbru, coada soricelului, busuioc, papadie, suc de
ceapa etc.).
Caracteristicile stupilor si ale materialelor folosite in apicultura ecologica
Stupii se construiesc din cherestea de conifere, de tei, de plop sau din materiale care nu
prezintă risc de contaminare a mediului sau a produselor apicole si vor fi protejati la exterior cu
vopsea ecologica (pe baza de apa) cu uleiuri vegetale (din in, canepa, floarea soarelui, rapita
etc.), cu ceara si propolis, acestea din urma putand fi folosite si pentru interiorul stupului.
Ceara folosita la inlocuirea fagurilor (care trebuie facuta in anul de conversie), trebuie sa
fie certificata ecologic. Apicultorul poate folosi ceara proprie, provenita din topirea capacelelor
(descapaceala de la fagurii de extractie a mierii) sau a fagurilor crescuti de albine in rama
claditoare, dar numai cu aprobarea organismului de control.

2.2. Evolutia sectorului de apicultură ecologică.

Apicultura ecologică este un sector dinamic in Romania. Astfel primii producători

certificaţi ecologic în apicultură se înregistrează in anul 2000. Numarul operatorilor din acest
sector a crescut în fiecare an, astfel că în anul 2008 s-au înregistrat la MAPDR 584 de operatori
ceea ce reprezintă un procent de 13% din totalul operatorilor inregistraţi în sistemul de
agricultură ecologică. Structura exploataţiilor din apicultura ecologică cuprinde atât apicultori
individuali, cât şi un numar semnificativ de forme asociative.
Producţiile de miere şi de produse apicole din agricultura ecologică cunosc de asemenea
realizari semnificative. Astfel dacă în anul 2000, România producea 6 tone de miere de albine
certificată ecologic, în anul 2008 producţia de miere ecologică a crescut la 1280 tone.

6
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Privitor la sortimentul de miere în apicultura ecologică cele mai răspândite sunt: mierea
de salcam, de zmeura si de tei. Mierea şi produsele apicole certificate ecologic sunt
comercializate, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.

3. OBŢINEREA MIERII ECOLOGICE

Mierea ecologică este în primul rand o miere obţinută într-o zona nepoluataă, certificată
ecologic. Albinele zboară doar pe 3 – 5 km in jurul stupului, astfel că certificatorul verifică acea
zonă: să nu existe surse de poluare industrială, să nu se cultive nimic pe acea suprafaţă care să
necesite stropirea cu pesticite / insecticide, sursele de apă sa nu fie poluate. În general, trebuie să
fie o zona virgină din punct de vedere al culturilor intense. Apicultorul nu are voie să deplaseze
stupii din acea zona, iar organismul certificator verifică acest lucru prin controale inopinante,
când verifică şi tratamentele aplicate albinelor, precum şi ustensilele folosite la extragerea mierii
(acestea trebuie să fie doar din inox), prelevând mostre din ceara şi din miere, care se trimit la
laboratoare independente pentru a se depista orice urmă de antibiotice.

Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile sale nutritive,
cât şi pentru efectele sale terapeutice. S-a constatat că mierea de albine este unul din produsele
cele mai complexe din punct de vedere biologic, în compoziţia căreia s-au descoperit substanţe
foarte importante pentru organismul uman.

7
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Vitaminele care se regasesc in miere sunt: B1, B2, B3, B4, B5, piridoxina (vit. B6),
cianocobamida (vit Bl2), acid ascorbic (vit. C), vitamina A, vitamina D, tocoferol (vit. E) şi
urme de vitamina K. Aceste vitamine sunt in cantităţi foarte reduse. De aceea, pentru
satisfacerea necesarului de vitamina C exclusiv din consumul de miere, ar fi necesar un consum
zilnic intre 2,5 - 3 kg miere.
Mineralele care se regăsesc în miere sunt: calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor,
potasiu, sodiu, zinc etc., acestea variază între 0,25-0,50 %, maxim pentru mierea de flori şi până
la maxim 0,85 % pentru mierea de mana. Pentru asigurarea necesarului zilnic de minerale
exclusiv din consumul de miere, ar fi necesar un consum între 0,5 - 1,5 kg miere.
Mierea este alcătuită în principal din glucide şi apă. Cele mai multe sortimente de miere
au aproximativ 82,4 % glucide şi 17,1 % apă. Glucidele preponderente sunt fructoza (38,2 %) si
glucoza (31,3 %) care sunt hexoze ce pot fi absorbite cu uşurinţă de către organism. Alte glucide
prezente în miere sunt: maltoza (7,3 % în mierea de nectar si respectiv 10,3 %î mierea de mana)
care este o diglucida compusă din două molecule de glucoză, zaharoză (max. 5 % in mierea de
nectar şi respectiv max. 10 % iîn mierea de mana) este o diglucida compusă dintr-o moleculăde
glucoză si una de fructoză.
Celelalte glucide identificate sunt în cantităţi mai reduse (izomaltoza, turanoza,
maltuloza, nigeroza, leucroza, metezitoza, erloza, kestoza etc), dar acestea nu se regăsesc
niciodata toate impreuna (Crane E., 1980). Ca aliment mierea este o sursă de carbohidraţi, uşor
digestibilă, naturală şi care furnizează rapid energie. Mierea este un aliment puternic energetic,
310 calorii/100 g şi ocupa un volum redus, 1 kg miere echivaleaza cu 3 l de lapte, 30 banane, 50
oua sau 12 kg carne.
Pe lânga gustul său placut şi compoziţia sa nutritivă, mierea are şi o serie de proprietăţi,
umiditatea scazută constituie o parte importantă din sistemul care protejează mierea de atacul
microorganismelor. Natura hiperosmotică a mierii (datorita conţinutului ridicat de glucide şi
scăzut de apă) inhibă creşterea şi dezvoltarea bacteriilor şi a drojdiilor prin deshidratarea si
omorârea acestora.

8
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Aciditatea ridicată a mierii joacă de asemenea un rol important în sistemul de prevenire

a creşterii bacteriilor. PH-ul mierii poate varia intre 3,2 - 4,5 (cu o medie de 3,9) fiind impropriu
atacului majorităţii bacteriilor.
Prin definiţie, mierea este un produs în întregime natural care nu conţine nici aditivi, nici
substanţe conservabile. Data indicată pe borcane este un indice de prospeţime, mierea poate fi
conservată timp de mai mulţi ani păstrându-şi aroma şi calităţile gustative iniţiale.
Un borcan ce conţine 1 kg de miere reprezintă pentru o albină culegătoare aproximativ
200 zile de lucru si 40000 km parcurşi pentru a culege nectarul de la 800000 de flori
(MichaudB., 2000).
Apicultorii pot obţine alături de miere (produsul principal) şi alte subproduse cum ar fi:
polenul, pastura, propolisul, ceara, veninul şi laptişorul de matcă.
Ceara de albine conţine substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid şi se întrebuinţează
în numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi pentru prepararea fagurilor
artificiali. Se recomandă mestecarea acesteia precum guma de mestecat în cazul răcelilor,
infecţiilor cavităţii bucale, gat.
Veninul de albine este un amestec complex compus din proteine, săruri minerale,
enzime, hormoni, uleiuri eterice şi alte substanţe volatile.
Datorita proprietăţilor terapeutice ale veninului de albine, acesta a fost folosit de mai
bine de 100 de ani in diferite afecţiuni şi mai ales în stimularea funcţiei de apărare a
organismului, ca urmare a influenţei veninului ajuns în organism asupra sistemului
neuroendocrin.
Printre afecţiunile în care veninul de albine a dat bune rezultate amintim: bolile
reumatice, artritele infecţioase, spondiloza, diferite boli ale sistemului nervos periferic, anumite
afecţiuni chirurgicale, infiltraţii inflamatorii, afecţiuni vasculare, afecţiuni oculare etc. Folosirea
veninului de albine este contraindicată în majoritatea bolilor infecţioase (tuberculoza, hepatita,
leucemie; precum şi în bolile de ficat, rinichi, pancreas,în soc anafilactic etc.).
Laptişorul de matca este un produs bogat in aminoacizi, vitamine, hormoni, diferiţi
factori de creştere etc. Sunt înca numeroşi componenţi ai laptişorului de matcă care nu au putut
fi identificaţi cu precizie, in ultimul timp, se acordă o mare atenţie acidului hidroxi-decinoic

9
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

(AHD), precum şi altor componenţi cu acţiune asupra glandelor endocrine, şi, in primul rand,
asupra corticosuprarenalelor.
Propolisul este bogat în răşini vegetale, uleiuri eterice, substanţe ceroase care, în
ansamblu, îi imprimă printre altele şi proprietăţi antibiotice. Are o largă aplicare în terapeutica
medicală şi în special în bolile de piele, în boli chirurgicale etc. Se poate folosi sub forma de
extract alcoolic sau sub formă de unguente.
Propolisul are şi efecte anestezice. Este de 3,5 ori mai puternic decât cocaina şi de
5,2 ori decât novocaina ca efect de calmare a durerilor. Polenul este bogat în vitamine, proteine,
lipide, glucide, săruri minerale. În mod special proteinele şi vitaminele se găsesc din abundentă.
Dintre vitamine menţionam vitaminele:C, B1, B2, B6, PP, D, acid folic etc.

4. RECOLTAREA ŞI EXTRACŢIA MIERII

Fagurii cu miere se recoltează din stup în momentul când aceasta este suficient de
maturată luându-se drept criteriu practic prezenţa coroanei cu miere căpăcită în partea
superioară. Îndepărtarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substanţe chimice
(acid fenic, benzaldehida etc) în stupinele de tip industrial.
Este recomandabil ca înainte de începerea extracţiei de miere fagurii să fie grupaţi după
culoare, pentru a obtine diferite soiuri de miere in functie si de acest criteriu. Fagurii sau
corpurile cu fagurii cu miere se transportă cu multă grija pentru a se preîntampina pierderea
acestui aliment, apoi se introduc într-o cameră cu aer cald până la 35C, care favorizează
extracţia. Se trece apoi la descapăcirea fagurilor, urmată de extragerea propriu-zisă a mierii.
Camerele simple de extracţie trebuie să fie bine izolate pentru a împiedica pătrunderea
albinelor înăuntru şi trebuie să conţină: un extractor mecanic sau electric, cuţite pentru
descăpăcire, care se pot încălzi în apa fierbinte sau cu curent electric, un vas descăpăcitor cu sita
pentru separarea căpăcelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii şi un zăcător pentru
depozitarea ei. După sortare, fagurii se descăpăcesc cu cuţitul bine încălzit, apoi se introduce în
extractor. Turaţia acestuia se măreşte treptat, până se percepe foşnetul caracteristic rezultat din

10
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

proiectarea mierii pe pereţii vasului şi, după ce se apreciază că s-a extras circa jumatate din
mierea de pe o parte, fagurii se schimbă pentru a se continua extracţia pe partea cealaltă.
Operaţia se repetă pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. În felul
acesta se previne ruperea fagurilor, incident care cauzează multe neajunsuri apicultorilor.
Pentru extragerea centralizată a mierii sau pentru stupinele mari se folosesc sisteme
moderne, în care ramele descăpăcite rămân în caturi şi acestea se introduc în extractorul de tip
industrial direct. Aici, întreg procesul tehnologic de la sortare, descăpăcire, filtrare, depozitare,
ambalare etc. este automat. Randamentul acestor agregate este mare si extracţia mierii se
asigură in condiţii sanitare corespunzatoare.

4.1.Condiţionarea mierii.

Condiţionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice menite să asigure

purificarea, sortarea şi combaterea diverselor tipuri de miere, in condiţiile păstrării optime a
proprietătilor ei fizico-chimice şi biologice în perioada conservării. Iniţial are loc o filtrare a
impurităţilor mai mari, care se realizează odată cu extracţia prin sita dispusă la locul de scurgere
a mierii din extractor.
Dupa aceea, in măturător are loc o limpezire a mierii, corpurile străine se separă de
miere, datorită greutăţilor specifice diferite, cele mai grele se lasă la fundul vasului, iar cele mai
uşoare se ridică la suprafaţa vasului. Temperatura mediului influenţează limpezirea mierii în
mod indirect prin modificarea consistenţei acesteia. În cazul când conţinutul în apă a mierii este
de peste 18% se recomandă deshidratarea fie în faguri, care se ţin într-o cameră cu curenţi de
aer incalziti (35-40C), fie ca miere extrasă cu ajutorul unor instalaţii speciale de tipul
evaporatorului cu vid. Acest ultim procedeu de înaltă tehnicitate se poate realiza numai in
centrele mari de extracţie a mierii.

4.2.Cristalizarea mierii

Prin caracteristicile lor naturale, toate sorturile de miere de flori din ţara noastra, cu
excepţia celei de salcâm, cristalizează în scurt timp de la extracţia din faguri(1-3 luni).

11
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Forma şi dimensiunile cristalelor sunt condiţionate de viteza instalării procesului de

cristalizare. Când cristalizarea se desfăşoară lent, cristalele sunt grosiere, rugoase. Cristalizarea
mierii de flori este un proces natural şi el se datorează faptului că cele mai multe sorturi de
miere sunt soluţii suprasaturate de zaharuri.
Principalul factor al cristalizării îl constituie însă, proporţia celor două zaharuri
majoritare, respectiv raportul între fructoză ( zahăr greu cristalizabil în soluţii concentrate) şi
glucoză (zahar usor cristalizabil). Limita cristalizării mierii corespunde raportului
fructoză/glucoză de 1,30. La mierea de salcâm valoarea acestui raport este mai mare de 1,30
ceea ce explică marea ei rezistenţă la cristalizare, iar la celelalte sorturi de miere de flori,
valoarea raportului este mai mică de 1,30 deci aceste sorturi se vor cristaliza cu atât mai repede
cu cât raportul se apropie de 1,00 sau are o valoare subunitară (mierea de floarea soarelui, de
rapiţă, de pomi fructiferi).
Solubilitatea in apa mult mai mare a fructozei fata de cea a glucozei, condiţionează
comportarea la cristalizare a soluţiei celor două zaharuri , în funcţie de proporţia lor. Mierea cu
conţinut de glucoză apropiat sau mai mare decât cel de fructoză este soluţie suprasaturată, deci
va cristaliza întotdeauna. Mierea cu conţinut de fructoză net superior (cazul mierii de salcam)
este soluţie subsaturată, deşi conţinutul global de zaharuri este identic cu cel al mierii din prima
categorie. Aceasta va avea o rezistenţă mai mare la cristalizare.
Cu cât mierea este păstrată la o temperatură mai ridicată cu atât se prelungeşte durata
stării fluide. Temperatura intervine prin modificarea gradului de saturare a soluţiei (o soluţie
saturată la o anumită temperatură devine subsaturată dacă temperatura creşte sau suprasaturată
dacă temperatura scade). Un factor de influenţă semnificativă asupra cristalizării îl constituie
intensitatea mişcării moleculare din masa de miere.
Cristalizarea mierii este un proces natural, deci aceasta nu ar trebui socotită ca un defect,
ci din contră ca o garanţie a autenticităţii şi calităţii ei. Mierea falsificată rămâne în general
lichidă. Cu toate acestea mulţi amatori preferă mierea în starea fluidă şi manifestă rezerve
pentru cumpărarea şi consumul celei cristalizate.

12
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Cristalizarea survine în urma evaporării apei, dar mai ales se datorează însuşirilor
glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se produce în funcţie de raportul dintre glucoză şi
fructoză, de prezenţa cristalelor primare şi de umiditatea mediului inconjurator.
După dimensiunile cristalelor, se pot deosebi mai multe feluri de cristalizare:
 mare, când depăşeşte 0,5 mm în diametru
 mică când diametrul cristalului este de 0,5 mm şi este ca o pasta sub 0,5 mm.
Cristalizarea poate fi dirijată atât în ceea ce priveşte dimensiunile, cât şi viteza de
realizare, prin adaugarea unei cantităţi de miere cristalizată, cu dimensiunile dorite la volumul
de miere destinat cristalizării şi menţinerea acesteia în condiţiile de umiditate şi temperaturi
favorabile acestui proces. Pentru unele sorturi de miere, mai ales când se cere acest lucru pentru
export, se poate executa o cristalizare dirijată, cu o fineţe a bobului de cristale după dorinţa
consumatorului. Procesul cristalizarii are loc mai rapid la unele sorturi de miere ca cea de
floarea-soarelui, de pildă, şi cauzează o devalorizare comercială a acestui produs. Cristalizarea
este influenţată şi de conţinutul unor fermenţi, prezenţa unor bacterii, condiţiile igienice în care
se conservă şi în primul rând, ar merita să fie amintită temperatura si umiditatea.

5. CARACTERISTICILE FIZICO-CHIMICE ALE MIERII

Umiditatea
Conţinutul maxim de apă reglementat de normele oficiale din tara noastră pentru toate
sorturile de miere este de 20%.
Conţinutul depăşit de apă reduce proporţional valoarea nutritivă a mierii şi o predispune
la fermentaţie.
Aciditatea mierii
Reacţia chimică a mierii este acidă datorită conţinutului bogat în acizi organici. Valorile
normale ale pH-ului mierii se situează în domeniul 3,5-4,5, deci caracterul ei chimic este
pronunţat acid.
Densitatea

13
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Densitatea mierii este puternic influenţată de conţinutul ei de apă. Mierea cu umiditate

de 20% are densitatea de 1,471 asta înseamnă că un litru de miere (1dm3) la temperatura de
20ºC cântăreşte 1,471 kg.

6.CONCLUZII

România dispune în acest moment de oportunităţi deosebite pentru implementarea

practicilor de agricultură ecologică atât datorită scăderii nivelului aporturilor chimice în
agricultura cât şi contextului creşterii cererii de produse ecologice pe piaţa occidentală.
Din păcate piaţa internă de produse ecologice este foarte slab conturată. Cererea internă
de produse ecologice este destul de restransă, reprezentând numai 5 -10% din producţie, sub
constrangerea preţurilor cu cca. 30% mai ridicate ale acestor produse comparative cu preţurile
produselor similare „normale”.
Între 90-95% dintre produsele ecologice romaneşti sunt exportate cu precădere pe pieţele
Uniunii Europene (Olanda, Italia, Franţa, Elveţia). Ele sunt în general produse cu un grad scăzut
de prelucrare ( cereale, Floarea -soarelui, soia, mere, carne de porc, legume). Aproape întreaga
cantitate de miere ecologică produsă în România este exportată.
Cea mai mare parte a producţiei de miere bio pleacă la export, pentru că în ţară nu are
succes din cauza preţului mai ridicat. Marea majoritate a românilor preferă să cumpere produse
mai ieftine, în detrimentul celor mai sănătoase. Oamenii se uită la preţ şi, pentru că mierea bio
este mai scumpă cu circa 20% decât cea convenţională, o aleg pe cea mai ieftină. Sunt şi
persoane care cunosc avantajele produselor ecologice, dar, nu prea ajung să şi cumpere.
Aceeaşi situaţie se întalneşte şi în alte zone din ţară. Producătorii spun că ar prefera să
vândă în ţară, dar lipsa unei pieţe autohtone de produse ecologice alimentare, îi determină să
exporte toată producţia.

14
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

Bibliografie:

1. https://www.google.ro/search?q=mierea+ecologica+ppt&hl=en-
RO&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjniv_wpMLeAhWJs4sKHd5ND7
A4FBD8BQgOKAE&biw=1366&bih=657
2. https://acc.ro/in-arena/ce-inseamna-mierea-ecologica-de-la-apidava/
3. http://despremiere.blogspot.com/2009/12/ce-inseamna-miere-bio.html

4. http://agriculturadurabila.ro/wp-content/uploads/2016/06/manual.pdf
5. https://www.researchgate.net/publication/304011787_Honey_Types

15