Sunteți pe pagina 1din 7

Sărbătoarea și obiceiul azi

Sărbătoarea este definită drept zi în care se comemorează sau se sărbătorește un


eveniment important, organizându-se adesea diferite serbări, solemnități, demonstrații etc. și
în care de obicei se întrerupe activitatea obișnuită, zi oficială de odihnă. (DEX online)
Sărbatorile sunt de factură religioasă ( sărbători domnești: Nașterea Domnului sau Crăciunul,
Botezul Domnului, Învierea Domnului sau Paștele etc.; sărbătorile sfinților), acestea găsindu-
se în calendarul creștin. În acest eseu o să vorbesc despre cele mai importante sărbători din
timpul anului, precum și despre obiceiurile aferente acestora. Voi observa dacă obiceiurile din
societatea contemporană sunt păstrate din secolele trecute și dacă există obiceiuri diferite de
ale acelor oameni care au trăit cu câteva zeci de ani înaintea noastră.

În funcție de data la care se țin, sărbătorile sunt de două feluri:

 Sărbători cu dată fixă: acestea cad în fiecare an la aceeași dată a lunii (de
exemplu Sfântul Andrei este sărbătorit pe 30 noiembrie, Nașterea Domnului pe
25 decembrie etc.)
 Sărbători cu dată variabilă: a căror dată se schimbă în fiecare an, fiind în
legătură cu data variabilă a Paștilor. Acestea nu se sărbătoresc în aceeași lună,
dar cad mereu în aceeași zi a săptămânii.

Obiceiurile sunt reprezentate de datinile și tradițiile specifice unei comunități atunci


când se sărbătorește un eveniment important. Obiceiurile și tradițiile românești variază de la o
regiune la alta, fiind bogat reprezentate în cultura românească. Cele mai importante sărbători
sunt cele de iarnă, care se întind pe o perioadă de aproape o lună și au în centru Nașterea
Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul și Anul Nou. La acestea se adaugă Sfântul Andrei,
Sfântul Nicolae, Sfântul Ștefan, Sfântul Vasile, Boboteaza. Tot din această categorie fac
parte și anumite obiceiuri de la începutul primăverii și solstițiul de vară precum: Mărțișorul
practicat la data de 1 martie, Mucenicii - la 9 martie, Sânzienele și Drăgaica la 24 iunie.
Acestea fac trimitere la faptul că în Antichitate Anul Nou începea la data de 1 martie. În țara
noastră, data de 1 ianuarie a începerii anului calendaristic a fost stabilită prin lege în anul
1701.

Motivul pentru care în Antichitate anul calendaristic începea la 1 martie este acela că
se considera că Anul Nou începea în momentul în care natura se regenera. Acest început de an
era marcat de diferite rituri care aveau ca scop asigurarea fertilității și în care se poate observa
existența unor simboluri vegetale și agrare. Acest fapt explică motivul pentru care în textul
Plugușorului se remarcă prezența unui număr mare de elemente agrare care nu sunt potrivite
pentru un obicei de iarnă.

Sărbătorile de iarnă sunt marcate de o multitudine de tradiții, obiceiuri și datini,


încununând anotimpul friguros cu veselie, zâmbete, mister și trăiri spirituale. Cea care
deschide acest ciclu este sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) și cuprinde o serie de
practici tradiționale, unele dintre acestea moștenite de la daci: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu
usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea de grâu la încolţit (care să prevestească
recolta anului viitor), ritualuri făcute de fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul. Sfântul Nicolae,
devenit peste ani Moș Nicolae, se sărbătorește pe 6 decembrie, fiind cel care aduce daruri
copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul va pune darurile. Pentru cei
care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de
jucărie.

Urmează Crăciunul, sărbătoarea sfântă a Nașterii Mântuitorului, însoțită de obiceiuri și


tradiții încă din Ajunul Crăciunului (24 decembrie). Copiii umblă din casă în casă cu
colindul, drept pentru care primesc covrigi, colaci, turte, nuci sau alte daruri, iar preoții merg
prin casele oamenilor pentru a le binecuvânta și sfinți cu aghiasmă. În Ajun, se împodobeşte şi
bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul
sobei cu desaga plină de daruri”. Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25
decembrie), mare bucurie şi binecuvântare pentru creştini. În unele zone, colindele se
prelungesc până la Anul Nou. Fie ele religioase, sau laice, colindele româneşti creează o
atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici
umblă cu Steaua, simbol al stelei ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea
pruncului Iisus.

Anul Nou, un simbol al reînnoirii și al noilor speranțe, este marcat de un complex de


ceremonii și superstiții. Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de
„urări”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova,
Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Caluşul, Cerbuţul), sau
personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii
anului. Sunt obiceiuri care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi
datorită prilejului de a petrece.
Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică,
plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi, de ziua Sfântului
Vasile, copii cu sorcove frumos ornate, transmit urări oamenilor mari: "Să traiţi/ Să-nfloriţi/
ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!".

Obiceiurile se transmit pe cale orală, din generație în generație. Așa cum observă și
Mihai Pop în cartea sa Obiceiuri tradiționale românești, „[...] astăzi cele mai multe dintre
riturile, miturile și obiceiurile populare trec printr-un proces continuu de desacralizare.“1
Odată cu trecerea timpului oamenii au uitat sau nu au mai fost atât de preocupați de
practicarea obiceiurilor specifice fiecărei sărbători. Progresul, tehnologia, apariția altor valori
și modele de urmat au condus la o pierdere semnificativă de tradiții, acum sărbătorile fiind
mai mult un prilej de dăruire a cadourilor cât mai scumpe sau de etalare a ținutelor sofisticate
în restaurante sau cluburi. De asemenea, cei care încă mai respectă obiceiurile moștenite din
străbuni sunt locuitorii din mediul rural, copiii fiind învățați de mici care sunt acestea și cât de
important este să le pună în practică.

Dintre obiceiurile de primăvară semnificative sunt Mărțișorul (8 martie), Mucenicii


(9 martie) și Drăgaica (24 iunie). Aici am ales să vorbesc despre sărbătorirea acestora în
județul Buzău, orașul meu natal, deoarece încă de mică am rămas impresionată de momentele
dedicate lor și în fiecare an le așteptam cu nerăbdare. Mă consider norocoasă că am crescut la
sat, unde adevăratele valori sunt respectul și iubirea. În ziua de 1 martie obiceiul este ca
fiecare femeie și fată să-și lege la mână un șnur împletit cu ață de culoare albă și roșie pe care
îl va lega de un pom înflorit în ziua de Florii pentru a aduce noroc. Culorile de pe șnurul
mărțișorului semnifică unitatea contrariilor: albul reprezintă iarna, iar roșul vara.

În ziua de Mucenici, gospodinele pregătesc un anumit tip de mânacare: mucenici fierți


cu scorțișoară și nucă. Cel mai interesant obicei, din punctul meu de vedere este Drăgaica.
Din cercetările pe care le-am făcut, am tras concluzia că numai în zona Buzăului se
organizează Târgul Drăgăicii care are loc în oraș și care adună în fiecare an foarte mulți
vizitatori. Acest târg datează încă de pe vremea lui Dimitrie Cantemir. Aici participă persoane
care vând produse tradiționale, obiecte de îmbrăcăminte tradiționale și nu numai. De la acest
târg nu lipsește muzica și binecunoscuții cârnați de Pleșcoi. În ultimii ani, în acest târg au fost
introduse și diverse mașinării pentru copii menită să-i înveselească și să-i distreze pe cei mici.

1
Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, București, Editura Univers, 1999, p. 17
O altă categorie de obiceiuri sunt acelea cu dată mobilă desfășurate de Paște. Aceste
tradiții debutează cu Lăsata Secului (începutul postului). În ziua dinaintea postului, finii
merg la nași sau copiii la părinți pentru a mânca diverse bucate pe care nu le vor mai putea
gusta timp de 40 de zile. Obiceiul este ca oaspeții să le ofere gazdelor „colacul“. Acest
„colac“ constă în bucate și băutură.

În ultima zi de Joi din post, gospodinele pregătesc prinoase pe care urmează să le


împartă pentru sufletele celor plecați dintre noi. Această zi este numită și Joimari. Tot în
ultima săptămână de post femeile vopsesc ouă în culoarea roșie. Culoarea ouălor simbolizează
sângele Mântuitorului care s-a jertfit pentru noi și pentru credință. Am remarcat faptul că în
prezent, în familiie care au copii mai mici, ouăle sunt vopsite nu doar în culoarea roșie ci și în
alte culori. Aceasta este o inovație realizată de noile generații.

În perioada imediat următoare Paștelui au loc pomeni pentru morți, mai exact în
Duminica Tomii, de Înălțare și în sâmbăta Rusaliilor sau Moșii de Vară cum i se mai zice
popular. Alte obiceiuri de Paște: bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie
să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună. Dacă ai ciocnit un ou cu
două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune
că ai să te însori foarte curând.

În mai multe sate din Moldova, tradiţia cere să ne spălăm pe faţă cu apa dintr-un vas în
care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu,
bogaţi şi sănătoşi. Potrivit aceluiaşi obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii.
Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate “cap cu cap” în prima zi de Paşte. Abia din a doua zi
ei le ciocnesc şi „dos cu dos“. În unele sate moldoveneşti se spune că cel al cărui ou nu se
sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi
voinic tot anul.

O altă tradiţie de pe malurile Prutului cere ca oul de Paşti să fie mâncat, iar cojile să fie
aruncate neapărat pe drum. În Bucovina, fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere şi
spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe faţă cu această apă
fiindcă astfel le-ar face mai atrăgătoare pentru flăcăii din sat. În mai multe zone din Moldova
oamenii pun dimineaţa un ou roşu şi unul alb într-un vas cu apă. Apoi se spală cu apa acea se
dau pe obraji cu cele două ouă, lăsând apoi câte o monedă în acel vas. Cei care fac astfel vor
avea obrajii rumeni şi pielea albă precum cele două ouă, tot anul. La întoarcerea acasă, cel
care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda
uşii, pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele. În multe sate din dreapta Prutului,
tinerii iau toaca din biserică şi o duc în cimitir, unde trebuie să o păzească. Dacă aceasta e
furată, trebuie să dea o petrecere în cinstea hoţilor.

Un alt obicei interesant din satul natal este Caloianul, despre care se spune că aduce
ploaia. În fiecare an, la trei săptămâni după Paște, fetițele din sat se adună și confecționează o
păpușă din pământ și o împodobesc cu coji de ouă roșii și flori. „Caloianul“ este pus într-o
cutie care simbolizează coșgiugul și este apoi îngropat. După trei zile, fetele îl dezgroapă și
merg la râu cu el. Pe drumul spre acea apă ele cântă și bocesc „Caloianul“. Cântecele lor
invocă ploaia și au versuri precum: „Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide
porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-
se fântânile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie
multe pitele”.

În mediul urban obiceiurile menite să vestească marile sărbători s-au transformat în


zilele noastre în spectacole, care să distreze oamenii. Obiceiurile practicate la diverse
spectacole nu mai au însemnătatea celor practicate în anii trecuți sau de populația din mediu
rural, ele fiind doar o sursă de distracție și amuzament. Despre obiceiurile organizate sub
formă de spectacol în mediul urban vorbește și etnologul Mihai Pop care este de părere că:
„Interesul pentru obiceiurile populare, evident la specialiști, s-a accentuat în ultimul deceniu
la cei care se ocupă cu organizarea spectacolelor folclorice“2, explicând apoi acest interes
astfel: „Spre explicarea acestui interes converg mai multe fapte. În primul rând, prezența
perseverentă a obiceiurilor tradiționale în folclorul contemporan. Apoi caracterul spectaculos,
plin de pitoresc al acestora. În sfârșit, necesitatea de a îmbogăți paleta a ceea ce numim
spectacole, programe folclorice.“3

În concluzie, în prezent, sărbătorile nu mai au aceeași încărcătură spirituală ca în


trecut, acestea devenind acum doar niște surse de amuzament și de interese comerciale. O
multitudine de firme sunt în competiție pentru supremația pe piață și pentru profit. De
exemplu, în locul mărțișoarelor confecționate manual au apărut tot felul de mărțișoare din
comerț, care nu mai au legătură cu puritatea și culorile specifice acestei sărbători minunate.
Nimic nu mai este ca în trecut, nici măcar slujbele dedicate sfintelor sărbători de Paște și de
Crăciun. Oamenii de la sat practică anumite obiceiuri, cunosc însemnătatea acestora și

2
Mihai Pop, op. cit., p. 196.
3
Ibidem.
apreciază mai mult folclorul decât cei de la oraș. Persoanele din mediul urban nu sunt atât de
mult interesate de obiceiurile tradiționale, însă în momentul în care se organizează un
spectacol folcloric sunt prezente în număr mare aducându-și aminte de copilărie și de faptul
că nu trebuie uitată cultura populară românească.
BIBLIOGRAFIE

CONSTANTINESCU, Nicolae, Lectura textului folcloric, București, Editura Minerva,


1986

POP, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, București, Editura Univers, 1999