100 de ani de la Marele Razboi, Episodul 4.

Cat de greu i-a fost lui Ionel Bratianu sa

arunce Romania in razboiul mondial
Alexandra Serban,

Prim-ministrul Ionel Bratianu a fost, probabil, cel mai mare negociator pe care Romania l-a avut. A avut in
maini soarta tarii, a condus aproape singur in vremurile tulburi ale neutralitatii. A jonglat abil cu rabdarea si
sperantele marilor puteri europene pana ce a reusit sa obtina cel mai bun scor in negocierile pentru intrarea in
razboi. A castigat batalia neutralitatii si cea cu istoria: nu a lipsit din mijlocul evenimentelor.
O dupa-amiaza foarte calduroasa de vara - iulie 1916. Ionel Bratianu, prim-ministrul Romaniei, se plimba
nervos prin dormitorul sotiei. Ferestrele erau larg deschise catre gradina. Constantin Diamandy, amabsadorul
roman in Rusia, se afla si el in camera, statea linistit. Impreuna il asteptau pe Stanislas Poklewski-Koziel,
ambasadorul rus si imputernicitul Antantei in negocierile cu Romania. Bratianu se hotarase: avea de gand sa
comunice ca Romania intra in razboi. Cand a fost anuntata sosirea rusului, premierul roman, coplesit de emotia
momentului, si-a aranjat gulerul, si-a legat cravata si i-a iesit in intampinare. Intreaga lui infatisare lasa impresia
unui ,,om care se desparte pentru totdeauna de tot ce i-a fost scump si se avanta in necunoscut", retinea ministrul
I.G. Duca, in ,,Amintiri politice". Se comporta omeneste, era momentul cel mai important al carierei sale
politice, pentru care lucrase neobosit in ultimii doi ani. Acum, arunca Romania in razboi. Asteptase momentul
potrivit, negociase la sange intrarea in actiune, intretinuse interesul ambelor tabere, incat participarea Romaniei
parea un ideal imposibil de atins atat pentru Antanta, cat si pentru Puterile Centrale. Nu lasase deschisa nicio
crapatura prin care sa se intrezareasca vreo umbra a intentiilor sale. I se spunea Sfinxul.

Cazul Cesare Borgia

Hotararea sa nu fusese influentata de niciunul dintre apropiatii sai - nici de regele Ferdinand, nici de Armata,
nici de opozitie, nici de ministri cabinetului sau. Ii apartinea in totalitate. Fusese, totusi, grabita de ultimatumul
transmis de puterile aliate pe 8/21 iulie: toate promisiunile facute Romaniei se stergeau daca nu se angaja
imediat, era scoasa din joc pentru neparticipare.

Insa Bratianu se temuse. Se temuse de imprevizibilul istoriei, de marea ironie. I.G. Duca a retinut o intamplare
anecdotica alaturi de Bratianu. In drumul lor de la Buftea la Bucuresti, Bratianu i-a povestit despre destinul
cumplit al lui Cesare Borgia. Spunea ca nu era nicidecum aventurierul pe care istoria l-a retinut. Spunea ca ,,era
un cap politic superior", ca el concepuse unitatea Italiei sub dominatie papala, ca avea totul pregatit si ar fi
reusit. Totul a fost pierdut dintr-un motiv pe care nu-l putea prevedea: cand a murit tatal sau, Papa Alexandru al
VI-lea, nu s-a aflat la Roma. Asa ca Cesare Borgia a ramas cu reputatia stirbita pe vecie. ,,M-am chinuit si eu sa
prevad totul, zi si noapte mintea mea se munceste ca sa cugete la toate. Mai mult ca atat, cred ca nu mi-a scapat,
nu uit, nimic neprevazut. Dar cazul lui Cezar Borgia ma pune pe ganduri...", ii marturisea premierul lui Duca.

Invitatiile la dans

Foto: Pe Bratianu l-au trecut toate apele in 1914, impotrivindu-se lui Carp si regelui Carol I, care sustineau
intrarea in razboi alaturi de Puterile Centrale; ilustratie din revista ,,Furnica": ,,Dus rece-cald: - Aoleo, m-a
zapacit dusu-asta Scotian: una Carpda, alta Rege! (sursa: historia.ro)

Avea motive sa se teama premierul roman. Apele erau tulburi in Romania. In ultimii doi ani de tergiversari,
jucase cartea omului indecis in cel mai eficient si profesionist fel cu putinta. In fata Antantei, pretul neutralitatii
romane era mare, negocierile erau dure, la sange. In acelasi timp, Puterile Centrale erau asigurate de
neparticiparea la razboi, care era in favoarea lor. Pe scena publica romaneasca, permitea antantofililor sa strige
cat mai tare in favoarea intrarii imediate in conflict pentru obtinerea Transilvaniei - dovada clara in fata
germanilor ca era imposibil de mentinut o neutralitate prelungita -, dar nu cenzura nici efuziunile
germanofililor - aratau Antantei ca presiunile societatii romanesti il obliga la obtinerea celor mai bune conditii
pentru participarea la lupta. Realitatea era ca, intr-adevar, era prins intre doua usi, insa el stia dinainte in ce
directie vrea sa mearga. Totul era un teatru necesar. El si ministrii sai o numeau politica de utilitarism, care se
opunea categoric celei de sterp sentimentalism.

Istoricii contemporani i-au zugravit o aura de martir, au deplans situatia grea in care se gasea. ,,El a facut tot
posibilul ca sa castige timp. Trebuia sa aiba ragazul necesar, pe deoparte pentru a pregati armata, pe de alta
pentru a pregati diplomaticeste actiunea noastra asa incat, prin ea, sa putem realiza totalitatea revendicarilor
noastre nationale. Lucrul nu a fost usor, caci trebuia luptat atat cu supravegherea dusmanilor din afara si a
adversarilor dinauntru, cat si cu nerabdarea si neincrederea celor de acelas sentiment", scria C. Kiritescu in
,,Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei: 1916-1919". Nicolae Iorga il descria in aprilie 1915 ca ,,singur
intreband zarile innainte de a porni pe un drum descoperit dincolo de rascrucile indoielii". Intr-adevar, Bratianu
era cam singur, caci regele Ferdinand i-a dat mana libera sa conduca discutiile, sa stabileasca directiile. Era mai
aproape de sentimentele opiniei publice decat monarhul.

Azi opozitia vede bine ca politica externa a lui Ion Bratianu convine regelui Ferdinand si simte ca Bratianu cu
regele formeaza un bloc, o fortareata inexpugnabila.

,,Adevarul", 2 iulie 1916

,,Vorbiti-le voi..."

Bratianu singur incasa zilnic sicanele celor care aveau o alta viziune decat a sa. Presa vuia de apelative la adresa
sa, una mai inventiva decat alta. In ziarul ,,Adevarul" apareau aproape zilnic articole prin care se punea presiune
pe guvern. Uneori sunt abordari subtile, ca interviul dat de Constantin Dissescu, fost ministru, intelectual,
traseist politic, in editia din 1/14 iulie 1916. Din umbra crangurilor frumoase ale Valcei, politicianul isi exprima
convingerea ca guvernul nu poate face fata situatiei si e nevoie de unul de uniune nationala, ca actiunea
Romaniei e deja intarziata, ca regele e constitutional si nu se opune vreunei hotarari. Alteori, sunt aplicate
atacuri directe: ,,[interventionistii] nu-si inchipuiau ca d. Bratianu sa fie nici asa de lipsit de inteligenta, nici asa
de paralizat de vointa, nici asa de inghetat la inima incat sa nu priceapa maretia ceasului", scria ,,Adevarul" din
2/15 iulie. Opinia publica voia sa intre in actiune, sa nu mai taraganeze nicio clipa.

Degeaba. Bratianu isi impusese o tacere mormantala si era de neclintit. Iesirile sale publice erau, pur si simplu,
inexistente. Niciun interviu, nici macar vreo declaratie concisa. I.G. Duca sustine in ,,Amintiri politice" ca era
lectia invatata de la tatal sau si era motiv de cearta intre cei doi. Ministrul il ruga sa mai primeasca cate-un
gazetar strain din cand in cand, sa discute amical cu ziaristii romani, sa se comporte ca oricare alt om politic.
Ionel, incapatanat, le spunea tuturor: ,,Primiti-i voi, vorbiti-le voi...".

Doua incidente periculoase

In cursul celor doi ani ai neutralitati, erau frecvente

diversiunile si tentativele de manipulare a situatiei
pentru a atrage Romania in razboiul mondial. Marile
puteri nu erau in expectativa. In iarna lui 1915 s-a
produs una dintre cele mai serioase miscari. Pe 1
decembrie 1915, Siguranta Bucurestiului dejuca un
atentat cu bomba la Hotelul Dacia, scrie revista
,,Historia". Tintele erau Ionel Bratianu, premier, Emil
Costinescu, ministru, Nicole Filipescu si Take Ionescu,
liderii Federatiei Unioniste. Atacatorii erau doi tineri,
Ilie Stefanescu (20 de ani) si Iles Rabb (24 de ani), ale
caror pasapoarte fusesera eliberate la Budapesta. Cei doi
complotisti primisera ajutorul unui avocat neamt, Iakob
Offenberger. Atentatul a esuat, iar singurii care au avut
de castigat au fost ziaristii, care au scris zile bune povesti reale si pe alocuri incropite.
Dinastia care a acaparat partidul liberal si care are pretentia ca ea a creat si a desvoltat statul roman, revendica
exclusiv pentru ea razboiul de la 1877, arunca asupra altora vina perderei Basarabiei si acum, pentru orice
eventualitate, tine sa acrediteze ca regele Ferdinand e de vina ca n-am incorporat pana acum Bucovina si
Ardealul.

,,Adevarul", 7 iulie 1916

S-a intamplat si ca faptuitorii diversiunilor sa fie oameni de stat. In iulie 1915 a avut loc o intamplare care a
primejduit siguranta statului si deopotriva a scaunului premierului roman. Negocierile cu Antanta stateau pe loc
in primavara lui 1915, rusii si Bratianu ramasesera inclestati fara sansa de compromis. Intr-o discutie cu
Poklewski, Bratianu il asigura ca va intra in razboi intr-o luna dupa ce Rusia accepta conditiile Romaniei.
Declaratie in scris. Dupa infrangerea din Polonia, in vara lui 1915, Antanta a anuntat ca e gata sa cedeze in fata
lui Bratianu, numai sa intre si Romania in hora. Poklewski a scos din buzunar hartia cu promisiunea. Bratianu
stia ca nu era posibil sa accepte sa duca razboiul cand situatia era atat de grea. S-au adunat ministrii, s-a analizat
textul pe toate partile - ,,Bratianu se agata de toate vorbele si de toate virgulele cu o adevarata disperare", nota
I.G. Duca in ,,Amintiri politice" - s-a pus, in final, problema demisiei guvernului. Numai ca posibilii sai
inlocuitori nu erau pe placul aliatilor, asa ca au retras cererea si l-au pasuit pe premier. Ba, mai mult, au inteles
ca Romania va intra numai daca frontul rusesc este stabil si numai atunci cand gasea ca e prielnic. S-a amanat
pentru 1916.

Acum d. Bratianu e foarte tare. Are cu el pe rege, parlamentul adica tara legala. Mai are o buna parte din
burghezimea, careia ii merge bine cu afacerile. E foarte bine instalat.

,,Adevarul", 3 iulie 1916

Cand s-a semnat Unirea

4/17 august 1916. O caldura tropicala. Aproape de pranzul cel mic, la Vintila Bratianu acasa, in Strada
Taranilor, incep sa se stranga oameni, pe rand, fiecare venind inadins pe alt drum. Cinci persoane: Ionel
Bratianu, Poklewski, Diamandy, I.G. Duca si gazda. Evenimentul se petrecea in cel mai mare secret si cu cea
mai mare solemnitate. Se semna alianta Romaniei cu Antanta, intrarea in razboi. Nimeni in afara de cei prezenti
nu stia ca se incheiasera negocierile, caci Bratianu se infiora la gandul spionilor germani.

Totul fusese pus la punct. Vintila aranjase pe masa o calimara si un condei, care avea sa fie pastrat in amintirea
momentului. Documentele erau aduse de reprezentantul Rusiei. Bratianu ceruse semnarea a doua documente: o
conventie politica, prin care sa se parafeze alianta si prin care marile puteri sa recunoasca revendicarile
Romaniei, si una militara, care sa determine conditiile de participare la razboi. Negocierile fusesera purtate de
reprezentantii aliatilor - Saint-Aulaire al Frantei, Fasciotti al Italiei, Barclay al Angliei si Poklewski si colonelul
Tatarinov, atasatul militar al Rusiei - in biroul lui I.G. Duca din Strada Caragiale 29.

Copiile documentelor fusesera semnate de toti aliatii, mai putin de Rusia si Romania. Primul a iscalit
Poklewski, apoi Bratianu, ,,semnand astfel actul insusi de nastere a unitatii noastre nationale", cum spunea
Duca. ,,Deasupra mesei statea atarnat de perete chipul lui Ion Bratianu cel batran. Fauritorul independentei
Romaniei mici parea ca priveste cum urmasii sai zamisleau Romania Mare", isi amintea I.G. Duca. Zece zile
mai tarziu, avea sa se intruneasca Consiliul de Coroana sub conducerea regelui Ferdinand si Romania sa intre
efectiv in lupta. Marele efort al lui Bratianu luase sfarsit.

O dinastie de cursa lunga

Ion C. Bratianu (1821-1891)a fost primul mare lider politic din dinastia Bratienilor. A fost un actor important
in cele mai importante episoade istorice din timpul vietii sale: la Revolutia de la 1848, la Unirea Principatelor
din 1859 si, mai ales, in Razboiul de Independenta din 1877-1878. A stat la dreapta regelui Carol I cand
Romania devenea regat suveran si independent. S-a zbatut pentru coagularea curentului liberal intr-un singur
partid, Partidul National Liberal, si a fost primul presedinte al formatiunii. A detinut doua mandate de prim-
ministru al Romaniei - cea mai lunga perioada de ministeriat continuu pana la venirea comunistilor, 1876-1888,
ramasa in istorie drept Marea guvernare liberala -, dar a condus si alte ministere si a fost ales in Parlament. In
lunga perioada in care a fost premier a adoptat masuri pentru modernizarea si consolidarea tanarului stat roman:
construirea retelei de cai ferate si drumuri, infiintarea Bancii Nationale, autocefalia BOR, legi pentru sistemul
electoral, agricol si industrial, iar in plan extern, a legat Romania prin tratat de Austro-Ungaria si Germania, in
1883.

Ionel Bratianu (1864-1927) era de formatie inginer, insa s-a dedicat complet politicii. A devenit mebru al PNL
in 1895, an in care a fost ales si deputat de Gorj. A detinut ulterior cinci mandate de premier - mai mult decat
oricare alt om politic roman - si alte portofolii ministeriale - Interne, Aparare Nationala si Afaceri Externe. A
fost ministru de Interne in timpul rascoalei taranilor din 1907, care a fost reprimata agresiv. Taranii si opinia
publica nu au uitat, dar partidul a apreciat: in 1909 a fost ales presedintele PNL. Dupa incheierea Marelui
Razboi a condus delegatia romana la Conferinta de Pace de la Versailles si a fost o figura centrala in realizarea
Marii Uniri. Dupa revenirea la guvernare din 1922, a dus la bun sfarsit reforma agricula si adoptarea Constitutiei
din 1923. Dupa moartea regelui Ferdinand, in 1927, a condus guvernul sub domnia regelui Mihai, minor, insa a
murit la cateva luni din cauza unei infectii a amigdalelor. Din acel moment, PNL a intrat intr-o perioada de
declin, la fel ca si Romania, in general.

Foto: Fratii Bratianu, in 1885: Dinu, Ionel si Vintila

Constantin I.C. (Dinu) Bratianu (1866-1950) a fost al doilea fiu al lui Ion C. Bratianu si era de formatie
inginer. Membru proeminent al liberalilor, a detinut permanent posturi in Parlament, in perioada 1910-1938, iar
in 1933 a fost Ministru de Finante. Cariera sa politica a stat in umbra celorlalti doi frati, insa dupa moartea lor si
a lui I.G. Duca, asasinat in 1933 de Nicadori, a fost ales presedinte al PNL. A fost ultimul presedinte al
partidului inainte de comunism. Intr-o vreme tulbure, el nu a intrat la conducerea guvernului, fiind ales in
schimb Gheorghe Tatarescu. In urma loviturii de stat din 23 august 1944, Dinu Bratianu a fost ales ministru de
stat in guvern din partea PNL. In anii instaurarii regimului comunist a avut domiciliu fortat, pana in 1950, cand
a fost arestat si inchis, fara judecata. Momentul a fost retinut ca Noaptea demnitarilor, din 5 spre 6 mai 1950,
cand elita politica romaneasca din perioada interbelica a fost inchisa. Dinu Bratianu a murit in inchisoarea de la
Sighet, la varsta de 84 de ani.

Vintila I.C. Bratianu (1867-1930) a fost cel de-al treilea fiu al lui Ion C. Bratianu, de formatie tot inginer. A
detinut mai multe functii publice, printre care cea de primar al Bucurestiului in perioada 1907-1911, ministru de
Razboi in perioada in care Romania a luptat in Primul Razboi Mondial si ministru de Finante in guvernarea
1922-1926. Dupa moartea lui Ionel, a fost ales presedinte al PNL si a fost numit timp de un an prim-ministru al
Romaniei. In cariera politica s-a remarcat mai ales in calitate de primar, cand a propus politici de dezvoltare
durabila a orasului. In calitate de presedinte al PNL, s-a opus restauratiei carliste din 1930, ceea ce a dus la o
fractura in interiorul partidului, o parte din tineri alegand sa construiasca un nou partid liberal, in frunte cu
Gheorghe Bratianu, fiul lui Ionel.

Gheorghe (George) I. Bratianu (1898-1953) a fost fiul lui Ionel Bratianu si al printesei Maria Moruzi-Cuza.
Parintii s-au despartit inainte de nasterea sa, insa Bratianu l-a recunoscut ca fiu legitim. A avut o cariera politica
insemnata in perioada interbelica, insa a ramas cunoscut pentru opera sa de istoric. Cele mai de interes teze pe
care le-a cercetat au fost continuitatea poporului in spatiul carpato-danubiano-pontic si prezenta romaneasca in
Basarabia. Probabil ca cea mai cunoscuta opera a sa este ,,O enigma si un miracol istoric: poporul roman".
Cariera politica si stiintifica a lui George Bratianu a fost curmata brusc, in 1947, cand comunistii l-au inlaturat
din Universitate si de la institutul de istorie si i s-a impus domiciliu fortat. In iunie 1948, i s-a retras titlul de
academician, iar doi ani mai tarziu, in noaptea de 7 spre 8 mai 1950, a fost arestat de Securitate si inchis la
Sighet. A murit in inchisoare, in aprilie 1953, la varsta de 55 de ani, in conditii neclare.

Alexandru Marghiloman, intre ,,tradator" si ,,patriot"

,,Bulgaria vrea sa fie platita si trebuie sa ne

schimbam pusca de umar. Un efect admisibil, dar
care va mari preventiile opiniei publice. Este apoi
parasirea, pentru foarte multa vreme, a ideii
romanismului in Austria si alte locuri. - Ramane
sansa de a fi cu invingatorii: aceasta prevaleaza. 2)
Sa mergem cu rusii. Pericolul moral e prea mare.
Nu o povatuiesc. Atuncea... neutralitate", aceasta a
fost pozitia conservatorului Alexandru
Marghiloman (foto dreapta) in timpul Consiliului
de Coroana din iulie 1914. A stat drepti in fata
regelui Carol I si i-a aratat, pe rand, de ce nu este
justa o actiune imediata de partea Puterilor Centrale
cu care aveam semnat un tratat, de ce toate marile
imperii din vecinatatea Romaniei vor accepta
pentru moment ca Romania sa ramana neutra. A
fost vocea ratiunii in cadrul acelei sedinte, care l-a
intristat profund pe rege si l-a scos din sarite pe
Petre P. Carp, legat aproape ombilical de Germania.
,,Marghiloman a fost intotdeauna elegant in forma
si foarte solemn in gesturile lui. Vorbea cu
autoritate si, fara indoiala ca declaratiunea lui a fost
una din cele mai bune si mai frumos exprimate",
completa tabloul, in amanunt, I.G. Duca in
,,Amintiri politice".

O babilonie de idei

O neutralitate pe termen lung a Romaniei favoriza Puterile Centrale, insa in vara lui 1914, Marghiloman nu se
pronuntase cu privire la optiunile sale fata de viitorul razboiului. Sustinea neutralitatea ca pe singura varianta
sanatoasa pe care tara o avea in acel moment. Marghiloman abia ajunsese la conducerea Partidului Conservator,
dupa ce Titu Maiorescu se retrasese, la inceputul lunii iunie. Partidul era inca slabit dupa ce fusese parasit de
aripa takista in 1908 si noul lider nu se incumeta sa faca gesturi nepotrivite.

,,Marghiloman insusi mi s-a aratat cand germanofil, cand francofil, cand neutrofil - daca pot intrebuinta un
asemenea barbarism. Marghiloman mi-a marturisit: <<Vezi Argetoianu, noi trebuie sa facem diametral opusul
de ce face Bratianu. Daca Bratianu face politica germanofila, noi trebuie sa facem politica francofila, si
viceversa. Numai asa putem fi siguri sa-i succedam la putere...>>", scria Constantin Argetoianu in ,,Pentru cei
de maine: amintiri din vremea celor de ieri", care se jura pe ce avea mai scump ca asa vorbise liderul
conservator in septembrie 1914. Cu alte cuvinte, Marghiloman isi insusise in intregime si cu strictete, ideea de
opozitie politica.

Un act de lese patriotism. D. Marghiloman afrma ca primul-ministru d. Bratianu are acelas punct de vedere ca
dansul. Or, primul ministru nu numai ca si-a impus tacerea voita de la isbucnirea crizei, dar, ca sa i se
inlesneasca aceasta tacere, opozitia a renuntat la dreptul ei de a discuta, in Camera, politica externa a tarei. Prin
faptul ca d. Marghiloman afirma in interviewul sau ca primul ministru are acelas punct de vedere cu dansul, d.
Marghiloman violeaza pactul de tacere si pune pe seful guvernului intr-o situatie imposibila.

,,Actiunea", 5 martie 1915

,,Cea mai rea politica externa"

Tentatia germanofila a aparut si s-a intensificat treptat, dar nu s-a manifestat liniar pe parcursul celor doi ani de
neutralitate. Totusi, apropierea de Germania, militantismul pentru Basarabia, sustinerea neutralitatii l-au inscris
categoric in tabara germanofililor in ochii opiniei publice. Ceea ce l-a apropiat de reprezentantii Puterilor
Centrale in Romania.

Optiunea pentru Puterile Centrale era inteleasa ca fireasca intr-o dezbatere civilizata si libera, insa majoritatea
antantofila lupta cu toate resursele pentru a infrange celalalt curent. ,,Ma intrebati care e <<cea mai rea politica
externa>>, politica pecare o voieste d. Marghilomanr E politica aliantei cu Puterile centrale pentru a lua
Basarabia. De unde am ajuns a crede ca politica d-lui Marghiloman e cea aratata mai susp Din ziarele pe care le
intretine si pe care nu le-a desmintit niciodata. <<Steagul>> imi prezinta o colectie. Iata chiar acela de acum
doua zile in care-si rade de <<antropofagii>> Angliei <<imbatranite>>, de <<intrigile si ademenirile>> ei fata
de <<bietii Balcanici>>. Ce Dumnezeu!, nu vorbim de inscriptii hitite din Asia Mica, ci de lucruri care se pot
verifica imediat", scria indignat Nicolae Iorga in august 1914.
Foto: Alexandru Marghiloman isi primea invitatii la vila
Albatros din Buzau (sursa: Arhiva Nicolae Penes)

Pour le merite

Intr-adevar, organul de presa al Partidului Conservator

transmitea constant mesaje in favoarea Germaniei si
impotriva Rusiei. ,,Sa imbratiseze un roman si un om
politic roman, cauza rusa fara rezerve, aceasta ni se pare
o monstruozitate. E o nebunie care falsifica mintea unor
oameni politici de la noi", scria ,,Steagul" din 8/21 iunie
1916. Rationamentul nu era gresit, caci Rusia era
considerata aproape in unanimitate un pericol, insa
nimeni nu voia sa discute despre un compromis cu care
incerca sa se obisnuiasca. ,,Razboi contra germanilor!
Pentru cea Pentru ca germanii sunt aliatii ungurilor de la
cari avem de revendicat Transilvania si ai bulgarilor pe
cari ii credem ca revendica ei Dobrogea de la noi. Daca
politica externa cand e vorba de razboiu mai ales s-ar
prezenta cu aceasta simplitate angelica, cine ar putea
imputa guvernului directia politicei luin", continuau
gazetarii conservatori argumentatia in 20 iulie/2 august
1916. Aceasta poate ca era o logica cu mai multe puncte
vulnerabile, insa acestea erau, in mare, ideile pe care le
intretinea Marghiloman. Se daduse cu nemtii si nu cadea
bine opiniei publice. Rigoletto facea haz de necaz in
,,Adevarul" din 1/14 iulie 1916: ,,Ziarele nemtesti de la
noi descriu cu entuziasm cea mai inalta decoratie
germana ,,Pour le merite". Este un mod delicat de a preveni lumea ca in curand o va capata si d. Marghiloman".
Ce altceva sa faca

S-a spus ,,tradare"

Daca mai exista vreo nedumerire cu privire la optiunile lui Marghiloman, a fost spulberata in urma Consiliului
de Coroana din 1916, cand s-a decis intrarea in razboi alaturi de Antanta. ,,Lucrurile fiind hotarate, nu mai pot
da vreo povata. Pretuirea sanselor razboiului nu o vad ca d-nul Bratianu. Dupa atatea sacrificii omenesti,
ofensiva aliatilor nu a recastigat nicio portiune infima din ceea ce ocupa Centralii: am harta aici", spunea atunci
liderul conservator. Ramasese consecvent in contrazicerea opiniilor prim-ministrului si de nezdruncinat in
increderea fata de victoria nemtilor.

De altfel, dupa ce campaniile dezastruoase din 1916, dupa ce Bucurestiul a fost ocupat de Puterile Centrale, iar
guvernul s-a refugiat la Iasi, Alexandru Marghiloman a ales sa ramana in Capitala. Ca toti ceilalti care au
procedat asemenea lui, a primit eticheta de tradator. In 1917, cand Armata Romana a reusit cateva victorii,
Rusia a iesit din razboi. Romania a ramas izolata si distrusa. S-a pus problema pacii separate. Bratianu a
demisionat, Averescu a incheiat armistitiul apoi s-a retras de la guvernare, iar in martie 1918, regele Ferdinand i-
a cerut lui Marghiloman sa formeze guvernul. In aprilie 1918, el a negociat Pacea de la Bucuresti, care nu a
intrat niciodata in vigoare. Toate acestea l-au compromis in istorie: a ramas cu imaginea tradatorului, a omului
fara niciun fior de simt patriotic.
Foto: Alexandru Marghiloman a semnat Pacea de la Bucuresti din 1918

,,Acest om a salvat Coroana"

In timpul scurtului sau mandat de premier, s-a petrecut si actul cel mai neasteptat al finalului de razboi mondial:
unirea cu Basarabia. Alexandru Marghiloman a fost cel care a reusit recunoasterea acestei prime uniri de catre
Puterile Centrale, care aveau Romania sub bocanc. Contemporanii sai nu l-au crutat deloc pe Alexandru
Marghiloman, care a murit in 1925, fara sa-si fi reabilitat reputatia. Abia mai tarziu au aparut viziunile mai
relaxate, care au incercat sa inteleaga contextul in care se manifestau oamenii. Istoricul Ioan Scurtu a publicat
documente care arata ca, de fapt, numirea lui Marghiloman in postul de premier a fost ideea lui Ionel Bratianu,
pe care i-a transmis-o regelui in Consiliul de Coroana din martie 1918. Bratianu stia ca adversarul sau politic
avea de implinit o sarcina mai mult decat grea, ca va fi calomniat si judecat aspru. ,,Se sacrifica primind sa se
inhame la o opera tragica, dar patriotica. Trebuie sa se stie ca acest om a salvat Coroana si Moldova si ca acest
lucru primeaza", spunea Bratianu. Fostul prim-ministru liberal stia cat de intortocheate sunt caile politicii, cat de
grele sunt de luat deciziile guvernamentale, mai ales in stare de razboi. Ulterior, istoricii au deschis aceasta
portita: daca Bratianu i-a acordat clementa, atunci ar trebui sa o faca si istoria.

Batranii politicii sustin neutralitatea

Foto: Batranul conservator P.P. Carp asteapta sa cada
para malaiata, puterea; ilustratie de Nicolae Petrescu-
Gaina

Petre P. Carp si Titu Maiorescu au avut cele mai

puternice voci care au strigat pentru mentinerea
neutralitatii. Pana in ultima clipa au sperat ca nu se agita
in zadar si ca punctul lor de vedere va atarna balanta
intrarii in razboi. In Consiliul de Coroana din 1916, cand
deja tratatele fusesera semnate, totul era numai o
formalitate, Titu Maiorescu inca nu-si epuizase efortul:
,,Intram in foc sau nu Se poate oare zice ca tara a fost
consultatai Cum ne este justificata esirea din
neutralitaten Cer continuarea expectativei!", nota
Alexandru Marghiloman in ,,Note politice" despre
iesirea veteranului conservator.

In fata liderilor junimisti, oamenii stateau drepti, oricat

de sus-pusi ar fi fost. Dar pe problema razboiului putini
le erau alaturi. Carp, ca si Maiorescu, erau vechi in
politica. La sfarsitul secolului al XIX-lea venisera cu
teorii revolutionare ale formelor fara fond si ale
dezvoltarii tarii ,,de sus in jos". De altfel, pe aceste baze
se facuse apropierea dintre Junimea si Partidul
Conservator, iar cei doi fondatori ai societatatii literare
asistasera si la infiintarea partidului, in 1880.

Singurul prieten politic al regelui

P.P. Carp a fost de la inceput un politician cu declaratii

dure si convingeri greu de clintit. De pilda, in primii ani
ca parlamentar, s-a exprimat ferm cu privire la circumstantele ideale pentru a intra in politica: ,,In Romania nu
trebuie sa faca politica decat oamenii care au un venit de la 40.000 de lei in sus". Altfel, credea el, ar fi fost usor
coruptibili. Numai omul cu stare putea sa se certe ore in sir pe convingeri, pe chestiuni de morala. Orisicat, in
cei 50 de ani de cariera politica, Carp le-a vazut pe toate. Situatia a inceput sa se precipite din anul 1910, cand a
fost desemnat prim-ministru pentru a doua oara. In urmatorii doi ani a stat aproape de regele Carol I, au lucrat
impreuna si au construit o relatie de prietenie, atat cat le permiteau functiile si firile. In 1914, la Consiliul de
Coroana de la Sinaia a fost singurul care l-a sustinut pe rege in dorinta de a intra in razboi alaturi de Puterile
Centrale. In anii neutralitatii, a vazut cum propaganda Antantei ii darama reputatia ca pe un castel de carti de
joc. Chiar si istoricul Iorga, mereu cumpatat, il numea un propovaduitor al ,,bismarkismului de exhumatie". Cu
alte cuvinte, era retrograd si refractar, nu vedea binele tarii. A murit in 1919, cat sa vada ca istoria nu i-a dat
dreptate. In schimb, a dat istoriei o replica acida despre norocul tarii si inutilitatea politicianului roman.

Foto: Titu Maiorescu mergea la subrat cu logica victoriei fara glorie a razboiului balcanic; ilustratie de Nicolae
Petrescu-Gaina

Eroul din Balcani

Titu Maiorescu, amic de drum politic al lui Carp, a preluat sefia guvernului in perioada 1912-1914. Inainte
fusese numit ministru al Instructiunii Publice in mai multe guverne, unde se remarcase prin cateva reforme si
proiecte de legi - reorganizarea invatamantului rural, organizarea invatamantului superior politehnic. Dar in
timpul celui de-Al Doilea Razboi Balcanic a avut sansa sa creeze o aura apostolica in jurul sau, fiind insarcinat
cu negocierea Pacii de la Bucuresti, in urma careia Romania a obtinut Cadrilaterul. Victoria in razboiul balcanic
va incetosa cu euforie mintile liderilor politici romani, incat sa nu poata analiza cuminte si calculat locul si rolul
pe care tara il avea in logica geopolitica a vremii. Maiorescu, cel care facuse Dobrogea mare, a iesit din viata
politica in 1914, iar in perioada neutralitatii s-a afisat public numai in postura de intervievat si invitat la
intruniri. A scapat, astfel, mai usor de prigoana impotriva germanofililor.

[&lt;a href="//storify.com/bogdanenacheg/100-de-ani-de-la-marele-razboi" target="_blank"&gt;View the story

"100 de ani de la Marele Razboi 1916 - 2016" on Storify&lt;/a&gt;]