Sunteți pe pagina 1din 1

Scrisoare de intenție

În atenţia Comisiei de Evaluare a programului de Burse Erasmus

Mă numesc Marina Mazur, studenta anului III a Academiei de Muzică, Teatru și


Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău, Facultatea Artă Vocală, Dirijat și Pedagogie
Muzicală (FAVDPM) şi doresc să aplic pentru o bursă în cadrul mobilităţii
Erasmus la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice a
Universității de Arte „George Enescu” din Iași, specialitatea Dirijat, pentru
perioada anului 2017-2018.

Consider că programul de studii al UAGE îmi va oferi posibilitatea de a-mi


dezvolta tehnica dirijorală, de a-mi îmbogăți cunoștințele în domeniul dirijatului
coral și a pedagogiei muzicale, datorită bibliotecii ce deține o bogată literatură de
specialitate.

Perseverenţa, spiritul de cunoaştere şi de inovare de care îmi place să cred că dau


dovadă, pasiunea pentru dirijatul coral, cunoștințele și capacitatea de adaptare sunt
unele din marile mele calităţi pentru obţinerea acestei burse.

Pentru mine, mobilitatea Erasmus este un important deziderat ce converge spre o


mai bună cunoaștere a domeniului dirijatului coral, precum și posibilitatea de a-mi
face studiile într-o instituție superioară europeană.

Dincolo de scopurile academice, care includ bineînţeles o perfecţionare a


cunoştinţelor în domeniul , Iași-ul va reprezenta o veritabilă deschidere către
cultura românească, o adevărată îmbogăţire culturală. Doresc să vă mulţumesc
pentru timpul acordat candidaturii mele şi am speranţa că în timpul interviului vă
veţi convinge că sunt un candidat demn de a obţine Bursa Erasmus.

Aştept cu interes deosebit răspunsul dumneavoastră.

Cu stimă, 30.03.2017

Marina Mazur

S-ar putea să vă placă și