Sunteți pe pagina 1din 16

GENUL CARPINUS

Carpinus betulus L.-Carpen


Areal. Europa şi Asia de sud.vest. Limita vestică ajunge poalele Pirineilor şi continuă prin
Franţa, spre nord, până în sud-estul Angliei. Cuprinde şi o mare parte din Olanda, Danemarca
şi Suedia. În România se întâlneşte des la câmpie şi în zona dealurilor.
Particularităţi biologice. Maturarea este timpurie, începând de la 15-20 de ani. Periodicitatea
fructificării este anuală sau la doi ani, maturarea fructelor este anuală şi are loc în
septembrie-octombrie. Capacitatea germinativă a seminţelor este de 50-70%. Carpenul are
capacitate bună de regenerare pe cale vegetativă, lăstărind foarte uşor. Creşterea este lentă
în primi ani de vegetaţie, apoi se accelerează până la 40-50 de ani, ulterior creşterea se
reduce considerabil. Longevitatea acestei specii fiind de 100-150 de ani.
Cerinţe ecologice. Carpinus betulus este o specie de climat continental, fiind adaptat la
îngheţurile târzii şi timpurii. Rezistă destul de bine la ger şi umbră. Este senibil la secetă.
Vegetează bine pe soluri pe baze de schimb neutre, argiloase şi compacte. Nu suportă
solurile mlăştinoase sau turboase. Nu suportă variaţile bruşte ale umidităţii solului.
La noi, datorită amplitudinii ecologice relativ largi a carpenului se includ ecotipuri (rase)
climatice şi edafice remarcabile:
Ecotip nordic din Bucovina, care vegetează în climate reci, pe soluri relativ grele, compacte,
şi marno-gresos, uneori participă la compoziţia pădurilor de amestec cu bradul şi fagul.
Ecotip sud-vestic din Banat, vegetează în climate calde, moderate, pe soluri coluviale de pe
calcare, uneori în amestec cu bradul (ecotip termifil, bănăţean) şi o serie de specii
termofile.
Ecotip de mare altitudine (până la 1200 m) în Munţii Carpaţii, pe soluri cristaline.
Ecotipuri de soluri grele, pseudogleizate, de pe piemonturile subcarpatice.
Utilizare. Carpinus betulus se foloseşte în masive, grupuri, aliniamente şi în unele cazuri se
foloseşte individual. Se pretează pentru garduri vii mijlocii şi înalte.
FAMILIA BETULACEAE - GENUL CORYLUS Mill.
Corylus avellana L. – Alunul
Areal natural: Europa, Asia Mică.
Cerinţe ecologice: specia se dezvoltă bine pe soluri fertile, bogate în substanţe
nutritive, slab acide, umede, bine luminate.
El crește în pădurile luminoase de stejar, la liziera pădurilor, sau tufe pe marginea
drumurilor agricole. Alunul este un arbust care trăiește în luminișuri, sau zone puțin
umbrite, care sunt umede, fiind puțin pretențios în ce privește compoziția solului.
Totuși nu crește pe soluri nisipoase sau acide.
Prticularităţi tehnologice. Speciile acestui gen se înmulţesc prin seminţe, marcotaj
şi altoire.
Utilizare. Alunele conțin un miez bogat în vitaminele A, B, C și E, ca și
in calciu,fier, fosfor și potasiu.
FAMILIA FAGACEAE - GENUL CASTANEAE Mill.

Castanea sativa Mill.-Castanul comestibil


Areal. Specie mediteraneană răspândită din Peninusula Iberică, Peninsula Balcanică,
Asia Mică, sudul Cucazului şi Crimea şi până în Maroc, Algeria şi Tunisia. În România
există două zone mai importante de răspândire şi anume una în Oltenia şi alta în Baia
Mare.
Particularităţi biologice. Castanul comestibil ajunge la maturitate timpuriu, primele
fructificaţii apar după 20 de ani, la exemplarele izolate şi după 40-50 de ani la
exemplarele din masive. Maturaţia fructelor este anuală, prin luna octombrie.
Capacitatea germinativă a seminţelor este de 50-60%. Periodicitatea fructificării este la
2-3 ani, un arbore produce în jur de 60-65 kg de castane. Creşterile sunt active în
tinereţe. Longevitatea este foarte mare de până la 1000 de ani.
Cerinţe ecologice. Castanul este o specie tipică de climat mediteranian cald şi
umed, ferit de îngheţuri puternice şi geruri mari. Are o remarcabilă rezistenţă la
poluare. Are temperament mai de umbră decât a stejarului, apropiat de al
carpenului. Se dezvoltă bine pe soluri de pe roci vulcanice, acide, aerisite,
afânate, permeabile. Nu tolerează calcarul activ din sol.
Utilizare. În condiţii staţionare corespunzătoare se poate folosi ca arbore solitar
sau pentru aliniamente, fiind decorativ atât prin habitus, cât şi prin frunze, flori
(în special cele mascule) şi fructe. Fructele sunt folosite în alimentaţie (prăjite,
fierte sau coapte, întregi sau sub formă măcinată), având o valoare energetică
de 220 kcal/100 g.
GENUL FAGUS L.

Fagus sylvatica L.-Fag

Areal. Fagul este una din specile cu cea mai mare


răspândire în Europa. Ocupă suprafeţe mari în fosta
Iugoslavie, România, Franţa, Germania şi Bulgaria.
Particularităţi biologice. Maturitatea fagului este târzie,
spre 70-80 de ani la expemplarele din masiv şi 40-50 de
ani la cele izolate. Puterea fructificaţiei este la 4-5 ani.
Maturarea fructelor este anuală şi se produce în
septembrie-octombrie. Puterea germinativă este de 50-
70%. Lăstăreşte slab.
Creşterile din primi ani sunt slbe. Cereşterile cele mai
active se înregistrează în jurul anilor 30-40. Longevitatea
este de 300-400 de ani, în mod obişnuit.
Cerinţe ecologice. Fagul are caracter mezoterm. Este
foarte senibil la secetă şi uscăciune. Este mai puţin
rezistent la temperaturi scăzute şi este destul de sensibil
la îngheţurile timpurii şi târzii. Gerurile mari pot afecta
puieţii mai ales în lipsa zăpezii. Temperamentul fagului
este de umbră. Faţă de sol are pretenţii ridicate, peferând
solurile profunde şi bine drenate.
Înmulţire. Materialul săditor pentru formele
ornamentale se obţine prin seminţe, altoirea se
aplică pentru varietăţi, folosindu-se portaltoi din
specia tipică.
Utilizare. Fagul se întâlneşte fercvent în parcuri şi
grădini sub formă de pâlcuri sau izolat (mai ales
varietăţile ornamentale) în perdele de protecţie
sau garduri vii înalte, peluze, îm apropierea
clădirilor şi a intersecţilor de alei.
Halloh-wald forest, Hesse, Germany
FAMILIA OLEACEA - GENUL FRAXINUS L.

Fraxinus excelsior L.-Frasin comun

Areal. Frasinul este răspândit în toată Europa, cu excepţia Irlandei de Nord,


Scoţiei şi Finlandei. În răsărit ajunge până la Maria Caspică. În România ocupă
suprafaţa de 60 de hecatre.
Particulatităţi biologice. Fructifică aproape anual. Samarele devin mature
toamna. Puterea de germinaţie a seminţelor este de 80%. Creşterile sunt puţin
active în primii ani, creşterile maxime având loc la 30-40 de ani. Lăstăreşte
puternic. Longevitatea frasinului este de 150-200 de ani.
Cerinţe ecologice. Frasinul comun prezintă amplitudine climatică destul de largă,
ce-i permite sa ocupe suprafeţe atat de importante. Este afectat des de îngheţurile
târzii. În materie de sol, le preferă pe cele aluvionare, profunde fertile, bine
aprovizonate cu apă. Uneori se instalează şi pe soluri scheletice, stâncării şi pe
substraturi calcaroase. Frasinul comun are temperament de lumină. Faţă de vântul
puternic manifestă o rezistenţă bună consituind şi adevărate nuclee de rezistenţă în
molidişuri calamitate.
Utilizare. Frasinii sunt foarte preţuiţi în masive, în grupări, ca arbori de aliniamente
stradale sau de parc şi solitari.
FAMILIA CESALPINACEAE - GENUL GLEDITSIA L.
Gleditsia triacanthos L-Glădiţă, Roşcov sălbatic

Areal. America de Nord, Golful Mexic şi în


apropierea Oceanului Atlantic. În România este
întâlnit în zonele verzi, forestiere de la câmpie şi
dealuri.
Particularităţi biologice. Fructifică de timpuriu, de
la 8-10 ani, anual şi abundent. Se regenerează
foarte greu din sămânţă. Lăstăreşte viguros şi
dranjonează destul de puternic. Creşterile din primii
8-10 ani, sunt active. Puieţii de peste 2 ani ajung la
1,5-2 m. Longevitatea este de 1500-200 de ani.
Cerinţe ecologice. Specie care preferă climat cald,
cu sezon lung de vegetaţie. Suportă bine seceta
puternica, dar şi indundaţiile. Este puţin pretenţios
fata de sol, rezistă pe terenuri argiloase, compacte
precum şi pe soluri sărăturoase. Are temperament
de lumină.
Utilizare. Glădiţa este mult întrebuinţată în
parcuri si grădini, în special pentru garduri vii
înalte, impenetrabile, care au însă dezavantajul că
se răresc cu timpul, necesită completări şi se tund
cu o oarecare greutate. Este folosită de asemenea
ca arbore izolat în masive, grupuri şi pe alei, fiind
preţuită pentru creşterea rapidă, marea
rusticitate, pentru frumuseţea frunzişului şi
fructele decorative, care rămân pe ramuri în
timpul iernii.
FAMILIA JUGLANDACEAE - GENUL JUGLANS L

Juglans nigra L-Nucul cenuşiu

Areal. America de Nord, începând din zona Marilor Lacuri,


până în apropierea Golfului Mexic. În România s-a introdus
încă de la sfârşitul secolului trecut de multe ori prin parcuri
şi păduri.
Particularităţi biologice. Maturitatea este timpurie,
fructificaţiile sunt anuale şi abundente. Puterea germinativă
este de 60-80%. Lăstăreşte bine numai în tinereţe. Creşterea
este activă la început, fiind până 1 m înălţime. Longevitatea
este de până la circa 400 de ani.
Cerinţe ecologice. Nucul negru este pretenţios faţă de
condiţiile staţionare. Randament bun dă în climate blânde,
ferite de îngheţuri timpurii sau târzii.
Se obţin rezultate bune pe soluri nisipo-lutoase, luto-
nisipoase, profunde, humifere, cu apă freatică accesibilă.
Suportă bine inundaţiile de scurtă durată. Umiditatea din
sol pare a fi importantă pentru buna sa dezvoltare.
Vegetează slab pe soluri îndesate, grele, cu exces de săruri
de sodiu. Are temperament de lumină.
Utilizare. Nucul negru este un arbore ornamental folosit
izolat, dar mai ales în grupuri, aliniamente în lungul
şoselelor.
FAMILIA MORACEAE - GENUL MORUS l.

Morus alba L-Dud alb

Areal. Dudul alb este specie subspontană, originară din


China şi Japonia. În România se cultivă în câmpie şi la
dealuri.
Particularităţi biologice. Maturitatea este timpurie.
Maturaţia fructelor este anuală. Fructificarea este
abundentă. Longevitatea este de 150 ani.
Cerinţe ecologice. Are cerinţe mari faţă de temperatură.
Prezintă sensibilitate la ger şi la îngheturile timpurii. Se
comportă bine în zone călduroase, cu sezon lung de
vegetaţie. Rezistă foarte bine la secetă. Temperamentul
este de lumină, dar se comportă bine în condiţii de
semiumbră. Dudul alb are nevoie de protecţie pe timpul
iernii.
Utilizări. Se utilizează pentru formarea masivelor, a
gardurilor vii şi pentru decorul peluzelor. Coaja
rădăcinii, ca infuzie, se folosește la gastrită, enterite
cronice, viermi intestinali. Frunzele, infuzie sau
decoct, se folosesc la diaree.
Morus nigra L.-dud negru

Areal. Specie originară din Transcaucazia şi Iran. În


România este cultivat prin curţi şi grădini particulare.
Particularităţi biologice. Maturaţia fructelor este
anuală şi are loc în timpul verii. Dudul negru fructifică
abundent. Longevitatea este de 150 ani.
Cerinţe ecologice. Morus nigra este o specie care
iubeşte căldura. Perintă rezistenţă bună la secetă şi la
gerurile din timpul iernii. Se dezvoltă bine pe soluri
afânate, uşoare şi care au umiditate suficientă.
Tratamentul dudului negru este de lumină.
Înmulţire. Puieţii de dud se obţin prin sămânţă,
primăvara (aprilie), după stratificarea seminţelor timp
de o lună sau umectarea lor timp de 3 zile. Mai rar duzii
se înmulţesc prin marcotaj şi butăşire, iar varietăţile
ornamentale se obţin prin altoire.
Utilizare. În spaţiile verzi se cultivă izolat, sau în masive
şi garduri vii. Dudul negru este cultivat mult şi în hrana
viermurilor de mătase.
FAMILIA PLATANACEAE - GENUL PLATANUS L.

Platanus hybrida Brott.-Platan

Areal. Abore originar din sudul Europei şi vestul


Asiei. La noi apare des în parcuri.
Particularităţi biologice. Specie cu temperament
de lumină. Longevitatea este cuprinsă între 100
şi 300 de ani. Are o creştere viguroasă. În timpul
diseminării, achenele plutesc în aer provocând
iritarea căilor respiratorii.
Cerinţe ecologice. Platanul are rezistenţă bună la
geruri şi la îngheturile târzii. Este o specie care
prefră solurile profunde şi reavene. De asemenea
prezintă rezistenţa la fum şi praf.
Utilizări. În aliniamente pentru străzi şi
bulevarde, datorită efectelor deosebite realizate
prin scoarţă acestui exemplar care imită
marmura. De asemenea se mai regăseşte dispus
în grupuri sau izolat, în garduri vii - se pretează la
tunderi.