UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI

ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

DVORNIC STELA

ESEU: PROBLEMELE ȘI PERSPECTIVELE DIPLOMAȚIEI

PUBLICE ȘI CULTURALE ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
ACTUALE

PROIECT DE CERCETARE

Autorul: ______________
(semnătura)

Conducător ştiinţific: _____________ (semnătura)

ROTARU Veronica, dr., conf.univ.

CHIŞINĂU, 2018
 Actualitatea temei este determinată de relevanța abordării diplomației publice și culturale
în prezent, deoarece modul în care statul este perceput în exterior constituie fundamentul acțiunilor
acestuia și, prin urmare, al factorilor decizionali. Interesul acordat acestui aspect influențează și
capacitatea statului de negociere pe plan internațional, iar diplomația publică și culturală poate
reprezenta o caracteristică a democrației, care poate justifica și discrepanțele între diferențele care
țin de nivelul de dezvoltare.
În scopul argumentării importanței și actualității temei respective, analizînd evoluția
relațiilor internaționale ca urmare a evenimentelor din anii 1945-1990, constatăm că se ajunge la
o nouă abordare a securității. După o perioadă îndelungată marcată de atacuri militare, s-a constatat
faptul că problemele de securitate pot lua o altă dimensiune și trebuie redefinite, deoarece nu doar
puterea militară poate întări ori slăbi un stat, dar și ceea ce numim „puterea soft”, sau incorecta,
precum și insuficienta utilizare a acesteia. Astfel, se ajunge să se investească tot mai mult și în
diplomație pentru formarea imaginii unui stat sau a unei organizații, atât de necesare în anticiparea
și prevenirea amenințărilor la adresa statului sau a altui tip de organizație, fie că ele vin din interior
sau exterior. Legitimitatea, credibilitatea și prestigiul unei țări îi pot conferi un rol cu ajutorul
căruia își poate realiza interesele naționale. Iar acest obiectiv poate fi atins prin intermediul
diplomației publice și culturale care, în esență, constituie instrumente de realizare ale puterii soft.
Despre diplomația publică putem spune că se ocupă cu influențarea atitudinii publice în
ceea ce privește concepția și punerea în practică a politicilor externe, operând cu adevăruri
evidente, iar N. Cull o definește ca fiind „un nou capitol în istoria politicii externe, palpabil în
orice moment și în orice loc - care a devenit pur și simplu proeminent datorită rolului sporit al
publicului străin în afacerile statului și în proliferarea mecanismelor de comunicare1.” De
asemenea, Cull consideră, în lucrarea sa că cea mai bună diplomație publică începe cu ascultarea
care constă din colectarea și analizarea sistematică a opiniei publicului străin.
Totodată, putem constata că, acțiunile diplomației publice maschează obiectivul lor de
influență. Acestea sunt afirmate ca activități care încearcă să stimuleze înțelegerea și cooperarea
reciprocă și caută să se justifice prin faptul că persoanele care au o mai bună cunoaștere a unui stat
colaborează mai des cu el și sunt,mult mai probabil, favorabile intereselor acestuia din urmă. Din
această perspectivă, diplomația publică poate fi definită ca un proces de comunicare
guvernamentală care este direcționat către o populație străină pentru a-și spori înțelegerea statului
trimițător și a-l face mai favorabil pentru interesele proprii.
Din altă perspectivă, „diplomația publică este un proces de comunicare guvernamentală
asupra unei populații străine, astfel încât să cunoască valorile țării emitente și să înțeleagă deciziile

1
1. CULL, Nicholas J., “Public Diplomacy: Seven lessons for its future from its past”, In: Place Branding and
Public Diplomacy, Vol. 6, Nr.1, p.12.
sale politice, ceea ce - în mod ideal - o face binevoitoare față de țara de origine și îl conduce să o
susțină. În ceea ce privește diplomația culturală, este vorba de utilizarea schimburilor culturale de
către actorii diplomației publice, deoarece aceste schimburi reprezintă canale de comunicare prin
care este posibilă transmiterea unei viziuni asupra statului2.” În climatul politic internațional de
astăzi, diplomația culturală poate fi percepută ca un mijloc de orientare a percepțiilor popoarelor
străine. Ele încearcă să atingă obiectivele politice externe prin elemente atractive. Popoarele au
început să se gândească la diferite metode de manifestare a intereselor, cu excepția puterii hard.
Putem spune că țările care și-au creat metode creative și analitice de realizare a obiectivelor au un
succes mai mare pe plan internațional.
În prezent, diplomația culturală, își crește importanța în comparație cu alte metode de
realizare ale diplomației publice. Statele încearcă să-și extindă potențialul în domeniul diplomației
culturale, din acest motiv instituțiile culturale ale diferitelor state sunt deschise simultan în întreaga
lume. De exemplu, guvernul chinez lucrează pentru a crea o percepție pozitivă asupra Chinei. Iar
pentru realizarea acestui interes a pus în funcțiune Institutul Confucius pentru a preda cultura și
limba chineză ca o contribuție la imaginea lor.
Prin urmare, diplomația publică și culturală devine din ce în ce mai mult o parte integrantă
a arsenalului pe care majoritatea guvernelor îl crează pentru a-și dezvolta schimburile externe, fie
pentru a stimula simpatia politică și pentru a menține imagine pozitivă sau pentru a stabili un
climat de cooperare care să faciliteze, desigur, parteneriatele în domeniul culturii, dar mai
cuprinzător în ceea ce privește economia, finanțele și cunoașterea. Cu toate acestea, diverse
fenomene sugerează că diplomația publică și culturală, chiar și în țările în care a fost stabilită de
mult timp, se află la un punct de cotitură, din mai multe motive.
Literatura de specialitate vorbește în ultimii ani despre noua diplomație publică. Cu toate
că acest termen este compatibil cu definițiile anterioare ale diplomației publice, atrage totuși
atenția asupra unor schimbări în abordare. O primă schimbare este aceea că un număr tot mai mare
de actori internaționali sunt non-tradiționali, sau ONG-uri. Mecanismele transmiterii informației
s-au schimbat în perioada recentă, trecând la diseminarea de informație în timp real, în special
datorită internet-ului. Apariția acestor noi tehnologii au dus la o diferențiere din ce în ce mai mică
între sferele de știri domestice și internaționale. În locul conceptelor tradiționale de propagandă,
diplomația publică se folosește din ce în ce mai mult de concepte derivate din marketing, cum ar
fi branding-ul de țară, branding-ul de locație, dar și concepte din teoria comunicării în rețea, astfel
că apare o nouă terminologie a diplomatiei publice, una în care accentul nu se pune pe prestigiu și
pe imagine internațională, ci pe branding și pe putere soft.

2
2. NATHIER Charles, La diplomatie publique et culturelle de demain: nouvelles stratégies pour de nouveaux défis.
In: La politique culturelle allemande à l’étranger: acteurs, ambitions et défis actuels, 2013, p. 16.
 Relaţiile internaţionale contemporane înregistrează, sub impactul globalizării, un proces de
redimensionare, care are drept consecinţă înlăturarea monopolului statului asupra politicii externe.
Un şir întreg de actori nestatali influenţează imaginea unei ţări în exterior, iar tehnologiile
informaţionale le oferă acestora multiple mecanisme de comunicare. În această situaţie, activităţile
diplomatice sunt însoţite de un proces de comunicare, atât pe dimensiunea internă, cât şi pe cea
externă. Tot mai multe state lansează campanii informaţionale menite să contribuie la realizarea
priorităţilor politicii externe, dar şi să obţină suportul propriei societăţi pentru acestea.
Așadar, în concluzie, putem constata că la etapa actuală abordarea diplomației publice și
culturale capătă o intensificare tot mai mare în atenția statelor de pe arena internațională. Totodată,
este important să remarcăm faptul că, între diplomația publică și diplomația culturală există o
distincție esențială, chiar dacă la prima vedere credem că posedă aceeași semnificație. În prezent,
succesul unui stat depinde în mare măsură de capacitatea sa de a-și crea și propaga o imagine
pozitivă în afara hotarelor sale, fapt care va contribui la creșterea influenței sale pe arena
internațională, și nu în ultimul rând va contribui la dezvoltarea internă pe plan economic și social.
Din acest considerent este foarte important ca statele să acorde o atenție deosebită
metodelor și instrumentelor pe care le utilizează pentru a obține succes în dezvoltarea diplomației
publice și culturale, ceea ce va contribui la atingerea propriilor interese și obiective pe arena
internațională sau chiar mondială. În epoca tehnologiilor, diplomația publică și culturală posedă o
mai mare putere de propagare în întreaga lume, iar în perspectivă, putem constata că acest
instrument al puterii soft va cunoaște o nouă evoluție în anii următori, întrucât marile puteri ale
lumii își dezvoltă intens capacitățile în această sferă.
Referințe bibliografice:

1. CULL, Nicholas J., “Public Diplomacy: Seven lessons for its future from its past”, In:
Place Branding and Public Diplomacy, Vol. 6, Nr.1, p. 11–17.
2. NATHIER Charles, La diplomatie publique et culturelle de demain: nouvelles
stratégies pour de nouveaux défis. In: La politique culturelle allemande à l’étranger:
acteurs, ambitions et défis actuels, 2013, 159 p.
3. Павловский Б., Культурная дипломатия как инструмент «мягкой силы» и
проводник национальных ценностей. Вена, 27 января 2017 г. http://eurasian-
studies.org/archives/2034 (vizitat 25.10.2018)