Tema: Naionalismul ca ideologie n RI

1. Naionalismul n viziunea teoriticienilor in RI

2. Perioadele de avnt ale naionalismului
Naiuni i naionalism, 1680 pn n prezent...
Program, mit, realitate, Chiinu, Arc, 1997
Ipolitov A, ideologia nationalinoi bezapasnosti..
Iulian Chifu, nationalismul intre doctrina si ideologie
Batalov, Ot totalitarnoi ideologii k ideologicescomu plurarismu
Peter F Suciar, Nationalsmul est-european in se 20
Arcadie Barbarosie, Gherghiu V, Nationalismul ca ideologie, Chisinau 2003
SUB1
Argumentarea idelogico-o politica in statul national in decusrsul a 20 de ani a servit
si continua sa serveasca nationalismul. Nationalismul si ideologia sunt strins legate
unul de altul, complecteaza si stimuleaza unul pe altul, su nu-i intimplator ca ele au
aprut concomitent si exprimau interesele paturilor bogate, a burgheziei. n sec 20
ambele fenomene au capatat un caracter universal si se foloseau pentru a esosebi
spectrul larg al fenomenelor. Aparitia notiunii naionalis brughez, naionalism
liberal, naionalism mic burghez, naionalism sovinist, nazosmul, etc., n esen se
foloseau n calitate de construcii ideologice n scopul argumentarii programelor
politico-partinice si ideologice a fortelor social-politice corespunzatoare. n URSS
ideologia internaionalismului a fost pus n serviciul aprrii intereselor de stat, ea
a devenit n practica ideologi ade stat. Sec 19 a constituit perioada fondarii
naionalismului, dei, nu exist o prere unanim care ar indica ce trebuie de
neles prin naionalism. Teoreticianul englez din secolul trecut U. Beidjgot Ulrich
sublinia Noi tim ce-i acesta naionalism, cnd pe noi despre aceasta nu ne
ntreab, dar noi nu putem ca pe ap s-o excludem i s-o determinm.Exist i
prerea conform creia se pune la ndoial faptul existenei naionalismului ca
fenomen real. De ex, cercettorul englez Hobsbaun declar- Naionalismul necesit
foart mare credin n aceea ce nu exist.Concomotent au fost i aa autori care
fiind convini n realitatea o fora naionalismului au folosit lozinci radicale ca
exemplu poate servi spusele teoriticianului in dreptul international I. K. Bliuncilli
care a scris n 1870 n lume trebuie s fie attea state cte exist n ele naii,
fiecare naie trebuie s dispun de statul su, iar fiecare stat terbuie s fi econstituit
pe baz naional.Iat de ce este clar de ce discuiile i divergenele n aceast
problem n-au ncetat pn astzi, dar au cptat un impuls nou toate acestea-s
concentrate n jurul problemelor ce este naionalism? i ideea naionalist, cnd au
aprut, ce rol joac ele n lumea contemporan, ce-i primordial-statul ori naia?
Etc.Exist o prere c naionalismul este germene a modernizrii i e strns legat de
revoluia industrial, urbanizare, stabilirea societii civile i statului contemporan.
Dar faptul c nionalismul i revoluia industrial se opune unu alltuia, nici intr-un
caz nu trebuie sa ne duca in eroare. Cu toate c unii autori menioneaz c naia

prezint n sine un fenomen vechi ca i lumea, constituirea statal-naional s-a

nceput cu Renaterea i Reformarea. Ea a fost stimulat de criza Imperiului Roman
i luptele contrare dintre monarhiile aprute una dup alta. n nelesul
contemporan, nsi naiunile naie, naionalism, sytat naional, idee naional, s-a
constituit abia n sec 18-19. Statul naional ntr-adevr a jucat rolul de subiect
principal al puterii abia in decursul a ultimilor 200 ani. Germania i Italia au aprut
pe arena social-politic n a doua jum a sec 19. Un ir de state naionale ca
Iugoslavia, Cehoslovacia , Finlanda, Polonia, Statele Baltivce i altele au aprut pe
harta lumiii contemporane abia dup primul rzboi mondial n rezultatul destrmrii
imperiilor austro-ungar, otoman i a unei pri a Rusiei. Problema naiilor i
naionalismului se afl la interseci aschimbrilor social-economice, tehnologice i
politice. Formarea limbii naionale este imposibil de precutat n afara contextului
acestor schimbri, intrucit standardekle lui puteau fi formate numai dup apariia
tiparului crilor, dezvoltarea informaiei de mas, si invatamintului in masa.Pn n
prezent, in rindul cercetatorilor care se ocupa de acesta problem anu exista o
parere unanima referitor la ceea ce a fost primar, Nationalismul, natia ori statul
national.Un ir de autori demonstreaza ca numai in citeva tari formarea natiilor a
servit baza constituirii de stat. Exemplu se refera la Italia, Germania i Grecia. G.
ULRICH a mentionat ca specialistii ina in prezent nu pot ajunge la concluzi
areferitor la aceea ce anume a precumpanit in procesul unificarii Italiei. Constituirea
stattala sub conducerea lui Kavur, ori stabilirea naiei noi, proces care a fost condus
de Garibaldi i Madzini. Ct priveste Germania, aiic cu mult inainte de unire exista o
miscare nationala puternica. Mulri cercetatori mentioneaza ca nu naiil efondeza
statul si nationalismul si din contra ele sunt create de stat. Pozitia altui autor A
Jeliner este urmatoarea ca anume Nationalismul a dat nastere natiilor si nu
invers.Se poate sublinia ca extinderea relatiilor de piata a zonelor comertului liber
pe de o parte duc la apropierea integratiilor tarilor, iar pe de alta parte sustine
fortele izolationiste ce contribuie la renasterea nationalismului si conflictelor
etnice.Practica demostreaza ca nationalismul poate fi factorul mobilizator al
popoarelor la lupta pentru eliberarea sa. Concomitent el poate seervi in calitate de
catalizator a diferitor cnflicte si razboiae. Pentru a intelege just aceasta problema e
necesar de luat in cosideratie ca nationalismul mai intii de toate e un fenomen
social- cultural care are mult comun cu religia si edeologia. Atractionalismul
nationalismului const in capacitatile lui de a transforma actiunile cotidiene intr-un
izvor al libertatii, simtul apartenentei cominitatii proprii reda sensul si importanta
vietii insei, consolideaza responsabilitatea limitnd simtul singuratatii si intrainarii.
In sec 20 au avut loc 3 perioade de evidentiere a nationalismului care au coincis cu
formarea noilor state si obtinerea independentei de catre multe tari in trecut
dependente. Prima perioada se inscrie cea de dupa incheierea primului RM, a doua
perioada dupa cel de-al 2 RM, atunci cind a urmat caderea imperiilor coloniale si
formare amulto rtari independente din Asia i Africa, i atreia perioad se refer la
revoluiile, luptele anticomuniste in Europa central i de vest, i destrmarea
URSS. Fr indoiala ca tratatele de pace in complexitate care alcatuia sistemul de la
Versailles-Washington dupa primul RM au constituit un aport esential in constructia

de stat nationala. UNUL din principiile generale recunoscute cum a fost anuntat la
Conferinta de pace de la Versailles 1919, este principiul recunoasterii natiilor la
autodeterminare. Conform acestui principiu, in locul imperiilor multinationale
destramate se prevedea formare a unei multitudini de state natioanle desine
statatoare. In aceasta perioada existau dificultati de realizare a acestui principiu, in
primul rind in pracctica el a fost indeplinit numai in atitudinea fata de unel epopoare
a imperiilor otoman si austro-ungar care au suferit infringere in razboi. L afel din
cauza unor circumstante cum a fost revoluti abolsevica din 1917 si razboiul civil dun
Rusia, dar si aici trebuie de introdus unele corective. Asa, in tratatul de la Sevrsk au
fost recunoscute drepturile si pretentiile curzilori in particular se prevedea
repartizarea teritoriilor in folosul lor. Insa tratatul na fost ratificat iar in tratatul de la
Lozana din 1923 in esenta s-a ignorat tezele tratatului de la Sevrsk care se referea
la kurzi ca rezultat ei n-au primit statalitatea lor. In al doilea rond, tarile europene d
este s-au pastrat minoritatea nationala care n-au putut sa obtina statalitatea sa.
Conform pacii observatorilor, formarea Austriei Mici a fost o incalcare a principiul
national la autodeterminare, intrucit majoritatea locuitorilor acestei tari dorea
anliusul, adic unirea cu Germania. In al treilea rind in imperiul multinational al
Rusiei necatind iersirea din ei a Finlandei, Polonei si stalele baltice, procesul
autodeterminarii popoarelor a fost intrerupt chiar la inceput., si 7 deceniii a fost
aminat. N a 4 rind cei de la versailles nici nau pus in discutie problema despre
obtinerea independentei popoarelor.
SUB

Un impuls puternic a capatat razboiul a 2lea Mondial, s-a intensificat procesul de

recapatare a independentei popoarelor, s-au destramat imperiile coloniale, si s-au
format un sir de state noi independente. La etapa actuala densitatea populatiei este
evidenta,insa grupele nationale, culturale, religioase, ori alte grupe din cadrul ori in
afara comunitatii cere autominei pt sine. Noi sintem martori a destarmarii pasnice a
cehoslovaciei in 2 state, ori a tregediei singeroas din Iugoslaviia care s-a redus la
decaderea ei. Un eveniment important care a dus la refacerea ordinii mondiale a
devenit dezagregarea URSS si formarea dupa surparea ei a zeci de state
noi.Civilizatiile, comunitatea mondiala, civilizatia planetei, reprezint ain sine
categorii abstarcte dar nu formatiuni politice concrete. Ele nu dispun de hoater
proprii, institutii oficilale, si conducatori cu dreptul de a adopta decizii si a le realiza ,
nu dispun de dreptul d eocnrol asupra resurselot, etc.
De toate aceste taributii dispune statul national. Satul poate mobiliza cetatenii sia
sa colecteze impozite, sa declare razboi si altele, ceea ce nu este in stare sa o
realizeze in perspectiva viitoare civilizatiile ori vre-un cerc cultural. Puterea
nationalismului consta in aceea ca el organic leaga oamneii de stat ce pot sa
actioneze inclusiv in planul apararii si asigurarii identitaii national-culturale a
poporului. Paradoxul civilizatiei contemporane consta in aceea ca aparitia
nationalismului se promoveaza pe fonul lipsei depline a unui stat omogen national.

Majoritatea tarilor sunt multinationale. In multe din ele rolul dominant al natiei in
acea ori alta forma ori grad contesta cu alte grupe nationale ca mai mult decit atit
exista multe popare fara statalitate proprie ...practica demonstreaza conceptia
teritorial rar duce la satisfacerea problemelor nationale. Albanezii in Serbia, Ungurii
in statele vecine, kurzii in Irak, Rurcia in Iran si Siria nu-i altceva decit o ramasita a
sistemului Versailles-Washington.. Aceste probleme sunt atit de complicate ca nici o
decizie nu ajuta. In zilele noastre conflictele national esi etnice nu pot fi intotdeauna
satisfacute, reglemenatate pe calea schimbarilor hotarelor nationale. Dupa cum a
demonstrat practica destranarii URSS, soluionarea unor probleme d natere altora
mai complicate. Dca toat enaiile existente in prezent din lume popoarelele,
etnosurile ar pretinde la crearea statelor lor independente si ar incerca sa realizeze
aceste pretentii, instabilitatea ordinii monilale s-ar inteti de nenumaratele crize si
insasi existenta multor state ar fi puse sub intrebare.