Natiunea este un termen istoric foarte complicat si multilateral , ceea ce il face extrem de incomod pentru un cercetator stiintific , dar

in acelasi timp foarte atractiv pentru activitatea unui politician . K. Verdery. Whither Nation and Nationalism ?

Premisele istorice ale formarii natiunilor, in sec. al XIX-lea este definitivat procesul de constituire a natiunilor europene moderne, apar noi state nationale unitare si independente in Europa Apuseana (Belgia, Italia, Germania) si in Balcani (Grecia, Romania, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, iar la inceputul sec. al XX-lea - Albania). Acest proces are profunde premise istorice, conditionate de factori diversi - economici, politici, etnici, spirituali. Datorita interactiunii lor, au aparut natiunile moderne, care reprezinta o forma istorica de organizare sociala a unor mari comunitati umane, bazate pe mai multe elemente constitutive. In latina, in urma cu cea doua milenii, termenul "natio" insemna nastere, rasa, soi, dar si popor, neam. Apoi cu acest termen au fost numite popoarele barbare, iar in evul mediu grupurile privelegiate, elitele recunoscute (de exemplu, natiunile maghiara, sasa, secuiasca in Transilvania), in istoriografia moderna se disting doua viziuni asupra esentei notiunii de natiune. Conform unei opinii, natiunea este identificata cu un popor, constituit intr-un stat. Aceasta este viziunea juridica sau legala asupra natiunii. De fapt, un individ sau un grup de indivizi pot sa faca parte dintr-un stat si sa se considere membri ai unei natiuni situate in afara statului respectiv. Rezulta ca natiunea nu trebuie confundata cu statul, desi intre ele exista o legatura indispensabila, deoarece natiunile tind sa-si creeze un stat propriu national. O alta viziune presupune prin natiune o comunitate cu baze etnice - cu origine, limba, credinta, obiceiuri comune, care are radacini adanci in epoca medievala. Comunitatea etnica medievala (numita de unii istorici si "natiune medievala") se deosebeste de natiunea moderna nu prin esenta, ci prin gradul de manifestare, de amploare, de pondere in societate al unor elemente constitutive ale acestei comunitati, in epoca moderna se consolideaza unitatea vietii economice, social-politice, de limba, cultura, spiritualitate si teritoriala a spatiului in care locuieste comunitatea respectiva. De regula, majoritatea natiunilor au la baza o etnie, formata in evul mediu (mai rar din doua sau mai multe etnii). O exceptie reprezinta natiunea moderna americana, care s-a constituit in baza unui aliaj al diferitelor comunitati etnice si nationale. Unele natiuni sau format neavand o comunitate economica unica, teritoriul lor national fiind impartit (complet Polonia sau partial - Romania) intre tari straine. Procesul de constituire a natiunilor italiana si germana a decurs in conditiile faramitarii statale a teritoriului lor national, iar al multor altor natiuni - in circumstantele incorporarii totale a teritoriului lor in componenta altor state. Chiar si limba nu intotdeauna a fost acel element comun consolidator in procesul formarii natiunilor. Un exemplu in acest sens serveste natiunea franceza - limba ei nationala unica s-a constituit abia in sec. al XVI-lea. Dupa cum vedem, diferite natiuni s-au format in diverse circumstante, unele conditii necesare pentru aceasta (unitatea vietii economice, unitatea teritoriala, politica, lingvistica) lipsind complet. Aceasta ne duce la concluzia ca in anumite imprejurari'rolul determinant i-a revenit nu unui grup de factori, ci numai unei sau doua conditii, care au intarit constiinta nationala. Astfel, pentru natiunea romana elementele constitutive de baza au fost originea si limba comuna. In conditiile extreme in care marile state vecine intentionau sa imparteasca intreg spatiul romanesc, limba si originea, impreuna cu alti factori (religie, obicee, relatii economice traditionale etc.), i-au consolidat pe romani intr-o natiune moderna. La polonezi rolul determinant in cimentarea natiunii moderne poloneze I-au jucat trecutul istoric glorios si lupta pentru recapatarea independentei. Principalul element generalizator pentru natiunea moderna este constiinta nationala, care vine sa inlocuiasca solidaritatea etnica a oamenilor de origine comuna, in majoritatea tarilor europene

(Anglia, Franta, Spania si Portugalia) constiinta nationala s-a, format in urma centralizarii lor si crearii unei piete si teritoriu national unice, precum si a unei limbi nationale unice. O mare importanta in realizarea unui grad inalt de omogenizare interioara a societatii in cadrul statului national I-au avut revolutiile moderne de la mijlocul sec. al XIX-lea. Ele au consolidat poporul in lupta pentru cauza progresului, bunastarii si libertatii, au cimentat constiinta lui colectiva. Revolutiile burgheze au desavarsit sau au creat conditii pentru infaptuirea procesului de constituire a natiunilor moderne cu o comunitate a vietii economice si constiinta unica nationala.

Capitolul 1 : Unificarea Italiei .

1.Regatul Italiei sub Napoleon . Primele revoltari sociale .

Louis Napoleon Bonaparte(1808-1873) a fost fiul lui Hortense de Beauharnais i al lui Louis Bonaparte,fratele mpratului Napoleon I.Tinereea viitorului mprat francez a fost aventuroas,el a trit o perioad nsemnat de timp n Elveia i n Italia,exact n momentul dezvoltrii micrii Risorgimento(renatere) care avea drept scop crearea unui stat italian unitar. Fiind un proscris, asemenea tuturor membrilor familiei imperiale,Louis Napoleon a asemuit cauza cauza personal cu a popoarelor care i cutau libertatea i identitatea naional.Odat ajuns mprat unicul scop al lui Napoleon al III-lea a fost distrugerea tratatelor ncheiate n 1815,a sistemului Sfintei Aliane.Se poate considera c simpatia lui Napoleon III pentru popoarele aflate sub dominaie strin este real.n tineree el a fost n Germania unde a fost martorul micrilor revoluionare.1De asemenea se pare c Napoleon III a fcut parte si din societatea secret a Carbonarilor 2.n 1830-1831 a luat parte la micrile revoluionare din Italia mpotriva papei Grigore al XVI-lea. Acest personaj de prim rang al istoriei universale vorbea curent patru limbi3 i cunotea continentul european mai bine dect majoritatea oamenilor politici importani ai epocii. Spre deosebire de unchiul su,Napoleon al III-lea nu avea intenia s cucereasc teritorii.nainte de a fi ncoronat,el a afirmat: Imperiul nseamn pace .De altfel,primii ani ai conducerii lui Napoleon al III-lea s-au caraterizat printr-o serie de succese economice i militare.4 Dorina sa de a rectifica frontierele Franei,de a avea prestigiu printre supuii si i de a distruge edificiul Sfintei Aliane au dus ns la implicarea n conflicte armate. Primele relaii ale lui Louis Napoleon cu naionalismul italian au nceput n cursul revoluiilor din 1830-1831.5 n martie 1849 a fost proclamat Republica Roman avndu-i n frunte pe Giuseppe Mazzini i Giuseppe Garibaldi.Papa Pius al IX-lea s-a refugiat la Neapole i Serge Berstein,Pierre Milza;Istoria Europei,Editura Institutul European,Iai,1998,p.130 Ibidem 3 Ibidem 4 Jean Carpentier,Francois Lebrun;Istoria Franei,Editura Institutul European,Iai,2001.p293 5 Serge Berstein,Pierre Milza;op.cit.,p.131
1 2

a cerut ajutor tuturor puterilor catolice ale Europei.Louis Napoleon,proaspt ales preedinte al Republicii Franceze(10 decembrie 1848) a avut un rol esenial n operaiunea de reinstalare a Papei pe scaunul pontifical.Decizia de a-l sprijini pe conductorul Bisericii catolice avea la baz dorina lui Louis Napoleon de a-i mpiedica pe austrieci s cucereasc Roma.De asemenea sprijinirea lui Pius al IX-lea ar fi adus conductorului francez un prestigiu semnificativ. O for expediionar de 10 000 de oameni a fost trimis la Roma n aprilie 1849.La nceputul lunii iunie 1849 armata francez numrnd peste 20 000 de oameni a nfrnt aprarea Romei organizat de ctre Mazzini i Garibaldi i a reinstaurat un guvern format din funcionari papali. n 1820, spaniolii s-au revoltat cu succes asupra disputelor despre constituie, care au influenat dezvoltarea unor micrii similare n Italia. Inspirat de ctre spanioli, (care, n 1812, i-au creat propria constituie) un regiment n armata Regatului celor Dou-Sicilii, sub comanda lui Guglielmo Pepe, un Carbonaro, s-a revoltat, cucerind partea peninsular a celor Dou-Sicilii. Regele, Ferdinand I, a agreat s adopte o nou constituie. Revoluionarii, totui, nu au reuit s obin sprijin popular i au fost nvini de armata Sfintei Aliane. Ferdinand a abolit constituia i a nceput sistematic s persecute revoluionarii cunoscui. Muli susintori ai revoluiei din Sicilia, printre cale i crturarul Michele Amari, au fost trimii n exil pentru urmtoarele decenii. Liderul micrii revoluionare din 1821 din Piemont a fost Santorre di Santarosa, care a vrut s elimine austriecii i s unifice Italia sub Casa de Savoy. Revolta Piemontului pornit n Alessandria, unde trupele au adoptat tricolorul galben, alb i rou al Republicii Cisalpine. Regentul regelui, prinul Charles Albert, n timp ce regele Charles Felix era plecat, a aprobat o nou constituie pentru a liniti revoluionarii, dar cnd regele s-a ntors el a dezaproblat constituia i a cerut ajutorul Sfintei Aliane. Trupele lui Di Santarosa au fost nvinse i aanumitul revoluionar a fugit la Paris. n 1830, sentimentul revoluionar n favoarea unei Italii unificate a nceput s renasc i o serie de insurecii au aezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice. Ducele de Modena, Francis al IV-lea, a fost un nobil ambiios, i a sperat s devin regele Italiei de Nord mrindu-i teritoriul. n 1826, Francis a precizat c el nu va aciona mpotriva celor care erau mpotriva unificrii Italiei. ncurajai de declaraie, revoluionarii din regiune au nceput s se organizeze. n timpul Revoluiei din iulie 1830 din Frana, revoluionarii l-au forat pe rege s abdice i au creat Monarhia din Iulie cu ncurajarea noului rege francez, Ludovic-Filip. Ludovic-Filip le-a promis revoluionarilor ca Ciro Menotti c va interveni dac Austria va ncerca s intervin n Italia cu trupe. Temndu-se c i va pierde tronul, totui, Ludovic-Filip nu a intervenit n revolta planificat a lui Menotti. Ducele de Modena i-a abandonat superterii si Carbonari, l-a arestat pe Menotti i ceilali conspiratori n 1831, i nc o dat i-a cucerit ducatul cu ajutor din partea trupelor austriece. Menotti a fost executat i ideea unei revoluii n Modena a czut. n acelai timp, alte insurecii au aprut n regiunile Bologna, Forl, Ravenna, Imola, Ferrara, Pesaro i Urbino. Aceste revoluii reuite, n urma crora s-a adoptat tricolorul n locul steagului Papal, s-au rspndit repede acoperind toate Statele Papale, iar acestea au instalat guverne locale noi care au proclamat crearea unei Italii unite. Revoltele din Modena i Statele Papale au inspirat activiti similare n Ducatul de Parma, unde tricolorul a fost adoptat. Ducesa de Parma, Maria Luiza a prsit oraul n timpul revoltei politice. Provinciile unde au avut loc revolte au planificat s se uneasc sub denumirea de Province Italiane unite (Provinciile Italiene unite), ceea ce l-a determinat pe Papa Grigore al XVI-lea s cear ajutorul Austriei mpotriva rebelilor. Metternich l-a avertizat pe Ludovic-Filip c Austria nu are nicio intenie de a lsa problemele italiene s fie i c intervenia francez nu ar fi tolerat. Ludovic-Filip a oprit orice ajutor militar i chiar a arestat patrioii italieni ce triau n Frana.

n primvara anului 1831, armata austriac a nceput s avanseze n Peninsula Italic, sfrmnd ncet rezistena din fiecare provincie unde a avut loc o revolt. Aceast aciune militar a suprimat o mare parte din micrile revoluionare i a rezultat n arestarea mai multor lideri radicaliti, ncluzndu-l i pe Menotti.

2. Razboiul franco-italo-austriac.
La 2decembrie 1852,Louis Napoleon a devenit mprat al Franei sub numele de Napoleon al IIIlea.Peste un an,n 1853 a izbucnit rzboiul Crimeii, unul din aliaii Fraei n lupta mpotriva Rusiei ariste fiind Piemontul condus de regele Victor Emmanuel al II-lea ( !849-1878) i remarcabilul om politic Camillo Benso di Cavour.Congresul de pace de la Paris din 1856 a pus capt rzboiului din Crimeea i a adus n discuie problema popoarelor aflate sub dominaie strin,popoare care luptau pentru libertatate i afirmarea identitii naionale.Spre iritarea reprezentantului austriac Napoleon al III-lea a pus in discuie,n faa diplomailor aparind marilor puteri,problema italian.De altfel,lucrarile Congresului de pace au reprezentat un bun prilej pentru Napoleon al III-lea i Cavour de a intra n legtur. Cei doi oameni politici au pstrat contactul prin intermediul prietenilor comuni cum ar fi prinul Jrome,nepotul mpratului sau Nigra,secretarul particular al lui Cavour. n timpul discuiilor cu primul ministru al statului piemontez,Napoleon al III-lea s-a exprimat c trebuie s fac ceva pentru Italia .Interpretarea corect a afirmaiilor lui Napoleon al IIIlea,precum i descifrarea inteniilor sale sunt greu de fcut.Intenia mpratului de a-i nltura pe austrieci din nordul Italiei poate fi considerat un motiv solid de a lua decizia de sprijinire aPiemontului.Austriecii fiind eliminai de pe teritoriul italian,Frana ar fi avut posibilitatea s-i impun influena asupra unui stat al Piemontului consolidat.Pe de alt parte ns mpratul se considera un sprijinitor al popoarelor europene care luptau pentru ctigarea unitii i independenei naionale.Din acest punct de vedere se poate considera c Napoleon al III-lea afost un sprijinitor sincer al cauzei italienilor. Drept urmare a deciziei luate de Napoleon al III-lea de a-i susine pe Victor Emmanuel al II-le i pe Cavour,n iulie 1858,mpratul francez i primul ministru piemontez s-au ntlnit la Plombieres(Frana) unde au ncheiat un tratat secret.Conductorul francez se obliga s lupte mpotriva austriecilor n cazul n care acetia ar fi deschis primii ostilitile.De asemenea era recunoscut i dreptul Piemontului de a anexa teritoriile stpnite de austrieci n nordul Italiei(Lombardia,Veneia,Parma,Modena).6 Se prevedea formarea unei confederaii italiene conduse de ctre Pap i controlul Piemontului asupra nordului peninsulei.n schimb Frana urma s primeasc Nisa i Savoia provincii locuite de populaie francez dar aparind Piemontului.7 n aprilie 1859 ntre Frana,Piemont pe de o parte i Imperiul Habsburgic pe de alt parte s-a instaurat starea de rzboi.Operaiile militare s-au caracterizat printr-o lips a pregtirilor militare,de ambele pri.8La 4 iunie 1859 a avut loc btlia de la Magenta unde austriecii au fost forai s se retrag.Patru zile mai trziu regele Victor Emmanuel i mpratul Napoleon al III-lea au intrat n triumf n Milano fiind ntpinai cu un entuziasm uria.Btlia de la Solferino(8 iunie 1859) dintre armatele franco-pimonteze i austriece s-a caracterizat prin numrul deosebit de mare de mori si rnii din ambele tabere.9La 9 iulie 1858 Napoleon al III-lea a pus capt rzboiului prin semnarea tratatului de la Villafranca cu Austria.

Andrina Stiles,Unificarea Italiei,Editura All,Bucureti,1995,p.78 Ibidem 8 John R.Barber,Istoria Europei moderne,Editura Lider,Bucureti,1998.p232 9 Ibidem
6 7

n urma acestuia,Piemontul a intrat n posesia Lombardiei,Veneia rmnd mai departe sub controlul Austriei.ns datorit politicii inteligente duse dar i implicrii tuturor locuitorilor n aciunea de realizare a unui stat italian unitar,la sfritul rzboiului,statele italiene Toscana,Modena,Parma i Romagna au nlturat conducerea existent i s-au unit cu regatul Piemontului.n acelai timp n sudul peninsulei, Giuseppe Garibaldi n fruntea celor 1000 de voluntari ai si a reuit s rstoarne regimul existent n Regatul celor Dou Sicilii,n septembrie 1859 trupele sale intrnd n Neapole. La scurt timp dup ce au preluat puterea n sudul Peninsulei Italice,Garibaldi a pornit spre nord cu intenia ferm de a cuceri Roma care se afla sub controlul Papei.Cavour s-a opus ns acestui plan deoarece Napoleon al III-lea nu ar fi fost de acord cu o astfel de aciune.Omul politic italian a obinut acordul mpratului de a nainta cu armata spre centrul Italiei pentur a-l opri pe Garibaldi.n acest fel trupele piemonteze au ocupat i Statele Papale din centrul i estul peninsulei care au fost alipite la Piemont.Jonciunea dintre armata piemontez i trupele conduse de Garibaldi a avut loc la 27 octombrie la Teano,n centrul Italiei.10Papa Pius al IX-lea nu a mai rmas dect cu stpnirea unui teritoriu restrns n partea central-vestic a Italiei.Garibaldi i locuitorii fostului regat sicilian l-au acceptat drept rege pe Victor Emmanuel.La 16 martie 1861 Parlamentul italian a proclamat constituirea regatului Italiei condus de ctre regele Victor Emmanuel.n afara acestui nou sat naional mai rmneau dou teritorii i anume Veneia i Roma . n 1866 problema unirii cu Veneia a ajuns la apogeu datorit tensiunilor aprute ntre Austria i Prusia cu privire la controlul asupra spaiului german.ntr-un tratat secret de alian semnat cu Prusia,Italia a primit promisiunea c, n cazul n care Austria ar fi fost nvins,urma s primeasc Veneia.Din nou Napoleon al III-lea a intervenit n favoarea Italiei.ntr-un tratat secret semnat cu Austria s-a specificat primirea de ctre Frana a Veneiei,care ulterior era cedat italienilor.n schimb,Frana urma s fie neutr n rzboiul dintre Prusia i Austria.11 La 14 iulie 1866 a nceput ceea ce n istoria Italiei este cunoscut sub numele de Al treilea rzboi de independen12.Italia a declarat rzboi Austriei care la rndul ei se gsea n rzboi cu Prusia.La 24 iulie 1866 armata italian afost nfrnt n btlia de la Custozza.ns Austria a fost si ea nfrnt n lupta de la Kniggratz i ulterior n btlia de la Sadowa(3 iulie 1866) nu a avut posibilitateta s profite de victoria asupra italienilor.Pe mare italienii au suferit o alt nfrngere din partea austriecilor n btlia naval de la Lissa.Cu toate aceste nfrngeri ns,Italia a primit Veneia n urma tratatului de pace de la Praga(--august 1866).13 n urma rzboiului cu Prusia din 1866 pentru italieni a mai rmas o singur problem de rezolvat ,aceea a Romei aflat nc n stpnirea Papei.Majoritatea italienilor considerau Roma drept capitala fireasc a arii lor,aceasta reprezentnd vatra vechilor mprai romani. Napoleon al III-lea i-a schimbat atitudinea fa de dorinele italienilor,nemaifiind de acord cu aducerea Romei sub controlul regatului Italiei.Temndu-se de o ndeprtare a catolicilor de persoana sa,Napoleonal III-lea a luat toate msurile pentru ca Roma s rmn independent.O ncercare a lui Garibaldi de a cuceri Roma a fost stvilit la Mentana(3 noiembrie 1867) chiar de ctre armata francez ceea ce a dus la o nrutire a relaiilor dintre italieni i francezi.14n mod paradoxal,tocmai cel care fcuse attea pentru cauza italienilor devenise ,n acel moment cel mai mare obstacol n calea unificrii depline a Italiei. Momentul favorabil pentru ocuparea Romei de ctre trupele italiene s-a ivit n iulie 1870 cnd a izbucnit rzboiul dintre Frana i Prusia.Dup nceperea conflictului Italia s-a declarat neutr,iar la 8 septembrie 1870 regele italian i-a trimis o scrisoare Papei cerndu-i s se ajung la un acord pe cale panic.ntre timp armata francez a fost nfrnt de cea a Prusiei,n urma dezastuoasei btlii de la Sedan(2 septembrie 1870) iar Napoleon al III-lea a fost luat Giuliano Procacci,Istoria italienilor,Editura Politic,Bucureti,1975.p.347 Andrina Stiles,op.cit.,p.81 12 Ibidem 13 John R.Barber,op.cit.,p238 14 Giuliano Procacci,op.cit.,p358
10 11

prizonier.La 20 septembrie 1870 trupele lui Victor Emmanuel au intrat n Roma prelund controlul deplin al oraului.n urma unui plebiscit din octombrie 1870,populaia Romei a votat n unanimitate ca oraul s devin capitala rii ncheindu-se astfel procesul de unificare a Italiei. n procesul de realizare a unui stat italian unitar,Napoleon al III-lea a avut un rol esenial.Urmrind permanent s distrug edificiul creat n 1815 i sprijinind din toate puterile cauza popoarelor europene care voiau s i afirme identitatea naional,mpratul francez a rmas istorie drept unul din oameni care au insistat pentru constituirea unei Europe unite n care s nu mai existe conflicte.Napoleon al III-lea poate fi considerat drept primul om politic care a neles c pentru a se realiza o Europ unit trebuie trecut att peste propriile interese ale marilor puteri ct i peste politica naionalist a epocii.

3. Expeditia celor O Mie . Camasile rosii a lui Garibaldi .

Expediia celor O Mie (n italian Spedizione dei Mille) a fost o campanie militar condus de generalul revoluionar Giuseppe Garibaldi n 1860. O for de voluntari a nvins Regatul celor Dou Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia i de anexarea sa de ctre Regatul Sardiniei, un pas important pe calea crerii unui nou regat italian unit. (Giuseppe Garibaldi in 1860 ) Evenimentele expediiei au avut loc n cadrul procesului de unificare a Italiei, orchestrat n principal de Camillo Cavour, primul ministru al Sardinia-Piemontului. Dup anexarea Marelui Ducat de Toscana, a ducatelor Modena i Parma, precum i a Romagnei de ctre Piemont n martie 1860, naionalitii italieni au pus ochii pe Regatul celor Dou Sicilii, care cuprindea tot sudul Italiei continentale i Sicilia, aceasta devenind urmtorul pas ctre unificarea tuturor pmnturilor locuite de italieni. n 1860 Garibaldi, deja cel mai celebru lider revoluionar italian, se afla la Genova i punea la cale o expediie mpotriva Siciliei i Neapolelui, cu susinerea discret a Regatului Unit. Regatul Unit era ngrijorat i de abordarea pe care napolitanii o aveau fa de relaiile cu Imperiul Rus, care ncerca s-i deschid calea ctre Marea Mediteran. S-a sugerat (printre alii, de Lorenzo del Boca) c susinerea britanic pentru expediia lui Garibaldi a fost determinat de necesitatea obinerii unor condiii economice mai favorabile pentru minereul de sulf din Sicilia, necesar n mari cantiti la noile vapoare.

4. Alipirea Venetiei si Romei .

n rzboiul austro-prusac din 1866, Austria i Prusia s-au certat n legtur cu poziia de lider n rndul statelor germane. Regatul Italiei a profitat de oportunitatea de a captura Venetia de statul austriac i s-a aliat cu Prusia. Austria a ncercat s conving guvernul italian s accepte Veneia n schimbul non-interveniei. Cu toate acestea, pe 8 aprilie, Italia i Prusia au semnat un acord care a sprijinit achiziionarea Veneiei de ctre Italia ,i pe 20 iunie, Italia a declarat razboi Austriei. Victor Emmanuel grbit s conduc o armat peste Mincio la invazia din Venetia, in timp ce Garibaldi invadat Tirolul cu voluntarii si. Intreprinderea s-a ncheiat cu un dezastru. Armata italian ntlnete austriecii de la Custoza pe 24 iunie i sufer o nfrngere. La 20 iulie Marina Regia a fost nvins n btlia de la Lissa n cazul n care austriecii au distrus complet navele italiene. n ziua urmtoare,totui , voluntarii lui Garibaldi au nvins o for austriac n btlia de la Bezzecca, si s-a mutat spre Trento. ntre timp, prim-ministrul prusac Bismarck a vzut c scopurile sale proprii n rzboi au fost realizate, i a semnat un armistiiu cu Austria pe 27 iulie. Italia oficial depus armele sale pe 12 august. Garibaldi a fost rechemat de la marul su de succes i a demisionat cu o telegram scurt lectur numai "Obbedisco" ("I asculta").n ciuda slabei performane a Italiei, succesul

Prusiei pe frontul de nord obligat Austria s cedeze Venetia. In conformitate cu termenii unui tratat de pace semnat la Viena la 12 octombrie, mpratul Frantz Joseph czu deja de acord s cedeze Veneia la Napoleon al III-n schimbul non-interveniei n rzboiul austro-prusac i, astfel, Napoleon al III-cedase Veneia Italiei pe 19 octombrie, n schimbul consimmntului anterioar al anexarii Savoniei i Nisei. n tratatul de pace de la Viena, a fost scris c anexarea Veneiei ar fi devenit eficient numai dup un referendum - desfurat n 21 octombrie i 22 octombrie - s lase poporul veneian i exprime voina lor despre a fi sau nu anexai la Regatul Italiei .Istoricii sugereaza ca referendumul din Venetia a avut loc sub presiunea militar,ca pe un simplu 0,01% din alegtori au votat mpotriva anexrii. Multe micri veneiene independen se refer la aceast nelciune i la cererea independenei Veneiei.Forele austriece a pus opoziia la italieni invadatoari, pentru un efect mic. Victor Emmanuel a intrat la Veneia i a efectuat un act de omagiu, n Piazza San Marco. n iulie 1870, rzboiul franco-prusac a nceput. La nceputul lunii august, imparatul francez Napoleon al III a rechemat garnizoana lui de la Roma, i prin urmare, nu mai ofer protecie statului papal. Demonstraile pe scar larg publice ilustreaz faptul c guvernul italian cere s ia Roma. Guvernul italian nu a luat nici o aciune direct pn la prbuirea Imperiului Francez n Btlia de la Sedan. Regele Victor Emmanuel al II-lea a trimis soili la Papa Pius al IX cu o scrisoare de personal, oferind o propunere fa de economisire, care ar fi permis intrarea panic a armatei italiene n Roma, sub pretextul de a oferi protecie papei. n recepie la San Martino,Papa a fost neprietenos. Papa Pius al IX-a permis izbucniri violente s-l scape. A aruncat scrisoarea regelui pe mas i a exclamat, "Loialitate Fin Eti! Toai un set de vipere, de morminte vruite, care doresc i n credin." Dup ce, devine mai calm, el a exclamat: "Eu nu sunt prooroc, nici fiu al unui profet, dar eu v spun, nu vei intra la Roma!" Armata italian, comandat de generalul Raffaele Cadorna, au trecut frontiera papal la 11 septembrie i a avansat lent fa de Roma, in speranta ca o intrare panic ar putea fi negociabil. Armata italian a ajuns la zidului lui Aurelian la 19 septembrie i plasat la Roma sub o stare de asediu. Dei acum convins de nfrngerea inevitabil, Pius al IX-a rmas intransigent pn la capt i a forat trupele sale pentru a pune o rezisten simbolic. Pe 20 septembrie, dup o canonada de trei ore a nclcat zidului lui Aurelian de la Porta Pia, Bersaglieri au intrat n Roma i au mrluit pe Via Pia, care ulterior a fost redenumit Via XX Settembre. Au murit 49 soldai italieni i 19 soldai papali. Roma i Latiumul au fost anexate la Regatul Italiei dup un plebiscit a avut loc la 2 octombrie. Rezultatele acestui plebiscit au fost acceptate prin decretul din 9 octombrie. Iniial, guvernul italian s-a oferit s lase Papei oraul leonin, dar Papa a respins oferta deoarece acceptarea ar fi fost o aprobare implicit de legitimitatea statului regatului italian asupra fostul su domeniu. Papa Pius al IX-a s-a declarat el nsui un prizonier n Vatican, dei el nu a fost de fapt reinut. Mai degrab, fiind destituit i dezbrcat de mult din puterea fostului su stat, de asemenea, ca o msur de protecie personal,dac ar fi mers pe strzile din Roma, el ar fi fost n pericol de la adversarii politici care anterior au pstrat opiniile lor private. Oficial, capitala nu a fost mutat de la Florenta la Roma pn n iulie 1871.

Capitolul 2 : Unificarea Germaniei . 1. Manifestari nationaliste in Germania in cadrul sistemului napoleonian .

Imperiul German ntre 18711918. Excluznd partea germanofon a imperiului multinaional austriac, aceast construcie geografic reprezenta Germania Mic.

Sub Imperiul Francez (18041814), naionalismul popular german a nflorit n statele germane reorganizate. Datorat n parte experienei comune (dei sub dominaie francez), au aprut diferite justificri pentru identificarea Germaniei ca un singur stat. Pentru filosoful german Johann Fichte,Primele granie, originare i cu adevrat naturale ale statelor sunt fr ndoial graniele lor interioare. Cei ce vorbesc aceeai limb sunt unii unii cu alii printr-o multitudine de legturi invizibile de natura nsi, cu mult nainte s nceap arta uman; ei se neleg unii cu alii i au puterea de a continua s se fac nelei din ce n ce mai clar; ei i aparin unii altora i sunt, prin natur, un tot ntreg i inseparabil. O limb comun poate servi ca baza unei naiuni, dar, dup cum observ istoricii contemporani ce studiaz Germania secolului al XIX-lea, a fost nevoie de mai mult dect simpla similitudine lingvistic pentru unificarea mai multor sute de state mrunte. Experiena Europei Centrale germanofone din timpul dominaiei franceze a contribuit la contientizarea unei cauze comune, aceea de a alunga invadatorii francezi i de a rectiga controlul asupra teritoriilor proprii. Exigenele campaniilor lui Napoleon din Polonia (18061807), cele din Peninsula Iberic, din Germania apusean, i ale dezastruoasei invazii a Rusiei din 1812 a deziluzionat numeroi germani, att nobili ct i oameni de rnd. Sistemul Continental al lui Napoleon a dus economia central-european n pragul ruinei. Invazia Rusiei a inclus aproape 125.000 de soldai din regiunile germane, iar pierderea acelei armate i-a ncurajat pe muli germani, din toate clasele sociale, s-i nchipuie o Europ Central liber de influena lui Napoleon. nfiinarea unor miliii studeneti cum ar fi Corpul liber Ltzow este un exemplu al acestei tendine. Dezastrul din Rusia a slbit controlul francez asupra principilor germani. n 1813, Napoleon a iniiat o campanie n statele germane pentru aducerea lor napoi pe orbita francez; Rzboiul de Eliberare ce a urmat a culminat cu marea btlie de la Leipzig, denumit i Btlia Naiunilor. Peste 500.000 de combatani au dus lupte grele de-a lungul a trei zile, aceasta fiind cea mai mare btlie terestr european din secolul al XIX-lea. Lupta a avut ca rezultat o decisiv victorie a Coaliiei dintre Austria, Rusia, Prusia, Suedia i Saxonia, i a dus la sfritul dominaiei franceze la est de Rin. Succesul acesta a ncurajat forele Coaliiei s-l urmreasc pe Napoleon i dincolo de Rin; armata sa i guvernul s-au prbuit, iar Coaliia victorioas l-a ncarcerat pe Napoleon n insula Elba. n timpul scurtei restauraii napoleoniene denumit Cele 100 de zile din 1815, forele celei de-A aptea Coaliii, inclusiv o armat anglo-aliat sub comanda Ducelui de Wellington i o armat prusac sub comanda lui Gebhard von Blcher a nvins n Btlia de la Waterloo (18 iunie 1815). Rolul critic jucat de trupele lui Blcher, mai ales dup retragerea forat de pe cmpul de lupt de la Ligny cu o zi nainte, au ajutat la ntoarcerea situaie mpotriva Franei. Cavaleria prusac a urmrit pe francezii nvini n seara de 18 iunie, pecetluind victoria aliailor. Din perspectiv german, aciunile trupelor lui Blcher de la Waterloo i eforturile combinate de la Leipzig, au oferit un nou motiv de mndrie i entuziasm.Aceast interpretare a devenit o crmid important n construirea mitului Borussian de ctre istoricii naionaliti pro-prusaci ulterior, n secolul al XIX-lea.

2. Stabilirea sferelor de influenta in Europa Centrala . Dualismul german .

Dup nfrngerea lui Napoleon, Congresul de la Viena a stabilit un nou sistem politicodiplomatic european bazat pe echilibrul puterilor. Acest sistem a reorganizat Europa n sfere de influen care, n unele cazuri, au suprimat aspiraiile unor popoare, inclusiv ale germanilor i ale italienilor. n general, o Prusie mare i cele 38 de alte state consolidate din teritoriile mediatizate la 1803 s-au confederat n cadrul sferei de influen a Imperiului Austriac. Congresul a stabilit o Confederaie German (18151866), condus de Austria, cu o Diet Federal" (denumit

Bundestag sau Bundesversammlung, o adunare de conductori numii) care se ntrunea n oraul Frankfurt pe Main. Ca recunoatere a titlului imperial deinut prin tradiie de casa de Habsburg, regii Austriei au devenit preedini titulari ai acestui parlament.n ciuda denumirii de Diet (Parlament), aceast instituie nu era format dintr-un grup de reprezentani alei de popor (sau mcar de un grup restrns de ceteni). Numeroase state nu aveau constituii, iar n cele care aveau, cum ar fi Ducatul Badenului, dreptul de vot era restrns pe criterii stricte de proprietate care limitau acest drept la o mic poriune din populaia brbteasc. Mai mult, aceast soluie nepractic nu a reflectat noul statut al Prusiei n contextul general. Dei armata prusac fusese nvins dramatic n 1806 la btlia de la Jena-Auerstedt, ea a revenit la Waterloo. n consecin, liderii prusaci se ateptau s joace un rol important n politica german. (Limitele Confederaiei Germane. Prusia este cu albastru, Austria cu galben, iar restul cu gri. Linia roie prin Austria este limita cu teritoriile maghiare, care fceau parte din Austria dar nu i din Confederaie.)

Creterea naionalismului german, stimulat de experiena germanilor din perioada napoleonian i iniial aliat cu liberalismul, a schimbat relaiile politice, sociale i culturale din statele germane. n acest context, se pot observa rdcinile sale n perioada napoleonian. Organizaiile studeneti Burschenschaft i demonstraiile populare, cum ar fi cele de la Castelul Wartburg din octombrie 1817 au contribuit la creterea simului unitii ntre germanofonii din Europa Central. Mai mult, promisiunile implicite i uneori explicite fcute n timpul Rzboiului de Eliberare a fcut poporul s se atepte la suveranitate popular i la o larg participare la procesul politic, promisiuni care nu au fost onorate dup obinerea pcii. Activismul organizaiilor studeneti a determinat liderii conservatori, cum ar fi Klemens Wenzel, Prin von Metternich, s se team de sentimentul naionalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue n martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmat la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frnat conducerea intelectual a micrii naionaliste.Metternich a reuit s canalizeze resentimentele conservatorilor fa de asasinat spre consolidarea legislaiei care avea s limiteze mai mult libertatea presei i s restrng micrile liberale i naionaliste n cretere. n consecin, aceste decrete au mpins Burschenschaften n ilegalitate, au restrns publicarea de material naionalist, au extins cenzura presei i a corespondenei personale, i au limitat dreptul academic la libertatea exprimrii interzicnd profesorilor universitari sa ncurajeze dezbateri naonaliste. Decretele au fost subiectul pamfletului lui Johann Joseph von Grres Teutschland [arhaic: Deutschland] und die Revolution (Germania i Revoluia) (1820), n care el a concluzionat c este i imposibil i de nedorit reprimarea libertii de expresie prin msuri reacionare.

3. Avintul nationalismului german . Festivalul Hambach . Inceputul unificarii.

n pofida reaciei conservatoare considerabile, ideile de unitate s-au alturat noiunilor de suveranitate popular n rile germanofone. La Festivalul Hambach din mai 1832 au venit peste 30.000 de oameni. Promovat ca blci,participanii au srbtorit fraternitatea, libertatea, i unitatea naional. Acetia s-au adunat n oraul de sub castel i au mers pn la ruinele acestuia pe dealul deasupra micului ora Hambach, din provincia Palatinat din Bavaria. Ducnd steaguri, btnd tobe i cntnd, marul a durat o bun parte din diminea i din amiaz i, odat ajuni la castel, participanii au ascultat discursuri ale oratorilor naionaliti de toate culorile politice. Coninutul discursurilor sugereaz o diferen fundamental ntre naionalismul german al anilor

1830 i naionalismul francez de la Revoluia din Iulie: cel german se concentra pe educaia maselor; odat ce populaia este educat i tie de ce are nevoie, ea i va ndeplini scopurile. Retorica de la Hambach punea accentul pe natura panic a naionalismului german: ideea nu era de a construi baricade, o form foarte franuzeasc de naionalism, ci de a construi puni emoionale ntre grupri. Aa cum fcuse i n 1819, dup asasinarea lui Kotzebue, Metternich s-a folosit de demonstraia popular de la Hambach pentru a promova politici conservatoare. Cele ase Articole din 28 iunie 1832 reafirmau principiul autoritii monarhice. La 5 iulie, Dieta din Frankfurt a votat nc 10 articole, care reiterau regulile existente de cenzur, restricionarea organizaiilor politice i limitarea activitilor publice. Mai mult, statele membre cdeau de acord s trimit ajutor militar oricrui guvern ameninat de tulburri.Prinul Wrede a condus jumtate din armata Bavariei n Palatinat pentru a supune provincia. Civa oratori de la Hambach au fost arestai, judecai i nchii; unul dintre ei, Karl Heinrich Brggemann (18101887), student la drept i reprezentant al micrii secrete Burschenschaft, a fost trimis n Prusia, unde a fost nti condamnat la moarte, dar apoi graiat. Att mitingului de la Wartburg din 1817 ct i Festivalului Hambach din 1832 le-a lipsit un program clar de unificare. La Hambach, poziiile numeroilor oratori ilustrau agendele lor disparate. Unii doar de ideea unificrii, niciunul dintre ei nu avea un plan specific despre realizarea acesteia, bazndu-se doar pe ideea nebuloas c Volk (poporul), dac este bine educat, va aduce singur unificarea. Discursurile fulminante, drapelurile, studenii exuberani i picnicurile nu s-au tradus ntr-un nou aparat politic, birocratic i administrativ; nu a aprut ca prin minune nicio constituie, dei s-a vorbit foarte mult despre aa ceva. n 1848, naionalitii au cutat s remedieze aceast problem. Succesele i eecurile Parlamentului de la Frankfurt au fost dezbtute vreme de zeci de ani de istorici ai Germaniei i au contribuit la explicaiile istoriografice ale construirii naiunii germane. O opinie ce a aprut dup 1918 i a adunat numeroi adepi dup cel de-al doilea rzboi mondial a fost aceea c aa-numitul eec al liberalilor germani din Parlamentul de la Frankfurt a condus la un compromis al burgheziei cu conservatorii, mai ales cu proprietarii de pmnt prusaci (Junkeri), i ulterior, la aa-numitul Sonderweg (cale distinct) al Germaniei din secolul al XXlea. Nerealizarea unificrii n 1848, conform acestei opinii, a avut ca rezultat formarea trzie a statului naional n 1871, care, la rndul su, a ntrziat dezvoltarea de valori naionale pozitive. Mai mult, eecul de la 1848 ar fi reafirmat dorinele aristocratice latente din rndul clasei de mijloc germane; n consecin, acest grup nu i-a dezvoltat niciodat un program autonom de modernizare. Mai recent, ali istorici s-au opus acestei idei, susinnd c Germania nu a avut de fapt un Sonderweg cu totul diferit de drumurile altor naiuni, o idee istoriografic denumit excepionalism. n schimb, acest nou grup de istorici susine c momentul 1848 a adus realizri concrete ale politicienilor liberali; multe dintre ideile i programele lor au fost ulterior incorporate n programele sociale ale lui Bismarck (de exemplu, asigurarea social, programele educaionale i diversele legi electorale). n plus, noiunea de cale unic se bazeaz pe faptul c drumurile urmate de alte naiuni (n acest caz, de cea britanic) ar fi norma acceptat. Acest nou argument pune n discuie normele modelului britanic, iar studiile recente ale dezvoltrii conceptului de naiune la britanici i la alte state normale (de exemplu, Frana i Statele Unite) au sugerat c chiar n aceste state, naiunea modern nu s-a dezvoltat nici uniform i nici timpuriu, ci a fost o propunere aprut undeva n a doua jumtate a secolului al XIX-lea. Pn la sfritul anilor 1990, acest punct de vedere a devenit cel general acceptat, dei unii istorici nc mai consider analiza Sonderweg util n a nelege perioada naional-socialismului.

4. Realpolitik : Fier si singe

Pn n 1859, Wilhelm devenise regent n locul bolnavului su frate Frederic Wilhelm al IV-lea; Helmuth von Moltke cel Btrn deinea poziia de ef al Statului Major General al Prusiei i Albrecht von Roon pe cel de Ministru de Rzboi al Prusiei. Von Roon i Wilhelm (care a participat activ la aceste evenimente) au reorganizat armata prusac, iar Moltke a regndit aprarea strategic a Prusiei, simplificnd comanda operaional. Reformele militare (i finanarea lor) au cauzat o criz constituional n Prusia. Problema era c att parlamentul ct i regele, prin ministrul de rzboi, doreau s controleze bugetul armatei. Wilhelm, devenit n 1862 Regele Wilhelm I, l-a numit pe Otto von Bismarck n funcia de Ministru-Preedinte al Prusiei; Bismarck a rezolvat criza n favoarea ministrului de rzboi. Rzboiul Crimeei din 18541855 i Rzboiul Italian din 1859 au dezechilibrat relaiile ntre Regatul Unit, Frana, Austria i Rusia. Ca urmare a acestui dezechilibru, convergena dintre reorganizarea operaional a lui von Moltke, restructurarea armatei de ctre von Roon i Wilhelm, i diplomaia lui Bismarck au influenat restructurarea echilibrului de fore la nivel european. Agendele lor combinate au fcut din Prusia principala putere german printr-o combinaie de victorii diplomatice n politica extern, susinute de posibila utilizare a forei militare prusace i moderarea pragmatic n politica intern: Realpolitik. Bismarck a exprimat esena Realpolitik n discursul su devenit celebru Snge i fier inut n faa Comisiei pentru Buget a Camerei Deputailor Prusiei la 30 septembrie 1862, la scurt timp dup ce a devenit Ministru-Preedinte: Marile chestiuni ale timpului nu se vor rezolva cu discursuri i cu decizii ale majoritiiaceasta a fost marea greeal din 1848 i 1849ci prin fier i snge. Cuvintele lui Bismarck, fier i snge (sau snge i fier cum sunt adesea citate), au fost citate greit i interpretate greit ca fiind o dovad a dorinei de snge i putere a germanilor. n primul rnd, discursul i fraza marile chestiuni ale timpului nu vor fi rezolvate prin discursuri i decizii ale majoritii este interpretat ca o repudiere a procesului politic, repudiere pe care Bismarck nu o susinea. n al doilea rnd, accentul pus pe snge i fier nu nsemna doar fora militar fr rival a armatei prusace, ci dou alte aspecte importante: primul, abilitatea statelor germane de a produce fier (i alte materii prime pentru rzboi) i al doilea, disponibilitatea de a le folosi cnd i dac ar fi fost nevoie.

5. Confederatia Germana de Nord . Imperiul German .

n ciuda implicrii Franei de partea Austriei, Wilhelm a acceptat ajutorul lui Napoleon al III-lea ca mediator; o pace rapid era esenial pentru a mpiedica Rusia s extind conflictul intervenind de partea Austriei. Prusia a anexat Hanovra, Hesse-Kassel, Nassau, i oraul Frankfurt. Hesse Darmstadt a pierdut o parte din teritoriu, dar nu i suveranitatea. Statele de la sud de rul Main (Baden, Wrttemberg i Bavaria) au semnat tratate separate prin care se obligau s plteasc despgubiri i s formeze aliane ce le aduceau n sfera de influen a Prusiei. Austria i majoritatea aliailor si au fost exclui din Confederaia German de Nord. Sfritul dominaiei Austriei n statele germane au dus la mutarea ateniei Austriei ctre Balcani. n 1867, mpratul austriac Franz Joseph a acceptat un compromis prin care a dat teritoriilor ungare statut egal cu cel al domeniilor austriece, nfiinnd monarhia dualist a Austro-Ungariei. Pacea de la Praga (1866) a oferit Austriei termeni favorabili, prin care relaia acesteia cu noul stat naional Italia au trecut prin restructurri majore; dei austriecii au avut mult mai mult succes pe plan militar contra trupelor italiene, imperiul a pierdut importanta provincie a Veneiei. Habsburgii au cedat Veneia Franei, care apoi a cedat-o Italiei. Publicul francez nu a primit cu bucurie victoria prusac i a cerut Revanche pour Sadov, ceea ce a contribuit la sentimentul antiprusac n Frana, problem ce a accelerat n lunile dinaintea declanrii Rzboiului Franco-Prusac. Austria a ncetat s domine rile germanofone din Europa Central, i prima sfer de influen stabilita la tratatul din 1815 s-a destrmat irevocabil. Realitatea

nfrngerii Austriei a avut ca rezultat regndirea diviziunilor interne, autonomiei locale i liberalismului. Noua Confederaie German de Nord avea propria constituie, drapel, i structuri guvernamentale i administrative. Prusia, sub influena lui Bismarck, nvinsese rezistena activ a Austriei la ideea unei Germanii unite prin victorii militare, dar orict a sczut aceast politic influena Austriei asupra statelor germane, ea a i tirbit spiritul unitii pangermane: majoritatea statelor germane respingeau politicile de for ale Prusiei. Umilitoarea capturare a mpratului francez i pierderea armatei franceze, care a rmas prizonier ntr-o tabr de prizonieri improvizat n Saarland (Tabra Miseriei, cum au denumit-o francezii), a aruncat guvernul francez n haos; energicii adversari ai lui Napoleon au rsturnat guvernul i au proclamat republica. Comandamentul german se atepta la o propunere de pace din partea francezilor, dar noua republic a refuzat s negocieze. Armata prusac a asediat capitala Paris pn la jumtatea lui ianuarie. La 18 ianuarie 1871, prinii germani i comandanii militari principali l-au proclamat pe Wilhelm mprat German n sala oglinzilor de la Palatul Versailles. n urma tratatului de pace, Frana renuna la regiunile sale locuite de germani (Alsacia i partea germanofon din Lorena); pltea despgubiri de rzboi, calculate pe baza populaiei, ca fiind echivalentul precis al despgubirilor impuse de Napoleon Bonaparte Prusiei n 1807; i a acceptat administraia german a Parisului i a unei pri din nordul Franei cu trupele germane urmnd s fie retrase pas cu pas pe msur ce se pltesc despgubirile. Victoria din rzboiul franco-prusac s-a dovedit a fi piatra de hotar a problemei naionaliste. n prima jumtate a anilor 1860, Austria i Prussia pretindeau ambele c vorbesc n numele statelor germane; ambele susineau c pot reprezenta interesele germane n strintate i n interior. Ca rspuns la iredentismul danez, ambele s-au dovedit hotrte s fac aceasta. n 1866, ns, Austria i-a demonstrat inabilitatea de a se concentra pe problemele statelor germane n timp ce i disputa graniele de sud cu Italia. Dup victoria n faa Austriei, Prusia i-a putut exercita autoritatea de a reprezenta statele germane i de a apra interesele germane, cel puin pe plan intern; Austria, pe de alt parte, i-a ndreptat din ce n ce mai mult atenia spre posesiunile din Balcani. Victoria mpotriva Franei n 1871 a confirmat Prusia ca juctor dominant ntr-un stat german unificat. Odat cu proclamarea lui Wilhelm drept Kaiser, Prusia a preluat conducerea noului imperiu. Statele sudice au fost oficial ncorporate Germaniei unite n urma Tratatului de la Versailles (26 februarie 1871; ratificat apoi la Tratatul de la Frankfurt din 10 mai 1871), care a pus oficial capt rzboiului. Dei Bismarck condusese transformarea Germaniei dintr-o confederaie slab ntr-un stat naional federal, el nu a realizat aceasta de unul singur. Unificarea a avut loc prin construcia unei tradiii de colaborare legal n cadrul Sfntului Imperiu Roman i de colaborare economic prin Zollverein. Dificultile Vormrz, impactul liberalilor de la 1848, importana reorganizrii de ctre Roon a armatei i geniul strategic al lui Moltke, toate au jucat un rol n unificarea politic.

6. Unificarea politica si administrativa . Crearea natiunii .

Noul Imperiu German coninea 25 de state, din care trei erau orae hanseatice. El era Kleindeutsche Lsung, (Soluia Germania Mic, fr Austria), spre deosebire de Grodeutsche Lsung sau Soluia Germania Mare, care ar fi inclus Austria. Unificarea diferitelor state ntr-o singur naiune a necesitat mai mult dect victorii militare, orict de mult ar fi ridicat acestea moralul. Un alt element important n crearea naiunii, i anume povestea trecutului istoric eroic, a intrat n grija unor istorici germani naionaliti, cum ar fi constituionalistul liberal Friedrich Dahlmann (17851860), a studentului su conservator, Heinrich von Treitschke (18341896), i a altora mai puin conservatori, cum ar fi Theodor Mommsen (18171903) i Heinrich von Sybel (18171895). Dahlmann a murit nainte de unificare, dar a pus bazele istoriilor naionaliste prin istoriile revoluiilor englez i francez, judecndu-le pe acestea ca fiind fundamentale pentru construirea unei naiuni. Dahlmann nsui vedea Prusia ca agentul logic al unificrii. Istoria

Germaniei n secolul al XIX-lea de Heinrich von Treitschke, publicat n 1879, are un titlu poate derutant: pune accent pe istoria Prusiei n detrimentul celorlalte state germane, i relateaz istoria popoarelor germanofone prin perspectiva destinului Prusiei de a le uni sub conducerea sa. Crearea acestui mit Borussian (Borussia este numele latinesc al Prusiei) a fcut din Prusia mntuitorul Germaniei; destinul tuturor germanilor era s fie unii, dup cum susine acest mit, iar destinul Prusiei era cel de a mplini aceasta. Conform acestei istorii, Prusia a jucat rolul dominant n aducerea statelor germane mpreun ntr-un stat naional; doar Prusia putea proteja libertile germanilor de la a fi strivite de influena francez i ruseasc. Istoria continu prin trasarea rolului Prusiei de salvator al germanilor de la noua cretere a puterii lui Napoleon n 1814, la Waterloo, crend o aparen de mai mare unitate economic i unind germanii sub un singur steag dup 1871. n aceast concepie, rolul istoricului naionalist este s scrie istoria naiunii; aceasta presupune vederea trecutului acelei naiuni cu scopul unei istorii naionaliste. Procesul scrierii istoriei este un proces de amintire i uitare: de alegere a unor anumite elemente care trebuie aminitite, adic accentuate i ignorarea sau uitarea altor elemente sau evenimente. Contribuiile lui Mommsen la Monumenta Germaniae Historica a pus bazele unor noi cercetri ale naiunii germane, extinznd noiunea de Germania i la alte zone n afar de Prusia. Profesor liberal, istoric i teolog, i n general un titan printre istoricii de la sfritul secolului al XIX-lea, Mommsen a lucrat ca delegat la Camera Reprezentanilor din Prusia ntre 18631866 i din nou ntre 18731879, i ca delegat la Reichstag ntre 18811884, pentru Partidul German al Progresului (Deutsche Fortschrittspartei), de orientare liberal, ulterior devenit Partidul Naional Liberal. El s-a opus programelor antisemite ale Kulturkampfului lui Bismarck i textului vitriolic adesea utilizat de Treitschke i, dup ce a publicat Studien ber die Judenfrage (Studii asupra chestiunii evreieti), a ncurajat asimilarea i germanizarea evreilor.

Capitolul 3 : Specificul nationalist a altor state europene . 1. Ideologia nationala romaneasca

Radacinile nationalismului romanesc pot fi detectate deja in secolul al 18-lea . Desi Cronicile secolului al 18-lea subliniasera deja descendenta comuna a locuitorilor din principatele Moldovei, Transilvaniei si Valahiei , a mai trebuit un secol ca nationalismul sa devina o forta politica . Romanii din Transilvania cei dintii au adoptat ideile iluminismului , ale revolutiei franceze si ale liberalismului : independenta nationala si reformele social politice . Elitele celorlalte principate nu erau in contact cu civilizatia europeana si erau preocupate de lupta impotriva Imperiului Otoman . Chiar boierii mai tineri , care studiasera la Paris la mijlocul secolului al 19-lea , imbratisasera conceptul national-statal doar pentru a se sprijini pe el in lupta impotriva sultanului . Procesul extenuant de eliberare nationala a atins apogeul in al treilea patrar al secolului al 19-lea si a impins toate planurile de reforma din avanscena spre fundalul preocuparilor . 15 Politicienii acestor principate - liberali si conservatori deopotriva impartaseau o adinc inradacinata devotiune pentru idealul statului national independent(si pentru consolidarea propriei lor puteri politice si social-economice ). In lipsa unei substantiale clase de mijloc , mica burghezie s-a alaturat factiunilor boieresti si in consecinnta n-au reusit sa-si dezvolte o identitate proprie si sa initieze reforme liberale . Guvernantii conservatori au aplicat reforme minore in cadrul sistemului agrar existent , preferind industrializarea finantate cu capital strain , Liberalii , pe cale de afirmare , sustineau protectionismul , industrializarea autarhica si nationalismul xenofob si considerau in consecinta admiterea de catre conservatori a capitalului si intreprinderilor straine ca echivaleta cu o tradare .
15

St.Fischer Galati , Twentieth Century Rumania , Columbia University Press , New York , 1970.

Liderii politicii si culturii romanesti isi neintrerupt unul altuia definirea interesului national si, la fel, pretentia corespunzatoare de a reprezenta natiunea romana. Probleme politice precum industrializarea, politica externa si reforma agrara erau intotdeauna dezbatute in termenii natiunii si ai interesului national. Parerile asupra natiunii mergeau de la un atasament prooccidental pina la unul indigenist, proromanesc. Ideea unui statut exceptional, daca nu superior al romanilor ca natiune latina in rasaritul Europei era totusi impartasit de catre toti nationalistii si a contribuit la izolarea statului aoman. Absoluta prioritate a conceptului natiunii a devenit o premisa indiscutabila si, prin urmare, " invizibila" in toate dezbaterile politice si culturale: "Discutia despre identitatea nationala a constituit limbajul luptelor din inreriorul elitelor pentru accesul la putere".16 Pentru nationalistii romani, evenimentele din 1918 aemnificau chintesenta luptei pentru unirea tuturor romanilor intr-un singur stat unitar independent . Crearea "Romaniei Mari" a revigorat de asemenea nationalismul "dovedind" valabilitatea punctului de vedere ideologic nationalist cu privire la istorie. Pe de alta parte totusi , realizarea visului national in 1918 a sporit de ademenea problemele externe si interne ale Romaniei. Izolarea ei in estul Europei a fost sporita de conflictele teritoriale cu toti vecinii. Amenintarea (perceputa) din partea acestor vecini si a minoritatilor substantiale (30%) din statul roman s-au dovedit un teren fertil pentru nationalismul xenofob, indigenist. Revolutiile comuniste din doua din statele invecinate, si anume Ungaria si Rusia , au pus in primejdie si ele status-quo-ul teritorial si social-politic al Romaniei. Elita romaneasca a refuzat sa recunoasca nevoia de reconcilieare nationala si internatinala. Elitelor minorotatilor si intelectualitatii le-au fost negate accesul la puterea politica iar, de fapt , politica romaneasca era dominata de mici grupari de indivizi puternici, precum clanul Bratianu, in locull partidelor institutionalizate. Majoritatea agrara a populatiei nu era nici ea integrata in sistemul social-politic : "[ Elita politica romaneasca] se definea pe sine in termenii de referinta ai unei competitivitati ( occidentale) neromanesti, o elita care privea , pentru statutul, stima si sprijinul de care avea nevoie, nu in interior, la natiune , ci in exterior . 17 Liderii politici se refereau la mase numai in trecere si au aplicat doar reforme minore, precum reforma agrara de la inceputul anilor 20 , pentru a preveni radicalizarea maselor. Elita politica a substituit atit de necearele solutii structurale ale problemelor social-economice nationalismului, ceea ce a agravat problemele respective prin discrepanta existenta intre regiunile mai avansate ale Transilvaniei si regiunea mai inapoiata a Basarabiei. Ideologia dominanta naionalista a ajutat la mobilizarea maselor populare si a facut comunismul de neconceput, ca alternativa. In schimb, miscarea comunista a atras indeosebi pe reprezentantii minoritatilor si proletariatul industrial, foarte redus de altfel. Reformele Partidului National Taranesc al lui Iuliu Maniu n-au avut nici o sansa in contextul crizei economice mondiale de la inceputul anilor 30 si al masivei obstructii practicate de Partidul National Liberal. In anii 30 , esecul partidelor traditionale si slabiciunea sistemului politic au fost pise in lumina si de ascensiunea fascistilor romani, Garda de Fier. Garda de Fier a luat proportii datorita puterii crescinde a fascismului in Europa, datorita nationalismului ei extremist si antisemitismului , datorita atractiei ce a prezentat-o pentru masele de tarani prin programul de reforme socialeconomice.18 Ideologia nationalista a dominat nu numai dezbaterile politice, ci si cultura si activitatile stiintifice din tinarul stat roman. Cum a observat Zygmunt Baumann in analiza sa previtoare la dezvoltarea intelectualitatii in europa rasariteana si cum a fost sintetizat in capitolul intii, intelectualii romani erau chemati sa ajute la consolidarea statului national si a comunitatii politice. Spre deosebire de intelectualii occidentali , ei nu si-au dezvoltat nicioadata, prin urmare , o identitate independenta, bazata pe metode obiective, pe standarde si detasare social16 17

Verdery , National Ideology under Socialism , p.34 . K.Jowitt , Revolutionary Breakthroughs and National Development . The Case of Romania , 1944-1965 , Unniversity of California Press , Berkeley Calif ., 1971 , p..91 18 Fischer-Galati , Twentieth Century Rumania , p.29-69 ; Jowitt , Revolutionary Breakthroughs and National Development p.79-91

politica. Lipsinndu-le un public cunoscator, intelectualii au ramas implicati in politica si in cazul Romaniei, distinctia intre standardele culturale si angajamnetul politic si slujba intereselor natioanale a lipsit. Dezbaterile intelectuale de dupa 1918, cresterea competitiei pentru obtinerea fondurilor guvernamentele erau si ele formulate in termenii natiunii si ai intereselor nationale. Intelectualii se mobilizau ei insisi in apararea natiunii impotriva amenintarilor interne si externe. Conceptul de natiune a devenit virtual singurul mijloc de comunicare in cultura si politica, iar hegemonica ideologie nationalista va fi principala amenintare la adresa noului regim comunist dupa al diolea razboi mondial.

Scoala nationalista , Iorga si Batianu .

La sfirsitul sec. al 19-lea , ridicarea nationalismului la pozitia de ideologie dominanta in Romania a coincis cu profesionalizarea scrieirii istoriei dupa modelul vest-european. Precursoarea Academiei Romane s-a intemeiat in 1866 si in jurul anului 1900 au fost create mai multe institute si facultati de istorie. Parintii fondatori ai stiintei istorice romanesti au fost Alexandru Xenopol ( 19847-1920) si faimosul sau elev Nicolae Iorga (1871-1940) . Cind ei si-au publicat principalele lor lycrari intre 1890 si 1910 independenta nationala fusese realizata , iar perspectivele dezvoltarii unitatii nationale ( incorpararea Bucovinei Basarabiei si Transilvaniei) erau destul de intunecate. Aceasta inseamna ca cele dintii sinteze stiintifice ale istoriei Romaniei erau scrise in circumstante politice destul de stabile si neutre. Nationalismul patrunsese in acel moment in scrierile istorice. Lupta romanilor pentru restaurarea statului national independent era principiul calauzitor carea punea in lumina periodizarea istoriei : istoria antica - etnogeneza romaneasca ; istoria Evului Mediu - formarea principatelor raomanesti si dominatia turceasca; istoria moderna - regimul fanariot; istoria contemporana- autonomia si independenta politica a romanilor. Miturile principale pe care se sprijinea aceasta viziune asupra istoriei romanesti erau : perceptia etnogenezei romanesti in teritoriile dace in Evul Mediu ( intre sec 3-10) ; unitatea istorica , etnica si lingvistica a locuitorilor terotoriale romanesti; solidarea tuturor grupurilor sociale in lupta seculara pentru independenta si unificare. Pozitia dominanta a ideologiei nationaliste inantatea primului razbiu mondial si consencul unei intregi serii de mituri istorice a fost consolidat de dezbaterile cintinue privitoare la identitatea natiunii romane. Atasamentul , in aceasta dezbatere, era simbolizat de preferinta fie pentru daci (indigenistii) fie pentru romani (occidenatalistii) in explicarea etnogenezei romanesti. Vestul era principalul punct de referinta. Accentuarea ortodoxiei si a neocccidentalismului natiunii romane facea parte din pozitia indigenista. Un atasament prorasaritean era arareori intilnit ca punct de vedere independent; un asemenea atasament l-a reprezentat Bogdan Hasdeu primul slavist roman. In general , istoricii romani tindeau sa ignore sau sa bagatelizeze influenta slava asupra poporului si a limbii roomane , ca si influenta politica si culturala ruseasca asupra istoriei romanesti. Desavirsirea unitatii nationale in 1918 a avut un impact enorm asupra istoriografiei romanesti. Deoarece unificarea era cinsiderata apogeul istoriei romanesti, toate evenimentele anterioare erau interpretate ca parte a procesului teleologic care condusese la aceasta situatie paradisiaca. Istoricii au devenit tot mai mult implicati in punctul de vedere indigenist , "hipnotizati" de istoria nationala. Statul nou dobindit era totusi amenintat de bolsevism si de catre iredentismul vecinilor lui. Statul sovietic devenea mai puternic cu fiecare an iar Estul a devenit o preocupare majora pentru istoricii romani, din perioada interbelica, Cei mau multi din cei cu inclinatii ociidentale si indigeniste impartaseau un sentiment de ura pentru sclavi in general si pentru vecinul cimunist in special. Schimbarea in atasament, produsa dupa unificare, este ilustrate in lucrarile indigenistului N. Iorga. In cartea sa din 1917, Istoria relatiilor ruso-romane, contributia culturala si politica a slavilor si a Rusiei la trecutul romanesc era evaluata destul de pozotiv. Dipa 1918 totusi, Iorga a devenit unul din cei mai antirusi istorici si-si apara ci ardoare statul lui national romanesc.

Atasamentul antirasaritean a devenit o caracteristica a ideologiei nationaliste. Chiar istoricii de stinga, inclusiv cei socialisti, erau fie indigenisti fie proovvidentali. Doar o mina de istorici comunisti, cel mai proeminent dintre ei fiind profesorul Petre Constantinescu-Iasi , care a fost fondatorul al asociatiei romane " Prietenii Uniunii Sovietive" , a refuzat sa subscrie la premizele dezbaterii asupra natiunii si a optat pentru noua pozitie prorasariteana: comunismul si dragostea patrioatica pentru primul stat socialist. Avind in vedere iredentismul statelor vecine, Romania a avut nevoie disperata de argumente istorice pentru a-si justifica drepturile asupra teritoriilor disputate. Aceasta nevoie a fost cea mai teribila in zilele conferintei de la Versailles. Multi dintre intelectualii care au fost personal implicati in incorporarea Transilvaniei , Basarabiei si Bucovinei, au scris brosuri pentru conferinta. In lumina intereselor si a lipsei de pregatire stiintifica , nu ar trebui sa ne surprinda ca scrierile lor ofereau o optica motivata politic si extrem de unilaterala. Faptul ca asa de multi istorici de profesie s-au grabit in aparerea natiunii ilustreaza situatia est-europeana in privinta activitatii stiintifice. Idealul studiului obiectiv stiintific, distantat de politica, este tipic Occidentului. O separare intre politica si stiinta pur si simnlu nu exista in Romania, nici ghiar inainte de momentul introducerii de catre comunisti a ideii de partiinost. In primul deceniu de dupa razboi multi istorici profesionisti au devenit, de fapt , si autori de brosuri. De pilda , N. Iorga, care studiase la universitatile din Bucuresti, Iasi, Berlin, Paris si Leipzig, s-a dedicat cu toate fortele cauzei nationale. Data fiind implicarea lui politica , pretentia sa ca " istoria este o explicatie sistematica, fara obiective straine siesi, a faptelor de orice fel , care s-au obtinut metodic; prin aceste fapte , indeferent de timp si loc, se manifesta activitatea umanitatii " s-a dovedit a fi fara continut. Brosurile stau marturie a unei cunoasteri fara rival a istoriei Romaniei, insa le lipseste orice obiectivitate stiintifica. Trei cei mai importanti istorici ai perioadei interbelice au fost implicati in politica. Iorga a fost memrul al parlamentului si chiar prim-ministru pentru citeva luni. G.Bratianu era descedentul dinastiei Bratienilor de politicieni romani si in anii 30 si-a facut propriul sau partid de dreapta. C. C. Giurescu a devenic membru activ al acestui partid in ultima parte a anilor 30 si a activat ca ministru al propagandei din 1939 pila la 4 iulie 1940. Cind cea dintii reactie emotionala legata de unire s-a stins si amenintarea externa parea sa se diminueze , o serie de istorici s-au dedicat studiului stiintific bazat pe cercetarea arhivelor. Cel mai multi dintre ei si in special istorici amatori s-au blocat intr-un nationalism excesiv si au triumfat in ultima parte a anilor 30 si in timpul razboiului. Fascismul si amenintarea pierderilor teritoriale au consolidat acest aspect indigenist, xenofob al nationalismului roman. Pe scurt, toti istoricii, fie ei indigenisti sau prooccidentali, au impartasit convingerea fundamentala ca unificarea romaneasca de la 1918 fusese imanenta in istorie. Cind lucrurile s-au detoriorat, cauzei nationale i s-a dat, de altfel, prioritate , in detrimentul stiintei istorice.

2. Manifestari nationaliste in Marea Britanie si Franta .

Marea Britanie
In perioada Revolutiei glorioase britanii se aflau sub o influenta puternica a calvinismului . Deoarece sociatatea britanica de rang inalt compara aparitia ideii despre libertatea pesonala cu nasterea cristinismului, aceasta se identifica cu vechiul Israel. In 1707 Anglia sa unit cu Scotia , devenind Marea Britanie . In 1801 in componenta ei a intrat si Irlanda. Mai tirziu aceste teritorii , inclusiv si coloniile , au devenit partea Imperiului Britanic. Pina la mijlocul sec. 20 locuitorii imperiului au fost formal subiecte ale regelui. In privinta aceasta au avut o atitudine pozitiva chiar si englezii, care au simpatizat luptei pentru eliberare a popoarelor din Comunitate, asa cum accentua solidaritatea lor cu poaperele acestea. Numai in 1974 ca urmare a Actului de etnie, subiectii au devenit cetateni. Incepind cu 1970 identitatea britanica a capatat un aspect rasial, si in conformitate cu noua lege a proprietatii funciare

absolute de a trai in tara doar pentru persoanele care au obinut cetenia n Marea Britanie, i descendenii acestora. La momentul dat , desi majoritatea britaniilor echivaleaza cetatenia cu nationalitatea , o mare parte de irlandezi , scotieni si gali considera ca ei cu britanii sunt reprezentantii ai diferitelor natiuni . In afara de aceasta, pentru a participa la alegerile din regiunile scotiei si galiilor nu e necesara cetatenia britanica. Desi in prezent Maria Britania nu este complet considerata ca un stat national. De fapt, nationalismul englez nu a fost etnic si separatist, el indeplinea functia civila si integrara. Prabusirea imperiului a dus la o schimbare fundamentala in constiinta, in special s-au activizat miscarile nationale.

Franta
In Franta revolutionara nationalismul a insemnat un angajament a ideilor universale progresiste ale libertii i egalitii. nainte de revoluie autoidentificarea se realiza in marea parte dupa regiunea locuita ( Provence , Bearn etc.) sau religie ( catolic sau protestant ) . Dup fondarea republicii toti oamenii (inclusiv din colonii), au devenit n mod oficial ceteni egali francezi. La rndul su, a secolului al XIX-lea, marea majoritate a populaiei nu vorbesc limba naional. Datorit faptului c educaia a fost realizat n limba francez, de la sfritul secolului al XIX numrul de persoane care nu vorbesc limba a fost mult redus . n ciuda accentului pe construirea unei naiuni civice, Frana nu a rmas indiferent la apelurile de naionalismu etnic extrem, care sa manifestat n creterea de anti-semitism, dup scandalul Panama n 1892, si in cooperarea francezilor cu nazitii n timpul celui al doilea rzboi mondial i Anglophobia n prezent . n plus, naionalismul francez, care arat de multe ori intoleran pentru expresia cultural, spre deosebire de tradiie, cum ar fi purtarea vlului n locurile publice . Bibliografie John L. Barber,Istoria Europei moderne,Editura Lider,Bucureti ,1998 Serge Berstein, Pierre Milza; Istoria Europei,Editura Institutul European,Iai,1998 Jean Carpentier,Francois Lebrun;Istoria Franei,Editura Institutul European,Iai,2001 Giuliano Procacci,Istoria italienilor,Editura Politic,Bucureti,1975 Andrina Stiles,Unificarea Italiei 1815-1878,Editura All,Bucureti,1995 Manualul de istorie cl. 11-A , N. Chicus , I . Sarov , I. Ojog , P. Cerbusca , Chisinau , 2007c . . . . .. Sociologia natiunilor , Aurel V. David , Bucuresti , Editura fundatiei Romania de maine , 2007