Regatul celor Doua Sicilii

Regatul celor Doua Sicilii (in napolitana Regno de Doje Sicilie, in siciliana
Regnu di Dui Sicili, in italiana Regno delle Due Sicilie) a fost cel mai mare si
mai bogat stat italian dinainte de unificarea Italiei. El a existat pana in
1860, cand a fost anexat de Principatul Piemontului (denumit oficial
Regatul Sardiniei), noul stat rezultat fiind denumit Regatul Italiei incepand cu
1861.
Regatul se intindea in sudul Peninsulei Italice si in insula Sicilia. Era format din
teritorii din doua foste regate care au avut o istorie comuna: Regatul
Neapolelui, format din partea sudica a peninsulei si Regatul Siciliei de pe
insula Sicilia
Regatul celor Doua Sicilii a rezultat din unirea Regatului Siciliei cu Regatul
Neapolelui (denumit Regatul Siciliei Peninsulare), de catre regele Alfonso al Vlea al Aragonului in 1442. Cele doua fusesera separate din 1282. La moartea
regelui Alfonso in 1458, regatul s-a impartit intre fratele acestuia, Ioan al II-lea
al Aragonului, care a pastrat Sicilia, si fiul sau nelegitim Ferdinand, care a
devenit rege al Neapolelui.
In 1501, regele Ferdinand al II-lea al Aragonului, fiul lui Ioan al II-lea, a cucerit
Neapole si a reunificat cele doua regate sub autoritatea coroanei Spaniei.
Titlul de Rege al Siciliei si al celor Doua Coaste ale Stramtorii a fost purtat
de regii Spaniei pana la Razboiul Succesiunii Spaniole. La capatul acestui
razboi, tratatul de la Utrecht (1713) a dat Sicilia ducelui de Savoia, pana cand
tratatul de la Rastatt din 1714 a lasat Neapole imparatului Carol al VI-lea. In
1720, imparatul si Savoia au schimbat Sicilia pentru Sardinia, reunificand
Neapole cu Sicilia.
In 1734, ducele Carol de Parma, fiul lui Filip al V-lea al Spaniei, a luat coroana
siciliana de la Austria si a devenit Carol al VII-lea si al V-lea, dand Parma
fratelui sau mai mic, Filip. In 1754, el a devenit rege al Spaniei si a lasat Sicilia
si Neapole fiului sau mai mic, care a domnit sub numele de Ferdinand al III-lea
al Siciliei si al IV-lea al Neapolelui, dupa care s-a incoronat ca Ferdinand I al
celor Doua Sicilii. In afara unei intreruperi in timpul lui Napoleon, Regatul celor
Doua Sicilii a ramas in familia Bourbon (Bourbon Duo-Sicilie) pana in 1860.
Napoleon Bonaparte a capturat Neapole in ianuarie 1799, in numele
Republicii Franceze, si a proclamat Republica Partenopeana. Regele Ferdinand
a plecat din Neapole in Sicilia pana in luna iunie a acelui an. In 1806,
Bonaparte, devenit intre timp imparat, l-a detronat din nou pe regele
Ferdinand si l-a numit pe fratele sau, Joseph Bonaparte, rege al Neapolelui. In
Edictul de la Bayonne din 1808, Napoleon l-a mutat pe Joseph in Spania si si-a
numit cumnatul, Joachim Murat, rege al celor Doua Sicilii, desi el a controlat
doar portiunea continentala a regatului.[1][2] In aceasta perioada

napoleoniana, regele Ferdinand a continuat sa domneasca in Sicilia, capitala

regatului mutandu-se provizoriu la Palermo.
Regele Ferdinand I a fost restaurat pe tron prin congresul de la Viena din
1815. El a incheiat un concordat cu Statele Papale, care anterior revendicau
acest teritoriu.[3]
Desi au existat unele revolte in insula Sicilia impotriva lui Ferdinand al II-lea,
sfarsitul regatului a survenit in urma Expeditiei celor O Mie din 1861, condusa
de Garibaldi cu ajutorul regatului Piemont-Sardinia condus de dinastia de
Savoia. Expeditia a avut ca rezultat o serie de infrangeri ale armatelor
siciliene in fata trupelor din ce in ce mai numeroase ale lui Garibaldi. Dupa
caderea orasului Palermo si a Siciliei, el a debarcat in Calabria si a avansat
spre Napoli, in timp ce piemontezii invadau regatul dinspre Marche. Ultimele
batalii au fost cea de la Volturnus (1860) si asediul Gaetei, unde regele
Francisc al II-lea se adapostise, in asteptarea unui ajutor francez care nu a
mai sosit. Ultimele orase care au rezistat expeditiei lui Garibaldi au fost
Messina (care a capitulat la 13 martie 1861) si Civitella del Tronto (care a
capitulat la 20 martie 1861). Regatul celor Doua Sicilii a fost dizolvat si anexat
de noul regat al Italiei, infiintat in acelasi an.
Regatul cuprindea 14 departamente. Treisprezece se aflau in Peninsula Italica;
insula Sicilia avea statut administrativ special, fiind administrata de la
Palermo (al doilea oras al regatului). Ea era vazuta ca avand un statut
deosebit, mai important decat o provincie continentala.
In 1860, dupa ce cele Doua Sicilii au fost cucerite de Regatul Sardiniei,
departamentele au devenit provincii dupa adoptarea legii Rattazzi.
Giuseppe Mazzini (n. 22 iunie 1805 in Genova - d. 10 martie 1872 in Pisa ) a fost
un jurist, democrat si luptator italian in miscarea Risorgimento (in traducere
Renasterea Italiei) (1815-1870).
Telul activitatii lui Mazzini era independenta si unirea Italiei, care era pe atunci
fragmentata in Regatul Neapolelui si Regatul Siciliei, care apartinea bourbonilor si
spaniolilor, provincia Venetiei si Lombardiei ce apartinea Austriei, regiunile ce apartineau
de Statul Papal sau provinciile independente ale Piemontului si Sardiniei.
Mazzini cauta unirea acestor tinuturi intr-o republica, lucru care se putea realiza numai
printr-o revolutie, cu participarea maselor populare. In primavara anului 1827, dupa
terminarea studiilor sale juridice la universitatea din Genova, el a devenit membru in
miscarea revolutionara secreta Carbonari (a Carbunarilor). Dupa un an, a publicat un
articol, un adevarat apel patriotic, in ziarul Indicatore Genovese, ziar care a devenit in
scurt timp un cotidian al miscarii nationale de eliberare italiene, fiind interzis in anul 1829.
Curand a fost infiintat un alt cotidian, Indicatore Livornese, care publica conceptia
despre formarea unei republici italiene. In noiembrie 1830 Mazzini a fost denuntat de

unul dintre membrii miscarii, motiv pentru care a fost arestat timp de 3 luni in fortareata
din Savona.
Dupa eliberare din detentie, a parasit Italia, traind in exil in Geneva si Savoia,
de unde a coordonat mai departe miscarea revolutionara. A fost
condamnat la moarte, in contumacie, in Sardinia. Mazzini si-a continuat
activitatea revolutionara, traind in Lyon si Marseille, unde a initiat, in anul
1831, miscarea Giovane Italia (Tanara Italie). In ziarul care purta acelasi
nume a solicitat ridicarea revolutionara a maselor populare, rugandu-l in
acelasi timp pe regele Carol Albert de Sardinia si Piemont sa participe la lupta
pentru eliberarea Italiei. In 1830, revolutionarul italian Giuseppe Garibaldi s-a
alaturat miscarii. La 15 aprilie 1834 au fost initiate in Berna miscarile
revolutionare Tanara Germanie si Tanara Polonie avand ca motto libertate
- egalitate - umanitate, miscari care s-au unit sub numele Tanara Europa
sau Noua Europa, cu aspiratia comuna spre o Europa fara monarhi. La 26
aprilie 1835 Mazzini a gasit refugiu la familia Girard, in Grenchen (Elvetia),
iar in 1837 a ajuns in Londra, continuand activitatea sa de agitator al maselor.
Revolutia din 1848/49, organizata in mare parte de Mazzini, a esuat in Milano,
dar el a continuat coordonarea miscarii revolutionare in Roma, unde ministrul
papal Pellegrino Rossi a fost omorat de revolutionari, cea ce l-a determinat pe
Papa Pius al IX-lea sa se refugieze in noiembrie 1848 la Gaeta. La 9 februarie
1849 Mazzini a declarat statul papal Republica Romana, dar la data de 3
iulie 1849 revolutia a fost inabusita in mod sangeros, cu ajutorul trupelor
franceze. Mazzini a plecat din nou in exil in Londra. De aici a cautat sa sprijine
miscarile revolutionare din alte tari europene, intemeind, impreuna cu Lajos
Kossuth, Ledru-Rollin si Arnold Ruge asa-numitul Comitato europeo, care
avea ca tel formarea unei republici europene.
In 1860 Mazzini a sprijinit expeditia lui Garibaldi de eliberarea a Siciliei, insa a
dezaprobat unirea Italiei din 1859, sub conducerea primului ministru Camillo
Cavour, care colabora cu casa regala din Piemont. In anul 1870, Mazzini s-a
reintors nemultumit la Pisa.
Cu toate ca n-a reusit o democratizare dupa conceptia sa, activitatea lui
Mazzini a contribuit la slabirea monarhiilor, la cresterea rolului cetatenilor
liberi in societate si, in final, la unirea nationala a Italiei.
Unificarea Italiei
Unificarea Italiei s-a ncadrat n procesul de constituire a naiunilor europene moderne, finalizat cu
apariia a noi state naionale unitare i independente n Europa Apusean (Belgia, Italia, Germania)
i n Balcani (Grecia, Romnia, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, iar la nceputul sec. al XX-lea Albania). Unificarea rii pentru poporul italian a avut o important istoric deosebit, grbind
dezvoltarea economic i cultural, Italia transformndu-se ntr-un stat modern. Astfel a fost
suprimat dominaia austriac i Italia a ntregit rndurile marilor puteri europene.

Lecia 1848

Dup nfrngerea lui Napoleon Bonaparte, Congresul de la Viena a nlocuit harta simplificat a Italiei
realizat de conductorul francez, cu o fragmentare n apte state a teritoriului italian, fr nicio
legtur ntre ele. Sudul peninsulei i Sicilia formau Regatul Neapolelui, n centru statele se
ntindeau la nord din Ramagna pn n Cmpia roman, tind n dou peninsula. n sfrit, cea mai
mare parte a regiunilor din nord se aflau n raport de dependen fa de Austria.
Autoritatea Vienei se manifesta direct n statul milanez i n Veneia, care formau Regatul
lombardo-veneian, i n mod indirect asupra micilor state din jur, care intrau n marele ducat al
Toscanei i ducatele de Parma i Modena. Numai regatul de Piemont i Sardinia scpaser de
controlul Habsburgilor. n aceste condiii n preajma anului revoluionar 1848 se dezvolt n regatele
din centru i nordul spaiul italian o micare de unificare a acestui spaiu denumit Rissorgimento.
Revoluia de la 1848 cuprinde, poate inevitabil, i spaiul peninsular, ns Austria deinea suficiente
resurse pentru a nbui visul italian de unificare. nfrngerea regelui Piemontului, Carol Robert, i
victoria trupelor austriece aveau s amne realizarea unirii. n timpul revoluiei avea s se fac
remarcat activitatea tot mai frecvent a publicistului Camillo Besso, conte de Cavour, care prin
ziarul su Rissorgimento avea s nsufleeasc lupta pentru unitate.
nfrngerea i abdicarea lui Carol Albert, regele Piemontului, a creat o reacie de bumerang ce se va
ntoarce, zece ani mai trziu, mpotriva austriecilor. Noul rege al Piemontului, Victor Emmanuel al
III-lea i va pregti ara pentru o nou cruciad de unificare, trgnd nvmintele din eecurile
anilor '48 i '49.
Victor Emmanuel l va numi, n 1852, prim-ministru pe Cavour. Acesta va mobiliza resursele regatului
Piemontului, pentru momentul n care o nou confruntare cu austrieci va devenii inevitabil. Cavou
va fortifica att puterea militar a regatului, ct i pe cea economic, atrgnd n regat, toi
patrioii italieni care visau la unirea Italiei.

Napoleon al III-lea i unirea Italiei

Toate aceste pregtiri ar fi fost zadarnice fr o susinere a regelui francez Napoleon al III-lea.
Strdaniile i eforturile lui Cavour pentru a l atrage pe Napoleon al III-lea de partea Piemontului,
mpotriva austriecilor au dat roade nesperate.
La 21 iulie 1958, Cavour se ntlnete cu Napoleon al III-lea la Plombieres. Regele francez i promite
prim-ministrului piemontez, 200.000 de oameni pentru a-i alunga pe austrieci din peninsul,
anexarea la Piemont a Lombardiei i a Veneiei, ce l va plasa pe Victor Emmanuel n fruntea unui
mare regat al Italiei de Nord, iar restul Italiei va fi mprit ntre trei state (statul papal, regatul
Italiei centrale i regatul Neapolelui) grupate mpreun cu primul ntr-o confederaie italian
condus de Pap. n schimbul serviciilor sale, Frana va primii Nisa i Savoia. Se mai plnuiete i un
proiect de cstorie ntre prinul Napoleon, verior al mpratului, i prinesa Clotilda, fiica lui
Victor Emmanuel. Dei aceast nelegere nu l mulumete deplin pe Cavour, o accept
considernd-o un pas nainte, chiar dac autoritatea papal, sub care se vor reunii toate regatele, l
deranja.

Rzboiul

nceputul anului 1859

este marcat de tensiuni tot mai mari ntre Piemont i Austria. Dup nunta convenit la Plombieres
(30 ianuarie 1859), Piemontul i Austria ordon mobilizare general. Austria dorea s nbue n fa
orice ncercare a Piemontului de a distruge ordinea statal din peninsul. Trupele franceze conduse
chiar de Napoleon al III-lea vor debarca urgent la Genova. Lor li se vor aduga trupele piemonteze.
Vor urma luptele de la Montbello (20 mai), Palestro (30-31 mai), dar decisiv va fi victoria francosarzilor de la Magenta din 4 iunie 1859, victorie ce le va deschide calea lui Napoleon al III-lea i
Victor Emmanuel spre Milano.
Urmeaz la 24 iunie, btlia din jurul colinei Solferino, ce se termin printr-un mcel ngrozitor.
Dei victorios, Napoleon al III-lea, zdruncinat de pierderile suferite, propune austriecilor un
armistiiu care se va ncheia la 9 iulie la Villfranca, spre stupefacia italienilor.
Acordul preliminar de la Villafranca, confirmat curnd de tratatul de la Zurich, restabilete pacea n
condiii mult diferite de cele pe care Cavour le considera deja nesatisfctoare dup ntrevederea
de la Plombieres. Austria i remite Franei, Lombardia iar aceasta o retrocedeaz Piemontului, dar
Veneia rmne austriac. Prinii din Italia central i papa vor fi repui n drepturi.
Este momentul n care n micile ducate din centrul Italiei se produc o serie de revolte. Rsculaii
obin puterea i cer unirea cu Piemontului. n primvara lui 1860, printr-o serie de plebiscite, se vor
alipi la Piemont, regatul Toscanei, Parmei, Modenei i a Romagniei.

Pentru a termina aciunea de unificare, Victor Emmanuel al III-lea trebuia s mai alunge trei
suverani instalai solid pe tronurile lor: regele Neapolelui, Papa i mpratul Austriei, stpn al
Veneiei.

Giuseppe Garibaldi i "cei o mie"

n acest punct critic al unificrii Italiei, un fost general al Republicii romane, Giuseppe Garibaldi, va
scrie istorie. n primvara lui 1860, ncurajat de emigrani sicilieni, recruteaz o mic armat de
voluntari numit Cei o mie (n realitatea era format din ceva mai mult de 1200 de oameni), pe
care o mbrac n cmi roii i o adun la Genova.
La 11 mai, cmile roii debarc la Marsala, n Scillia, nfrng trupele lui Francisc al II-lea i
ocup Palermo iar Garibaldi se proclam dictator al Sciliei n numele lui Victor Emmanuel. Trei luni
mai trziu, Garibaldi trece cu cmile roiipe continent i ocup Neapole, devenind dictator al
celor Dou Sicilii. Garibaldi decide s i continue marul cu direcia Roma, dar Victor Emmanuel i
blocheaz iniiativa i anexeaz provinciile cucerite de acesta, apoi intr i ocup ducatele rmase
libere din jurul Romei.
La 18 martie 1861, Victor Emmanuel al III-lea proclam regatul Italiei. Pentru a fi desvrit, Italiei
i mai lipsesc Veneia, rmas sub stpnirea Austriei, mpotriva creia un nou rzboi pare imposibil,
i Roma, protejat de Napoleon al III-lea, aflat la apogeul domniei sale.

Scurt cronologie

1821: Revolta din Piemont. Liderul micrii revoluionare a fost Santorre di Santarosa, care
a vrut s elimine austriecii i s unifice Italia sub Casa de Savoya

1821: Sentimentul revoluionar n favoarea unei Italii unificate a nceput s renasc i o

serie de insurecii au aezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice.

1831: Revolta din Modenaa- nbuit de trupele austriece

Revolt n Statele Papale - nbuit de trupele austriece i de cele ale Papei

1832 Giuseppe Mazzini a fondat " Tnra Italie

1846 : Pius al IX-lea a fost numit Pap
1848: 12 ianauarie - Revoluia din Palermo;
10 februarie: Ferdinand al II-lea a acordat o constituie Neapolelui
4 martie: Carol Albert a acordat Piemontului o constituie
14 martie: Pius IX a acordat o constituie Statelor Papale, rezervndu-i dreptul de veto
n Colegiul Cardinalilor

22 martie: Veneia s-a proclamat republic

1849: Carol Albert a abdicat n favoarea lui Victor Emmanuel al II-lea;

Austriecii au preluat Florena

Veneia s-a predat Austriei

1850-1854: Giuseppe Garibladi a fost exilat,

1852: Cavour a fost numit prim-ministru al Piemontului
Napoleon al III-lea a devenit mprat al Franei

1854: Piemontul a trimis trupe pentru a ajuta Frana i Marea Britanie n Rzboiul Crimeii
1856: Congresul de la Paris
ntlnirea dintre Cavour i Napoleon al III-lea de la Plombires

1859:. Rzboiul Franei i Piemontului mpotriva Austriei

4 iunie: Succes al armatelor Franei i Piemontului n faa celei austriece
10 noiembrie: Tratatul de la Zurich a ncheiat pentru o vreme conflictul din
nordul Italiei
Toscana, Parma i Modena doreau anexarea la Piemont

1860: 20 Martie: Piemontul a anexat statele din centrul Italiei cednd Nisa i
Savoya francezilor. Insurecia din Sicilia. Victoria de la Calafitimi-Garibaldi a preluat
controlul insulei pentru trei luni

Septembrie 1860 Trupele piemonteze au invadat Statele Papale -Victoria de la

Casteldifardo

Octombrie - ntlnirea dintre Garibaldi i Victor Emanuel al II-lea de la Teano. Garibaldi a

predat regelui cuceririle sale.

1861: Camilo Cavour a murit.

Sicilia si Napoli au votat pentru alipirea la Regatul Italiei. Proclamarea Regatului Italiei

1862: Garibaldi a condus expediia pentru cucerirea Romei Roma o morte. Expediia a
fost un eec

1866: Razboiul prusaco-austriac.

24 iunie: trupele italiene au fost infrante la Custoza
26 iulie: armistitiu austro-prusac
12 august: Italia a incheiat razboiul cu Austria dupa armistitiul din 26 iulie

12 octombrie: mpratul Franz Joseph a cedat Veneia lui Napoleon al III-lea ca rsplat
pentru c nu a intervenit n rzboi. Napoleon al III-lea a cedat, la rndul su, Veneia
Italiei.

1867: A doua ncercare a lui Garibaldi de a cuceri Roma oprit de ctre francezi.
1870: Trupele italiene au ocupat Roma n urma abandonrii acesteia de ctre francezi.
1871 : Roma a devenit capitala Regatului.
1872: 10 martie: moartea lui Mazzini