CAPITOLUL 13

Sistemul monetar internaţional

13.1 Sistemul monetar internaţional - etape şi rezultate

Sistemul monetar internaţional reprezită un ansamblu de reguli, instrumente,
organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia monedelor
internaţionale. Crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie
a interdependenţei economice dintre statele suverane şi nu ca o modalitate de a
subordona sistemele monetare naţionale. Odată creat, un sistem monetar
internaţional, inclusiv organismul menit să asigure cooperarea şi să sprijine
aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerinţelor care intervin în relaţiile economice,
sociale şi politice dintre statele membre ale sistemului.
Prima încercare pe linia cooperării sistemelor monetare naţionale a fost
convenţia prin care s-a creat Uniunea Latină, semnată la 23 decembrie 1865 de
Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia. Scopul acesteia era protejarea etalonului monetar
bimetalist (aur şi argint), care reprezenta elementul comun al ţărilor semnatare ale
convenţiei. Cu acest prilej se recunoaşte o unitate monetară comună: francul
împărţit în 100 centime.
O altă încercare de aliniere a sistemelor monetare naţionale a reprezentat-o
Conferinţa de la Geneva, care a avut loc între 10 aprilie - 19 mai 1922 la care au
participat 33 de state. Principala recomandare care se desprinde din această
conferinţă este de a se limita utilizarea aurului, prin păstrarea disponibilităţilor de
valute, în conturile de la băncile din străinătate.
O formă mai concretă de colaborare monetară o reprezintă Blocul Aurului.
Acesta a fost creat prin Convenţia din iulie 1933, la Conferinţa monetară şi
economică de Ia Londra unde Franţa, Belgia, Olanda, Italia, Elveţia şi Polonia, care
aveau la baza sistemelor lor monetare etalonul aur s-au angajat să menţină
parităţile existente. Din această poziţie a avut de câştigat Franţa care, cu toate
dificultăţile pe care le întâmpina a reuşit să menţină paritatea monedei sale,
supraevaluată la acea dată. Din cauza intensificării speculaţiilor monetare, Italia
iese din blocul aurului în 1935, iar Polonia în 1936.
Un important pas în direcţia cooperării monetare a fost făcut prin Acordul
monetar tripartit, încheiat între SUA, Anglia şi Franţa. Prin acest acord, de la 25
septembrie 1936, guvernele Statelor Unite şi Angliei apreciau reajustarea francului
francez, promiţând evitarea greutăţilor în calea ajustării și a unor deprecieri
competitive. La apelul celor două guverne, în noiembrie 1936, au aderat la acord
Belgia, Olanda şi Elveţia.
Rezultă, astfel, că nici unul din acordurile monetare internaţionale încheiate
în perioada anilor '30 până la începutul celui de-al doilea Război Mondial, nu a dus
la formarea unui sistem monetar internaţional.

13.2 Crearea Sistemului Monetar Internaţional de la Bretton Woods

Între 1 şi 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods Conferinţa Monetară şi
Financiară Internaţională a Naţiunilor Unite şi Asociate. S-a considerat că pentru
prima oară a fost stabilit un sistem monetar bazat pe un acord internaţional. Baza
discuţiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, în 1944, a
constituit-o planurile White şi Keynes.
 133
Planul lui Harry Dexter White (consilier al ministrului de finanţe al SUA) a fost
publicat în aprilie 1943 într-o ultimă variantă, sub denumirea: „Proiect preliminar de
schiţă a unei propuneri pentru un fond internaţional de stabilizare a Naţiunilor Unite
şi Asociate”. Planul White exprima preocuparea principală a Statelor Unite de a
restaura libertatea tranzacţiilor şi plăţilor internaţionale, fiind prevăzută instituirea
Fondului de Stabilizare, al cărui capital era format prin subscrierile ţărilor membre
(30% în aur, iar restul în monedă naţională). Monedele ţărilor membre trebuia să fie
definite în unitas, moneda fondului de stabilizare, care avea un rol limitat, putând fi
cumpărată şi vândută contra aur în cadrul operaţiunilor cu fondul. Aceste unităţi de
cont erau egale cu greutatea în aur corespunzătoare pentru 10 dolari, paritatea în
aur putea fi modificată numai cu acordul Fondului, cu o majoritate de 3/4 din voturi.
Planul lui John Maynard Keynes (numit în Anglia în 1940, consilier onorific al
Ministerului Finanţelor) a apărut în forma sa finală la Londra în aprilie 1943 sub
denumirea: „Propuneri pentru o Uniune de Clearing Internaţional”. Planul Keynes
exprima preocuparea de reconstrucţie a economiilor occidentale, bazată pe
promovarea creşterilor economice şi ocuparea deplină a forţei de muncă. Acest
plan prevedea crearea Uniunii de Clearing. Uniunea se considera o bancă centrală,
care trebuia să emită, în favoarea ţărilor membre, o monedă scripturală
internaţională, definită în aur numită bancor. Astfel, ţările membre primeau o cotă
de monedă scripturală, proporţională cu volumul comerţului exterior în ultimii ani
dinaintea războiului.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate, s-
au preluat în declaraţia comună, numai acelea care corespundeau ideilor de bază
ale SUA. Pentru promovarea cooperării internaţionale în domeniul monetar şi
financiar, prin acordurile încheiate la Bretton Woods, au fost înfiinţate două instituţii
interguvernamentale: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare. Cele două instituţii au avut şi au statut de organisme
specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. FMI activează în domeniul valutar şi
al echilibrului balanţei de plăţi, iar BIRD în domeniul dezvoltării economice prin
investiţii.
La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost aşezat etalonul aur-devize,
iar în cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon şi de principală monedă de
rezervă şi plată. S-a renunţat, astfel la propunerile lui Keynes şi White - bancor şi
unitas - însă mecanismele monetare ulterioare au fost favorabile punerii în
circulaţie a unei astfel de monede internaţionale (DST) emisă de organismul
sistemului (FMI).
Definirea dolarului ca etalon avea în vedere mecanismele monetare bazate
pe etalonul aur, care existau în funcţiune la acea dată. Dolarul a fost definit prin
valoarea paritară de 0,888671 grame aur, având la bază rezervele de aur de 24
mld. USD aflate la dispoziţia Sistemului Federal de Rezerve al SUA.
Astfel, scopul principal al Sistemului Monetar Internaţional, creat în 1944, a
fost realizarea cooperării monetare, pe baza mecanismelor sale de funcţionare.
Crearea acestui sistem monetar internaţional a reprezentat prima mare reuşită a
ideii de cooperare internaţională în domeniul monetar. Principiile pe care s-a bazat
sistemul monetar internaţional, al cărui organism era Fondul Monetar Internaţional,
au fost următoarele:
- cooperarea monetară internaţională;
134
- creşterea echilibrată a comerţului internaţional;
- dezvoltarea economică a tuturor membrilor;
- stabilitatea cursului de schimb;
- multilateralizarea plăţilor internaţionale;
- convertibilitatea monetară;
- lichiditatea;
- echilibrarea balanţei de plăţi.

13.3 Funcţiile şi utilizarea DST

Conform statutului, DST îndeplineşte următoarele funcţii:
- funcţia de etalon monetar internaţional, prin DST putându-se exprima parităţile şi
cursurile valutare;
- funcţia de mijloc de rezervă, DST figurând între rezervele ţărilor, alături de aur şi
valute. Rolul DST ca mijloc de rezervă internaţională rămâne limitat, în mare parte,
deoarece moneda FMI poate fi deţinută şi utilizată numai la nivel oficial în ţările
membre;
- funcţia de instrument de credit, procurare de monedă convertibilă prin intermediul
FMI şi în anumite condiţii;
- funcţia de mijloc de plată, limitată la plata de dobânzi şi comisioane datorate FMI.
Cu privire la utilizarea DST ca instrument de rezervă, au fost evidenţiate
următoarele aspecte pozitive:
- DST este mai stabil decât orice altă monedă naţională a altui stat;
- DST este emis de un organism internaţional, fiind astfel independent de situaţia
economică şi financiară a unei ţări. De asemenea, nu propagă situaţii negative în
economia mondială (aşa cum s-ar fi întâmplat cu dolarul american);
- DST poate servi mai bine la menţinerea unor rezerve monetare internaţionale
echilibrate, având în vedere că emisiunea de DST este dozată de FMI, în funcţie de
nevoile efective de rezerve ale economiei mondiale;
- sunt alocate în mod gratuit de fond, ca urmare nu imobilizează nici un activ
financiar al unei ţări.
Sunt şi aspecte negative privind utilizarea DST cele mai importante fiind:
- DST îndeplineşte parţial funcţiile unei monede internaţionale;
- nu este un mijloc direct de plată, ci indirect prin mecanismul său de convertire în
valute;
- DST circulă numai între autorităţi monetare (FMI, BRI, bănci centrale);
- inflaţia şi deflaţia de DST nu sunt excluse, FMI putându-se orienta greşit în
determinarea necesarului de emisiune;
- ca urmare a repartizării emisiunilor de DST proporţional cu cota subscrisă de către
fiecare ţară la FMI, majoritatea alocărilor revin ţărilor industrializate, astfel că ţările
în curs de dezvoltare, ale căror nevoi sunt cele mai mari, primesc alocări mici.

13.4 Instituţiile Sistemului Monetar Internaţional

Sistemul de la Bretton Woods a prevăzut pe lângă dispoziţiile monetare
propriu-zise înfiinţarea a două organisme: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Cele două
organisme sunt instituţii interesate de sprijin reciproc, cu statut de organisme
specializate ale ONU.
 135
Ca organ de finanţare, FMI are un rol central în creditarea temporară a
deficitelor balanţelor de plăţi ale ţărilor membre şi în sprijinirea lor pentru adoptarea
unei politici adecvate de realizare a echilibrului de balanţă. Pentru aceasta, ţările în
cauză trebuie să se oblige să aplice politici de redresare economică şi valutară, pe
termen scurt, prin mijloace de restrângere a cererii interne (consumul populaţiei,
investiţiile agenţilor economici și cheltuielile statului). Acestea sunt cunoscute sub
denumirea de politici de austeritate.
Banca Mondială a fost înfiinţată la 1 iulie 1944 în urma Conferinţei de la
Bretton Woods (SUA), odată cu Fondul Monetar Internaţional. Reuneşte 185 ţări
membre, responsabile de modul în care este finanţată instituţia şi de alocare a
fondurilor și are sediul la Washington. Banca Mondială este una dintre principalele
surse de asistenţă în domeniul dezvoltării pentru ţările lumii. Misiunea sa este
eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei din ţările în
dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă
redusă, credite fără dobândă şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în curs de
dezvoltare. De asemenea, acționează ca organism internaţional de finanţare a
programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, protecţia mediului şi a
programelor de reducere a datoriei ţărilor sărace.
Grupul Băncii Mondiale include:
a) Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - IBRD (International
Bank for Reconstruction and Development).
b) Corporația Financiară Internațională - IFC (International Finance Corporation);
c) Asociația Internațională de Dezvoltare - IDA (International Development
Association);
d) Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor - MIGA (Multilateral Investment
Guarantee Agency);
e) Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor -
ICSID (International Center for Settlement of Investments Disputes).
România este membră a IBRD (din 1972), IFC (din 1990), MIGA (din 1992),
și ICSID (din 1975).

a) Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost înfiinţată în

1944 și cuprinde 186 ţări membre. Obiectivul BIRD este reducerea sărăciei în ţările
în curs de dezvoltare, solvabile şi cu venituri medii. BIRD promovează dezvoltarea
durabilă prin împrumuturi, garanţii, servicii de analiză şi consultanţă. Împrumuturile
se acordă guvernelor sau instituţiilor publice din ţările în curs de dezvoltare, cu
garanţii guvernamentale. Se finanțează în principal prin fonduri obținute de pe
pieţele financiare internaţionale prin emisiunea de obligațiuni. Programele susţinute
de BIRD se împart în:
- programe pentru proiecte de infrastructură economică şi socială destinate
modernizării şi dezvoltării unor sectoare cum ar fi: sectorul energetic, transporturi,
agricultură şi dezvoltare rurală, educaţie, controlul natalităţii, sănătate, alimentaţie.
Pentru cointeresarea aplicării eficiente a programelor BIRD fixează condiţia
participării statului beneficiar cu o anumită cotă (între 10-30%).
- programe de ajustare sectorială, ca element de susţinere a reformei economice,
promovate prin programele de macrostabilizare ale FMI, fiind destinate acoperirii
deficitului extern - împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat (Private Sector
136
Adjustment Loan - PSAL) şi pentru ajustarea sectorului public (Programmatic
Adjustment Loan - PAL).

b) Corporația Financiară Internațională înfiinţată în 1956 cuprinde un număr de

182 ţări membre și completează activitatea BIRD (care se desfăşoară în special la
nivel guvernamental), oferind împrumuturi sectorului privat. În acest scop lucrează
cu întreprinderi private viabile din ţările în curs de dezvoltare şi oferă împrumuturi
pe termen lung, garanţii şi servicii de gestionare a riscului, consultanţă pentru
clienţii săi. CFI investeşte în proiecte din regiuni şi sectoare deservite insuficient de
investiţiile private. Este una dintre cele mai importante sursă de împrumuturi şi
investiţii pentru proiecte private în ţările în curs de dezvoltare.

c) Asociația Internațională de Dezvoltare a fost înfiinţată în 1960 și reunește 169

ţări membre. Misiunea acesteia este de a acorda împrumuturi ţărilor celor mai
sărace ţări ale lumii (PIB/loc.<1135 USD) în condiţii favorabile: pe termen foarte
lung, de până la 40 ani, fără dobândă, cu o perioadă de graţie de până la 10 ani.
Astfel, contribuie la oferirea accesului la servicii de bază mai bune (cum ar fi
învăţământul, îngrijirea medicală, aprovizionarea cu apă), susţine reforme şi
investiţii destinate creşterii productivităţii şi creării de locuri de muncă. Această
asistenţă este vitală pentru ţări care au o capacitate minimă sau inexistentă de a
împrumuta în condiţiile pieţei.
Provenienţa fondurilor o reprezintă donaţiile din partea ţărilor industrializate,
45 de ţări oferind fonduri pentru această finanţare făcând contribuţii o dată la trei
ani. Fondul a fost realimentat în 2007, cu aproape 25,1 miliarde dolari de la
donatori ceea ce reprezintă o creştere cu 42% faţă de precedenta realimentare.

d) Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a fost înființată în 1988 și are

175 ţări membre. Obiectivul agenției este de garantare a împrumuturilor pe piaţa
privată de capital destinate unor proiecte ale sectorului privat, contribuind astfel la
încurajarea investiţiilor străine şi dezvoltarea mediului de afaceri în ţările în curs de
dezvoltare. Contribuie la încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de
dezvoltare, prin acordarea de garanţii firmelor care investesc în aceste state,
împotriva unor riscuri (naţionalizare, restricţii valutare etc.). Oferă asistenţă tehnică
pentru a ajuta ţările în promovarea oportunităţilor de investiţii. Agenţia oferă, de
asemenea, la cerere, mediere în conflictele din domeniul investiţiilor. Cifra cumulată
a garanţiilor emise se ridică la peste 17 miliarde USD.

e) Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul

Investiţiilor înfiinţat în 1966, având 144 ţări membre contribuie la încurajarea
investiţiilor străine oferind conciliere şi arbitraj pentru diferende din domeniul
investiţiilor, ajutând astfel la crearea unui climat de încredere între state şi
investitorii străini. Centrul întreprinde şi activităţi de cercetare şi publicare în
domeniul legii arbitrajului şi al legii investiţiilor străine.
Fiecare dintre aceste patru instituţii are un rol bine determinat în ceea ce
priveşte acordarea de sprijin ţărilor în curs de dezvoltare, în vederea finanţării unor
proiecte de creare şi modernizare a infrastructurilor economice şi sociale.
 137
13.5 Rolul FMI în economia mondială
FMI se plasează în centrul sistemului monetar internaţional fiind interesat nu
numai de problemele fiecărei ţări, ci şi de funcţionarea sistemului. Statutul FMI a
fost adoptat la 22 iulie 1944 de către cele 45 de state participante la Conferinţa
Monetară şi Financiară Internaţională de la Bretton Woods şi a intrat în vigoare la
27 decembrie 1945. FMI şi-a început activitatea la 1 martie 1947 și reunește 186
țări membre. România a devenit membră FMI la 15 decembrie 1972.
Tabelul 13.2
Fondul Monetar Internaţional Banca Mondială
- supraveghează sistemul monetar - promovează dezvoltarea economică în
internaţional ţările cele mai sărace ale lumii
- promovează stabilitatea cursului de - asistă ţările în curs de dezvoltare prin
schimb şi cooperarea monetară finanţarea pe termen lung a proiectelor şi
internaţională în rândul ţărilor membre programelor de dezvoltare
- acordă asistenţă tuturor ţărilor membre - oferă ţărilor în curs de dezvoltare şi
atât ţărilor industrializate, cât şi celor în celor mai sărace, asistenţă financiară
curs de dezvoltare - care se confruntă cu specială prin intermediul Asociaţiei
deficite temporare ale balanţei de plăţi, Internaţionale pentru Dezvoltare
oferindu-le credite pe termen scurt şi
mediu
- suplimentează rezervele valutare ale - încurajează întreprinderile private din
ţărilor membre prin alocările de DST ţările în curs de dezvoltare prin
organismul afiliat, Corporaţia Financiară
Internaţională
- îşi procură resursele financiare în - îşi procură majoritatea resurselor prin
principal din subscrierile cotelor ţărilor împrumuturi pe piaţa internaţională a
membre obligaţiunilor

Acordul semnat la Bretton Woods a fost concretizat în 20 de articole,

constituind statutul FMI. Acesta prevede că fondul dispune de deplină personalitate
juridică, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu şi cu un
mecanism procedural de decizie şi de interpretare a propriului statut. Ţările care
aderă la Fond îşi asumă o serie de obligaţii cu titlu general:
- furnizarea de date economice şi financiare necesare derulării operaţiunilor FMI;
- eliminarea restricţiilor asupra efectuării de plăţi şi transferuri pentru tranzacţii
internaţionale curente;
- eliminarea practicilor monetare discriminatorii şi a celor multiple;
- convertibilitatea la cerere, a sumelor în monedă proprie deţinute de alte state.
Resursele Fondului provin din cotele-părţi ale statelor membre şi din
împrumuturile contractate de FMI. Locul cel mai important îl ocupă cotele-părţi, care
sunt susceptibile de modificări periodice. Cota reprezintă participarea financiară a
ţării membre la Fond, şi de ea depinde puterea de vot a fiecărei ţări, accesul la
facilităţile creditelor FMI (dreptul de a trage asupra Fondului), precum şi partea
alocărilor de DST pentru flecare membru.
Iniţial, mărimea cotei fiecărui membru, exprimată în dolari, a fost stabilită
astfel încât să reflecte dimensiunea economică a ţării respective în cadrul
economiei mondiale, luându-se în considerare factorii economici importanţi:
138
- 2% din venitul naţional;
- 5% din rezervele de aur şi dolari;
- 10% din media importului;
- 10% din variaţia maximă a exportului;
- suma elementelor de mai sus, majorată cu procentul exportului mediu faţă de
venitul naţional.
Potrivit statutului iniţial, cota se varsă în aur şi în monedă naţională astfel:
- partea vărsată în aur se numea tranşa aur şi reprezenta partea cea mai mică
dintre 25% din cotă şi 10% din rezervele oficiale nete în aur şi dolari;
- partea vărsată în monedă naţională reprezenta diferenţa până la completarea
cotei, în general 75%.
În prezent resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre,
prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară
achită cota în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan
internaţional (dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în DST, iar
restul de 75% în moneda naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. Puterea
de vot a fiecărei ţări este proporţională cu cota subscrisă.
FMI are ca principale obiective promovarea cooperării monetare
internaţionale, facilitarea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului
internaţional, promovarea stabilităţii cursurilor de schimb, furnizarea de asistenţă în
scopul creării unui sistem multilateral de plăţi şi punerea la dispoziţie a resurselor
sale ţărilor membre care se confruntă cu dezechilibre ale balanţei de plăţi. În
atingerea acestor obiective, FMI îndeplineşte 3 funcţii principale: supraveghere,
asistenţă tehnică şi creditare. De la înfiinţarea sa în decembrie 1945, scopurile
urmărite de FMI au rămas neschimbate, dar operaţiunile sale, care includ
supravegherea şi asistenţa financiară şi tehnică, au evoluat pentru a răspunde
cerinţelor economiei mondiale în schimbare.
FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de
conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar
Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul
Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din
fiecare dintre cele 186 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an
în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format
din 24 de membri şi conduce activităţile curente.

13.6 Funcţiile FMI

13.6.1 Supravegherea politicilor financiar-valutare internaţionale

FMI îşi exercită funcţia de supraveghere a politicilor promovate de către
membrii săi în concordanţă cu obligaţiile acestora prevăzute în statut.
Supravegherea politicilor financiar-valutare internaţionale a constituit scopul iniţial
al Fondului. În conţinutul acestei funcţii este evidenţiată obligaţia membrilor de a
colabora cu Fondul şi cu ceilalţi membri pe probleme financiar valutare şi de politică
macroeconomică. Astfel, Fondul exercita o supraveghere a politicilor cursurilor
valutare practicate de membri şi adoptă principii specifice pentru orientarea tuturor
membrilor cu privire la aceste politici.
 139
13.6.2 Asistenţa tehnică a FMI
Asistenţa tehnică acordată de FMI statelor membre reprezintă o parte
importantă a activităţilor acestuia. Asistenţa este oferită în domenii variate, cum ar
fi: politicile fiscale, monetare, balanţa de plăţi, sistemul bancar etc. Diversificarea
asistenţei financiare în ultima perioadă este tot mai accentuată şi se concretizează
în:
- trimitere gratuită de specialişti în domeniile de expertiză ale FMI;
- consultanţă privind politicile economice şi financiare;
- elaborarea şi implementarea politicilor valutare şi fiscale;
- crearea de instituţii (de exemplu, dezvoltarea băncilor centrale şi a trezoreriilor);
- revizuirea sau chiar elaborarea legislaţiei în domenii specifice;
- colectarea şi prelucrarea datelor statistice;
- instruire pentru perfecţionarea funcţionarilor publici.

13.6.3 Asistenţa financiară a FMI

Asistenţa financiară acordată de către FMI are drept beneficiare statele
membre care se confruntă cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi. Această
asistenţă constă în acordarea dreptului de a cumpăra cu moneda naţională o
monedă străină, cu obligaţia de răscumpărare a monedei naţionale într-un anumit
interval de timp, la un preţ mai mare, diferenţa de preţ constituind costul operaţiunii.
Creditul acordat de FMI solicită anumite garanţii speciale. Acestea se referă
la obligaţia guvernului ţării beneficiare a creditului, de a respecta anumiţi indicatori
de stabiliţi macroeconomică, definiţi în cadrul strategiei proprii de relansare a
economiei sau în cooperare cu reprezentanţii Fondului.
Aceşti indicatori reflectă: politica monetară, fiscală, bugetară, politici structuri
microeconomice (în măsura în care dezechilibrele la nivel microeconomic afectează
echilibrul balanţei de plăţi).

13.7 Finanţarea acordată de FMI şi formele sale

În practica fondului, se disting mai multe tipuri de împrumut, denumite şi
facilităţi cu reguli distincte de acordare şi rambursare. FMI are ca principală funcţie
creditarea temporară a deficitelor balanţelor de plăţi termen scurt, prin mijloace de
restrângere a cererii interne (consumul populaţiei, investiţiile agenţilor economici,
cheltuielile statului), cunoscută sub denumirea de politică de austeritate.
Cumpărarea de monedă străină de către o ţară membră, echivalentă cu
primirea un împrumut, poartă denumirea de tragere. Sistemul specific FMI de
acordare a creditelor este sistemul tragerilor. Tragerile se efectuează din tranşa
rezervei şi în alte patru tranşe de credit.
1. Prima facilitate pe care fondul o acordă unei ţări este tranşa rezervei. Aceasta
este distinctă prin faptul că reprezintă o parte a rezervelor proprii ale ţării
respective. Utilizat resurselor FMI în limita tranşei de rezervă nu constituie o
utilizare a creditelor Fondului. Aceasta reprezintă o linie automată de credit, pe care
FMI o deschide unei ţări pentru acoperirea unor nevoi ale balanţei, în limitele cotei-
părţi ale acesteia.
2. A doua categorie de facilităţi o constituie tragerile în contul tranşelor ordinare-
credit. Există patru asemenea tranşe, fiecare în proporţie de 25% din cota de
participare a ţării membre. Tranşele ordinare de credit, împreună cu tranşa rezervei
140
nu pot să depăşească 200% din cota parte a ţării respective. Prima tranşă se
acordă pe baza cererii prezentată de către ţara respectivă.
Pentru acordarea următoarelor tranşe, ţara care solicită ajutorul financiar
trebuie adopte un program politic elaborat în colaborare cu FMI. Pentru tranşele de
credit ordinare, fondul percepe un comision care se situează la nivelul dobânzii
practicate pe piaţă. Rambursarea creditului se face într-un termen de cel puţin cinci
ani de la data la care a fost efectuată cumpărarea. Creditele din această categorie
îmbracă de regulă, forma unor facilităţi cunoscute sub numele de aranjament de
credit stand-by. Aceasta reprezintă o decizie a Fondului, prin ca un membru este
asigurat că va putea face trageri din contul de resurse generale, în cursul unei
perioade date şi până la o sumă specificată. Aranjamentul de credit stand-by are o
durată 12-18 luni, tragerile fiind eşalonate trimestrial, iar eliberarea lor este
condiţionată de îndeplinirea criteriilor de performanţă şi efectuarea periodică a unei
revizuiri a programului. Rambursarea se face după expirarea unei perioade de
graţie de 3-4 ani, într-un termen care nu depăşească 5 ani de la cumpărare.

13.7.1 Facilităţile speciale de credit

Facilitatea de transformare sistemică (Systemic Transformation Facility)
are caracter temporar şi constă în acordarea de asistenţă financiară ţărilor în
tranziţie, confruntate cu perturbări severe ale aranjamentelor lor comerciale (comerţ
exterior) şi de plăţi. În cadrul acestei facilităţi, ţările aflate în tranziţie către economia
de piaţă pot împrumuta 50% din cota de participare, în două tranşe, cu termene
flexibile. Facilitatea s-a adresat în particular Rusiei şi altor ţări din fosta Uniune
Sovietică, ţări care nu-şi puteau dezvolta un program politic cuprinzător în cazul
folosirii facilităţilor normale ale FMI.
Facilitatea de finanţare compensatorie şi neprevăzută (Compensatory
and Contingency Financing Facility) a fost constituită în august 1988. Se acordă
sprijin financiar ţărilor membre confruntate cu scăderi temporare ale veniturilor din
export, precum şi un sprijin suplimentar pentru depăşirile de costuri la importul de
cereale.
Facilitatea de finanţare a stocurilor tampon (Buffer Stock Financing
Facility) a fost creată în 1969, cu scopul de a asigura finanţarea contribuţiilor
membrilor la formarea de stocuri internaţionale tampon (de exemplu, zahăr, cacao
cauciuc etc.) dacă se face dovada existenţei unui deficit al balanţei de plăţi şi
favorizează stabilizarea preţurilor la anumite materii prime de interes, pentru ţările
producătoare de produse primare.

13.7.2 Facilităţile pentru ţări cu venituri mici

Acestea au fost introduse în schema de funcţionare a Fondului în momentul
când a devenit evident că ţările cel mai slab dezvoltate din cadrul FMI nu vor putea
face faţă datoriilor, pe baza modalităţilor de creditare existente Ia acel moment, în
cadrul acestora se disting:
Facilitatea de ajustare structurală (Structural Adjustment Facility) a fost
creată în martie 1986, în scopul acordării de fonduri, în condiţii de favoare, ţărilor în
curs de dezvoltare cu venituri mici, pentru programele de reformă economică.
Resursele utilizate sub această formă provin din rambursarea împrumuturilor
acordate de la Fondul de sprijin, dobânzi încasate de la beneficiarii acestor
 141
împrumuturi, venituri din plasamente etc. Se asigură fonduri pentru programe de
reformă economică în condiţii favorabile.
Facilitatea de ajustare structurală extinsă (Enhanced Structural
Adjustment Facility) a fost creată în decembrie 1987, fiind prelungită şi extinsă în
mai multe rânduri, cu scopul de a veni în sprijinul ţărilor membre cu venituri mici,
confruntate cu probleme repetate ale balanţelor de plăţi. Resursele utilizate în acest
caz se bazează pe împrumuturi şi donaţii din partea unor ţări bogate.

13.7.3 Facilităţile temporare se bazează pe resursele procurate de fond pe cale

de împrumut. Astfel de facilități au fost:
- mecanismele petroliere au fost instituite în iunie 1974 şi aprilie 1975 cu scopul de
a sprijini ţările membre care aveau deficit de balanţă provocat de creşterile mai mari
ale preţului petrolului;
- mecanismul de finanţare suplimentară a fost creat în februarie 1979, în scopul
sprijinirii ţarilor care se confruntă cu dificultăţi de plată, în raport cu dimensiunile
economiei lor naţionale şi cu mărimea cotelor lor de participare la fond;
- politica de acces lărgit constituie o prelungire a mecanismului de finanţare
suplimentară, datând din mai 1981 şi până în noiembrie 1992.

13.7.4 Mecanismele speciale au fost utilizate de fond pentru a acorda asistenţă

financiară şi ţărilor membre al căror grad de dezvoltare economică era mai scăzut.

Test grilă

1. România este membru al BIRD din anul:

a) 2002;
b) 1972;
c) 1990;
d) 1991;
e) 1992.

2. Resursele FMI provin, în principal, din:

a) Cote-părţi ale statelor membre;
b) Donații;
c) Emisiuni de obligațiuni;
d) Emisiuni de acțiuni;
e) Vânzare de aur.

3. Contribuția unui stat membru la formarea resurselor FMI se face prin:

a) Pata unor cote în funcţie de puterea economică a statului;
b) Achitarea diferenței de 75% din cotă în monedă națională;
c) Achitarea unei părți de 25% din cotă în euro;
d) O cotă revizuită la fiecare 5 ani;
e) O sumă ce conferă o putere de vot proporțională.
Identificați afirmația falsă.
142
4. Formarea sistemului monetar international a fost precedată de o serie de
evenimente monetare precum:
a) Conferinţa de la Geneva în anul 1922;
b) Crearea Uniunii Latine în anul 1865;
c) Încheierea Acordului monetar tripartit în 1936, între SUA, Franţa şi Anglia;
d) Adoptarea în 1716 a sistemului bimetalist în Anglia;
e) Crearea Blocului Aurului în anul 1933. Identificați afirmația falsă.

5. Corporația Financiară Internațională:

a) Oferă împrumuturi sectorului privat din țările membre;
b) Completează activitatea FMI;
c) A fost înfiinţată în 1956;
d) Lucrează cu întreprinderi private viabile din ţările în curs de dezvoltare şi oferă
împrumuturi pe termen lung;
e) Oferă garanţii şi servicii de gestionare a riscului și de consultanţă pentru clienţii
săi. Identificați afirmația falsă.

6. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor are ca obiective:

a) Garantarea împrumuturilor, pe piaţa privată de capital, destinate unor proiecte
ale sectorului privat;
b) Asistenţă tehnică pentru a ajuta ţările în promovarea oportunităţilor de investiţii.
c) A fost înființată în 1988;
d) Acordarea de garanţii firmelor care investesc în statele în curs de dezvoltare;
e) Dezvoltarea mediului de afaceri în ţările cele mai dezvoltare;
Identificați afirmația falsă.

7. Aranjamentul de credit stand-by reprezintă:

a) Facilităţile sub forma tragerilor eşalonate trimestrial cu eliberări condiţionate de
îndeplinirea unor criterii de performanţă;
b) O formă de asistenţă financiară acordată ţărilor emergente;
c) Credite acordate pentru depăşirea dificultăţilor balanţelor de plăţi;
d) O categorie de facilităţi în contul tranşelor ordinare de credit acordate de FMI
ţărilor puternic îndatorate;
e) Un mecanism de finanțare care presupune eliberarea rezervei unui stat.

8. Funcțiile FMI în sistemul monetar internațional sunt:

a) Supravegherea pieței monetare internaţionale;
b) Acordarea de asistenţa tehnică statelor membre;
c) Acordarea de asistență financiară;
d) Acordarea de credite țărilor membre pentru reconstrucție și dezvoltare;
e) Acordarea de credite în anumite condiții. Identificați afirmația falsă.

9. Grupul Băncii Mondiale include:

a) Corporația Financiară Internațională;
b) Comisia Europeană;
c) Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor;
d) Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor;
 143
e) Asociația Internațională de Dezvoltare.

10. Planul Keynes prezentat la Conferința de la Bretton Woods s-a caracterizat prin
următoarele:
a) Exprima preocuparea de reconstrucţie a economiilor occidentale;
b) Propunea o Uniune de Clearing Internaţional;
c) Moneda scripturală internaţională se numea unitas;
d) Se instituia un fond comun constituit din aur şi monede naţionale;
e) Țările membre primeau o cotă de monedă scripturală, proporţională cu volumul
comerţului exterior în ultimii ani dinaintea războiului. Nu este valabil unul dintre
răspunsuri.

11. Despre Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare se fac

următoarele afirmații:
a) A fost înfiinţată în 1944 și cuprinde 186 ţări membre;
b) Are ca obiectiv reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, solvabile şi cu
venituri medii;
c) Promovează dezvoltarea durabilă prin împrumuturi, garanţii şi servicii de analiză
şi consultanţă;
d) Se finanțează, în principal, prin fonduri obținute de la statele membre;
e) Susține programe pentru proiecte de infrastructură economică şi de ajustare
sectorială. Identificați afirmația falsă.

12. Asociația Internațională de Dezvoltare:

a) Se adresează celor mai sărace ţări ale lumii;
b) Acordă împrumuturi până la 40 ani, fără dobândă, cu o perioadă de graţie de
până la 10 ani;
c) Contribuie la servicii de bază (învăţământ, îngrijire medicală etc.) mai bune;
d) Susţine reforme şi investiţii destinate creşterii productivităţii şi creării de locuri de
muncă;
e) Își constituie resursele prin emisiunea de obligațiuni. Identificați afirmația falsă.