Sunteți pe pagina 1din 1

Carl Edward Sagan (n. 9 noiembrie 1934, Brooklyn – d.

20 decembrie 1996, Seattle) a fost un


cunoscut astronom și astrofizician american, care a adus o mare contribuție la promovarea și
popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a
inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea
întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de
televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990.
Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contact care
a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster. A fost de asemenea autor,
coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.

O mare parte din cariera sa și-a petrecut-o pe postul de profesor de astronomie la Universitatea
Cornell, unde s-a și ocupat de Laboratorul de Studii Planetare.

Acesta a primit numeroase premii printre care se număra și un Pulitzer pentru Non-Ficțiune, câștigat
prin intermediul cărtii sale The Dragons of Eden (Dragonii Edenului).

S-ar putea să vă placă și