UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de studii: Ingineria Sistemelor Biotehnice Ecologice

INSTALAȚIE DE SITARE CU
GRĂTAR FIX

BUCUREȘTI
– 2019–
 CUPRINS

Capitolul I Studiul documentar privind epurarea apelor uzate menajere ....................................... 3

1.1 Calitatea și proprietățile apelor naturale. Poluarea apelor. Caracteristicile apelor uzate
urbane. Epurarea și autoepurarea apelor uzate ............................................................................ 3
1.1.1. Calitatea și proprietățile apelor naturale ........................................................................ 3
1.1.2. Poluarea apelor ............................................................................................................ 15
1.1.3. Caracteristicile apelor uzate urbane ............................................................................. 18

2
 Capitolul I

1. Studiul documentar privind epurarea apelor uzate menajere

1.1 Calitatea și proprietățile apelor naturale. Poluarea apelor. Caracteristicile

apelor uzate urbane. Epurarea și autoepurarea apelor uzate

1.1.1. Calitatea și proprietățile apelor naturale

Calitatea apelor naturale este determinată, în general, de totalitatea substanţelor minerale

sau organice, gazele dizolvate, particulele în suspensie şi organismele vii prezente. Din punct de
vedere al stării lor, impurităţile pot fi solide, lichide sau gazoase. Acestea pot fi dispersate în apă,
şi se pot clasifica după dimensiunile particulelor dispersate în suspensii, coloizi şi
soluţii.Majoritatea substanţelor care se găsesc în apele naturale, într-o cantitate suficientă pentru
a influenţa calitatea lor, se pot clasifica conform tabelului 1.
Desigur, o anumită apă nu poate conţine toate aceste impurităţi concomitent, cu atât mai
mult cu cât existenţa unora dintre acestea este incompatibilă cu echilibrul chimic stabilit în apă.
În afara acestor substanţe menţionate, în apele naturale se mai pot găsi şi alte tipuri de impurităţi.
Astfel, plumbul sau cuprul se pot întâlni în urma proceselor de tratare a apelor sau datorită
sistemului de transport precum şi din apele meteorice. Unele ape naturale conţin seleniu sau
arsen într-o cantitate suficientă ca să le afecteze calitatea. De asemenea, se poate afirma că toate
apele naturale conţin substanţe radioactive, în principal radium, dar numai în unele cazuri de ape
subterane concentraţia acestora atinge valori periculos de mari. Alte surse naturale conţin crom,
cianuri, cloruri, acizi, alcalii, diferite metale sau poluanţi organici, toate aduse în receptori de
apele uzate provenite din industrie sau aglomeraţii urbane.
Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice,
chimice, biologice şi bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei într-o
anumită categorie , ea căpătând astfel însuşirea de a servi unui anumit scop . Pentru stabilirea
calităţii apei, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice care pot fi stabilite
prin analize de laborator se utilizează practic un număr limitat, considerate mai semnificative .
Sistemul mondial de supraveghere a mediului înconjurător prevede urmărirea calităţii apelor
prin trei categorii de parametri :

3
 Tabel 1. Substanţe întâlnite în apele naturale

Sursă de Suspensii Coloizi Gaze Substanțe Ioni Ioni negativi

neionizate și
apariție pozitivi
dipoli
-nămol argila CO2 Ca2+
Din solul -nisip SiO2 Mg2+
mineral și roci -alte Fe2O3 Na+
substanţe Al2O3 K+
anorganice MnO2 Fe2+
Mn2+
Zn2
N2
HCO3 -
Din atmosferă O2
CO2 SO 42-
SO2

-sol -materii CO2 -materii Na+ -radicali

Din organic vegetale NH3 vegetale NH+ organici
descompunerea -resturi organice O2 colorate
H+ Cl-
materiei organice -resturi H2 -resturi
organice CH4 organice NO-
organice
OH-
-pești -virușii
Organisme vii -age -bacterii
-diatomee -alge
-organisme -diatomee
minuscule

 parametri de bază : temperatură, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili ;

 parametri indicatori ai poluării persistente : cadmiu, mercur, compuşi organo -
halogenaţi şi uleiuri minerale ;
 parametri opţionali : carbon organic total ( COT ), consum biochimic de oxigen ( CBO)
detergenţi anionici, metale grele, arsen, bor, sodiu, cianuri , uleiuri totale, streptococi .

4
 Pentru precizarea caracteristicilor de calitate a apei se utilizează următoarea
terminologie :

 criterii de calitate a apei - totalitatea indicatorilor de calitate a apei care se utilizează

pentru aprecierea acesteia în raport cu măsura în care satisface un anumit domeniu de
folosinţă sau pe baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului în care calitatea
apei corespunde cu necesităţile de protecţie a mediului înconjurator ;
 indicatori de calitate ai apei - reprezentaţi de caracteristici nominalizate pentru o
determinare precisă a calităţii apelor ;
 parametri de calitate ai apei – sunt valori şi exprimări numerice ale indicatorilor de
calitate a unei ape ;
 valori standardizate ale calităţii apei - reprezintă valori ale indicatorilor de calitate a
apelor care limitează un domeniu convenţional de valori acceptabile pentru o anumitã
folosinţă a apei .

Indicatori de calitate ai apei

Aşa cum s-a arătat deja, pentru caracterizarea calităţii şi gradului de poluare a unei
ape se utilizează indicatorii de calitate. Aceştia se pot clasifica după natura lor şi după
natura şi efectele pe care le au asupra apei , după cum urmează:

A. Clasificare după natura indicatorilor de calitate:

 indicatori organoleptici ( gust, miros);
 indicatori fizici ( pH, conductivitate electrică, culoare, turbiditate);
 indicatori chimici;
 indicatori chimici toxici;
 indicatori radioactivi;
 indicatori bacteriologici;
 indicatori biologici.
B. Clasificare după natura şi efectul pe care îl au asupra apei:
 indicatori fizico-chimici generali:
- temperatura
- pH

5
 - indicatorii regimului de oxigen
- oxigen dizolvat (OD)
- consumul biochimic de oxigen (CBO5)
- consumul chimic de oxigen (CCOCr şi CCOMn)
 indicatorii gradului de mineralizare
- reziduul fix
- cloruri, sulfaţi
- calciu, magneziu, sodiu, etc.
 indicatori fizico - chimici selectivi
- carbon organic total (COT)
- azot Kjeldhal şi azot total, fosfaţi
- duritate, alcalinitate

 indicatori fizico - chimici specifici ( toxici):

- cianuri
- fenoli
- hidrocarburi aromatice mono şi polinucleare
- detergenţi
- metale grele ( mercur, cadmiu, plumb, zinc, cobalt, fier, etc.)
- pesticide
- arsen
- uraniu natural
- trihalometani
 indicatori radioactivi:
- activitate globală β şi α
- activitate specifică admisă a fiecărui radionuclide

 indicatori biologici care reflectă gradul de saprobitate a apei, prin analiza

speciilor de organisme care populează mediul acvatic.
 indicatori bacteriologici care măsoară nivelul de poluare bacteriană, în
principal prin determinarea numărului de bacterii coliforme totale şi de
bacterii coliforme fecale.

Proprietăţile generale ale apelor naturale

Proprietăţile apelor naturale sunt determinate în principal de substanţele solide, lichide şi

gazoase existente sub formă de materiale în suspensie sau dizolvate. Aceste substanţe, foarte
numeroase, provin din interacţiile complexe hidrosferă – atmosferă – litosferă - organisme vii.

6
Astfel, într-un studiu efectuat de echipa Cousteau (1991-1992) asupra calităţii apelor fluviului
Dunărea, s-au pus în evidenţă peste 800 de compuşi organici şi anorganici, dintre care peste 50%
se regăsesc în ţesuturile vegetale şi animale din mediul acvatic.
Există mai multe criterii de clasificare a compuşilor care definesc compoziţia chimică a
apelor naturale, după natura acestora, provenienţă, efect toxic şi metode de analiză, prezentate în
tabelul 2.
Tabelul 2. Criterii de clasificare a compoziţiei chimice a apelor naturale.

Nr. Criterii Exemplificări

crt
1 Natura componenţilor Gaze dizolvate; subst.anorganice;subst. organice
chimici
2 Forma sub care se găsesc Solubilizat; suspensii; coloizi; emulsii;
în mediul acvatic absorbiţi/adsorbiţi în sedimente şi / sau pe
suspensii;
bioacumulaţi de către biocenoze; sub formă liberă;
complexaţi.
3 Provenienţă Naturale; antropică.
4 Efecte Indicatori de calitate; indicatori generali de poluare;
indicatori specifici de poluare.
5 Proprietăţi Persistenţă; toxicitate; bioacumulare; efecte mutagene;
teratogene; cancerigene.
6 După metodele de analiză Indicatori globali (COT, reziduul fix); indicatori
selectivi (pesticide); specifici (HCN).
7 După rolul jucat în Regim de oxigen; salinitate; nutrienţi; capacitate de
ecosisteme acvatice tamponare; metale grele; micropoluanţi organici.

Pornind de la această clasificare în continuare se vor prezenta principalele proprietăţi

organoleptice, fizice şi chimice ale apelor naturale corelate cu compuşii chimici care determină
aceste proprietăţi şi cu indicatorii de calitate ai apei specifici acestora.

Indicatori organoleptici

Culoarea reală a apelor se datorează substanţelor dizolvate în apă şi se determină în

comparaţie cu etaloane preparate în laborator. Culoarea apelor naturale şi a celor poluate poate fi
o culoare aparentă care se datorează suspensiilor solide uşor de filtrat prin depunere şi filtrare .

7
 Mirosul apelor este clasificat în şase categorii, după intensitate: fără miros ; cu miros
neperceptibil ; cu miros perceptibil unui specialist ; cu miros perceptibil unui consumator ; cu
miros puternic şi cu miros foarte puternic .

Gustul se clasifică utilizindu-se denumiri convenţionale ,cum ar fi :

 Mb - ape cu gust mineral bicarbonato-sodic ;

 Mg - ape cu gust mineral magnezic ;
 Mm - ape cu gust mineral metalic ;
 Ms - ape cu gust mineral sărat ;
 Oh - ape cu gust organic hidrocarbonat ;
 Om - ape cu gust organic medical farmaceutic ;
 Op - ape cu gust organic pământos ;
 Ov - ape cu gust organic vazos .

Indicatori fizici

Turbiditatea se datorează particulelor solide sub formă de suspensii sau în stare coloidală.
Într-o definiţie generală se consideră că suspensiile totale reprezintă ansamblul componentelor
solide insolubile prezente într-o cantitate determinată de apă şi care se pot separa prin metode de
laborator (filtrare,centrifugare,sedimentare).Se exprimă gravimetric în mg/l sau volumetric în
ml/l. Valoarea suspensiilor totale este deosebit de importantă pentru caracterizarea apelor
naturale.În funcţie de dimensiuni şi greutate specifică, particulele se separă sub formă de
depuneri(sedimentabile) sau plutesc pe suprafaţa apei(plutitoare). Suspensiile gravimetrice
reprezintă totalitatea materiilor solide insolubile, care pot sedimenta, in mod natural într-o
anumită perioadă limitată de timp. Procentul pe care îl reprezintă suspensiile gravimetrice din
suspensiile totale este un indicator care conduce la dimensionarea şi exploatarea
desnisipatoarelor sau predecantoarelor, instalaţii destinate reţinerii acestora. Suspensiile şi
substanţele coloidale din ape reprezintă totalitatea substanţelor dispersate în apă, având diametrul
particulelor între 1 şi 10 m. Caracterizate prin proprietăţi electrice de suprafaţă, prezintă un grad
mare de stabilitate, care le face practic nesedimentabile în mod natural.

Eliminarea substanţelor coloidale din apă a impus tratarea chimică cu reactivi de

destabilizare în vederea coagulării şi precipitării acestora.
Relaţia dintre substanţele în suspensie (proprietate gravimetrică) şi turbiditate (proprietate
optică) determină aşa-numitul “coeficient de fineţe” al suspensiilor. Pentru aceeaşi sursă de apă,
coeficientul de fineţe variază în limite bine determinate în cadrul unui ciclu hidrologic anual.
Indicele de colmatare reprezintă puterea colmatantă a unei ape şi are drept cauza toate
elementele din apă a căror dimensiuni permit reţinerea lor pe filtre.

8
Temperatura apei variază în funcţie de provenienţă şi de anotimp.
Radioactivitatea este proprietatea apei de a emite radiaţii permanente alfa , beta sau gama.
Conductivitatea
Conductivitatea apelor constituie unul dintre indicatorii cei mai utilizaţi în aprecierea
gradului de mineralizare a apelor cel puţin din următoarele considerente:
- măsurătorile de conductivitate (rezistivitate) a apei permit determinarea
conţinutului total de săruri dizolvate în apă ;
- au avantajul diferenţierii dintre săruri anorganice şi organice (ponderal) pe baza
mobilităţilor ionice specifice;
- elimină erorile datorate transformării speciilor de carbonaţi/bicarbonaţi prin
evaporare la 105 0C (conform metodologiei de determinare gravitaţională a reziduului fix, în
cazul bicarbonaţilor pierderile sunt de circa 30%).
Concentraţia ionilor de hidrogen
pH-ul apelor naturale este cuprins între 6,5 - 8 , abaterea de la aceste valori dând indicaţii
asupra poluării cu compuşi anorganici .
pH-ul şi capacitatea de tamponare a acestuia constituie una din proprietăţile esenţiale ale
apelor de suprafaţă şi subterane, pe această cale asigurându-se un grad de suportabilitate natural
faţă de impactul cu acizi sau baze, sărurile de Na+, K+, Ca2+ şi Mg2+ jucând un rol esenţial în
acest sens. De subliniat că această capacitate de tamponare a pH–ului este deosebit de importantă
nu numai pentru echilibrele din faza apoasă, dar şi pentru cele de la interfaţa cu materiile în
suspensie, respectiv cu sedimentele.
Concentraţia ionilor de hidrogen din apă, reprezintă un factor important care determină
capacitatea de reactivitate a apei, agresivitatea acesteia, capacitatea apei de a constitui medii
pentru dezvoltarea diferitelor organisme etc.
Între valoarea pH-ului apei şi aciditatea sau alcalinitatea acesteia nu există o identitate.
Creşterea alcalinităţii sau acidităţii nu sunt însoţite şi de variaţii corespunzătoare ale pH-ului,
datorită capacităţii de tamponare de care dispun îndeosebi apele naturale. Principalul sistem
tampon al apelor naturale îl reprezintă sistemul acid carbonic dizolvat/carbonaţi, pentru care pH-
ul apei are valori cuprinse între 6,5-8,5.

9
Indicatori chimici
A. Indicatori ai regimului de oxigen
Oxigenul este un gaz solubil şi se află dizolvat în apă sub formă de molecule O2,
prezenţa oxigenului în apă condiţionând existenţa marii majorităţi a organismelor acvatice. Toate
apele care se află în contact cu aerul atmosferic conţin oxigen dizolvat în timp ce apele subterane
conţin foarte puţin oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică,
temperatura aerului, temperatura şi salinitatea apei.

Conţinutul în oxigen al apei râurilor este rezultatul următoarelor acţiuni antagoniste:

- reabsorbţia oxigenului din atmosferă la suprafaţa apei prin difuzie lentă sau prin
contact energic, interfaţa apa-aer prezintând o importanţă deosebită în acest sens. Acest transfer
este serios perturbat de prezenţa poluanţilor cum ar fi detergenţii şi hidrocarburile;
- fotosinteza, care poate asigura o importantă realimentare cu oxigen a apei,
ajungându-se la valori care pot depăşi saturaţia;
- consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice poluante.

Din această clasă de indicatori fac parte oxigenul dizolvat (OD), consumul chimic de
oxigen (CCO), consumul biochimic de oxigen (CBO) şi carbonul organic total (COT).

Oxigenul dizolvat (OD) Cel mai important parametru de calitate al apei din râuri şi lacuri
este conţinutul de oxigen dizolvat, deoarece oxigenul are o importanţă vitală pentru ecosistemele
acvatice. Astfel, conţinutul de oxigen din apele naturale trebuie să fie de cel puţin 2 mg/l, în timp
ce în lacuri, în special în cele în care funcţionează crescătorii de peşte, conţinutul de oxigen
dizolvat trebuie să fie de 8 – 15 mg/l.

Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezintă cantitatea de oxigen, în mg/l, necesară

pentru oxidarea substanţelor organice din ape, cu ajutorul bacteriilor. Mineralizarea biologică a
substanţelor organice este un proces complex, care în apele bogate în oxigen se produce în două
trepte. În prima treaptă se oxidează în special carbonul din substratul organic (faza de carbon ),
iar în a doua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din determinările de laborator s-a tras

10
concluzia că este suficient să se determine consumul de oxigen după cinci zile de incubare a
probelor (CBO5).

Consumul chimic de oxigen (CCO) Deoarece CBO5 necesită un timp de cinci zile pentru
determinare, pentru a depăşi acest neajuns se utilizează metode de oxidare chimică diferenţiate
după natura oxidantului şi a modului de reacţie. Se cunosc două tipuri de indicatori:
- CCOMn care reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu KMnO4 în
mediu de H2SO4. Acest indicator se corelează cel mai bine cu CBO5, cu observaţia că sunt
oxidate în plus şi cca 30-35% din substanţele organice nebiodegradabile.
- CCOCr care reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în
mediu acid. Acest indicator determină în general 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele
nebiodegradabile.
Prin aceste metode, prezentate anterior nu se pot determina substanţele organice volatile.

Carbonul organic total (COT) reprezintă cantitatea de carbon legat în materii organice şi
corespunde cantităţii de dioxid de carbon obţinut prin oxidarea totala a acestei materii
organice . Se utilizează pentru determinarea unor compuşi organici aromatici, a căror randament
de oxidare nu depăşeşte 60% cu metodele prezentate anterior. Pentru determinarea acestora se
utilizează oxidarea catalitică la temperaturi ridicate (800-11000C).

B. Săruri dizolvate
În apele naturale se află, în mod obişnuit, cationii şi anionii prezentaţi în tabelul 2.18.,
ioni de care depind cele mai importante calităţi ale apei. În majoritatea cazurilor, sărurile aflate
în apele naturale sunt formate din următorii cationi Ca2+, Mg2+, Na+, K+ şi anioni HCO3-,
SO42-, Cl-. Ceilalţi ioni se află, în mod obişnuit, în cantităţi nesemnificative, deşi câteodată
influenţează esenţial asupra proprietăţilor apei. Clorurile pot fi prezente în apă într-o concentraţie
mare, datorită solubilităţii lor ridicate; astfel, solubilitatea clorurii de sodiu sau a celei de calciu
la temperatura de 25 C este în jur de 26%, respectiv de 46%.

11
 Tabelul 3. Principalii ioni din apele naturale
CATIONI ANIONI

Denumire Formula Denumire Formula

Hidrogen Hidroxid
H+ OH-
Sodiu Bicarbonat
Na+ HCO3-
Potasiu Clorură
K+ Cl-
Amoniu Hidrosulfit
NH4+ HS-
Calciu Nitrit
Ca2+ NO2-
Magneziu Nitrat
Mg+ NO3-
Fier bivalent Fluorură
Fe2+ F-
Fier trivalent Sulfat
Fe3+ SO42-
Bariu Silicat
Ba2+ SiO32-
Aluminiu Ortofosfat
Al3+ PO43-

În esenţă, se poate spune că apele naturale conţin elemente fundamentale şi

elemente caracteristice, dintre care 6 elemente fundamentale sunt cele care aparţin tuturor apelor
naturale, respectiv molecula de H2CO3 şi ionii de HCO3-, CO32-, H+, OH-, Ca2+, iar dintre
elementele caracteristice se pot cita ionii de SO42-, Cl-, Mg2+, Na+, K+ etc.. Aceste elemente pot
fi prezente sau nu în apele naturale, într-o concentraţie mai mare sau mai mică, conferind apei un
anumit caracter.

A. Reziduul fix reprezintă totalitatea substanţelor dizolvate în apă, stabile

după evaporare la 105 C, marea majoritate a acestora fiind de natură anorganică. Valoarea
0

reziduului fix în diferite ape naturale variază în funcţie de caracteristicile rocilor cu care apele
vin în contact. Informativ se dau în continuare, câteva valori ale reziduului fix al diferitelor
categorii de ape:

Ape de suprafaţă 100 – 250 mg/l;

Ape din pânza freatică 200 – 350 mg/l;

12
Ape din pânza de mare adâncime 100 – 300 mg/l;
Ape de mare 20000 – 22000 mg/l;
Ape din regiuni sărăturoase 1100 – 5000 mg/l;
Ape de ploaie 10 – 20 mg/l;
Ape minerale potabile 1000 – 3000 mg/l.

Conţinutul mineral al apelor naturale este strâns legat de factorii meteorologici şi

climatologici. Astfel, în perioadele cu precipitaţii sau în cele de topire a zăpezilor, apele
curgătoare îşi reduc mineralizarea, datorită diluării lor cu ape cu conţinut mineral foarte sărac. În
aceste situaţii, de exemplu, apele râului Dâmboviţa au o mineralizare de 100 – 120 mg/l, iar cele
ale Argeşului de 80 – 100 mg/l. În perioada de iarnă, când apele de suprafaţă sunt alimentate în
special de izvoare subterane, mineralizarea acestora este mai crescută fiind de 200 –250 mg/l.
Apele subterane şi mai ales cele din pânze freatice de mare adâncime, se caracterizează printr-o
mineralizare mai ridicată şi în acelaşi timp mai puţin variabilă, datorită contactului cu straturile
minerale în care staţionează.

Specificul calităţii diferitelor surse naturale de apă

Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-chimice şi biologice,
variind de la o regiune la alta în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor strabătute, de
timpul de contact, de temperatură şi de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se pot
evidenţia anumite caracteristici comune, după cum rezultă din cele de mai jos.

A. Apa de râu
Cursurile de apă, (râuri şi afluenţi), sunt caracterizate, în general, printr-o
mineralizare mai scăzută, suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este
formată din dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală
este, în general, sub 15 grade, fiind formată în cea mai mare parte din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind
cu un pH = 6,8 - 7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturaţ
Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii
în suspensie şi substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile
meteorologice şi climatice. Acestea cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în perioada
viiturilor mari de apă şi la un minim în perioadele de îngheţ.
Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la alterarea calităţii cursurilor de
apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori: substanţe organice greu degradabile, compuşi
ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide
organo-clorurate, detergenţi etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate

13
de natură bacteriologică. O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de
autoepurare datorată unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă.

B. Apa de lac

Lacurile, formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs de apă,
prezintă modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită
stagnării apei un anumit timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare (vara şi
iarna) şi destratificare (primavara şi toamna), termică şi minerală. Stagnarea apei în lac conduce
la o decantare naturală a materiilor în suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi mai puţin
sensibilă la condiţiile meteorologice. Stratificarea termică, combinată la lacurile adânci şi cu o
stratificare minerală, conduce, în perioada de vară şi toamnă, la excluderea aproape completă a
circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea concentraţiei oxigenului
dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă, având drept efect creşterea
conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor şi,uneori, apariţia hidrogenului
sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare termică şi minerală (primavara şi
toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o uniformizare calitativă a apei lacului,
conducând la îmbogăţirea cu substanţe organice şi nutrienţi a apei din zona fotică. Conţinutul de
substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu insolarea puternică, conduce la posibilitatea
dezvoltării unei biomase fito şi zooplanctonice apreciabile.

C. Apa subterană

Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicată,

conţinutul în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din
dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este cuprinsă
între 10-20 grade germane şi este formată, în cea mai mare parte, din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui
pH = 6,5 - 7.
Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind
foarte scăzut sub 3 mg O2/l.
În funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele surse subterane conţin
cantităţi însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai azotului etc.
S-a considerat a fi sugestivă prezentarea centralizată în tabelul 2.21, a indicatorilor de
calitate pentru diferitele categorii de apă întâlnite curent, şi anume apă distilată, apă de râu, apă
de lac, apă subterană, apă din reţeaua de apă potabilă şi apă minerală.
Compararea valorilor diferiţilor indici de calitate permite, chiar şi unui nespecialist,
evidenţierea specificului diferitelor categorii de apă.

14
 1.1.2. Poluarea apelor

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială

Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma

interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu
litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. Poluarea
artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor,
reziduurilor, navigaţiei etc.

Figura 1. Poluarea apei

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată

(organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de
canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată
(neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele
mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite
pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de
poluare cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare
sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor
procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de
canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară
apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate
într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele
rezultate în urma fermentării

15
 materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le
aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

Principalele materii poluante:

-substanţele organice;
-substanţele anorganice;
-materialele în suspensie;
-substanţele toxice;
-substanţele radioactive;
-substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată;
-coloranţii;
-energia calorică;
-microorganismele.

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

-surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin
intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii sau
crescătorii de animale etc.;
-surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor substanţe în
ape.

După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:

-surse de poluare permanente;
-surse de poluare nepermanente;
-surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:

-surse de poluare naturale;
-surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în
ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

-impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări miniere sau
foraje;

-impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care

produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;

-impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie sanitară
sau a condiţiilor de execuţie.

16
 Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :

-trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie principala
cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în straturile
acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape
de suprafaţă sau subterane;

-trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă impurificări
prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule fine, cum
sunt cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;

-vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în lacuri,
conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de vegetaţie;

-vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin
căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi
descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub
pod de gheaţă.

Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special
unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea
unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor
erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de
circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.

Surse de poluare artificială:

-ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite din
satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a nevoilor
gospodăreşti, igienico-sanitare şi social- administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale
mici.

-ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele fiind de
cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii industriilor respective. Numărul de
poluanţi pentru o anumită industrie este de obicei restrâns, o apă industrială uzată având în
principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în procesul
tehnologic. De exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept caracteristică
principală conţinutul în substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la fabricile de
zahăr conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe organice.

-ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor uzate
orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi materialele în
suspensie.

17
-ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în
aceasta. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate,
sau al unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi
deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot
conţine un număr mare de poluanţi .

-ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive rezultate de la
prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor substanţele
radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător.

-ape uzate calde, care conţin de obicei un singur poluant, energia calorică, a cărei provenienţă a
fost menţionată anterior.

-ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt
asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.

-apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de nocive
cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.

1.1.3. Caracteristicile apelor uzate urbane

Caracteristici fizice

Turbiditatea apelor uzate şi a emisarilor indică numai în linii mari conţinutul de materii în
suspensie ale acestora, deoarece nu există un raport bine definit între turbiditate şi conţinutul în
suspensii. Turbiditatea se măsoară în grade pe scara silicei şi se determină, în principal, pentru
apa emisarilor şi numai uneori, pentru apele uzate. Apele uzate orăşeneşti au, în general, o
turbiditate cuprinsă între 400 - 500 grade în scara silicei.

Culoarea apelor uzate proaspete este cenuşiu deschis; prin fermentarea materiilor
organice din apă, culoarea apelor uzate devine mai închisă. Pătrunderea în reteaua de canalizare a
unor ape industriale puternic uzate colorate, conduce la schimbarea totală a culorii apelor uzate.

Mirosul apelor uzate proaspete este aproape inexistent. Apele în curs de fermentare au
miros, mai mult sau mai puţin pronunţat, de ouă clocite, în funcţie de stadiul de fermentare în
care se găsesc. Cantităţi importante de ape uzate industriale pot produce mirosuri neplăcute.

Temperatura apelor uzate orăşeneşti este, de obicei, cu 2 - 3 °C mai ridicată decât cea a
apelor de alimentare. Unele ape uzate industriale, precum şi apele subterane, pot influenţa, într-
un sens sau altul, temperatura apelor uzate, care constituie un factor hotărâtor în epuarea apelor

18
uzate. Coagularea substanţelor în suspensie, procesele biologice, etc. Sunt influenţate în mod
deosebit de temperatură.

Caracteristici chimice

Materiile solide totale reprezintă suma dintre materiile solide în suspensie şi materiile
solide dizolvate.
În tabelul 4. sunt date, comparativ, valori privind materiile în suspensie, valabile pentru
un oraş german şi pentru un cartier din municipiul Bucureşti.
Studiind cele două cazuri, se constată că, în general, valorile sunt comparabile, cu
deosebirea că, pentru cartierul din municiupiul Bucureşti, substanţele minerale sunt în cantitate
mai mare decât cele organice, deşi, în general, aşa cum se precizează în literatura de
specialiatate, situaţia este inversă. Această inversare a valorilor se datorează industriei, care
evacuează cantităţi masive de substanţe minerale şi demonstrează, încă o dată, influenţa apelor
uzate asupra compoziţiei apelor uzate orăşeneşti.

Tabelul 4. Caracteristicile substanţelor solide din apele uzate

Substanţe solide CBO5

Substanţe
[mgf/dm3 ] / [gf/loc şi zi]

Minerale Organice Total [mgf/dm3] /

[gf/loc, zi]

Materii solide în suspensie:

Separabile prin decantare A 130/20 270/40 400/60 130/19

B 20/10 30/10 50/20 55/20

A 70/10 130/20 200/30 80/12

Neseparabile prin decantare B 40/15 40/15 80/30 40/15

A 330/50 330/50 660/100 150/23

Materii solide dizolvate B 280/100 90/35 370/135 80/30

A 530/80 730/110 1260/190 360/54

Total B 340/125 160/60 500/185 175/65

19
 A- oraş german, canalizat în sistem divizor, ape uzate în special menajere, consum
specific al apei de alimentare 150 dm3/loc şi zi.
B- Cartier industrializat din Bucureşti, canalizat în sistem unitar, consum specific al
apei de alimentare 350 – 400 dm3/loc şi zi.

20