PROCEDEE DE COMBATERE A POLUARII SOLURILOR

PROCEDEE DE COMBATERE A POLUARII

SOLURILOR
PROCEDEE DE COMBATERE A
POLUARII SOLURILOR

Impactul poluarii solurilor asupra

florei, faunei si sanatatii umane a devenit mai
cunoscut in urma studiilor efectuate de
specialistii in domeniu si a popularizarii
acestor cunostiinte prin massmedia si in
comunicarile in reviste si conferinte.

Modificarea legislatiei ecologice in

Romania dupa 1990 este justificata din
cel putin doua puncte de vedere:

1) perfectionarea masurilor de
prevenire si combatere a poluarii mediului,
prin aplicarea unor procedee eficiente verificate in practica mondiala;
2) armonizarea legislatiei in perspectiva aderarii la UE.

Aplicarea masurilor de prevenire a poluarii, specificate in normele ecologice este

asociata cu introducerea unor taxe asupra activitatilor industriale poluante a mediului (aer, apa,
sol)

Problema introducerii taxelor speciale pentru activitatile ce genereaza poluarea mediului

consta in aceea ca aceste taxe pot determina agentii economici sa manifeste mai multa
preocupare pentru respectarea prevederilor normelor ecologice in sensul de a limita la maxim
posibil emisiile in atmosfera a gazelor nocive (S02, NOx, etc.), a contaminarii apelor de suprafata
si subterane sau a solurilor sau, dimpotriva, acesti agenti sa plateasca taxele impuse si sa nu mai
cheltuiasca alte fonduri pentru protectia mediului.

Combaterea eroziunii solului. Eroziunea solului ca efect al activitatii umane a fost prezentata in
capitolul 10. De multe ori, rezultatele negative ale unei masuri bine intentionate sunt atat de evidente incat
trebuie abandonat proiectul.

COMBATEREA EROZIUNII EOLIENE. Pierderea de humus datorita actiunii

vanturilor este posibil de contracarat prin aplicarea unor masuri :

• recultivarea solului cu anumite plante, functie de calitatea terenului respectiv;

 • impadurirea terenurilor in panta;
• utilizarea plantelor leguminoase fixatoare de azot si a ierburilor perene care fortifica structura
solului;
• aplicarea unor masuri agrotehnice moderne pe solurile agricole (ingrasamintele, dozele,
pesticidele etc);

Combaterea eroziunii prin apa si a salinizarii. Pe terenurile cultivate, eroziunea datorata

apelor din precipitatii este mai scazuta datorita rezistentei mai mari la eroziune a stratului superior
al solului in comparatie cu terenurile necultivate.

Drenarea terenurilor pentru eliminarea apei in exces de pe terenurile agricole si evitarea

supradozarii ingrasamintelor chimice minerale (azotati in special) contribuie la protectia solului
contra saraturarii.

GESTIONAREA REZIDUURILOR. Deseurile menajere si industriale rezultate in

urma activitatii umane reprezinta la ora actuala una din marile probleme din punct de vedere
ecologic. Deseurile menajere rezultate zilnic in centrele urbane sunt estimate la 0,5-0,8
kg/locuitor sau 180-300 kg/an/locuitor [66].

In industria miniera, in apropierea instalatiilor de preparare a minereurilor au aparut

adevarati „munti' de halde cu sterile sau iazuri de decantare prin care au fost sustrase altor
utilizari suprafete intinse de pamant. Halde de sterile s-au format si in imediata vecinatate a
termocentralelor, muntii de cenusa fiind si o sursa de poluare a ierului sau a apelor.

Exista in prezent cateva metode de tratare a reziduurilor pentru protectia

si/sau reabilitarea solurilor.

Deseurile menajere au o compozitie variata in care hartia, masele plastice, ambalajele

metalizate si resturile vegetale difera de la un oras la altul, de la o tara la alta.

Tratarea deseurilor menajere. Una din metodele cele mai frecvent utilizate consta in
depozitarea deseurilor urbane in gropi sau uneori in cariere abandonate, fara luarea unor masuri
pentru protejarea mediului inconjurator. Apele din precipitatii transporta o parte din deseuri si
impurifica zone intinse inclusiv apele de suprafata si cele subterane, iar vantul imprastie
resturile marind si mai mult suprafata solurilor poluate.

In ultimii ani s-au consemnat unele eforturi de schimbare prin utilizarea depozitelor
ecologice cu sustinere financiara din partea UE.

Depozitarea controlata a deseurilor urbane consta in compactarea materialului depozitat

si acoperirea acestuia cu un strat de material vegetal.

Arderea deseurilor menajere reprezinta o solutie aplicata in prezent pentru ca ofera cel
putin doua avantaje:

• reduce volumul efectiv al deseurilor ce trebuie depozitate;

 • se recupereaza o parte din energia inmagazinata in aceste deseuri.

Cenusa obtinuta prin arderea rezidurilor urbane reprezinta cea. 10-15% din volumul
rezidurilor supuse arderii. Continutul elementelor toxice in cenusa rezultate este, in consecinta, de
cca. 5-6 ori mai mare decat in deseul nears. Compozitia chimica a cenusei difera dupa natura
materialelor supuse arderii, principalele elemente chimice identificate fiind: fierul (sub forma de
hematit, Fe2O3), siliciul (sub forma de cuart sau silicat), calciul (in calcit sau gips), sodiul (sub
forma de sare - halit) etc. [96].

Pentru evitarea poluarii mediului cu gazele rezultate la arderea deseurilor menajere,

acestea sunt epurate cu ajutorul electrofiltrelor [127], [148].

Lixivierea metalelor din cenusa de la arderea reziduurilor menajere. Epurarea gazelor de

ardere rezultate la incinerarea deseurilor menajere este necesara pentru retinerea metalelor, din
care deosebit de toxice sunt metalele grele (cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc). Odata retinuta, in
electrofiltre, cenusa este tratata in scopul eliminarii impactului metalelor grele: depozitarea
controlata, imobilizarea in ciment sau lixiviere.

Acest din urma procedeu ofera avantajul recuperarii metalelor dintre care prezinta
importanta economica prin continutul lor in cenusa aluminiul, zincul, cuprul si fierul.

Lixivierea metalelor continute in cenusa obtinuta prin arderea reziduurilor menajere

poate fi efectuata pe cale chimica sau biologica.

Biolixivierea este un procedeu ce consta in extractia prin solubilizare a metalelor din

cenusa datorita activitatii bacteriene.

Compostarea reziduurilor organice. Reziduurile organice constituie o sursa

de energie secundara, prin valorificarea carora se obtin avantaje importante: reducerea poluarii si
recuperarea unei proportii importante din energia inmagazinata in aceste reziduuri.

Principalele surse de reziduuri organice sunt reprezentate de industria alimentara, complexele de

crestere a animalelor, agricultura si gospodariile individuale.

Procesul compostarii reziduurilor organice este realizat fie in sistem gospodaresc. Fie in sistem
industrial [87], [89].

Prin compostarea reziduurilor organice se asigura obtinerea unui ingrasamant - compostul -

valoros pentru agricultura. Exista mai multe metode de compostare a reziduurilor organice
(metoda biodinamica, procedeul Indore, metoda Krantz, metoda Wurtemberg) [89].
 Metoda biodinamica elaborata inca din 1921 de catre Steiner [89] consta in depozitarea
reziduurilor organice in gramezi cu sectiunea trapezoidala (fig.1.) in care baza are 2,5÷4 m, latimea
gramezii la varf fiind de cca. 1 m, iar inaltimea initiala de max. 2m.

Fig.1. Dimensiunile gramezii trapezoidale in cazul compostarii reziduurilor prin metoda

biodinamica

Peste gramada astfel construita din reziduurile organice se dispune un strat de pamant
care are rolul de a proteja gramada in timpul fermentarii.

Principalele elemente, (carbonul si azotul) ale amestecului supus fermentarii se afla intr-
un raport ce variaza de la 11/1÷20/1 [C/N].

Compostarea poate fi intensiva si/sau extensiva si implica ambele procese

aerobe/anaerobe in primul caz sau aerobe in cazul compostarii extensive.

Agricultura biologica promoveaza o noua abordare pentru mentinerea si cresterea

fertilitatii solurilor prin reducerea sau chiar eliminarea substantelor chimice organice si utilizarea
compostului ca ingrasamant [145]

Avantajele agriculturii biologice sunt certe si constau in urmatoarele:

• sporirea fertilitatii solurilor;

• obtinerea unor produse vegetale cu rezistenta mai mare la alterare;

• valoarea nutritiva superioara mai mare a produselor vegetale;

• reducerea cheltuielilor legate de combaterea bolilor plantelor ca urmare a starii mai bune de
sanatate a vegetatiei;
 • posibilitatea combaterii buruienilor fara a apela la substante chimice. Gunoiul de grajd rezultat
dupa compostare, aplicat pe sol in strat subtire uniform, este un ingrasamant adecvat pentru
culturile perene (vii, livezi), culturile de cartofi, sfecla, tomate sau pentru pasuni si fanete [43].

Recultivarea terenuriior degradate datorita haldelor si iazurilor de decantare. Exista mai multe cai de
ameliorare a terenurilor si de redare a acestora in circuitul agricol [150]. Recultivarea biologica sau
refertilizarea solurilor degradate este un procedeu ce implica mai multe etape [62]:

• analize fizico-mecanice si chimice ale terenurilor supuse refertilizarii, constand in determinarea

granulometriei particulelor, pH-ul, continutul in elemente esentiale (S, Ca, P - in special) a
permeabilitatii solului inclusiv ponderea humusului;

• testari la nivel de laborator privind cultivarea unor plante pe solul respectiv, cu si fara ameliorare;

• analiza factorilor de mediu naturali, pentru a verifica, sansele de succes ale cultivarii plantelor;

• cultivarea etapizata a solurilor ameliorate in prima etapa fiind cultivate plante ce pot constitui
ingrasamant verde.

PROCEDEE FIZICE DE ELIMINARE A POLUANTILOR DIN SOL. Poluantii

ajunsi in sol pe diverse cai constituie o problema grava, pentru solutionarea careia au fost
propuse mai multe procedee de epurare.

Solul poate fi contaminat cu hidrocarburi si produse petroliere, pesticide, metale grele, etc.,
iar pentru eliminarea acestora din sol, cele mai cunoscute procedee fizice sunt spalarea, extractia
cu ajutorul curentilor de aer, excavarea si flotatia.

Excavarea solului poluat. Acest procedeu foarte simplu si eficient consta in indepartarea
stratului de sol contaminat pe intreaga suprafata poluata accidental, cum ar fi de exemplu
poluarea cu produse petroliere din conductele de transport si/sau rezervoare.

Pamantul contaminat este excavat si transportat la o statie de epurare, unde se folosesc

procedee de extractie a poluantilor ca flotatia, spalarea, biodegradarea. Poluantii extrasi din solul
supus tratarii trebuie distrusi prin diverse metode chimice, termice sau biologice iar solul epurat
trebuie din nou transportat la locul initial sau in alte zone unde se executa lucrari de ameliorare a
solurilor.

Flotatia. Procedeul de decontaminare a solurilor prin flotatie este eficient dar mult mai
scump decat alte procedee.

In primul rand, solul contaminat trebuie excavat si transportat la locul unde se afla statia
de epurare. In al doilea rand, solul excavat trebuie supus unor operatii de maruntire si clasare
inainte de a fi supus flotatiei. In al treilea rand procesul flotatiei consta in separarea poluantilor
din suspensia formata de solul macinat si apa la o dilutie medie de cea. 3/1 (L/S), deci implica un
volum de apa considerabil, proportional cu volumul solului supus epurarii. In al patrulea
rand flotatia implica un consum de reactivi chimici modificatori de mediu si spumanti care au
rolul de a asigura selectivitatea procesului de flotatie si respectiv realizarea unei spume pentru
prelungirea duratei de existenta a bulelor de aer. Bulele de aer introduse in celula de flotatie
(fig.2) au rolul de a se atasa de particulele hidrofobe si a le transporta la suprafata suspensiei, in
spuma, sub actiunea fortei ascensionale.

Daca particulele de poluanti ce trebuie

colectate in spuma nu sunt hidrofobe, atunci se
recurge la introducerea reactivilor colectori care
au rolul de a hidrofobiza suprafetele poluantilor
pentru a inlesni atasarea lor de bulele de aer si astfel sa fie ridicate la suprafata, in spuma, de
unde sunt apoi evacuate.

Fig. 2 Reprezentarea schematica a unei celule deflotatie:

1) celula deflotatie: 2) suspensie de sol poluat; 3) ax cu palete; 4) colectarea spumei ce

contine poluanti; 5) vaiete colectare spuma; 6) tub de introducere a aerului in celula; 7) actionare
ax. cu palete.

Dupa extragerea poluantilor acestia trebuie distrusi sau anihilati prin diverse procedee
fizico-chimice. Metalele grele si substantele grase pot fi eliminate cu succes din sol prin procedeul
fiotatiei.

Spalarea solurilor. Procedeul spalarii solurilor poluate se bazeaza pe transferul poluantilor

din sol in apa prin solubilizarea, adsorbtia acestora de catre lichidul (apa sau apa plus solvent) cu
care vin in contact.

Tehnologiile de spalare a solului poluat excavat constau in operatii de maruntire a solului,

spalarea acestuia pe ciururi, flotatie, desecarea solului epurat, separarea poluantilor.

Spalarea solurilor poluate direct la locul contaminat, adica spalarea „in situ' este aplicata
cu succes daca solul prezinta carateristicile necesare, permeabilitatea fiind cel mai important
factor in acest caz.
 Fenomenul de transfer al poluantilor din sol in apa se produce prin utilizarea unei
infiltratii in solul poluat si colectarea, cu ajutorul unei pompe (fig.3) a apei poluate. Eficienta
acestui procedeu implica cunoasterea precisa a naturii poluantilor (pentru obtinerea
randamentului optim de transfer), dispunerea adecvata a puturilor de colectare a apei poluate fata
de zona contaminata pentru a evita pierderile de poluanti prin migrarea acestora in alte zone.

Fig.3 Reprezentarea schematica a procedeului de spalare a solului in situ

Exista si alte variante de spalare a solurilor ce constau fie in utilizarea apei calde si a
aburului sau prin injecatrea apei la presiuni ridicate (procedeul Kolzmarin) de nivelul a 0,5
103 bari [130].

Extractia poluantilor cu ajutorul curentilor de aer. Procedeul este aplicabil in cazul solurilor
cu permeabilitate aeraulica adecvata si se utilizeaza pentru epurarea solurilor contaminate cu
compusi organici volatili (COV). Eficienta procedeului este conditionata de continutul de coloizi
din sol care trebuie sa fie cat mai redus iar umiditatea solului sa fie de asemenea redusa.

Procedeul este similar cu cel descris anterior la spalarea solurilor, in sensul ca aerul
patrunde in sol sub actiunea presiunii atmosferice si este apoi vehiculat prin sol in directia putului
de aspiratie. Aerul poluat extras din sol este supus in continuare epurarii la o statie de tratare.

Extractia poluantilor cu ajutorul curentilor de aer se poate realiza si prin introducerea

aerului sub presiune, existand mai multe variante aplicate in Germania, Franta. [130].

Printre procedeele fizice de depoluare a solurilor sunt incluse de catre unii mtori [130]
etansarea, blocarea hidraulica si inertarea.

Toate aceste trei procedee au ca obiectiv impiedicarea extinderii zonei poluate, a migrarii
poluantilor in zonele invecinate.

Poluantii sunt doar impiedicati sau fixati pentru a nu contamina si alte zone in afara celei
contaminata deja. Etansarea presupune utilizarea unor materiale argiloase care au permeabilitatea
foarte redusa, care se dispun in straturi in jurul zonei contaminate pentru blocarea migrarii
poluantilor.

PROCEDEE DE EPURARE A SOLURILOR PE CALE CHIMICA. Procedeele chimice de

epurare se bazeaza pe eliminarea poluantilor din sol sau anihilarea caraterului toxic prin reactii de
oxido-reducere si de schimb.

Extractia poluantilor prin solubilizare. Eliminarea din sol a poluantilor prin extractie cu
ajutorul solventilor organici, a acizilor sau bazelor este un procedeu eficient ce se aplica cu
succes pe plan international. Prin modul de extractie a poluantilor, acest procedeu se aseamana
cu procedeul spalarii descris anterior.

Extractia poluantilor cu ajutorul solventilor organici se realizeaza exclusiv in instalatii de

tratare in afara situiui sau pe sit. Poluantii ce pot fi extrasi astfel sunt pesticidele, hidrocarburile
aromatice, polieiclice si hidrocarburile grele.

Extractia cu ajutorul acizilor si bazelor poate fi realizata si direct prin introducerea

solutiei in solul contaminat.

Poluantii extrasi cu ajutorul acizilor si bazelor sunt metalele grele si respectiv cianurile,
aminele, fenolii etc. [130], [202].

Decontaminarea se realizeaza frecvent prin utilizarea acidului clorhidric, acidului sulfuric

si acidului azotic si respectiv a hidroxidului de sodiu.

Oxido-reducerea. Oxidarea poluantilor din sol se bazeaza pe distrugerea sau alterarea structurii
acestora astfel incat sa poata fi eliminate ulterior prin alte procedee. Reducerea poluantilor
organici are loc prin reactii, de obicei cu metale, in urma carora rezulta produsi de reactie netoxici.

Epurarea solurilor prin reactii de schimb. Procedeul este aplicat indeosebi pentru
tratarea poluantilor clorurati, avand drept obiectiv inlocuirea ionului Cl- prin OH-, utilizand
hidroxizi de tipul NaOH sau KOH.

Instalatia de tratare cuprinde reactoare in care se introduc solul poluat si reactivul si coloane
de tratare a gazului rezultat din reactie.

EPURAREA SOLULUI PRIN PROCEDEE ELECTROCINETICE. Procesele electrocinetice

de epurare a solurilor contaminate se bazeaza pe transportul particulelor fine si coloidale sub
actiunea campului electric generat in zona contaminata. Procedele electrocinetice pot fi aplicate
direct in situ, ceea ce constituie un avantaj din punct de vedere al simplitatii executiei. Una din
aplicatiile importante ale epurarii prin procedee electrocinetice este eliminarea unor metale
foarte toxice cum este, de exemplu, mercurul in care caz migrarea mercurului este facilitata de
utilizarea unei solutii de lixiviere cu iod pentru solubilizarea Hg [40], [127].

Electroosmoza. Solul constituie in acest caz stratul poros prin care se deplaseaza lichidul sub
actiunea campului electric. Deplasarea lichidului spre unul din electrozi este functie de
carateristicile acestuia. Apa are o constanta dielectrica ridicata, εr=81 si in prezenta campului
electric se incarca pozitiv si va migra spre catod.

Cu ajutorul electroosmozei pot fi eliminate din sol substantele chimice organice cum ar fi
benzenul, toluenul si xilenul toate trei fiind colectate la catod. Pentru aplicarea electroosmozei in
scopul epurarii in situ a solurilor, trebuie efectuate foraje in sol (fig. 4) in care se plaseaza
electrozii alimentati de la o sursa de curent continuu [161], [193].

Avantajul procedeului electroosmozei consta in faptul ca poate fi aplicat pentru epurarea

solurilor cu permeabilitate hidraulica scazuta, care sunt saturate cu o solutie apoasa, iar curgerea
electroosmotica nu depinde de marimea porilor.

Electroosmoza in soluri saturate are loc prin aplicarea unui camp electric care actioneaza asupra
unui dublu strat, cu grosimea de cca. 1,0 10-10m (pentru un electrolit monovalent cu concentratia de 1
mol/m3) la nivelul interfazic particula solului/apa.

Fig.4 Reprezentarea schematica a dispunerii electrozilor in sol in vederea eliminarii poluantilor

prin electroosmoza [176].

1) sursa de tensiune; putul de introducere solutieapoasa; anozi; 4) catozi; 5) put de colectare a

lichidului poluat.

Epurarea solurilor prin intermediul electroosmozei se realizeaza practic prin introducerea

apei in sol, in zona anozilor si sub influenta campului electric apa va migra spre catozi.
Substantele poluante care contamineaza solul sunt spalate si antrenate in zona catodului de unde
sunt evacuate prin pompare. Procedeul electroosmozei prezinta avantajul ca pot fi controlate
directia si sensul curgerii apei si in plus consumul energetic este redus. Durata operatiei de epurare
prin electroosmoza este insa destui de importanta, deoarece viteza de curgere osmotica este foarte
redusa fiind de ordinul a 2,9 10-7 m/s in solurile argiloase.

Exista de asemenea alte dificultati care conditioneaza eficienta procedeului, cum ar fi

modificarea pH-ului solului, compactarea si fisurarea solului care influenteaza negativ
stabilitatea procesului electroosmozei.
 De aceea in practica electroreabilitarii solului se aplica adesea procedeul Lasagna ce consta
in utilizarea procesului electrocinetic pentru a deplasa poluantii din zona contaminata in asa
numitele „zone de tratament' unde sunt aplicate procedee de adsorbtie sau degradare pentru a fi
eliminati din apa de transport [77].

In cazul aplicarii acestui procedeu se realizeaza initial zone permeabile in interiorul

regiunii contaminate si in imediata vecinatate a acesteia (fig. 5) pentru a introduce apoi in aceste
zone materialele necesare distrugerii (oxidanti, agenti biologici, adsorbanti etc).

Prin aplicarea procedeului electroosmozei, electrozii fiind plasati de o parte si de alta a

zonelor de degradare, poluantii sunt transportati la locul degradarii acestora.

Fig. 5. Reprezentarea scehmatica a procesului Lasagna de epurare in situ solurilor [771].

Electroforeza. Procedeul electroforezei este aplicat in scopul eliminarii particulelor foarte

fine, coloidale de poluanti din sol.

Prin dispunerea unor electrozi in sol, alimentati de la sursa de tesniune continua se creaza un
camp electric in zona aflata intre cele doua perechi de electrozi, anozii si catozii, iar particulele
coloidale incarcate cu sarcina electrica vor migra spre electrodul cu polaritatea de semn opus
(fig.5)
 Fig.5 Reprezentarea schematica a migrarii electroforetice a particulelor sub actiunea
campului eletric generat intre electrozii alimentati de la sursa de curent continuu (SCC)

PROCEDEE TERMICE. Degradarea poluantilor pe cale termica este aplicabila in special

celor de natura organica, avand in vedere produsele finale ale degradarii acestora: CO2 si
H2O. Eliminarea compusilor organici volatili din soluri poate fi realizata si printr-o incalzire rapida
a solurilor contaminate pana la 500°C, in cuptoare rotative.

Distrugerea unor compusi organici necesita temperaturi mai ridicate si se realizeaza prin
incinerarea solurilor poluate cu astfel de compusi.

In cele ce urmeaza se vor prezenta doua procedee de degradare a solurilor, desorbtia

termica si incinerarea. Ambele implica excavarea solului contaminat, transportul la instalatia de
tratare termica si prelucrarea materialului in vederea decontaminarii (maruntire, clasare).

Desorbtia termica. Aplicarea acestui procedeu a fost posibila pe baza studiilor privind cunoasterea
aprofundata a proceselor fizice si chimice, adsorbtia si desorbtia poluantilor de natura organica de
catre particulele solului in timpul incalzirii.

Suprafata particulelor si marimea microporilor influenteaza asupra desfasurarii procesului

de adsorbtie/desorbtie. Pierderea poluantului prin incalzire (eliminarea lui) variaza aproape liniar
cu temperatura. Studiile au relevat de asemenea, influenta vitezei de incalzire si a duratei
tratamentului termic precum si a concentratiei initiale a poluantului in sol, asupra eliminarii
acestuia [29].

Astfel, pentru viteze de incalzire de cea. 1000°C/sec si temperatura finala de 700°C,

poluantul a fost eliminat in proportie de cea. 100% in mai putin de o secunda, concentratia initiala
fiind de 7%. Majoritatea poluantilor sunt eliminati prin desorbtia termica in intervalul de
temperatura cuprins intre 300°C si 500°C, cu durata de tratare de cca. 25 sec. Dupa eliminarea din
sol urmeaza faza de tratare-distrugere a poluantilor pentru a nu polua atmosfera, iar solul dupa racire,
este apt de a fi redat utilizarii agricole.

Incinerarea poluantilor din sol. Arderea poluantilor, ca mijloc de depoluare a solurilor

contaminate este un procedeu mai scump decat desorbtia deoarece temperaturile de lucru depasesc
1000°C pentru a asigura distrugerea poluantului organic si obtinerea produselor finale ale
degradarii sub forma CO2 si H2O.

In cazul poluarii solului cu produse policlorurate de bifenili (PCB) la arderea acestora

apar aceleasi probleme cala arderea reziduurilor menaj ere: dioxinele si furanii (PCDD si PCDF).

Instalatia de incinerare a solurilor trebuie prevazuta cu coloane de denoxare si

electrofiltre pentru retinerea metalelor grele, similare cu cele realizate la epurarea gazelor de
ardere a reziduurilor menajere [56], [74], [95].

Pierderea poluantilor prin ardere este insotita de distrugerea componentilor organici ai solului
astfel ca dupa decontaminare solul nu mai este apt pentru utilizari agricole.

PROCEDEE BIOLOGICE DE EPURARE A SOLULUI. Poluarea solului cu substante

organice si anorganice toxice pentru mediu poate fi combatuta si prin aplicarea procedeelor
biologice.

Biodegradarea este un proces complex care include o serie de procese biochimice cum ar fi:
mineralizarea, detoxicarea, cometabolismul, activarea etc. [196].

Microorganismele reprezinta vectorii degradarii substantelor organice naturale si sintetice,

cele mai active bacterii privind transformarea acestor substante fiind Psendomonas,
Acinetobacter, Brevibacter etc.

Impreuna cu bacteriile la degradare participa si alte microorgani sme, de exemplu, ciupercile

din randul carora se remarca Aspergillus, Penicillium si Trichoderma [196].

Solul, prin microorganismele pe care le contine realizeaza o biodegradare

a componentilor organici insa viteza de transformare - distrugere este scazuta deoarece pentru o
distrugere totala este necesara prezenta oxigenului si a unor nutrienti (azot, fosfor).

Biodegradarea ca procedeu aplicat pentru depoluarea mediului reprezinta o stimulare a

activitatii microorganismelor prin asigurarea regimului de temperatura, constituentii necesari etc.
pentru transformarile succesive pana la CO2 si H2O.

Depoluarea solului prin procedee biologice este realizata cu ajutorul bioreactoarelor sau
prin metode in situ.

Biodegradarea substantelor organice in bioreactoare. Solul poluat trebuie excavat din

zona contaminata si transportat la statia de epurare. Prepararea solului in vederea biodegradarii
poluantilor cuprinde maruntirea, clasarea volumetrica si realizarea unei suspensii apoase in care
fractia solida sa reprezinte 50-70% din masa suspensiei.

La alegerea bioreactorului utilizat pentru tratarea suspensiei se ia in calcul necesarul de

energie pentru mentinerea suspensiei pentru un volum si o concentratie a solului optime (50-70%
solid in suspensie).

Din acest punct de vedere, in practica epurarii biologice, s-au impus bioreactoarele
rotative si cele cu pat fluidizat actionat hidraulic.

in functie de substanta poluanta se alege combinatia de culturi microbiene care sa asigure

biodegradarea substantei organice, stiut fiind ca exista o specializare a activitatii microbiene.

Biodegradarea directa in sol (in situ). In cazul poluarii unor zone intinse, excavarea si
transportul solului la statia de epurare implica cresterea semnificativa a cheltuielilor fara a mai
lua in considerare operatia de degradare propriu-zisa (numarul de bioreactoare, durata tratarii
intregului volum excavat etc).

In acest context este remarcabila tratarea poluantilor direct in sol, chiar daca operatia este
pretentioasa in sensul ca necesita un control al procesului biologic.

Functie de natura poluantului trebuie aleasa cultura microbiana suplimentara fata de cea
existenta curent in zona poluata.

Pentru obtinerea unor viteze de degradare acceptabile in sol sunt introduse solutii apoase
in care sunt dizolvati nutrientii (pe baza de azot si fosfor) si oxigenul, prin intermediul puturilor
practicate in vecinatatea zonei contaminate (in amonte) iar in partea opusa (in aval de zona
contaminata) se realizeaza puturi pentru colectarea apei poluate.