PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI

Unitatea de învăţare 6.
PROIECTAREA ȘI REALIZAREA JOCULUI DIDACTIC – METODĂ ȘI PRINCIPAL
MIJLOC DE REALIZARE A ACTIVITĂȚII INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚĂ

Considerat ca metodă de învăţământ, jocul,în ipostaza sa didactică, este inclus de Ioan Cerghit
(1997) în categoria metodelor de simulare, alături de jocul imitativ și de învățarea pe simulator. Jocul
didactic sau educativ și jocul imitativ fac parte din subcategoria jocurilor. Jocurile didactice se disting de
jocurile imitative prin gradul mai mare de dificultate al conținutului și al sarcinilor. Elementul de învățare
este prezent alături de elementul ludic, facilitând trecerea spre activitatea de învățare propriu-zisă.
Jocul didactic este principalul mijloc de educaţie în etapa preşcolarităţii, graţie multiplelor funcţii
pe care le îndeplineşte şi a plierii pe particularităţile dezvoltării psihice ale copilului. Jocul satisface
trebuinţa de mişcare şi acţiune a copilului, trebuinţa de asimilare a realului la sine, trebuinţa de afirmare
a eului, trebuinţa de a se identifica cu adultul şi de a se compara cu el (Leontiev, 1964; Piaget şi
Inhelder, 1966). Jocul dezvoltă funcţiile intelectuale (simbolizare, abstractizare, reprezentare,
imaginaţie, limbaj), stimulează şi modelează procesele afectiv-motivaţionale (în timpul jocului, copilul nu
simte nevoia de a fi recompensat – recompensa este însuşi jocul) şi stimulează voinţa (Elkonin, 1980).
Jocul didactic se deosebeşte de jocul liber prin faptul că este dirijat spre îndeplinirea unor obiective
educaţionale prestabilite. Cadrul didactic are o implicare susţinută în proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea jocului didactic. Proiectarea jocului didactic semnifică anticiparea elementelor structurale
ale jocului, respectiv a scopului, sarcinii didactice, elementelor de joc, conţinutului şi materialelor de joc
(Glava şi Glava, 2002).
Scopul jocului didactic trebuie formulat în concordanţă cu obiectivele specifice ariei de conţinut
în care se încadrează jocul. Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire sau de acţiune
propusă copilului (a compara, a descrie, a ghici, a indica, a măsura, a parcurge un traseu). Sarcina
trebuie descrisă clar în termeni operaţionali. La vârstele mai mici, sarcina trebuie să aibă un singur
element de conţinut sau de acţiune, în timp ce la preşcolarii mari aceasta poate fi mai cuprinzătoare, cu
acţiuni mai complexe, pentru îndeplinirea cărora copiii să fie puşi în situaţia de a elabora o strategie de
rezolvare. Sarcina trebuie formulată astfel încât să antreneze întreaga personalitate a copilului (fizic,
intelectual, afectiv-motivaţional). Elementele de joc trebuie să fie prezente nu doar ca momente de
relaxare (aplauze, recompense), ci ca mijloc de realizare a sarcinii: întrecere, momente de tensiune,
momente de cooperare, de decizie etc.) (Glava şi Glava, 2002).
Conţinutul jocului este alcătuit din ansamblul cunoştinţelor şi capacităţilor dobândite sau
consolidate, reactualizate, aplicate în cadrul jocului (Glava şi Glava, 2002). Rolul cadrului didactic este
de a propune prin joc sarcini cât mai diverse și stimulative, de reorganizare a cunoștințelor, de rezolvare
de probleme, aplicative. Pentru acelaşi conținut pot fi formulate sarcini diferențiate și individualizate,
astfel încât gradul de dificultate să fie stimulativ pentru toţi.
Regulile jocului trebuie stabilite de cadrul didactic din etapa proiectării și apoi respectate pe tot
parcursul desfășurării sale, de către toți participanții, chiar dacă sarcinile vor fi diferențiate. Prin
respectarea regulilor se asigură un comportament corect și disciplinat al participanților, un cadru de
rezolvare a sarcinii jocului și se restricționează comportamentul copiilor astfel încât jocul să-şi menţină
caracterul incitant (Glava şi Glava, 2002). Numărul și complexitatea regulilor variază în funcție de vârsta
copiilor. Preșcolarilor între 3-4 ani se propun reguli precum: mergeți încet, vorbiți încet, adunați jucăriile,
ascultați atunci când vorbește cineva, ridicați mâna când vreți să spuneți ceva. Preșcolarii mai mari de
5-7 ani pot respecta pe lângă regulile însușite anterior şi altele mai complexe: împărțiți jucăriile cu
colegii, cereți voie pentru a vă juca cu jucăria altuia, așteptați-vă rândul (Ştefan şi Kallay, 2007).
Educatoarea trebuie să formuleze regulile de la începutul activităţii, în termeni de comportamente
observabile. În loc de fii cuminte este recomandat să se spună ridică mâna atunci când vrei să spui
ceva. Regulile trebuie formulate în termeni pozitivi în loc de nu vă bateţi, spunem împărţiţi jucăriile cu
ceilalţi. Interdicţiile sunt percepute drept constrângeri şi atrag după sine solicitarea unor explicaţii (de

217
SIMONA BUTNARU

ce?) care favorizează noncomplianţa. De asemenea, trebuie evitată formularea instrucţiunilor de

comportament sub formă de întrebare („Vrei să mă ajuţi să pun jucăriile la loc?”) sau de reproş („Văd că
n-ai pus jucăriile la loc!”). Pentru a fi readuse mereu în atenţia copiilor, regulile trebuie scrise,însoţite de
desene sugestive pentru a uşura receptarea lor de către copiii care nu ştiu să citească şi afişate la un
loc vizibil. Regulile trebuie discutate pe rând cu preşcolarii, mai ales la vârste mici, însoţite de exemple,
să fie modelate şi demonstrate. Educatoarea trebuie să prezinte consecinţele logice sau naturale ale
comportamentelor inadecvate care nu respectă regulile. Pentru a fi învăţate, regulile trebuie să fie
reamintite în contexte diferite. Comportamentele conforme regulilor trebuie întărite prin laudă, în
vederea menţinerii lor. În perioada preşcolară, încălcarea regulilor este frecventă. Copiii testează
limitele impuse de adulţi şi exploatează inconsecvenţa aplicării lor.
În ce priveşte asigurarea materialului de joc, profesorul are sarcina de a gândi şi elabora
materialele necesare care să fie adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor şi
stimulativ, dar în acelaşi timp să fie diferit de materialele folosite în activităţile de învăţare comune
(Glava și Glava, 2002). Pot fi utilizate ca materiale de joc ilustrații, jetoane, jucării, articole de
îmbrăcăminte, costume, materiale naturale etc.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Argumentaţi necesitatea unui material concret bogat şi variat pentru dezvoltarea conduitei ludice la
vârstele mici.

Aspectele organizatorice care revin în sarcina profesorului se referă la aproximarea numărului

optim de participanți și la gruparea lor, aproximarea timpului necesar, determinarea locului jocului
didactic printre celelalte demersuri de instruire, determinarea succesiunii acţiunilor de joc, organizarea
spaţiului și materialelor pentru activitate (Granaci, 2010). În timpul desfăşurării jocului, profesorul trebuie
să creeze şi să menţină atmosfera de joc, să observe comportamentul copiilor, să asigure respectarea
regulilor, să încurajeze participarea tuturor copiilor la joc, să stimuleze motivaţia participării copiilor, să
tempereze tendinţele negative şi să ofere permanent feedback (Glava şi Glava, 2002).
Iniţial, cadrul didactic va prezenta titlul şi scopul jocului concis şi accesibil copiilor, materialele
de joc, caracteristicile funcţionării acestora, va oferi exemple de conţinut (cuvinte, propoziţii, ghicitori,
perechi de cuvinte). Denumirea jocului trebuie să fie sugestivă pentru conţinutul şi sarcina propuse.
Stilul de comunicare al profesorului (mimica, gestica, intonația, ritmul vorbirii)trebuie să suscite interesul
copiilor. În această secvență pot fi utilizate procedee ludice precum numărători, cântece, ghicitori,
trageri la sorți, pentru organizarea situației de joc (Granaci, 2010). Apoi profesorul trebuie să explice şi
să demonstreze jocul, indicând regulile jocului şi asigurându-se că toţi copiii le-au înţeles. În jocul
didactic, nu elevul, ci profesorul stabilește regulile. Interesul copiilor pentru joc va fi stimulat de
atractivitatea conținutului și a acțiunii (Granaci, 2010). Este indicat să implice însă şi un copil în
ilustrarea activităţii. Conţinutul şi momentele jocului sunt precizate şi profesorul demonstrează cum se
utilizează materialele de joc. Acesta distribuie rolurile şi responsabilităţile, formulează cerinţele care
trebuie satisfăcute pentru a câştiga şi criteriile de eliminare din joc (Glava şi Glava, 2002).
Profesorul organizează executarea jocului de probă pentru a se asigura că toate elementele au
fost înţelese. În funcţie de reuşita probei face recomandări ulterioare şi corectează greşelile tipice
întâlnite (Glava şi Glava, 2002).
Pe parcursul desfășurării propriu-zise a jocului, profesorul oferă asistenţă copiilor, asigură
materiale suplimentare sau participă efectiv ca jucător imparţial şi, la final, face aprecieri cu privire la
comportamentul copiilor, la măsura în care au fost respectate regulile şi la corectitudinea şi
originalitatea sarcinilor de joc; de asemenea, poate gândi împreună cu copiii modalităţi de continuare şi
de complicare a jocului(Glava şi Glava, 2002). Rezolvarea sarcinii de joc este momentul principal la
jocului care constă în efectuarea repetată a unor acțiuni prin care sunt exersate capacități fizice sau

218
 PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI
 

intelectuale ale participanților. În această etapă a jocului participanții manipulează jucării, obiecte,
interpretează roluri, rezolvă fișe, elaborează răspunsuri la întrebări, observă, construiesc, colorează,
asociază, compară, ghicesc, memorează cuvinte etc. Rezolvarea sarcinii se poate realiza sub forma
unei competiții între grupuri și între indivizi și îi ajută pe copii să se familiarizeze cu activități de învățare,
dar și cu relațiile de cooperare și competiție.
O altă sarcină a cadrului didactic este de a face o evaluare riguroasă a reuşitei jocului din
perspectivă didactică şi va integra noile achiziţii ale copiilor în contexte mai largi, aplicative în cadrul
altor activităţi. Profesorul oferă feed-back copiilor în manieră cantitativă: de câte ori au ghicit, au
răspuns, au desenat corect etc. Evaluarea are și o dimensiune calitativă, referitoare la starea
motivațională, de angajare în joc a participanților, la starea emoțională de satisfacție, de plăcere și
bucurie fizică, estetică și intelectuală prilejuită de participarea la joc. Prin evaluare profesorul trebuie
vizeze achizițiile elevilor sub forma unor cunoștințe și abilități și a dispoziției și stării lor sufletești
(Granaci, 2010).

APLICAŢIE
Exemplificaţi modalități alternative de evaluare a reușitei jocurilor.

Profesorul are responsabilitatea de a decide asupra gradului său de implicare în jocul copiilor şi
de dirijare a comportamentului lor, astfel încât să le asigure suficient timp de căutare şi descoperire a
soluţiilor pe cont propriu, dar şi condiţii echitabile de acces pentru toţi la materialele de joc şi la
secvenţele de acţiune ludică. Alternarea dintre jocul liber şi jocul direcţionat este necesară pentru a
satisface echilibrat nevoile de asistenţă şi de autonomie ale copiilor (Glava şi Glava, 2002). Prin
intervenţia sa, profesorul îl învaţă pe copil cum să se joace.
Jocul este un mijloc al învăţării, dar este şi un conţinut al învăţării, mai ales în etapele iniţiale ale
educaţiei preşcolare. Jocul liber poate fi intercalat cu momente de coordonare, implicare, evaluare,
reorganizare, adaptare din partea profesorului. Dacă intervenţia timpurie din partea profesorului îşi va
atinge scopul, ajutându-i pe preşcolari să-şi însuşească şi să aplice regulile implicite ale colegialităţii,
fair-play-ului, corectitudinii, ei vor deveni din ce în ce mai autonomi în organizarea jocurilor. Astfel
intervenţia efectivă a profesorului în joc va din ce în ce mai puţin necesară, rolul său rezumându-se în a
stabili elementele structurale de bază – conţinut, sarcini, scenariu, reguli explicite şi apoi de a observa
respectarea lor.
Principiile care trebuie să ghideze atitudinea cadrului didactic în asistarea activităţilor ludice ale
copiilor sunt (Glava şi Glava, 2002):
 Jocul trebuie acceptat şi considerat important ca proces, nu doar pentru eventualele sale produse;
 Jocul nu este opus muncii;
 Caracteristicile şi calitatea jocului depind de mediul, resursele şi contextul social în care acesta are
loc;
 Jocul este un prilej excepţional pentru învăţare;
 Jocul direcţionat de adult determină dezvoltarea sa în zona de proximă competenţă;
 Părintele are dreptul de a solicita desfăşurarea de activităţi ludice în grădiniţă şi are obligaţia de a le
continua acasă.
Intervenția profesorului în jocul didactic are loc pe întreg parcursul său, de la etapa pregătitoare, trecând
prin desfășurarea propriu-zisă a jocului, până în etapa finală de evaluare (Granaci, 2010). Proiectarea și
organizarea corectă a jocului permite înțelegerea ușoară a sarcinilor și efectuarea lor fără dificultăți
importante, ceea ce determină reușita tradusă prin alimentarea dorinţei copiilor de a repeta jocul.

219
SIMONA BUTNARU

APLICAŢII
1. Exemplificați sarcini diferențiate de joc didactic pentru atingerea acelorași obiective instructiv-
educative (de exemplu, dezvoltarea abilităţilor clasificare a unor obiecte).
2. Formulați reguli de joc pentru asigurarea comportării civilizate a copiilor în cadrul unor jocuri
didactice cu caracter psihomotor.

220