UNIVERSITATEA DE ŞTIINȚE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEHNOLOGII DE CREȘTERE A
BOVINELOR PENTRU OBȚINEREA DE
LAPTE ȘI CARNE

Prof. univ.

Absolvent,

2018
 CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................................... 3
1.1. Importanța laptelui de vacă ........................................................................................................ 5
1.2. Importanța cărnii de bovină ....................................................................................................... 6
1.3. Tehnologia de creștere a bovinelor pentru obținerea de lapte ................................................. 7
1.4. Tehnologia de creștere a bovinelor pentru obținerea de carne ................................................ 9
 INTRODUCERE

Creşterea bovinelor reprezintă ramura de bază a agriculturii.

Pe acest concept trebuie să se fundamenteze întreaga strategie de redresare şi dezvoltare
a ei deoarece pe plan mondial bovinele asigură 96% din producţia de lapte, 33% din cea de carne,
90% din totalul pieilor şi cca 70% din producţia de gunoi.
Datele statistice din ţări cu performanţe deosebite în producţia agricolă, atât din Europa
cât şi de pe alte continente, arată că producţia de origine animală reprezintă 65-75% din totalul
producţiei agricole faţă de numai 35-40% în România, deşi condiţiile naturale şi practicile
tradiţionale din ţara noastră sunt favorabile desfăşurării acestei activităţi.
În ceea ce priveşte taurinele, acestea reprezintă în România, fără îndoială, una dintre cele
mai importante specii în cadrul şeptelului naţional.
Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent însemnat din hrana
populaţiei. Creşterea bovinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în economia producţiei animale.
Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează. Produse
principale: lapte, carne; produse secundare: piei, gunoi degrajd și subproduse de abator: unghii,
coarne, sânge, păr etc., forţă de muncă.
Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice complexe, valorii
biologice ridicate şi gradului înalt de digestibilitate.
Conţine peste 100 de substanţe necesare organismului uman, din care 20 de aminoacizi,
10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45elemente minerale.
Exprimată în calorii, valoare nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu circa 400 g
carne de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză, 125 g pâine etc.
Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă deosebită, ci şi în faptul că poate
fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce contribuie la
diversificarea alimentaţiei umane.
 Hrana consumată este transformată cel mai economic în lapte; astfel, la acelaşi consum
de hrană, vacile de lapte dau o producţie echivalentă din punct de vedere energetic cu 1000 Kcal,
pe când animalele supuse îngăşării produc, prin depunerile de carne şi seu, cca. 840 Kcal.
Din producţia totală de lapte produsă pe glob, mai mult de 90% este dată de vaci.
Deşi producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca. 35-40% din producţia
mondială de carne, se estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul mondial.
Creşterea cerinţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea nutritivă şi dietetică
a acesteia.
Bovinele furnizează de asemenea şi produse secundare deosebit de valoroase, respectiv
peste 90% din pieile folosite în industrie şi 75% din gunoiul de grajd produs de toate speciile.
Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea eficienţei
economice datorită faptului că foloseşte judicios furajele fibroase şi suculente, precum şi toate
produsele secundare din producţia vegetală.
1.1. Importanța laptelui de vacă
Dintre toate produsele agricole, laptele este considerat unul dintre cele mai importante
produse, acesta ocupând locul secund, ca importanţă, în cadrul sectorului agricol din România,
după carne. Sectorul ocupat de lapte şi de către produsele lactate reprezintă unul dintre sectoarele
cele mai importante din cadrul agriculturii româneşti, acesta reprezentând peste 25% din producţia
totală agricolă şi 10 % din producţia de origine animală. Peste 95% din producţia totală de lapte
se obţine din sectorul privat.
Laptele reprezintă un produs primar sau o materie primă folosită pentru fabricarea unor
produse lactate derivate. În România, principala sursă de lapte este alcătuită din efectivele de
bovine crescute în unităţi zootehnice private, care asigură peste 95% din producţia totală de lapte.
Laptele de vaca integral contine in proportie de 90% apa, 35-45 de grame de grasime, 50
de grame de zaharuri, respectiv lactoza, 35 de grame de materii azotate - caseina si proteine (sase
grame intr-un litru de lapte) si noua grame de minerale (calciu, fosfor, potasiu), intr-un litru.
Laptele de vaca contine fier, flor si zinc, dar si aproxomativ 50 de miligrame de sodiu in
100 de mililitri de lapte. La toate se adauga vitamine din grupul B, vitamina A si D.
Laptele natural conţine toate complexele de vitamine necesare dezvoltării noului născut
şi cu atât mai mult toate vitaminele pentru buna funcţionare zilnică a unui organism matur.
Regimul alimentar tradițional al vacilor certifică existenţa integrală în laptele nepasteurizat a
complexului de vitamine format din:
- vitamina A - care provin din caroten;
- vitaminele B1, B2, …, B12 care sunt sintetizate de către bacteriile de la
nivelul rumenului vacilor;
- vitaminele C, D, E, K, PP şi inclusiv acidul folic.
Laptele integral sau gras conține 3,5% grăsimi, fiind cea mai apropiată variantă de laptele
proaspăt de vacă, înainte de procesare. Laptele integral este procesat pentru îndepărtarea
microorganismelor, însă are mai multă grăsime față de variantele semi-degresate, cu 1,5% grăsime.
Laptele semi-degresat conține mai puține grăsimi, însă acest proces de separare a grăsimi
duce la pierderea vitaminelor solubile din compoziția laptelui: A, D, E și K.
Laptele conţine elemente minerale importante. În afară de calciu şi fosfor, laptele conţine
iod, astfel încât o alimentaţie bogată în acest produs poate preveni apariţia guşei.
1.2. Importanța cărnii de bovină
Obiectivele de ameliorare a calității și siguranței produselor din carne de vită, acestea au
fost direcționate de-a lungul timpului mai mult către securitatea cărnii, decât spre îmbunătățirea
calității ei, cea din urmă vizând obținerea cu precădere a cărnii slabe (macre). Studiile realizate în
vederea ameliorării calității cărnurilor de vită au dus la obținerea de rezultate revoluționare, având
ca exemplu evidențierea acțiunii anticolesterolice a cărnii slabe de vită.
Având în vedere faptul că în prezent consumatorul dorește alimente care să
corespundă exigențelor sale nutriționale, dietetice, culinare și gastronomice, carnea este adaptată
unor multiple destinații și utilizări. Printre tipurile de carne de bovină care asigură materia primă
penttru o gamă largă de produse alimentare, se numără:cărnuri de vită grase, cu un bogat potential
nutritiv; cărnuri de vită slabe(macre), cu înaltă valoare nutrițională; cărnuri de vită cu nivel scăzut
energetic, adaptate anumitor stiluri de viață;cărnuri de bovine tinere, cu caracteristici constant,
suculente și savuroase, foarte mult apreciate în gastronomie.
Carnea de vită care îndeplinește cerințele de calitate totală este obținută prin utilizarea
unor proceduri considerate „naturale”, cum ar fi selecția raselor de bovine specializate pentru
producția de carne, selecția genetică a bovinelor pentru obținerea de carne slabă, utilizarea unei
tehnologii de creștere corecte, pentru obținerea de cărnuri cu o calitate igienică superioară, dar
asigurând în același timp bunăstarea animalelor, utilizarea unor programe de profilaxie și tratament
pentru acestea și operatori sau menținere a igienei și salubrității mediului, numai prin folosirea
compușilor compatibili cu siguranța și calitatea cărnii. De asemenea, se impune monitorizarea
strictă a condițiilor de transport pentru animale și carcase, utilizarea metodelor autorizate și
moderne de abatorizare, respectarea procedeelor de maturare și frăgezire a cărnii, respectarea
condițiilor de depozitare, evitarea contaminării pe parcursul fluxului tehnologic sau a produsului
finit gata pentru consum.
1.3. Tehnologia de creștere a bovinelor pentru obținerea de lapte
Aplicarea unor tehnologii performante poate duce la evidenţierea cantitativă şi calitativă
a potenţialului genetic al animalului. O astfel de strategie poate fi dată de organizarea fermei ce
are la bază principiile creşterii vacilor de lapte în sistem intensiv, cu corelarea perfectă a tuturor
verigilor tehnologice.
Întreţinerea în sistem liber prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele constau
în faptul că există posibilitatea aplicării progresului tehnico-ştiinţific (creşte productivitatea muncii
până la patru ori), creşte gradul de mecanizare şi de automatizare a proceselor de producţie, scade
efortul fizic al lucrătorilor, vacile beneficiază de mişcare, se obţine lapte cu calităţi igienice
superioare. Dintre dezavantaje se manifestă puternic comportamentul de grup şi ca atare nu toate
vacile beneficiază de condiţii asemănătoare de odihnă şi furajare, intervine dificultatea ţinerii sub
control a stării de sănătate a animalelor, creşte frecvenţa accidentelor, a avorturilor mecanice şi a
suptului reciproc.
Vacile de lapte pot fi întreţinute în grajduri, dispuse liniar, unul în continuarea celuilalt,
legate între ele de un culoar, care duce la sala de muls. De regulă, adăpostul este compartimentat
pe trei zone, respectiv zona de odihnă, zona de circulaţie a animalelor şi de evacuare a dejecţiilor
şi zona de furajare.
Zona de odihnă este împărţită în cuşete individuale, cu pardosea din beton, acoperită cu
aşternut de paie, asigurându-se între 3-6 kg paie/vacă/zi iarna şi între 2-3 kg paie/vacă/zi vara.
Dimensiunile unei cuşete sunt: lungime 1,3 m, lăţime 1,2 m şi înălţime 1 m. La partea dinspre
perete, cuşeta este prevăzută cu o bară metalică (opritori de grebăn), care împiedică animalul să
defece în zona de odihnă atunci când acesta se ridică. Cuşetele sunt ridicate cu 15-25 cm deasupra
zonei de circulaţie pentru a reduce aportul de dejecţii printre ongloanele animalelor.
Zona de circulaţie, are lăţimea de 3 m. Această zonă permite circularea a două animale
din sensuri opuse, fără a fi deranjate cele care se află deja la iesle. Aleea de circulaţie este totodată
şi zonă de defecaţie, evacuarea dejecţiilor făcându-se cu lama într-un batal situat la capătul
adăpostului.
Zona de furajare, este betonată, are o lăţime de 2,5 m şi permite administrarea hranei cu
ajutorul unei remorci tehnologice. Aceasta zonă este prevăzută cu iesle betonată care are o înălţime
de 30 cm de la sol, şi cu sistem de blocare la alee (grilaje de individualizare care divizează frontul
de furajare în lăţimi de 0,7 m, permiţând furajarea simultană a întregului efectiv şi înlătură totodată
risipa de furaje din iesle). Grilajele sunt fixate pe bordura ieslei.
Adăparea se face din adăpători cu nivel constant, prevăzute cu încălzire electrică care
asigură o temperatură optimă a apei pe timpul iernii de 8-12º C. Se asigură 60-100 l apă/cap/zi din
cele două adăpători situate la capetele adăpostului.
Microclimatul se asigură prin existenţa unor fante de admisie a aerului curat, situate la
înălţimea de 80 cm de la sol şi a gurilor de evacuare a aerului viciat, amplasate în tavan din 5 în 5
metri. Iluminatul este asigurat de becuri incandescente (din 5 în 5 metri). Temperatura în adăpost
este asigurată iarna de căldura biologică.
Din adăpost animalele au acces liber în padoc, betonat, prevăzut cu iesle tip masă
betonată, cu umbrar şi cu o adăpătoare cu nivel constant. Împrejmuirea padocului este făcută cu
bare metalice. Se asigură o suprafaţă de 7m2/cap. Un astfel de adăpost are o lungime de 80 m şi o
lăţime de 10 m. Lăţimea padocului este de 6 m.
1.4. Tehnologia de creștere a bovinelor pentru obținerea de carne
Bovinele de carne sunt animale blande, permit sa fie mangaiate, periate, dar nu accepta
sa fie legate. Stau afara pe parcursul intregului an, sunt lasate libere pe pasune cat mai mult timp
(chiar in anotimpul rece), pentru a economisi furaje. Viteii se hranesc cu lapte si iarba, pana la
intarcare. Animalele se intretin o perioada cat mai lunga din an doar prin pasunat. Se distribuie
hrana suplimentara in mod exceptional, cand vitele pierd vizibil in greutate sau cand iarba este de
proasta calitate. Un complex de minerale pentru lins si apa proaspata sunt singurele elemente care
lipsesc din peisaj.
Vacile de carne nu se leaga si se intretin cat mai simplu posibil. Sunt exploatate doar
pentru viteii lasati langa mama lor, pana la varsta de 6-8 luni. Viteii pot fi vanduti (fiind singurul
profit al crescatorului) la 2-3 luni, la intarcare (6-8 luni), dupa ingrasare (18-20 luni).
Profitul fermierului este mai mare atunci cand vitele sunt vandute mai tarziu (18-20 luni),
atingand cea mai mare greutate, exploatata fiind astfel capacitatea animalului de a transforma
furajele in carne de calitate. Se pot obtine venituri valorificand viteza de dezvoltare a animalelor
sau, uneori, prin sacrificarea unor exemplare aflate in cireada, pentru reproductie.
Nu se lucreaza individual cu animalul (doar cu turma sau lotul) vitele fiind crescute in
cirezi de 20, 100 sau 1.000 de femele sau mai multe, carora li se alatura unul sau doi masculi.
Animalele libere se prind doar in caz de necesitate, izolarea facandu-se intr-un stand cu ajutorul
caruia se blocheaza vita intr-un spatiu limitat.
Cele mai importante rase de carne sunt:
– Vacile Hereford ajung la 650-700 kg, in timp ce taurii au o greutate medie de 750-800 kg. Se
preteaza sistemului (semi)intensiv de ingrasare, iar greutatea optima este de 360-380 kg (la
tineret);
– Charolaise este cea mai valoroasa rasa de origine franceza. Este de culoare galbuie, atinge o
greutate de 750-800 kg, iar taurii urca spre 1.100 kg. Randamentul, la sacrificare, depaseste 62-
64%;
– Santa Gertruda, rasa formata in SUA, urmare a incrucisarii taurilor din rasa Shorton, cu rasele
locale, peste care americanii au intrudus prima generatie Bramba (boul cu cocoasa). La vaci,
greutatea ajunge la 650-700 de kg, iar cea a taurilor este de 850-900 kg. Randamentul, dupa
abatorizare, este de 62-64%.
 Sistemul intensiv de ingrasare impune realizarea unor investitii mai mari pentru procesul
de productie (constructii, utilaje etc.) si necesita animale cu potential genetic ridicat. Este sistemul
cu cea mai mare productivitate a muncii, care permite maximizarea parametrilor tehnici si
economici. Astfel, indicatorii tehnici realizati sunt urmatorii: spor mediu zilnic de peste 1000 g/zi;
consum specific de 7 UNC/kg spor; randament la taiere de peste 58%; ponderea carnii in carcasa
de peste 67%; varsta de valorificare de 3-20 de luni; necesita personal calificat.
Sistemul semiintensiv de ingrasare presupune investitii mai reduse, insa si o
productivitate a muncii mai mica. La acest sistem de ingrasare se preteaza rasele mixte si de lapte.
Din punct de vedere productiv, valorificarea se realizeaza la varste diferite (18, 24, 27 de luni),
sporul mediu zilnic este in medie de 900 g/zi, cu consumul specific de 8-10 UNC/kg spor. In acest
sistem se realizeaza un randament mediu la taiere de 52-55%, cu o pondere medie a carnii in
carcasa cuprinsa intre 60 si 65%.
Sistemul extensiv de ingrasare se practica in toate regiunile Globului, caracterizandu-se
prin investitii reduse, prin folosirea resurselor furajere locale. Productivitatea muncii este foarte
redusa, comparativ cu celelalte sisteme. Din punct de vedere tehnic, sporul de crestere este sub
700 g/zi, consumul specific de 10-14 UNC/kg spor, randamentul la taiere sub 52% la tineret, iar
la animalele adulte sub 48%, iar ponderea carnii in carcasa sub 60%.

Tipurile de productie intalnite sunt urmatoarele:

- vitel de carne usor si greu, care se sacrifica la 120 kg, respectiv 250 kg, la varsta de 2,5-5 luni,
cu un spor mediu de crestere de 1100 g/zi si consumul specific de 2,5-2,7 UNC/kg spor;
- tineret bovin ingrasat traditional, care se sacrifica la 250-450 kg, la varsta de 7-13 luni, cu un
spor mediu de crestere de 1200-1100 g/zi si consumul specific de 3-5 UNC/kg spor;
- tineret bovin mascul-precoce, care se sacrifica la 450-580 kg, la varsta de 12-20 luni, cu un spor
mediu de crestere de 1200-900 g/zi si consumul specific de 4,5-6 UNC/kg spor;
- tineret mascul castrat si vitele, care se sacrifica la 600-650 kg, la varsta de 24-27 luni, cu doua
perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100-400-700 si 1000 g/zi si consumul
specific de 7,0-7,2 UNC/kg spor;
- boii si vitele in varsta, care se sacrifica la 650-750 kg, la varsta de 36-42 luni, trei perioade de
incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100, 300, 400, 200, 600 si 1000 g/zi si consumul specific
de 8-8,5 UNC/kg spor.
 În sistemul intensiv de ingrasare, cea mai raspandita metoda de crestere este ingrasarea
de tip baby-beef normal, care se intalneste cel mai frecvent, datorita cantitatilor mari de carne care
se obtin si a eficientei sporite. Viteii sunt adusi in ferma de ingrasare conform unui grafic de
populare la varsta de 12-15 zile.
Verigile tehnologice ale ingrasarii baby-beef normal sunt afluirea materialului biologic
destinat ingrasarii, intretinerea si hranirea.