Compendium de cardiologie umană, Cezar Octavian Moroșanu, 2010

b. Tensiunea arterială
Sângele circulă prin vase sub o anumită presiune ce se măsoară de obicei
indirect determinând tensiunea din pereţii arterelor, care are valoare apropiată
de valoarea sângelui şi care se numeşte tensiune arterială. Valoarea normală a
presiunii sângelui în artere este de 120 mm Hg la nivelul arterei brahiale în
timpul sistolei (tensiune arterială maximă) şi 70 mm Hg în timpul diastolei
(tensiune arterială minimă), şi o tensiune arterială medie cu o valoare de cca.
100 mm Hg.
Tensiunea arterială descreşte de la centru la periferie, cea mai mare cădere
având loc la trecerea sângelui prin teritoriul arteriolar. De regulă, valoarea
tensiunii arteriale minime este egală cu jumătate din tensiunea arterială maximă
plus 10 (de exemplu 120 mm Hg-tensiunea maximă şi 70 mm Hg-tensiunea
minimă).
Factorii care determină presiunea sângelui sunt: debitul cardiac, rezistenţa
periferică, volumul sangvin, vâscozitatea şi elasticitatea. Debitul cardiac
reprezintă volumul de sânge pompat de inimă într-un minut, cu valoare de 5 l în
repaus şi 35 l/min. În eforturile fizice mari debitul marii circulaţii este egal cu
cel al micii circulaţii; debitul cardiac depinde de forţa de contracţie a
miocardului şi de volumul întoarcerii venoase.
Rezistenţa periferică reprezintă totalitatea factorilor ce se opun scurgerii
sângelui prin vase. Rezistenţa la scurgere este proporţională cu lungimea
vasului şi vâscozitatea sângelui şi invers proporţională cu diametrul vasului. Ca
urmare, variaţii minime ale diametrului vasului determină modificări foarte mari
ale rezistenţei şi implicit ale tensiunii arteriale. Cea mai mare rezistenţă o
întâmpină
62 COMPENDIU DE CARDIOLOGIE CEZAR OCTAVIAN MOROSANU
sângele la curgerea prin arteriole.
Volumul sangvin (volemia). În medie un adult de 70 kg are 5 l de sânge.
Scăderea volemiei întâlnită în hemoragii sau deshidratări mari duce la scăderea
tensiunii arteriale. Creşterea volemiei determină creşteri ale tensiunii arteriale.
Vâscozitatea este cauza fizică cea mai importantă a rezistenţei periferice. Ea se
datoreaza frecării stratelor paralele de lichid aflat în curgere. Sângele curge mai
uşor prin vase de calibru larg şi foarte greu prin vase de calibru redus.
Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale în sistolă şi la
menţinerea ei în diastolă. La bătrâni din cauza arteriosclerozei vasele pierd
elasticitatea (diminuează numărul fibrelor elastice din tunica medie), devin mai
rigide, fapt ce determină creşterea tensiunii arteriale.
Variaţiile tensiunii arteriale sunt în funcţie de mai mulţi factori:

poziţia corpului (în clinostatism este mai mică cu 5-10 mm Hg decât în

ortostatism);

vârsta- la sugar 80 mm Hg/50 mm Hg

-
la 10-12 ani 100 mm Hg/70 mm Hg
-
la 20 de ani 120 mm Hg/70 mm Hg
-
la 50-60 ani 140 mm Hg/90mm Hg (peste 50 de ani presiunea

arterială creşte cu 10 mm Hg pentru fiecare decadă);

sex (la femei presiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi).

Chiar la acelaşi individ tensiunea arterială variază în timpul zilei, fiind mai
coborâtă dimineaţa şi mai crescută seara. Emoţiile, frigul, efortul fizic, cresc
tensiunea arterială. Tensiunea arterială creşte în inspiraţie şi scade în expiraţie.
Patologic, tensiunea arterială poate varia în sensul creşterii peste 150mm Hg-
hipertensiune arterială sau scade sub 110 mm Hg-hipotensiune arterială.
Viteza sângelui în aortă şi arterele mari este de 0,5 m/s, în arterele mici
300 mm/s, în capilare 0,5-0,8 mm/s. În arborele venos, ea începe să crească
ajungând în venele mari la 400 mm/s. Se constată astfel că viteza este invers
proporţională cu suprafaţa de secţiune a arborelui arterial.