Sub 87.

AGENŢII BIOLOGICI

Agenţii biologici pot provoca leziuni ce conduc la deces prin efecte nocive asupra
corpului uman. Agenţii biologici sunt reprezentaţi de animale, insecte, reptile, plante,
microbi. Acţiunea lor nocivă asupra omului este de obicei accidentală.

Animale

Animalele ce pot provoca leziuni omului sunt animalele terestre şi cele marine.
Animalele de uscat – pot provoca traumatisme mecanice prin muşcătură,
traumatisme provocate de animale domestice (câini, pisici, porci) sau sălbatice (lupi,
vulpi, urşi). Muşcăturile lor nu sunt mortale în general, doar dacă plaga muşcată se
suprainfectează şi este ignorată sau în cazul transmiterii unor boli periculoase de la
animale la om (turbarea). Moartea poate surveni în mod direct în urma muşcăturii cand
aceasta interesează zone vitale – caracteristică este muşcătura de lup ce produce plăgi
sfâşiate la nivelul gâtului. Un alt fel de leziuni produse de animale sunt loviturile în cazul
cornutelor sau sau traumatismele produse de cal prin călcare.
Animalele marine – unele animale marine sunt veninoase, folosindu-şi în mod
activ acest venin (e injectat în momentul când muşcă) sau sunt toxice pentru consum.
Există circa 500 de specii de peşti toxici, unii fiind agresivi şi având o toxicitate activă
(inţepături, muşcături), alţii sunt toxici prin consumul lor.
Peşti şi vieţuitoare marine veninoase:
 Acvila de mare – înţepătura ei provoacă durere intensă, edem hemoragic, escară,
infecţie, greţuri vărsături. Se poate ajunge până la septicemie, tetanos şi gangrenă.
 Chefalul, calcanul – au glande veninoase ce sunt active toxic numai în perioada de
reproducere (de depunere a icrelor);
 Murena – muşcătura sa este foarte veninoasă, veninul său este hemolitic şi
neurotoxic;
 Şerpii marini – o parte din ei sunt extrem de veninoşi, muşcătura lor putând duce
la deces;
 Caracatiţa – e dotată cu o substanţă neagră-albăstruie ce este foarte iritantă pentru
mucoase;
 Moluştele – în general nu sunt toxice, dar în anumite perioade ale anului ele
stochează ocantitate de substanţe toxice din microorganismele pe care le consumă,
ele nefiind afectate, dar devin toxice pentru consum.
 Unele reptile marine sunt toxice pentru consum – unele specii de broască ţestoasă
din apele tropicale (hepatonefrită letală);
 Mamifere marine: ficatul de focă, urs polar sau delfin pot produce intoxicaţii
grave (hipervitaminoză A);
 Ouăle de arici de mare sunt toxici pentru consum, iar ţepii acestuia pot străpunge
pielea provocând dermatite.

1
 Reptilele – unele specii de şerpi şi şopârle pot sunt veninoase, iar venirea omului
în contact cu ele (muşcătură) poate provoca leziuni grave, chiar decesul.
Gravitatea muşcăturii şi a leziunilor produse de reptile depinde în mod direct de
cantitatea de venin inoculată, activitatea toxică a veninului, precum şi de greutatea
victimei (copii sunt mai vulnerabili la venin decât adulţii, la fel şi persoanele slabe).
Veninul, în special cel de şarpe, este format dintr-un complex de substanţe, multe dintre
ele cu activitate enzimatică. Pe membranele celulare umane se găsesc receptori pentru
majoritatea componentelor din veninul reptilelor.
În general veniurile nu au specificitate, nu sunt exclusiv neurotoxice, hemotoxice
sau cardiotoxice, efectele lor fiind în cele mai multe cazuri cumulate. Un bolnav muşcat
de şarpe va fi întotdeauna considerat şi tratat ca un intoxicat cu substanţe multiple.
Efectele veninurilor sunt următoarele:
 neurotoxice – senzoriale, motorii; modificări ale granulaţiilor Nissl, opacitatea
nucleilor, umflarea nucleolilor, fragmentarea pericarionului, degenerarea
granulară.
 citotoxice – cu acţiune asupra eritrocitelor, vaselor de sânge, rinichi, plămân, ţesut
muscular cardiac;
 de coagulare – se poate ajunge chiar la incoagulabilitate acută.
La noi în ţară singulrul şarpe periculos pentru om este considerat vipera Berus.
Muşcătura de viperă produc decesul rapid prin sindrom de incoagulabilitatea acută. Acest
sindrom se datorează substanţelor toxice de tipul hemolizinelor, neurotoxinelor,
histaminelor, ce au şi proprietăţi curarizante. Caracteristic muşcăturii de viperă este
prezenţa a două înţepături localizate la aproximativ 7 cm una de alta. Muşcătura este
prezentă pe un fond tumefiat şi edematos.
Singura şopârlă veninoasă cunoscută este Gila Monster.

Arahnidele – scorpionii şi păianjenii.

Scorpionii – În România trăiesc unele specii de scorpioni în Delta Dunării şi în

unele zone subcarpatice (mai rar). Înţepătura lor provoacă la nivel local durere,
tumefacţie şi limfangită. Efectele veninului de scorpion sunt neuro şi hematotoxice.
Pacienţii pot prezenta simptome ca: astenie fizică, tahicardie, dispnee, la copil apnee,
cianoză, hipersalivaţie. Decesul este foarte rar şi a fost înregistrat numai în cazul copiilor.
Păianjenii – Toţi păianjenii sunt veninoşi, exepţie făcând doar două grupe mici.
Piesa bucală a lor nu poate penetra total tegumentul omului, iar cantitaea de venin
inoculată este foarte mică şi nu pune probleme de toxicitate. În Delta Dunării trăieşte
văduva neagră, un păianjen foarte periculos. Muşcătura lui pune probleme în special
copiilor sub 15 kg, cărora le poate provoca decesul. Simptomele muşcăturii văduvei
negre sunt: crampe, rigiditatea toracelui şi abdomenului, cefalee, anxietate, erupţii
cutanate, prurit intens, greaţă, vărsături, hipersalivaţie, hipertensiune arterială (în special
craniană).

Insectele – albine, viespi, bărzăuni, furnica roşie, furnica mare (Scleroderma).

Veninul insectelor au efecte complexe: hemolitice, histaminice, nefro şi
neurotoxice. Aceste efecte se datorează conţinutului bogat în peptide, proteine

2
neenzimatice (melitina, apanina), enzime (fosfolipaza A şi B, hialuronidaza), amine
(histamine) a veninului lor.
În general înţepăturile insectelor nu sunt grave, ele devine periculoase pentru om
în următoarele condiţii:
 inţepături în număr mare – circa 100 de viespi pot omora un om;
 inţepături asupra copiilor, în special cei cu greutate corporală sub 15 kg. şi de
vărstă mică – 10-20 de viespi pot omora un copil;
 supradozarea veninului – albinele africane deţin o cantitate mare de venin, mult
mai agresiv pentru corpul uman, astfel veninul provenit de la 2 exemplare poate
omora un adult;
 reacţiile anafilactice;
 zona inoculată – înţepătura în zona endobucală duce la edem glotic cu asfixie
mecanică prin obstruarea căilor respiratorii superioare. Cu cât înţepătura este mai
aproape de zona cefalică, efectele sunt mai grave.

Bacteriile – pot determina o serie de boli infecţioase, dintre care unele cu

potenţial letal.
Tetanosul – e dată de bacilul tetanic, bacil anaerob, cu poartă de intrare cutaneo-
mucoasă, la poarta de intrare fiind şi locul multiplicării lui. Endotoxina eliberată de el
duce la creşterea excitabilităţii neuromusculare, la contractura tonică a muşchilor
scheletici şi respiratori (asfixie mecanică) şi chiar la rupturi musculare şi fracturi în urma
unor crize de contractură generalizată.
Toxiinfecţiile alimentare – apar în urma consumului de alimente contaminate cu
germeni sau toxinele şi metaboliţi lor toxici. Sunt boli acute, date frecvent de agenţi
etiologici ca: Salmonella, Clostridium, Capzlobacter jejuni.
Botulismul – este o neurointoxicaţie dată de Clostridium Botulinum. Din cele 7
tipuri serologice de bacil cele mai periculoase sunt tipul A, B şi E (intoxicaţiile în urma
consumului de peşte). Toxina eliberată de bacil interferează eliberarea acetilcolinei la
nivelul terminaţiilor nervoase post-ganglionare pre-sinaptice ale plăcii nueromusculare.
Datorită paraliziei muşchilor respiratori decesul se instalează în urma insuficienţei
respiratorii acute sau în urma stopului respirator bulbar.

Sângele heterolog – poate provoca o serie de accidente sau complicaţii în urma

transfuziei. Complicaţiile pot fi de două categorii: imediate şi tardive.

Complicaţii imediate:
 incompatibiltatea de grup – reacţii hemolitice acute;
 incompatibiltatea Rh – reacţii de izoimunizare;
 reacţii după transfuzii masive – hipercoagulabilitate;
 in caz de sânge infectat – şoc bacteriemic;
 embolii;
 reacţii alergice febrile;
 hipervolemie ce duce la insuficienţă cardiacă acută.

Complicaţii tardive:
 transmitarea de boli – hepatită, sifilis, malarie, SIDA;

3
  hemosideroza;
 izoimunizare la antigeni eritrocitari, leucocitari, trombocitari sau plasmatici.

Intoxicaţia cu ciuperci

Există foarte multe specii de ciuperci, dar dintre acestea cele mai periculoase sunt
cele din clasa amanita şi specia halvella. Intoxicaţiile cu ciuperci se produc pe fondul
confuziei lor cu cele comestibile, cazurile fiind aproape exclusiv accidentale. Ciupercile
îşi pierd parţial toxicitatea prin fierbere, nu însă şi prin uscare. Cea mai toxică ciupercă
este Amanita falloides, a cărei toxicitate nu se pierde prin fierbere. Substanţele toxice
active conţinute sunt faloidina şi amanitina (D.M.L. = 5 mg) şi muscarina (D.M.L. = 50
mg).
Intoxicaţiile cu amanita faloides sunt cele mai frecvente dintre toate consumurile
accidentale de ciuperci necomestibile (80%). Sindromul falloides apare la circa 12-48
după ingestie şi debutează cu tulburări digestive violente – colici, vărsături, diaree,
astenie, ameţeli, sete puternică. Conştiinţa nu este alterată. Evoluţia durează în medie 3-8
zile şi are remisiuni înşelătoare, spre final apărând simptome ca: oligurie, icter, convulsii,
hiperazotemie şi tulburări grave respiratorii.
Consumul de amanita muscaria duce la instalarea sindromului muscarinic.
Sindromul apare la 1-2 ore după ingestie şi se caracterizează prin arsuri stomacale,
transpiraţie, mioză, tulburări digestive, excitaţie (maniacală comatoasă).

D.p. d. v. anatomo-patologic pt. toate intoxicaţiile:

 Rigiditate cadaverică – tardivă şi slabă

 Leziuni inflamatorii şi ulceraţii pe mucoasele digestive
 Degenerescenţa grăsoasă hepatică.