I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE. DEFINIȚII.

DEFINIREA NOȚIUNII DE "MEDIU"

Iniţial în România, legea care a reglementat situaţia protecţiei mediului, a fost

Legea nr. 137/1995, care definea mediul ca fiind "ansamblul de condiții și elemente
naturale ale Terra":
- aerul, apa, solul și subsolul;
- toate straturile atomosferice;
- toate materialele organice și anorganice, ca și ființele vii;
- sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând valorile istorice, culturale și estetice
rezultate.1
Într-o altă accepțiune, mediul – reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici,
biologici, meteorologici, dintr-un anumit loc, cu care un organism vine în contact.
Astfel de factori sunt: temperatura, umiditatea, solul, apa, peisajul, alte
organisme, etc.

II. CONCEPTUL DE ATMOSFERĂ ȘI NECESITATEA PROTEJĂRII

EI. NOȚIUNEA DE POLUARE A AERULUI

O.U.G. nr. 195/2005, legea protecției mediului, definește atmosfera – ca fiind

stratul de aer din jurul pământului, respectiv "masa de aer ce înconjoară suprafața
terestră, incluzând și stratul de ozon".
Aerul – reprezintă un element indispensabil vieții, mediului, necesitatea
protejării lui atât sub aspect cantitativ, cât și sub aspect calitativ, fiind imperios
necesară.
Atmosfera – reprezintă un mediu de tranzit pentru poluanți, poluarea aerului
fiind un fenomen transfrontalier ce constituie în prezent o problemă globală, fapt ce
impune asigurarea unei cooperări internaționale, dar și o reglementare eficientăși
adecvată la nivel mondial, în scopul prevenirii poluării atmosferice prin acțiuni
menite să stabilească sursele de poluare, prin măsuri necesare impuse tuturor celor
care utilizează aerul (utilizatorilor).
Potrivit Convenției de la Geneva din 13 noiembrie 1979, poluarea atmosferică
– desemnează introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de
substanțe sau energie care au o acțiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea
omului, să dăuneze resurselor biologice și ecosistemelor, să deterioreze bunurile
materiale și să aducă atingere sau să păgubească valorile de agremente și alte
utilizări legitime ale mediului.2
Prin urmare, poluarea - reprezintă orice modificare a compoziției naturale
ideale a aerului, sau orice emisie antrenând depășirea unui prag de calitate a aerului
considerate periculoase pentru om și mediu.

1
Aristide Gheorghiu, Tatiana Bălășoiu, Doinița Bălășoiu, Cornelia Cerăceanu, Mirela Ion, Ilie
Gheorghiu – Legislația și protecția mediului, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 7.
2
Mircea Duțu – Dreptul mediului, Editura Economică, București, 1996, p. 265.
1
 III. FORMELE ȘI ETAPELE POLUĂRII ATMOSFERICE

Poluarea atmosferei se poate manifesta sub două forme:

- poluarea industrială – este cea mai nocivă formă de poluare a aerului pentru a cărei
prevenire și înlăturare se folosesc următoarele metode:
a. instituirea și stabilirea zonelor de protecție sanitară
b. stabilirea concentrațiilor maxime admisibile pentru diferite substanțe poluante.
- poluarea produsă de autovehicule și aeronave – prin gazele de eșapament și
emisiile motoarelor de aviație, zgomote, vibrații, etc.
- smogul – este un amestec rezultat din combinarea a diferite tipuri de poluanți și
vapori de apă pe care aceștia îi condensează, având un impact negativ asupra
mediului, vieții și sănătății umane.
Principalele efecte ale poluanților asupra atmosferei sunt:
- schimbările climatice ("efectul de seră")
- deprecierea stratului de ozon
- acidifierea sau placa acidă
- smogul.
IV. CADRUL LEGISLATIV ȘI PROTECȚIA JURIDICĂ A
ATMOSFEREI PE PLAN INTERN

Relațiile sociale stabilite în legătură cu protecția atmosferei sunt reglementate

de: Constituția României (art. 235 lit. e)), Legea nr. 137/1995 privind protecția
mediului, abrogată prin O.U.G. nr. 195/2005 și Legea nr. 104/2011 privind calitatea
aerului înconjurător.
Cadrul juridic special privind prevenirea, limitarea deteriorării și ameliorarea
calității atmosferei, în scopul evitării impactului negativ asupra factorilor de mediu,
îl reprezintă O.U.G. nr. 243/2000 privind protecția atmosferei modificatăși
completată de Legea nr. 655/2001.
Legea privind protecția mediului (O.U.G. nr. 195/2005) stabilește că prin
protecția atmosferei se urmărește prevenirea, limitarea deteriorării și ameliorarea
calității acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului,
sănătății umane și bunurilor materiale.3
În principal, accentul se pune pe activitatea de prevenire a poluării
atmosferice, pe reducerea cât mai mult posibil a efectelor acestei poluări și pe
ameliorarea calității aerului.
Regimul juridic al protecției atmosferei are la bază respectarea principiului de
abordare integrată a protecției mediului, prin care legea statuează:
a) strategia națională privind protecția atmosferei;
b) evaluarea și gestionarea integrată a calității aerului;
c) prevenirea și combaterea poluării atmosferei prin emisii provenite din surse fixe,
mobile sau difuze;
d) participarea publicului;
e) monitorizarea calității aerului;

3
Mircea Duțu – Dreptul mediului, Editura Economică, București, 1996, p. 267.
2
f) atribuțiile și răspunderile ce revin autorităților pentru protecția mediului, celorlalte
autorități ale administrației publice și persoanelor fizice și juridice.
Principalele obiective ale strategiei naționale în domeniu sunt:
- menținerea calității aerului, acolo unde acesta este corespunzător din punct de
vedere calitativ;
- îmbunătățirea calității aerului în zonele în care este deteriorat;
- adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru limitarea și eliminarea efectelor
poluării transfrontaliere;
- îndeplinirea obligațiilor asumate prin acorduri și tratate internaționale;
- cooperarea internaționalăîn materie.
La nivel național, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului este
cea mai înaltă autoritate de decizie și control în domeniul protecției atmosferei;
acțiunea sa este completată de cea a autorităților publice centrale pentru sănătate,
transport, industrie, comerț, agricultură, pentru lucrări publice, pentru coordonarea
administrației publice locale.4
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului:
1. elaborează politica naționalăși coordonează activitatea la nivel național, regional și
local privind protecția atmosferei, schimbările climatice, precum și pentru protecția
populației față de nivelul de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte
negative asupra sănătății umane;
2. elaborează, promovează și actualizează strategia naționalăși planul național de
acțiune în domeniul protecției atmosferei;
3. elaborează, promoveaă și actualizează programul național de reducere a emisiilor
de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi provenite din instalații mari de ardere;
4. elaborează strategia naționalăși planul național de acțiune privind schimbările
climatice;
5. coordonează elaborarea programului național de reducere progresivă a emisiilor
de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi provenite din instalațiile mari de ardere;
6. coordonează sistemul național de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
7. administrează registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră.5
Autoritatea publică centrală are următoarele atribuții și responsabilități:
a. urmărește aplicarea dispozițiilor legii
b. elaborează, avizează, promovează și aprobă actele normativ și măsurile necesare
pentru aplicarea unitară pe întreg teritoriul țării a prevederilor privind evaluarea și
gestionarea calității aerului înconjurător.
c. coordonează elaborarea, actualizarea și aplicarea normelor și reglementărilor
privind controlul și măsurarea emisiilor de poluanți în aerul înconjurător.
d. coordonează realizarea inventarului național privind emisiile de poluanți în
atmosferă și îl avizeazăîn vederea transmiterii Comisiei Europene
e. organizează și coordonează la nivel național evaluarea și gestionarea calității
aerului înconjurător
f. asigură menținerea sau îmbunătățirea calității aerului înconjurător

4
Remus Ionescu – Dreptul mediului, Fundația – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, p.
160.
5
Daniela Marinescu – Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 123.
3
g. raportează datele și informațiile în termenele și formatele stabilite de Comisia
Europeană
h. avizează raporturile privind calitatea aerului înconjurător la nivel național pentru
anul anterior, cu referire la toți poluanții care intră sub incidența legii
i. aprobă propunerile pentru sistemele de măsuri: metode, echipamente, rețele și
laboratoare utilizate pentru monitorizarea calității aerului și metodele, sistemele și
echipamentele pentru controlul și măsurarea emisiilor
j. aprobă procedurile standard de operare și procedurile cadru de asigurare și control
al calității datelor
k. aprobă participarea laboratorului național de referință pentru calitatea aerului la
programele europene de comparări interlaboratoare, organizate de Comisia
Europeană
l. asigură informarea publicului
m. îndeplinește obligațiile asumate prin acordurile și tratatele internaționale la care
România este parte și asigură participarea la cooperarea internaționalăîn domeniu.
Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, politica
națională de protecție a atmosferei, integrată politicilor regionale și globale și aplicată
cu prioritate prin desfășurarea unor acțiuni la nivel local și național, se exprimă, în
principal, în:
1. prevenirea și controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici
disponibile pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului;
2. adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerințelor politicii de mediu;
3. corelarea planificării de amenajare a teritoriului și urbanism cu cea de mediu;
4. efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor care pot
avea efect semnificativ asupra mediului;
5. evaluarea impactului asupra mediului în faza inițială a proiectelor cu impact
semnificativ asupra mediului;
6. introducerea și utilizarea pârghiilor și instrumentelor economice stimulative sau
coercitive;
7. rezolvarea, pe niveluri de competență, a problemelor de mediu, în funcție de
amploarea acestora;
8. promovarea de acte normative armonizate cu reglementările europene și
internaționale în domeniu;
9. stabilirea și urmărirea realizării programelor pentru conformare;
10. crearea sistemului național de monitorizare integrată a calității mediului;
11. recunoașterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea
etichetei ecologice;
12. menținerea și ameliorarea calității mediului;
13. reabilitarea zonelor afectate de poluare.6
Autorității centrale pentru protecția mediului îi revin atribuții vizând:
- constatarea apariției episoadelor de poluare a atmosferei;
- alertarea și/sau emiterea de prognoze legate de aceasta;
- dispunerea încetării temporare sau definitive a activității generatoare de poluare în
vederea aplicării unor măsuri de urgență sau pentru nerespectarea programului
pentru conformare;

6
O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.
4
 De asemenea, legea în materie stabilește anumite obligații atât pentru
persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice și anume:
- să respecte normele juridice de protecție a atmosferei;
- să solicite și să obțină autorizații și/sau acorduri de mediere;
- să doteze instalațiile tehnologice poluate cu sisteme de monitorizare;
- să îmbunătățească performanțele tehnologice în scopul reducerii emisiilor poluante;
- să diminueze sau să înceteze activitățile generatoare de poluare;
- să ia măsuri de protecție fonică;
- să întreținăși să extindă spațiile verzi în scopul îmbunătățirii calității de regenerare
a atmosferei.
V. PROBLEMATICA POLUĂRII SONORE

Legea mediului încadrează poluarea sonoră ca parte în problematica protecției

atmosferei. Poluarea sonoră – este produsă de zgomote de intensitate diferită și
efecte multiple (asupra auzului, psihicului, etc.).
Prevenirea și combaterea poluării sonore se realizează prin:
- acțiune la sursa poluării;
- monitorizarea și gestiunea corespunzătoare a poluanților sonori;
- stabilirea de responsabilități în sarcina organelor statului, a personelor fizice și
juridice.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului are obligația de a elabora
norme, standarde și regulamente de aplicare privind pragul fonic și reglementări
pentru limitarea zgomotelor.

VI.RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU POLUAREA AERULUI

Răspunderea contravențională
Intervine în situația săvârșirii faptelor ilicite ce întrunesc condițiile
contravențiilor și antrenează sancționarea contravențională a celor vinovați (prin
amenda contravențională).
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de ofițerii și
subofițerii de poliție, de personalul M.Ap.N. sau de către persoanele împuternicite în
acest scop.7
Răspunderea penală
Intervine în situația săvârșirii de fapte periculoase pentru atmosferă. Astfel de
fapte sunt:
- neelaborarea de către titularii de activități cu surse importante de emisii poluante a
planurilor pentru situații de urgență;
- neîncetarea activităților care prezintă pericol major sau iminent de poluare a
aerului, precum și neanunțarea autorităților competente.

7
Remus Ionescu – Dreptul mediului, Fundația – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, p.
163.

5
Răspunderea civilă
În cazul în care prin săvârșirea faptelor ilicite intervine și un prejudiciu
material, persoana responsabilă va fi obligată la repararea prejudiciului cauzat.

VII. PREVENIREA ȘI COMBATEREA POLUĂRII

INDUSTRIALE A ATMOSFEREI

Poluarea de origine industrială este prevenită și combătută prin trei căi

principale:
- stabilirea concentrațiilor maxim admisibile de substanțe nocive în atmosferă;
- stabilirea zonelor de protecție sanitară;
- reguli specifice de amplasare a zonelor industriale sau obiectivelor economice.8
Stabilirea concentrațiilor maxime admisibile de substanțe nocive în atmosferă
Sunt stabilite de autoritatea centrală pentru protecția mediului, în țara noastră,
această sarcină îi revine Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie
(I.N.M.H.)
Zonele de protecție sanitară
Reglementările în materie, instituie faptul că între întreprinderile industriale
care poluează sau produc zgomot și teritoriile protejate învecinate (zone de locuit,
parcuri, rezervații naturale, etc.) se asigurăzone de protecție sanitară.

VIII. MĂSURI NAȚIONALE DE PROTECȚIE

A STRATULUI DE OZON

Prin Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României la Convenția privind stratul
de ozon (Viena, 22 martie 1985) și la protocolul privind substanțele care epuizează
stratul de ozon (Montreal, 16 septembrie 1987), în România a fost înființat Comitetul
național pentru protecția stratului de ozon.
Dintre atribuțiile ce îi revin acestui organism menționăm:
- analizează și propune spre aprobare Guvernului oportunitatea aderării României la
actele internaționale în domeniul protecției stratului de ozon;
- propune, în condițiile legii, programul național de cercetare științificăși tehnologică
privind protecția stratului de ozon;
- colaborează cu autoritatea centrală pentru protecția mediului la elaborarea sau
avizarea, după caz, a proiectelor de acte normative privind producția, importul,
exportul, reciclarea, recuperarea, regenerarea, distrugerea, comercializarea, utilizările
stabilite ca fiind esențiale pentru substanțele prevăzute în protocol.9
H.G. nr. 243/1995 cuprinde alte două măsuri importante și anume:
- obligarea persoanelor fizice și juridice care produc, importă, exportă, reciclează,
recuperează, comercializează de a lua toate măsurile necesare pentru supravegherea,
limitarea și prevenirea oricăror emisii dirijate sau accidentale, provocate de acestea.
- obligarea persoanelor juridice care efectuează asemenea operații de a elabora
strategii proprii pe termene scurte sau medii, de maximum trei ani, de limitare,

8
Mircea Duțu – Dreptul mediului, Editura Economică, București, 1996, p. 270 și următoarele.
9
Daniela Marinescu – Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 136.
6
înlocuire sau eliminare a acestor categorii de substanțe în conformitate cu legislația
națională și internațională în materie.10

VIII. CONCLUZII

Regimul juridic de protejare a atomosferei și implicit a calității vieții va fi

perfecționat prin elaborarea și adoptarea constantă de noi strategii menite să
îmbunătățească calitatea vieții și prin respectarea normelor și regementărilor impuse
de autoritatea națională centrală de protecție a mediului.

Remus Ionescu – Dreptul mediului, Fundația – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, p.
10

274.
7