Sunteți pe pagina 1din 31

Capitolul VII

PERSONALITATEA JURIDIC
JURIDICĂĂ Ş I FUNC
FUNCŢŢIONAREA
SOCIET ĂŢ
SOCIETĂŢ ILOR COMERCIALE
ĂŢILOR

Capitolul VII
PERSONALITATEA JURIDICĂ ŞI FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE......................2
Secţiunea I.
Noţiunea şi elementele caracteristice societăţii comerciale................................................................................ 2
§1. Atributele de identificare ale societăţii comerciale............................................................................................ 2
1. Firma şi emblema societăţii comerciale..........................................................................................................2
2. Sediul societăţii comerciale.............................................................................................................................3
3. Naţionalitatea societăţii comerciale................................................................................................................3
§2. Voinţa societăţii comerciale............................................................................................................................... 4
§3. Capacitatea juridică a societăţii comerciale......................................................................................................5
§4. Autonomia patrimoniului societăţii comerciale................................................................................................. 6
§5. Consecinţele autonomiei patrimoniului societăţii comerciale........................................................................... 6
Secţiunea II.
Efectele juridice ale calităţii de persoană juridică a societăţii comerciale.......................................................7
§1. Dreptul societăţii de a participa în nume propriu la raporturile juridice..........................................................7
§2. Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale.............................................................................................. 7
§3. Dreptul societăţii de a participa în justiţie în calitate de reclamantă sau pârâtă.............................................. 8
Secţiunea III.
Funcţionarea societăţilor comerciale..................................................................................................................... 8
§1. Menţiunile obligatorii în actele emise de societatea comercială....................................................................... 9
§2. Organele societăţii comerciale...........................................................................................................................9
§3. Adunarea generală a asociaţilor. Regulile comune privind constituirea şi funcţionarea adunărilor generale. 9
§4. Convocarea adunărilor generale....................................................................................................................... 9
§5. Desfăşurarea şedinţei adunării generale......................................................................................................... 11
§6. Hotărârile adunării generale........................................................................................................................... 13
§7. Formele specifice ale adunărilor generale şi competenţa acestora................................................................. 14
Secţiunea IV.
Administrarea societăţilor comerciale.................................................................................................................. 17
§1. Noţiunea şi reglementarea juridică a administratorilor.................................................................................. 17
§2. Regulile generale privind administratorii societăţii comerciale...................................................................... 18
§3. Pluralitatea administratorilor.......................................................................................................................... 24
§4. Răspunderea administratorilor societăţilor comerciale...................................................................................25
Secţiunea V.
Controlul gestiunii societăţii comerciale.............................................................................................................. 28
§1. Organele de control..........................................................................................................................................28
§2. Cenzorii societăţii.............................................................................................................................................29
§3. Auditorii financiar............................................................................................................................................ 30
§4. Controlul asociaţilor asupra gestiunii societăţii.............................................................................................. 31
2 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial

Capitolul VII
PERSONALITATEA JURIDIC Ă ŞI FUNC
JURIDICĂ FUNCŢŢIONAREA
SOCIETĂŢ
SOCIETĂŢ ILOR COMERCIALE
ĂŢILOR

Secţţiunea I.
Sec
Noţţiunea şi elementele caracteristice societ
No ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

Încă din primul său articol, legea română a societăţilor comerciale stabileşte că: „În vederea
desf ăş
desfăş ur
urăării de activit
ăşur ăţ
ăţii cu scop lucrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot
activităţ
constitui societ ăţ
ăţii cu personalitate juridic
societăţ juridicăă, cu respectarea dispozi
dispoziţţiilor prezentei legi.“; alineatul 2 al
Societ
aceluiaşi articol specificând că „ Societăţ ăţile prevă
ăţile prevă zute la alin. (1) cu sediul în Rom
Româânia sunt persoane
romââne“.
juridice rom
Potrivit reglementărilor noului Cod civil aflat în vigoare, societatea comercială este o persoană juridică
de drept privat şi se poate constitui, potrivit art. 190 C. civ., în mod liber, din iniţiativa asociaţilor prin
îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege constituirea ei în condiţiile legii.
Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat
realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general. Ca şi în cazul oricărei persoane
juridice, la societatea comercială sunt prezente acele elemente care configurează personalitatea juridică a
acestei structuri: organizarea de sine stătătoare (proprie) materializată prin existenţa organelor de conducere
ce vor reprezenta societatea în raporturile juridice cu terţii; un patrimoniu propriu distinct de cel al asociaţilor;
un scop bine definit şi un obiect de activitate propriu.
Societatea comercială are o voinţă proprie (ce exprimă voinţele individuale ale asociaţilor) şi are
capacitatea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.
Societăţile comerciale poate să participe în nume propriu la raporturile juridice – datorită personalităţii
juridice – şi va răspunde pentru obligaţiile pe care şi le asumă.
§1. Atributele de identificare ale societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Ca orice subiect de drept, societatea comercială se identifică prin anumite elemente de individualizare
proprii, care se deosebesc de cele ale asociaţilor ce o compun. Societatea comercială trebuie să aibă propria
sa denumire (firmă şi, dacă este cazul, şi emblemă) propriul sediu şi propria naţionalitate. Aceste trei
elemente distincte nu au o legătură obligatorie cu numele, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice,
ori cu denumirea, sediul sau naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
În individualizarea societăţii comerciale ca persoană juridică au un anumit rol atât codul unic de
înregistrare cât şi numărul de înregistrare în registrul comerţului.
1. Firma şi emblema societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Acestea nu sunt numai elemente incorporale ale fondului de comerţ, ci şi atribute de individualizare a
societăţii comerciale. Orice societate comercială trebuie să aibă o firmă proprie şi, dacă este cazul, o emblemă.
Aceste elemente se stabilesc în mod obligatoriu prin actul constitutiv al societăţii (contractul de societate şi,
respectiv, statutul societăţii).
a) Firma societ ăţ
societăţ ii comerciale reprezintă elementul de identificare al societăţii în activitatea
ăţii
comercială. Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, firma este numele sau, după caz, denumirea sub
care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează.
În mod obligatoriu, firma trebuie menţionată în actul constitutiv al societăţii comerciale (art. 7 lit. b şi
art. 8 lit. b din Legea nr. 31/1990). Conţinutul firmei este reglementat în mod diferenţiat de Legea nr.
26/1990, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale. În cazul societăţilor de persoane ea constă într-
un nume, iar în cazul societăţilor de capitaluri, într-o denumire proprie.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 3
Firma unei societ ăţ
societăţăţii în nume colectiv cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de
menţiunea „societate în nume colectiv“, scrisă în întregime. Legea are în vedere numele şi prenumele
asociaţilor sau numele şi iniţiala prenumelui acestora.
Firma unei societ
societăţăţ
ăţii în comandit
comandităă simpl
simplăă cuprinde de asemenea numele a cel puţin unuia dintre
comandităă“,, scrisă în întregime.
asociaţii comanditaţi, însoţit de menţiunea „societate în comandit
Firma unei societ ăţ
societăţăţii pe ac
acţţiuni sau în comandit
comandităă pe ac
acţţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de
natură a o deosebi de firmele altor societăţi. Denumirea respectivă trebuie însoţită de menţiunea scrisă în
întregime „societate pe ac acţţiuni“ sau prescurtat „S.A.“, respectiv „societate în comandit
comandităă pe ac
acţţiuni“.
Firma societ ăţ
societăţii cu răspundere limitat
ăţii limitatăă se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga
numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate cu răspundere
limitatăă“, sau prescurtat „S.R.L.“
limitat
Cerinţa imperativă a legii cu privire la firma societăţii stabilită de către asociaţi este ca numele sau
denumirea pe care au ales-o să se deosebească în mod evident de celelalte firme existente, inclusiv faţă de
cele folosite de comercianţii din sectorul public, potrivit art. 38 din Legea nr. 26/1990. Conform alin. (2) al
aceluiaşi articol, când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o
deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ
exercitat sau în orice alt mod.
Competenţa verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la firma şi/sau emblema
societăţii aparţine oficiului Registrului Comerţului. Când acest oficiu constată că o firmă nouă este
asemănătoare ori se poate confunda cu o alta deja înregistrată, este obligat să solicite asociaţilor completarea
denumirii cu o menţiune care să deosebească firma, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin
indicarea mai precisă a comerţului exercitat sau în orice alt mod. Dacă nu sunt introduse aceste elemente de
deosebire şi există posibilitatea unor confuzii cu alte firme înregistrate, Oficiul Registrului Comerţului
trebuie să refuze înscrierea firmei respective (art. 39 din Legea nr. 26/1990).
b) Emblema societ ăţ
societăţ
ăţiiii comerciale este un alt element de identificare, facultativ, al societăţii. Potrivit
legii, emblema reprezintă semnul sau denumirea care deosebeşte o societate de o altă societate ce desfăşoară
acelaşi gen de activitate, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.
Fiind un element de identificare facultativ şi suplimentar al comerciantului în câmpul activităţii
comerciale, emblema are un regim juridic diferit de cel al firmei.
Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către Oficiul Registrului Comerţului, înainte de
întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificarea firmei şi/sau a emblemei.
2. Sediul societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Este atributul de identificare menit să situeze societatea în spaţiu, în cadrul raporturilor juridice la care
aceasta participă. Pentru a-l distinge de domiciliul asociaţilor, sediul societăţii mai poartă denumirea de
sediu social şi este definit ca fiind locul unde îşi desfăşoară activitatea organele de decizie şi de administrare
ale societăţi comerciale.
Asociaţii sunt obligaţi să menţioneze sediul în actul constitutiv al societăţii comerciale (art. 7 lit. b şi
art. 8 lit. b din Legea nr. 31/1990).
Legea nu cuprinde nici o dispoziţie referitoare la criteriile de stabilire a sediului societăţii, astfel că
asociaţii au deplină libertate în alegerea sediului social. De regulă, ei optează pentru locul unde se vor găsi
organele de conducere ale societăţii.
Determinarea sediului societăţii are în acelaşi timp o importanţă practică sub mai multe aspecte:
- în raport de sediu se stabileşte naţionalitatea societăţii comerciale;
- sediul societăţii este locul în care se realizează anumite activităţi procedurale; la sediul social se
comunică societăţii toate actele procedurale şi în raport de acest sediu se determină instanţa competentă să
soluţioneze litigiile în care societatea apare în calitate procesuală de reclamantă sau pârâtă;
- fiind un element de identificare important pentru viaţa societăţii, sediul social poate fi schimbat
numai prin modificarea actelor constitutive ale societăţii, în condiţiile stabilite de art. 204 din Legea nr.
31/1990.
Naţţionalitatea societ
3. Na ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Constituie un alt element de identificare a societăţii. Indiferent de cetăţenia asociaţilor persoane fizic
sau de naţionalitatea asociaţilor persoane juridice, societatea comercială ce se constituie are propria sa
naţionalitate.
Naţionalitatea societăţii comerciale nu este privită în sensul tehnic al apartenenţei unui individ la un
anumit stat, ci trebuie avută în vedere în sensul statutului juridic al societăţii, de calificare a legii aplicabile
4 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii comerciale. Cu alte cuvinte, în funcţie de
naţionalitatea ei se determină legea aplicabilă persoanei juridice (în speţă, societăţii comerciale).
În funcţie de dreptul naţional al unor state pentru determinarea naţionalităţii societăţii comerciale sunt
folosite criterii diferite: cetăţenia asociaţilor; locul constituirii societăţii; sediul social; centrul afacerilor etc.
Legea română a societăţilor comerciale a stabilit drept criteriu unic sediul societăţii pentru determinarea
naţionalităţii acesteia. Astfel, art. 1 alin (2) din Legea nr. 31/1990 stabileşte că: „societ ăţ
societăţ ile comerciale cu
ăţile
Româânia sunt persoane juridice rom
sediul în Rom romââne“.
Această regulă se aplică şi în cazul societăţilor comerciale cu participare străină de capital ce
funcţionează în România ori/şi au constituit pe teritoriul ţării noastre filiale sau sucursale ori alte sedii
secundare (art. 286 şi art. 44 din Legea nr. 31/1990).
Potrivit acestor dispoziţii legale, şi societatea comercială cu participare străină de capital constituită în
România este de naţionalitate română având sediul în România. În privinţa filialei, sucursalei, reprezentanţei
sau altui sediu secundar fără personalitate juridică, pe lângă criteriul sediului, legea română cere ca dreptul
de a constitui aceste dezmembrăminte în ţară străină să fie recunoscut şi de legea statutului lor organic, care
de regulă este legea ţării în care funcţionează societatea comercială-mamă.
Voinţţa societ
§2. Voin ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Ca orice persoană juridică, şi societatea comercială are o voinţă proprie de sine stătătoare, care nu se
confundă cu voinţele asociaţilor.
Pentru analiza mecanismului de formare şi manifestare a voinţei societăţii trebuie să ţinem seama că
societatea comercială este un procedeu tehnico-juridic fiind constituită cu o finalitate bine determinată şi
anume pentru punerea în valoare în comun a resurselor şi capacităţilor mai multor persoane (fizice şi juridice)
cu scopul obţinerii de profit şi împărţirii beneficiilor rezultate.
În consecinţă neavând o existenţă organică şi nici o voinţă naturală, legea atribuie societăţii comerciale
voinţa persoanelor fizice sau a reprezentanţilor persoanelor juridice care o compun, în măsura în care aceste
voinţe acţionează pentru realizarea scopului societăţii comerciale. În acelaşi timp, voinţa societăţii nu
reprezintă o însumare mecanică a voinţelor asociaţilor care o compun, ci ea reprezintă o calitate nouă
rezultată ca un vector al acelor voinţe individuale subordonate unui scop comun. Voinţa societăţii comerciale
este o rezultantă a voinţelor individuale ale asociaţilor manifestate în adunarea generală. Ea devine o voinţă
colectivă ce se formează ca voinţă socială pe baza principiului majorităţii în adunarea generală a asociaţilor,
indiferent de forma juridică a societăţii.
Existenţa voinţei sociale formate ca o majoritate a voinţei asociaţilor în adunarea generală a fost
consacrată şi de legea societăţilor comerciale. Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de
adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru asociaţii care nu au luat
parte la adunare sau au votat contra. Referitor la formarea voinţei sociale, Legea nr. 31/1990 face anumite
distincţii, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale.
În cazul societ ăţ
societăţ ilor de persoane (societatea în nume colectiv şi în comandită simplă), asociaţii pot lua
ăţilor
hotărâri valabile cu majoritatea absolută a capitalului social, în cazurile prevăzute expres de lege şi anume:
- în caz de divergenţă între administratorii societăţii (art. 76 din Legea nr. 31/1990);
- pentru alegerea ulterioară a administratorilor societăţii (art. 77 alin. 1 din lege);
- în cazul opoziţiei unui administrator al societăţii cu privire la o operaţiune ce depăşeşte limitele
obişnuite .
- pentru aprobarea bilanţului contabil şi pentru deciziile referitoare la răspunderile administratorilor .
Alături de alţi autori1 considerăm că principiul majorităţii absolute a capitalului social îşi găseşte
aplicarea şi în celelalte cazuri privind societăţile de persoane, care nu sunt menţionate de lege, cu excepţia
situaţiilor de modificare a actului constitutiv (contractului de societate) pentru care este necesar votul tuturor
asociaţilor.
La societ ăţ
societăţile de capitaluri, principiul majorităţii se aplică în cazul tuturor hotărârilor adunărilor
ăţile
generale ale acţionarilor. Se are în vedere majoritatea raportată la capitalul social şi nu la numărul asociaţilor.
Condiţiile de cvorum şi majoritate sunt reglementate de art. 112 şi respectiv art. 115 din Legea nr.
31/1990 şi diferă după cum este vorba de adunarea generală ordinară sau extraordinară şi în funcţie de prima
ori a doua convocare.
Pentru societatea cu răspundere limitatlimitatăă adunarea asociaţilor ia decizii cu votul reprezentând
majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, iar pentru modificarea actelor constitutive, cu votul
tuturor asociaţilor (art. 192 din Legea nr. 31/1990). În cazul acestei forme juridice de societate este necesară
o dublă condiţie, majoritatea fiind raportată, atât la numărul asociaţilor, cât şi la capitalul social.

1
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 182.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 5
La toate formele juridice de societăţi comerciale, voinţa socială, ca rezultat al voinţei colective a
asociaţilor, este valorificată în raporturile la care participă societatea prin anumite persoane care au fost
învestite cu putere de reprezentare. Prin aceşti reprezentanţi împuterniciţi de actul constitutiv sau în virtutea
legii, societatea încheie acte juridice, dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii.
Dreptul de reprezentare poate fi conferit unui asociat ori unei persoane din afara societăţii, iniţial prin
actele constitutive şi ulterior prin voinţa asociaţilor exprimată în adunarea generală în condiţiile stabilite de
lege.
juridicăă a societ
§3. Capacitatea juridic ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Societatea comercială, ca orice persoană juridică, are o capacitate proprie formată din capacitatea de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Legea societăţilor comerciale nu cuprinde dispoziţii speciale privind
capacitatea juridică a societăţilor, astfel încât sunt aplicabile normele generale stabilite de Codul civil, dar
funcţie de specificul fiecărei societăţi1.
a. Capacitatea de folosin ţă a societ
folosinţă ăţ
societăţ ii comerciale reprezintă aptitudinea persoanei juridice de a
ăţii
avea drepturi şi obligaţii.
Societatea comercială dobândeşte capacitate de folosinţă din ziua înmatriculării în Registrul
Comerţului (art. 41 din Legea nr. 31/1990). Dar societatea are o capacitate de folosinţă restrânsă încă de la
data autentificării actelor constitutive. Aceasta priveşte însă numai drepturile constituite în favoarea ei,
îndeplinirea obligaţiilor şi a tuturor măsurilor preliminare strict necesare înfiinţării societăţii în mod legal,
potrivit art. 205 alin. (3) C. civ.
În principiu, societatea comercială poate avea orice drepturi şi obligaţii, însă, potrivit art. 206 C. civ.,
în afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
În deplină concordanţă cu prevederile Codului civil, societatea comercială are o capacitate de folosinţă
specializată circumscrisă scopului său stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut şi care se reflectă în
obiectul societăţii. Actele juridice pe care societatea comercială le încheie vor fi deci circumscrise strict
scopului şi obiectului de activitate.
exerciţţiu a societ
b. Capacitatea de exerci ăţ
societăţ ii comerciale constă în aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi
ăţii
de a-şi asuma obligaţii prin actele juridice încheiate.
Având calitatea de persoană juridică (subiect de drept de sine distinct) societatea comercială dispune şi
de capacitatea de exerciţiu necesară pentru a putea participa în nume propriu la diferitele raporturi juridice
necesare bunei funcţionări.
Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin organele sale de
administrare de la data administrării lor. Potrivit art. 218 C. civ., actele juridice efectuate de organele
persoanei juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăşi.
Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 stabileşte că societatea comercială are organe proprii de
asociaţţilor), organe de gestiune şi administrare (administratorii) şi organe de
deliberare şi decizie (adunarea asocia
control asupra modului de gestionare a activităţii societăţii (cenzorii).
Organul sau organele prin care societatea comercială dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii
încheind acte juridice este administratorul (administratorii) învestit cu putere de reprezentare
(reprezentanţii) a societăţii în relaţiile cu terţii.
Dreptul de reprezentare nu aparţine oricărui administrator. Acesta este un drept special ce se
deosebeşte de dreptul general de administrare care include numai puterea de gestiune internă a societăţii.
Dreptul de reprezentare aparţine numai acelor administratori cărora le- a fost conferită această putere
de reprezentare prin actul constitutiv al societăţii sau ulterior de către adunarea generală a asociaţilor care a
decis în acest sens cu respectarea condiţiilor de cvorum şi de participare stabilite de lege. În ce priveşte
drepturile, obligaţiile şi răspunderile administratorilor, acestea sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
mandatul comercial şi de cele special prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale. Mandatul
contractualăă rezultată din actul constitutiv al societăţii şi legal
administratorilor are o dublă natură juridică, contractual legalăă,
rezultată din dispoziţiile imperative ale legii.Ca orice persoană juridică, şi societatea comercială are o
exerciţţiu specializat
capacitate de exerci specializatăă, circumscrisă obiectului său de activitate prevăzut prin actul constitutiv.
Societatea comercială dobândeşte o capacitate de exerciţiu anticipată necesară constituirii sale legale şi
o capacitate de exerciţiu deplină din momentul înmatriculării în Registrul Comerţului, cu condiţia să fi fost
desemnat administratorul care să reprezinte societatea.
Administratorii sunt obligaţi să acţioneze numai potrivit interesului social, deoarece în caz contrar vor
răspunde personal pentru actele juridice încheiate în numele societăţii dar nerecunoscute de aceasta ori
pentru operaţiunile care au depăşit limitele mandatului şi ale puterilor încredinţate administratorilor.

1
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 183.
6 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial

§4. Autonomia patrimoniului societăţ


societăţ ii comerciale
ăţii
Societatea comercială constituită în condiţiile legii este învestită cu personalitate juridică ca urmare a
faptului că întruneşte toate elementele constitutive ale unui subiect de drept, persoană juridică. Pe lângă
organizarea de sine stătătoare şi un anumit scop şi finalitate, ambele materializate prin voinţa şi capacitatea
juridică proprie, societatea comercială dispune de un patrimoniu propriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 C. civ., patrimoniu societ ăţ
societăţii este compus din totalitatea drepturilor şi
ăţii
datoriilor ce pot fi evaluate în bani şi care aparţin societăţii. El cuprinde activul social şi pasivul social,
componente care pentru buna funcţionare a societăţii trebuie să se afle într-un relativ echilibru favorabil
activului social.
Activul social cuprinde toate drepturile patrimoniale, reale sau de creanţă, referitoare în principal la
bunurile şi valorile aduse de asociaţi ca aport la constituirea societăţii, precum şi a celor dobândite pe
parcursul funcţionării societăţii, inclusiv a beneficiilor ce nu au fost distribuite asociaţilor.
Pasivul social cuprinde toate obligaţiile patrimoniale ale societăţii de natură contractuală şi
extracontractuală (cunoscute şi ca obligaţii sociale).
Patrimoniul societăţii comerciale are un caracter autonom distinct şi inconfundabil faţă de
patrimoniile personale ale asociaţilor care o compun. Asociaţii nu au calitatea de coproprietari ai societăţii, ei
având reglementate prin lege dreptul la dividende, dreptul la luarea deciziilor şi alte drepturi1 stipulate prin
lege.
Utilizarea expresiei patrimoniu social reprezintă o altă modalitate de a evidenţia caracterul autonom al
patrimoniului societăţii.

Consecinţţele autonomiei patrimoniului societ


§5. Consecin ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Caracterul autonom al patrimoniului societăţii, distinct de patrimoniile proprii ale asociaţilor, are
anumite consecinţe juridice care în doctrina comerciala au fost grupate în patru categorii:
a) Bunurile aduse ca aport de către asociaasociaţţi ies din patrimoniul acestora şi intrintrăă în patrimoniul
societ ăţ
societăţ ii. Atunci când prin actul constitutiv al societăţii nu se dispune în alt mod, bunurile aduse cu titlu de
ăţii.
aport la capitalul social de către asociaţi devin proprietatea societăţii comerciale respective (art. 65 din Legea
nr. 31/1990).
În acest caz asociaţii nu mai au nici un drept asupra bunurilor aduse ca aport. În schimbul lor ei vor
dobândi fracţiuni ale capitalului social sub forma unor părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni, care le
conferă un drept de creanţă asupra societăţii comerciale cu toate consecinţele specifice care rezultă din
această participare la constituirea capitalului social şi în limita valorii fracţiunilor deţinute.
Participare la capitalul social conferă persoanelor ce le deţin calitatea de asociat sau acţionar în funcţie
de forma juridică a societăţii şi drepturile sociale specifice: de a participa la luarea deciziilor în adunarea
generală; dreptul la beneficii şi la împărţirea activului social atunci când societatea intră în dizolvare şi
lichidare.
Bunuri aduse ca aport la constituirea capitalului social ce au intrat în patrimoniul societăţii nu mai pot
fi urmărite de creditorii personali ai asociaţilor, indiferent de data creanţei lor. Pe toată durata funcţionării
societăţii creditorii asociaţilor pot să-şi exercite drepturile lor de creanţă numai asupra părţii din beneficiile
cuvenite asociatului, debitor personal, după situaţia financiara anuală, iar la dizolvarea societăţii, asupra
părţii ce i s-ar cuveni eventual prin lichidare. În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni,
creditorii personali ai asociaţilor au dreptul să pună poprire asupra părţilor ce s-ar cuveni asociaţilor prin
lichidare ori pot sechestra şi vinde acţiunile deţinute de debitorii lor .
Aceste drepturi speciale de poprire, respectiv de sechestru şi vânzare, asupra părţilor cuvenite din
lichidare ori a acţiunilor deţinute de asociaţii sau acţionarii debitori nu încalcă principiul autonomiei
patrimoniului societăţii comerciale deoarece aceste bunuri fac parte din patrimoniul asociaţilor şi deci nu
afectează patrimoniul social.
asociaţţi şi cuprinse în activul social formeaz
b) Bunurile aduse ca aport de către asocia formeazăă gajul general al
creditorilor sociali. Consecinţa este că aceste bunuri vor putea fi urmărite numai de către creditorii societăţii,
pentru obligaţiile speciale asumate indiferent de izvorul lor. Este exclus un concurs al creditorilor sociali cu
creditorii asociaţilor în privinţa acestor bunuri care au intrat în patrimoniul societăţii comerciale.
Numai în mod excepţional, creditorii sociali beneficiază, pe lângă dreptul de gaj asupra bunurilor din
patrimoniul societăţii, şi de un drept de gaj general asupra bunurilor din patrimoniul personal al unor anumite
categorii de asociaţi. Este cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită, în care asociaţii, respectiv

1
Pentru mai multe, a se consulta şi CC dec. nr. 377/2005 publicată în M. Of. nr. 391 din 31 august 2005.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 7
asociaţii comanditaţi, au o răspundere nelimitată şi solidară pentru obligaţiile asumate de aceste forme
juridice de societăţi comerciale.
Obligaţţiile societ
c) Obliga ăţ
societăţ ii fa
ăţii ţă de ter
faţă terţţi nu se pot compensa cu obligaobligaţţiile ter
terţţilor faţă de asocia
faţă asociaţţi.
Această consecinţă a autonomiei patrimoniului societăţii comerciale face să nu fie posibilă aplicarea
compensaţţiei ca modalitate de stingere a obligaţiilor, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de lege.
compensa
Potrivit art. 1616 C. civ, compensaţia poate opera numai dacă obligaţia este reciprocă, dacă obligaţia
există între aceleaşi persoane (condiţia identităţii de persoane) care să aibă calităţi diferite de creditor şi
debitor în acelaşi timp, una faţă de cealaltă. Autonomia patrimoniului societăţii comerciale faţă de
patrimoniul asociaţilor face să avem subiecte de drept distincte participante la raporturi juridice diferite ale
căror obligaţii nu se pot stinge prin compensaţie.
Spre exemplu, obligaţia societăţii faţă de un terţ nu poate fi compensată cu o obligaţie a unui asociat
faţă de acelaşi terţ, chiar dacă cele două obligaţii sunt egale ca valoare, deoarece ele s-au născut din raporturi
juridice diferite şi sunt garantate cu patrimonii diferite.
insolvenţţei fa
d) Aplicarea procedurii insolven ţă de societate prive
faţă priveşşte numai patrimoniul societ ăţ
societăţ ii, nu şi pe
ăţii,
cel al asociatului. Fiind distinct faţă de patrimoniul asociaţilor, procedura insolvenţei vizează exclusiv
patrimoniul societăţii comerciale care şi-a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale. Această procedură
specială nu se poate extinde asupra patrimoniilor.

Secţţiunea II.
Sec
Efectele juridice ale calităţ
calităţ ii de persoan
ăţii persoanăă juridic
juridicăă a societ ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

Personalitatea juridică a societăţii comerciale – asemenea oricărei persoane juridice – implică anumite
efecte juridică. Noul Cod civil aflat în vigoare dispune în alineatul 1 al art. 193 că persoana juridică participă
în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în
care prin lege s-ar dispune altfel.
Doctrina de drept privat are în vedere în principal următoarele: dreptul societăţii de a participa în nume
propriu la raporturile juridice; răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale; dreptul societăţii de a sta în
justiţie, ca reclamantă sau pârâtă.

§1. Dreptul societăţ


societăţ ii de a participa în nume propriu la raporturile juridice
ăţii
Ca persoană juridică, subiect de drept distinct, societatea comercială are dreptul să participe în nume
propriu la raporturile juridice necesare constituirii şi funcţionării ei potrivit legii şi actului său constitutiv. Ea
poate să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii săvârşind acte juridice prin organele sale.
Ca organe de administrare şi gestiune, administratorii societăţii pot face toate operaţiile necesare
aducerii la îndeplinire a obiectului societăţii, în afară de restricţiile stabilite prin actul constitutiv.
Raporturile juridice la care participă societatea sunt determinate de specialitatea capacităţii de folosinţă
şi de exerciţiu, precum şi de particularităţile obiectului său de activitate. În principal, aceste raporturi juridice
sunt guvernate de Codul civil şi de legile comerciale speciale prin normele referitoare la actele juridice ce
privesc activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile art. 3 C.
civ.

§2. Răspunderea societăţ


societăţ ii pentru obliga
ăţii obligaţţiile sociale
Fiind persoană juridică distinctă faţă de asociaţii ce o compun, societatea comercială va răspunde
pentru nerespectarea obligaţiilor sociale asumate. Răspunderea societăţii pentru obligaţiile asumate se
datorează patrimoniului propriu de care aceasta dispune, creditorii societăţii având un drept de gaj general
asupra lui.
Societatea comercială urmează să răspundă numai în cazul nerespectării obligaţiilor asumate în numele
său de către persoanele care o reprezintă în mod legal (administratorii cu putere de reprezentare ori alte
persoane investite în condiţiile legii). Temeiul răspunderii rezultă din izvorul obligaţiilor sociale asumate.
Când obligaţiile societăţii comerciale rezultă dintr-un contract, răspunderea pentru neexecutarea lor este una
contractuală, iar dacă izvorul obligaţiilor sociale sunt fapte juridice, răspunderea societăţii este de natură
8 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
delictuală. Pentru angajarea răspunderii societăţii trebuie îndeplinite condiţiile dreptului comun (dreptului
civil) privind răspunderea contractuală sau, după caz, delictuală.
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită, potrivit art. 3 alin. (2) şi art. 85 din Legea
nr. 31/1990, răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor sociale revine atât acestor forme juridice de
societăţi comerciale, cât şi asociaţilor în nume colectiv şi respectiv asociaţilor comanditaţi.
Alături de alţi autori1, considerăm că societăţilor în nume colectiv şi societăţilor în comandită le revine
o răspundere civilă directă, pentru neexecutarea obligaţiilor sociale –. asociaţii în nume colectiv şi
comanditaţii, deşi având o răspundere nelimitată şi solidară, vor răspunde totuşi numai în subsidiar pentru
obligaţiile asumate de aceste forme juridice de societăţi comerciale. Creditorii sociali se vor îndrepta direct
împotriva societăţii pentru nerespectarea obligaţiilor sociale asumate şi numai în măsura în care patrimoniul
societăţii se va dovedi a fi neîndestulător, urmează să răspundă cu patrimoniul lor asociaţii în nume colectiv
şi asociaţii comanditaţi.
În aceste cazuri hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă şi asociaţilor
menţionaţi. Dar executarea silită se va îndrepta mai întâi împotriva patrimoniului societăţii şi numai în
măsura în care nu au fost satisfăcute interesele creditorilor sociali, această executare va avea în vedere şi
patrimoniul personal al asociaţilor în nume colectiv, respectiv al asociaţilor comanditaţi. Creditorii sociali pot
urmări în subsidiar pe oricare dintre asociaţii în nume colectiv sau comanditaţi, iar asociatul care a achitat
întreaga datorie are dreptul la acţiune împotriva celorlalţi asociaţi obligaţi în solidar, potrivit art. 1456 C. civ.,
decât pentru partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei.

§3. Dreptul societăţ


societăţ ii de a participa în justi
ăţii justiţţie în calitate de reclamant
reclamantăă sau pârâtă
Acest drept constituie o altă consecinţă a calităţii de persoană juridică a societăţii comerciale.
Fiind un subiect de drept distinct faţă de persoana asociaţilor, societatea comercială dispune pe lângă
alte drepturi şi obligaţii şi de cele procesuale. În virtutea acestor drepturi şi obligaţii procesuale (ca o
categorie specifică) societatea comercială poate participa în justiţie în calitate de reclamantă sau pârâtă, prin
reprezentanţii săi legali, în cauzele de natură comercială sau civilă şi se poate constitui parte civilă în cauzele
penale.
Art.155 alin. (1) pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă2 prevede, în acest sens, că persoanele juridice
de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul
dezmembrământului lor. Aceste dispoziţii legale de principiu impun anumite consecinţe:
a) în cererea de chemare în judecată trebuie să se menţioneze numele şi prenumele reprezentantului
legal al societăţii, fără a fi necesară precizarea numelui şi prenumelui tuturor asociaţilor;
b) în calitate de pârâtă, va fi citată societatea prin reprezentanţii ei, iar nu şi asociaţii care fac parte din
societate. Citarea nu implică menţionarea numelui şi prenumelui reprezentantului societăţii, art.155 alin. (1)
pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă prevăzând că persoanele juridice de drept trebuie citate „prin
reprezentanţii lor”, fără a se cere expres numele şi prenumele acestora, însă respectivele persoane fizice
trebuie să facă dovada, în faţa instanţei la care au fost citate, că au învestitura legală să reprezinte societatea
la momentul respectiv.

Secţţiunea III.
Sec
Funcţţionarea societ
Func ăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor

Funcţionarea societăţilor comerciale este reglementată prin dispoziţiile cuprinse în Titlul III al Legii
nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Capitolul I conţinând dispoziţiile comune, reglementările
specifice privind funcţionarea fiecărei forme juridice de societate comerciale fiind cuprinse în conţinutul
Capitolelor II-VI.
1
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 188
2
Legea nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă, republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012, în temeiul art. 80 din
Legea nr. 76/2012 , dându-se textelor o nouă numerotare. Noul Cod de Procedură Civilă actualizat prin: OUG 4/2013 – privind
modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative conexe, M. Of. 68/2013; Legea 206/2012 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, precum şi pentru completarea unor acte normative conexe, M. Of. 762/2012 şi Legea 76/2012 – pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, M. Of. 365/2012.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 9
Menţţiunile obligatorii în actele emise de societatea comercial
§1. Men comercialăă
Conform prevederilor art. 74 din Legea nr. 31/1990, în orice act, document, scrisoare sau publicaţie
emise de societate trebuie să se menţioneze: firma; forma juridică; sediul; numărul de înregistrare în
Registrul Comerţului şi codul unic de înregistrare. În cazul societăţii cu răspundere limitată se va menţiona
în plus valoarea capitalului social, iar pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se va preciza
capitalul social, din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ contabil aprobat.
Asemenea menţiuni obligatorii sunt destinate să ocrotească interesele părţilor care pot lua astfel
cunoştinţă despre elementele de identificare a societăţii şi despre valoarea garanţiilor pe care societatea le
poate oferi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actele juridice la care participă.

§2. Organele societăţ


societăţ ii comerciale
ăţii
Legea nr. 31/1990 menţionează care sunt organele societăţii, cu anumite diferenţe în funcţie de forma
juridică a societăţii. Normele juridice care reglementează existenţa şi funcţionarea organelor societăţii
comerciale au un caracter imperativ, astfel încât rolul, funcţiile şi atribuţiile acestor organe sunt bine
determinate. Sunt reglementate şi funcţionează pentru transpunerea în viaţă a voinţei societăţii comerciale
trei categorii de organe sociale: adunarea generală; administratorii şi cenzorii societăţilor comerciale.
generalăă este organul colectiv de decizie în care se formează voinţa societăţii comerciale.
Adunarea general
Administratorul ori administratorii, sau după caz, directoratul şi consiliul de supraveghere, sunt
organele de gestiune şi administrare a societăţii comerciale, cunoscute şi ca organe executive.
Cenzorul ori cenzorii sau auditorii financiari ai societăţii comerciale sunt organele de control
specializate asupra actelor de gestiune ale societăţii, controlul gestiunii administratorilor fiind realizat, atunci
asociaţţi.
când legea nu impune un orga specializat, de către asocia
În cazul societ ăţ
societăţ ii pe ac
ăţii acţţiuni
iuni, care reprezintă forma cea mai evoluată şi complexă a societăţii, găsim
toate cele trei organe: adunarea generală a acţionarilor; administratorii care în anumite cazuri sunt constituiţi
într-un consiliu de administraţie şi cenzorii societăţii.
La societăţile de persoane, datorită numărului redus al asociaţilor, nu există o adunare generală
propriu-zisă, iar controlul gestiunii administratorului se realizează de către asociaţi, nefiind necesari cenzori
ai societăţii.
Pentru societatea cu răspundere limitată, organele sociale sunt aceleaşi ca şi în cazul societăţii pe
acţiuni, dar prezentând anumite particularităţi.

generalăă a asocia
§3. Adunarea general asociaţţilor. Regulile comune privind constituirea şi func
funcţţionarea
adunăărilor generale
adun
Noul Cod civil aflat în vigoare stabileşte prin dispoziţiile art. 1910 principiul conform căruia
asociaţii – chiar lipsiţi de dreptul de administrare – au dreptul de a participa la luarea hotărârilor colective ale
adunării asociaţilor.
Ca organ de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, adunarea generală este formată din totalitatea
asociaţilor societăţii respective. De menţionat faptul că Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală,
ca atare, numai în cazul societăţilor de capitaluri şi a societăţii cu răspundere limitată.
La societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă, deşi legea nu a instituţionalizat acest organ
deliberativ, deciziile privind viaţa societăţii sunt luate de către asociaţi pe baza principiilor şi regulilor
referitoare la adunarea generală, cu excepţia cazurilor care ar afecta specificul acestor forme juridice de
societăţi comerciale.
În cazul societăţilor de capitaluri, legea reglementează trei categorii ale adunării generale: adunarea
generalăă ordinar
general ordinarăă, adunarea general
generalăă extraordinar
extraordinarăă şi adun
adunăările speciale fiind stabilite competenţe şi
atribuţii specifice pentru toate aceste categorii de adunări.
Pentru societatea cu răspundere limitată, legea nu face distincţie între adunarea generală ordinară şi
adunarea generală extraordinară, însă stabileşte criterii de vot diferite, în funcţie de problematica pusă în
discuţie pe ordinea de zi a adunării.

adunăărilor generale
§4. Convocarea adun
generalăă. Adunarea generală se convoacă, de regulă,
a) Persoanele competente să convoace adunarea general
obligaţţie specifică. Legea
către administratori care au această competenţă, atât ca un drept, cât şi ca o obliga
prevede anumite situaţii când adunarea se convoacă şi la solicitarea asociaţilor.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990, în cazul societăţilor de capitaluri, adunarea generală a
acţionarilor va fi convocată de către administratori de câte ori va fi nevoie, conform dispoziţiilor din actul
10 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
constitutiv al societăţii. În situaţia în care societatea este administrată de un singur administrator, obligaţia
convocării adunării generale îi revine acestuia. Când sunt mai mulţi administratori ce formează un consiliu
de administraţie, acest organ colegial de gestiune are dreptul şi obligaţia de a convoca adunarea generală.
Hotărârea convocării va fi luată în şedinţa consiliului, cu respectarea cerinţelor privind luarea deciziilor de
către acest organ.
De asemenea, deşi legea nu prevede în mod expres, atunci când funcţionează un comitet de direcţie,
acesta poate convoca adunarea generală dacă acest drept i-a fost delegat de către consiliul de administraţie.
În acest caz comitetul de direcţie va lua decizia convocării adunării generale cu majoritatea absolută a
voturilor membrilor săi. Legea societăţilor comerciale reglementează şi anumite situaţii specifice privind
convocarea adunării generale a acţionarilor.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea
acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică,
dacă in actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.
Adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile şi se va întruni în termen de cel mult 60
de zile de la data primirii cererii.
Dacă administratorii nu vor convoca adunarea generală în termen de o lună de la data cererii
acţionarilor, instanţa de la sediul societăţii, după audierea părţilor, poate ordona convocarea adunării,
desemnând unul dintre acţionari care o va conduce dintre acţionarii care au formulat cererea, potrivit art. 119
alin.(3) din Legea nr. 31/1990.
În cazul societăţii cu răspundere limitată un asociat sau un număr de asociaţi, care reprezintă cel puţin
o pătrime din capitalul social, vor putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări,
conform dispoziţiilor art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Neconvocarea adunării generale conform dispoziţiilor legale constituie infracţiune, administratorii
fiind sancţionaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
b) Data convoc
convocăării şi data întrunirii adun
adunăării generale. Potrivit art. 117 alin. (1) din legea societăţilor
comerciale, adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu
dispoziţiile actului constitutiv.
Termenul de întrunire nu va putea fi în nici un caz mai mic de 30 zile de la publicarea convocării de la
publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la închiderea
exerciţiului financiar, potrivit art. 111 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie pentru luarea unei hotărâri de
modificare a actului constitutiv al societăţii sau oricare altă hotărâre pentru a cărei adoptare este necesară
aprobarea adunării generale (art. 113 din lege).
În cazul convocării adunării generale la cererea acţionarilor în condiţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990,
aceasta trebuie să se întrunească în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării cererii, cu respectarea
termenului minim de 30 zile de la publicarea convocării.
În eventualitatea imposibilităţii ţinerii adunării generale la prima convocare, legea societăţilor
comerciale permite ca în înştiinţarea pentru prima adunare generală a acţionarilor să fie fixată ziua şi ora
pentru cea de a doua adunare.
Această a doua adunare nu se va putea întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare. De asemenea,
termenul pentru întrunirea adunării de 30 zile de la data publicării convocării va putea fi redus la 8 zile în
cazul celei de a doua adunări generale dacă ziua pentru convocarea acesteia nu s-a fixat în înştiinţarea pentru
prima adunare generală .
c) Modalit ăţ
ăţii de convocare. Adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor nu se poate convoca decât
Modalităţ
cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi ale actului constitutiv al societăţii.
Pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, înştiinţarea de convocare va fi publicată în
Monitorul Oficial al României şi într-unul din ziarele răspândite în localitatea în care se află sediul societăţii
sau din cea mai apropiată localitate. Această cerinţă a dublei publicităţi a înştiinţării de convocare este
cumulativă şi nu alternativă. Neîndeplinirea ei constituie o cauză de nelegalitate a ţinerii adunării generale.
Când toate acţiunile societăţii comerciale sunt nominative, convocarea adunării generale poate fi
făcută prin scrisoare recomandată, sau, dacă actul constitutiv permite, şi prin scrisoare simplă, expediată cu
cel puţin 30 zile înainte de data ţinerii adunării la adresa acţionarului înscrisă în registrul acţionarilor.
Schimbarea adresei nu poate fi opusă societăţii dacă nu a fost comunicată în scris de acţionar, potrivit art.
117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Dacă societatea dispune de o pagină proprie de internet, atât convocarea, cât şi documentele ce
urmează a fi dezbătute, se vor publica pe respectiva pagină pentru libera consultare de către acţionari.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 11
La societatea cu răspundere limitată, care nu poate avea mai mult de 50 de asociaţi, convocarea
adunării generale se poate face prin scrisoare recomandată, dacă prin actul constitutiv nu s-a dispus altfel.
Conţţinutul convoc
d) Con convocăării. Potrivit legii şi doctrinei comerciale, în convocatorul pentru adunarea
generală a asociaţilor se fac unele menţiuni obligatorii şi altele facultative.
Menţţiunile obligatorii se referă la:
Men
- locul şi data ţinerii adunării, cu indicarea orei de desfăşurare; în cazul societăţilor închise cu acţiuni
nominative, conform art. 122 din Legea nr. 31/1990, prin actul constitutiv se poate conveni tinerea
adunărilor generale şi prin corespondenta.
- ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor ce formează obiectul dezbaterii;
- textul integral al propunerilor pentru modificarea actului constitutiv, când pe ordinea de zi figurează
asemenea propuneri,
- denumirea societăţii; forma juridică; sediul social şi valoarea capitalului social;
- numărul de înmatriculare al societăţii în Registrul Comerţului;
- locul unde asociaţii pot găsi documentele supuse dezbaterii.
De asemenea, facultativ şi pentru economie de timp, în înştiinţarea pentru prima convocare a adunării
generale a societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se poate menţiona ziua şi ora pentru cea de a doua
convocare. Aceasta pentru eventualitatea că la prima adunare generală nu sunt întrunite condiţiile legale şi
statutare pentru adoptarea deciziilor.
e) Accesul la adunarea general
generalăă. Toţi asociaţii pot participa la adunarea generală făcând dovada
calităţii lor de asociaţi, în condiţiile legii.
Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, in baza unei împuterniciri
acordate pentru respectiva adunare generala.
Ca o excepţie, în cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, nu au dreptul de a participa la
adunările generale titularii acţiunilor preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot. Dreptul de a
participa şi de a vota în cadrul adunărilor generale se exercită personal de către fiecare asociat. Este permisă
însă în anumite condiţii prevăzute de lege şi reprezentarea de către alţi asociaţi. Astfel, potrivit art. 125 din
Legea nr. 31/1990, acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunarea generală decât prin alţi acţionari în
baza unei procuri speciale, cu excepţia cazului când prin actul constitutiv s-a dispus altfel. Acţionarii care nu
au capacitatea legală, precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi prin reprezentanţii lor legali. Aceştia,
la rândul lor, pot da procură specială altor acţionari.
Pentru participarea la adunarea generală aceste procuri speciale ale reprezentanţilor trebuie depuse cu
cel puţin 48 de ore înainte de adunare, ca şi acţiunile la purtător, sau în termenul prevăzut în actul constitutiv.
Ele vor fi reţinute de societate făcându-se menţiune în procesul-verbal.
Prin actul constitutiv al societăţii se poate deroga de la dispoziţiile privind reprezentarea numai prin
alţi acţionari. Administratorii şi funcţionarii societăţii nu au dreptul să-i reprezinte pe acţionari sub
sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă fără votul lor nu s-ar fi obţinut majoritatea prevăzută de lege sau actul
constitutiv.
Aceste reglementări legale stabilite pentru societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni sunt
aplicabile şi în cazul celorlalte forme juridice de societăţi comerciale.

§5. Desfăş
Desfăş urarea şedin
ăşurarea edinţţei adun
adunăării generale
a) Data întrunirii adun
adunăării generale. Adunarea generală a asociaţilor se va întruni şi se va desfăşura
în ziua, ora şi locul menţionate în convocare.
b) Formalit
Formalităţăţile de desf
ăţile ăş
desfăş urare. Lucrările adunărilor generale sunt conduse de către preşedintele
ăşurare.
adunării. De regulă, acesta este administratorul unic al societăţii, iar în cazul societăţilor pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni, preşedintele consiliului de administraţie, respectiv al directoratului.
Dacă preşedintele consiliului de administraţie lipseşte, adunarea generală poate fi condusă de
înlocuitorul de drept al acestuia, de un alt administrator sau chiar de o persoană aleasă de adunarea generală
din rândul celor cu drept de participare.
Preşedintele adunării deschide şedinţa, iar adunarea generală va alege dintre acţionari (asociaţi) unul
până la trei secretari, care vor verifica lista de prezenţă şi capitalul pe care îl reprezintă fiecare participant,
precum şi procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea îndeplinirii tuturor formalităţilor
cerute de lege şi actul constitutiv pentru desfăşurarea lucrărilor.
Adunarea generală poate hotărî ca operaţiunile de secretariat să fie supravegheate sau realizate de către
un notar public, pe cheltuiala societăţii. Dacă consideră necesar, în funcţie de complexitatea problemelor
aflate pe ordinea de zi, preşedintele adunării va putea desemna unul sau mai mulţi secretari tehnici dintre
funcţionarii societăţii .
12 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
După constatarea de către secretarii adunării a îndeplinirii tuturor cerinţelor legale şi a prevederilor
actului constitutiv, preşedintele adunării generale declară deschise lucrările şi se trece la dezbaterea
problemelor aflate pe ordinea de zi.
În privinţa societăţilor cu răspundere limitată, adunarea va fi condusă de unul din administratorii
societăţii şi se va desfăşura conform aceloraşi principii.
c) Dreptul de vot şi exercitarea lui. Pe lângă dreptul de a participa la adunarea generală, asociaţii au şi
dreptul de a-şi exprima votul cu privire la adoptarea deciziilor.
Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social. Orice acţiune achitată dă dreptul la
un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, conform art. 101 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990.
Rezultă că dreptul de vot este un drept fundamental al asociatului, care nu poate fi îngrădit sau restrâns
decât în condiţiile prevăzute de lege.
Prin actul constitutiv se poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de
o acţiune pentru a se realiza o protecţie împotriva dominaţiei din partea acestora, potrivit art. 101 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990. De exemplu, se poate stabili că până la 5 acţiuni fiecare dă dreptul la un vot iar peste
acest număr se acordă un vot la 4 acţiuni. Astfel, un acţionar care deţine 21 de acţiuni nu va avea dreptul la
21 de voturi, ci numai la 9 voturi (câte un vot pentru primele 5 acţiuni şi patru voturi pentru următoarele 16
acţiuni).
Pe lângă principiul egalit
egalităţăţ ii dreptului de vot stabilit de art. 101 alin. (1), legea societăţilor comerciale
ăţii
proporţţionalit
a instituit şi principiul propor ionalităţ ăţii
ii. Astfel, potrivit art. 120 din Legea nr. 31/1990, acţionarii exercită
ăţii
dreptul lor de vot în adunarea generală proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, cu excepţia
prevăzută de art. 101 alin. (2) din lege.
Cele două principii ale egalităţii şi proporţionalităţii dreptului de vot se aplică şi în cazul societăţii cu
răspundere limitată, precum şi în comandită simplă, cu toate că în aceste societăţi de persoane legea nu le
reglementează în mod expres.
Interdicţiile cu privire la exercitarea dreptului de vot sunt strict limitative la cazurile prevăzute de legea
societăţilor comerciale. Astfel, nu au drept de vot în adunările generale acţionarii care deţin acţiuni
preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot (art. 95 din Legea nr. 31/1990). Sunt interzise şi declarate
nule orice convenţii privind exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot. Exerciţiul dreptului de vot este
suspendat pentru acţionarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la scadenţă. Asociatul nu va putea vota
hotărârile privind problemele în care el personal sau ca mandatar al unei persoane are un interes contrar celui
al societăţii. În aceste situaţii, el este obligat să se abţină de la vot sub sancţiunea răspunderii pentru daunele
produse .
Aceleiaşi restricţii privind exercitarea dreptului de vot sunt supuşi administratorii societăţii care nu pot
vota în baza acţiunilor pe care le deţin, nici personal şi nici prin mandatar, asupra problemelor privind
descărcarea gestiunii lor sau în care persoana ori administraţia acestora sunt supuse discuţiei. Ei au însă
dreptul să voteze situaţia financiara anuală şi contul de profit şi pierderi, dacă, fiind posesorii a cel puţin
jumătate din capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor. Pentru a-şi putea exercita
dreptul de vot în adunarea generală, asociaţii trebuie să facă dovada calităţii lor, în condiţiile legii.
Asupra problemelor care intră în atribuţiile adunării generale asociaţii îşi exprimă de regulă dreptul de
vot în adunarea asociaţilor. Pentru societatea cu răspundere limitată, legea permite ca prin actul constitutiv să
se stabilească ca votarea să se poată exercita şi prin corespondenţă .
Hotărârile adunării generale – potrivit art. 1911 c. civ. – sunt adoptate de asociaţii participanţi la
adunarea asociaţilor. Hotărârile adunării generale se adoptă, de regulă, prin vot deschis. Numai în mod
excepţional, votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a
cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor .
d) Procesul-verbal de şedinedinţă ţă
ţă.. Întreaga desfăşurare a adunării generale se consemnează într-un proces-
verbal. Acest document se întocmeşte de unul din secretari fiind semnat de el şi de preşedintele şedinţei (art.
131 din Legea nr. 31/1990). Procesul-verbal trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la: îndeplinirea,
formalităţilor de convocare; data şi locul adunării generale; acţionarii prezenţi şi numărul acţiunilor deţinute
de aceştia; dezbaterile în rezumat; hotărârile luate. La cererea acţionarilor se vor consemna şi declaraţiile
făcute de aceştia în adunare. Redactarea procesului-verbal trebuie să fie clară, concisă, fără formulări
echivoce, adăugiri sau ştersături, pentru a nu crea confuzie şi a da naştere la suspiciuni.
La procesul-verbal vor fi anexate documentele referitoare la convocarea adunării generale, precum şi
listele de prezenţă ale acţionarilor. Procesul-verbal va fi consemnat în registrul adunărilor generale. Atunci
când, cu aprobarea adunării generale, operaţiunile de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale şi statutare de
desfăşurare a lucrărilor sunt încredinţate unui notar public, acesta nu are calitatea de secretar al adunării.
Despre participarea notarului se face menţiune în procesul-verbal de şedinţă fără să fie obligatorie semnarea
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 13
documentului respectiv de către notarul public în cauză. Cerinţele privind consemnarea lucrărilor adunărilor
generale într-un proces-verbal potrivit art. 131 din Legea nr. 31/1990 în ce priveşte societăţile de capitaluri, se
aplică şi în cazul societăţii cu răspundere limitată.

Hotăărârile adun
§6. Hot adunăării generale
hotăărârilor adun
a) Obligativitatea hot adunăării generale. În toate cazurile dezbaterile adunării generale se
finalizează cu adoptarea unor hotărâri prin vot pe baza principiului majorităţii. Aceste decizii constituie
mijlocul de exprimare a voinţei societăţii comerciale.
Hotărârile adoptate de adunarea generală cu respectarea legii şi a actului constitutiv al societăţii sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii. Referitor la societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, legea prevede în
mod expres că hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la
adunare ori au votat contra .
hotăărârilor adun
b) Publicitatea hot adunăării generale. Hotărârile adoptate în adunările generale sunt supuse
publicităţii potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, devenind astfel opozabile terţilor.
În cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, hotărârile adunării generale vor fi depuse, în
termen de 15 zile, la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi menţionate în acest registru şi publicate în
Monitorul Oficial, partea a IV-a. Când aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea
publica numai actul adiţional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate. Hotărârile adunării nu vor
putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi de publicitate.
Pentru celelalte forme juridice de societăţi comerciale, legea nu prevede obligaţia aducerii la
cunoştinţă terţilor a hotărârilor adunării generale. Dar şi acestea sunt supuse publicităţii prin înregistrarea lor
în Registrul Comerţului, dacă privesc acte sau fapte a căror înregistrare este prevăzută de lege. Este cazul în
care aceste hotărâri se referă la operaţiunile stabilite de art. 21 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul
Comerţului, cum sunt de exemplu hotărârile privind donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală
mobiliară asupra fondului de comerţ. Hotărârile adunării generale referitoare la modificarea actului
constitutiv pot fi atacate cu opoziţie, iar titularii acestui drept sunt creditorii sociali, precum şi alte persoane
ce au fost prejudiciate prin aceste hotărâri.
c) Procedura de anulare a hot hotăărârilor adun
adunăării generale. Legea societăţilor comerciale
reglementează, nu numai obligativitatea hotărârilor adunării generale, dar şi cazurile şi procedura de anulare
a acestor decizii, dacă ele nu sunt luate cu respectarea dispoziţiilor legale sau ale actului constitutiv.
Anularea hotărârilor ilegale ale adunării generale se poate face numai pe cale judecătorească ca
sancţiune pentru nerespectarea condiţiilor de fond, formă şi publicitate. Nulitatea hotărârii adoptate este
absolută sau relativă, în funcţie după cum interesul lezat este unul social sau numai unul particular.
Pentru societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede că hotărârile adunării generale
contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte
la adunarea generală sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Termenul este de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Dispoziţiile privind dreptul de a ataca hotărârile adunărilor generale ale societăţilor pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. În ce priveşte societatea în nume colectiv
şi societatea în comandită simplă, sunt de asemenea aplicabile dispoziţiile de principiu stabilite de art. 131 alin.
2 din Legea nr. 31/1990, deşi legea nu prevede în mod expres această soluţie.
Pe lângă asociaţii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra, au dreptul de a ataca
hotărârea adunării generale considerată nelegală şi administratorii societăţii. Lor le revine chiar obligaţia de a
cere anularea unor astfel de hotărâri considerate ilegale pentru evitarea unor consecinţe prejudiciabile pentru
societate.
Competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a hotărârii adunării generale aparţine tribunalului în a
cărui rază teritorială se află sediul societăţii. Cererea de anulare se judecă în Camera de consiliu a
tribunalului, deşi acţiunea în anulare are caracter contencios.
Reclamantul, o dată cu cererea de anulare a hotărârii adunării generale, poate cere preşedintelui
instanţei competente suspendarea executării hotărârii atacate. Preşedintele tribunalului, dacă încuviinţează
suspendarea hotărârii, poate obliga reclamantul la plata unei cauţiuni. Ordonanţa preşedintelui de suspendare
a hotărârii adunării generale poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Hotărârea definitivă de anulare trebuie menţionată în Registrul Comerţului şi publicată în Monitorul
Oficial. Potrivit art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, ea devine opozabilă tuturor acţionarilor de la data
publicării.
14 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial

§7. Formele specifice ale adun


adunăărilor generale şi competen
competenţţa acestora
Adunarea generală ca organ de deliberare în care se formează voinţa socială poate să decidă atât cu
privire la problemele obişnuite ale societăţii comerciale, cât şi asupra unor probleme deosebite intervenite în
viaţa societăţii, care vizează elementele fundamentale ale existenţei acesteia. Noul Cod civil aflat în vigoare
stabileşte prin dispoziţiile art. 1910 principiul conform căruia asociaţii – chiar lipsiţi de dreptul de
administrare – au dreptul de a participa la luarea hotărârilor colective ale adunării asociaţilor.
Pentru societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea reglementează adunarea ordinară,
adunarea extraordinară şi adunarea specială, cu precizarea atribuţiilor fiecăreia şi a condiţiilor de cvorum şi
majoritate necesare pentru adoptarea hotărârilor. În privinţa societăţii cu răspundere limitată, deşi legea nu
face distincţie între adunarea generală ordinară şi cea extraordinară, ea stabileşte, totuşi, condiţii de cvorum
şi majoritate diferite, în funcţie de natura problemelor care fac obiectul deliberărilor.
generalăă ordinar
a. Adunarea general ordinarăă
Condiţţiile de cvorum şi majoritate. Pentru validitatea deliberării în adunarea generală ordinară a
a) Condi
societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin
o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile trebuie să fie luate de acţionarii ce deţin
majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă prin actul constitutiv sau în lege nu se
prevede o majoritate mai mare. Dacă la prima convocare a adunării generale aceasta nu poate lucra din cauza
neîndeplinirii condiţiilor de cvorum şi majoritate, la a doua convocare adunarea poate să delibereze asupra
problemelor de la ordinea de zi, oricare ar fi partea de capital reprezentată de acţionarii prezenţi, iar
hotărârile se iau cu majoritatea votului acestora .
În societăţile cu răspundere limitată, adunarea generală ordinară decide cu votul reprezentând
majoritatea asociaţilor şi a părţilor sociale. Deci pentru aceste forme juridice de societăţi comerciale se cere o
dublă condiţie de cvorum.
Pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă, la aprobarea hotărârilor este necesar votul
asociaţilor reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, cu excepţia celor care privesc modificarea
actului constitutiv când este necesară unanimitatea voturilor.
Rezultă că pentru luarea deciziilor în adunarea generală se aplică principiul majorităţii. De regulă,
legea are în vedere majoritatea în capital şi nu a numărului asociaţilor prezenţi în adunare. În mod
excepţional, în cazul societăţii cu răspundere limitată, legea cere o dublă majoritate, în numărul părţilor
sociale (capital) şi în numărul asociaţilor.
Prin noţiunile de majoritate şi majoritate absolută legea înţelege jumătate plus unu, cele două noţiuni
fiind sinonime.
Atribuţţiile specifice adun
b) Atribu adunăării generale ordinare. Potrivit art. 111 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,
adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se închide la 31 decembrie, cu excepţia primului an de
activitate când acesta începe la data înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului (art. 27 din Legea nr.
82/1991 a contabilităţii).
Adunarea generală ordinară anuală, pe lângă dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, este
obligată:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de
consiliul de administraţie, respectiv de directorat si de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de
auditorul financiar, si să fixeze dividendul;
b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere, şi cenzorii;
c) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul
financiar şi să fixeze durata minima a contractului de audit financiar;
d) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de administraţie,
respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, daca nu a fost stabilita prin actul constitutiv;
e) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;
f) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe exerciţiul
financiar următor;
g) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii.
Rezultă că adunarea generală ordinară are competenţa de a discuta, aproba şi modifica situaţia
financiara anuala al societăţii, precum şi a documentelor strict necesare pentru buna funcţionare a acesteia.
De asemenea se pronunţă şi dă descărcare sau respinge gestiunea administratorilor, precum şi activitatea
cenzorilor.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 15
c) Rapoartele administratorilor şi cenzorilor societ ăţ
societăţ ii. Aceste documente sunt puse la dispoziţia
ăţii
asociaţilor (acţionarilor) pentru a fi cunoscute înainte de desfăşurarea adunării generale ordinare. Numai în
caz de opoziţie din partea asociaţilor rapoartele respective trebuie prezentate integral şi în adunare.
Raportul administratorilor se redactează în scris. El trebuie să prezinte în mod clar şi concis situaţia
economico-financiară a societăţii şi evoluţia activităţii ei în anul financiar care s-a încheiat, rezultatele
înregistrate, evoluţia şi perspectivele societăţii, dificultăţile întâmpinate, principalele evenimente din viaţa
acesteia, activitatea sucursalelor, situaţia vânzării acţiunilor dacă societatea este cotată la bursă, precum şi
rezultatele comparative cu anii anteriori.
Potrivit legii, administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor, cu cel puţin o lună înainte de ziua
stabilită pentru adunarea generală, bilanţul exerciţiului financiar precedent, precum şi contul de profit şi
pierderi împreună cu raportul lor şi documentele justificative.
Raportul cenzorilor sau, dup dupăă caz, al auditorului financiar trebuie să cuprindă rezultatele
verificărilor efectuate de aceştia asupra gestiunii societăţii comerciale. El trebuie redactat în aceleaşi condiţii
ca şi raportul administratorilor. Rapoartele cenzorilor şi administratorilor trebuie depuse la sediul societăţii şi
al sucursalelor acesteia cu 15 zile înainte de data adunării generale pentru a putea fi cunoscute de asociaţi
(acţionari).
Nedepunerea în termen a rapoartelor de gestiune de către administratori dă dreptul acţionarilor să atace
în justiţie hotărârea adunării generale în condiţiile stabilite de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
În condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, consiliul de administraţie,
respectiv directoratul, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
format hârtie şi în format electronic sau numai în forma electronică, având ataşată o semnătura electronică
extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după
caz.
Pentru societăţile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane lei se va publica
prin grija oficiului Registrului Comerţului şi pe cheltuiala societăţii un anunţ în Monitorul Oficial al
României, partea a IV-a prin care se confirmă depunerea documentelor menţionate.
Pentru societăţile comerciale a căror cifra anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul
prevăzut pentru societăţile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane lei va fi publicat,
pentru acces gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Aceste obligaţii prevăzute de art. 180 din legea societăţilor comerciale revin şi administratorilor
societăţilor cu răspundere limitată. Pentru societatea în nume colectiv şi în comandită simplă legea nu
prevede o asemenea procedură.
restrâângeri ale dreptului de vot al administratorilor. Potrivit art. 128 din Legea nr. 31/1990,
d) Unele restr
dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se obligă a exercita dreptul de vot în
conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de
reprezentare este nulă.
Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un
interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune. În caz
contrar, el este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea
cerută.
Acţionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de
supraveghere nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea
gestiunii lor sau o problemă in care persoana sau administraţia lor ar fi in discuţie. Persoanele respective pot
vota însă situaţia financiara anuală, dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul
constitutiv.
generalăă extraordinar
b. Adunarea general extraordinarăă
Condiţţiile de cvorum şi majoritate. Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, în cazul
a) Condi
societăţilor de capitaluri, potrivit art. 115 din Legea nr. 31/1990, pentru validitatea adunării generale
extraordinare este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din
numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare, prezenta acţionarilor reprezentând cel puţin o
cincime din numărul total de drepturi de vot.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată, potrivit art. 192 din Legea nr. 31/1990, pentru hotărârile
având ca obiect modificarea actului constitutiv – contractul de societate sau statutul – este necesar votul
tuturor asociaţilor, în afară de situaţia când legea sau actul constitutiv prevede altfel .
Principiul unanimităţii se aplică şi pentru adunarea extraordinară a societăţilor în nume colectiv şi în
comandită simplă, pentru modificarea actului constitutiv, deşi legea nu prevede în mod expres această regulă.
Atribuţţiile specifice adun
b) Atribu adunăării generale extraordinare. În competenţa acestei adunări intră cazurile
de modificare a actului constitutiv al societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
16 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
Potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori
este necesară luarea unei hotărâri pentru:
a) schimbarea formei juridice a societăţii;
b) mutarea sediului societăţii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea
unităţi fără personalitate juridică, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societăţii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
i) dizolvarea anticipată a societăţii;
j) conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni
nominative;
k) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
l) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
m) emisiunea de obligaţiuni;
n) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută
aprobarea adunării generale extraordinare.
Legea societăţilor comerciale, în forma sa actuală, prevede posibilitatea ca adunarea generală
extraordinară a societăţii pe acţiuni să delege consiliului de administraţie sau, după caz, directoratului, în
condiţiile prevăzute de actul constitutiv şi cu majorităţile stabilite de lege, o parte din atribuţiile sale. Astfel,
potrivit legii pot fi delegate competenţele adunării generale extraordinare referitoare la: mutarea sediului
societăţii; schimbarea obiectului de activitate al societăţii, excepţie făcând aici schimbarea domeniului şi a
activităţii principale; majorarea capitalului social.
c) Convocarea şi desf ăş
desfăş urarea adun
ăşurarea adunăării generale extraordinare. Pentru convocarea şi desfăşurarea
adunării generale extraordinare sunt necesare aceleaşi formalităţi comune adunărilor generale. Atunci când
pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocatorul trebuie să cuprindă,
pe lângă menţiunile obişnuite, şi textul integral al propunerilor de modificare .
Deşi legea nu prevede în mod expres, practica şi doctrina comerciala au stabilit că atunci când
adunarea generală extraordinară trebuie să hotărască asupra unor măsuri de: mărire a capitalului social;
emiterea de obligaţiuni; fuziunea cu alte societăţi; reducerea capitalului social şi dizolvarea anticipată a
societăţii, este necesar să se întocmească şi să se depună, pe lângă documentele propriu-zise de modificare, şi
raportul administratorilor şi cenzorilor.
De asemenea, acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile adunării generale extraordinare privind
schimbarea obiectului principal de activitate al societăţii, mutarea sediului social sau schimbarea formei
societăţii au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor pe care le posedă. În
cazul retragerii acţionarii au posibilitatea să opteze între valoarea medie de piaţă a acţiunilor din ultimul
trimestru înscrisă în cota bursei sediului social, a bursei locului celui mai apropiat sau, după caz, de pe piaţa
organizată extrabursieră şi între valoarea calculată proporţional cu activul social net ce ar rezulta după
ultimul bilanţ contabil aprobat.
Adunăările speciale
c. Adun
Aceste adunări sunt recunoscute de lege pentru societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi
cuprind anumite categorii de acţionari. Potrivit art. 96 din Legea nr. 31/1990, titularii fiecărei categorii de
acţiuni se reunesc în adunări speciale în condiţiile stabilite de actul constitutiv. Dreptul de a participa la
adunările speciale aparţine oricărui titular al unor asemenea acţiuni (acţiuni la purtător, acţiuni nominative;
acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot etc.).
Hotărârea unei adunări generale obişnuite (ordinare sau extraordinare) de a modifica drepturile sau
obligaţiile referitoare la o categorie de acţiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de
către adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni din categoria respectivă. De asemenea, deciziile iniţiate de
adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare .
Adunăările mixte
d. Adun
Adunările mixte nu sunt reglementate prin lege, fiind în fapt un rezultat al practicii şi reprezintă o
adunarea generală a asociaţilor convocată să ia hotărâri atât de competenţa adunării generale ordinare, cât şi
de competenţa adunării generale extraordinare.
Raţiunea acestui tip de adunare rezidă din faptul că se face economie de timp – evitându-se
convocările succesive – şi de resurse financiare – ocazionate de deplasările succesive ale acţionarilor.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 17
Formalităţile necesare adunării mixte presupune respectarea formalităţilor atât pentru adunarea
generală ordinară, cât şi pentru adunarea generală extraordinară, regulile privind hotărârile luate fiind
specifice celor două adunări menţionate.
Funcţionarea adunărilor mixte funcţionează în primă etapă ca adunare ordinară, iar după epuizarea
ordinii de zi a acesteia, va funcţiona ca adunare extraordinară, tratându-se ordinea de zi proprie acesteia.

Secţţiunea IV.
Sec
Administrarea societăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor

Noţţiunea şi reglementarea juridic


§1. No juridicăă a administratorilor
Legea societăţilor comerciale nu dă o definiţie a administratorului societăţii. Această noţiune a fost
stabilită de doctrina comerciala.
„Administratorul societăţii comerciale este persoana fizică sau persoana juridică prin reprezentantul
său permanent, asociată sau din afara societăţii, care în baza împuternicirilor rezultate din mandatul
încredinţat şi din normele specifice ale legii societăţii comerciale, transpune în practică voinţa societăţii
prin exercitarea oricăror operaţiuni cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate şi a
voinţei sociale, cu excepţia restricţiilor menţionate de lege sau în actul constitutiv.“
Principalele caracteristici ale instituţiei juridice a administratorului societăţii comerciale ce reies din
această definiţie sunt:
a)Societatea comercială poate fi administrată de o persoană fizică sau de o altă persoană juridică –
doar pentru societatea pe acţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 15313 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. În acest din
urmă caz, societatea comercială este obligată să îşi desemneze un reprezentant permanent persoană fizică
prin care să-şi îndeplinească funcţia;
b)Administratorul poate avea calitatea de asociat ori poate proveni din afara societăţii comerciale. Este
de remarcat că, potrivit legii, în cazul societăţii în comandită simplă şi al societăţii în comandită pe acţiuni
administratorul trebuie să provină din rândul asociaţilor comanditaţi:
c)Administratorul societăţii comerciale are puteri foarte largi. El poate efectua toate operaţiunile
necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate şi a voinţei societăţii. Mandatul său este limitat
numai de acele restricţii prevăzute de principiile generale de drept (ordinea publică şi bunele moravuri), de
actul constitutiv şi de legea societăţilor comerciale.
juridicăă a administratorilor.
Reglementarea juridic
societăţ
In societăţăţile nume colectiv dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară
ile în
de stipulaţie contrară în actul constitutiv. Atunci când actul constitutiv prevede ca administratorii să lucreze
împreună, trebuie ca decizia să fie luată în unanimitate, iar în caz de divergenţă decid asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Pentru actele urgente, a căror îndeplinire ar produce o pagubă mare societăţii în nume colectiv, poate
decide un singur administrator în lipsa celorlalţi care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua
parte la administraţie (art. 76 din Legea nr. 31/1990).
Administrarea societ ăţ
societăţ ii în comandit
ăţii comandităă simpl
simplăă se încredinţează unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi .
Societatea cu răspundere limitatlimitatăă este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau
neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală .
comandităă pe ac
Societatea în comandit acţţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori care sunt
asociaţi comanditaţi .
Administrarea societ ăţ
societăţ ii pe ac
ăţii acţţiuni se realizează de unul sau mai mulţi administratori, numărul
acestora fiind impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.
Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind
pe unul dintre ei director general. În actul constitutiv se poate menţiona ca societatea pe acţiuni este
administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.
18 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
§2. Regulile generale privind administratorii societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Condiţţiile cerute pentru numirea administratorilor societ
A. Condi ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
a) Persoana administratorilor. Legea nr. 31/1990, modificată, completată şi republicată, prevede
posibilitatea numirii ca administrator al unei societăţi comerciale a unei persoane fizice. Este permisa
numirea ca administrator unei persoane juridice numai în cazul societăţii pe acţiuni.
În situaţia administratorului persoană juridică, drepturile şi obligaţiile societăţii administrate şi ale
celei care administrează se stabilesc printr-un contract de administrare .
Contractul de administrare cuprinde, pe lângă clauzele generale obligatorii, stabilite de dreptul comun
în materia contractelor, obligaţia ca persoana juridică specializată în managementul afacerilor să îşi
desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are
aceeaşi responsabilitate civilă, penală sau de altă natură ca şi un administrator, persoană fizică, ce acţionează
în nume propriu. În acest contract sunt stabilite drepturile şi obligaţiile, precum şi criteriile de performanţă pe
care trebuie să le realizeze reprezentantul administratorului persoană juridică. Acesta are o răspundere
solidară cu societatea comercială administratoare care l-a numit, pentru toate obligaţiile asumate prin
contractul de administrare .
Dacă administratorul persoană juridică îşi revocă reprezentantul, el are obligaţia să numească în
acelaşi timp un înlocuitor .
b) Capacitatea administratorilor. Administratorul persoan persoanăă fizic
fizicăă, precum şi reprezentantul
persoanăă fizic
permanent persoan fizicăă al administratorului persoan
persoanăă juridic
juridicăă trebuie, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 137
şi 1372 din Legea nr. 31/1990, să aibă o capacitate deplin
deplinăă de folosin ţă şi de exerci
folosinţă exerciţţiu.
Este necesar ca administratorul persoană fizică să aibă capacitate de folosin ţă, definită ca acea parte a
folosinţă
capacităţii civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile şi capacitatea de
exerciţţiu, adică acea aptitudine de a dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa
exerci
obligaţiile civile prin încheierea personal şi singur a tuturor actelor juridice civile. Nu se urmăreşte o
capacitate naturală, ci una juridică (legală), care poate fi pierdută atunci când au intervenit incapacitatea
persoanei fizice sau una din sancţiunile penale prevăzute de art. 6 din Legea nr. 31/1990. Prevederile art. 731
din Legea nr. 31/1990, care stipulează că: „persoanele care nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar
dacăă au fost alese, sunt dec
dac decăăzute din drepturi.“ se referă la administratorii societăţii pe acţiuni, însă soluţia
cu privire la capacitatea administratorului persoană fizică poate fi extinsă la toate formele de societăţi
comerciale, cu aplicarea şi a prevederilor art. 6 din aceeaşi lege.
Problemele legate de capacitatea juridică a persoanelor fizice învestite cu puteri de reprezentare, în
cazul administratorului persoană juridică, sunt similare celor prezentate în cazul administratorului persoană
fizică.
c) Onorabilitatea administratorilor. Cel care este titularul funcţiei de administrator trebuie să
îndeplinească şi condiţia unei moralităţi neştirbite şi desăvârşite, care să-i confere respectul şi încrederea din
partea asociaţilor (acţionarilor) ca şi a celorlalţi comercianţi, dar şi garanţia pentru aceştia şi autorităţile
chemate să protejeze societatea şi activitatea comercială, că el este în măsură, pe de o parte, să gestioneze în
mod eficient şi profitabil patrimoniul încredinţat spre administrare, iar pe de altă parte, trebuie să exercite
conform voinţei sociale drepturile şi obligaţiile pe care societatea comercială le are, atât în raporturile
juridice cu asociaţii, cât şi cu ceilalţi comercianţi.
Aspectul moralităţii neştirbite (onorabilităţii) se referă la administratorii oricărei societăţi comerciale,
deşi art. 731 din Legea nr. 31/1990 cu trimitere la art. 6 din aceeaşi lege se referă la fondatorii şi
administratorii societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Doctrina şi jurisprudenţa comerciala au
concluzionat că aceste texte de lege au caracter general. Onorabilitatea administratorilor, ca şi a fondatorilor,
condiţie pe care legea nu o impune asociaţilor care nu au această calitate, se consideră neştirbită, atâta timp
cât aceştia nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru una din infracţiunile
prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Principiul prezumţiei de nevinovăţie statorniceşte că până
la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoana în cauză este considerată nevinovată.
d) Cet ăţ
Cetăţ enia administratorilor. Poate fi desemnat administrator al unei societăţi comerciale un
ăţenia
cetăţean român sau un cetăţean străin, dacă legea ori actele constitutive ale societăţii nu stabilesc anumite
interdicţii în această privinţă..
e) Calitatea de asociat a administratorului nu mai constituie, potrivit reglementării actuale a Legii nr.
31/1990, o condiţie privind numirea administratorului. În prezent, cu excepţiile prevăzute de lege în mod
expres, în orice formă juridică de societate comercială, administratorul poate fi asociat sau neasociat.
Excepţia se referă la societatea în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni care, potrivit art. 88 şi
respectiv art. 188, sunt administrate de unul sau mai mulţi asociaţi comanditaţi.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 19
f) Limitarea cumulului calitcalităţăţ ii de administrator. Problema cumulului funcţiei de administrator la
ăţii
mai multe societăţi comerciale, cât şi cea a cumulului acestei funcţii cu cea de cenzor ori salariat au fost
cercetate în doctrina comerciala. Potrivit art. 15316 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, o persoană fizică poate
exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în
societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Aceasta prevedere se aplica în aceeaşi
măsura persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, cât şi persoanei fizice
reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere..
Această interdicţie nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie sau în consiliul de
supraveghere este proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor societăţii sau este membru în consiliul
de administraţie ori în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată.
Legiuitorul oferă şi soluţia sancţionării administratorului care nu respectă o asemenea interdicţie, în sensul că
persoana care încalcă prevederile menţionate este obligată să demisioneze din funcţiile de membru al
consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere care depăşesc numărul maxim de mandate
prevăzute de lege, în termen de o lună de la data apariţiei situaţiei de incompatibilitate. La expirarea acestei
perioade, el va pierde mandatul obţinut prin depăşirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a
numirilor, şi va fi obligat la restituirea remuneraţiei şi a altor beneficii primite către societatea în care a
exercitat acest mandat.
Deliberările şi deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile.
g) Unele incompatibilit
incompatibilităţăţ
ăţii. Funcţia de administrator este incompatibilă cu exercitarea unor profesii.
Aceste incompatibilităţi sunt prevăzute în mod expres de lege.
Astfel, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prevede prin
dispoziţiile art. 8 lit. c) că judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de
membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv
bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale
sau regii autonome.
La fel, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede că această
activitate liberală este incompatibilă cu exercitarea de fapte materiale de comerţ, iar art. 4 din Statutul
profesiei de avocat prevede că această profesie este incompatibilă cu calitatea de preşedinte al consiliul de
administraţie al unei societăţi pe acţiuni.
desemnăării administratorului
B. Procedura desemn
Desemnarea sau numirea administratorilor persoane fizice sau juridice se face în mod diferit în funcţie
de cum această operaţiune are loc la constituirea societăţii comerciale sau ulterior, în timpul funcţionării
societăţii. Principiul care stă la baza desemnării administratorului, atât în lumina vechilor reglementări din
Codul comercial, cât şi a actualelor prevederi ale Legii nr. 31/1990 este acela că numirea administratorilor
este de competen
competenţţa adun
adunăării generale a asocia
asociaţţilor. Acest principiu este întregit prin anumite excepţii
rezultate în funcţie de momentul desemnării administratorului, la constituirea societăţii comerciale, precum
şi în raport de modalităţile de constituire a diferitelor forme de societăţi comerciale.
a) Desemnarea administratorului cu ocazia constituirii societ societăţăţii comerciale. În funcţie de
ăţii
modalitatea de constituire a societăţilor comerciale, desemnarea administratorului se face prin actele
constitutive (contractul de societate şi statutul societăţii sau înscrisul unic, după caz) ori de către adunarea
generală constitutivă.
În cazul constituirii simultane a societăţii comerciale, pentru desemnarea administratorului Legea nr.
31/1990 conţine norme de reglementare diferite, în raport de forma juridică a societăţilor comerciale. În lege
se menţionează că pentru societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu
răspundere limitată, actul constitutiv trebuie să conţină menţiuni referitoare la asociaţii care reprezintă şi
administrează societatea sau administratorii neasociaţi, persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit
şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.
De menţionat faptul că la societatea pe acţiuni, sau în comandită pe acţiuni, potrivit Legii nr. 31/1990,
actul constitutiv trebuie să cuprindă datele de identificare a primilor membrii ai consiliului de administraţie,
puterile ce se conferă administratorilor şi directorilor şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.
Pentru societăţile în comandită pe acţiuni se vor indica asociaţii comanditaţi care reprezintă şi administrează
societatea.
subscripţţie public
La constituirea prin subscrip publicăă (continuat
(continuatăă) a societăţ
societăţ ii, specifică societăţilor de capitaluri
ăţii
(societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) potrivit Legii nr. 31/1990, administratorii sunt desemnaţi de
adunarea constitutivă a subscriitorilor de acţiuni.
20 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
În acest caz, prin prospectul de emisiune a acţiunilor întocmit de fondatorii societăţii se menţionează,
potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, toate elementele privind viitoarea societate, care sunt
prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege, mai puţin datele referitoare la administratori şi directori.
Prin subscrierea acţiunilor, ca urmare a acceptării prospectului de emisiune şi votului exprimat în
adunarea constitutivă a subscriitorilor, cu privire la contractul de societate şi statutul societăţii, desemnarea
administratorilor menţionaţi în aceste documente constitutive devine deplin valabilă.
ulterioarăă a administratorului societăţii comerciale se realizează în toate cazurile de
b) Desemnarea ulterioar
către adunarea generală a asociaţilor, dar în condiţii diferite, în funcţie de forma juridică a societăţii
comerciale.
În cazul societ ăţ
societăţ ilor de persoane (societatea în nume colectiv şi în comandită simplă), potrivit art. 77
ăţilor
şi 90 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt aleşi prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social, cu excepţia cazului în care prin actul constitutiv se dispune altfel.
În cazul societ ăţ
societăţ ilor de capitaluri (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) administratorii sunt
ăţilor
desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de lege
pentru această adunare care diferă în funcţie de prima sau următoarele convocări.
La societ ăţ
societăţ ile cu răspundere limitat
ăţile limitatăă desemnarea ulterioară a administratorilor se face, potrivit art.
194 din Legea nr. 31/1990, prin alegerea de către adunarea asociaţilor cu votul reprezentând majoritatea
absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
c) Publicitatea numirii administratorilor. Obligaţia publicităţii privind numirea administratorilor este
reglementată atât de Legea nr. 31/1990 cât şi de Legea nr. 26/1990 a Registrului Comerţului.
Conform celor stipulate în art. 19 raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, unicul
administrator sau administratorii desemnaţi să reprezinte societatea sunt obligaţi să depună la Registrul
Comerţului semnătura sau semnăturile lor în termen de 15 zile de la data înmatriculării societăţii dacă au fost
numiţi prin actul constitutiv. Administratorii aleşi în timpul funcţionării societăţii sunt obligaţi să depună
semnăturile lor în termen de 15 zile de la data alegerii lor de către adunarea generală a asociaţilor. Obligaţia
va reveni doar acelor administratori care au fost desemnaţi să reprezinte societatea – nu tuturor
administratorilor – precum şi reprezentanţilor societăţii comerciale, potrivit art. 45 din Legea 31/1990.
Art. 138 din Legea nr. 31/1990 prevede că semnăturile administratorilor vor fi depuse la Registrul
Comerţului, o dată cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.
Referitor la specimenul de semnătură al administratorului, acesta se dovedeşte prin fie prin semnarea
în Registrul Comerţului, în prezenţa conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia care va certifica
semnătura, fie prin prezentarea semnăturii legalizate de notarul public, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr.
26/1990.
Consiliul de administraţie al societăţii, conform art. 15319 din Legea 31/1990, are obligaţia să solicite
oficiului registrului comerţului înregistrarea oricărei schimbări referitoare la administratori şi publicarea
respectivelor modificări în Monitorul Oficial al României.
funcţţiei de administrator
C. Durata func
Referitor la durata funcţiei de administrator şi realegerea administratorilor, reglementările juridice au
avut în general o stabilitate în timp.
a) Durata mandatului administratorului. Reglementarea actuală cuprinde puţine dispoziţii privind
durata funcţiei de administrator.
Legea nr. 31/1990 prevede că, în cazul societăţii în nume colectiv, al societăţii în comandită simplă şi
societăţii cu răspundere limitată, asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege
unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi eventuala lor
remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv se dispune altfel.
Potrivit acestor dispoziţii legale, rezultă că pentru societăţile de persoane şi societatea cu răspundere
limitată asociaţii sunt liberi să stabilească durata funcţiei de administrator, atât în cazul numirii prin actul
constitutiv, cât şi ulterior prin alegerea de către adunarea generală a asociaţilor.
Cu privire la societatea pe acţiuni, sau în comandită pe acţiuni, aceste societăţi de capitaluri sunt
administrate de unul sau mai mulţi administratori temporari şi revocabili. În ce priveşte primii administratori
stabiliţi prin actul constitutiv, legea prevede că ei pot îndeplini această funcţie pe o durată de cel mult patru
ani. Dacă prin actul constitutiv (contractul de societate şi statutul, ori, după caz, înscrisul unic) nu s-a stabilit
această durată, mandatul administratorului este pentru doi ani. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă
că pentru societăţile de capitaluri primii membrii ai consiliului de administraţie stabiliţi prin actele
constitutive sau aleşi ulterior de adunarea generală a acţionarilor pot îndeplini această funcţie pe durata
stabilită de asociaţi, fără ca perioada mandatului să poată depăşi doi ani. În cazul în care, prin actele
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 21
constitutive sau ulterior, prin alegerea administratorilor, nu s-a fixat perioada mandatului lor, intervine
prezumţia legală stabilită de lege, în sensul că durata funcţiei este de doi ani.
b) Posibilitatea realegerii administratorului este prevăzută de art. 15312 din Legea nr. 31/1990, care
menţionează că administratorii sunt reeligibili când prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Cu toate că
textul menţionat se referă numai la societăţile de capitaluri, această soluţie poate fi extinsă la toate formele
juridice de societăţi comerciale.
D. Remunerarea administratorului
Corespunzător activităţilor de administrare şi gestionare a afacerilor societăţii comerciale,
administratorii în calitate de mandatari ai societăţii au dreptul la o remuneraţie.
Mandatul administratorilor este de natură comercială fiind cu titlu oneros. Organul competent să
decidă asupra remunerării administratorilor este adunarea generală a asociaţilor.
Referitor la modul de stabilire şi acordare a remuneraţiei, pentru societatea în nume colectiv, societatea
în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată, soluţia este oferită de Legea nr. 31/1990, care în art.
77 menţionează că asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai
mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi eventuala lor remuneraţie.
Pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, art. 15318 din Legea nr. 31/1990
dispune că remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere este
stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie însărcinaţi cu funcţii specifice în
cadrul organului consiliului sunt stabilite de consiliul de administraţie. Actul constitutiv sau adunarea
generala a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate în acest fel.
Dispoziţiile art. 1444 din Legea nr. 31/1990 menţionează expres că este interzisă creditarea de către
societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate
cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor,
concomitenta ori ulterioara acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte
obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Interdicţia de creditare a administratorilor de către societate nu se va aplica, potrivit art. 1444 alin. (3)
din Legea nr. 31/1990, în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului
în lei al sumei de 5.000 de euro şi nici în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile
exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile administratorilor decât
cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practica faţă de terţe persoane.
E. Obliga
Obligaţţiile administratorilor
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cuprinde mai multe dispoziţii referitoare la obligaţiile
administratorilor. Aceste obligaţii privesc modul de exercitare cu ocazia constituirii societăţii ori pe
parcursul funcţionării acesteia:
a) obligaţia de a îndeplini formalităţile necesare constituirii societăţii reglementată, prin dispoziţiile
art. 36;
b) obligaţia de a depune semnăturile la registrul comerţului, în cazul în care a fost desemnat
reprezentant al societăţii, prin dispoziţiile art. 45;
c) obligaţia de a prelua şi de a păstra documentele privind constituirea societăţii, prin dispoziţiile art.
30 alin. (2);
d) obligaţia de a administra societatea, prin dispoziţiile art. 70;
e) obligaţia de a urmări efectuarea de către asociaţi a vărsămintelor datorate, prin dispoziţiile art. 70;
f) obligaţia de a ţine registrele cerute de lege, cu respectarea condiţiilor privitoare la acestea, prin
dispoziţiile art. 73;
g) obligaţia de a întocmi situaţiile financiare anuale, cu respectarea condiţiilor impuse de lege privind
repartizarea profitului şi plata dividendelor, prin dispoziţiile art. 73;
h) obligaţia de a participa la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi organele de
conducere similare acestora, prin dispoziţiile art. 70 alin. (2);
i) obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârile generale ale asociaţilor, prin dispoziţiile art. 73;
22 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
j) obligaţia de a îndeplini toate îndatoririle prevăzute de actul constitutiv, alături de îndatoririle
legale reglementate prin lege, prin dispoziţiile art. 73.
F. Puterile administratorului
a) Preliminarii. Ca şi principiu general, potrivit art. 1914 C. civ., administratorul poate face orice act
de administrare în interesul societăţii.
Legea specială, Legea nr. 31/1990 stabileşte că puterile administratorilor sunt foarte largi. Potrivit art.
70 alin. (1) din lege, administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a
obiectului societăţii, afară de restricţiile stabilite în contractul de societate.
Pentru societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată art. 7 alin. 1 lit. e) din lege şi
referitor la societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, art. 8 alin. 1 lit. g1), stabilesc că în actele
constitutive, alături de alte clauze, trebuie să existe referiri la persoana administratorilor, care dintre aceştia
reprezintă societatea în raporturile cu terţii, puterile lor, drepturile speciale de administrare şi de reprezentare
acordate unuia dintre ei şi limitele acestor puteri.
Interpretându-se normele legale menţionate denotă că puterile administratorilor, deşi foarte largi, nu
sunt nelimitate, ele fiind îngrădite de actele constitutive ale societăţii, de hotărârile adunării generale a
asociaţilor şi de prevederile restrictive ale legii.
Între aceste limite administratorii au posibilitatea nestingherită de a întreprinde toate acele activităţi
obligaţţiei generale de a administra, care cuprinde atât obligaţii de a face sau de a nu face, cât şi
necesare obliga
unele obligaţii de a da. În limitele menţionate, administratorii au puterea de a întreprinde în activitatea de
administrare a societăţii atât acte de administrare şi conservare, cât şi unele acte de dispoziţie.
În legea nr. 31/1990 sunt menţionate şi unele limite speciale ale puterilor administratorilor, în privinţa
actelor de dispoziţie de o anumită gravitate, cu scopul de a ocroti interesele societăţii şi de a asigura bunul
mers al activităţii acesteia. Astfel, potrivit art. 441 din Legea nr. 31/1990, dobândirea de către societate, într-
un interval de cel mult 2 ani de la constituire sau de la autorizarea începerii activităţii societăţii, a unui bun
de la un fondator ori acţionar, contra unei sume sau a altor contravalori reprezentând cel puţin o zecime din
valoarea capitalului social subscris, va fi supusa aprobării prealabile a adunării generale a acţionarilor, va fi
menţionată in registrul comerţului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-
un ziar cu largă răspândire. Bunurile astfel dobândite vor fi supuse unei expertize, în condiţiile art. 38 si 39
din Legea nr. 31/1990. Nerespectarea cerinţelor legale va atrage nulitatea actelor juridice.
Nu vor fi supuse aceloraşi cerinţe prevederi operaţiunile de dobândire efectuate în cadrul activităţii
curente a societăţii, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi
nici cele făcute în cadrul operaţiunilor de bursa.
Actele juridice încheiate între administrator şi societate vor trebui să respecte dispoziţiile art. 150 din
Legea nr. 31/1990 care stipulează: „Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva
dispoziţiilor art. 441, sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze,
respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea
activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare, în condiţiile
prevăzute la art. 115”. Aceste prevederi se vor aplica şi operaţiunilor de închiriere sau leasing.
b) Puterea de reprezentare şi puterea de administrare. Deşi în general, potrivit art. 1919 C. civ.,
societatea este reprezentată de administratorii cu drept de reprezentare, din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.
31/1990, în privinţa puterilor administratorilor societăţilor comerciale se impun unele distincţii şi sublinieri.
Puterea de a reprezenta societatea comercială este distinctă de puterea de administrare a societăţii.
Legea nr. 31/1990 stabileşte în art. 7 şi 8 că prin actele constitutive ale societăţii, asociaţii desemnează
persoanele care vor administra şi reprezenta societatea.
În legătură cu societatea în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, art. 75, art.
90 şi art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 precizează că dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui
administrator, dacă nu există stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Se desprind câteva concluzii privind puterea de reprezentare şi puterea de administrare a
administratorilor.
a) prin voinţa asociaţilor exprimată iniţial în actele constitutive ale societăţii şi ulterior în adunarea
generală, mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea internă a societăţii sau poate fi învestit şi cu
puterea de reprezentare, ce le conferă împuternicirea de a angaja societatea în raporturile cu terţii. Puterea de
reprezentare a administratorului trebuie exprimată în mod expres şi nu se limitează numai la încheierea de
raporturi juridice cu terţii, ci implică şi dreptul de reprezentare în justiţie a societăţii de către administratorul
căruia i-a fost conferită.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 23
Ca reprezentant al societăţii, administratorul are şi dreptul de a sta în instanţă în numele societăţii în
calitate de reclamantă sau pârâtă. Mandatul de reprezentare în justiţie subzistă chiar dacă, după
împuternicirea unui avocat în acest scop de către administrator, funcţia acestuia a încetat.
b) Prin excepţie de la regula generală a învestirii cu putere de reprezentare numai a unor administratori,
Legea nr. 31/1990 a consacrat o altă soluţie în cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată pentru care dreptul de a reprezenta societatea se prezumă, potrivit art. 75, art. 90 şi art.
197 alin. (3) din lege, că aparţine fiecărui administrator dacă nu s-a stipulat altfel în actul constitutiv. Se
instituie astfel în cazul acestor societăţi o prezumţie legală de reprezentare a fiecărui administrator.
c) Pentru asigurarea cunoaşterii de către terţi a persoanei care angajează societatea sunt necesare,
potrivit legii, îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind Registrul
Comerţului.
Principiul general arată că pentru orice formă juridică a societăţilor comerciale, actele juridice
încheiate de administratorul societăţii care are calitatea de reprezentant al societăţii angajează răspunderea
societăţii comerciale.
Astfel, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 dispune că, în raporturile cu terţii, societatea angajată
prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, cu excepţia
cazului în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea
acestuia. Publicarea actului constitutiv nu reprezintă, singură, dovada cunoaşterii.
Totodată, din acelaşi text de Lege rezultă că hotărârea organelor statutare ale societăţii sau clauzele
actului constitutiv care limitează puterile conferite de lege organelor societăţii sunt inopozabile terţilor, chiar
dacă au fost publicate.
d) Dreptul de reprezentare nu poate fi transmis altei persoane, decât în condiţiile art. 71 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990 care stipulează: „administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite
decât dacă această facultate li s-a acordat in mod expres.” În cazul în care administratorul va transmite dreptul
de reprezentare fără respectarea prevederilor anterioare, el va răspunde solidar cu persoana către care a transmis
dreptul, pentru eventualele pagube produse societăţii.
funcţţiei de administrator
G. Încetarea func
a) Preliminarii. Administratorii societăţilor comerciale îşi încetează mandatul din mai multe cauze.
Unele dintre acestea ţin de voinţa socială (revocarea), altele de voinţa administratorului (renunţarea) ori sunt
cauze naturale (moartea) şi împrejurări legate de persoana administratorului (incapacitatea sau decăderea ca
urmare a săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii) etc.
b) Revocarea administratorului în concepconcepţţia Legii nr. 31/1990 a societ ăţ
societăţilor comerciale. Privitor la
ăţilor
revocarea administratorului atât legislaţia anterioară cât şi Legea nr. 31/1990, precum şi doctrina interbelică
sau cea actuală comercială, prevăd condiţii diferite în funcţie de cum administratorii au fost desemnaţi prin
actul constitutiv sau ulterior de către adunarea generală a asociaţilor.
La societ ăţ
societăţ ile de persoane şi societatea cu răspundere limitat
ăţile limitatăă revocarea administratorilor se face cu
votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social numai dacă administratorii au fost
aleşi ulterior de adunarea asociaţilor. Atunci când au fost desemnaţi prin actul constitutiv al societăţii,
revocarea administratorilor se face cu votul unanimităţii asociaţilor.
Această concluzie se desprinde din interpretarea art. 77, art. 90 şi art. 197 alin. (3) ale Legii nr.
31/1990, care prevăd că la societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată, asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot decide asupra revocării administratorilor sau asupra
limitării puterilor lor, afară de cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv al societăţii.
În ipoteza în care administratorii acestor forme de societăţi comerciale au fost numiţi prin actul
constitutiv în condiţiile art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990 şi revocarea lor trebuie făcută în condiţiile de
cvorum şi de participare a asociaţilor cerute pentru modificarea actului constitutiv, adică cu votul
unanimităţii asociaţilor, competentă în acest caz fiind adunarea generală ordinară a asociaţilor (art. 111 din
lege).
În cazul societ ăţ
societăţ ilor de capitaluri, revocarea administratorilor se face de adunarea generală ordinară a
ăţilor
acţionarilor în condiţiile de cvorum şi majoritatea prevăzute de lege pentru luarea hotărârilor de către acest
organ de decizie al societăţii, indiferent dacă administratorii au fost desemnaţi prin actul constitutiv sau
ulterior de adunarea generală a acţionarilor.
Potrivit art. 2031 C. civ. şi pornind de la caracterul „intuitu personae“,, indiferent de forma juridică a
societăţii comerciale, revocarea administratorului este o revocare „ad nutum” în sensul că aceasta poate
interveni oricând şi independent de voinţa sau de vreo culpă contractuală a administratorului, şi este atributul
exclusiv al organului de decizie al societăţii, competent să numească ori să revoce administratorul.
24 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
Chiar dacă administratorul consideră măsura revocării abuzivă, el nu poate recurge la o acţiune de
reintegrare în funcţie, ci numai la o eventuală acţiune în daune dacă prin revocare i-au fost aduse anumite
prejudicii.
Atunci când prin actul constitutiv al societăţilor de capitaluri s-a prevăzut că numirea administratorului
este atributul consiliului de administraţie, revocarea este de asemenea, de competenţa acestui consiliu. Este
cazul delegării mandatului de administrator, iar soluţia a fost consacrată atât în doctrină cât şi de practica
judiciară.
Administratorul poate fi revocat – în toate cazurile – potrivit regulilor de la contractul de mandat,
conform art. 1914 alin. (2) C. civ.
În situaţia administratorului persoană juridică, aceasta poate revoca pe reprezentantul său persoană
fizică, cu obligaţia prevăzută de lege de a desemna, în acelaşi timp, un înlocuitor, conform art. 139 alin. (3)
din Legea nr. 31/1990.
c) Renun
Renunţţarea (demisia) administratorului. Încetarea funcţiei de administrator prin renunţarea ori
demisia acestuia se bazează pe principiul libertăţii de voinţă al persoanei administratorului, precum şi pe
acela al simetriei în raporturile juridice. Dacă revocarea este ad nutum şi reprezintă privilegiul exclusiv al
societăţii comerciale, este legal şi absolut firesc ca şi renunţarea să constituie un privilegiu al
administratorului.
Administratorii care prin renunţare au produs prejudicii sunt obligaţi, potrivit art. 2034 C. civ., la plata unor
daune interese. Face excepţie cazul când ei se află în imposibilitatea de a executa mandatul, situaţie în care trebuie
să informeze societatea.
funcţţiei administratorului. Încetarea funcţiei de administrator poate avea
d) Alte cauze de încetare a func
loc şi din alte cauze decât acelea ale revocării sau renunţării, cum sunt: moartea; incapacitatea sau decăderea
ca urmare a săvârşirii unor fapte incompatibile cu calitatea de administrator.
Moartea constituie o cauză naturală a încetării funcţiei de administrator.
Pierderea capacităţii juridice a administratorului, parţială sau totală, constituie de asemenea, un caz de
încetare a raporturilor de mandat şi deci de pierdere a calităţii de administrator. Art. 731 din Legea nr.
31/1990 precizează că: „persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici
administratori, directori membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori
financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi“.
Art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege stipulează că nu vor putea fi fondatori persoanele care, potrivit legii,
sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals, uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea
nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele
prevăzute de prezenta lege, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la încetarea funcţiei administratorului ca urmare a faptului că pe timpul exercitării funcţiei a
devenit incapabil, considerăm că trebuie avute în vedere cazurile de punere sub interdicţie ca urmare a
pierderii discernământului din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale şi cazurile de punere sub curatelă ca
urmare a stării de bătrâneţe, boală sau infirmităţi fizice.
§3. Pluralitatea administratorilor
Legea nr. 31/1990 stabileşte anumite reguli speciale privind cazurile în care societatea comercială are
mai mulţi administratori. Aceste reguli privesc modul de organizare a pluralităţii administratorilor şi de luare
a deciziilor.
Astfel, pentru societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată, funcţionarea pluralităţii
administratorilor nu este organizată prin lege, existând reglementate numai anumite reguli referitoare la
modul de gestiune a societăţii.
În cazul societăţilor de capitaluri, legea stabileşte modul de constituire şi de funcţionare a unor organe
colegiale de administrare a gestiunii societăţii, ca structuri specializate în acest domeniu.
a. Func
Funcţţionarea pluralit ăţ
pluralităţ ii administratorilor care nu sunt constitui
ăţii constituiţţi în organe colegiale de
administrare
Potrivit art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990, în societăţile de persoane şi societatea cu răspundere
limitată, dacă nu optează pe varianta administratorului unic, asociaţii pot desemna mai mulţi administratori.
Astfel, legea face o distincţie în funcţie de cum, prin actul constitutiv al societăţii, s-a stabilit sau nu modul
de exercitare a atribuţiunilor de către administratori. Atunci când prin contractul de societate s-a stabilit ca
administratorii să lucreze împreună, Legea nr. 31/1990 prevede că decizia trebuie luată în unanimitate.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 25
Dacă apar divergenţe între administratori, în problema respectivă vor decide asociaţii care reprezintă
majoritatea capitalului social, potrivi art. 76 din Legea nr. 31/1990. Pentru cazurile unor acte urgente, a căror
neîndeplinire ar putea cauza o pagubă mare societăţii, legea dispune că decizia poate fi luată de un singur
administrator. Dar acest drept se poate exercita numai în absenţa celorlalţi administratori care se găsesc în
imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte la administraţie .
În situaţia în care prin actul constitutiv al societăţii nu s-a stabilit modul de exercitare a mandatului
administratorilor, legea societăţilor comerciale reglementează numai situaţiile în care deciziile depăşesc
limitele operaţiunilor obişnuite comerţului pe care îl exercită societatea, administratorul trebuie să înştiinţeze
în prealabil pe ceilalţi administratori despre operaţiunea respectivă, sub sancţiunea suportării pierderilor ce ar
rezulta pentru societate. În caz de opoziţie a vreunuia dintre administratori, vor decide asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
În vederea protejării intereselor terţilor, legea prevede că operaţiunea încheiată în contra opoziţiei
făcute este valabilă faţă de terţii cărora nu li se va fi comunicat această opoziţie .
Când actele juridice întreprinse de un singur administrator privesc operaţii obişnuite comerţului pe
care îl exercită societatea potrivit obiectului său de activitate, în absenţa unor dispoziţii legale, se vor aplica
regulile generale ale mandatului1.
b. Organele colegiale de administrare ale societ ăţ
societăţii comerciale
ăţii
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, Legea nr. 31/1990 menţionează că
pluralitatea administratorilor este organizată într-o structura colegiala de administrare, respectiv consiliul de
administraţţie.
administra
Societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni sunt administrate de unul sau mai mulţi
administratori. Când sunt mai mulţi administratori, aceştia constituie un consiliu de administraţie.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii
unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
§4. Răspunderea administratorilor societăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor
juridicăă a răspunderii administratorilor
A. Reglementarea juridic
Noul Cod civil aflat în vigoare reglementează răspunderea administratorilor prin dispoziţiile art. 1915:
„Administratorii răspund personal faţă de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a
mandatului primit sau prin culpă în administrarea societăţii”.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de
dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute de legea societăţilor comerciale.
În art. 73 din aceeaşi lege se precizează că administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate
pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
b) existenţa reală a dividendelor plătite;
c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte din mandatul
încredinţat. În acest caz răspunderea lor este civilă contractuală.
Însă administratorii răspund şi pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin din legea societăţilor
comerciale. Încălcarea unei obligaţii legale constituie pentru administratori o faptă ilicită, care în raport de
gravitatea acesteia poate fi un delict civil sau o infracţiune. În acest caz răspunderea administratorilor poate
fi una civilă delictuală ori o răspundere penală.
Reprezentantul permanent, persoană fizică, al unui administrator persoană juridică va răspunde ca şi
un administrator persoană fizică. Răspunderea reprezentantului nu exonerează de răspundere pe
administratorul persoană juridică şi nici nu-i micşorează răspunderea solidară.
civilăă a administratorilor
B. Răspunderea civil
Între răspunderea civilă contractuală şi cea delictuală a administratorilor societăţii comerciale nu există
deosebiri de esenţă. În timp ce răspunderea contractuală a administratorilor este angajată în raporturile lor
juridice cu societatea, răspunderea civilă delictuală intervine în raporturile cu terţii precum şi atunci când
încălcarea unei obligaţii contractuale constituie în acelaşi timp şi o infracţiune.
În doctrina comerciala se apreciază că există trei variante ale răspunderii civile: o răspundere ordinară
(normală) a administratorilor faţă de societate şi faţă de asociaţi; o răspundere excepţională faţă de terţi şi o
răspundere agravată în caz de insolvenţă a societăţii comerciale, precum şi în anumite cazuri specifice de

1
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 221.
26 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
răspundere civilă a administratorilor, reglementate în mod expres de Legea nr. 31/1990 a societăţilor
comerciale considerate ca o răspundere comerciala (răspundere societară).
B.1. Diferite forme şi cazuri de răspundere civil civilăă a administratorilor
ordinarăă (normal
a) Răspunderea ordinar (normalăă) fa ţă de societate a administratorilor
faţă
Această formă de răspundere civilă a administratorului este una contractuală. Administratorul, în
calitate de organ al societăţii, urmează să răspundă, lato sensu, pentru neîndeplinirea totală sau parţială ori
îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor ce îi revin din contractul constitutiv al societăţii (mandatul
convenţional) ori din prevederile legii (mandatul legal), precum şi din hotărârile adunării generale a
asociaţilor (acţionarilor).
civilăă excep
b) Răspunderea civil excepţţional
ionalăă faţă de ter
faţă terţţi, a administratorilor
Atât doctrina românească, cât şi cea franceză a dreptului comercial s- au exprimat că răspunderea
contractuală sau delictuală a administratorului societăţii comerciale nu poate fi angajată în principiu faţă de
terţi. Pe parcursul funcţionării normale a societăţii, creditorii sociali în calitate de terţi sunt nevoiţi să se
limiteze la o acţiune civilă împotriva societăţii, potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
c) Cazurile specifice de răspundere civil civilăă a administratorilor. Avem în vedere acele cazuri speciale
de răspundere civilă a administratorilor reglementate de Legea nr. 31/1990, considerată ca o răspundere
comerciala (răspundere societară).
civilăă pentru faptele proprii ale administratorilor. Aceasta este o răspundere direct
1. Răspunderea civil directăă
faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin administratorilor din mandatul încredinţat. Ea
revine administratorului, potrivit principiilor generale ale răspunderii civile, pentru nerespectarea obligaţiilor
cuprinse în actul constitutiv, a celor stabilite de adunarea generală a asociaţilor sau prevăzute de lege. Sunt
avute în vedere acele obligaţii referitoare la constituirea şi funcţionarea societăţii comerciale până în
momentul predării gestiunii de către administratori, lichidatorilor.
solidarăă în cazul pluralit
2. Răspunderea solidar ăţ
pluralităţ ii administratorilor. Legea nr. 31/1990 prevede o
ăţii
răspundere solidar ă
solidară a administratorilor pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin din art. 73 alin. (1) lit.
a)-e) din Legea nr. 31/1990 referitoare la: realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi; existenţa reală a
dividendelor plătite; existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; exacta îndeplinire a hotărârilor
adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun.
civilăă indirect
3. Răspunderea civil indirectăă. Pe lângă răspunderea civilă obişnuită pentru faptele proprii, directă şi
solidară, potrivit art. 144 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, administratorii societăţilor comerciale răspund, în
anumite cazuri, şi pentru prejudiciile produse societăţii prin faptele altor persoane. Textul menţionat dispune:
„Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau
de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de
îndatoririle funcţiei lor“..
Aceasta este o răspundere indirectindirectăă ce revine administratorilor constituiţi în organe colegiale de
administrare pentru neexecutarea obligaţiei de supraveghere şi control al directorilor şi personalului
subordonat. Nu este vorba de o răspundere a comitetului de direcţie ca entitate distinctă, ci de o răspundere
individuală a fiecărui administrator care face parte din acest organ colegial de administrare.
conjunctăă (divizibilă) şi subsidiar
Răspunderea indirectă a administratorilor este conjunct subsidiarăă.
Caracterul divizibil (conjunct) al răspunderii administratorilor în acest caz rezultă din faptul că
solidaritatea codebitorilor nu este prevăzută de lege, aşa cum s-a făcut în cazul art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Răspunderea nu poate aparţine decât administratorului care avea obligaţia de supraveghere şi control asupra
directorului ori salariaţilor din compartimentele sau domeniile repartizate spre administrare.
Caracterul subsidiar al acestei răspunderi indirecte rezultă din rolul său de garanţie care intervine
numai în cazul când persoana subordonată administratorului ce avea obligaţia de supraveghere şi control nu
a despăgubit societatea pentru prejudiciul produs în mod direct.
civilăă pentru faptele administratorilor care i-au precedat în func
4. Răspunderea civil funcţţie. Un caz specific
de răspundere a administratorilor societăţilor comerciale este acela cunoscut în doctrina juridică ca fiind cel
al răspunderii solidare cu predecesorii.
Potrivit art. 1442, alin. (4) din Legea nr. 31/1990, administratorii societăţii sunt solidar răspunzători cu
predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le denunţă cenzorilor
sau, după caz, auditorilor interni şi auditorului financiar.
Legiuitorul sancţionează în acest caz obligaţia expresă pentru administratorii care urmează să preia
gestiunea societăţii, de a încunoştinţa cenzorii despre orice neregularităţi sau fapte păgubitoare săvârşite de
predecesorii lor, fără a impune alte condiţii.
B.2. Condi
Condiţţiile răspunderii civile a administratorilor
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 27
Recunoaşterea unei duble naturi juridice a răspunderii civile a administratorului, contractuală în
raporturile cu societatea şi asociaţii, respectiv delictuală în raport cu terţii, presupune întrunirea cumulativă a
unor condiţii generale comune pentru cele două forme de răspundere, astfel:
- existenţa unei legături contractuale între persoana responsabilă – administrator – şi persoana
păgubită – victimă;
- existenţa unei fapte ilicite ce constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale sau legale, prin care
se aduce atingere unui drept subiectiv sau unui interes al persoanei vătămate;
- producerea unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului şi prejudiciul produs;
- stabilirea şi probarea vinovăţiei administratorului ce a săvârşit fapta ilicită;
- inexistenţa unei cauze care să înlăture răspunderea.
Având în vedere că în privinţa acestor condiţii ale răspunderii sunt aplicabile normele şi principiile
generale prevăzute de Codul civil, ne vom opri numai asupra unor aspecte specifice privind temeiul
răspunderii şi exonerarea de răspundere a administratorilor.
Culpa administratorului constituie principalul temei al răspunderii sale juridice, indiferent de forma
acesteia.
Administratorul, ca organ de conducere remunerat al societăţii comerciale, urmează să răspundă
indiferent de forma şi gradul culpei sale. Conform art. 1480 C. civ., administratorul trebuie să execute
obligaţiile cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în
care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel. Coroborat cu dispoziţiile art. 2018 C. civ., culpa
administratorului este apreciată „in abstracto“ , deci indiferent de gravitatea şi de forma ei de realizarea.
Referitor la exonerarea de răspundere a administratorului, pe lângă acele cauze ale forţei majore şi
cazului fortuit din dreptul comun (art. 1351 C. civ.), legea societăţilor comerciale reglementează anumite
cazuri specifice în care administratorii sunt exoneraţi de răspunderea ce le revine ori în care conduita lor are
un asemenea efect.
Legea nr. 31/1990 are în vedere cazurile în care administratorii sunt exoneraţi de răspundere în
legătură cu exercitarea dreptului de vot în cadrul organelor colegiale de administrare şi respectiv cazuri care
exonerează de răspunderea solidară a administratorilor.
În categoria cazurilor care exonerează de răspundere administratorii în legătură cu exercitarea
dreptului de vot au fost incluse: poziţia divergentă a administratorului şi respectiv absenţa administratorului
de la luarea deciziei.
divergentăă a administratorului este reglementată de art. 1442 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,
Poziţţia divergent
a. Pozi
care menţionează că în societăţile care au mai mulţi administratori, răspunderea pentru actele săvârşite sau
pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor
consiliului de administraţie, împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta în scris pe cenzori. Conform
acestui text de lege, administratorul care în consiliul de administraţie s-a opus luării unei decizii în condiţiile
prevăzute de lege trebuie să se supună acelei decizii dacă ea este legală sub aspectul condiţiilor de cvorum şi
al exprimării votului.
În situaţia în care această decizie se va dovedi păgubitoare pentru societate şi asociaţi, administratorii
care au făcut cunoscută opoziţia lor sunt exoneraţi de răspundere pentru prejudiciul produs.
Absenţţei administratorului de la luarea deciziei păgubitoarea în consiliul de administra
b. Absen administraţţie îi este
aplicabil aceleaşi principiu. Însă, este evident că simpla absenţă de la luarea deciziei nu îl exonerează pe
administrator de răspunderea ce îi revine. El este obligat să ia cunoştinţă de deciziile consiliul de
administraţie de la a cărui şedinţă a lipsit şi să-şi exprime acordul sau opoziţia în condiţiile legii.
Doar atunci când şi-a exprimat opoziţia în condiţiile 1442 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 în legătură cu
o decizie care ulterior se va dovedi păgubitoare, administratorul absent de la luarea acestei hotărâri va fi
exonerat de răspundere.
Acţţiunea în răspundere civil
B.3. Ac civilăă contractual
contractualăă sau delictual
delictualăă
Răspunderea administratorului faţă de societate poate fi o răspundere directă sau o răspundere de
regres. Indiferent de forma sa, această răspundere nu se poate angaja decât în cadrul unei acţiuni în
răspundere introdusă împotriva administratorului culpabil. În raport de temeiul său juridic contractual sau,
după caz, delictual, acţiunea în justiţie pentru tragerea la răspundere a administratorului poate fi o acţiune
civilă contractuală sau o acţiune civilă delictuală.
Indiferent de natura sa, potrivit Legii nr. 31/1990, acţiunea în răspundere împotriva administratorului
este o acţiune socială. Regula prevăzută de lege arată că această acţiune aparţine societăţii şi nu asociaţilor.
Chiar şi în cazul de excepţie reglementat de art. 155 din Legea societăţilor comerciale, acţionarii minoritari
vor introduce acţiunea în răspundere civilă împotriva administratorului tot în numele societăţii.
28 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
Potrivit art. 155, alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acţiunea în răspundere contra fondatorilor,
administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi
a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor
lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.
Prin derogare de la regula generală, hotărârea în acest caz poate fi luată chiar dacă problema răspunderii
administratorilor nu este înscrisă pe ordinea de zi a adunării .
Dacă adunarea generală decide să introducă acţiune în justiţie pentru tragerea la răspundere civilă a
administratorului, acesta va fi înlocuit, mandatul său încetând de drept, iar în cazul directorilor, aceştia vor fi
suspendaţi din funcţie până la rămânerea definitivă a sentinţei. Cu toate că legea reglementează acţiunea în
răspundere contra administratorilor numai în privinţa societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni,
principiile stabilite de art. 155 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile şi celorlalte forme juridice de societăţi
comerciale.
În cazul societăţii comerciale supuse aplicării procedurii insolvenţei, acţiunea în răspundere împotriva
administratorilor prezintă anumite particularităţi. Potrivit art. 73, alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în acest caz
acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii.
penalăă a administratorilor
c. Răspunderea penal
Administratorii societăţilor comerciale vor răspunde penal dacă faptele lor constituie infracţiuni
prevăzute în Codul penal ori în dispoziţiile cu caracter penal din legile speciale.
Astfel, în titlul VIII al Legii nr. 31/1990 (art. 271-275) sunt prevăzute mai multe infracţiuni specifice
societăţilor comerciale, precum şi sancţiunile penale corespunzătoare. Pentru o parte din aceste infracţiuni
subiect activ poate fi administratorul, fondatorul, directorul executiv sau directorul societăţii. Dintre aceste
fapte penale menţionăm: folosirea cu rea-credinţă a bunurilor şi creditelor societăţii într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu; răspândirea de ştiri false sau întrebuinţarea altor mijloace
frauduloase în scopul procurării unui câştig în paguba societăţii; încasarea şi plata de dividende, din beneficii
fictive sau care nu puteau fi distribuite în lipsă de bilanţ, în baza unui bilanţ fals, în contra celor ce rezultă
dintr-un bilanţ şi altele. Prin excepţie de la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990, acţiunea penală
împotriva administratorului se exercită de procuror, în condiţiile Codului de procedură penală.
În cazul săvârşirii unor infracţiuni de către administratori, prejudiciul urmează a fi recuperat prin
exercitarea unei acţiuni în răspundere civilă în cadrul procesului penal, societatea constituindu-se ca parte
civilă.

Secţţiunea V.
Sec
Controlul gestiunii societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

§1. Organele de control


Scopul şi finalitatea oricărei societăţi comerciale de a realiza profit implică asigurarea unui control
permanent asupra activităţii de gestiune şi administrare pe care o desfăşoară administratorii societăţii. Acest
control se exercită în mod diferit în funcţie de forma juridică a societăţilor comerciale. În cazul societăţilor de
persoane care au un număr restrâns de asociaţi şi se bazează pe încrederea existentă între ei (caracterul
intuitu personae), controlul se exercită de toţi asociaţii, cu excepţia celor care au calitatea de administratori.
Prin dispoziţiile art. 34 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi dispoziţiile art.51 din Ordinul Ministrului
Finanţelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene au fost stabilite societăţile comerciale supuse obligaţiei de auditare financiară.
Situaţiile financiare anuale ale societăţilor pe acţiuni supuse obligaţiei legale de auditare vor fi auditate de
către auditori financiari. Societăţile pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse
auditului financiar.
La societăţile pe acţiuni, ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse obligaţiei legale de auditare,
adunarea generala a acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea de cenzori ai societ ăţ
societăţii.
ăţii
Dacă în actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare, societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va
avea trei cenzori şi tot atâţia supleanţi. Numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 154 şi art. 182 din Legea nr.
31/1990). Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat sau expert contabil.

1
Publicat în M. Of. nr. 108 bis din 30 noiembrie 2005. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005 a fost abrogat şi înlocuit
cu Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 300/2009 publicat în M. Of. nr. 766 din 10 noiembrie 2009.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 29
În situaţia societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar, acestea
nu vor avea cenzori .
În cazul societăţii cu răspundere limitată, legea prevede că în actul constitutiv se poate stabili alegerea
unuia sau a mai multor cenzori. Dacă numărul asociaţilor este mai mare de cincisprezece, numirea cenzorilor
este obligatorie .
Consiliul de administraţie ori directoratul va înregistra la Registrul Comerţului persoanele care
îndeplinesc funcţia de auditori financiari, auditori interni sau cenzori. Totodată este obligatoriu să se
înregistreze la Registrul Comerţului orice schimbare a acestor persoane.

§2. Cenzorii societăţ


societăţ ii
ăţii
În funcţie de forma juridică a societăţii la care controlul gestiunii prin intermediul cenzorilor este
reglementat de lege – societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere
limitată – cenzorii sunt desemnaţi în mod diferit.
La constituirea societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni – societăţi care nu sunt supuse obligaţiei
legale de auditare – cenzorii (dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv, vor fi în număr de trei plus un
supleant) sunt stabiliţi prin actele constitutive care, alături de alte clauze obligatorii, trebuie să prevadă şi:
numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor,
persoane juridice. Ulterior, cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală ordinară.
La constituirea societăţii prin subscripţie publică, cenzorii se aleg de adunarea constitutivă.
În toate cazurile, potrivit art. 159 din Legea nr. 31/1990, numărul cenzorilor va fi impar.
În societăţile cu răspundere limitată – ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse obligaţiei legale
de auditare – cenzorii sunt aleşi de către adunarea asociaţilor. Societăţile cu răspundere limitată pot avea unul
sau mai muţi cenzori, iar potrivit art. 199 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dacă numărul asociaţilor este mai
mare de 15, numirea cenzorilor va fi obligatorie.
Cenzorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Ei pot fi asociaţi sau neasociaţi, iar durata
mandatului lor este de trei ani, putând fi realeşi.
cerinţţe obligatorii în privinţa cenzorilor:
Legea stabileşte şi anumite cerin
- majoritatea cenzorilor şi supleanţilor unei societăţi comerciale trebuie să fie cetăţeni români;
- cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil;
- cenzorii trebuie să depună o garanţie care reprezintă a treia parte din garanţia cerută pentru
administratori.
Pentru activitatea desfăşurată cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă stabilită prin actul
constitutiv sau de către adunarea asociaţilor care i-a desemnat.
La fel şi în cazul administratorilor, legea stabileşte anumite interdicţii în privinţa cenzorilor. Astfel,
potrivit art. 161 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, nu vor putea fi desemnaţi ca cenzori, iar dacă au fost stabiliţi
decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau o
remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt in raporturi contractuale sau
se afla în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respectiv al
consiliului de supraveghere şi al directoratului, în temeiul art. 731 din Legea nr. 31/1990; articolul anterior
menţionat face trimitere la art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, prin care se specifică: „Nu pot fi fondatori
persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz
de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de prezenta lege, cu modificările şi completările ulterioare”.
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de control
în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute
expres de lege.
a. Condi
Condiţţiile de exercitare şi de încetare a mandatului cenzorilor
Funcţia de cenzor poate fi exercitată atât de o persoană fizică cât şi de o persoană juridică, iar durata
mandatului este de trei ani. Cenzorii trebuie să-şi exercite personal mandatul încredinţat de societate, fiind
interzisă substituirea cenzorilor numiţi de adunarea generală cu alte persoane .
30 VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial
Realegerea şi revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea generală cu votul cerut pentru
adunarea extraordinară. Revocarea este ad nutum, ca şi în cazul administratorilor, fără nici o justificare, pur
şi simplu pentru faptul că societatea şi-a pierdut încrederea în cenzorii pe care îi are.
Încetarea mandatului cenzorilor se produce în mod obişnuit la expirarea mandatului lor sau anticipat în
următoarele cazuri:
- prin revocare de către adunarea generală;
- prin renunţare la mandat de către cenzorul în cauză;
- prin incapacitate sau incompatibilitate, decădere sau condamnare pentru una din infracţiunile prevăzute
de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ori din cauze naturale (deces sau imposibilitate fizică de a mai exercita
mandatul).
obligaţţiile cenzorilor sunt prevăzute de lege şi actul constitutiv al societăţii.
b. Drepturile şi obliga
b1) Drepturile cenzorilor au rolul de a asigura informarea acestora în privinţa activităţilor societăţii:
- obţinerea tuturor informaţiilor necesare privind situaţia economico-financiară a gestiunii societăţii;
acest drept constituie o obligaţie corelativă din partea administratorilor, care la solicitare, vor transmite lunar
o situaţie privind operaţiunile comerciale;
- participarea la adunările administratorilor, fără să aibă dreptul de vot în aceste întruniri;
- obţinerea unei remuneraţii pentru activitatea de control prestată.
Obligaţţiile cenzorilor constau în principal în următoarele activităţi:
b2) Obliga
- supravegherea gestiunii societăţii şi verificarea bilanţului şi contului de profit şi pierderi pentru a
stabili dacă au fost întocmite conform legii. Cenzorii trebuie să verifice dacă registrele societăţii sunt ţinute
regulat şi si dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare;
- prezentarea de rapoarte în adunarea generală a societăţii cu privire la bilanţul şi contul de profit şi
pierderi întocmite de administratori, formularea de propuneri referitoare la aceste documente contabile şi
asupra modului de repartizare a beneficiilor.
- aducerea la cunoştinţa administratorilor sau, după caz, a adunării generale a neregularităţilor
constatate în activitatea societăţii şi a încălcărilor actelor constitutive şi ale dispoziţiilor legale.
Conform dispoziţiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, este interzis cenzorilor să comunice
acţionarilor în particular sau terţilor datele referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia
exercitării mandatului lor.
c. Modul de lucru al cenzorilor este reglementat de art. 165 din Legea nr. 31/1990, în raport de
obiectul obligaţiilor pe care le au.
Cenzorii vor lucra împreună pentru întocmirea raportului privind bilanţul şi contul de profit şi pierderi
ce se va prezenta adunării generale. De asemenea, vor delibera împreună asupra propunerilor privind bilanţul
şi repartizarea beneficiilor. În cazul apariţiei unor neînţelegeri între cenzori, fiecare dintre ei întocmeşte un
raport pe care îl va prezenta adunării generale.
Asupra celorlalte obligaţii ce le revin potrivit legii, cenzorii vor putea lucra separat.
Deliberările cenzorilor şi constatările făcute de aceştia, potrivit art. 165 alin. (3) c, se vor consemna
într- un registru special.
d. Răspunderea cenzorilor
Potrivit art. 166 din Legea nr. 31/1990, ca şi în cazul administratorilor, obligaţiile şi răspunderea
cenzorilor sunt guvernate de regulile mandatului şi de dispoziţiile legii societăţilor comerciale.
Aşadar, şi cenzorii vor avea o răspundere civilă, penală, administrativă sau de altă natură, după caz.
d1) Răspunderea civil civilăă a cenzorilor. Cenzorii răspund solidar pentru nerespectarea obligaţiilor
prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990 sau de actul constitutiv al societăţii. Acţiunea în răspundere civilă
contra cenzorilor se exercită potrivit art. 155 şi art. 1551 din legea în numele societăţii comerciale.
d2) Răspunderea penalpenalăă a cenzorilor
cenzorilor. Pentru faptele săvârşite de cenzori a căror gravitate constituie
infracţiuni, cenzorii pot fi traşi la răspundere penală potrivit dispoziţiilor art. 276 şi art. 277 din Legea nr.
31/1990 .
§3. Auditorii financiar
Auditorii financiari sunt persoanele fizice sau juridice împuternicite să verifice situaţiile financiare
anuale ale societăţilor comerciale şi care dobândesc această calitate prin atribuire de către Camera
Auditorilor Financiari din România. Pentru a dobândi calitatea de auditori financiari se urmează procedura
prevăzuta de O.U.G. nr.75/1999 privind auditul financiar.
Numirea şi revocarea auditorului financiar se face de către adunarea generală ordinară, excepţie
făcând primul auditor financiar care trebuie desemnat fie prin actul constitutiv, fie este numit de adunarea
constitutivă în cazul în care societatea pe acţiuni a fost constituită prin subscripţie publică.
VII. Personalitatea juridică şi funcţionarea societăţilor comerciale Drept Comercial 31
Societatea care este supusa obligaţiei legale de auditare trebuie să numească şi auditorii interni.
obligaţţiile auditorului financiar şi auditorilor interni sunt prevăzute de art. 163-164 din Legea
Drepturile şi obliga
31/1990.
Răspunderea auditorilor financiari pentru prejudiciile cauzate societăţii se angajează în aceleaşi
condiţii ca şi acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor
directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor, prevăzută în dispoziţiile art. 155 din
Legea 31/1990.
asociaţţilor asupra gestiunii societ
§4. Controlul asocia ăţ
societăţ ii
ăţii
Asociaţii societăţii în nume colectiv, ai societăţii în comandită simplă şi ai societăţii cu răspundere
limitată, vor efectua controlul asupra gestiunii societăţii întrucât pentru aceste societăţi legea nu
reglementează controlul specializat asupra gestiunii sau acesta nu este menţionat ca fiind obligatoriu.
Trebuie menţionat aici că în privinţa societăţii cu răspundere limitată, legea societăţilor comerciale
specifică prin dispoziţiile art. 199 alin. (5) că în lipsa de cenzori sau, după caz, de auditor financiar, fiecare
dintre asociaţi, care nu este administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au in
societăţile în nume colectiv.