Nuvela

Două loturi
de Ion Luca Caragiale

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu un

singur fir narativ şi cu un conflict puternic.
Opera literară „Două loturi” este o nuvelă şi face parte din volumul „Momente
şi schiţe” al cărui autor este Ion Luca Caragiale.
Titlul textului în discuţie – „Două loturi” – este format dintr-un numeral şi un
arhaism care numeşte elementul în jurul căruia se construieşte întreaga nuvelă. Aceste
„două loturi” sunt cele care marchează viaţa personajului principal, făcând din acesta
o victimă a ghinionului. Culmea ghinionului, pe care o experimentează protagonistul,
constituie tema compoziţiei literare.
Fiind o specie a genului epic, în nuvelă se regăsesc cele trei elemente
definitorii: narator, personaje şi acţiune.
Acţiunea este structurată în momente ale subiectului. Opera analizată are o
organizare deosebită, textul începând cu intriga – personajul principal, Lefter
Popescu, împreună cu soţia sa, caută disperat două bilete de loterie declarate
câştigătoare.
Din expoziţiune, cititorul află că domnul Lefter a cumpărat biletele cu bani
împrumutaţi de la căpitanul Pandele, care îl anunţă pe cel în cauză că acestea au ieşit
câştigătoare.
Desfăşurarea acţiunii îi prezintă pe soţii Popescu, încercând din răsputeri să
găsescă biletele timp de trei zile; după această perioadă, Lefter îşi aduce aminte că
acestea sunt în jacheta sa cenuşie. Prima dovadă a ghinionului este aceea că doamna
Popescu a dat-o pe zece farfurii unor chivuţe. Lefter sparge farfuriile, merge la
ţigănci, se ceartă cu acestea şi le duce la poliţie. El este anunţat că va fi concediat dacă
nu merge la serviciu şi, în consecinţă, a doua zi se duce la minister, unde lucrează.
Punctul culminant este atins în momentul în care domnul Popescu găseşte
biletele de loterie în sertarul său şi îşi dă demisia. Mergând cu ele să îşi încaseze banii,
acesta află că numerele sunt inversate, cele „două loturi” fiind necâştigătoare.
În deznodământ, naratorul aflat în ipostaza autorului, propune două variante în
ceea ce priveşte starea psihică a soţilor Popescu, dar mărturiseşte că nu ştie ce s-a
întâmplat cu personajele sale.
Lefter Popescu, personajul principal al operei, este un om pesimist(„Ţi-ai
găsit! Eu şi noroc!”) şi ghinionist. El are un comportament agresiv faţă de soţia
sa(„nenorocito”) şi faţă de chivuţe, lovind-o pe una din ele. Faţă de şeful său însă,
acesta are comportamentul unui angajat servil, umil şi respectuos. Numele Lefter
Popescu exprimă condiţia umilă, sărăcia şi banalitatea protagonistului. Acesta este
tipul funcţionarului umil care speră la un câştig miraculos prin care să îşi schimbe
condiţia socială. În final, el se dovedeşte a fi un om obişnuit aflat într-o situaţie
neobişnuită. De asemenea, el traieste atat un conflict exterior, cu ceilalti, cat si
interior, osciland permanent intre speranta si deznadeje.
Doamna Popescu este un personaj secundar, având trăsături simple. Femeie
casnică şi supusă, acesta se lasă umilită de soţul său care o desconsideră, vorbindu-i
foarte urât. Aceasta acceptă limbajul agresiv al lui Lefter şi îi execută toate poruncile.
Şeful, domnul Georgescu, este personaj secundar şi este numit „turbatul”,
deoarece are un comportament sever faţă de angajaţi. Superioritatea pe care i-o
conferă funcţia, degenerează într-o atitudine arogantă şi dură pe care o afişează în
relaţiie cu subalternii.
Chivuţele, „victimele” lui Lefter, sunt de asemenea personaje secundare şi sunt
privite cu simpatie de către narator. Ele ştiu să se apere atunci când sunt acuzate pe
nedrept. Limbajul lor reprezintă o sursă a umorului alături de comicul de situaţie.
Căutarea biletelor, confruntarea cu ţigăncile, confuzia generată de inversarea
numerelor reprezintă situaţii care stârnesc râsul. Finalul este în aparenţă comic, însă
cititorul resimte o oarecare tristeţe determinată de situaţia în care se află personajul
devenit o victimă a destinului.
În ceea ce priveşte modurile de expunere, predominantă este naraţiunea
îmbinată cu dialogul care dă viaţă personajelor şi care îl introduce pe cititor în lumea
specială a textului literar.
Fiind o specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ şi cu un conflict
puternic, textul „Două loturi” de Ion Luca Caragiale se dovedeşte a fi o nuvelă.

Caracterizarea lui Lefter Popescu

Lefter Popescu este personajul principal al nuvelei „Două loturi” al cărei autor
este Ion Luca Caragiale. Acestuia i se realizează un portret moral prin caracterizare
indirectă, trăsăturile sale reieşind din comportamentul său în raport cu alte personaje
şi din modul de a gândi. El este un om obişnuit al cărui destin este situat între comic şi
tragic. Lefter Popescu, Eleutheriu Poppescu pe numele său adevărat, este un slujbaş
mărunt al statului, care vrea să îşi depăşească umila condiţie socială printr-un câştig
miraculos. El este superstiţios, întrucât crede că se poate câştiga la loterie numai dacă
banii plătiţi pe bilete sunt împrumutaţi.
Lefter face parte dintr-o clasă socială joasă, fapt evidenţiat chair de numele său
care sugerează sărăcie(Lefter) şi banalitate(Popescu). Acesta are un comportament
agresiv faţă de soţia sa, se crede superior ei, umilind-o: „Cui? Cui ai dat-o,
nenorocito?”
Protagonistul este caracterizat în mod indirect, prin situaţiile în care se află. El
este deosebit de ghinionist, deoarece mai întâi pierde bilete şi mai apoi află că
numerele sunt inversate, lozurile nefiind câştigătoare. Chivuţele sunt cele care îl
caracterizează în mod direct, surprinzând trăsătura de caracter definitorie a
personajului aflat într-o situaţie inedită. Acestea îl numesc „nebun” datorită
comportamentului foarte violent şi vulgar al lui Lefter faţă de ele.
Faţă de şeful său, protagonistul este supus, respectuos şi umil, dar în acelaşi
timp se dovedeşte ipocrit, deoarece îl numeşte pe domnul Georgescu „turbatul” atunci
când discută cu prietenii săi.
Starea lui psihică este schimbătoare, întrucât uneori este pesimist, necrezând
că va câştiga marele premiu, în timp ce alteori debordează de fericire, crezând că a
câştigat. El nu este precaut, demisionând imediat ce găseşte biletele, fără să aştepte să
primească mai întâi suma de bani.
Lefter Popescu este un om obişnuit aflat într-o situaţie neobişnuită. În final,
naratorul aflat în ipostaza autorului, mărturiseşte că nu ştie ce s-a întâmplat cu „eroul”
său care a fost victima nefericită a destinului. Acesta a încercat să îşi depăşească
umila condiţie, dar nu i s-a permis, acest mare ghinion generând în sufletul
personajului un conflict interior puternic.