FABULA

Câinele şi căţelul
de Grigore Alexandrescu

Fabula este o creaţie epică, în versuri sau în proză, în care autorul, prin
intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satirizează
defecte sau moravuri omeneşti cu scopul de a le îndrepta.
Fabulele au o mare arie de cuprindere, deoarece autorul critică,
ironizează deopotrivă ipocrizia, pretenţiile de nobleţe, lipsa de modestie,
administraţia coruptă şi abuzurile ei, minciuna, demagogia, tendinţa spre
parvenire prin orice mijloace.
Meritul lui Grigore Alexandrescu este acela că fabulele sale
înfăţişează defecte şi atitudini general umane care pot fi întâlnite şi în alte
împrejurări, căci ipocrizia, demagogia, dorinţa de parvenire, infatuarea nu
sunt caracteristicile unei anumite epoci, ci ele aparţin firii omeneşti în
general.
O fabulă este şi „ Câinele şi căţelul”, întrucât este o operă epică cu
caracter satiric, moralizator şi educativ, în care autorul pune întâmplările pe
seama animalelor, criticând, de fapt, unele defecte omeneşti şi transmiţând
prin partea finală (morala), unele învăţăminte.
Potrivit specificului fabulei, opera „Câinele şi căţelul” satirizează
dorinţa celor care vor să parvină prin orice mijloace, să ajungă puternici prin
ipocrizie, aroganţă şi ameninţări. Prin intermediul personajelor, întruchipate
de animale personificate, autorul pune în discuţie principiul egalităţii dintre
oameni.
„Câinele şi căţelul” este o operă literară epică, deoarece este povestită
o întâmplare pusă pe seama animalelor, iar firul narativ se desprinde implicit
din dialogul dintre personaje.
Scrierea este concepută ca o mică scenetă cu trei personaje, fiecare
individualizat de la început de către autor: Samson, „dulău de curte ce lătra
foarte tare”, „un bou oarecare” şi căţelul Samurache prezentat iniţial „ca
simplu privitor”.
Aceste personaje se află în antiteză şi reprezintă nişte tipuri umane
generale, pe care le putem întâlni astăzi şi întotdeauna.
Câinele este un simbol pentru omul nesincer, demagog, al cărui ţel
este să parvină, să ajungă în rândurile celor puternici.
Căţelul il întruchipează pe omul naiv, care dă crezare cu uşurinţă
cuvintelor frumoase şi promisiunilor nesincere, iar boul întruchipează
categoria oamenilor insensibili, leneşi la gândire, incapabili de a se afirma
prin ceva.
 Timpul acţiunii, al întâmplărilor este şi el bine precizat, fiind fixat prin
adverbul temporal „deunăzi”, adică timpul în care poetul trăieşte.
Structura operei atestă existenţa fabulei, poezia având două părţi:
Întâmplarea şi morala sau învăţătura, existentă la sfârşit şi separată de prima
parte printr-un spaţiu.
Povestea începe direct cu afirmaţiile ipocrite şi pretenţioase ale
dulăului Samson despre egalitatea dintre toate dobitoacele, acesta
exprimându-şi dezaprobarea faţă de cei ce se laudă cu obârşia lor nobilă:
„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace
……..că preţuiesc ceva”
Pentru a fi mai convingător în susţinerea ideii de egalitate, aduce ca
argument exemplul ţărilor civilizate unde „Toate iau o schimbare şi lumea se
ciopleşte” şi se dă apoi pe sine drept pildă de modestie.
Scena este animată de intervenţia lui Samurache, care, încurajat de
cuvintele promiţătoare ale lui Samson, părăseşte poziţia de simplu privitor
şi-şi exprimă sincer adeziunea faţă de ideile acestuia, folosind apeletivul
„fraţii mei”.
Afirmaţia lui Samurache stârneşte mânia lui Samson, uimit de
îndrăzneala bietului căţel. Dulăul trece la invective şi ameninţări cu bătaia,
precizând diferenţa de rang dintre el şi bou, pe de o parte, şi căţelul
Samurache, pe de alta.
Încercarea sărmanului căţel numit de dulău „lichea neruşinată”, de a-şi
justifica vorbele, este tăiată cu autoritate şi dispreţ, dulăul expunându-şi clar,
sub impulsul stării nervoase, adevărata opinie asupra egalităţii: că vrea
egalitate, dar nu cu cei neînsemnaţi.
„Adevărat vorbeam……dar nu pentru căţei”.
Concluzia acestei dispute o conţin ultimele două versuri ale poeziei,
despărţite ca la orice fabulă, printr-un spaţiu alb, autorul ironizând pe cei ce
afişează idei democratice, dar nu le respectă cu oamenii simpli şi slabi.
Adverbul „adesea” imprimă caracter de generalitate problemei
abordate şi precizarea „între noi” dezvăluie sensul alegoriei: întâmplarea
prezentată se petrece în lumea oamenilor.
Prin cele două părţi ale operei, prin modul de expunere dominant—
dialogul, care ii conferă caracterul unei mici scenete, prin sensul alegoriei,
dar şi prin figura de stil centrală—personificarea—prin care se face
transferul din lumea animalelor spre lumea oamenilor, opera „Câinele şi
căţelul” este o fabulă reprezentativă pentru genul epic în literatura română.