“ Mai bine mai tarziu decat niciodata.

(Potius sero quam numquam )”

Titus Livius

Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric roman, autor al unei
monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).
Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut și a murit la Patavium
(azi, Padova) în nordul Italiei. La vârsta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se
stabilește în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieții. În capitala Imperiului își
face o solidă cultură. Împăratul roman Octavian Augustus i-a încredințat educarea
nepotului său, viitorul împărat Claudius. Spre deosebire de alți istorici romani, cum a
fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut funcții politice sau militare. Către
sfârșitul vieții se întoarce la Patavium, unde moare în anul 17 d.Hr.
Singura sa operă, "Ab urbe condita", în 142 de cărți, tratează istoria romană, de la
întemeierea Romei (conform legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului
Drusus în campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au păstrat numai 35 de cărți,
cărțile 1-10 (cuprinzând perioada 753 î.Hr. - 293 î.Hr.) și 21-45 (218 î.Hr. - 167 î.Hr.),
circa un sfert din numărul inițial, restul fiind cunoscut din rezumatul cărților 46 - 142
(periochae) alcătuit în secolul IV. Primele cărți au fost publicate începând cu anul 26
î.Hr., ultimele probabil după14 d.Hr.
Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul domniei lui Augustus,
când Imperiul Roman domina întregul spațiu mediteranean și trecea printr-o perioadă
de înflorire culturală și de prosperitate economică. Totuși, simpatia sa se îndreaptă spre
epoca inițială a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte - transfigurează și
idealizează istoria timpurie a Romei, au tendința de a demonstra că Roma, chiar în
timpurile începuturilor sale modeste, se bucura de aceeași glorie și măreție ca sub
domnia lui Augustus. În ceea ce privește izvoarele de informație, Titus Livius a folosit
materialul găsit în cronicile deja existente, fără a verifica autenticitatea faptelor relatate
și fără a întreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales,
prețuire valorii literare și interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent
dacă era veridic sau nu. Astfel relatările impresionante ale unor bătălii sau dezbateri
politice, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a antichității, sunt pline de vioiciune și
dramatism.
Ab urbe condita, alături de creațiile lui Vergiliu și Horațiu, devine un suport
ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus.
În această "Istorie a Romei" se găsește și cea mai veche istorie ipotetică cunoscută:
într-una din cărți, Titus Livius își imaginează cum ar fi fost lumea, dacă Alexandru cel
Mare ar fi cucerit vestul și nu estul Greciei.