Sunteți pe pagina 1din 2

Deescoperirea consecutivităţii interacţiunii.

„Cercul vicios”

Terapeutul sistemic, orientat la studierea cercului vicios in care se află


familia va construi interviul familiei într-un anumit fel.
S. Minuchin a formulat o anumită tehnică de interviu terapeutic, pe care a
numit-o „descoperirea consecutivităţii”. Scopul tehnicii constă în studierea
detaliată a paternurilor specifice de comportamenr, gîndire sau afective în
contextul sistemului familial. Terapeutul doreşte să studieze în detaliu ce se
întîmplă de la începutul pînă la sfîrşitul consecutivităţii.
Terapeutul obişnuit urmăreşte conţinutul expunerii şi comportamentul
familiei şi îi încurajează să continuie prin cele mai simple forme ca: întrebări de
clarificare, comentarii aprobatoare sau extragerea detaliilor, chiar şi acel „hm”
pentru a arăta interesul pentru ceea ce se spune peroana in ședință.
Terapeutul sistemic este un pic mai activ. El poate întreba: „Cine primul a
facut ceva în această situaţie? Ce fac(e) mai apoi ceilalţi? Ce face atunci primul?
Cum recţioneză celălalt? Ce fac ceilalţi membri în timp ce aceasta se întîmplă?”.
El evită intrebările gen „de ce?” pentru că provoacă raţionalizarea şi rezistența, şi
mai mult se interesează de „cum se întîmplă?” şi „care sînt consecinţele acestui
comprtament?”. Terapeutul continuă pînă cînd întreaga consecutivitate de
evenimente ce au legătură cu comportamentul simptomatic sau plîngerea, nu ies la
iveală. Acum terapeutul poate să observe, cum se comportă fiecare membru al
sistemului familial pentru menţinerea paternului comportamental, asupra căruia
familia se jăluie ca fiind simptom.
Terapeutul poate de asemenea să roage clienţii să joace o situaţie anumită,
rugînd de exemplu părinţii să joace în păpuşi cu copiii. Terapeutul foloseşte aceste
date pentru a elabora propiile ipoteze, dar de asemenea le poate folosi şi pe post de
feed-back: „Deci, treaba d-voastră este să faceţi pace între părinţi? Cum credeţi,
cît timp vor avea nevoie ei de d-stră ca pacificator?”. Feed-back-ul de obicei
redefineşte în termeni pozitivi fiecare personalitate şi sistemul în general şi crează
o atmosferă de colaborare. Feed-back-ul de asemenea stimulează membrii familiei
să vadă ceea ce fac şi îi orientează la schimbare. În acest fel, pe lîngă scopuri
diagnostice, această tehnică este un element important în unificarea familiei şi
conduce atent spre un nou comportament.
Interviul circular dupa şcoala milaneză. Accent asupra diferenţelor

Orientînd interviul asupra diferenţelor, terapeutul poate obţine date mai


relevante şi face aceasta mult mai efectiv, decit pe calea întrebărilor lineare. Există
următoarele tipuri de diferenţe:
A. diferenţe intre individualităţi („ cine se înfurie mai des?”)
B. diferenţe în comportamentul din cadrul relaţiei („care este diferenţa între
comportamentul mamei faţa de Catea spre deosebire de comportamentul
faţă de Colea?”)
C. diferenţe de timp („cum se comporta cu el anul trecut spre deosebire de anul
acesta?”).
Dînd întrebări circulare, terapeutul foloseşte activ acele categorii care scot în
evidenţă diferenţele: mai mult/mai puţin, mai aproape/ mai departe, mai des/mai
rar, mai bine/mai rău ş.a. ( sînt părinţii mai apropiaţi cînd Colea se poartă rău?
Tata se află mai des acasă cînd Pavlic fură? Etc.)
Întrebările circulare sînt excelente în cazul cînd terapeutul doreşte să afle
informaţii ce nu au fost pregătite de către familie pentru terapeut despre relaţiile
din cadrul familiei şi să nu cadă victima mitului familial cu care vine familia.
Urmărind cercul vicios de interacţiune, terapeutul în primul rînd înlocuieşte verbul
„a simţi” cu „a face”, şi în al doilea rînd, dă întrebarea nu nemijlocit participanţilor
acţiunii, ci unei a treia persoane: „Ce-ar face Boris, dacă venind acasă ar vedea că
soţia lui este nervoasă?”. Pentru a scoate în evidenţă diferenţele de relaţii dintre
membrii familiei, terapeutul poate ruga pe unul dintre ei să comenteze cum vede el
relaţiile între alţi doi membri de familie. De ex. Mama poate fi întrebată cum vede
relaţiile dintre tata şi unul din copii, iar tata la rîndul său poate fi întrebat cum vede
el relaţiile dintre mama şi copil, etc. Aceste întrebări triadice sînt foarte efective în
culegerea unor informaţii clare despre paternurile relaţionale.
Alt tip de întrebări circulare presupune folosirea conjuncţiei „dacă” : „Dacă
tata ar fi aici ce-ar răspunde la această întebare?”; „Cine ar suferi mai mult dacă
fiul ar pleca la studii în alt oraş?” etc. Aceste întrebări scot la lumină şi alte
probleme pe lîngă cele ale pacientului identificat.
Încă un tip de întrebări circulare sînt aşa zisele intrebări „cititoare de
gînduri”: unul din membrii familiei este întrebat ce, după părerea lui, găndeşte un
alt membru de familie.
În timpul întrebărilor circulare terapeutul atrage atenţie la comportamentul
neverbal al familiei, pentru că el poate da răspunsuri evidente dacă întrebarea
atinge puncte dureroase în harta familiei. Dacă da, terapeutul poate da întrebări
adăugătoare pentru a descoperi secrete familiale şi coaliţii secrete. Întrebările
circulare nu numai că ajută la adunarea datelor despre familie, dar şi introduce în
sistemul familial noi informaţii despre ea, îi ajută să descopere o nouă realitate
despre relaţiile lor, şi duce la schimbări în sistemul de „reprezentări” al familiei.