Originea etnonimului

Agatârși (gr. Άγάθυρσοι) în limba franceză ei sunt numiţi „agathyrsi”, „agathyrses”, în limba
rusă sunt numiţi agafirsî. Tot astfel, în limba germană, ei sunt numiţi „die Agathyrsen”. De fapt,
etimologia numelui agatârşilor ne este sugerată de către Valerius Flaccus, care îi numeşte
thyrsagetae - „geţii cu thyrs”. Nu trebuie în niciun caz să confundăm această denumire cu cea de
thyragetae - „geţii de pe fluviul Thyros (Nistru)”.

Pentru a denumi thyrsul, de unde se trăgea numele thyrsageţilor, Valerius Flaccus foloseşte
denumirea de hasta, care are sensul de „lance, suliţă”, dar care folosit la Ovidiu. De altfel hasta,
ornată cu frunze şi flori, poate fi denotată prin în mod figurat, poate avea şi sensul de thyrs, aşa
cum putem să găsim acest termen cuvântul „thyrs”, după acum precizează tot dicţionarul mai sus
citat. Probabil că etimologia numelui agathyrsilor a fost bine surprinsă de A. J. Reinach care scrie
că cei vechi interpretau acest nume ca având sensul de „cei ce agită thyrsul”. Într-adevăr,
agathyrsos ar avea, în limba greacă veche, sensul de „cel ce duce, cel ce conduce thyrsul”, cuvântul
provenind de la verbul ago „a aduce, a conduce” şi de la substantivul thyrsos - „thyrs”. Aşadar,
denumirea acestei populaţii tracice din spaţiul carpato-dunărean reprezintă o poreclă, aşa cum
crede şi I. H. Crişan, care provenea de la faptul că ei purtau adesea un thyrs cu ei. Această poreclă
le-a fost dată, evident, de către greci.

Apartenența etnolingvistică

Cât despre originea agatârşilor, Herodot povesteşte un mit pe care l-a auzit de la grecii ce
locuiau pe marginea Mării Negre, probabil pe coasta de nord a Asiei Mici. Hercule ar fi întâlnit,
în ţinuturile care au fost mai apoi numite Sciţia, o fiinţă care era pe jumătate fată, până la mijloc,
şi şarpe de sub brâu în jos. Hercule are cu ea trei fii: cel dintâi este Agathyrsos, celălalt se numeşte
Gelon iar cel de-al treilea Scit. Astfel, conform cu acest mit, agatârşii sunt descendenţi ai lui
Hercule.

Arealul răspândirii

Populație localizată de Herodot (IV;48) la izvoarele râului Maris. Identificarea râului Maris
cu Mureșul a dus, încă din sec. trecut, la situarea în Transilvania centrală, părere acceptată, cu
foarte puţine excepții, până în zilele noastre. Același autor vorbește și de vecinătatea agatârșilor
cu sciții (IV; 100—IV; 125) ceea ce ar presupune situarea în afara arcului carpatic. Este de
remarcat că cele două localizări ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relatează
situația din momentul prezenței acestuia la Olbia (450 î e n), a doua se referă la perioada războiului
scito-persan (514 î.e.n.), ceea ce ar presupune o restrângere a ariei agatârșilor în cursul secolului
al V-lea î.e.n.
 Sursele narative și arheologice

Arheologic, agatârșii au fost identificați în grupul de morminte de pe Mureșul superior, de

tipul Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu zonele înconjurătoare. Mormintele au
fost datate în perioada 550-450 î.e.n., ceea ce ar corespunde textelor. Analogii cu situația
arheologica din Moldova centrală ar indica că agatârșii locuiau atât în Transilvania centrală, cât și
la Est de Carpați, ceea ar fi în acord cu textele. Această accepțiune vagă ar putea fi interpretată ca
reflectând existența unei puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârși, în perioada 550-
450 î.e.n. și care s-a opus expansionismului scitic.

Ca surse narative Herodot, părintele istoriei, este cel dintâi care scrie cu privire la agatârşi,
despre care relatează următoarele: „Agatârşii sunt cei mai luxuoşi oameni şi poartă mult aur;
femeile la ei sunt în comun, ca să fie toţi fraţi, şi ca, fiind ei atât de înrudiţi, să nu aibă unii împotriva
altora nici ură şi nici pizmă. Pentru restul obiceiurilor lor, ei se aseamănă cu ceilalţi traci”.

Autorii latini îi menţionează şi ei pe agatârşi, pe care însă nu i-au putut cunoaşte căci agatârşii
nu mai existau în epoca lor. Astfel, Vergiliu în Eneida, IV, 146, relatează despre agatârşi că erau
tatuaţi sau vopsiţi întrucât se referă la ei prin sintagma picti agathyrsi. Ştim că tracii nobili aveau
obiceiul de a se tatuau şi a se vopsi în albastru, după cum afirmă Pomponius Mela, geograf roman
de origine hispanică care a trăit în secolul I.e.n.. După obiceiul trac, ei se tatuau cu ajutorul unor
ace şi, cu cât erau mai nobili şi mai înalţi în rang, cu atât tatuajele lor se întindeau pe o suprafaţă
mai întinsă. Se tatuau cu o culoare albastră ce nu putea fi îndepărtată. Mai târziu, Ammianus
Mercelinus, celebru istoric roman care a trăit în sec. IV e.n. (circa 330 - 400 e.n.) afirmă că agatârşii
locuiau în jurul unui lac, numit Meotis, iar Pliniu cel Bătrân afirmă că agatârşii îşi vopseau părul
în albastru. Acelaşi Ammianus Marcelinus arată că agatârşii posedau din belşug diamante, în afară
de aurul despre care Herodot afirmă că îl purtau. Agatârşii sunt amintiţi de autorul latin Valerius
Flaccus (sec. I e.n., s-ar fi născut la Patavium, în 45 e.n. şi ar fi murit la în e.n.), care a scris
Argonautica, Expediţia argonauţilor, în 12 cărţi, din care nu ni s-au păstrat decât 8, ultima fiind
mutilată. El îl imită pe Apollonios din Rhodos, care a scris o carte cu acelaşi titlu şi acelaşi conţinut,
dar în greceşte. Valerius Flaccus îi numeşte pe agatârşi thyrsagetae iar, W. Tomaschek consideră
ca motivul pentru această denumire ar putea fi faptul că agatârşii aveau un cult orgiastic dedicat
lui Dionysos, ceea ce pare foarte verosimil, căci thyrsul era purtat de adoratorii lui Dionysos.

S-a afirmat că ţinutul numit de Homer „Kabessos” ar fi fost stăpânit de agatârşi dar fără
argumente substanţiale. Harta marelui geograf din Alexandria, Ptolemeu288 îi aşează pe agatârşi
în nordul Europei, la fel ca şi Dionysos Periegetul.

Mai trebuie să menţionăm că Iulius Caius-Solinus, care a fost un geograf ce a trăit în secolul
III e.n., în lucrarea Collectanea rerum memorabilium (Culegere de fapte memorabile), care
reprezintă o versiune prescurtată a operei lui Pliniu cel Bătrân, Naturalis Historia, aminteşte de
agatârşi şi arată că ei îşi pictau faţa şi corpul. Dionysios Periegetul confirmă faptul că agatârşii
purtau bijuterii de aur, aur ce provenea din aurul spălat din nisipul râurilor, dar susţine că ei se
împodobeau şi cu diamante. Ştiri originale ulterioare apariţiei denumirii de daci, ştiri datând din
epoca romană cu privire la acest popor al agatârşilor nu mai există şi probabil că ei, după ce iniţial
au fost numiţi „agatârşi”, mai apoi au fost cunoscuţi drept „daci”. S-a scris de către W. Tomasehek
şi de către Niebuhr că agatârşii sunt daci. Aceeaşi părere este împărtăşită şi de I.H. Crişan, care
scrie că „agatârşii, pe limba lor, se vor fi chemat întotdeauna „daci””.

Modul de viață