Dedurizarea apei cu ajutorul schimbătorilor de ioni

Aspecte teoretice:

Fenomenul de schimb al ionilor, dintre o substanta insolubila scaldata de o Solutia unui

electrolit a fost observant inca de multa vreme de catre geologi si agronomi. Pentru prima
oara, procesele de schimb ionic au fost observate in anul 1833 de catre Fuchs, care a constatat
schimbul ionilor de sodiu si potasiu din soluri cu ioni Ca si Mg.
Procesele de schimb ionic fac parte din categoria reactiunilor de dublu schimb care au
loc in sisteme eterogene solid-lichid sau in sisteme omogene lichid-lichid, incazul lichidelor
schimbatoare de ioni.
Ceea ce deosebeste procesele de schimb ionic, realizate cu ajutorul schimbatorilor de
oni, de ractiile generale de dublu schimb, este faptul ca schimbatorii de ioni raman insolubili,
atat in forma lor de dinaintea procesului de schimb, cat si in forma pe care o capata dupa
efectuarea schimbului ionic.
Datorita structurii poroase a schimbatorilor de ioni, suprafata de contact solid-lichid
este foarte mare si cu atat mai mare cu cat granulele de schimbator sunt mai mici si gradul de
reticulare al macromoleculei respective este mai mare.
Schimbatorii de ioni sunt rasini, adica niste substante macromoleculare, natural sau
sintetice, organice sau anorganice, care contin grupe active cu ioni mobile care ot fi schimbati
in cantitati echivaente cu alti ioni cu sarcina electrica de acelasi semn. Practic se utilizeaza
rasini organice sintetice schimbatoare de ioni de doua tipuri: Cationitii (RH sau RNa) si
Anionitii (ROH sau RCl).

Principiul lucrării:

Daca se trece apa dura prin coloana de RH (cationiti) sunt retinuti cationii din solutie
(Ca+2, Mg2), conform reatiilor:

2HR + Ca(HCO3)2 —> Ca R2 + 2H2CO3

2HR + Mg(HCO3)2 —> MgR2 + 2H2CO3
2HR + CaCl2 —> CaR2 + 2HCl
2HR + MgCl2 —> MgR2 + 2HCl
2HR + CaSO4 —> CaR2 + H2SO4
2HR + MgSO4 —> MgR2 + H2SO4

În cazul dedurizării cu RH rezultă o apă dedurizata, cu caracter acid.

Daca peste rasina ROH (anionit) se trece apa decationizata (HX), din solutie sunt
retinuti pe coloana anionii, conform reactiei:

R+OH + H*X —> R+X + H2O

În cazul dedurizării cu ROH rezultă o apă demineralizată, similara apei distilate.

1
Aparatură și reactivi:

Se folosesc coloane schimbătoare de ioni, pahare Erlenmeyer, cilindru gradat 25 ml,

cilindru gradat 100 ml, soluţie de oxalat de amoniu 10% (NH4)2C2O4, solutie de azotat de
plumb Pb(NO3)2, eprubete.

Modul de lucru:

Apa dură este picurată în coloana cu cationit cu un debit de 2ml/min. Efluentul acid
este cules intr-un pahar Erlenmeyer. Din acesta se introduce o cantitate prin coloana de anionit
(ROH). Efluentul obținut în acest caz se colecteză în alt pahar Erlenmeyer, apa fiind
demineralizată pură.

Verificarea dedurizării apei:

Duritatea este verificată prin absenţa totală a ionilor de Ca+2 şi Mg+2 sau de prezenţa
acestora în cantităti mici (duritatea reziduală).

În două eprubete se introduc câte 1-2 ml de apă dură şi respectiv dedurizată peste care
se adaugă 2-3 picături de soluţie de oxalat de amoniu ((NH4)2C2O2) până la precipitarea
completă. În prezenţa ionilor de calciu Ca+2 se formează un precipitat alb de oxalat de calciu.

CaCl2 + (NH4)2C2O4-> CaC2O4 + 2HCl

Asemănător în alte două eprubete conţinând apă dură şi respectiv demineralizată (1-2
ml) se aplică azotat de plumb Pb(NO3)2 până la precipitarea completă.
Interpretarea rezultatelor:

În primul caz cand se adaugă soluţie de oxalat de amoniu pentru cele două ape
rezultă:
-apă dură + oxalat de amoniu = apă formeaza un precipitat alb, fig.1 a);
-apă dedurizată + oxalat de amoniu = apă rezultată este transparenta, fig 1.b).

a) apa dura; b) apa dedurizata

Fig. 1. Rezultate experimentale caz I

2
În al doilea caz cand se aplică azotat de plumb rezultă:
-apă dură + azotat de plumb = apă rezultantă tulbure, fig.2.a);
-apă demineralizată + azotat de plumb = apă rezultantă putin tulbure, fig, 2 b);

a) apa dura; b) apa demineralizata

Fig. 2. Rezultate experimentale caz I