Kinetoterapia - cu mentiuni despre coxartroza si gonartroza

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei;

orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.

Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii

articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea
troficităţii musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:

 scăderea durerilor;
 creşterea stabilităţii;
 creşterea mobilităţii;
 creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la

poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune
prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu
folos unele tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie
izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În coxartroză se evită în special
flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai frecvente devieri, adducţia fiind mai rară. În gonartroză
– evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus) posturările directe sunt
inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are
valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În coxartroză

se va pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe recâştigarea
extensiei complete şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile
cunoscute: posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: -
manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută
succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia
şi troficitatea); şi - mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de
cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare şi
decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în
lanţ kinetic închis;

Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) astfel
încât să fie evitat mersul şchiopătat.
Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente, cât

şi la membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu
menţinerea unei funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual
recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate
preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu,

ischiogambieri şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care
„înzăvorăşte” genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va urmări
refacerea forţei extensoare pentru ultimele 200.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în
lanţ kinetic închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării pentru
fiecare bolnav a parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi progresivă) a
solicitării la efort.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a
mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest

fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul,
încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului
complex de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie internă .

Exemplude mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne extins.
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu
coapsa pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi eventual
asistentul accentuează extensia.
În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept,
membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie

Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă execută
abducţia cu priză la nivelul condilului intern al femurului.
În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul inferior
suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o înâuntru
sau în afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi

transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv
principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este
aproape întotdeauna limitată.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900. Kinetoterapeutul
fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia
articulară, imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această
mişcare se repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând
două prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a

muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu
printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii
izometrice şi izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu
rezistenţă manuală dirijată în sectorul de mobilitate indolor .

Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,
tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate,
inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă);
reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de
izometrie (exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită,
nu sunt uzuale.
 În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi
cvadriceps.

În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta

ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi
triceps sural .

Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism

(musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei

coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii):
Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul
extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe
faţa plantară; membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la
marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului
şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă
acestor mişcări (mişcarea de extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit
dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat
are coapsa flectată la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat
(ischiogambierii sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei
coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei .

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal, cu

articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este
importantă – nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face
extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit
contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul
execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu

coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe
masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe
gambă; pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii
selective pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu
general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 900,din această poziţie executându-se
extensia genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit
dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână
călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul.
Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul
sural .