MINISTERUL EDUCAŢIEI

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Facultatea Stiinte economice

Departamentul Contabilitate

Lucru individual

La Teoria economica
Șomajul și particularitățile lui în economia Republicii Moldova

A studentei : Cebotari Ana

Chişinău 2017
 Cuprins
Somajul-termeni generali

Tipurile de șomaj

Consecinţe pozitive

Probleme principale cu care se confruntă piaţa forţei de muncă în Republica

Moldova

Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova

Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica Moldova

Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme

Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare

Concluzie

Bibliografie
 Șomajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupației plătite (locurilor de
muncă) pentru forțele apte și calificate corespunzător pentru muncă.Şomajul este
considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporţii
diferite foate ţările, mai ales cele subdezvoltate şi cele în tranziţie la economia de
piaţă. Există diverse modalităţi de estimare a şomajului şi implicit diverse modalităţi
de cuantificare a lui. În termeni generali, şomajul este acea stare negativă a
economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin negăsirea de
locuri de muncă.

Dicţionarul explicativ îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii

capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a
decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a
economiei care constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată.

Conform BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt consideraţi şomeri

persoanele care cumulează următoarele condiţii:
 Au depăşit vârsta de 15 ani;
 Sunt apte de muncă;
 Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt şi sunt în
căutare de muncă remunerată);
 Sunt fără ocupaţie, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a
fost remunerat;
 Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului şomaj, se calculează la raport

procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii
de referinţă a ai acestora cum ar fi: populaţia activă, populaţia ctivă disponibilă, forţa
de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca
salariaţi. La numitor este mai relevant folosirea forţei de muncă sau populaţia activă
disponibilă.

Există mai multe tipuri de șomaj:

 Șomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune

(depresiune economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de
avânt economic cu reducerea șomajului.

 Șomajul sezonier de obicei care crește în lunile când munca sezonieră nu e

solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiștilor).

 Șomajul cronic este o formă gravă a șomajului când nici în perioadele de avânt
economic relativ nu se reduce marcant numărul șomerilor. Aceasta poate să fie
structurată pe cauze și anume: datorită unei calificări necorespuzătoare
 cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa dorinței de a lucra cauzată de aplasarea în
alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuție (salariu) mică. O altă cauză a
șomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin apariția unor
tehnologii noi, prin care reduce necesarul forței de muncă sau cea existentă
nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în istorie
sunt cunoscute acțiunile țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi,
deși pe termen lung , automatizarea are drept consecință creșterea puterii de
cumpărare a populației, reflectându-se în creșterea cantității și a diversitații
bunurilor și serviciilor cumparate, ceea ce înseamnă creșterea cererii pe piața
muncii (mai multe locuri de muncă).
Literatura economică prezintă două categorii de șomaj:
 Șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni
apți de muncă nu doresc să lucreze, in majoritatea covârșitoare a situațiilor,
deoarece dețin suficiente resurse materiale;
 Șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă
doresc să se angajeze, dar nu gasesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip
de șomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată
pentru plata indemnizației de șomaj în conformitate cu Legea 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă. Șomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislației
muncii, care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de
muncă (a locurilor de muncă), ce are drept consecință apariția unui excedent
artificial de oferta de forță de muncă (șomajul involuntar).

Bariere care împiedică întâlnirea dintre cererea și oferta de pe piata muncii:

 Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin

legislație. Împiedică intrarea pe piață a locurilor de muncă pentru oamenii care
sunt dispuși să lucreze sub aceasta limită, obligându-i să rămână șomeri.
Creșterea salariului real minim impus peste cel mai mic preț al ofertei, are ca
efect creșterea șomajului:

 Limitarea numărului de angajatori. Cu câteva excepții, legislația muncii nu

permite persoanelor fizice să devină angajatori, fiind o barieră pe piața muncii
prin faptul că sunt blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi intrat în
competiție directă cu cele oferite de societățile comerciale, cu efecte pozitive
asupra șomerilor și salariaților.

 Obligativitatea contribuțiilor la asigurările sociale. Accesul pe piața muncii

(dreptul la muncă) al oricărui cetățean este condiționat de cumpărarea
asigurarilor sociale prin intermediul contribuțiilor obligatorii plătite din salariu.
Refuzul unui salariat de a cumpara asigurarile sociale este sancționat cu
eliminarea sa de pe piața muncii.
  Certificarea profesională. Condiția deținerii unei diplome corespunzatoare
meseriei în care urmează să acționeze un cetățean, impusă prin intermediul
legislației muncii, este o barieră la intrarea pe piața muncii pentru persoanele
autodidacte care dețin cunoștințele, deprinderile și aptitudinile necesare pentru
a se angaja în acea ramură economică.

Consecinţe pozitive
Principalele consecinţe pozitive ale şomajului sunt:

- prin ceea ce presupune (muncitori disponibilizaţi), fenomenul creează o rezervă (mai

mult sau mai puţin sigură) de persoane potenţial dispuse să lucreze, în vederea
acoperirii eventualei cereri suplimentare de forţă de muncă;
- principial, are loc creşterea productivităţii muncii, dar mai ales a disciplinei şi
punctualităţii celor angajaţi (de teama viitoarelor concedieri);
- ca factor psihologic – presupunînd că, de obicei, sunt disponibilizaţi cei mai puţin
pregătiţi sau cei slab calificaţi – apare ridicarea interesului pentru muncă, dar mai
ales sporirea competitivităţii lucrătorilor existenţi;
- recurgerea la a trimite anumite persoane în şomaj permite – pentru firme –
menţinerea salariilor la cote relativ scăzute (o perioadă de timp).

Probleme principale cu care se confruntă piaţa forţei de muncă în Republica

Moldova
Problemele principale cu care se confruntă actualmente piaţa forţei de muncă
sunt:
1. Lipsa unei analize profunde a proceselor pe piaţa muncii, care ar sta la
baza elaborării politicilor de formare profesională şi ocupare a forţei de
muncă.
2. Numărul mic de locuri de muncă libere în economia naţională.
Salariile mici disponibile şi cerinţele mari înaintate de către agenţii
economici pentru ocuparea locurilor de muncă.
3. Posibilităţile reduse de angajare în cîmpul muncii pentru femei, tineret,
absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt.
4. Sporirea numărului persoanelor ocupate în sectorul neformal şi
exploatarea forţei de muncă de către agenţii economici. Fiind angajate
neoficial, persoanele mai ales cele tinere, lucrează o lună sau două,
după care sunt concediate fără a fi remunerate. Odată cu crearea de la
01.01.2002 a Inspectiei Muncii, care deja şi-a început activitatea, acest
fenomen negativ va dispărea.
5. Rolul scăzut al patronatului şi sindicatelor în realizarea politicilor pe
piaţa forţei de muncă.
 6. Tendinţa de reducere a forţei de muncă. Scăderea numărului populaţiei
economic active şi a populaţiei ocupate în economie este un fenomen
relativ normal în condiţiile substituirii unui sistem economic cu altul.
Populaţia economic activă s-a redus în anul 2001 cu 54 mii persoane
faţă de anul 1997, iar populaţia ocupată în economia natională - cu 147
mii persoane.
7. Utilizarea insuficientă a potenţialului uman în perioada actuală este
condiţionată de scăderea cererii de forţa de muncă de calificare înaltă,
motivată de schimbări structurale în economie, de nivelul scăzut al
salariilor, lipsa locurilor de muncă s.a.
Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova
Pentru necesitatea studierii profunde, sistematice şi multilaterale a
fenomenului de şomaj care, la scară mondială, este un satelit permanent al
dezvoltării umane, pledează o serie de argumente deosebit de importante.

Conform normelor internaţionale, rata şi durata şomajului fac parte din grupul
de indicatori de alertă, care caracterizează nesiguranţa ocupării într-un areal
socioeconomic concret, valorile lor critice atenţionînd că ţara este ameninţată de
deteriorarea acestei securităţi, mergînd spre o dezintegrare socială şi o posibilă criză.

Indicatorii de nivel şi de structură ai şomajului sunt, la scară macroeconomică,

o măsură indirectă a capacităţii de ocupare a unei economii, de folosire a
potenţialului uman de care dispune. Totodată, ei furnizează informaţii privind
funcţionalitatea sistemului demoeconomic în ansamblu, fiind element de
fundamentare a politicilor economice şi sociale.

Problema şomajului în Republica Moldova a devenit extrem de acută odată

cu perioada de tranziţie la economia de piaţă. Însă dacă pînă la 1998 datele statisticii
oficiale declarau o situaţie aproape ideală privind ocuparea populaţiei (o rată de
şomaj de cca 2%), apoi din 1998 ele se schimbă radical, ponderea şomerilor în
populaţia economic activă fiind apreciată, în diferiţi ani, de 7-13%.

Deşi acestă rată a şomajului în republică e calculată prin metodologii

internaţional acceptate şi apreciază mult mai real proporţiile fenomenului, se
consideră că ea este, totuşi, o analiză tradiţională a evoluţiei şomajului, datele
obţinute fiind destul de preţioase în ce constă studiul cantitativ şi, doar parţial,
calitativ al efectivului de şomeri autohtoni.
În acelaşi timp, se consideră că în republică problema e mult mai amplă decît
o reflectă aceste date. Obiectivul acestei cercetări a constat anume în aceea de a
descoperi caracteristici specifice, care ar completa tabloul tradiţional al nonocupării
în Republica Moldova.
 Procesul de trecere la o economie concurenţială, care caracterizează ultimul
deceniu de dezvoltare a Republicii Moldova, în condiţii de acută criză economică şi
penurie de resurse, o deosebită importanţă o are utilizarea eficientă a resurselor
existente şi, în primul rînd, a resurselor umane, care, în calitatea lor de furnizor al
forţei de muncă, determină reuşita funcţionării celorlalte elemente productive.
După cum atestă întreaga istorie a dezvoltării umane, realitatea este de aşa
natură, că utilizarea factorului „muncă” nu e perfectă. Dimensiunea ofertei de muncă
nu corespunde întotdeauna cu cererea de muncă, dezechilibrul între ele, cînd o parte
a forţei de muncă rămîne neocupată, făcînd să apară şomajul persoanelor apte de
muncă.
În Republica Moldova problemele legate de ocupare sunt reglementate de
„Legea privind Utilizarea forţei de muncă”, aprobată în 1992 şi completată în
1994, 1995, 1997. În această Lege, conform definiţiei naţionale, „sunt consideraţi
şomeri cetăţenii apţi de muncă, în vîrstă aptă pentru muncă care, din motive ce nu
depind de ei, nu au loc de muncă corespunzător, un alt venit legal şi sunt înregistraţi
la oficiile forţei de muncă (OFM) unde îşi au domiciliul, ca persoane în căutare de
lucru şi care dau dovadă că doresc să se încadreze în muncă”.
Creşterea şomajului în Republica Moldova este susţinută şi de unele
caracteristici demoeconomice specifice ca:
- densitatea sporită a populaţiei (cca 128 pers. la 1 km.p.), aceasta fiind o
restricţie serioasă pentru mobilitatea teritorială a forţei de muncă;
- caracterul pronunţaţ agrar al economiei, majoritatea populaţiei locind în
mediu rural (54%), problema ocupării şi şomajului fiind aici extrem de acută
şi greu de soluţionat;
- ponderea ridicată a femeilor (52%) în totalul populaţiei şi nivelul lor de
activitate tradiţional înalt.
Astfel, după o perioadă îndelungată de „lipsă” a şomajului în Republica Moldova,
la sfîrşitului anului 1991, dar mai ales din a.1992 el se impune ameninţător, fiind
înregistraţi 15 mii de şomeri, rata lui alcătuind atunci 0,1% din populaţia economic
activă. Din acel an şomajul în Republica Moldova persistă mereu, către anul 2000
crescînd de cca 20 de ori comparativ cu a.1992.
Prin urmare, problema neangajării şi neparticipării la munca socială a persoanelor
tinere, cu un înalt potenţial fizic şi intelectual, este una deosebit de dureroasă pentru
republică. Prin ea se anihilează acea sumă colosală de bani ai statului, cheltuită
pentru instruirea cadrelor tinere pe parcursul a multor ani, sumă care anual se ridică
la cca 4% din PIB al republicii. Şi este foarte regretabil faptul că aceste persoane,
gata pregătite, sunt obligate să-şi părăsească republica şi să-şi valorifice potenţialul
obţinut pe alte meleaguri, în alte ţări.
În acelaşi timp, a avut loc o serioasă creştere a şomajului înregistrat cronic, adică
celui de peste un an. Astfel, pe parcursul anilor anilor 1996-2000, ponderea
şomerilor bărbaţi în şomaj cronic s-a mărit cu 10,9%, iar ponderea femeilor a crescut
cu 8,6%.
Pe piaţa muncii din Republica Moldova se manifestă şi o tendinţă inversă. Deşi este
mare numărul şomerilor care nu pot fi angajaţi, multe locuri de muncă rămîn
neocupate (1242 în 1999, din ele 938 – destinate muncitorilor). Acest fapt denotă o
neconconcordanţă puternică între structura abilităţilor cererii cu cele ale ofertei de
muncă pe piaţa naţională.
Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica Moldova
1. Nivelul şomajului evident, în conformitate cu rezultatele sondajului, este
evaluat cu 6,2%. Totodată, aproape o treime din persoanele încadrate în
cîmpul muncii se află în stare de şomaj latent (săptămînă redusă de muncă,
concedii din iniţiativa administraţiei etc.). numai 20,3% din şomeri s-au
concediat în conformitate cu decizia personală, pe cînd 79,7% au fost
concediaţi din cauza reducerii statelor sau lichidării întreprinderii.
Concedierile se realizează mai mult din cauza salariilor mici (56,2%), reţinerii
cronice a salariilor sau refuzul proprietarului de a-l achita (18,7%).
2. Durata şomajului. Spre regret, predomină şomajul cronic de durată – 73,3%.
11,7% alcătuiesc persoanele aflate în şomaj timp de 6-12 luni. 15% din
respondenţi sunt în somaj mai puţin de 6 luni.
3. Mobilitatea şomerilor este foarte înaltă: 30,5% din şomeri au fost încadraţi în
activitate la ultimul loc de muncă nu maimult de un an, o perioadă nu mai
mare, de doi ani, au indicat 6,8%.
4. Specialităţile (profesiile) şomerilor. Cea mai mare parte a şomerilor au
specialităţi muncitoare – din domeniile industriei, construcţiei, agriculturii
(63,8%). Pe locul 2, cu 15,5%, se află specialiştii din cultură, învăţămînt şi
ocrotire a sănătăţii. Căutarea unui serviciu prezintă o problemă deosebit de
mare pentru persoanele cu o vechime mică în muncă şi pentru cele a căror
specialitate nu este solicitată în condiţiile economiei de piaţă.
5. Aspectul regional. Divizarea şomerilor în conformitate cu tipul (urban-rural)
indică la predominarea acestui fenomen în forma lui declarată (evidentă) în
oraşe şi latentă – la sate. Cu toate că mai mult de 40% din şomeri locuiesc în
municipiile Chişinău şi Bălţi, anume acolo există posibilităţi mai largi de
căutare a unui loc de muncă. În localităţile rurale au fost depistate 34,4%
şomeri, aceasta în condiţiile cînd populaţia sătească alcătuieşte 50 la sută din
numărul ei total pe ţară. Populaţia oraşelor mici (10-15 mii oameni) se află în
cea mai defavorabilă situaţie, deoarece, spre deosebire de locuitorii satelor,
nu posedă atît pămînt în proprietate, cît nici o cotă mică care le-ar oferi careva
surse de existenţă.
 6. Parametri sociali ai şomajului. Aspectele demografice ale şomajului (sex,
vîrstă) în Republica Moldova sunt în linii generale asemănătoare celor din alte
ţări cu o economie în tranziţie: femeile sunt supuse riscului şomajului într-o
măsură mai mare (57%), aceeaşi situaţie fiind caracteristică pentru tineri şi
persoanele afalte în prag de pensionare.
Totuşi, trebuie să se ţină cont de altă circumstanţă, în conformitate cu care
în situaţia cea mai dramatică se află populaţia în vîrstă de 24-34 ani: cota
şomerilor în categoria dată este cea mai înaltă – 29,1%, adică cu 10 puncte mai
înaltă decît în cadrul întregii populaţiei economic active (19,7%). Între timp,
anume această categorie se află în perioada afirmării profesionale şi sociale:
definitivarea studiilor, căpătarea abilităţilor profesionale şi crearea familiei.
Este contingentul care a intrat în vîrsta economic activă deja în condiţiile
economiei de piaţă. Lipsa unui loc de muncă pentru aceste persoane este cauza
principală a faptului, că anume acest grup de 24-34 ani alcătuieşte mai mult de
70% din migraţii, plecaţi după hotare în scopul încadrării în muncă.
Factorul instruire. Criza economică de durată, scăderea considerabilă a
nivelului activităţii în industrie şi în producţia caracterizată de un nivel tehnologic
înalt sunt cauze ale faptului că 22,5% din şomeri alcătuiesc persoanele cu studii
superioare, iar 32,5% - cu studii medii de specialitate. Instruirea este o resursă
importantă a populaţiei Republicii Moldova în adaptarea la condiţiile noi ale
economiei de piaţă. Însă dacă în viitorul apropiat situaţia economică nu se va
ameliora, această prioritate va fi pierdută în mod catastrofal.
Paleta etnică a şomajului. Şomajul a afectat în cea mai mică măsură etnicii
moldoveni, ucraineni şi bulgari; mai mult manifestîndu-se în cazul ruşilor şi
găgăuzilor. Cea din urmă situaţie, probabil, se explică prin faptul, că minoritatea
rusă este concentrată în mediul urban, unde nivelul şomajului este mai înalt, iar în
Găgăuzia, unde sectorul agrar ocupă 90% din economie, îşi spun cuvîntul anumite
limitări naturale şi economice.
Relaţiile familiale. Cîmpul social al şomajului nu-i localizează doar pe oamenii
care au pierdut serviciul. 61,3% din şomeri sunt căsătoriţi, iar aceasta înseamnă
că familiile lor se află, la fel, sub presiunea şomajului. În 75% din familiile date
sunt şi copii, inclusiv în 44,1% - doi şi mai mulţi. Lipsa unui loc de muncă pentru
părinţi în cadrul ţării îi impune pe mulţi din ei să plece după hotare, fapr care
influenţează negativ asupra stării sănătăţii, educaţiei şi instruirii copiilor lor.
7. Atitudinea faţă de şomaj, veniturile. Populaţia Republicii Moldova, aflată în
condiţii de
spaţiu post-sovetic, se adaptează dificil la şomaj: 53,2% din şomeri consideră că acest
fenomen este ruşinos şi nu poate fi acceptat. Dar aproximativ 20% cred că şomajul
este o realitate a economiei de piaţă care, pe lîngă toate celea, îi face pe oameni să
aprecieze la justa valoare locul său de muncă. 49,3% din şomeri se confruntă cu o
insuficienţă critică de mijloace de existenţă, doar 10,7% din respondenţi apreciind
starea lor ca favorabilă. Printre cei din urmă, se pare, sunt persoanele care nu au
copii, cu o asigurare materială destul de înaltă, avînd economii sau beneficiind de
ajutorul rudelor etc. Un ajutor suplimentar aceştia îl au din cîştigurile accidentale
sau din gospodăria auxiliară.

Doar 5% din şomeri îşi asigură existenţa din contul îndemnizaţiei de şomaj,
asigurate de către stat.
8. Căutarea unui serviciu. Majoritatea şomerilor dau dovadă se activism şi
iniţiativă în căutarea unui loc de muncă – se adresează prietenilor şi rudelor
(77,9%) sau direct celor care oferă loc de muncă (41,2%). Numai 35,3% din
şomeri sunt înregistraţi în centrele de stat de încadrare în cîmpul muncii, iar
7,3% s-au adresat unor firme particulare cu asemenea destinaţie. Criteriul de
bază pentru majoritatea şomerilor (38,5%) este salariul de proporţii suficiente
(chiar în cazul realizării unei activităţi neinteresante sau de calificare joasă).
Numai 10% au pomenit autorealizarea profesională. La fel de importante
sunt considerate condiţiile de muncă. 42,7% dintre şomeri consideră
emigrarea după hotare în scopul angajării în cîmpul muncii o ieşire din
situaţie, numind printre ţările căror dau prioritate statele din bazinul Mării
Mediterane, iar mai accesibile – Rusia şi Romania, în care adaptarea
umanitară şi socială se realizează mai repede.

9. Şomerii şi statul. Susţinerea şomerilor de către stat se realizează prin mai

multe forme: prin Programul de stat pentru încadrare în cîmpul muncii,
efectuarea unor reforme structurale, stimularea antreprenoriatului,
organizarea activităţilor sociale etc.
Dar în activitatea cotidiană, în practică, şomerii colaborează cu statul în două
moduri: a) prin contactarea centrelor de încadrare în cîmpul muncii (înregistrare,
instruire, oferire de loc de muncă) şi b) primirea îndemnizaţiei pentru şomaj.
Ordinea primirii îndemnizaţiei pentru şomaj şi volumul ai sunt determinate, în
primul rînd, de posibilităţile financiare ale statului. Iar acestea sunt limitate. În cît
priveşte Centrele, în activitatea lor mai există multe rezerve. De ajuns de pomenit
că 52,9% din şomeri nu s-au adresat pentru servicii, şi numai 11,4% sunt
satisfăcuţi de activitatea lor. În aşa mod, rezultatele sondajului sociologoc
prezintă o informaţie vastă în scopul analizei situaţiei şi determinării căilor de
perfecţionare a funcţionalităţii pieţei forţei de muncă în cadrul politicii de stat a
încadrării în muncă în Republica Moldova.
 Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme
social-juridice
O parte integrantă a politicilor şi strategiilor economico-sociale constituie
ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui
loc de muncă. Problemele pieţii muncii nu pot fi înţelese fără a ţine seama de
transformările caracteristice perioadei de tranziţiei la economia de piaţă.
Reformarea economiei Republicii Moldova a fost însoţită de o reducere
considerabilă a populaţiei, legal ocupate în economia naţională (fără economia
tenebră) şi a locurilor de muncă, fapt ce contravine prevederilor art.126 din
Constituţie, potrivit cărora economia ţării este economie de piaţă de orientare
socială, iar statul trebuie să asigure sporirea locurilor de muncă. Astfel, numărul
populaţiei ocupate în economie în anul 2000, faţă de anul 1996, a diminuat cu 147
mii persoane. Aceasta este condiţionat de tendinţa generală de reducere a activităţii
economice în toate ramurile economiei naţionale. Populaţia economic activă în anul
2000 faţă de anul 1996 s-a redus cu 32 mii persoane.

Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare

Pe piaţa muncii din Republica Moldova realitatea este de aşa natură, cînd un
comportament preponderent activ al majorităţii şomerilor şi o necesitate imperioasă
de locuri de muncă, vin în contradicţie cu caracterul preponderent pasiv al politicii
actuale de ocupare, ceea ne face să considerăm necesare şi oportune acţiunile de
perfecţionare a acestei politici.
Eficienţa finală a politicii de ocupare depinde atît de reuşita programelor
elaborate şi serviciile acordate, cît şi de randamentul utilizării resurselor financiare,
mai ales în condiţiile cînd una din limitele principale ale politicii date în Republica
Moldova este anume insuficienţa acestor mijloace.
Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj,
acordat persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu au
contribuit prin impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de şomaj. De
asemenea, statul ar trebui să acopere cheltuielile pentru indemnizarea persoanelor
care nu au un stagiu suficient de asigurare contra şomajului.
În aplicarea unui astfel de mecanism de formare a Fondului de şomaj se prevăd
următoarele avantaje:
- partajul adecvat al răspunderii pentru apariţia riscului şomaj;
- sporirea considerabilă a mijloacelor acestui fond va permite creşterea
ajutorului de şomaj;
- menţinerea unui nivel acceptabil al consumului chiar şi în situaţia de recesiune
economică ar permite susţinerea unui nivel suficient al cererii agregate, prin
 acesta stimulînd creşterea economică şi fiind un factor de stabilizare
macroeconomică;
- stimularea schimbărilor structurale în perioada de tranziţie, deoarece
indemnizaţii vor primi lucrătorii din sferele nerentabile care cîndva erau
dotate de stat, iar acum recurg la eliberări de personal;
- stabilirea relaţiilor civilizate angajat-patron etc.
După cum atestă şi practica altor ţări, inclusiv a celor în tranziţie, în ele
prioritate se acordă politicii active pe piaţa muncii. Iar dintre toate măsurile active
orientate la optimizarea utilizării forţei de muncă şi, eventual, la destinderea
problemei şomajului, cea mai eficientă este crearea de noi locuri de muncă.
Una din şansele de a merge spre această realitate este integrarea în societatea
informaţională şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi de
comunicare (TIC), care ar avea avea numeroase efecte pozitive, de durată atît în
planul creşterii economice, cît şi în cel ulterior de creştere a ocupării.
Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor de
muncă considerăm contribuţia la creştere economică prin dezvoltarea privilegiată şi
susţinerea micului business, deoarece experienţa internaţională demonstrează faptul
că întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMMM) posedă o serie de priorităţi faţă
de cele mari: crează rapid noi locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă
disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din grupele de risc; sunt flexibile privind
adaptarea la condiţiile incerte ale pieţii concurenţiale. O modalitate de obţinere a
surselor financiare pentru start, utilizată reuşit în alte ţări1, este alocarea ajutorului
de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă de indemnizare.
Necătînd la studiile şi experienţa deja obţinute, majoritatea şomerilor nu sunt
persoanele cele mai abile pentru a organiza şi a dirija o antrepriză (altfel ei nu ar fi
şomeri). Astfel, devine necesară acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri
speciale suplimentare, prin diverse modalităţi:
- cursuri de instruire de scurtă durată;
- cooperarea cu centrele de consultanţă în afaceri, crearea „Asociaţiilor
antreprenoriale ale potenţialilor şomeri”;
- organizarea „Incubatoarelor de afaceri”2, după tipul „club de antreprenori” cu
diverse stagii de formare şi activitate antreprenorială.
 O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de
muncă noi prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin organizarea
lucrărilor publice remunerate.

O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu oferta

este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar
în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi OFM (Oficiile forţei
de muncă), cît şi colectarea şi prestarea cître şomeri a informaţiei despre locurile de
muncă libere. Ca direcţii de acţiune sunt oportune:
- gestionarea mai eficientă a fondului de locuri de muncă existente;
- conlucrarea mai eficientă cu agenţii economici în vederea selectării şi plasării
în cîmpul muncii a persoanelor din rîndul şomerilor;
- oferirea bazei de date a locurilor de muncă vacante şomerilor;
- oferirea bazei de date a şomerilor agenţilor economici pentru selecţionarea
personalului necesar;
- familiarizarea şomerilor cu legislaţia în vigoare, ce oferă unele facilităţi
persoanelor care încep o activitate, ş.a
 Concluzii

Cercetarea proceselor şi tendinţelor din sfera ocupării şi şomajului pune în

evidenţă următoarele concluzii:

1. Ocuparea şi şomajul reprezintă două componente de bază ale pieţei muncii

care se bucură de o mare atenţie în plan naţional, în fiecare ţară precum şi la
scară internaţională. Rezultatele acestor eforturi tot mai conjugate sunt însă
extrem de diferite de la o ţară la alta, unele reuşind mai mult, altele mai puţin,
unele obţin rezultate cantitative şi mai puţin calitative etc. în funţie de o
multitudine de factori între care conjunctura economică, posibilităţile
economice şi financiare, orientarea investiţiilor şi a resurselor de protecţie
socială, tipul de piaţă al muncii, eficienţa mecanismelor folosite în procesul
de ajustare a resurselor umane etc.
2. Cercetările şi analizele efectuate duc la concluzia că ocuparea forţei de muncă
scade, iar şomajul – cealaltă componentă a peţei muncii – a cunoscut, în
aceeaşi perioadă, o tendinţă opusă, de creştere.
3. Şomajul în ansamblul său creşte, atît absolut, cît şi relativ. Cîteva ţări, între
care în mod special SUA, par să infirme această concluzie, atît prin reducerea
şomajului, cît şi prin nivelul coborît, printer cele mai coborîte din lume (4,9
%). După ce am abordat procesele din eroziune din sfera ocupării – care se
manifestă pe scară largă în SUA, unde piaţa muncii este mai puţin
reglementată, deosebită de piaţa europeană a muncii – rezultă limpede
modalitatea prin care în SUA şi în alte cîteva ţări ocuparea forţei de muncă şi
şomajul capătă dimensiuni pozitive, foarte reduse.
4. Tinerii deţin ponderea cea mai mare în cadrul şomajului. Adeseori ponderea
şomerilor tineri este rezultată prin scoaterea din şomaj şi viaţa activă a
persoanelor active mai vîrstnice (prepensionare, descurajare a căutării). Cu
toate acestea, dimensiunile în rîndul şomerilor tineri sunt efectiv mari şi tot
mai ameninţătoare. Există ţări cu rate mici ale şomajului tînăr (Germania,
Austria, Danemarca). La cealaltă extremitate, cu ratele cele mai mari de
şomeri tineri se află Moldova, Romania, Slovenia, Norvegia, SUA, Belgia.
Celelalte ţări au rate cu valori mult mai mici.
5. Şomajul de lungă durată – cronic – are rate înalte şi are tendinţă de creştere.
El ar putea atinge proporţii şi mai mari fără a se utiliza frecvent practica
prepensionării şi a descurajării căutării de locuri de muncă. Dar şi aşa şomajul
 de lungă durată este mare, atingînd ponderi între 48-66% în ţări cum sînt
Germania, Olanda, Slovacia, Portugalia, Slovenia, Spania, Irlanda, Bulgaria,
Belgia. Cele mai multe ţări au valori mijlocii. La cealaltă extremă se află
cîteva ţări cu rate ale şomajului de lungă durată mici, între 9 şi 16 la sută.

Propuneri pentru combaterea şomajului în Republica Moldova.

1. Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj,

acordat persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu
au contribuit prin impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de
şomaj.
2. Una din şansele de a combate şomajul este integrarea în societatea
informaţională şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale
şi de comunicare (TIC), care ar avea avea numeroaseefecte pozitive, de
durată atît în planul creşterii economice, cît şi în cel ulterior de creştere a
ocupării.
3. Dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului business, deoarece experienţa
internaţională demonstrează faptul că întreprinderile micro, mici şi mijlocii
(IMMM) posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: crează rapid noi locuri
de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea
necalificată şi din grupele de risc; sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile
incerte ale pieţii concurenţiale.
4. Acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri speciale suplimentare prin
diverse modalităţi.
5. O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de
muncă noi prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin
organizarea lucrărilor publice remunerate.
6. Restructurarea şi modernizarea acutizează situaţia şomajului structural, de
inadaptare a ofertei de muncă cu exigenţele cererii. În acest sens, un rol
important revine pregătirii profesionale a şomerilor.
7. O direcţie demnă de atenţie ar fi şi dezvoltarea, încă din şcoală, a spiritului
antreprenorial la viitoarea forţă de muncă care, în perspectivă de durată, ar
preveni şomajul tinerilor şi ar contribui la creşterea economică.
8. O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu
oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un
efort suplimentar în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii
economici şi OFM (Oficiile forţei de muncă), cît şi colectarea şi prestarea
către şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere.
9. Perfecţionarea mecanismului de acordare a mijloacelor de subzistenţă
şomerilor în perioada căutării locului de muncă.
10. Un element important este reformarea Serviciului de stat pentru utilizarea
forţei de muncă (SSUFM) în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, administrată de către un Consiliu reprezentat de partenerii sociali.
Luînd în considerare toate cele menţionate mai sus, considerăm că în Republica
Moldova trebuie promovat şi diversificat un complex de măsuri în cadrul politicii de
ocupare, multitudinea şi interferenţa cărora vor constitui un mecanism real şi viabil
de reducere a şomajului.

BIBLIOGRAFIE

1. Aprecieri tradiţionale şi alternative ale şomajului în Republica Moldova.

2. Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme social-juridice
3. Măsurile active pe piaţa muncii – rezolvarea problemei şomajului
4. Principalele consecinţe ale şomajului
5. Şomajul în Moldova: rezultatele sondajului sociologic
6. http://www.cisr-md.org/pdf/0111%20Sondaj%20sociologic%20-
%20Somajul%20In%20Modova.pdf
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98omaj
8. Somajul-realitateavietiisociale